|
#101
|
|||
|
|||
Eu am impresia ca toți gânditorii lumii ăsteia mari, sunt niște impostori și rau-voitori. Nu inteleg de ce se mai vorbește de Platon, Socrate, Pitagora, Newton, Eliade și mulți alții, despre filozofiile lor când avem de bună și fără drept de a gândii Biblia. Bag de seama ca, asa cum se susține aici, Preotul e Dumnezeu pe pământ și trebuie sa faci orbește tot ce zice el. Interesant punct de vedere. Sa dam înainte, tot înainte.
|
#102
|
|||
|
|||
Citat:
|
#103
|
|||
|
|||
Hristos S-a înălțat!
Am citit primele trei pagini ale acestui topic, și(fără rost) ultimele trei. După cum unii colegi menționează pe parcursul primelor trei pagini, Lazarev m-a convins de lucrarea lui Dumnezeu din viețile noastre. Am citit și Scriptura, dar nu înțelesesem multe taine, însă demonstrația lui Lazarev mi-a ordonat concepțiile într-un tot unitar. De pildă, de ce o femeie nu poate naște copii? 23. Și Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei.(Regi6,23) Lazarev a analizat și a demonstrat: din cauza dispețului femeii, care-i anulează sensul existenței ei.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#104
|
|||
|
|||
Despre cum misterioase sunt caile lui Dumnezeu pentru a te readuce la El
Sunt nepoata de preot.Intotdeauna in casa am avut carti religioase. Nu intelegeam multe din ceea ce auzeam la biserica,din cartile ortodoxe,nu intelegeam de ce limbajul bisericesc este atat de dur si invechit. Am frecventat biserica din adolescenta desi nu intelegeam exact de ce o faceam la acel moment.Era doar pentru ca simteam si pentru ca asa invatasem prin traditie. Apoi am renuntat. Deoarece am inceput, ca orice tanar, sa pun la indoiala traditiile. Sa imi doresc sa inteleg si cu mintea de ce ar trebui sa ascult poruncile divine si ale preotilor. Si m-am indreptat pentru raspunsuri si lamuriri catre scrierile New Age ai ultimilor an.Gandirea mea moderna a fost satisfacuta.Primeam niste raspunsuri tehnice care imi justificau alegerile de viata si care ma indepartau de sufletul meu si de Dumnezeu.Dar nu mi-au clarificat:de ce sunt ortodoxa,de ce ar trebui sa merg la biserica, de ce ar trebui sa accept voia lui Dumnezeu,de ce sa imi cer iertare pentru pacate, de ce sa cred in Dumnezeu si in cuvintele preotilor? Pana am descoperit scrierile acestui om.Lazarev. Citindu-l, am inteles: ca iubesc si ma identific cu credinta ortodoxa, ca daca as alege acum,as alege doar aceasta credinta.Ca iubesc slujbele de la Biserica si inteleg de ce Sfintii Parinti ne indeamna,intr-un mod atat de dur, sa fim cat mai mult " dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" pentru binele nostru. Inteleg acum de ce in continuare limbajul crestin-ortodox pastreaza o nuanta arhaica, de ce trebuie sa tin posturi si sa ma spovedesc, de ce preotii ne indeamna la iubire,iertare si acceptare. Dar cel mai important efect al contactului cu scrierile acestui om ,Lazarev,(care nu indeamna nicaieri prin cuvintele lui sa il punem mai presus de Dumnezeu idolatrizand-ul) este ca am redescoperit frumusetea si intelepciunea scrierilor si vorbelor Sfintilor Parinti( astfel ca in prezent citesc si cartile ortodoxe) si ale preotilor de pe acest site ca ghid despre cum sa traim frumos in aceasta viata si sa ne reconectam cu Dumnezeu.
|
#105
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
Sunt nepoata de preot.Intotdeauna in casa am avut carti religioase. Nu intelegeam multe din ceea ce auzeam la biserica,din cartile ortodoxe,nu intelegeam de ce limbajul bisericesc este atat de dur si invechit. Am frecventat biserica din adolescenta desi nu intelegeam exact de ce o faceam la acel moment.Era doar pentru ca simteam si pentru ca asa invatasem prin traditie. Apoi am renuntat. Deoarece am inceput, ca orice tanar, sa pun la indoiala traditiile. Sa imi doresc sa inteleg si cu mintea de ce ar trebui sa ascult poruncile divine si ale preotilor. Si m-am indreptat pentru raspunsuri si lamuriri catre scrierile New Age ai ultimilor an.Gandirea mea moderna a fost satisfacuta.Primeam niste raspunsuri tehnice care imi justificau alegerile de viata si care ma indepartau de sufletul meu si de Dumnezeu.Dar nu mi-au clarificat:de ce sunt ortodoxa,de ce ar trebui sa merg la biserica, de ce ar trebui sa accept voia lui Dumnezeu,de ce sa imi cer iertare pentru pacate, de ce sa cred in Dumnezeu si in cuvintele preotilor? Pana am descoperit scrierile acestui om.Lazarev. Citindu-l, am inteles: ca iubesc si ma identific cu credinta ortodoxa, ca daca as alege acum,as alege doar aceasta credinta.Ca iubesc slujbele de la Biserica si inteleg de ce Sfintii Parinti ne indeamna,intr-un mod atat de dur, sa fim cat mai mult " dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" pentru binele nostru. Inteleg acum de ce in continuare limbajul crestin-ortodox pastreaza o nuanta arhaica, de ce trebuie sa tin posturi si sa ma spovedesc, de ce preotii ne indeamna la iubire,iertare si acceptare. Dar cel mai important efect al contactului cu scrierile acestui om ,Lazarev,(care nu indeamna nicaieri prin cuvintele lui sa il punem mai presus de Dumnezeu idolatrizand-ul) este ca am redescoperit frumusetea si intelepciunea scrierilor si vorbelor Sfintilor Parinti( astfel ca in prezent citesc si cartile ortodoxe) si ale preotilor de pe acest site ca ghid despre cum sa traim frumos in aceasta viata si sa ne reconectam cu Dumnezeu. |
#106
|
||||
|
||||
Citat:
Cine se impartaseste de El, in adancul inimii, nu mai pofteste la alte mancaruri care arata bine, dar nu au savoarea Lui.
__________________
|
#107
|
|||
|
|||
Citat:
Ai spus la un moment dat, m-am spovedit candva !...Ce s-a mai intamplat de atunci???... Daca are un gust minunat impartasania, de ce nu o repeti din nou si numai o recomanzi. Sa lasam vorbele multe,multe si sa vedem faptele!!!Astea spun altceva! Doamne ajuta!
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/ "Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".-Nelson Mandela |
#108
|
|||
|
|||
Citat:
Lazarev da zeci de citate din Evangheliile lui Hristos in cartile sale, ca explicatii la pacatele celor care-l consultau spre tamaduire, spunand despre Vechiul Testament ca e ca o scoala, iar despre Noul Testament ca e ca o universitate. Talmacirea cartilor sale ridica respectul pentru Scriptura si pentru Cuvantul lui Dumnezeu mai sus decat orice alta lucrare.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
despre lazarev | laura.om | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 1 | 11.05.2008 23:54:19 |
|