Citate preferate, cugetari, vorbe de duh

Să nu faci nimic din dorinţa de a întrece pe altcineva

“Zis-a avva Antonie : am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi : smerenia.” (Patericul egiptean).
Dar ce este smerenia? Mulţi o definesc ca starea prin care te simţi cel mai păcătos şi mai nevrednic dintre oameni. Foarte frumos sună teoria, însă e foarte complicat de aplicat în viaţa de toate zilele. Când se iveşte, de exemplu, o ceartă, imediat ripostăm, arătând că avem întotdeauna dreptate.
Părintele Mihail Stanciu, stareţul Sfintei Mănăstiri Antim spunea că sunt anumite etape duhovniceşti pe care nu este bine să le sărim. Cine sare peste ele, ajunge în mari înşelări.
Prima etapă ar fi să nu ne credem mai frumoşi, mai destepţi, mai importanţi decât ceilalţi. Suntem nişte oameni ca şi semenii noştri, e stupid să credem că suntem cei mai destepţi, mai frumoşi.
A două etapă ar fi să nu facem nimic din dorinţa de a întrece pe altcineva. Dacă încercăm să facem un lucru bun sau căutăm slavă deşartă, în acel moment ascultăm de duhul cel rău care a căzut din fericirea veşnică. Şi cine urmează diavolului, intră în comuniune cu el şi are parte de starea de nefericire în care acela se complace. Mândria aduce nelinişte, tristeţe, neîmplinire. De câte ori simţim aceste stări în noi, să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem că am lăsat poarta deschisă slavei deşarte sau răzbunării.
În schimb, cei care aleg smerenia au parte de bucurii duhovniceşti de negrăit şi de pace lăuntrică. La început, lupta pare grea şi inegală, dar Hristos ne ajută să biruim. Rugăciunea sinceră să fie continuă şi roadele nu vor înceta să apară.

[calator prin ploaie]

Trei gropi ne sapă nouă demonii : întâi dau lupta împotriva noastră pentru a ne opri de a face binele ; al doilea, dacă nu reuşesc, caută să ne abată şi să făptuim binele fără Dumnezeu ; dacă nici aşa nu reuşesc, întrebuinţează a treia groapă : ne laudă pentru binele făptuit, ca să ne umflăm de mândrie (Sf. Ioan Scărarul).

+ Mulţi au dezbrăcat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urmă, cea a slavei deşarte, numai cei ce au dispreţuit-o pe maica ei, adică dorinţa de a-şi plăcea lor (Avva Ilie Ecdicul).

+ Trufia produce o cugetare confuză, întrucât ea constă în două neştiinţe : a ajutorului lui Dumnezeu şi a neputinţei proprii (Sf. Isaac Sirul).

[calator prin ploaie]

+ Mândria este mama viciilor, din pricina căreia şi diavolul s-a făcut diavol, nefiind astfel mai înainte (Sf. Isaac Sirul).

+ Moartea nu se teme nici de avuţie, nici de păzitori, nici de purpură, ci trece peste toate şi-şi face lucrarea sa (Sf. Teodoret al Cirului).

+ Dacă îţi miluieşti adversarul, îţi va fi un duşman ; şi dacă vei cruţa patima, atunci se va ridica împotriva ta (Sf. Nil Sinaitul).

+ Cine nu e predispus spre rău nu e capabil nici să suspecteze (Sf. Grigorie Teologul).

+ Înfrânarea cu răbdare şi dragostea cu îndelungă răbdare usucă plăcerile trupeşti (Sf. Talasie Libianul).

[calator prin ploaie]

Inima unei femei ar trebui sa fie atat de adanc ascunsa in Hristos, incat un barbat sa trebuiasca sa-l caute mai intai pe EL ca s-o gaseasca pe ea! Maya Angelou

[NECTARIE]

Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, iar cei ce-L caută îl găsesc doar în măsura împlinirii lor.

citat din Sfântul Augustin

[calator prin ploaie]

“Pentru cel care nu stie, muntii sunt munti, apele, ape si arborii, arbori. Pentru cel care stie cate ceva, muntii nu mai sunt munti, apele nu mai sunt ape si nici arborii, arbori. Iar pentru cel care stie, muntii redevin munti, apele, ape, si arborii, arbori“. Ingrijoratori, asadar, sunt cei “de la mijloc”, cei care stiu “cate ceva”.

[calator prin ploaie]

Există mulţi oameni care vor să-i slujească Domnului… în calitate de consilieri!
Dumnezeu nu a creat nimic fără un scop, deşi nu găsesc scopul ţânţarilor!
Oamenii sunt ciudaţi: în autobuz vor să stea în faţă, vor să umble pe mijlocul drumului şi în biserică, să stea în spate.
S-ar putea ca ocazia să bată o singură dată la uşa ta, dar e sigur că ispitele izbesc uşa neîncetat.
Încetează să te mai plângi de biserica ta! Dacă ar fi perfectă, tu nu ai avea voie să-i fii membru!
Dumnezeu nu judecă un om până nu a murit; tu de ce o afci?
Unele minţi sunt ca betonul: perfect amestecate şi întărite pentru totdeauna.
Nu înţeleg de ce schimbă oamenii bisericile: contează la care biserică şi aşa nu te duci?
Noi am fost chemaţi să fim martori, nu avocaţi şi judecători.
Tu pescuieşte oamenii, şi lasă-L pe Dumnezeu să-i cureţe…
Coincidenţa este atunci când Dumnezeu alege să rămână anonim.
Nu pune un semn de întrebare acolo unde Dumnezeu a pus punct

,,Smereste-te, om mandru, si inainte de toate frange-ti mandria… De te vei birui, te vei smeri si vei deveni liber, cum nici nu te-ai fi inchipuit vreodata. Si vei incepe o lucrare mareata si-i vei face liberi si pe altii si vei vedea fericirea, caci viata ti se va umple.” Dostoievski, Cuvantarea despre Puskin
Biserica Orodoxa ne invata ca mantuirea nu se realizeaza doar prin jertfa lui Hristos pe cruce, ca rascumparare pentru jignirea adusa de omenire lui Dumnezeu ci mai ales prin unirea lui Hristos cel rastignit si inviat, cu oamenii ce cred in El, pentru ca si ei sa poata muri pacatului si invia. De aceea se acorda Tainelor un loc de mare importanta in iconomia mantuirii, ca mijloace prin care se infaptuieste aceasta unire a oamenilor cu Hristos.
Taina Spovedaniei sau a Pocaintei, consta in iertarea pacatelor celor ce se marturisesc si se caiesc pentru ele, de catre episcop sau preot – in mod vazut si de catre Hristos – in mod nevazut.
Aceasta Sfanta Taina a fost instituita de Mantuitorul Hristos prin faptul ca el Insusi a savarsit-o acordand cel dintai iertarea pacatelor unor persoane si prin faptul ca a dat puterea iertarii pacatelor si altor persoane, ucenicilor sai si urmasilor acestora. Asadar, iertarea acordata de ucenicii Lui si de urmasii acestora, este acordata de Hristos Insusi, adica o iertare acordata din cer: “Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tine, tinute vor fi” ( Ioan 20, 22-23 ).
Mantuitorul si-a inceput activitatea cu o chemare catre cei cazuti: “Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 3,2). Plecand de la aceste cuvinte, Sfintii Parinti invata ca “a-ti recunoaste pacatul este un mare dar al cerului, mai mare decat vederea ingerilor”.
Elementele constitutive ale Tainei sunt: marturisirea sincera a pacatelor, cainta pentru ele si dezlegarea preoteasca. Atitudinea crestinului este foarte importanta, este cea care-l defineste si il situeaza pe scara urcusului duhovnicesc.
Noul Testament este plin de exemple, de atitudini, ale omului in fata lui Dumnezeu, pus in fata faptului de a-si recunoaste pacatele, de a se cai pentru ele: Zaheu vamesul, Fiul risipitor, Vamesul si fariseul, Sfantul apostol Petru si multi altii.
In Parabola Vamesului si a Fariseului ( Luca 18, 10-14 ), Mantuitorul face un scurt comentariu care va ramane memoriabil “Caci tot cel ce se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta “ (Lc. 18, 14 ). Fariseul se prezinta in fata lui Dumenzeu cu mandrie.
Greseala cea dintai a fariseului, a fost aceea ca se compara cu ceilalti, in loc sa se ocupe de el insusi, de probleme sufletului lui!. Nu venea cu inima smerita. Prin comparatie ii mai si judeca pe altii, incepand cu cel care se ruga in acelasi timp cu dansul, pe vames. Se lua pe el drept unitate de masura ca si cum el ar fi fost judecatorul .
Mandria nu-I place lui Dumnezeu. Dimpotriva, ii place smerenia, chiar daca vine din partea unui pacatos care se pocaieste. Un pacatos care se pocaieste este mai sus in ochii lui Dumnezeu decat un drept care se mandreste.
In fata lui Dumnezeu nu trebuie sa ne prezentam numai cu faptele noastre ci mai ales cu roadele pe care le lasa in sufletul nostru. Daca faptele nu au creat in sufletul tau o dispozitie deosebita de dragoste si smerenie, de compasiune si iertare, starea de suflet care te apropie de vecinul, prietenul, de dusmanul, de strainul, de oricine e aproapele tau, daca nu ti-au schimbat inima, facand-o mai buna, daca nu te-au indemnat sa te oferi sa-l ajuti atunci n-ai realizat mare lucru.
In aceasta parabola, Mantuitorul face dreptate vamesului, care, constient poate de abuzurile meseriei lui si de mentalitatea colectiva a vremii, se afla pe una din treptele pocaintei. Isi cunoastea bine locul si sufletul si mai ales stia ca Dumnezeu nu este numai drept ci si milos cu pacatosii. De aceea, cu ochii in pamant pentru ca pacatele il pironeau in pamant, a cerut mila pentru pacatele sale, asemeni fiului risipitor si talharului de mai tarziu, pe cruce. Atitudinea sa i-a adus “indreptarea”, “inima infranta si smerita”, cuvintele putine si la obiect, sufletul deschis si dornic de mantuire.
Mantuitorul l-a declarat “indreptat” in momentul in care s-a declarat pacatos, deci si-a recunoscut vinovatia. Recunoasterea adevarata nu poate fi urmata decat de schimbarea starii de dinainte, si de dorinta chiar a celui iertat de a-si proba schimbarea. Recunoasterea doar formala, zicerea din rutina: “Sunt pacatos”, nu valoreaza nimic in fata lui Dumnezeu.
Fericitul Augustin invata ca pocainta adevarata se cuprinde in doua miscari opuse ale inimii: una de ura fata de pacat si alta de iubire fata de Dumnezeu.

[tara tara vrem ostas]

Discutie intre doi embrioni

- Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

[tara tara vrem ostas]

"A sti la scara umana, poate fi folositor - dar in nici un caz mantuitor."
(Petre Tutea)

Din ziceri intelepte suomi:

"Regatul Cerurilor nu ridica oamenii impingindu-i in jos""

"Sa crezi este opusul cunoasterii. Nu se presupune ca ar trebui sa credem,se presupune ca ar trebui sa stim" .

" Este uimitor,acum 1000 de ani ,unii au crezut ca pamintul e plat.
Acesti oameni au raspindit civilizatia si crestinismul celor care din timpuri stravechi stiau ca pamintul e rotund."

"Un rege cu coroana pe cap care sta pe tron este superficial.Cartile si tablourile trebuie facute despre un rege ca poporul sa-si aminteasca de el .Copiii trebuie sa invete despre el din picturi si carti-lucruri moarte.
Un Rege a carui Coroana este Poporul nu are nevoie de carti sau picturi pentru ca Poporul sa si-l aminteasca.Eu stau de partea dreapta a Regelui Regilor a carui Coroana Poporul sau este."

" Deci tu venerezi cotul unui " sfint" ?Nu e nimic rau in asta -si ciinele meu venereaza oase,de asemenea.De asemenea Creatorul l-a creat si pe el.
Unul venereaza oase in mod potrivnic naturii sale,altul conform propriei sale naturi"

" Oricine ai fi,oriunde ai fi,faptul ca aceia care in ultimii 2000 de ani de " invatatura" au fost aratati ca mai putin valorosi de cei nevalorosi ,sint cei care valoreaza cel mai mult.Daca ii veti asculta,aceia intr-o buna zi va vor salva"



"Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient."
(OSHO)