Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #941  
Vechi 30.12.2016, 02:56:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ( 3 )

Dar, iarasi zic, nu ca putem zice de calea fiului risipitor ca este cea mai mantuitoare sau trainica, fiindca daca aceasta cale a pierzaniei prin pocainta ar deveni mai trainica, apoi dintre toti sfintii, Maica Domnului, ar fi cea mai mica, fiindca ea a trait in cea mai desavarsita sfintenie si curatie din pruncia ei, ba poate chiar din pantecele maicii. Deci adevarata cale este calea Maicii Domnului, dar ce vreau sa zic este ca Dumnezeu lucreaza asa de paradoxal, incat de multe ori, in experienta vietii noastre ce pare a fi cel mai rau devine in mainile Dumnezeului nostru cel mai bun . Deci, si viata noastra mai tragica decat oricand, contine, imi vine sa zic, fagaduinte poate mai mari decat oricand. Domnul sa va arata fiecaruia, mai ales prin duhovnicii vostri, dar si prin toate mijloacele pe care le stie Dumnezeu, sa va arate taina asta. Dar inchei la intrebarea asta, iarasi cu cuvantul pe care sa-l aveti ca plasa de siguranta pentru orice fel de eventualitate: “Tine-ti mintea in iad” , dar nici acolo sa nu deznadajduiesti. Si imi vine sa zic,
mai ales acolo.
– Parinte, ne-ati vorbit foarte frumos despre indumnezeire, dar viata noastra este atat de meschina, de cenusie, de mizerabila din punct de vedere spiritual, incat nici oameni cumsecade nu suntem, daramite “dumnezei”. Cu mintea ravnim la idealuri, dar viata ne ramane mediocra sau submediocra. Nu cumva tocmai pentru ca “a fi crestin este imposibil”, adoptam formalismul ca cel mai la-ndemana mod de a fi crestin? Ce alta cale avem?
– Se plangea Parintele Sofronie, de multe ori, ca noi, oamenii Bisericii – sau cum zicem noi, Biserica – am decazut pana la a reduce duhovnicia la o moralitate insipida ; si poate ca asa as putea rezuma ce ne arata, ce ne infatiseaza, intrebarea asta. Noi trebuie sa iesim din aceasta insipiditate, duhovnicia nu este o
moralitate, moralitatea este numai primul, cel mai primitiv pas al pocaintei noastre . Dar ce ne propune Buna-vestire, Evanghelia, este Viata ; si daca adineaori ziceam ca pana si viata virtuala a televizorului este mult mai puternica decat ce ni se propune in abstract prin cuvinte – ca tu ar trebui sa fii asa si asa – dar televizorul imi da sa traiesc altceva si aia ma influenteaza mai tare…
Pai noi trebuie sa dobandim acea Viata, prin care toata viata asta biologica, zic, pamanteasca, sa devina insipida, si atunci bineinteles ca vom ravni din ce in ce mai mult catre aceea. Dar cum, cum sa ajungem la acel prag?
Sunt mult prea multe… Nu vad niciun raspuns direct la intrebarea asta. Cu fiecare va fi diferit. Dar imi vine sa va spun: uitati la epoca noastra care se numeste “New Age” . New Age-ul este (…) sinonim cu postmodernismul , dar in mintile celor mai multi, se leaga de fenomenele religioase si parareligioase, ale epocii noastre: yoga, bioenergie, droguri, satanism. Nu stiu, le arunc asa, le-mprosc… Ce cauta acesti New-Age-isti? Cauta sa-si dezvolte potentiale telepatice, bioenergetice. nu stiu-ce… Intuitia e dreapta, sa stiti, dar asta este ce este cu precadere in istorie Biserica, daca am intelege-o drept. Si poate ca incepeti prin a cere lui Dumnezeu: “Doamne arata-mi ce e Biserica !” – mai ales noi preotii, duhovnicii, dar… toti. Si ceea ce cauta in diferite religii si practici contemporanii nostri este exact ceea ce vrea sa ne dea Dumnezeu , dar exact, vreau sa zic, in esenta cautarii . Noi cautam de multe ori stramb si alaturi.
Cuvantul “pacat”. .. In greaca sunt doua cuvinte care, amandoua, inseamna “ cade alaturi de tinta “: “amartia” (Αμαρτία) si “astohia” (αστοχία).
Poate ca termenul cel mai drept, intr-un anume sens, pentru pacat, as vrea sa zic ca este
“gresala”. Gresim cand pacatuim. Noi cautam, noi vrem drept si cautam stramb .
Dar zic asa: Rugati-va, nu va smintiti, credinciosii bisericii, nu va smintiti,de scandalurile care sunt astazi in Biserica si de pacatele noastre ale pastorilor vostri; si rugati-va ca Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ierte, sa ne curete, sa curete Biserica noastra de tot ce este nevrednic sfinteniei ei. Deci nu va smintiti, rugati-va in cuvinte simple, asa cum v-am propus adineauri. Iar noi, slujitorii Bisericii, sa constientizam si noi, sa cerem de la Dumnezeu sa ne dea dreapta intelegere . Stiti ca “dreapta intelegere” , este unul din felurile prin care traduc cuvantul
“ortodoxie” ,
“doxa” , inseamna nu numai slava, porneste de la notiunea de opinie , o dreapta opinie , dar dac-am zice si dreapta intelegere , si asta este ortodoxia, si noi toti trebuie sa revenim la dreapta
intelegere .
Cand zicem “Biserica, una sfanta, soborniceasca si apostoleasca” apoi trebuie sa revenim la viziunea apostoleasca si nu sa reducem la
“reductionismul” asta in care am cazut. Sigur ca moralitatea este importanta, dar sa stim ca este numai prima treapta . Si poate ca esenta raspunsului ar fi asta: Voi, poporul lui Dumnezeu, rugati-va pentru noi, pastorii vostri. Si noi trebuie sa ne rugam pentru voi, si sa ne sprijinim unul pe altul, sa nu ne smintim unii de altii, fiindca din toate smintelile ne poate scoate Dumnezeu, dar calea asta, cred ca va fi o cale prin care vom putea incepe sa ne regeneram noi si viziunea Bisericii noastre si… mai mult imi vine sa zic ca las Duhului Sfant sa insufle raspuns intrebarii”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #942  
Vechi 30.12.2016, 03:13:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Cuviosul Paisie Aghioritul :

Obrăznicia și lipsa de respect
Indrăzneala alungă evlavia
– Părinte, de unde vine îndrăzneala?
– De la Paris… [Joc de cuvinte foarte subtil al Cuviosului; în elenă la îndrăzneală se spune “i parrisia” (n. ed.).] Îndrăzneala este obrăznicie și alungă departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce îl îndreptăm spre albine, ca să se depărteze de stup.
– Părinte, cum să scap de îndrăzneală?
– Să te simți pe tine mai prejos decât toți. Este nevoie de multă smerenie. Ca mai mică, precum ești, să ai respect și evlavie față de toate surorile. Să-ți spui gândul tău cu smerenie și să nu arăți că le știi pe toate. Atunci Dumnezeu te va îmbrăca cu harul Lui și vei avea sporire. Îndrăzneala la ascultător este cel mai mare dușman al său, pentru că alungă evlavia. De obicei, după îndrăzneală urmează răzvrătirea, după ea nesimțirea și nepăsarea pentru micile păcate, cu care omul încet-încet se obișnuiește și le vede după aceea ca fiind firești, dar nu există odihnă în adâncul sufletului, ci numai neliniște . Unul ca acesta nici nu poate înțelege ce are, pentru că inima lui este împietrită și nu pricepe lucrurile strâmbe pe care le face.
– Părinte, ce legătură are simplitatea cu îndrăzneala?
– Altceva este simplitatea, altceva îndrăzneala. Simplitatea are și evlavie înlăuntrul ei și ceva copilăresc, îndrăzneala are obrăznicie. De multe ori și în sinceritate poate exista obrăznicie, în sinceritate și în simplitate de multe ori se ascunde multă obrăznicie, atunci când omul nu ia aminte. Unul ca acesta spune “Eu sunt un caracter deschis!” sau “Eu sunt simplu” și vorbește cu obrăznicie, fără să înțeleagă aceasta. Dar cu toate acestea altceva este simplitatea și altceva obrăznicia.
– Părinte, ce este sfiala duhovnicească?
– Sfiala duhovnicească este frica de Dumnezeu în înțelesul cel bun. Această frică, această strângere aduce veselie, picurând miere în inimă, miere duhovnicească! Vezi, un copilaș micuț care este timid îl respectă pe tatăl său, se sfiește și din multa sfială nici nu privește la el. Vrea să întrebe ceva și se roșește. Unul ca acesta este bun să-l pui la iconostas. Un alt copil spune: “E tatăl meu” și se întinde înaintea lui fără respect, cu îndrăzneală. Și când vrea ceva, cere cu pretenția să i se dea, bate cu piciorul în podea, amenință.
Intr-o familie bună copiii se mișcă liber. Există respect, fără ca să fie constrânși copiii; nu există disciplină militară. Ei se bucură de tatăl și de mama lor, iar aceia se bucură de ei. “Dragostea nu cunoaște rușine” , spune Avva Isaac. Are îndrăzneală în sensul ei cel bun.
Dragostea are în ea evlavie și respect, adică biruiește frica. Unul se strânge, se sfiește, dar se și teme, pentru că nu are adevărata sfială. Altul are sfială, dar nu se teme, deoarece o are pe cea adevărată, sfiala duhovnicească . Atunci când sfiala este duhovnicească, cel ce o are simte bucurie. Copilașul, de pildă, își iubește tatăl și mama cu îndrăzneală, într-un anumit fel; nu se teme că îl vor bate. Ii ia cascheta tatălui său, și ofițer de ar fi, o aruncă și se bucură. Are simplitatea cea bună, nu are obrăznicie. Să deosebim simplitatea de obrăznicie. Dacă lipsește respectul, sfiala, atunci ajungem la îndrăzneală, la obrăznicie. Și auzi după aceea pe copilă că spune stând întinsă: “Mamă, adu-mi un pahar de apă! Să fie rece!… A, dar nu e rece. Rece ți-am spus să-mi aduci!” . Așa încep și ajung după aceea să spună: “ Și de ce femeia să se teamă de bărbat?”.
Inlăuntrul fricii însă există respectul, iar înlăuntrul respectului există dragoste. Ceea ce respect, îl și iubesc, și ceea ce iubesc, îl și respect. Femeia să respecte pe bărbat. Bărbatul să-și iubească femeia. Dar acum toate se nivelează și se distrug familii, pentru că iau Evanghelia invers. Bărbatul spune: “Femeia trebuie să se supună” . Dar dacă nu ai dragoste, nu poți face nici o pisică să se supună. Dacă nu ai dragoste, celălalt nu este încredințat și nu poți nici măcar un pahar de apă să-i ceri să-ți aducă . Când cineva îl respectă pe celălalt, pe sine însuși se respectă. Pe sine nu se ia în seamă. Respectul față de aproapele are mărime de suflet, căci unul ca acesta nu se socotește pe sine. Iar cel ce se îngrijește de sine nu are mărime de suflet.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #943  
Vechi 30.12.2016, 03:16:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ( 2)

Respect față de cei mai mari
– Părinte, uneori vorbesc urât celor mai mari. Imi dau seama că greșesc și mă mărturisesc.
– Dacă îti dai seama și te mărturisești, încet-încet te vei scârbi de tine, te vei smeri și atunci va veni harul lui Dumnezeu și va pleca acest obicei rău.
– Părinte, spun câte o glumă și împung pe surori din dragoste, dar mă tem de îndrăzneală.
– Tu ești mică; nu ti se potrivește. Intr-o familie de obicei cei mari glumesc cu cei mici și nu cei mici cu cei mari. În felul acesta se bucură și cei mici, se bucură și cei mari. Nu se potrivește pentru unul mic să glumească cu bunicul sau cu bunica. Inchipuiește-ți, cum ar arăta ca un copil să meargă pe neașteptate și să-l gâdile pe tatăl său după gât? Altceva este atunci când cel mare răsfață pe cel mic și cel mic se bucură, pricinuind o bună dispoziție. Astfel cel mare se face mic și se bucură amândoi.
– Părinte, atunci cînd îi spun cuiva mai mare părerea mea în legătură cu un lucru, despre care gândul îmi spune că nu este bine, iar acela se împotrivește, trebuie să fiu de acord cu el?
– Nu, să nu fii de acord la rău. Să spui ceea ce este corect, dar cu smerenie. “Nu cumva este mai bine să facem astfel? Așa îmi spune gândul” . Sau să spui: “ Am gândul acesta” . Atunci te faci magnet și atragi harul lui Dumnezeu. Sunt unii care vorbesc cu îndrăzneală din obișnuință, și nu din dorința de a-și spune părerea lor. In orice caz, oricum ar fi, este nevoie de respect fată de cel mai mare. Dar într-un anumit fel, și cel mari vrea să fie respectat. Și deși are neputințe, are totuși și lucrurile lui bune, are o experiență etc.
Tu, atunci când ești întrebată, spune-ți gândul cu smerenie șl respect, fără să crezi în sinea ta că este așa cum spui tu, pentru că celălalt poate să știe ceva pe care tu nu-l știi sau la care nu te-ai gândit. Când cineva este mic, și, de pildă, ascultă o discuție despre un subiect și se gândește la soluția despre care crede că ar fi mai bună, în cazul în care trebuie să-și spună părerea unuia de o vârstă cu el, să zică: “ Mi-a venit acest gând “. Dacă este mai mare de vârstă, trebuie să spună: “ Mi-a trecut un gând netrebnic “. Chiar și atunci când cineva spune adevărul, este o obrăznicie dacă nu are competența să o facă.
– Atunci când spuneți mai mare, înțelegeți în ani sau în viața duhovnicească?
– Mai ales în ani. Pentru că, vezi, chiar și unul care este într-o stare duhovnicească înaintată, respectă pe unul mai în vârstă decât el.
– Părinte, oare este firesc ca cineva să respecte pe unul mai mic, dar mai sporit duhovnicește, decât pe altul mai mare și mai puțin sporit?
– Nu, această clasare nu este corectă. Oricum ar fi cel mai mare, trebuie să-l respecți pentru vârstă. Pe cel mai mare îl vei respecta pentru vârstă, iar pe cel mai mic pentru evlavie. Atunci când există respect, cel mic respectă pe cel mare și cel mare, pe cel mic. înlăuntrul respectului există dragoste. Sfântul Apostol Pavel spune: “Celui cu darea, dare, celui cu cinstea, cinste” .
– Dacă cei mici fac observații celor mari, lucrul acesta este rău?
– Acesta este tipicul generației noi. Insă Scriptura spune: “ Mustră pe fratele tău” și nu spune: “mustră pe tatăl tău “. Tinerii de astăzi au în cuvânt duhul răzvrătirii, fără ca ei să-și dea seama. Acest comportament îl consideră firesc. Vorbesc cu obrăznicie și îți spun: “Am spus-o simplu”. Au fost influențați de acest duh obraznic al lumii, care nu respectă nimic.
Nu există respect în comportamentul celui mic față de cel mare și nu își dau seama ce mare rău este lucrul acesta. Atunci când cel mic spune celui mare că respectul este ceva depășit care nu se mai potrivește astăzi și care îi îngrădește, chipurile, personalitatea, ce să mai aștepți? Este nevoie de multă luare aminte. Duhul lumesc contemporan spune: “Nu ascultați de părinți, de dascăli etc”. De aceea și copiii cei mai mici devin mai răi acum. Mai mare vătămare suferă în special acei copii ai căror părinți nu înțeleg ce rău le fac prin a-i admira și a-i considera deștepți atunci când vorbesc cu obrăznicie.
La Colibă au venit doi frățiori de opt-nouă ani cu tatăl lor. Acolo era și un cunoscut de al meu, un băiat foarte bun și un bun pictor; într-un minut, tac-tac, te zugrăvea. “ Dionisie, îi spun, pictează copiii așa cum stăm împreună”. “Ia să văd dacă o să reușesc, pentru că se mișcă” . A scos o foaie și a început să zugrăvească. Atunci sare unul dintre copii și spune: “Ia să vedem, bă prostule, ce vei face! ” – și era și lume de față. Pictorul nu s-a tulburat deloc. “ Aceștia sunt copiii de astăzi, Părinte” , mi-a spus și a continuat să zugrăvească. Mie mi s-a urcat sângele în cap. Tatăl lui a rămas nepăsător, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Să spună așa la un om de treizeci de ani și omul să stea și să-i picteze! Obrăznicie, lipsă de evlavie și câte altele!… înfricoșător! Ia gândește-te dacă unul din acești copii va vrea să se facă monah, de câtă muncă este nevoie ca el să devină un călugăr corect.
Când mamele nu au grijă de ei, îi distrug. Totul este mama. În Rusia, dacă s-a schimbat ceva, este pentru că mamele au ținut în ascuns credința, evlavia și i-au ajutat pe copii. Bine că există și puțin aluat din familii creștine, altfel am fi fost pierduți.
– Părinte, dacă acești copilași care cresc așa ar vrea să se schimbe mai târziu sau să se facă monahi, vor putea?
– Dacă vor crede că ceea ce au făcut nu este bine, îi va ajuta Hristos. Adică, dacă intră în om neliniștea cea bună, s-a rezolvat. Dar atunci când cred că au dreptate și spun despre egumen sau egumenă: “Ce, aici avem un dictator? Unde s-a mai auzit așa ceva în ziua de azi? “, atunci cum să se îndrepte. Și sunt unii călugări care ajung să-mi spună astfel de neghiobii.
Incet-încet respectul se pierde cu desăvârșire.
Vin la Colibă copii, și cei mai mulți stau picior peste picior, iar cei bătrâni nu au unde să stea. Unii, deși văd că buturugile sunt mai încolo, se îngreuiază să meargă doi pași să le aducă, ca să stea pe ele. Trebuie să le aduc eu. Și deși mă văd că le car, nu vin să le ia. Vor să bea apă, dar nu merg singuri să bea. Trebuie ca eu să le aduc și al doilea pahar. Cu adevărat, aceasta mi-a făcut o impresie neplăcută. Cogeamite voinici, vin în grup de câte treizeci, mă văd cum aduc o cutie de rahat și un bidon de apă, cum duc și paharele ca să-i mulțumesc, încă și șchiopătând, și nu se mișcă nici unul, ci se scoală să mă ajute un ofițer pensionar care în toată viața lui a fost afumat de praf de pușcă. Ei cred că așa cum îi servește chelnerul atunci când merg la vreun restaurant sau hotel, tot astfel și aici la Colibă va veni chelnerul săi servească . De cinci-șase ori am făcut lucrul următor: m-am ostenit să aduc apă și apoi am vărsat-o înaintea lor. “Eu să vă aduc apă, voinicilor, iar voi să stați? le spun. Aceasta nu vă ajută “.
In mijloacele de transport în comun vezi copiii mici stând pe scaune, iar bătrânii stând în picioare. Vezi tineri că stau picior peste picior și nu cedează locul vreunui bătrân, ci se scoală cei mai mari și le dau locul lor. “Am plătit locul” , îți spun, și stau jos fără să țină seamă de cineva.
Mai demult ce duh exista! Femeile stăteau la drum, de-a dreapta și de-a stânga lui, iar când trecea preotul sau un bătrân, se ridicau în picioare și îi îndemnau și pe copiii lor să facă aceasta .
De câte ori nu mă înfurii! Vorbesc adeseori unor oameni cu funcții, și vezi niște copii cum întrerup discuția cu obrăznicie, spun niște neghiobii și socotesc aceasta mare ispravă. Le fac semn să se oprească, dar nimic. Trebuie să-i faci de rușine ca să tacă din gură, altfel nu se poate. In nici o carte patristică nu scrie să vorbească tinerii astfel. Patericul spune: “a spus Bătrânul “, nu spune: “a spus tânărul “.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #944  
Vechi 30.12.2016, 03:20:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ( 3 )

Obrăznicia alungă harul dumnezeiesc
Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat și neatent alungă harul dumnezeiesc. Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea harului lui Dumnezeu. Cu cât mai mult respect au copiii față de părinți, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Și cu cât sunt mai neîmblânziți, cu atât sunt mai părăsiți de harul lui Dumnezeu.
Libertatea lumească a alungat nu numai evlavia, dar și politețea lumească. Vin acolo la Colibă unii copii și strigă tatălui lor: “Ei, tată, ai țigări? Ale mele mi s-au terminat”. Unde era mai demult așa ceva? Și deși fuma vreunul, dar fuma în ascuns. Acum, ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. Cum să nu se dezgolească după aceea cu desăvârșire de harul dumnezeiesc? Astăzi fete ocărăsc pe frații lor pentru credința în Dumnezeu cu niște cuvinte atât de murdare înaintea tatălui și mamei lor, și tatăl nu spune nimic! Mi s-a ridicat părul în vârful capului când am auzit. După ce au plecat închinătorii, vorbeam de unul singur .
Mediul lumesc și părinții lumești distrug copiii. Mediul influențează mult. Sunt puțini copiii care au sfială și mărime de suflet. Cei mai mulți copii sunt sălbatici, deoarece se comportă cu obrăznicie. Mulți părinți îmi aduc pe fiii lor și-mi spun: “ Părinte, copilul meu are diavol”. Dar văd că nicidecum copiii nu au diavol. Doamne ferește! Puțini sunt copiii care au diavol. Toți ceilalți au o înrâurire demonică exterioară. Adică diavolul le face comandă dinafară; nu este înlăuntrul lor, dar treaba lui și de afară și-o face. Dar de unde se pricinuiește aceasta? De la obrăznicie. Atunci când copiii vorbesc cu obrăznicie celor mai mari, alungă harul lui Dumnezeu. Iar atunci când pleacă harul lui Dumnezeu, vin drăcușorii și copiii se sălbăticesc, fac neorinduieli. In timp ce copiii care au evlavie, respect, ascultă de părinți, de dascăli, de cei mai mari, primesc mereu harul lui Dumnezeu și au binecuvântarea Lui. Ii acoperă harul lui Dumnezeu. Multa evlavie față de Dumnezeu, multul respect față de cei mai mari aduce din belșug harul dumnezeiesc în suflete, în așa măsură încât sunt trădați de strălucirea dumnezeiască a harului. Harul lui Dumnezeu nu merge la copiii răzvrătiți, ci la cei cuminți, evlavioși și cu mărime de suflet. Iar acești copii au o privire care strălucește. Și cu cât mai mult respect au fată de părinți, fată de cei mai mari, cu atât primesc mai mult har. Iar cu cât sunt mai neîmblânziți, cu atât sunt mai părăsiți de harul lui Dumnezeu.
Copilul care începe să spună: “Nu, vreau aceea, vreau cealaltă” cu o pretenție nestăpânită, va deveni răzvrătit, va deveni diavol. Pentru că și Luceafărul a voit să-și pună tronul său mai sus de tronul lui Dumnezeu. Să vedeți, toți copiii cărora li se fac voile vor deveni răzvrătiți. Dacă acești copii nu se vor pocăi pentru a se izbăvi de valul rău ce îi lovește, ci vor continua să se poarte cu obrăznicie, atunci – Doamne ferește! – se va pricinui o îndoită părăsire și vor ajunge să vorbească urât chiar și despre Dumnezeu, și atunci vor fi stăpâniți de duhurile cele rele .
“Cinstește pe tatăl tău și mama ta!” Unde au ajuns astăzi copiii! Nu rabdă nici măcar un singur cuvânt. Cum ar putea răbda bătaie? Nu au respect; au mult egoism și mulți nervi. Fac abuz de libertate. Copilul spune părinților lui: “O să vă duc la Politie!” . Recent, un copil de cincisprezece ani, care a făcut o foarte mare neorînduială și tatăl lui i-a dat o palmă, s-a dus și l-a reclamat, iar tatăl lui a fost condamnat. Tatăl a spus în timpul procesului: “ Mă nedreptățiți, pentru că dacă nu i-aș fi dat atunci acea palmă, copilul meu ar fi fost băgat la închisoare. Și nu v-ar fi durut pe dumneavoastră, ci pe mine” . Ia atunci pe copil, îi dă două palme și spune: “Pentru aceste palme să mă judecați, nu pentru aceea. Băgati-mă acum în închisoare, pentru că l-am lovit fără motiv“.
Vreau să spun că acolo au ajuns copiii. Această mentalitate există astăzi. Mai demult părinții ne certau, ne dădeau și câte o palmă, dar nu ne trecea prin cap vreun gând rău. Luam și bătaie ca mângâiere, fără să ne împotrivim, fără să cercetăm dacă suntem vinovați mult sau puțin. Credeam că bătaia era pentru binele nostru. Știam că părinții ne iubeau și atunci când ne răsfățau, când ne sărutau, și când ne dădeau câte o palmă. Pentru că și palma și mângâierea și sărutarea părinților, toate sunt din dragoste. Când părinții își bat copiii, inima lor suferă. Când copiii încasează câte o palmă, îi doare obrazul. Prin urmare, mai mare este durerea inimii decât durerea obrazului. Mama, orice ar face copiilor ei, fie că îi ceartă, fie că îi bate, fie că îi răsfață, pe toate din dragoste le face și toate din aceeași inimă de mamă ies. Dar când copiii nu înțeleg aceasta, se împotrivesc cu obrăznicie, se încăpățânează, și atunci alungă harul dumnezeiesc dinlăuntrul lor și este firesc să primească după aceea înrâurirea demonică.
– Părinte, nu există și părinți neisprăviți?
– Da, dar pe copiii care au astfel de părinți îi ajută Dumnezeu. Dumnezeu nu este nedrept. Perii sălbatici sunt plini de pere sălbatice. Pe cărarea spre Coliba mea este un corcoduș sălbatic. Are atâtea corcodușe, de nu i se văd frunzele. Se rup crengile de atâta rod. Insă corcodușii cei buni, oricât i-ai stropi, nu dau rod deloc.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #945  
Vechi 30.12.2016, 03:23:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ( 4 )

Prăpastia generatiilor
Lumea a devenit ca o casă de nebuni. Copiii cei mici adorm la miezul nopții, deși ar trebui să adoarmă odată cu apusul soarelui . Sunt închiși în blocuri, în betoane și intră în programul celor mari. Ce să facă copiii, ce să facă și părinții? Vin copiii și-mi spun: “Nu ne înțeleg părinții” . Vin și părinții și îmi spun: “Copiii noștri nu ne înțeleg”.
S-a creat o prăpastie între părinți și copii. Ca să se șteargă trebuie ca părinții să se coboare în starea copiilor, iar copiii să treacă în cea a părinților. Și dacă acum copiii nu-i chinuiesc pe părinții lor, nici copiii lor, mai târziu, nu-i vor chinui pe ei. Dacă acum copiii nu ascultă și își chinuiesc părinții, și copiii lor îi vor chinui mai târziu, pentru că vor funcționa legile duhovnicești.
– Părinte, unii copii spun că s-au vătămat din pricina dragostei părinților lor.
– Nu au dreptate. Când copilul este cu mărime de suflet, nu se vatămă de dragostea părinților lui. Dacă însă exploatează dragostea lor, se va distruge. Dacă un copil se vatămă de dragostea părinților, înseamnă că acel copil are o vătămare. Deși ar trebui să-i fie recunoscător lui Dumnezeu pentru astfel de părinți, pentru dragostea lor, el se mâhnește că se poartă cu bunătate cu el, în timp ce alți copii nu au părinți. Ce să mai spui!
Când un copil nu recunoaște pe părinții lui ca binefăcătorii săi și nu-i iubește – cu atât mai mult cu cât părinții au frică de Dumnezeu – cum este cu putință să respecte și să iubească pe Dumnezeu, marele lui binefăcător și Părinte al tuturor oamenilor, lucru care este foarte greu să-l înțeleagă în vârsta copilărească? “.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #946  
Vechi 30.12.2016, 17:01:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Cuviosul Paisie despre sminteli si smintire. . .

“Când vedem ceva rău să-l acoperim, nu să-l publicăm. Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăție. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră și o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească și să împrăștie mai mult mirosul urât. Tot astfel este și atunci când, fără discernământ, dăm publicității păcatele celorlalți și pricinuim un mare rău.
“Spune-l Bisericii” nu are înțelesul că toate trebuie să se facă și cunoscute, pentru că astăzi nu sunt toți Biserica. Biserica sunt creștinii care trăiesc așa cum vrea Hristos, iar nu ceilalți, care luptă Biserica”.
“Cel neatent aprinde foc și nu se gândește că va arde totul în locul unde l-a aprins. Când vreodată aprinde foc un astfel de om și pârlește și alte suflete, avem datoria să ne rugăm și să aruncăm și vreo găleată de apă. Sunt și alții care sunt violenți – au și evlavia împreună cu vătămarea de minte și atunci când aud ceva cu care nu sunt de acord, fără să cerceteze dacă este corect sau nu, pe toate le fac praf”.
“Toate sunt curate celor curati”
Omul duhovnicesc este ‘foc mistuitor’
– Părinte, cum poate trăi cineva corect și creștinește în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc departe de Dumnezeu?
– De ce să se smintească de ceilalți care nu sunt aproape de Dumnezeu? Dacă ar fi fost dintr-o familie cu șapte-opt copii și pe unul-doi din frați i-ar fi tras satana și ar fi trăit o viață păcătoasă, l-ar fi smintit viața lor păcătoasă?
– Nu, ci l-ar fi durut, deoarece ar fi fost vorba de frații lui.
– Așadar, răul se află în noi. Nu avem dragoste, de aceea nu-i simțim ca pe frații noștri pe toți oamenii și ne smintim de viața lor. Toți formăm o familie mare și suntem frați, pentru că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr am simți că toți oamenii suntem frați, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat și nu ne-ar sminti viața lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei.
Iar dacă ne smintim, răul se află în noi; nu este în afară de noi. Când ne smintim, să ne spunem nouă înșine: „Tu pe câți ai smintit? Și nu vrei să-l rabzi pe fratele tău? Pe tine cum te rabdă Dumnezeu, cu atâtea câte faci?” . Gândiți-vă la Dumnezeu, la Maica Domnului, la îngeri, care îi văd pe pământ pe toți oamenii – ca și cum s-ar afla într-un balcon mare și îi văd pe oameni, care sunt adunați în piață – pe unii cum fură, pe alții cum se ceartă, pe alții cum păcătuiesc trupește etc. Cum îi rabdă! Cum rabdă ei toată răutatea și păcatul ce există în lume, și noi să nu răbdăm pe fratele nostru! Este înfricoșător!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #947  
Vechi 30.12.2016, 17:12:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ( 2 )

– Părinte, ce înseamnă ceea ce spune Apostolul Pavel: „ Dumnezeul nostru este foc mistuitor”?
– Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va întâmpla cu ele? Nu vor arde? Așa și în omul duhovnicesc: orice i-ar arunca diavolul, arde. “Foc mistuitor!”. Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gânduri murdare, dar omul duhovnicesc este “foc” care le arde. După aceea diavolul obosește și se oprește. De aceea și Apostolul Pavel spune:
“Toate sunt curate celor curați”. La cei curați toate sunt curate; nu există nimic necurat. Pe cei curați și în noroi de îi vei arunca, rămân curați, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase și curate.
Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se schimbă în înțelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă . Îl vede, îl doare pentru el, dar nu pățește nici un rău. Un om aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se schimbă în bine de către un om duhovnicesc, dar se poate schimba și înspre rău de un om trupesc. Omul trupesc nu-l înțelege pe cel sfânt, și se smintește de cel trupesc asemenea lui.În timp ce îndrăcitul văzând pe sfânt fuge, omul trupesc se duce la sfânt să-l ispitească și să-l smintească.
Unul care a ajuns în starea sodomiților se smintește chiar și de îngeri . Omul smerit, chiar și neexperimentat duhovnicește de ar fi, distinge pe îngerul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are curăție duhovnicească și se înrudește cu îngerul. În timp ce omul egoist și trupesc, pe lângă faptul că este lesne înșelat de diavolul cel viclean, transmite și el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoacă și vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui duhovnicești .
– Părinte, cum ajunge cineva în starea în care poate să le vadă pe toate curate?
– Trebuie să se curețe inima, ca să se odihnească în el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: “Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule”? Când se va curăți inima cea bărbătească sau cea femeiască, atunci va locui Hristos în ea și oamenii nici nu vor sminti, nici nu se vor sminti, ci vor transmite har și evlavie. Omul care ia aminte de sine își păzește curăția sa duhovnicească și păstrează și harul dumnezeiesc în sine . Astfel pe toate le vede curate, ba chiar și pe cele necurate le pune în valoare. Adică și pe acestea le face bune în
fabrica lui duhovnicească . Hârtiile nefolositoare le face șervețele curate, foi, caiete etc., bucățile de bronz sparte le face sfeșnic etc. Și dimpotrivă, omul care primește viclenia și gândește cu vicleșug și pe cele bune le schimbă în rele, precum uzina care face armament, care chiar și aurul îl face gloanțe și proiectile de tun, pentru că așa sunt făcute mașinile ei.
Când cineva începe să facă cedări în păcat, se înnegrește lăuntric, i se tulbură ochii sufletului său și pe toate le vede tulburi. După aceea este molipsit de păcat și păcatul îl zăpăcește. Încă și pe cele curate le poate vedea în chip păcătos .
Există oameni care nu pot crede că, de pildă, unii tineri sau tinere trăiesc o viață curată. “Este cu neputință să se întâmple aceasta astăzi”, spun ei. Sărmanii, sunt atât de afundați în păcat, încât pe toate le văd în chip păcătos. Oamenii care dorm cu drăcușorii nu pot gândi că există alții care dorm cu îngerașii. Dar să nu cerem de la porci să aibă evlavie la crini. Vezi că și Hristos a spus: „ Nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare”. De aceea cel care trăiește duhovnicește curat trebuie să ia aminte să nu facă prietenii cu cei lumești, nici să le dea drepturi duhovnicești, ca să nu se vatăme și să nu-i vatăme, deoarece oamenii lumești au alt tipic și alt canonarh și nu pot distinge Sfântul Mir de apa de colonie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #948  
Vechi 30.12.2016, 21:21:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ( 3 )

Să nu pricinuim noi sminteli
Pe cât putem, să luăm aminte ca noi să nu dăm prilejuri să se creeze situații grele. Să nu deschidem crăpături diavolului, deoarece sufletele care au cugetarea stricată se vatămă și caută apoi să se îndreptățească pe ei înșiși . Procedând astfel, într-o parte zidim și din cealaltă dărâmăm.
Odată au venit la Colibă câțiva tineri moderni și am discutat. În ziua aceea trebuia să ies din Sfântul Munte. Când au aflat aceasta au ieșit și aceia din Munte și pe vapor au venit și au stat alături de mine. M-au întrebat cu mult interes despre diferite subiecte duhovnicești. Însă unii din corabie s-au smintit și au început să ne privească foarte bănuitor. Dacă aș fi putut prevedea că s-ar putea sminti de aceasta ceilalți, m-aș fi îngrijit să iau măsurile necesare.
Lumea este vicleană. Trebuie să ne îngrijim să nu creăm sminteli. Nu suntem răspunzători
pentru cele de care nu ne putem apăra sau pentru care nu avem experiență. Să nu așteptăm plată de la Dumnezeu, când noi, din neatenția noastră, pricinuim probleme. Plată avem atunci când noi suntem atenți și problemele le creează vrăjmașul. Cineva îmi spune, de pildă, că sunt înșelat. Mai întâi caut să văd dacă sunt înșelat sau nu. “Ca s-o spună acela, a văzut ceva. N-a putut-o spune așa, fără motiv; de ceva s-a smintit” . Și stau și mă gândesc și caut să aflu de ce s-a smintit, ca să mă îndrept. Dacă spune că sunt înșelat, atunci sunt vrăjitor, și pentru mine asta este câștig, căci nu se va mai aduna lume și mă voi liniști. Dar acela, sărmanul, se va osândi, pentru că face rău Bisericii. Nu-i păcat? Și eu sunt de vină, pentru că la ceva nu am luat aminte.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #949  
Vechi 31.12.2016, 20:52:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sa-l iubesti pe Dumnezeu din toată virtutea ta, ca prin toate acțiunile tale să placi Aceluia. După cum cel legat prin căsătorie se străduiește să placă soției, cu atât mai mult monahul trebuie, prin orice mijloace, să placă lui Hristos. „Cel ce păzește poruncile Lui (Hristos), rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el” (Ioan II, 24). Dumnezeu nu vrea să fie iubit prin vorbe, ci prin inimă curată și fapte bune.

Cine zice: „iubesc pe Dumnezeu”, dar nu păzește poruncile Lui, acela este mincinos. Un astfel de ins se înșală pe sine însuși (...), fiindcă Dumnezeu nu este văzător al vorbelor, ci al inimii; El iubește pe acei care Îi slujesc în simplitatea inimii.

Dacă pe părinții pământești îi iubim cu atâta dragoste, deși au muncit puțin timp pentru noi, cu atât mai mult trebuie să iubim pe Tatăl Ceresc!

(Sfântul Vasile cel Mare
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #950  
Vechi 31.12.2016, 21:37:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Preot Nicușor Stroe

Anul din noi

Anul ce vine nu-i decât un număr;
el are timpul tot – sămânță-n lutul meu.
Privește-te-n oglindă peste umăr
și roagă,-n el, să-ți intre Dumnezeu.
Dintre pământeni cel mai iubit,
peste pragul inimii să-ți treacă!
Fii-n mâna Lui toiagul odrăslit
și timpul care-n Veșnicie pleacă!

***

In illo tempore…

Anul numit „Nou” zicând că „vine”,
anul în care „facem primul pas”
stă tot cu rădăcinile în mine,
nu e de nicăieri, nici de pripas.

Anul în care intru, intră-n mine;
anul mă crește, eu îl cresc și-l nasc;
anul care mă paște,-l alăptez și-l pasc
cu flori de rău și sângerări de bine.

Îl rog acuma pe Hristos Cel Viu
să lege răni, să curețe puroaie,
s-aștearnă dor, Lumină, chip de Fiu,
ninsori de har și Ape Vii –șuvoaie.

Zăgazul Milei să deschidă Cerul,
să umple Veșnicia timpul tos!
Vremelniciei să-i redea misterul
vremii când Dumnezeu era mai jos!

Să-L coborâm pe aripi de iertare!
Să-ntindem mâini în sus, spre Cel Sărac!,
și rana se va-nchide-n Ziua Mare
când fi-vom Cetățenii altui Veac.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare