As dori un sfat

[ioan67]

În prealabil postat de Ioana88

Cu medicina veterinara e rau daca nu ai o determinare uriasa si o inclinatie de mic spre asa ceva, as putea spune. Asta in cazul in care nu ai parinti medici veterinari si alte rude in domeniul asta, eventual prietenii apropiate din studentie. Iar ca sa prinzi un post la stat (DSVSA se cheama institutia de stat si CMV- colegiul medicilor veterinari ) trebuie sa fii geniu sau eventual sa inveti cu 2 ani inainte, iar departajarea se face la interviu, concluziile le puteti trage singuri. Cainii si pisicile mor de foame si de frig pe strazi, iar medicii veterinari se bat pe functii, iar in cabinete costurile sunt destul de mari pentru campanii de sterilizari si castrari. Adaposturile lucreaza mai mult cu voluntari si fonduri din afara, au si contracte cu unele cabinete, costuri suportate de strainii care vor sa adopte.
Eu ma gandesc ca in meseria asta, pe langa ca trebuie sa fii bun in ceea ce faci, trebuie sa fii si sufletist, sa-ti pese de animale, nu numai sa incasezi. Se spune ca in meseria asta rata somajului e foarte mica, dar tocmai pe motivul ca viitorii medici au deja serviciul asigurat din parinti, bunici etc. Sunt si colegi care au plecat inafara pe la ferme, dar nu ca medici, sa castige si ei un ban sa-si deschida un cabinet , o farmacie, unii au ramas acolo. Pe la tara oamenii isi vand animalele, pretul laptelui e foarte mic, nu mai zic cat se importa. Oamenii nu isi iau subventiile pe animale, unii numai din crescut animale traiesc. Multi prefera sa cumpere din supermarket lapte.
Nu stiu daca se va schimba ceva in viitorul apropiat.
E destul de greu sa dai din coate si sa te mentii pe linia de plutire. Devii dezamagit de cei 6 ani din viata pierduti prin amfiteatre, nopti nedormite, stres, energizante, nedreptati.
Noua ni s-a zis de pe bancile facultatii despre astea, dar am zis ca e o gluma, doar nu o sa ma las din anul 5 de facultate, ma hotarasem in anul 4 sa continui.
Am sa incerc sa pun si in practica cate ceva din fiecare sfat. Sper sa nu va fi plictisit, ar fi multe de zis! Multumesc pentru incurajari, poate de asa ceva aveam nevoie! Sanatate

Soră, veţi râde sau nu, când eram copil aveam pe mână o fermă întreagă...:))
De la 5 la 14 ani am fost Vet-ul ogradei părinteşti şi al altora...
Mergeam la gârlă însoţit de gâşte...:) Puneam bobocii, puişorii, biile, mâţişorii, purceluşii... Toate erau sub grija mea, sub marea mea ştiinţă a ocrotirii necuvântătoarelor...:)
Dar nimeni nu ştia cum cunoşteam eu obştea mea de "necuvântătoare"!
Maica mea, poate, intuia cumva dragostea mea pentru animale. Că maica mea era pentru mine ce eram eu pentru puii golaşi...
Legea aceleiaşi Iubiri străbătea lutul nostru. Eu iubeam puişorii, maica mă iubea pe mine!
Aşa că într-o bună zi mama spuse: de nu vei fi Preot, vei fi, sărmane, măcar Veterinar...:)
A fost să fiu psiholog. ratat.
Drămuiţi-vă dragostea, soră!
Vorba unui răposat prieten, Mihail, ori vorba unui proaspăt defunct al inimii mele, Cristian.........
Drămuiţi-vă dragostea, vă rog.

[cristiboss56]

Vor exista întotdeauna trăiri pe care nu le poţi exprima prin cuvinte. Sentimente care rămân nerostite, neştiute, nebănuite, himere de neatins ori goluri pe care nimeni nu le va putea umple niciodată cu nimic... :)

[ioan67]

Să ne drămuim dragostea,
cu minimă cuviinţă,
AMIN!

[Iorest]

.............................

[Sindbad]

În prealabil postat de Ioana88

În prealabil postat de Ioana88 Vezi mesajul
Vreau sa adaug ca mereu am stari de frica, lipsa de incredere, mi-e frica ca o sa-mi dezamagesc parintii, apropiatii. Prefer sa stau inchisa in casa, nu-mi place sa socializez. Orice sfat e binevenit! Sper ca nu v-am plictisit! Doamne ajuta!

treci printr-o depresie. trebuie sa faci exact invers, ce e aia sa-ti fie frica ca-ti dezamagesti parintii si apropiatii?!?
esti la o varsta foarte periculoasa pentru o femeie si trebuie sa ai mare grija, sfatul meu e sa eviti o perioada mersul la biserica, ai nevoie de un pic de larma in viata ta. sigur, cu grija si printre prieteni, dar un pic de zguduire a simturilor iti este necesar.

edit.nu citisem mesajul in intregime, vad ca ai descoperit depresia de una singura, inseamna ca pericolul insingurarii nu este atat de mare, ca si alte pericole posibile. e ok, o sa-ti revii. dar asculta totusi si sfatul meu....

[AlinB]

În prealabil postat de Sindbad

treci printr-o depresie. trebuie sa faci exact invers, ce e aia sa-ti fie frica ca-ti dezamagesti parintii si apropiatii?!?
esti la o varsta foarte periculoasa pentru o femeie si trebuie sa ai mare grija, sfatul meu e sa eviti o perioada mersul la biserica, ai nevoie de un pic de larma in viata ta. sigur, cu grija si printre prieteni, dar un pic de zguduire a simturilor iti este necesar.

edit.nu citisem mesajul in intregime, vad ca ai descoperit depresia de una singura, inseamna ca pericolul insingurarii nu este atat de mare, ca si alte pericole posibile. e ok, o sa-ti revii. dar asculta totusi si sfatul meu....

Aha..sa eviti trecutul pe la biserica, da' sa incerci nitica "zguduire a simturilor".

N-ai trimis cumva si o oferta de terapie d'asta pe privat? Dezinteresat, desigur.

[Sindbad]

În prealabil postat de AlinB

Aha..sa eviti trecutul pe la biserica, da' sa incerci nitica "zguduire a simturilor".

N-ai trimis cumva si o oferta de terapie d'asta pe privat? Dezinteresat, desigur.

boala romaneasca, totdeauna cautam interese ascunse, rea intentie, scenarii care mai de care mai hidoase, ne vedem pe noi insine cei mai breji din cartier...

la varsta mea nu mai e cazul, asta cred si am fost sincer, problemele de genul asta nu tin de biserica si sunt prea multe tinerele care au ajuns la tratament psihiatric. daca tot am ales sa raspund unui astfel de mesaj scriu exact ce cred.

[AlinB]

Sinceritatea nu tine loc de intelepciunea si daca varsta nu aduce macar atata compensatie..

Da' ia spune-ne tu, tinerele are au ajuns la tratament psihiatric, esti convins ca au ajuns pentru ca n-au apelat la "zguduirea simturilor" in loc sa mearga la biserica?

[CristianR]

Energiile acumulate în suflet din pricini diverse (uneori fiziologice) nu trebuie înăbușite, este adevărat; dar nici eliberate întâmplător, pentru că prin intermediul lor sufletul nostru călătorește în sus ori în jos, către sens ori către fărâmițare.

Poți da curs unui sfat de genul „urmează-ți pofta (sau nevoia) că altfel te îmbolnăvești psihic”, ori poți ajunge la un duhovnic priceput care să-ți orienteze energia către ceva rodnic, către un alt nivel al vieții. Ori măcar să te înveţe cum să o domoleşti.

În primul caz vom cunoaște păcatul, care sub o aparență de liniștire a simțurilor îmbolnăvește spiritual (când dai frâu liber cailor căruţa se răstoarnă sau ajungi în şanţ), iar în al doilea caz împlinirea va fi atât spirituală (omul e ajutat să se orienteze către un sens al vieții sale), cât și sufletească și trupească.

Biserica are drumuri bătătorite de mii de ani, pe care dacă mergi nu vei da greş. E vorba de intrarea în ceea ce se cheamă rânduială, şi care înseamnă fie să apuci pe calea unei relaţii în care partener direct îţi este însuşi Dumnezeu (monahismul), fie pe calea împlinirii în căsnicie.

Problemele tânărului din timpurile noastre vin nu din pricină că ar căuta la Biserică rezolvarea problemelor sale, ci din cauză că nu se mai simte pregătit să apuce pe niciuna dintre cele două căi, şi atunci trăieşte suspendat, într-o incertitudine periculoasă. Iar îndemnurile de genul ''descătuşează-te'', care abundă, nu fac decât să-l zăpăcească şi mai tare, distrugându-i în cele din urmă busola.

Sigur, pericole şi ispite sunt şi în călugărie, şi în căsătorie, dar acolo ai nişte repere mai clare între care te mişti.

Revin ca să mai adaug:
Sensul pe care ni-l oferă Biserica nu e ceva suprapus peste personalitatea noastră, nu are nimic artificial; nu e o direcţie care se opune naturii noastre, firescului. Din contră, ne ajută să ne redescoperim adevăratul sens, ne ajută să fim în conformitate cu proiectul nostru, să redescoperim care e menirea energiilor pe care le-a sădit Dumnezeu în noi. În felul ăsta ne vindecă, pentru că ne face să fim conformi cu noi înşine.

Energiile pe care le purtăm în sufletele şi în trupurile noastre nu sunt degeaba acolo, nu sunt întâmplătoare. Dar dacă nu ne lăsăm ajutaţi, îndrumaţi, crescuţi, noi doar luăm cunoştinţă de ele, fără să ştim ce avem de făcut.

[Ioana88]

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec. Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine. In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!