Din minunata lume a necuvantatoarelor

[podolski_2]

animalutele sunt niste minunatii ale lui Dumnezeu

ce frumos ar fi daca ar putea intra si ele in rai.


mie mi-a murit de un an cainele si nu as fi crezut ca o sa-mi fie dor de el. (eram mai insensibil fata de animale)

Rugaciunile Sfantului Modest sunt foarte frumoase si pline de dragoste. Nu stiam de ele. Pe viitor trebuie sa pretuiesc mai mult animalutele mele dragi.

[sia]

Mie mi-e dor de un caine pe care l-am avut acum 25 de ani .. cat de mult poate sa se ataseze un suflet de animal de noi..si noi de el ..

1. Pinguinii fac parte din familia pasarilor desi nu pot zbura, ei doar innoata.
2. Pinguinii se imperecheaza pe viata, nu-si schimba niciodata partenerul.
3. Pingiunii fac oua .
4. Femelele pinguin au penele mai pufoase.
5. Majoritatea pinguinilor pot innota aproximativ 15 mile pe ora.
6. Exista cel putin 18 specii de pinguini
7. In lume traiesc peste 100 de mil de pinguini.
8. Dusmanii naturali ai pinguinilor sunt focile si balenale ucigase.
9. Pinguinii nu traiesc la Polu Nord.
10. Pinguinii traiesc doar in emisfera sudica , deci nu veti vedea niciodata un pinguin si un urs polar traind in aceeasi zona.

1. Majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi pe suprafata corpului, dar nu exista 2 tigrii ce au exact aceeasi dungi.

2. Ragetul tigrului poate fi auzit de la 1 mila departare.

3. Exista 9 specii de tigrii : tigrul de Bengal, tigrul de Indochina, tigrul de Sumatra, tigrul de Siberia , tigrul de China, tigru de Malaezia. Exista si 3 specii pe cale de disparitie: tiglul de Bali, tigrul Caspian si tigrul de Java.

4. Tigrul siberian este cel mai mare dintre cele 9 specii ajungand la o lungime de 190-230cm si la o greutate de pana la 300kg.

5. Tigrul isi marcheaza terenul urinand pe tufisuri si copaci sau lasand urme de gheare pe scoarta copacilor.

6. Tigrul consuma aproximativ 6kg de carne pe zi, dar poate rezista aproximativ o saptamana fara hrana.

7. Saliva tigrului este antiseptic si ajuta la vindecarea ranilor atunci cand le linge.

8. Daca ai rade toata blana de pe suprafata corpului tigrului dungile ar ramane in continuare.

Balena albastra sau balena uriasa (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer care a trait vreodată. Este cu atât mai surprinzator cu cat din multitudinea speciilor oferite hrana de ocean, aceasta se hraneste cu una dintre cele mai mici plante, planctonul.

Chiar daca vaneaza în apele adanci, balena este obligata sa iasa la suprafata pentru a lua aer.Aerul expirat îl elimina sub forma de presiune, ce determina aparitia unor jeturi de chiar sase metri înaltime.

Datorita dimensiunilor,balena albastra a devenit principala prada în timpul înflorii vanatorii de balene.Dupa ucidere,corpul lor era transformat în grasime folosita în industria alimentara, iar fanoanele erau folosite pe post de oase de peste.

Cercetari recente indica faptul ca balenele albastre ating maturitatea (la care pot face pui) la 6 - 10 ani sau cand masculul are 23 de metri lungime, iar femela, 24 de metri. Puii se nasc la intervale de 2 - 3 ani, avand de stat in burta „mamei” 12 luni.

Puiul are 7 - 8 metri lungime la nastere si aproximativ 3 tone greutate (cat 1.000 de bebelusi). Perioada de alaptare a acestuia este de 7-8 luni, rastimp in care ajunge la 16 metri lungime si 23 de tone greutate. In perioada de alaptare, puii consuma in total, zilnic, pana la 379 de litri din laptele mamei, bogat in grasimi.

În 1930-1931 au fost ucise 30.000 de balene albastre. De atunci,efectivul se reface treptat,cu toate aceastea,astazi traiesc numai 2.000 de balene albastre. Organizatii influente încearca protejarea balenelor albastre si reusesc.

Cel mai mare mascul descris vreodată a avut 31 de metri lungime.Conform masuraturilor bine documentate precis, cea mai grea balena a avut 178.000 de kilograme greutate.

În randul marinarilor englezi,balena albastra era cunoscuta sub denumirea de balena cu sulf, deoarece în apele nordice era acoperita de un strat subţire de vegetatie oceanica ce îi camufla culoarea.

Oasele de balena (oasele de peste) erau folosite în trecut, printre altele, şi pe post de ace de par, de catre femei, în realitate erau fanoane.

[oana_maria]

bunica mea a avut multe pisici,catei si plante....si eu de mica i-am iubit...cand vad cum sufera un catel pe drumuri,mi se frange inima si sufar si eu ca nu il pot ajuta,mai mult daca vad un cersetor....
o doamna profesoara de religiea spus ca nu e bine sa iubim animalele pentru ca ele au fost create de Dumnezeu ca sa ne slujeasca noua,oamenilor.insa mie imi e mila pentru ca le este frig,foame,si nu au parte de afectiune ca sa isi demonstreze devotamentul fata de om...eu nu le iubesc asa cum le iubesc unele vedete cand le folosesc drept un obiect de vestimentatie ca sa isi completeze outfitul si le imbraca in haine scumpe...trebuie sa respectam animalele pentru ca au si ele un suflet,dar daca omul nu respecta nici natura,ce mai putem cere?

Rosul, sapatul, aceste activitati deseori interzise sunt foarte ispititoare pentru iepuri. Asa ca stapanul intelept al unui iepuras il dreseaza pentru a-i canaliza aceste porniri naturale spre lucruri acceptabile.
Fiti bland, ferm si consecvent

Cand iepurasul gaseste ceva gustos, dar interzis, pe care il poate roade - nici o grija, il va roade - disciplinati animalul spunandu-i ferm “Nu!”, apoi inlocuiti acel ceva cu un obiect care poate fi ros.

Pentru un iepure, rosul nu este doar un hobby placut. Acesta este rnodul lui de a explora lumea in care traieste - prin gust si textura. Este si o necesitate, intrucat rosul il ajuta sa isi toceasca dintii care cresc continuu si sa isi mentina puternici muschii maxilarelor.

Probabil ca iepurii mai in varsta rod mai putin, pentru ca ei cunosc gustul si textura lumii care ii inconjoara, si au nevoie numai de hrana ca sa isi toceasca dintii si sa isi mentina maxilarele putemice. In orice caz, timpul este de partea dumneavoastra cand este vorba de inclinatia iepurelui de a roade bufetul pe care il aveti de la strabunica dumneavoastra. Pe de alta parte, buna purtare nu se invata singura sau pur si simplu cu timpul.

Acelasi lucru este valabil si pentru sapat. Daca iepurele sapa in covor, puteti sa ii construiti pe covor un mic tunel. Asta ii va distrage atentia de la persanul pretios. Iepurii sunt destepti. Dupa doua sau trei zile de comenzi ferme si consecvente, “Nu!”, ei vor intelege clar ce se poate roade si ce nu, in ce pot sapa si in ce nu au voie.
Cum se corecteaza comportamentul

Prima persoana muscata ar fi trebuit sa scoata un tipat inalt, ascutit, suficient de putemic ca sa sperie iepurasul. Pe limba iepurasului, tipete ascutite se traduc: “Hei! Inceteaza!”. Apoi, iepurasul trebuia sa fie pus pe podea. Daca musca din nou, trebuia inchis in cusca pentru un scurt “time-out”. Daca o facea si a treia oara, trebuia pedepsit sa stea in cusca tot restul serii.

Pana la urma, ar fi invatat sa nu mai muste.

Mare atentie la orice gen de corectie fizica. Oamenii ii ating uneori pe iepuri peste nas, dar iepurii sunt foarte delicati. Mai ales cand tocmai ati fost muscat, ati putea sa loviti mult mai tare decat ati intentionat.

Nu uitati sa rasplatiti buna purtare. Cand iepurele se joaca linistit si se comporta asa cum trebuie sa se comporte un iepure cuminte, dati-i o tratatie pentru a incuraja si mai mult acest comportament. Unii iepuri reactioneaza bine la mici tratatii din fructe sau cereale, dar altii se pot alege cu grave tulburari digestive de la acest gen de tratatii. Alta optiune sunt tabletele acidulate, care par sa placa tuturor iepurilor. Discutati cu veterinarul despre genul de tratatii pe care le poate savura in siguranta iepurele dumneavoastra.

Urecheatul fricos - asa i se mai spune in gluma iepurelui, care este de doua feluri: de câmp si domestic. Iepurii salbatici, mai mari decât cei de casa, au labele din spate mai lungi, fiind si saritori mai buni.


Sunt intâlniti in tufisurile din padurile foarte dese, la câmpie, in zonele de stepa, in gradini, existând specii chiar si in zona arctica (asa - numitii ”iepuri albi”). Ca si sobolanul, soarecele sau veverita, iepurele este rozator (având, in plus fata de ceilalti, doi dinti mai lungi si taiosi, in fata dintilor incisivi) si face parte din familia Leporidae. Este cunoscut ca unul dintre animalele cele mai fertile, fiind considerat simbolul noii vieti ce apare primavara. De aceea a fost ales ca simbol al sarbatorii pascale, devenind Iepurasul de Paste.

Cele doua specii de iepuri, care de multe ori se confunda, se diferentiaza, totusi, prin multe caracteristici specifice. Iepurele domestic, de pilda, naste pui orbi si fara blana, traieste in tuneluri adânci sapate sub pamânt, unde convietuieste in colonii. Ruda de câmp a urecheatului naste pui care vad, acoperiti de blana, isi face culcusuri simple si traieste foarte rar in compania altor iepuri. Este, de asemenea, mai mare decât iepurele domestic, având si urechile mai lungi, cu dungi negre, bine conturate. (Daca va e cumva greu sa vi-l imaginati, gânditi-va la Bugs Bunny! Nu-i asa ca seamana?).

In ceea ce priveste puii, iepuroaica de câmp are mai putin de furca, deoarece ii naste direct in iarba sau intr-o zona fara denivelari, uneori in scorburi, fara a face un cuib anume. Puii se nasc direct cu ochii deschisi si isi pot purta singuri de grija dupa numai o zi - doua de când vin pe lume. (Vi-l mai amintiti pe Bocanila, prietenul lui Bambi din desenul animat?). Iepuroaica domestica isi construieste cu grija cuibul, râcâind o groapa adânca intr-un loc ferit, unde naste pâna la sase pui, mici, golasi si neajutorati. Acestia sunt hraniti cu lapte de mama lor, abia dupa trei saptamâni putând sa iasa din culcus.

Ca infatisare, ambele specii arata cam la fel. Au urechi lungi, ascutite si culcate pe spate. Iepurele le ridica brusc la orice sunet si le misca in fata si in spate, incercând sa auda de unde vine pericolul. Ca si auzul, au un miros foarte sensibil, miscându-si narile si capul intr-un mod foarte ciudat, ca si cum ar fi ingrijorati. Vazul este, de asemenea, un atu al urecheatului: vede cu amândoi ochii in toate directiile. De aceea, când simte un soim sau o bufnita ca ii da târcoale, poate vedea pozitia pasarii in aer si isi poate cauta in acelasi timp si un ascunzis.

Ca o particularitate, buza superioara a iepurilor este despartita in doua, de unde vine si denumirea malformatiei gurii la unii oameni, numita “Buza de iepure”. Codita lor este scurta, stufoasa si sta aproape tot timpul in sus, iepurii dând din coada pentru a le atrage atentia altor urecheati de un posibil pericol. Spre deosebire de alte rozatoare, cum ar fi veverita, iepurele nu-si poate folosi cele cinci gherute (in fata) sau patru (la labele din spate) pentru a se prinde.

Blanita, lucrul cel mai pretios - pentru care anual milioane de iepuri sunt vânati, poate fi de doua feluri: densa si moale - pentru vremea ploioasa si friguroasa, sau mai rara si lunga pentru caldurile mari. Iepurele din zonele polare are o blana alba si foarte deasa, pentru a-l apara de frig, in timp ce iepurele de câmp devine alb doar in timpul iernii, iar urecheatul domestic nu-si schimba culoarea blanii pe toata durata anului.

In ceea ce priveste hrana iepurilor, acestia manânca apoape tot ce e verde si creste pe câmp, “luând” masa numai noaptea, in timp ce ziua stau majoritatea timpului ascunsi. Iarna se hranesc cu fructe de padure sau scoarte de copacei si arbusti.

Referitor la dusmani, se poate spune ca au multi: de la lupi, coioti, râsi, vulpi si pisici salbatice, pâna la bufnite, soimi, ulii si chiar veveritele rosii, care le vâneaza puii. Singurul mod de a se apara este facând salturi mari, in diferite directii si fugind foarte repede. Rar sar pe spatele altui animal sau pe serpi, lovindu-si dusmanii cu ghearele din spate. Si omul, oricât l-ar considera un animalut de casa, mic si dragut, ii este un mare dusman. In primul rând de nevoie, deoarece iepurele este un mare distrugator al culturilor, si in al doilea rând pentru placerea de a-l vâna, iepurii fiind cunoscuti ca o delicatesa a meselor vânatoresti.


Iepurele de casa



Dupa cum am amintit mai sus, iepurele domestic este mai mic decât ruda sa salbatica, putând avea o greutate intre 1 si 3,5 kilograme. Daca un copil de 6-7 ani isi doreste un iepure, iar spatiul destinat cresterii urecheatului nu este mare, trebuie sa cumparati sau sa primiti un exemplar mai mic.

Rasele cele mai bune de crescut ca iepuri de casa sunt: Mini Rex, pitic olandez, Angora, Palomino sau cele românesti, existente la vânzare in magazinele de animale, asa-numitele “Pet store”-uri.

Dupa ce v-ati hotarât ce iepure sa cumparati, trebuie sa tineti cont de trei lucruri foarte importante: cusca, mâncarea si apa. Pentru ca un iepure sa se poata simti cât mai bine in adapostul pe care i-l construiti, o cusca pentru un urecheat de marime medie trebuie sa aiba 80 de centimetri lungime, 70 de centimetri latime si cam 35 - 40 de centimetri inaltime. Pentru a o construi, este recomandata folosirea sârmei, fiind mult mai usor de curatat, in timp ce lemnul se murdareste foarte repede. Si, pe deasupra, micii rozatori isi vor incerca dintii in lemn. De asemenea, cusca trebuie tinuta vara inauntru, la umbra, deoarece iepurii sunt foarte sensibili la caldura si se pot imbolnavi daca nu au destula racoare.

Hrana micilor urecheati este foarte importanta, desi multa lume considera ca iepurii manânca absolut orice e verde. Nu este chiar asa! De exemplu, salata le place foarte mult, dar nu este indicata in cantitati mari, deoarece le poate provoca deranjamente la stomac. Daca locuiti la curte si aveti un spatiu verde in jurul casei, lasati-l câteva ore sa se delecteze cu iarba, deoarece ii place foarte mult. Dar, atentie! Locul trebuie neaparat sa fie ingradit, altfel riscati sa fuga intr-o clipa! In afara de ierburi, care pot fi chiar cumparate din magazine speciale, iepurii sunt mari amatori de frunze de varza sau de conopida, broccoli, morcovi sau telina. Buruienile de primavara sunt foarte bune pentru dinti, asa ca nu ezitati sa le dati, asa cum un fruct - de preferinta mar - nu le strica din când in când.

In ceea ce priveste hrana preparata din diferite amestecuri, sunt recomandate cele bazate pe cereale, ca niste bobite mici, care contin multe proteine si minerale, bune pentru blana si dinti. Apa este iarasi un element foarte important: vasul special in care ii puneti apa trebuie sa fie greu, eventual din ceramica, altfel il varsa cu siguranta. Deoarece iepurii nu-si iau necesarul de apa din verdeata pe care o manânca, vasul lor trebuie sa fie mereu plin si foarte curat, mai ales in perioadele de vara, când setea creste.

In incheiere, cu speranta ca eventualul Bugs Bunny pe care o sa il cumparati nu va va face mari probleme, le reamintim micilor iubitori de animale ca un iepuras trebuie crescut cu multa atentie si intr-o foarte mare curatenie.

[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]IEDERA[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]Cand mergeam la Emi, draga si buna mea prietena de care in fiecare zi mi-e dor, cea mai mare placere a mea era sa stau in bucatarie. Minute intregi priveam corzile iederii bogat impodobite de frunze mari, cat palma, de un verde stralucitor, care acopereau toti peretii incaperii. “Vrei si tu?”, m-a intrebat intr-o zi. “Da”, i-am raspuns, “dar nu stiu ce sa fac, cum sa procedez…”. A rupt o mladita cu cateva frunze si m-a invatat sa o pun in apa. Dupa ce i-au iesit “mustati”, am plantat-o intr-un ghiveci. Cu toate ingrijirile, mai bine de un an, iedera mea n-a crescut nici macar cu un milimetru, dar nici nu s-a uscat. Si, intr-o dimineata, in timp ce-o udam, am inceput sa-i vorbesc calm, linistit, cu blandete, ca unei fiinte dragi. Faceam acelasi lucru de fiecare data cand ii serveam portia zilnica de “hrana”. Si… miracolul s-a produs! In nici doua luni, iedera a trecut de un metru in lungime.[/COLOR]

[COLOR=green]Cand m-am hotarat sa parasesc orasul care ma adoptase dupa terminarea studiilor universitare, primul lucru luat din casa a fost ghiveciul cu iedera. I-am legat corzile sa nu se rupa si tot drumul am tinut ghiveciul in brate. Din pacate, noua mea locuinta s-a dovedit a nu fi ceea ce crezusem si sperasem. Au inceput nemultumirile, framantarile sufletesti, reprosurile pe care mi le faceam singura. Nimic nu ma mai interesa. Faceam totul mecanic, tristetea nu ma parasea o clipa, in jurul meu se naruise totul…Intr-o zi, am observat ca frunzele iederei se vestejisera. Apatica si indiferenta, am udat-o, spunandu-mi in gand c-o sa-si revina. Intre timp, am hotarat sa ma mut intr-o alta locuinta si, desi foarte greu, in cateva zile totul s-a rezolvat. Dar… stupoare! Iedera mea se uscase… Cand? De ce? Frunzele, odinioara atat de vesele, se zdrobeau intre degete, transformandu-se in praf. Indiferenta mea, dar mai ales egoismul de care ma lasasem dominata o ucisesera. Iubirea, cuvintele de alint, laudele cu care o obisnuisem ramasesera undeva, departe… [/COLOR]

[COLOR=green]Cand am desprins-o de pe perete, am observat cu mirare ca undeva, pe la mijlocul corzii uscate, mai erau vreo doua frunze verzi care supravietuisera. Le-am rupt si, fara o vorba, le-am intins cumnatei mele care ma ajuta la impachetat. Dupa cateva luni, in toamna, cand am mers sa-i fac o vizita, am ramas cateva clipe in curte, unde zeci de ghivece cu flori straluceau inca in razele soarelui. “O recunosti?”, m-a intrebat. Am tresarit si mi-am intors privirile catre flori… “O recunosti?”, m-a intrebat din nou, amuzandu-se de nedumerirea ce mi se citea in priviri. Mana ei a atins o iedera splendida, cu frunze mari, lucioase, orbitor de verzi si de catifelate. Am privit mai cu atentie. Iderea era chiar in ghiveciul pe care il abandonasem indiferenta. Am inceput sa-i vorbesc soptit, s-o mangai si cred si astazi, ca sub atingerea palmelor mele, am simtit-o vibrand… Am adus-o acasa. Ii place aici, pentru ca si mie imi place. In fiecare zi creste cate putin pentru ca, indiferent de starea mea sufleteasca, nu uit sa-i spun cate un cuvant care sa-i faca placere, s-o incante, s-o flateze… Verdele de smarald al frunzelor sale e primul lucru pe care-l vad cand deschid usa casei.[/COLOR]

[nume]

aulio... ce de iubitori. un caine de pe strada n-ati steriliza/deparazita/vaccina/dat spre adoptie,eventual... dar iubiti creatia lui Dumnezeu...

Iubirea fatza de creatia asta presupune bani si responsabilitate, munca murdara de multe ori, d-aia de-ti da boala la ficat.Sacrificiu de sine... Daca nu, sa ne rezumam la a recunoaste ca suntem simpli spectatori indiferenti.

Ma ocup chestii de-astea, si am vazut din partea oamenilor care au pretentia ca sunt crestini mai multa indiferenta si ipocrizie,incapatanare,chiar rautate uneori, decat la toti sectantii, ateii si alti d-estia la un loc...