Postul Sfintilor Apostoli

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de Fani71

Eu in germana si franceza.
Si mie mi s-a parut la inceput ciudat, dar m-am obisnuit. Cred ca pe masura ce stai mai mult intr-o tara si ai multe activitati diferite in limba respectiva, si prieteni, cunostinte, colegi etc, devine o limba chiar mai fireasca pt spovdedanie decat limba materna, pt ca in ea apar si cele mai multe ocazii de pacat, ca sa zic asa..

Multumesc... Trebuie sa ma obisnuiesc, nu am incotro.

[COLOR=#ff0000]

Sinaxar 29 Iunie

[/COLOR]
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.
[COLOR=#ff0000][/COLOR]La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.
De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.
Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.
[COLOR=#ff0000]Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.[/COLOR]

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Matei 10, 23-31

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.

[patinina34]

http://www.youtube.com/watch?v=YG1VnnxnUN0

În prealabil postat de LapetiteMoc

In ce limba va spovediti cei din afara tarii care nu aveti o Biserica ortodoxa romaneasca? Ma simt parca straina de mine insami sa ma spovedesc in franceza. E o limba cunoscuta, dar nu e limba mea, nu o simt ca da rod in mine asa cum se intampla cand gandesc, citesc, scriu in limba romana.

aici la biserica la care merg acum m-am spovedit in engleza si romana, amestecat, edpinde cum am primit intrebarile. parintele mai vorbeste si alte limbi, si cred ca e important ptr alti credinciosi care vin aici si nu sunt nici romani, nici americani, sa le spuna cateva cuvinte in limba lor.

eu nu ma simt stinghera sa ma spovedesc in alta limba (din cele pe care le vorbesc). dimpotriva, una din cele mai complete spovedanii am facut-o in lb engleza, intr-o tara de limba spaniola, si intr-o biserica a unei comunitati de lb. araba. Noroc ca parintele de acolo era poliglot si cu mare deschidere la minte si la suflet, ca si cel de aici. :)

[ory]

Mi-a placut Mirela diversitatea asocierii spovedaniei tale...interesant !...si placut, in masura in care linistea ta a contat cel mai mult, ca drept dovada ca "omul sfinteste locul", iar limbajul lui il defineste.

[MarinaAlca]

În prealabil postat de LapetiteMoc

In ce limba va spovediti cei din afara tarii care nu aveti o Biserica ortodoxa romaneasca? Ma simt parca straina de mine insami sa ma spovedesc in franceza. E o limba cunoscuta, dar nu e limba mea, nu o simt ca da rod in mine asa cum se intampla cand gandesc, citesc, scriu in limba romana.

Dar ce te faci cand nici macar o biserica ortodoxa nu ai prin preajma??? Atunci sa vezi framantari, compromisuri si lupte ce se duc in adancul fiintei tale!!
Eu ma spovedesc in engleza... vad un dezavantaj in asta ptr ca nu o stapanesc la fel de bine ca pe limba materna si din acest motiv nu pot reda exact intelesul ,intensitatea faptelor, a pacatelor...si un alt compromis pe care a trebuit sa-l fac:spovedit la preot catolic.Intre doua rele, consider ca am facut alegerea cea mai potrivita.

[Deviant]

E ciudat ca desi ii port numele Apostolului Petru,nu am incercat sa tin acest post niciodata,din cauza varstei.Singurul post pe care il tin este Postul Pastelui

[windorin]

Anul asta, Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel tine o luna intreaga.
Dar tinand cont ca anii trecuti, abia daca avea trei sau patru zile, este mare bucurie.
Daca adunam si facem media, lucrurile stau tocmai bine.

,,Vieţile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ca şi ale celorlalţi Apostoli, de altfel, sunt în ansamblu pilde de vieţuire creştină, însă relevant pentru modul nostru de abordare, a „timpurilor din urmă“, este curajul cu care aceştia şi-au manifestat credinţa într-un sector istoric a cărui asemănare cu cel în care activăm noi, astăzi, este izbitoare. De multe ori, credinţa pe care o moştenim din moşi-strămoşi pare la fel de „nouă“ lumii pe cât părea acum două milenii.

Să vedem, aşadar, cum era lumea acum aproape două mii de ani, când cei doi mari Apostoli au luat pe umeri jugul mântuitor al propovăduirii: contactul sau, mai bine zis, impactul creştinismului cu lumea de atunci a fost unul asemănător cu un cutremur. Religia creştină apărea în ochii anticilor ca o realitate şocantă prin noutate. Într-o societate în care filosofia şi cultul zeilor păreau a fi totul, îşi făcea apariţia o religie a noutăţii absolute. Dintr-o dată, începea a se vorbi de Fiul lui Dumnezeu întrupat, înviat şi înălţat întru slavă, de Sângele şi Trupul Domnului, de omul născut din apă şi din Duh şi menirea lui de a se îndumnezei. Mentalitatea antică era pur şi simplu izbită de noutate. Primele reacţii au apărut şi s-au făcut simţite cu aceeaşi intensitate, ca o replică a cutremurului produs de apariţia noii religii. Astfel, au apărut acuzaţiile de ospeţe thiestice, antropofagism, imoralitate, magie şi chiar ateism, care s-au generalizat, ulterior, în tot spaţiul european şi asiatic. Misiunea Apostolilor era cu atât mai grea cu cât se îndrepta spre schimbarea acestei lumi şi nu era vorba de a ajusta, de a cârpi sau a drege o realitate insuficientă sieşi, ci de o veritabilă naştere din nou, prin care se suprapuneau într-o dialectică tainică două realităţi: omul cel dinafară, care se trece, şi omul cel dinlăuntru, care se înnoieşte din zi în zi (II Corinteni 4, 16).

Mesajul cel nou şi înnoitor, al cărui purtători şi propovăduitori prin excelenţă au fost Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a fost o reluare a cutremurului recreator provocat de moartea şi învierea Fiului Omului, evenimente despre care pr. Dumitru Stăniloae spunea că echivalau cu „explozia unui nemărginit focar de iubire şi putere spirituală, năvălind ca lava arzătoare în toate conştiinţele neîmpietrite şi transformându-le din temelii“. Misiunea Apostolilor avea, aşadar, dimensiunile şi efectele unui cataclism generator de viaţă.Inevitabil, ne vom întreba de ce în această misiune, pe care Mântuitorul a încredinţat-o tuturor Apostolilor, Petru şi Pavel, nişte personaje „controversate“ prin „purtarea“ lor, au devenit nişte chipuri aşa proeminente? Au fost ei mai presus în slujire decât ceilalţi Apostoli? Şi dacă nu au fost, de ce li se acordă această atenţie şi cinstire deosebită? Aceste întrebări sunt fireşti pentru că Petru şi Pavel, într-adevăr, s-au deosebit într-un anumit fel de ceilalţi Apostoli, însă acest „anumit fel“ nu periclitează cu nimic egalitatea şi autoritatea celor în aceeaşi slujire cu ei. Aportul consistent pe care l-au avut Petru şi Pavel în răspândirea creştinismului face diferenţa. Prin îndrăzneala cu care au „şocat“ lumea antică, cei doi au pus temeliile Europei creştine. Putem vorbi, dacă vrem, de o îndrăzneală specifică celor doi Apostoli.

De unde izvorăşte totuşi această îndrăzneală? Ştim foarte bine despre „lepădarea lui Petru“ şi „purtarea cea întru iudaism“ a lui Pavel. Reabilitarea celor doi de către Hristos i-a pus într-o situaţie deosebită, într-o stare de smerenie totală. Vulcanicul Petru şi îndârjitul prigonitor Pavel au trecut în extrema opusă: starea în care omul se predă total lui Dumnezeu, care are drept urmare predarea totală în comunicarea cu oamenii, o deschidere a conştiinţei, o îndrăzneală, o sinceritate a comunicabilităţii asemănătoare îndrăznirii copilului care nu ştie de păcat, având, în plus, maturitatea conştiinţei şi lucrarea acesteia. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au dobândit această îndrăzneală care nu are nimic temerar şi cinic în ea, prin aceea că este rod al unei sincerităţi şi al unui patos al comunicării dezrobite de patimi. Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli apasă ca un laitmotiv pe îndrăzneala cu care Petru şi Pavel şi-au început lucrarea de propovăduire după Pogorârea Duhului Sfânt.

Apostolul mărturisirii“ şi „omul de trei coţi“

Un pescar fără carte şi un făcător de corturi, dar care era, ce-i drept, şi un remarcabil învăţător al Legii iudaice, au luat în mâini plugul propovădurii şi au început a ara un ogor înţelenit de rădăcini politeiste şi sufocat de iarba cea rea a filosofiei. Cât de mare era acest ogor nu putem şti exact, dar putem estima cu smerenia cuvenită: Iudeea, Galileea, Samaria, Antiohia, Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia, Cilicia, Babilon, Spania, Efes, Creta, Tesalonic, Bereea, Athena, Filipi, Colose, Corint, Malta, culminând cu Roma. Dacă am marca pe o hartă fiecare dintre aceste localităţi şi regiuni, unindu-le între ele, imaginea ar fi, spre surprinderea noastră, aceea a unei plase pescăreşti, observând astfel că cei doi Apostoli au „prins“ în plasa mântuirii lumea întreagă.

Omul de trei coţi“ - cum îl numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur pe Pavel - şi „Apostolul mărturisirii“ - aşa cum îl prezintă Evanghelia (Matei 16, 16) pe Petru - au trăit în adâncurile insondabile ale fiinţei lor „nebunia“ propovăduirii („nebunia“ înţelepciunii smerite în imitarea lui Hristos, „nebunia“ pozitivă a chenozei), prin care a început lupta făţişă între cele două lumi: cea creştină, formal reprezentată de cei doi, şi lumea păgână cultă, ce se sprijinea nu numai pe autoritatea materială şi morală a statului, ci avea la temelie cele mai de seamă opere filosofice, literare, artistice pe care le-a produs vreodată spiritul omenesc. Este lupta pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o „cea bună“, lupta în care cei doi au fost împreună-lucrători cu Hristos, de unde şi substanţa biruinţei. Ei au devenit oamenii providenţiali care, după cuvintele lui F. Schroeder, „vor trasplanta creştinismul, fără a-i distruge rădăcinile, din pâmântul vechi al lui Israel în solul fertil al neamurilor“. În faţa autorităţilor care i-au ameninţat cu moartea, au dovedit aceeaşi fermitate şi tărie a credinţei, acelaşi curaj pentru care au şi primit cununa fericită a martiriului."(autor:Gheorghe Cristian Popa, ziarul ,,Lumina")

Povestea fara sfarsit:,,Cu pas hotarat si fata calma Pavel urca schela inalta unde calaul,un centurion cu gluga pe cap,astepta cu sabia pregatita.,,Ti-e ascutita sabia,mana hotarata si bratul puternic?"intreba Pavel.Calaul dadu din cap in semn ca da.Pavel ridica mana dreapta si ii binecuvanta pe cei prezenti,la fel cum facuse inainte de atatea ori si zise: ,,Eu sunt al lui Iisus Hristos.Am trait intru Iisus Hristos.Acum mor intru Iisus Hristos. Dincolo de moarte nadejdea mea este intru Iisus Hristos"(,,Apostolul Pavel" de James Cannon)