Poezii preferate...

[mara2008]

de Radu Gyr

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

[mara2008]

de Liuba Sarbu

Iti multumesc,prieten drag,
ca-mi dai vise,sperante.
Te-astept,sfios,pe prag,
sa te mai strang in brate.

Si-a sufletului descuiata
portita-i pentru tine.
Te-astepta de fiece data,...
doar tie iti apartine.

Flori pentru tine-n glastra cresc,...
sa-ti bucure privirea.
Parfumul lor ti-l daruiesc
cu tot cu fericirea.

Sa stii ca-mi esti nespus de scump
ca ceru-l cu-a lui stele.
Induplec tainicul vazduh
de rele sa te spele.

Iti multumesc,prieten drag,
ca-mi darui vis,speranta
Si iti sarut sufletul larg
cu versu-n alianta.

[cristiboss56]

Rugăciune

Ratăcitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stăpâne,

În fața strălucirii Tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,

Și-n negură se-mbracă zarea.

Eu în genunchi spre tine caut:

Părinte, orânduie-mi cărarea!



În pieptul zbuciumat de doruri

Eu simt ispitele cum sapă,

Cum vor să-mi tulbure izvorul

Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Și cu povața ta-nțeleaptă,

În veci spre cei rămași în urmă,

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.



Dezleagă minții mele taina

Și legea farmecelor firii.

Sădește-n brațul meu de-a pururi

Tăria urii și-a iubirii.

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina

Și zvonul firi-ndrăgostite,

Dă-i raza soarelui de vară

Pleoapei mele obosite.



Alungă patimile mele,

Pe veci strigarea lor o frânge,

Și de durerea altor inimi

Învață-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă

Ursitei naștere și rele,

Ci jalea unei lumi, părinte,

Să plângă-n lacrimile mele.



Dă-mi tot amarul, toată truda

Atâtor doruri fără leacuri,

Dă-mi viforul în care urlă

Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră,

Cu umeri gârbovi de povară...

Durerea lor înfricoșată

În inimă tu mi-o coboară.



În suflet seamănă-mi furtuna,

Să-l simt în matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate;

Și cum, sub bolta lui aprinsă,

În smalț de fulgere albastre,

Încheagă-și glasul de aramă:

Cântarea pătimirii noastre.

(Octavian Goga)

[forever...]

Lauda suferinţei

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.

Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi tine.

[cristiboss56]

„Hristos a înviat”, Ce vorbă sfântă,
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi,
Şi-n suflet parcă Serafimi îţi cântă,
De câte ori, creştine, îl auzi?

Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic şi de măr.

În stupii de albine fără greş,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cireş.
Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta, creştine,
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simţi măcar acum pornit spre bine,
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea-ţi ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?

O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte,
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu Serafimi în suflet imn fierbinte,
Ai drept să cânţi „Hristos a înviat!”
(Vasile Militaru - Hristos a înviat)

[cristiboss56]

LUPTA VIEŢII

Nu lăsa sufletul să moară,
Oricâte ţi s-ar ȋntâmpla!
Tinde spre lumea cea reală,
Dar nici la vis nu renunţa!

Un amalgam ne este viaţa,
De sentimente şi nevoi;
Omul n-a fost trimis pe lume
Să aibă ochii reci şi goi.

Luptă cu dragoste de oameni,
Şi poate că vei câştiga,
Iar dacă pierzi, tu să fii mândru
Că n-ai ştiut a-ngenunchea.

Neȋnţelegeri, interese…
Totul se-ngroapă ȋn pământ.
Adevăratele victorii
Doar ale sufletului sunt!

(Octavian Petrescu)

[Mihnea Dragomir]

Mare e moartea, peste masura.
Suntem ai ei
cu rasul in gura.
Cand arzatoare , viata
ne-o credem in toi
Moartea in miezul fiintei, plange in noi

R.M. Rilke

[Lancelot]

Las-să dorm... să nu știu lumea ce dureri îmi mai păstrează.
Îmbătat de-un cântec vecinic, îndrăgit de-o sfântă rază,
Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz,
Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine;
De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne
Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz.

Eminescu

[cristiboss56]

O, Sfânt Cântec vino- de Traian Dorz

Sfânt Cântec vino
spre Cer sã alergãm
ia-mi duhul și mâna
și hai sã zburãm.

Mã nalțã cu tine
mai sus și mai sus
pe norul luminii
rãmas de Iisus.

Spre forma cereascã
în care doresc
sã cânt bucuria
pe care-o trãiesc…

– E-atâta luminã
pe unde plutim
Iisuse, Iisuse
ce haruri trãim!

Mai sus, mai departe
hai imnule sfânt
spre veșnica formã
a altui cuvânt.

[cristiboss56]

Doar prin Tine
Autor: Maria Șopț

Ţipă răni adâncite, ca un spin
Înfipt în mâna neînțeleasă,
Peste pământ vâltoarea apasă,
Doar prin Tine Iisuse biruim.

Norii negri vuiesc dinspre deal,
Tunetul străbate mişeleşte,
Şi cåt de frumos el străluceşte,
Pe cerul lumii ce plânge amar.

Tu priveşti cu faţa-ndurerată,
Marea furtună din al Tău hotar,
Dreptatea lumii se-ncaieră iar,
Din ambiţii şi poftă stricată.

Din mal în mal valul greu se-nalţă,
Steagul alb flutură pacea cerşind,
Pentru pământul pe care trăim.
Doar într-o singură barcă-i speranţă.

Acolo eşti Tu Iisuse -n cununi,
Pe ape tulburi păşeşti ca pe drum,
Cu dor te aşteaptă ai Tăi acum
Pe norii cerului să-i aduni.

Opreşte Iisuse furtuna
Ce prinde-n horă întregul pământ,
Revarsă lumina din Cuvânt,
Şi pacea pentru întotdeauna.

Amin!
Maria Șopț, Arad.