EREZIILE romano-catolice

[crisstiann]

bine zice Dostoievski: Catolicismul nu este de fapt o religie crestina… e chiar mai rau decat ateismul https://ortodoxiasite.wordpress.com/...ecat-ateismul/

"Citat din FRATII KARAMAZOV (vol. I):

"Ii cunoastem noi pe iezuiti si stim cite lucruri urite se spun pe socoteala lor! … De fapt, menirea lor e sa alcatuiasca armata Romei in slujba viitorului imperiu mondial, in frun*tea caruia urmeaza sa fie suveranul pontif… asta e idealul lor. Un ideal care nu ascunde nici o taina si nici un fel de sublima melancolie… in fond, nu este decit cea mai vulgara rivnire de putere, o lacomie dupa josnicele placeri lumesti, dorinta de a subjuga… de a introna o noua stare de sclavie, in care ei sa joace rolul unor latifundiari… asta-i tot. Se prea poate ca pina la urma nici sa nu creada in Dumnezeu. "

"Citat din IDIOTUL: Catolicismul nu este de fapt o religie crestina!

-catolicismul roman e chiar mai rau decit ateismul
-Ateismul, de fapt, se margineste la negare, reduce totul la zero, pe cind catolicismul merge mai departe: predica un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit si profanat, un Hristos care este contrariu celui adevarat! Catolicismul il predica pe Antihrist,
-Papa a pus stapinire pe pamint, pe un tron terestru si a luat sabia; de atunci totul merge asa, numai ca sabiei i-au mai adaugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstitia, ticalosia si crima; si-au batut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzatoare; au vindut toate si totul numai pentru bani, pentru o josnica stapinire paminteasca. Si sa nu spunem atunci ca-i invatatura lui Antihrist? Cum sa nu fi dat ea nastere ateismului? Ateismul izvoraste din insasi esenta catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar in ei, caci puteau ei oare sa creada siesi? Ateismul s-a hranit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna si de neputinta lor spirituala!"

[catalin2]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Discutia asta e un fel de "Esti rau!" "Ba nu, tu esti!" "Ba nu, tu!" Etc...

Exact, e ca si cum cineva spune ca 2+2 fac 4 iar altcineva ca ar face 6. Sau cineva spune ca tigrul are patru picioare, iar altul ca ar avea opt.

[catalin2]

Parerea mea este ca e un fel de blasfemie sa spunem Biserica Catolica organizatiei conduse de Papa. In primul rand Biserica Catolica este chiar Biserica Ortodoxa, asa se numea in primul mileniu si asa spun si grecii in crez (noi am preluat de la slavi si folosim echivalentul Soborniceasca). In al doilea rand Biserica este Sfanta, Capul sau este Hristos, iar Trupul este toata Biserica. Este eronat sa spunem despre o organizatie lumeasca si eretica faptul ca ar fi Sfanta Biserica. Actualii catolici au cazut din har dupa Schisma, nu erau numiti nici biserica, nici crestini pana acum un secol de ortodocsi, erau numiti papisti (la fel ca cei ce l-au urmat pe Luther, luterani), chiar si greco-catolicii ii numeau papistasi.

În prealabil postat de catalin2

Exact, e ca si cum cineva spune ca 2+2 fac 4 iar altcineva ca ar face 6. Sau cineva spune ca tigrul are patru picioare, iar altul ca ar avea opt.

Cum ziceam. "Ba nu, EI sunt rai"

[crisstiann]

Vaticanul are un nou concept, credinta pe doua roti... : https://www.facebook.com/video.php?v=10153333639606239

În prealabil postat de crisstiann

Vaticanul are un nou concept, credinta pe doua roti... : https://www.facebook.com/video.php?v=10153333639606239

Hai ca e in mod evident o gluma :))

Trebuie sa recunosti ca popa are haz

[AlinB]

În prealabil postat de crisstiann

Vaticanul are un nou concept, credinta pe doua roti... : https://www.facebook.com/video.php?v=10153333639606239

Ca de obicei bati campii fara nici un fel de gratie.

E ca si cand cineva ar fi filmat o gaina care inghite o margica si tu, care te vrei inteligent, titrezi: "In Romania, gainile sunt hranite cu margele".

[Mihnea Dragomir]

Episcopul locului a pronuntat o suspensio a divinis fata de preotul filipinez respectiv pana cand va reflecta si isi va cere iertare.
Sursa

O pedeapsa neasteptat de dura. Nu vreau sa ma substitui episcopului, dar parerea mea este ca o dojana arhiereasca era suficienta.

Iar daca nu era suficienta, aceeasi acribie as vrea sa o vad aplicata si fata de preotii care, prin predicile lor, smintesc credinciosii si ii indeparteaza de la credinta Sfintilor Parinti. Dar, nu! La aceea, se socoteste "omiletica originala" si ii vedem inaintati in functii.

[Ratacitorul]

Desi parerea mea este ca arhiereii papali sunt prea toleranti cu clerul lor,aici insa decizia episcopului este corecta ,dupa cat cunosc eu canonistica disciplinara papala!SI DACA ERA ORTODOX CAM TOT ASA ar fi fost sanctionat!

[Florin Ciprian]

Am citit toate aspectele credintei catolice pe care le trateaza aici dl. Daniel. Nici una din ele nu este adevarata. Toate sunt preluate asa, dupa ureche, si nu sunt verificate. Este corect, pentru a vorbi despre credinta altcuiva sa verifici inainte daca ceea ce afirmi este corect. Pentru fiecare dintre aceste aspecte se poate consulta Catehismul Bisericii Catolice si se vor vedea explicatiile acolo. un link http://www.credinta-catolica.ro/cbc/ si doar un exemplu dau aici, referitor la Taina Iubirii, Sfanta Euharistie, si Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie: http://www.credinta-catolica.ro/cbc/...uharistiei/#a3 (Desfăşurarea celebrării
Se adună cu toţii. Creştinii vin în acelaşi loc pentru adunarea euharistică. În fruntea ei este Cristos însuşi, protagonistul Euharistiei. El este marele preot al Noului Legământ. El însuşi prezidează nevăzut orice celebrare euharistică. Reprezentându-l pe El, episcopul, sau preotul, (acţionând in persona Christi Capitis – „în persoana lui Cristos-Capul”) prezidează adunarea, ia cuvântul după lecturi, primeşte ofrandele şi rosteşte rugăciunea euharistică. Toţi iau parte activă la celebrare, fiecare în felul lui: cei care citesc lecturile, cei care aduc ofrandele, cei care distribuie Împărtăşania şi tot poporul care îşi arată participarea rostind răspunsul: „Amin”.
Liturgia Cuvântului conţine „scrierile profeţilor”, adică Vechiul Testament, şi „amintirile apostolilor”, adică scrisorile lor şi Evangheliile; după omilia care îndeamnă la primirea acestui Cuvânt drept ceea ce este într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu[36], şi la punerea lui în practică, urmează rugăciunile de mijlocire pentru toţi oamenii, după cuvântul Apostolului: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să aduceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în dregătorii înalte” (1 Tim 2, 1-2).
Aducerea darurilor (ofertoriul): se aduc la altar, uneori în procesiune, pâinea şi vinul care vor fi oferite de preot, în numele lui Cristos, în jertfa euharistică, în care vor deveni Trupul şi Sângele Lui. Este însuşi gestul lui Cristos la Cina cea de Taină „luând pâinea şi potirul”. „Numai Biserica poate aduce Creatorului acest prinos curat, oferindu-i cu aducere de mulţumire ceea ce vine din creaţia lui”[37]. Prezentarea darurilor la altar preia gestul lui Melchisedec şi aşază darurile Creatorului în mâinile lui Cristos. În jertfa sa, El duce la desăvârşire toate încercările umane de a oferi jertfe.
De la început, creştinii aduc, împreună cu pâinea şi vinul pentru Euharistie, darurile lor pentru a fi împărţite celor lipsiţi. Obiceiul colectei[38], mereu actual, se inspiră din exemplul lui Cristos, care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi pe noi[39].
Cei avuţi şi cei care vor dau ceea ce şi-a impus fiecare; ceea ce s-a strâns se predă celui care prezidează, iar acesta îi ajută pe orfani şi văduve, pe aceia pe care boala sau orice cauză îi lipseşte de mijloace de trai, pe cei închişi şi pe străinii care se află printre noi: cu alte cuvinte, el vine în ajutorul tuturor celor nevoiaşi[40].
Anafora. Cu rugăciunea euharistică, rugăciune de aducere de mulţumire şi de consacrare, ajungem în momentul central şi culminant al celebrării:
În Prefaţă, Biserica aduce mulţumiri Tatălui, prin Cristos, în Duhul Sfânt, pentru toate lucrările lui, pentru creaţie, răscumpărare şi sfinţire. Întreaga comunitate se uneşte acum cu lauda neîncetată pe care Biserica cerească, îngerii şi toţi sfinţii, o cântă Dumnezeului de trei ori sfânt;
la epicleză, ea cere Tatălui să trimită Duhul său Sfânt (sau puterea binecuvântării sale[41]) asupra pâinii şi vinului, ca să devină, prin puterea lui, Trupul şi Sângele lui Isus Cristos şi pentru ca cei care iau parte la Euharistie să fie un singur trup şi un singur duh (unele tradiţii liturgice aşază epicleza după anamneză);
în relatarea instituirii, puterea cuvintelor şi a acţiunii lui Cristos şi puterea Duhului Sfânt fac prezente sacramental, sub chipul pâinii şi vinului, Trupul şi Sângele lui, jertfa lui oferită pe Cruce o dată pentru totdeauna;
în anamneza care urmează, Biserica reaminteşte patima, învierea şi întoarcerea în slavă a lui Cristos Isus; ea înfăţişează Tatălui jertfa Fiului său, care ne împacă cu El;
în rugăciunile de mijlocire, Biserica exprimă faptul că Euharistia este celebrată în comuniune cu Biserica întreagă, din cer şi de pe pământ, a celor vii şi a celor morţi, şi în comuniune cu Păstorii Bisericii – Papa, Episcopul diecezei, preoţii şi diaconii lui – şi cu toţi episcopii din lume împreună cu Bisericile lor.
În împărtăşanie, precedată de Rugăciunea Domnească şi de frângerea pâinii, credincioşii primesc „pâinea din cer” şi „potirul mântuirii”, Trupul şi Sângele lui Cristos, care s-a dat „pentru viaţa lumii” (In 6, 51):
Deoarece această pâine şi acest vin au fost, conform expresiei vechi, „euharistizate”,”noi numim această hrană Euharistie şi nimeni nu poate să se împărtăşească din ea dacă nu crede în adevărul celor care sunt învăţate la noi, dacă nu a primit baia pentru iertarea păcatelor şi noua viaţă şi dacă nu trăieşte conform învăţăturilor lui Cristos”[42]. ... Prezenţa lui Cristos înfăptuită prin puterea Cuvântului său şi a Duhului Sfânt
„Cristos Isus, cel care a murit, şi mai ales cel care a înviat, care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, care mijloceşte pentru noi” (Rom 8, 34), este prezent în multe feluri în Biserica sa[54]: în Cuvântul său, în rugăciunea Bisericii sale, „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele” său (Mt 18, 20), în cei săraci, în cei bolnavi, în cei robiţi (Mt 25, 31-46), în sacramentele al căror autor este, în jertfa Liturghiei şi în persoana celebrantului. Dar „El este prezent în cel mai înalt grad sub speciile euharistice”[55].
Modul prezenţei lui Cristos sub speciile euharistice este unic. El aşază Euharistia mai presus de toate sacramentele şi face din ea „încununarea vieţii spirituale şi ţinta spre care tind toate sacramentele”[56]. În Preasfântul Sacrament al Euharistiei sunt „conţinute cu adevărat, în mod real şi substanţial, Trupul şi Sângele împreună cu sufletul şi dumnezeirea Domnului nostru Isus Cristos şi deci Cristos întreg”[57]. „Această prezenţă o numim «reală», nu cu titlu exclusiv, ca şi cum celelalte prezenţe n-ar fi «reale», ci prin excelenţă, pentru că este substanţială şi pentru că, prin ea, Cristos, Dumnezeu şi om, se face prezent în întregime”[58].
Cristos devine prezent în acest sacrament prin preschimbarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele său. Părinţii Bisericii au afirmat cu tărie credinţa Bisericii în eficacitatea Cuvântului lui Cristos şi a acţiunii Duhului Sfânt pentru a săvârşi această preschimbare. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
Nu omul este acela care face ca cele oferite să devină Trupul şi Sângele lui Cristos, ci însuşi Cristos, care a fost răstignit pentru noi. Preotul, chip al lui Cristos, rosteşte cuvintele, dar puterea lor şi harul sunt de la Dumnezeu. „Acesta este Trupul meu”, spune El. Acest cuvânt transformă cele oferite[59].
Iar sfântul Ambrozie spune referitor la această preschimbare:
Să fim ferm convinşi că nu e vorba de ceea ce a făcut natura, ci de ceea ce a consacrat binecuvântarea şi că puterea binecuvântării o depăşeşte pe cea a naturii, deoarece, prin binecuvântare, se schimbă însăşi natura. (…) Cuvântul lui Cristos, care a putut crea din nimic ceea ce nu exista, nu ar putea oare să schimbe cele existente în ceea ce nu sunt încă? Căci nu este mai puţin a da lucrurilor natura lor primară decât a le-o schimba[60].
Conciliul Tridentin rezumă credinţa catolică, declarând: „Deoarece Cristos, Răscumpărătorul nostru, a spus că ceea ce oferă sub chipul pâinii este cu adevărat Trupul său, a existat în Biserică întotdeauna convingerea, pe care sfântul Conciliu o declară din nou, că, prin consacrarea pâinii şi a vinului, se înfăptuieşte preschimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa Trupului lui Cristos Domnul nostru şi a întregii substanţe a vinului în substanţa Sângelui lui; această preschimbare, Biserica catolică a numit-o, în mod just şi adecvat, transsubstanţiere”[61].
Prezenţa euharistică a lui Cristos începe în momentul consacrării şi durează atât timp cât subzistă speciile euharistice. Cristos este prezent în întregime în fiecare dintre specii şi în întregime în fiecare dintre părţile lor, astfel încât frângerea pâinii nu-l divide pe Cristos[62].)