O lume a departelui nostru

[I.Calin]

“Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. 

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii. 

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută - şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!” (“Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, în revista “Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.
)

Citind acestea nu pot să nu mă întreb cum ne-am putut îndepărta atât de mult de noi înșine și nu mai dorim să ne rupem de realitatea „departelui” nostru. Oare mai putem să revenim în apropierea aproapelui, care, deși aproape, este atât de departe? Iubește și fă ceea ce vrei. Omul ca ființă care jubilează și se bucură fără a face ceea ce vrea...

Iubirea creștină accentuează diferențele personale, menține indivizii ca personalități diferite, adică nu urmărește contopirea pasională de tip spectacol și sentimente declamate telenovelistic. Iubirea, astăzi, e privită ca o iubire conjuncturală bazată pe efemeritatea relațiilor care se consumă contractual, ca orice relație contractuală specifică economiei de consum.

Paradoxal este că oamenii, cică, își doresc o iubire veșnică sau pentru întemeierea unei familii. Nu cred că nu doresc aceasta, dar, probabil, că se mint cu seninătate, fiindcă orice relație actuală întemeiată pasional se uzează destul de repede și fiindcă „contopirea” gratuită dintre cele două persoane este fragilă și ține seamă cu precădere de aspectele accidentale ale personalităților lor, adică aspectul fizic și însușirile biologice.

[Doriana]

În prealabil postat de I.Calin

Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. .

Daca iubesti cu adevarat, "ce trebuie" va deveni "ce vrei". Vei dori din tot sufletul sa faci ceea ce trebuie facut, fara ca aceasta sa fie o povara, ci o jertfa din iubire. Nu vei mai dori sa faci raul, caci iubirea nu face rau aproapelui. Vei fi una cu iubirea in forma ei manifestata, trecand dincolo de teorie si iubind in practica. Iar iubirea e libera sa faca ce vrea, caci ea intotdeauna va face binele.

[I.Calin]

În prealabil postat de Doriana

Daca iubesti cu adevarat, "ce trebuie" va deveni "ce vrei". Vei dori din tot sufletul sa faci ceea ce trebuie facut, fara ca aceasta sa fie o povara, ci o jertfa din iubire. Nu vei mai dori sa faci raul, caci iubirea nu face rau aproapelui. Vei fi una cu iubirea in forma ei manifestata, trecand dincolo de teorie si iubind in practica. Iar iubirea e libera sa faca ce vrea, caci ea intotdeauna va face binele.

Eu aș spune altfel:

Dacă ești întru Adevăr, adică întru Hristos și Dumnezeu este iubire, vei fi iubire și ce trebuie să faci va deveni ce vrei să faci. Nu vei dori din sufletul tău, vei dori din iubire fiindcă sufletul tău va deveni parte a iubirii întru Adevăr și Iubire. Nu vei mai putea să ai percepția răului în tine și nici măcar în afara ta, pentru că toate vor fi luate ca și consecințe ale iubirii dintru tine. Și tu însuți nu vei mai avea cum să faci rău aproapelui fiind iubire întru Adevăr și Dumnezeu, Dumnezeul tău care este iubire. Și atunci vei face doar ceea ce vrei, ca o ființă "născută din nou" dintru iubire, iubire fiind tu însuți, forever.

[Doriana]

Mi se pare aceeasi idee, spusa putin altfel. O singura obiectie asa avea: Cand iubesti, desi raul dispare din tine, nu dispare perceptia raului, ba e chiar foarte accentuata, caci raul contrasteaza puternic cu binele care este rezultatul iubirii din tine. Hristos, care era insasi intruparea iubirii lui Dumnezeu, percepea raul foarte clar si chiar il demasca; insa nu se amesteca nici un moment cu el si nu facea lucrarea lui.
Sufletul tau va deveni intr-adevar parte a Iubirii, astfel incat pana si sufletul tau va dori ce doreste Dumnezeu, inima ta va simti ce simte El si chiar mintea ta va gandi gandurile lui. Ceva de genul Galateni 2: 20:

"M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Cu alte cuvinte, vointa, dorintele si simtirile mele vechi s-au suit pe cruce in unde au murit impreuna cu Hristos. Iar cand Hristos a inviat a inviat si in mine, nascandu-ma din nou din El, un om nou , cu dorinte si simtaminte noi, duhovnicesti. Hristos, Domnul iubirii, a nascut in inima mea iubirea lui Dumnezeu si iubirea aceasta nu mai poate face raul, ci in fiecare clipa ma conduce pe urmele pasilor Lui, facand numai voia Lui. Doamne ajuta-ne!

Motto: ,,Va iubesc asa cum sunteti, cu tot ce e viu si tot ce e, prin moarte, înca mai viu în rosturile voastre. Voi sunteti partea mea de istorie, sunteti partea mea de eternitate. Daca nu v-as iubi asa cum sunteti, ce as face din dragostea mea? Daca n-as întelege, vedea si nadajdui în voi, în ce altceva as nadajdui si întelege? Voi ma trimiteti dincolo... adica atât de adânc în inima voastra,încât regasesc toate izvoarele pe care o nebunie arzatoare le secase la suprafata. Va înteleg, chiar când nu stiu sa va talmacesc sensurile, va iubesc,chiar daca îmi dusmaniti idealurile. Si întocmai lui Aliosa Karamazov, pe care toti îl simteau alaturi de ei, as vrea sa simtiti ca va stau aproape.Ca sunt de fata”.(Constantin Noica)

Analiza o puteti citi aici

,,Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Caci totul si toti le dau lectii. Totul trebuie invatat din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e ingaduit din cand in cand e sa puna intrebari.Gandul Scolii, al celei unde sa nu se predea nimic, ma obsedeaza.Stari de spirit, asta trebuie dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi." (Constantin Noica)

Noica,Scoala de la Paltinis si traditia filosofiei antice> aici

[windorin]

În prealabil postat de I.Calin

Citind acestea nu pot să nu mă întreb cum ne-am putut îndepărta atât de mult de noi înșine
și nu mai dorim să ne rupem de realitatea "departelui" nostru.
Oare mai putem să revenim în apropierea aproapelui, care, deși aproape, este atât de departe?

In cautarea aproapelui pierdut se porneste printr'ul efort de a ne smeri in fata lui si de a'l iubi asa cum este !
Mandria naste numai suferinta, atat in cel mandru, cat si in cel aflat langa cel mandru.

"Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul." (I Ioan 4, 7-11)