Responsabilitatea profesorului de religie

[I.Calin]

Și nu numai a profesorului de religie (dar fiind un forum creștin, încerc să fac apel la disponibilitatea acestora), ci a oricărui profesor sau adult care prin profesia sa intră în contact cu adolescenții / tinerii. Cazuri de elevi care se sinucid din cauza unor eșecuri școlare apar tot mai des relatate de mass-media. (Ultimul de care am auzit: elevul care nu și-a luat bacalaureatul la matematică).

Regretabil ce se întâmplă și nu trebuie să căutăm țapi ispășitori prin sistemul de învățământ sau printre cei din preajma acestor nefericiți (în sensul că e o discuție inutilă care are darul de a stârni patimi și nu folosește nimănui la nimic). Mult mai util este faptul să acceptăm că există această situație și că ar trebui să ne raportăm la ea ca atare, să încercăm și prin intermediul acestui topic, în măsura posibilităților noastre, să propunem soluții de remediere. Ce s-ar putea face? Cum s-ar putea raporta profesorii de religie (în general, orice dascăl) la asemenea situații? Ce ar putea face pentru a preveni / preîntâmpina aceste deznodăminte fără ieșire? (E deja o “platitudine” acceptată de mulți că odată cu moartea nu mai rezolvăm nimic).

Părerea mea este că ceva ar trebui făcut, în calitate de creștini, nu ne putem permite, zic eu, să ignorăm acest lucru… În speranța că se va putea discuta pe marginea acestui subiect, îmi cer scuze dintru început față de cei care consideră nefolositoare și inadecvată propunerea mea.

Doamne ajută!

[glykys]

In calitate de crestini, ar trebui sa ne ducem crucea: daca esti profesor, trebuie sa iti duci crucea de profesor, sa iti dai toata silinta sa ii inveti pe copii; daca esti elev, ai crucea de elev, sa iti dai toata silinta sa inveti la scoala; daca esti parinte, ai crucea de parinte, sa iti dai silinta sa iti educi copiii (din cuvintele parintelui de la predica de azi).

[I.Calin]

Oare, crucea de profesor nu implică și o anumită responsabilitate față de elevi, într-o măsură mai mică sau mai mare, și din punct de vedere moral, afectiv, ba chiar disponibilitatea de a-l consilia (chiar și 5 minute într-o pauză) pe cel care-l observi că se află într-o stare de depresie? Profesorii au tendința, uneori, să-și minimalizeze rolul formativ în favoarea celui informativ (rolul de la catedră fiind redus la acela de a-și preda materia respectând o anumită programă).
Crucea de părinte de a-ți educa copiii e anevoioasă și comportă greutăți insurmontabile mai ales pentru cei care de-abia își asigură traiul zilnic.
Iar crucea de elev este de a învăța, nimic mai adevărat, dar… spuneam înainte, n-aș vrea să intru în detalii legate de sistemul de educație. Fiindcă nici Dumnezeu nu-ți cere mai mult decât poți duce.
Și într-o atare stare de fapt (educație, programe de învățare ce depășesc, uneori, posibilitățile copiilor), ce s-ar putea face pentru acești elevi dpv emoțional? Cum i-ai putea determina nu să învețe (pentru că unii dintre ei nu pot), ci să se raporteze totuși pozitiv la viața lor și să nu transforme un examen într-o cruce inexistentă (adică, un "nimic" în raport cu mântuirea lui)?

[Noesisaa]

În prealabil postat de glykys

In calitate de crestini, ar trebui sa ne ducem crucea: daca esti profesor, trebuie sa iti duci crucea de profesor, sa iti dai toata silinta sa ii inveti pe copii; daca esti elev, ai crucea de elev, sa iti dai toata silinta sa inveti la scoala; daca esti parinte, ai crucea de parinte, sa iti dai silinta sa iti educi copiii (din cuvintele parintelui de la predica de azi).

Teoria este asa si este frumoasa, si buna de predica, dar in practica....

Parerea mea, adica a unei persoane care a trecut prin cateva sisteme de invatamant diferite, este ca, un lucru practic care poate fi facut este sa se puna accentul pe vocatie. Multi tineri romani fac liceu/facultate/etc fara macar o secunda sa se gandeasca la vocatia pe care le-a randuit-o Dumnezeu. Sau sa faca ceea ce le place pe de o parte, si pe de alta parte ce sunt buni sa faca.

Si profesorii de religie, si ceilalti profesori, pot sa ii invete pe elevi sa isi gaseasca vocatia, cum sa o descopere, cum sa dea roade, cum sa nu le fie rusine de vocatia lor, sau de lipsa de vocatie intr-un anumit domeniu.

Sunt, din pacate, foarte multi profesori, de religie si de alte discipline, care nu au nici in clin nici in maneca cu predarea, cu lucrul cu tinerii...sunt oameni tristi si care nu dau rezultate bune, nici nu inspira pe altii.

S-a ajuns intr-un asemenea hal incat de multe ori profesor nu devine cel talentat, ci cel care nu are chef sa faca altceva. Sau care nu are chef sa se analizeze si sa isi dea seama la ce de fapt este bun. Si asa se vad rezultatele...elevi care nu stiu sa scrie, elevi care nu trec bacalaureatul, elevi descumpaniti, tineri care nu stiu in ce directie sa o ia, dispret fata de meseria de profesor....

De fapt, lectura din Sf Evanghelie de astazi, cea a tanarului bogat, este despre vocatie. Un tanar credincios pe de o parte, care il face pe Mantuitorul sa zambeasca, pleaca intristat fiindca nu are puterea/nu vrea sa urmeze chemarea (vocatia) lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu ne cheama pe fiecare in mod personal ("Vinde-ti averea, imparte saracilor, si urmeaza-Mi"), si noi trebuie sa raspundem tot in mod personal. Tanarul avea talent de ucenic al lui Hristos, indeplinea poruncile cu dragoste, vroia sa stie cum sa devina perfect, dar nu a avut curajul sa-si depaseasca cercul de comfort al administrarii materiale. Definitia unei vocatii ratate.

Asa si in zilele noastre. Daca esti atat de timid incat nu poti sa vorbesti in fata unui grup de tineri/oameni, sa le atragi atentia si sa ii inveti, inseamna ca meseria de profesor nu este pentru tine. Si sa insisti sa devii profesor, sau sa te lasi dus de val si sa devii profesor, este o solutie pentru intristare viitoare. Tu probabil ca esti bun de contabil, si ai fi un contabil fericit. Dar in loc vei fi un prof de mate trist. Sau poate ai fi fericit ca zidar. Sau inginer. Etc.

[glykys]

Noesisaa, partea proasta in sistemul nostru de invatamant e ca s-au desfiintat scolile profesionale. Acum toata lumea intra la liceu, ca, deh, obligatoriisunt zece clase, iar daca le-ai facut pe alea zece, mai faci inca doua si te
trezesti ca pici bacul.

Eu nu pot sa inteleg cum de un scoler nu poate sa invete acolo, ceva, cat sa ia o nota de trecere. Am vazut si eu subiectele, nu sunt dificile, acum 5 ani, cand am dat eu bacul, se dadeau patru examene scrise si doua orale, pe vremuri, era mai greu, mai multa materie. Acum parintii platesc la greu meditatii si copilul tot lenes e. Bine, bine, conditiile sunt proaste, dar nu poti spune ca cei 80% care au picat provin toti din familii defavorizate si din mediul rural.

Consider ca educatia din familie isi are scopul ei si ca fiecare trebuie sa isi faca datoria acolo unde e pus, mai ales ca, de cele mai multe ori, ajungi in posturi pe care poate nu le-ai fi dorit. Sunt atatia oameni care au fost nevoiti sa se reprofileze, sa-si schimbe jobul, si au putut da randament, datorita seriozitatii si muncii lor, chiar daca nu se pregatisera pentru asta sau nu intentionau sa lucreze in domeniul respectiv. E important si talentul, fireste, dar acesta trebuie valorificat in folosul oamenilor, nu pentru implinirea personala. Dar relele vin pentru ca noi cautam, de cele mai multe ori, calea cea mai simpla: nu-i asa ca e mai simplu sa copiem decat sa invatam? nu-i asa ca e mai bine sa joc fotbal decat sa fac o problema la matematica?

On topic, un profesor de religie ar putea sa ii sfatuiasca pe elevi sa invete. Din ce am observat eu, fiecare profesor are pretentia ca elevul sa invete dumnezeieste la materia lui, altceva nu il intereseaza. Si, de asemenea, sa le sadeasca niste valori: harnicia, munca, seriozitatea, corectitudinea... Eu personal am avut parte de asemenea profesori,si in generala, si la liceu, chiar si in facultate, si care culmea, nu erau profesori de religie.

[catehumen]

În prealabil postat de I.Calin

Oare, crucea de profesor nu implică și o anumită responsabilitate față de elevi, într-o măsură mai mică sau mai mare, și din punct de vedere moral, afectiv, ba chiar disponibilitatea de a-l consilia (chiar și 5 minute într-o pauză) pe cel care-l observi că se află într-o stare de depresie? Profesorii au tendința, uneori, să-și minimalizeze rolul formativ în favoarea celui informativ (rolul de la catedră fiind redus la acela de a-și preda materia respectând o anumită programă).
Crucea de părinte de a-ți educa copiii e anevoioasă și comportă greutăți insurmontabile mai ales pentru cei care de-abia își asigură traiul zilnic.
Iar crucea de elev este de a învăța, nimic mai adevărat, dar… spuneam înainte, n-aș vrea să intru în detalii legate de sistemul de educație. Fiindcă nici Dumnezeu nu-ți cere mai mult decât poți duce.
Și într-o atare stare de fapt (educație, programe de învățare ce depășesc, uneori, posibilitățile copiilor), ce s-ar putea face pentru acești elevi dpv emoțional? Cum i-ai putea determina nu să învețe (pentru că unii dintre ei nu pot), ci să se raporteze totuși pozitiv la viața lor și să nu transforme un examen într-o cruce inexistentă (adică, un "nimic" în raport cu mântuirea lui)?

Un mesaj foarte corect argumentat si corect .Felicitari ,ma bucur ca sunt romani ortodocsi care gandesc si vad invatamantul din aceasta perspectiva !

[stefan florin]

În prealabil postat de I.Calin

Oare, crucea de profesor nu implică și o anumită responsabilitate față de elevi, într-o măsură mai mică sau mai mare, și din punct de vedere moral, afectiv, ba chiar disponibilitatea de a-l consilia (chiar și 5 minute într-o pauză) pe cel care-l observi că se află într-o stare de depresie? Profesorii au tendința, uneori, să-și minimalizeze rolul formativ în favoarea celui informativ (rolul de la catedră fiind redus la acela de a-și preda materia respectând o anumită programă).
Crucea de părinte de a-ți educa copiii e anevoioasă și comportă greutăți insurmontabile mai ales pentru cei care de-abia își asigură traiul zilnic.
Iar crucea de elev este de a învăța, nimic mai adevărat, dar… spuneam înainte, n-aș vrea să intru în detalii legate de sistemul de educație. Fiindcă nici Dumnezeu nu-ți cere mai mult decât poți duce.
Și într-o atare stare de fapt (educație, programe de învățare ce depășesc, uneori, posibilitățile copiilor), ce s-ar putea face pentru acești elevi dpv emoțional? Cum i-ai putea determina nu să învețe (pentru că unii dintre ei nu pot), ci să se raporteze totuși pozitiv la viața lor și să nu transforme un examen într-o cruce inexistentă (adică, un "nimic" în raport cu mântuirea lui)?

foarte frumos. Felicitari pt acest mesaj. Doamne ajuta!

[horatiu.miron]

Ce valori sa sadeasca? Du-te ca profesor la clasa a noua si explica-le alora despre "harnicie, cinste, munca, seriozitate" si vei fi perceput drept un idiot cu conceptii invechite, or sa rada de tine de-or sa se prapadeasca.

Voi chiar aveti impresia ca acesti tineri sunt tampiti? Cand societatea in care traiesc ii bombardeaza din toate directiile si de dimineata pana seara cu ideea ca pentru a avea succes in viata iti trebuie bani sau silicoane, cum sa prinda un astfel de mesaj? Una spune profesorul, alta se vede si se simte in anturaj, in mediul familial, la televizor, in viata de zi cu zi.

Ce vreau sa spun e ca nu ajunge sa le spui, trebuie sa le dai exemplu. Si cand oameni care au muncit toata viata, cercetatori, profesori, artisti - mor de foame, in timp ce diversi puieti de bani gata sau tinere "sponsorizate" o duc mai bine fara sa ridice un deget, e greu, foarte greu sa dai exemple.

Tinerii nu sunt problema, ei sunt expresia unei societati bolnave. Imi pare rau sa vad ca inca mai sunt oameni care cred ca problema e una superficiala. Cu tot respectul, stiu ca ideea din acest thread e nobila, dar habar nu aveti care sunt aspiratiile, problemele sau modelele unui adolescent in ziua de azi. Numai intelegandu-i cu adevarat se poate rezolva ceva, iar eu sunt foarte descurajat cand vad ca de multe ori chiar parintii sunt cei care nu-si inteleg si nu-si cunosc copiii. De cate ori n-ati auzit parinti plangandu-se: "Dar nu stiu ce s-a intamplat cu copilul meu, era asa de cuminte, si-apoi dintr-o data nu stiu ce sa-i mai fac!". Sunt oameni total nepregatiti pentru meseria de parinte, dar care fac copii pentru ca asa le cere societatea, religia. Sunt parinti care nu cunosc semnele depresiei, fie din ignoranta sau prostie, fie pentru ca nu le pasa.

Ar fi enorm de multe de spus, dar esenta mesajului e aceeasi.

[stefan florin]

În prealabil postat de horatiu.miron

Ce valori sa sadeasca? Du-te ca profesor la clasa a noua si explica-le alora despre "harnicie, cinste, munca, seriozitate" si vei fi perceput drept un idiot cu conceptii invechite, or sa rada de tine de-or sa se prapadeasca.

Voi chiar aveti impresia ca acesti tineri sunt tampiti? Cand societatea in care traiesc ii bombardeaza din toate directiile si de dimineata pana seara cu ideea ca pentru a avea succes in viata iti trebuie bani sau silicoane, cum sa prinda un astfel de mesaj? Una spune profesorul, alta se vede si se simte in anturaj, in mediul familial, la televizor, in viata de zi cu zi.

Ce vreau sa spun e ca nu ajunge sa le spui, trebuie sa le dai exemplu. Si cand oameni care au muncit toata viata, cercetatori, profesori, artisti - mor de foame, in timp ce diversi puieti de bani gata sau tinere "sponsorizate" o duc mai bine fara sa ridice un deget, e greu, foarte greu sa dai exemple.

Tinerii nu sunt problema, ei sunt expresia unei societati bolnave. Imi pare rau sa vad ca inca mai sunt oameni care cred ca problema e una superficiala. Cu tot respectul, stiu ca ideea din acest thread e nobila, dar habar nu aveti care sunt aspiratiile, problemele sau modelele unui adolescent in ziua de azi. Numai intelegandu-i cu adevarat se poate rezolva ceva, iar eu sunt foarte descurajat cand vad ca de multe ori chiar parintii sunt cei care nu-si inteleg si nu-si cunosc copiii. De cate ori n-ati auzit parinti plangandu-se: "Dar nu stiu ce s-a intamplat cu copilul meu, era asa de cuminte, si-apoi dintr-o data nu stiu ce sa-i mai fac!". Sunt oameni total nepregatiti pentru meseria de parinte, dar care fac copii pentru ca asa le cere societatea, religia. Sunt parinti care nu cunosc semnele depresiei, fie din ignoranta sau prostie, fie pentru ca nu le pasa.

Ar fi enorm de multe de spus, dar esenta mesajului e aceeasi.

depinde de om in primul rand. Nu toti tinerii sunt asa cum i-ai catalogat. Cei 7 ani de acasa conteaza mult, si mediul familial in care traieste tanarul. Doamne ajuta!

[catehumen]

În prealabil postat de horatiu.miron

Ce valori sa sadeasca? Du-te ca profesor la clasa a noua si explica-le alora despre "harnicie, cinste, munca, seriozitate" si vei fi perceput drept un idiot cu conceptii invechite, or sa rada de tine de-or sa se prapadeasca.

Voi chiar aveti impresia ca acesti tineri sunt tampiti? Cand societatea in care traiesc ii bombardeaza din toate directiile si de dimineata pana seara cu ideea ca pentru a avea succes in viata iti trebuie bani sau silicoane, cum sa prinda un astfel de mesaj? Una spune profesorul, alta se vede si se simte in anturaj, in mediul familial, la televizor, in viata de zi cu zi.

Ce vreau sa spun e ca nu ajunge sa le spui, trebuie sa le dai exemplu. Si cand oameni care au muncit toata viata, cercetatori, profesori, artisti - mor de foame, in timp ce diversi puieti de bani gata sau tinere "sponsorizate" o duc mai bine fara sa ridice un deget, e greu, foarte greu sa dai exemple.

Tinerii nu sunt problema, ei sunt expresia unei societati bolnave. Imi pare rau sa vad ca inca mai sunt oameni care cred ca problema e una superficiala. Cu tot respectul, stiu ca ideea din acest thread e nobila, dar habar nu aveti care sunt aspiratiile, problemele sau modelele unui adolescent in ziua de azi. Numai intelegandu-i cu adevarat se poate rezolva ceva, iar eu sunt foarte descurajat cand vad ca de multe ori chiar parintii sunt cei care nu-si inteleg si nu-si cunosc copiii. De cate ori n-ati auzit parinti plangandu-se: "Dar nu stiu ce s-a intamplat cu copilul meu, era asa de cuminte, si-apoi dintr-o data nu stiu ce sa-i mai fac!". Sunt oameni total nepregatiti pentru meseria de parinte, dar care fac copii pentru ca asa le cere societatea, religia. Sunt parinti care nu cunosc semnele depresiei, fie din ignoranta sau prostie, fie pentru ca nu le pasa.

Ar fi enorm de multe de spus, dar esenta mesajului e aceeasi.

Pana la un punct e corect ceea ce spui tu .Da e greu sa spui unui tanar de 16-18 ani ca a munci corect ,a fi cinstit e un fel de gluma proasta. Eu nu sunt inca profesor ,dar voi deveni in doi ani . Voi fi un profesor "anormal" care va vorbi elevilor despre valorile morale ,despre inaintasii acestui popor despre Dumnezeu ,despre bunul simt. Da sunt constient ca probabil vor fi elevi care nu vor fi interesati de aceste subiecte ,dar tocmai aici e momentul in care intervine profesorul de fapt talentul si daruirea profesorului.