Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[cristiboss56]

Dumnezeule Cel Prea Înalt, Care eşti slăvit de toată făptura cu cântări de laudă, Cel Ce Te odihneşti pe scaunul slavei, dar nu Te depărtezi nici de scaunele inimilor smerite, Izvorul Cel pururea curgător al bunătăţii, Care adapi din destul brazdele inimilor umilite şi trimiţi la bună vreme lumina şi căldura iubirii Tale de oameni, ca să culegi din lanul sufletelor spicele faptelor bune, Însuţi Îndurate Stăpâne, Oceanul milostivirii întru Care cufundăm toate nădejdile noastre de mântuire, Cel nevăzut de heruvimi, dar arătat de oameni în oglinda Trupului Unuia Născut Fiului Tău, ia aminte la nevredncele noastre rugăciuni şi revarsă din destul tuturor roua milei Tale dătătoare de pace.
De vei căuta la nevrednicia noastră, vom fi după dreptate aruncaţi în focul cel veşnic, căci ca nişte desfrânaţi am vieţuit, îmbrăţişând patimile cele osânditoare ale sufletului şi trupului nostru. N-am plinit poruncile Tale şi totdeauna întru prostia noastră am căutat să aprindem focul patimilor, dar prin aceasta nu am reuşit decât să aprindem focul dreptei Tale mânii şi ne-am supus judecăţii. Însă nevoind încă să ne pierzi pe noi întru fărădelegile noastre ai îngăduit să aşezi înaintea noastră acceastă rânduială binecuvântată a postului, ce este oglinda în care privim sufletele noastre urâţite de păcat şi ne tânguim ca Adam, cerând veşmântul milostivirii Tale. Nu ne ruşina pe noi nici pe această cărare a pocăinţei pe care am pornit, ci arată-ne biruitori asupra vrăjmaşilor nevăzuţi, întrarmându-ne cu sabia rugăciunii Tale, cu care să tăiem toate gândurile osânditoare. Curăţeşte inimile noastre, trimitând apa îndurărilor Tale întru care îneacă toată cugetarea cea pătimaşă. În noroiul slavei deşarte pururea alunecăm şi cădem în groapa tuturor răutăţilor, fiind cu totul osândiţi. Tinde-ne mână de ajutor Stăpâne, şi ne urcă pe noi pe muntele nevoinţelor, dăruindu-ne totodată şi lumina pocăinţei.
Prin gustarea din otrava păcatului ne-am pricinuit moarte sufletului şi ne-am despărţit de petrecerea întru lumina poruncilor Tale. Dar ca Un Milostiv vino întru întâmpinarea noastră şi ne dăruieşte îmbrăţişarea iertării. Greu apasă asupra noastră povara trupului celui legat cu lanţurile patimilor. Însă Tu, Hristoase, ca Unul Ce până în adâncurile iadului Te-ai pogorât, ca să dezlegi blestemul lui Adam, pleacă-Te cu milă şi spre noi. Pentru tămăduirea noastră de cumplitele neputinţe ale sufletului şi trupului ne-ai rânduit acest canon al postului; pentru aceasta, învredniceşte-ne şi pe noi a-l plini cu inimă curată şi cu nădejde în purtarea Ta de grijă. Dăruieşte lacrimi de gânduri umilite, ca să spălăm toată necurăţia inimii şi ochii noştri cei întinaţi cu priveliştile păcatelor luminează-i, ca totdeauna să contemple icoana frumuseţii Tale luminate de virtuţile ce ne poartă pe calea asemănării cu Dumnezeu. Mâinile noastre grabnic lucrătoare spre fapte osânditoare îndreptează-le spre lucrarea poruncilor Tale.
Picioarele cele ce aleargă în căile deşertăciunii le abate spre cărarea faptelor bune. Mintea noastră cea spurcată de gânduri rele o curăţeşte cu mulţimea îndurărilor Tale şi o fă primitoare de cugetări dumnezeieşti. Cu mirul înţelepciunii Tale bine înmiresmează mintea noastră pe care am stricat-o cu mirosul cel greu al gândurilor necurate. Inima pe care Însuţi ai sfinţit-o ca tron al înţelegerilor înalte ce desfătează mintea heruvimilor noi, nevrednicii am făcut-o groapă primitoare de gunoiul patimilor. Cinstea dumnezeiască Stăpâne, cu care ne-ai încununat pe noi am pierdut-o, făcându-ne slujitori patimilor. Zidirea mâinilor Tale suntem, toţi pecetluiţi cu gândul voinţei Tale de mântuire, dar neascultând poruncile Tale, ne-am abătut pe căile nedreptăţii. Din pământ m-ai zidit şi cu suflarea duhului iubirii Tale m-ai arătat ca o făptură minunată, încununată cu frumuseţe dumnezeiască. Dar eu neluând seama la cinstea cu care m-ai învrednicit m-am coborât în adâncul fărădelegilor.
Însă, pentru că sunt făptura mâinilor Tale, ce ascund icoana darurilor Tale, măcar că e prăfuită de patimi, o, minune, cu dor priveşti spre mine, cel nevrednic. Dar eu nu pricep nici măreţia fiinţei mele, fiind cufundat în somnul neştiinţei, şi nu înţeleg nici înălţimea chemării spre îndumnezeire. Cu totul sunt trup şi toată viaţa mea nu îşi are curgerea decât pe orizontală printre furtuna grijilor lumeşti. Vai, mie ! Că am nesocotit înălţimea chemării Tale şi m-am făcut rob patimilor stricătoare, deşi în gândul Tău am fost zidit ca împărat peste toată zidirea. Darurile cele veşnice ale milostivirii Tale voieşti să mi le dai, dar eu alerg după bunurile trecătoare ale acestei lumi. Mă îndulcesc de cuvintele dumnezeieşti, dar la vremea lucrării faptelor sunt biruit de însăşi trândăvia mea. În urechile inimii îmi răsună cuvintele înţelepciunii, dar când mi se cere lucrarea cea mărturisitoare a credinţei uşor sunt biruit de patimi şi îndemnurile luminoase mi se par o povară prea grea de purtat în faptă.
Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta Stăpâne, când vremea vieţii pentrecându-o în păcate, nu am învăţat nici până acum a mă ruga ? În lanţurile multor neputinţe şi patimi mă văd totdeauna pe mine legat, dar lenevirea şi împietrirea inimii mele în necredinţă nu-mi dau voie să alerg spre limanul rugăciunii. Patimile mă covârşesc, dar tot rămân încleştat în lenevirea de a mă ruga. Cum voi câştiga mântuirea, când nesocotesc toate virtuţile şi sunt străin de cercetarea păcatelor mele ? Cum mă voi înfăţişa înaintea Ta când nu am început a învăţa nici alfabetul rugăciunii. Mă îngrozesc de judecată, osânda mă înspăimântează, dar tot nu vin la pocăinţă. Însuşi mă deznădădjuiesc de îndreptarea mea prin propriile puteri. Pentru aceasta, Te rog pe Tine, Izvorule al milostivirii, cu judecăţile pe care le ştii, adu-mă pe mine la limanul pocăinţei, ca să câştig şi eu izbăvire din muncile cele cumplite gătite pentru păcatele mele.
Iată vremea postului îmi stă înainte. Nu ştiu cum să pun început pocăinţei mele, dar te rog pe Tine să ridici norul patimilor de pe cerul inimii mele şi să-mi dai ploaie de lacrimi cu care să înmoi pământul inimii mele, cel uscat de arşiţa patimilor. Tinde-Ţi mâna Ta dintru înălţime şi ne binecuvintează pe noi, pe toţi, dând din destul fiecăruia ca Un Milostiv, talanţii darurilor Tale spre înmulţirea cu înţelepciune în vremea postului. Iar la sfârşitul perioadei de nevoinţă rânduite să-Ţi aducem şi noi ca văduva din Evanghelie cei doi bănuţi ai micilor noastre osteneli, postul şi rugăciunea, cu care să aflăm iertarea păcatelor, aşezându-i în vistieria milei Tale. Dă-ne Stăpâne, a ne nevoi cu înţelepciune în aceste zile rânduite de Tine spre curăţirea sufletelor şi trupurilor noastre. Însuşi păzeşte piciorul nostru de alunecarea în cursele înşelăciunii, pe care vrăjmaşii noştri nevăzuţi pururea ni le întind, voind a ne prăbuşi pe noi în adâncul iadului. Dar Tu, ca Un Milostiv, nu ne lăsa Doamne, pradă dinţilor lor, ci întăreşte-ne cu puterea Ta dumnezeiască. Îmbracă-ne cu veşmântul milostivirii, ca să privim cu bunăvoinţă şi dragoste pe aproapele nostru.
Dă-ne şi coiful nădejdii în vremea tulburării gândurilor rele şi întrarmează-ne cu săgeţile rugăciunii de foc, ca să doborâm pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc. Moise a postit 40 de zile şi a primit din mâna Ta tablele legii, însă acum Însuţi scrie cu degetul Tău dumnezeiesc gândurile înţelepciunii Tale, care să ne călăuzească la tot lucrul cel bun. Suntem firi slabe şi lesne biruite de păcat, dar cu braţul puterii Tale ridică-ne deasupra valurilor patimilor noastre şi dă-ne a privi spre adâncurile milostivirii Tale. Pune în inimile noastre dragostea de rugăciune şi cu adierile dorului Tău învăluie sufletele noastre. Învaţă-ne a iubi mai mult curăţia şi mintea noastră o arată tablă a cugetărilor îngereşti scrise cu slovele Duhului Tău înţelepţitor. Să se atingă de inima noastră împietrită scânteia iubirii Tale de oameni şi să o prefacă în ceară în care cu degetul Tău dumnezeiesc să închipui cuvinte iubitoare faţă de aproapele. Greu suferim povara neputineţelor noastre şi adesea ne tânguim fiind biruiţi de vărjmaşii noştri nevăzuţi, dar adâncul milostivirii şi îndurărilor Tale este mare, deci totdeauna sprijineşte-ne cu braţul Tău puternic pe cărarea postului.

[cristiboss56]

La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)




Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.

Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.

Cheamă-mă înapoi, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut de faptele mele ca şi de un lanţ strâns; că Tu singur ştii să dezlegi pe cei în obezi ferecaţi şi să vindeci rănile cele nearătate, pe care Tu singur le ştii, ca un cunoscător al celor ascunse. Căci câte patimi de răutăţi îmi sunt mie, întru toate Te aflu pe Tine numindu-te Doctor al celor bolnavi, Uşă a celor ce afară se tânguiesc, Izbăvitor al celor duşi şi robiţi, oprindu-ţi de-a pururea mâna Ta şi neslobozindu-Ţi mânia Ta cea gătită păcătoşilor, ci pentru multă iubirea Ta de oameni dându-ne nouă vreme de deşteptare; căci Tu eşti grabnic întru milă şi zăbavnic întru muncă. Deci binevoieşte a-mi întinde mie mâna şi a mă scula pe mine din noroiul fărădelegilor mele, Cela ce nu Te veseleşti de pierzarea omului şi nu Te întorci dinspre faţa celui ce cu lacrimi te caută pe Tine.

Ascultă, Doamne, glasul robului Tău ce strigă către Tine, şi arată-ţi faţa Ta spre mine, întunecatul, şi luminează-mă pe mine cu venirea Sfântului Tău Duh, şi îmi dăruieşte mie spurcatului osârdie, şi întoarce Doamne, plângerea mea întru bucurie mie, şi rupe sacul meu şi mă încinge cu veselie, şi să se deschidă mie uşa Împărăţiei Tale; ca întrând într-însa să slăvesc prea-sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Editat *****

[cristiboss56]

M ultumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca nu m-ai lepadat pe mine pacatosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Multumesc Tie ca pe mine, nevrednicul, a ma împartasi cu preacuratele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stapâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai daruit noua aceste înfricosatoare si de viata facatoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, da sa-mi fie si mie acestea spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicului, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împacarea sufletestilor mele puteri, spre credinta neînfruntata, spre dragoste nefatarnica, spre desavârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca întru sfintenia Ta cu acestea fiind pazit, sa pomenesc harul Tau pururea si sa nu mai viez mie, ci Tie, Stapânului si Binefacatorului nostru. Si asa, iesind dintru aceasta viata întru nadejdea vietii celei vesnice, sa ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te lauda si dulceata cea fara de sfârsit a celor ce vad frumusetea cea nespusa a fetei Tale. Ca Tu esti dorirea cea adevarata si veselia cea nespusa a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te lauda toata faptura în veci. Amin

[cristiboss56]

Doamne, ajută-mă să le pot spune celor puternici adevărul în faţă. Să nu mint doar pentru a câştiga aplauzele celor slabi. Dacă-mi dai binecuvântări, nu-mi lua fericirea. Dacă-mi dai putere, nu-mi lua raţiunea. Dacă-mi dai succes, nu mă lipsi de umilinţă. Iar dacă-mi dai umilinţă, nu-mi lua demnitatea. Ajută-mă ca întotdeauna să văd şi reversul medaliei. Nu mă lăsa să-i învinovăţesc pe ceilalţi pentru că nu gândesc ca mine. Învaţă-mă să iubesc oamenii ca pe mine însumi. Învaţă-mă să mă judec ca pe restul. Nu mă lăsa să alunec în orgoliu şi nici în disperare sau eşec. Mai bine aminteşte-mi că eşecul este experienţa care precede triumful. Învaţă-mă ca în ciuda suferinţei să merg înainte. Învaţă-mă ca în ciuda decepţiilor să nu-mi pierd încrederea. Învaţă-mă că A IERTA este cel mai important lucru pentru cel puternic şi că răzbunarea este semnalul primitiv al celui slab. Dacă îmi iei binecuvântările, lasă-mi speranţa. Dacă îmi iei succesul, lasă-mi puterea de a trece peste eşec. Dacă eu aş greşi cuiva, dă-mi curaj să-mi cer iertare. Dacă cineva mi-ar greşi mie, dă-mi curaj să-l iert. Doamne, dacă eu uit de Tine, Tu să nu uiţi de mine!

[cristiboss56]

Tăcere, inimă!… se roagă Hristos…

Tăcere, inimă!… se roagă Hristos…Tăcere, inima mea… ascultă, se-aud şoapte… se roagă Hristos! Grădina Ghetsimani e plină de noapte. Nici frunzele nu freamătă, iar vântul şade neclintit printe crengi. Domnul Hristos stă cu chipul plecat rugându-se. Tăcere,…inimă… Pleacă-te, inima mea… că plânge Hristos! O lume întreagă plânge în lacrimile Lui. A adunat toată durerea lumii în inima Sa şi tot păcatul l-a luat pe umerii Lui nevinovaţi. Şi plânge orfanul şi văduva plânge în ohii Săi, iar tâlharul şi vameşul îşi plâng păcatul cu lacrimile Lui. Şi pe toate le primeşte Tatăl cu inimă blândă şi îngeri trimite să steargă chipul Fiului Său Iubit! Ascultă, sufletul meu… pleacă-te şi ascultă… tremură inima lui Hristos! Atâta batjocură are să primească Domnul! Atâtea palme vor lovi obrazul Său duios, atâtea mâini vor lua biciul să rănească Preacuratul Trup! Atâtea guri vor striga împotriva Lui… şi-atâţia spini Îi vor înţepa fruntea! Iar mâinile duioase şi preacuratele picioare vor fi ţintuite pe lemnul crucii. Şi pieptul Lui cu lance va fi împuns. Şi-atâţia Îl vor scuipa… Ascultă, suflete… tremură inima lui Hristos cu dragoste pentru răstignitorii Săi… Tăcere, inimă!… se roagă Hristos…

[cristiboss56]

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu - mântuiește-mă! Tu ai veni să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat - preînnoiește-mă pe mine cel ce m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup spre slava Numelui Tău. Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului - izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat. Tu ai venit să ne luminezi - luminează inima mea întunecată de patimi. Tu ai venit să le aduni pe cele risipite - adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul. Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12,9). Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine - dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele, și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție. Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește. Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.

[cristiboss56]

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
Nichifor Crainic

[cristiboss56]

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine.
Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.
Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin!

[cristiboss56]

Întru necazul meu a strălucit bucuria cuvântului Tău Mântuitorule care zice: „Cereţi şi vi se va da…” şi îmi dă nădejde în iubirea Ta de oameni. Şi fugind de întunericul disperării, alerg la Tine, aşa rugându-mă : Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, Dă-mi mângâiere în necazul meu, apără-mă de cei ce se scoală asupra mea, ajută-mi că îmi slăbesc puterile întru nevoia aceasta. Iisuse, sprijinitorul şi întaritorul meu, Care ai fost părăsit de toți, întareşte-mă pe mine, robul Tău; Cheamă-mă, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut ca în nişte lanţuri de faptele mele cele rele, fiindcă Tu singur ştii să dai dezlegare celor legaţi, să tămăduieşti rănile de nimeni ştiute, pe care doar Tu le ştii, Cela ce ştii cele ascunse: şi drept aceea, în toate durerile mele cele rele doar pe Tine Te chem: ajută-mă Stăpâne, Tu care ai zis: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi! Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre".(Matei 11, 28) . Doamne Miluieşte! Aliluia