Esecul (prea mare) distruge omul

[AlinB]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

Ai incercat sa spui aceste lucruri si oamenilor in cauza?

[AlinB]

În prealabil postat de Jamaica

Ai scos din context tot ce ai putut .
Eu la manastire am duhovnic, iar rugaciunea e in programul zilnic......
Iar daca a dori afectiune din partea familiei este un lucru atat de rau imi cer iertare.

Nu lua in seama pe Demetrius.
Are el niste probleme ale lui pe care nu le poate depasi, dar asta nu-l impiedica sa dea sfaturi la altii, chiar daca este total pe langa problema.

[Jamaica]

am incercat in repetate randuri fara succes. In cazul in care nu ma ignora total si se refugiaza la tv, ei zic ca mi se pare si ca sunt rea (mai ales in relatia cu fratele meu pt ca ii refuz mereu cand imi zic sa il ajut sa ii calc haine, sa ii strang rufele etc in conditiile in care locuieste altundeva cu prientena lui dar tot ai mei ii fac menajul). Cand ma duc in vizita la el imi zice sa ii spal vasele... Anyway

Cu vorba in cazul acesta sunt absolut sigura ca nu se rezolva nimic, evita orice problema si nu ii intereseaza

[Florinvs]

Acuma nu stiu ce varsta are fratele tau, dar daca deja locuieste cu prietena lui mi se apare un pic ciudat sa-i faca altcineva "menajul""! De obicei baietii de la 16-17 ani cauta sa fie cat mai independenti si au mai mult orgoliu!

Iar in legatura cu ce ai zis despre tine nu vreau sa ma dau "mare"" sau sa ma laud, insa ce pot spune sigur cum as proceda daca as intalni o situatie similara: intai daca vad ca-i femeie mai retrasa sau mai timida cu vorba, discutam despre una sau despre alta (un film, o carte sau orice alte subiecte sau o plimbare, un cinematograf), incerc sa-mi dau seama care e nemultumirea sau supararea, si apoi sa identific solutiile concrete! Oricum, daca exista bunavointa si rabdare la orice problema exista solutii! Doar vorba aia suntem oameni si putem discuta si analiza la o masa!
Iar apoi dupa ce se mai linistesc lucrurile si tristetea mai dispare, mergem la o terasa cu formatie muzicala, chem lautaru si-i zic sa inceapa cu o sarba sau hora asa ca la Moldova, si dupa ce te ïncingi"" la un dans sa vezi cum uiti de suparare!

Asta din punct de vedere al unui barbat! Din punct de vedere al unei femei n-as putea sa-ti spun.

[Demetrius]

În prealabil postat de Jamaica

Ai scos din context tot ce ai putut . . .

Oare te-a deranjat ce am scris? Încă dinainte ți-am spus ce s-ar putea întâmpla:

În prealabil postat de Demetrius

...Încă nu sunt lămurit de motivul pentru care ai scris aici. Dacă ai scris din insatisfacția orgoliului care te stăpânește atunci te vei supăra și mi se va da dreptate, iar dacă nu te vei supăra atunci rugăciunea(fără economie) te va îmbuna și vei începe să dai celor din jur măcar atenție și considerație, ceea ce înseamnă că ești capabilă de iubire...

În final eu n-am nici un folos dacă am dreptate; ”eniuei”(vorba ta) ar fi spre bucuria ta dacă eu greșesc, dar concret nu e nici atunci(din păcate).

[-Irina-]

În prealabil postat de Demetrius

Orgoliul este o formă exacerbată de egoism; nu s-a raportat la ceilalți, ci(mai grav) mereu la sine și de aceea e ”terorizată” de fratele ei fiindcă-i stă în cale.

Ar fi mai bine, deci, să începi să fii de acord.

Am numerotat din mesajul tău câteva compoziții care dovedesc un mod orgolios de gândire:
1) un clișeu verbal pe care-l aud pentru prima oară; pe cel mai mic, pe mezinul familiei, am mai auzit să fie favorizat, dar tu aici te pui pe tine ca să evidențiezi că pe tine nu te favorizează deși așa s-ar cuveni(dptdv); nici tu nu ai favoriza pe nimeni dintre cei slabi, dar aici o spui ca să stârnești considerație.

2)recunoști că e mult mai capabil când te iei pe tine drept etalon; altfel spus, negreșit că ești capabilă, dar el e muuult mai capabil. Nu spui că e foarte capabil, ci îl compari cu tine, nu pe tine cu el, ci pe el cu tine, tu fiind unitatea de măsură.

3)tu nu te poți descurca singura numai aparent fiindcă la o adică te descurci cu brio, numai că refuzi un statut activ în familie fiindcă primordial nu primești considerația dorită, așa cum(dptdv) ți s-ar cuveni.

4)cele mai simple lucruri nu ți le asumi fiindcă orgoliul tău te terorizează că s-ar putea să râdă ceilalți de tine.
...
7)acest punct dovedește că tu nu ești depresată, ci rănită în amorul tău propriu, în considerația pe care o pretinzi tu referitoare la tine și pentru care ești dispusă să sari la bătaie ca un cocoș.

8)la fel ca la pct 7) nu suporți reproșul și de aceea nu accepți nicio provocare fiindcă teroarea unui reproș e infinit mai mare ca o mulțumire.

Aici le postez pe cele care amintesc de duhovnic, 5) și 6) fiindcă tu îl consideri pe el la fel ca pe oricare dintre oameni, ceea ce arată cam cum te raportezi pe tine la Dumnezeu; nicicum, deoarece tu te raportezi pe tine la tine. Nu mai e loc în inima ta decât pentru tine.
Tu nu vrei să-ți cureți inima la duhovnic, ci cauți să nu cumva să râdă de tine.

Sincer îți spun că mă mâhnești; oare de ce după ce ți-am spus ce e de făcut tu mă întrebi CUM fac sa ies din acest cerc vicios?
E simplu: pe tine nu te interesează rugăciunea fiindcă nu pui preț pe ea, nu consideri că e folositoare și, deci, n-o iei în calcul.

Am folosit ceva timp ca să scriu acest mesaj și mă bucur că am reușit, deși nu cunosc destule lucruri pentru că nu ne-ai spus mai nimic; ar trebui să citesc toate posturile tale ca să văd credința ta mai limpede.

Situația ta e gravă de tot și te sfătuiesc să mergi de îndată, altfel spus, URGENT, la o mănăstire și să ceri un duhovnic care să-ți curețe inima; lui să-i spui tot, absolut tot. Acordă pentru asta un timp nedefinit, dar mergi devreme fiindcă în mănăstire ziua de lucru e scurtă(zi-lumină) dacă va fi nevoie vei innopta acolo. Nu uita să duci niște daruri sau bani.
Altă soluție nu văd.

Doamne ajută!


P.S. Psiholog? Povești.

Am citit tot topic-ul dar aici cred c-as putea sa zic ceva. Deci, parerea mea:

Fata asta incearca sa vada DE CE este in situatia asta.

1) Daca fratele ei ar fi mai slab decat ea (sau, ok, ea ar fi mai puternica decat el), atunci ar intelege de ce-l favorizeaza, dar asa nu vede (*). Eu am urmarit asa ceva intr-o familie cu doi baieti, in care cel mai mic e favorizat, iar cel mai mare chiar sufera. Gandeste-te ca poate, chiar daca asta ar fi din orgoliu, persoana respectiva nu are cum sa-si dea seama de asta, pentru ca nu a vazut niciodata alternativa.

2) Normal ca-l compara cu ea, ca doar din punctul ei de vedere vede problema. Asta se leaga cu (*) dupa cum vad eu situatia. A si zis:

În prealabil postat de Jamaica

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

3) Daca nu ti se da voie, nu ai cum sa te descurci, pentru ca nu esti lasat sa incerci. De unde sa afli tu daca reusesti sau nu, de unde sa treci peste teama de a nu reusi (orgoliu sau nu), daca nu te lasa nimeni sa incerci sa faci asta? Aici trebuie sa recunosti ca ai nevoie, totusi, de experienta: incerci, mai incerci, nu merge, mai incerci o data etc.

4) Pai daca nu ai incercat nici nu ai reusit. Ori, daca-i vezi pe ceilalti ca le reuseste perfect, fara sa fi vazut si momentele in care n-au reusit, care sa te asigure ca nu sunt nici ei perfecti, pentru ca nimeni nu e, atunci nu prea-ti vine sa incerci cu ei uitandu-se la tine. Totusi, trebuie.

5) si 6) Pai, pt. ca si ei i se pare aiurea situatia, vede ca ar trebui sa se descurce mai bine pana acum si sa nu aiba teama asta, fie ea si provenita dintr-un orgoliu poate nedepasit la timp (daca vezi ca e nevoie de mai multe incercari ca sa reusesti ceva bine si mai ales daca are cine sa te indrume ca sa sari peste teama sau orgoliu, dupa caz, atunci nu mai pornesti niciodata cu ideea ca tu poti orice=orgoliu. Nici nu mai eviti sa faci ceva daca nu este laudat, ca vezi ca trebuie oricum si nu e cazul sa astepti laude. Dar asta cere experienta, pe care ea nu o are.). Deci, normal, daca intrebi pe cineva ceva care ti se pare ridicol, normal ca te astepti sa te trimita la plimbare si nu prea-ti vine sa intrebi. Apoi, nici ea nu vede clar problema, din ce inteleg, cum sa creada ca poate sa i-o explice altcuiva, daca i se mai si pare ridicol?

7) si 8) Se poate si ce-ai zis tu (fara sa-si dea seama), dar se poate si sa fi atins o limita. Daca nu te apreciaza nimeni niciodata si nu se bucura familia ta cu tine niciodata (hai, elimina toate episoadele astea din memorie + momentele in care poate te-au ajutat sa-ti revii si zi-mi cum te simti.) cand reusesti ceva (ceva mic, intai), exista un moment in care cedezi: asta nu e orgoliu, cred ca e nevoia normala de a nu fi tot timpul in tensiune, de a nu te simti respins in continuu. Pai ce si cum sa faci, daca tu oricum tremuri?

Vorbesc si din experienta proprie si din ce am vazut la altii si chiar nu cred ca sursa problemei e orgoliul, decat in masura in care trebuie sa realizezi ca nu are cum sa fie doar vina lor si ca, pana la urma, tu raspunzi de ceea ce faci cu viata ta. Uite, incearca sa faci lucruri marunte, de tipul celor mentionate aici:

În prealabil postat de Jamaica

M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.

cand ceilalti nu sunt prin preajma. Atunci n-o sa mai ai de ce sa te temi (ca nu te vad ei daca gresesti si poate vei putea sa decizi de ce nu incerci: daca iti inspira ei anxietatea ca un gen de reflex conditionat (?) sau din orgoliu. Pur si simplu, incearca ceva pe cont propriu. Ideea mea nu e sa te ascunzi de ei, ci sa faci ceva fara ca ei sa incerce sa te ajute. Poate sunt bine intentionati, dar nu-si dau seama de imaginea pe care si-au format-o despre tine si atunci ei chiar cred ca te ajuta. Numai sa nu dai in mandrie. Daca ai posibilitatea, discuta ideea asta cu duhovnicul inainte sa incerci, ca poate n-ajungem in situatia in care se chinuie 10 intelepti sa scoata piatra aruncata de mine. Ducandu-te cu o solutie, poate iti va fi si tie mai usor sa vorbesti: nu te duci sa zici ceva ce poate doar ti se pare tie, ci cu observatia obiectiva ca tu nu prea faci nimic (ca nu te lasa, ca ti-e teama sa incerci) si poate asa se rezolva. Pt. ca daca teoria mea cu lipsa de experienta pe care altii o dobandesc treptat e adevarata, poate asta e un punct de plecare. Bine, poate gresesc, dar cred ca daca discuti cu duhovnicul posibilitatea asta si te fortezi macar o data sa treci peste teroarea cu privire la esec, se poate sa mearga mai usor de acolo si ai tai sa te lase sa te descurci si tu. Dar, inca o data, mai intai cu rugaciune catre Dumnezeu si Maica Domnului sau Sfinti la care poate ai evlavie si la duhovnic, pentru eventualitatea in care gresesc eu.

Altceva nu vad, sincera sa fiu, si nu vreau sa presupun mai mult decat am facut-o deja.

În prealabil postat de Demetrius

Oare te-a deranjat ce am scris? Încă dinainte ți-am spus ce s-ar putea întâmpla:
În final eu n-am nici un folos dacă am dreptate; ”eniuei”(vorba ta) ar fi spre bucuria ta dacă eu greșesc, dar concret nu e nici atunci(din păcate).

Mi-e teama ca solutia ta sa nu dupa la rezolvarea aparenta ca se va apuca sa se descurce singura si va reusi, considerand ca din orgoliu nu a facut-o pana atunci, dar fara sa treaca prin adevarata problema pe care poate niciunul din noi nu o vede. Uite: s-ar putea ca eu sa nu lucrez la o tema. Cauze posibile: lene, orgoliu (nu-i de mine), parintii care-mi stau in spate si din cauza carora nici nu pot sa vad foaia limpede, cu atat mai putin sa rezolv problema, (4)lipsa de experienta (pana atunci nu am lucrat, din diverse motive, dar acum vreau sa ma apuc si constat ca-mi lipsesc armele: "fundatia" nu exista si nu am pe ce sa construiesc), oboseala, (6)nu-mi place materia sau nu inteleg (nu pricep desi dar fac tot ce pot), vreun motiv medical si poate si altele. Dar nu doar lenea si orgoliul, desi poate daca le consider pe astea cauze si (4) nu e valabil rezolv oricum problema, ocolind (6) prin faptul ca vad aplicarea directa a unei formule si iese. Dar scopul meu era sa inmultesc talantii si ocolind (6) poate i-am ratat (nu am stat sa vad ce-mi place de fapt si pentru ce domeniu m-a inzestrat Dumnezeu si n-am facut nimic: am gresit drumul, considerand ca nu mergea din lene/orgoliu).

[Jamaica]

cand sunt singura mai fac anumite lucruri ca sa ma simt utila , dar aceleasi lucruri nu le pot face cand sunt oameni in jurul meu. devin agitata imi scapa din maini, se vede clar ca sunt neindemanatica si din cauza asta prefera altii sa le faca in locul meu.

[-Irina-]

În prealabil postat de Jamaica

cand sunt singura mai fac anumite lucruri ca sa ma simt utila , dar aceleasi lucruri nu le pot face cand sunt oameni in jurul meu. devin agitata imi scapa din maini, se vede clar ca sunt neindemanatica si din cauza asta prefera altii sa le faca in locul meu.

Deci cand le faci singura iti reusesc? Daca erai neindemanatica nu insemna ca ti-ar fi scapat si de una singura? Ma gandesc ca mai degraba, avand experienta anterioara, te concentrezi mai greu daca se uita si ceilalti la tine, iar ei se uita conform aceleiasi experiente, ca sa te ajute.
Uite, mi-a venit un gand, dar nu garantez pt. el: ai incercat sa te oferi tu sa faci ceva, sau in general iti cer ceilalti ajutorul/contributia? Ca daca ceri tu, ma gandesc ca nici nu se vor mai uita asa intens la tine, ca nu te vor mai astepta sa termini ca sa continue ce era de facut.

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

am incercat in repetate randuri fara succes. In cazul in care nu ma ignora total si se refugiaza la tv, ei zic ca mi se pare si ca sunt rea (mai ales in relatia cu fratele meu pt ca ii refuz mereu cand imi zic sa il ajut sa ii calc haine, sa ii strang rufele etc in conditiile in care locuieste altundeva cu prientena lui dar tot ai mei ii fac menajul). Cand ma duc in vizita la el imi zice sa ii spal vasele... Anyway

Cu vorba in cazul acesta sunt absolut sigura ca nu se rezolva nimic, evita orice problema si nu ii intereseaza

Spui că nu mai suporţi reproşurile, criticile, admonestările, da' ai tăi cât le-or mai răbda? :) Că n-o fi uşor nici pentru ei să-nceapă zorile-n sunet de buze bătute mărunţel: "Mie nu mi-aţi făcut, nu mi-aţi dres, cu el vă purtaţi aşa, cu mine altfel.", apoi să vină istoviţi pe la amurg şi s-audă aceleaşi imputări şi căutări de pricini.

Sunt convinsă că ai dreptate, da' iartă-i, păsuieşte-i de amăreala vorbei, roagă-te spre luminarea minţii tuturor, s-aveţi deschideri de inimă unii spre ceilalţi şi să sălăşluiţi armonios.

Ş-apoi, or mai fi câteva chestiuni asumate niţeluş hâit: am văzut o tendinţă de segregare a bunăstării fizice de bunăstarea emoţională, de parcă funcţia de "vistier" al familiei e una lesne de înfăptuit şi nu necesită sleiri şi epuizări cât ţin orele de muncă, încasări poate-n neconcordanţă cu efortul depus, repartizări în funcţie de nevoi (hrană, educaţie, cheltuieli-de-coş-zilnic versus plăţi neprevăzute, dajdii statale, întreţinerea unui loisir etc.), administrare optimă şi multe altele.

Poate n-or fi ştiut c-o îmbrăţişare face cât zece bomboneturi şi scofeturi, o pupătură pe frunte cât toate taftalele şi paftalele din şifonier, o dezmierdare cât stelele şi Luna şi ceru' la un loc, însă toate gesturile care ţin de umplerea teşcherelei înseamnă şi ele un "a da", o generozitate parentală convertită-n sudoare, zile de muncă, sforţări, îngrijorări, silinţe... acestea toate făcute din drag de voi, copiii lor.

Aşa au ştiut ei că-nseamnă "a da dragoste", aşa or fi văzut la părinţii lor, or fi prins vremuri grele, de foamete şi neajunsuri de aşa au ştiut ei să-şi manifeste dragostea către voi, cei atât de dragi lor.

Iartă-i, aşa vor începe schimbările.

[Jamaica]

stireanca nu am zis ca i-am cicalit cu aceste lucruri dar evident ca am vrut sa discut despre ele. dar NU despre cele materiale! , si sunt ani de zile dencad nu am mai adus in discutie aceasta tema. poate tu treci sau ai trecut prin reprosuri de la copii tai, iarta-ma daca gresesc.
Niciodata nu le-am reprosat parintilor ca de ce celalat are mai multe jucarii- nimicuri