L-a pus în cofă!

[I.Calin]

Postez povestirea lui Vasili Șukșin la categoria "Reguli generale de utilizare a forumului" din motive lesne de înțeles.

Bătrânei Agafia Juravliova îi venise feciorul, Konstantin Ivanovici. Cu nevastă-sa și fata. Să-și vadă mama, să se mai odihnească nițel.
Satul Novaia nu-i un sat prea mare, Konstantin sosise acolo cu taxiul, și după aceea căraseră tustrei din portbagaj o grămadă de geamantane. Lumea a aflat deci cât ai clipi din ochi că babebi Agafia îi venise, împreună cu familia lui, Kostea, feciorul cel mijlociu, om bogat, tobă de carte.
Spre seară au ajuns să fie cunoscute și alte amănunte: Kostea ăsta cică ar fi candidat în științe, nevastă-sa și ea, iar fata, elevă. Agafiei i-ar fi adus în dar un samovar lectric, un capot dintr-alea înflorate și niște linguri de lemn.
Și tot în seara aceea, în dreptul casei unde locuia Gleb Kapustin, s-au adunat mai mulți săteni. Au stat să-l aștepte.
Ca să putem înțelege mai bine de ce se adunaseră sătenii acolo și de ce îl așteptau pe Gleb, e cazul să-l prezentăm mai întâi în câteva cuvinte.
Gleb Kapustin era un sătean buzat și cu părul bălan, să tot fi avut patruzeci de ani. Om citit și cam răutăcios. Cât despre satul acela, Novaia, deși nu era, cum spuneam, un sat prea mare, totuși dăduse țării mai mulți oameni de sat: un colonel, vreo doi aviatori, un medic, un ziarist… Iar acum – pe Juravliov ăsta, candidatul. Totodată, se statornicise obiceiul ca atunci când vreunul din oamenii aceia de vază venea în sat spre a petrece acolocâteva zile, sătenii se adunau în câte o seară la el acasă, pentru a asculta tot soiul de istorisiri minunate ori a povesti ei înșiși despre viața lor – firește, dacă lucrul ăsta îl interesa pe consăteanul lor – Gleb Kasputin să apară și el printre ceilalți și să-l pună pe oaspetele de vază în cofă. Multora treaba asta nu le era pe plac, alții însă, mai ales bărbații, abia așteptau o asemenea ocazie. Ba nici mai măcar nu stăteau să aștepte, ci se duceau din vreme acasă, spre a porni apoi cu toții împreună la omul cu pricina. Se duceau acasă la el, vorba ceea, ca la teatru. (…)

***

Și iată că acum sosise și Juravliov, candidatul…

[I.Calin]

Gleb veni de la muncă (lucra la un joagăr), se spălă pe ochi, își schimbă hainele… De cinat însă, nu stătu să cineze: ieși afară, la cei ce se adunaseră în fața casei.
Își aprinseră câte-o o țigară, discutară de una, de alta… Numai de Juravliov nu aduseră vorba. Pe urmă Gleb aruncă o privire spre căsuța babei Agafia și-ntrebă:
- Zi, are oaspeți bătrâna?
- Ditamai candidații!
- Candidați? se miră Gleb. Oho! Ăstora nu-I chiar așa ușor să le vii de hac!
Oamenii râseră dându-și coate: câte unuia, adică, nu i-o fi ușor să o facă, altuia, dimpotrivă, s-ar putea să-i fie foarte ușor. Și se tot uitară nerăbdători la Gleb.
- Hai să ne abatem oleacă pe la candidați, le propuse el cu modestie.
Gleb mergea mai în față. Pășea calm, cu mâinile în buzunare, și se uita printre gene la căsuța babei Agafia, care adăpostea acum doi candidați în științe. Părea că-I urmat de o escortă. Cam așa îl însoțește lumea pe câte un bătăuș căruia I s-a dus vestea, atunci când în cartierul locuit de tabăra adversă apare vreun rival plin de îndrăzneală al celui dintâi.
În drumul lor, oamenii nu se prea îndemnară la vorbă.
- În ce domeniu sunt ăștia candidați? îi întrebă la un moment dat Gleb.
- Care le e specialitatea, vrei să spui? A zis băbuța doar atât, că ar fi candidați. Și el, și nevastă-sa.
- Păi, unii sunt candidați în științe tehncie, alții în de toate – ăia se ocupă mai mult de barbologie.
- Kostea știu că era tare la matematică, își aminti unul, care fusese coleg cu candidatul. Lua numai note mari.
De felul lui, Gleb Kapustin era dintr-un sat vecin, de aceea oamenilor de vază din Novaia nu le știa rostul.
- Om vedea, om vedea, făcu el într-o doară. Candidați dintr-ăștia sunt cât frunză și iarbă.
- Cică ar fi venit cu taxiul.
- Păi, ca să arate și el cine este! râse ironic Gleb.

[I.Calin]

Candidatul în științe, Konstantin Juravliov îi întâmpină pe oaspeți cu bucurie și-i îndemnă pe-ai săi să pună masa. Oaspeții așteptară cuvincioși ca baba Agafia să le pună tacâmurile, stătură între timp de vorbă cu candidatul, își amintiră de copilărie…
- Ehei, copilărie, copilărie! Zise candidatul. Ia poftiți, dragii mei, să luăm o gustare.
Se așezară cu toții la masă. Se așeză și Gleb. Deocamdată își ținea gura. Se vedea însă cât colo că este gata să se năpustească. Zâmbea în răstimpuri, aruncă și el câteva cuvinte când veni vorba de copilărie, dar nu-l scăpa din ochi pe Juravliov: își făcea, pesemne, planul de atac.
La masă lumea prinsese glas și parcă-l dăduse uitării pe Gleb. Și deodată el își arată colții.
- În ce domeniu vă manifestați? îl întrebă la un moment dat pe Juravliov.
- Adică unde lucrez? Nu-l înțelese acesta.
- Da.
- La facultatea de filologie.
- Aia care-i cu filosofia?
- Nu tocmai… Dar,mă rog, hai să-I zicem și așa.
- I-o știință foarte necesară. Gleb se simțea tare la filosofie. Reluă, înviorându-se: N-ați vrea să-mi spuneți cam cum stau lucrurile în problema priorității?
- Care prioritatea? Nu-l înțelese nici acum candidatul și-l privi cu atenție. Se uitară la el și ceilalți.
- Prioritatea spiritului și a materiei. Gleb aruncase mănușa. Stătu nepăsător, așteptând ca ea să-I fie ridicată. Și candidatul ridică mănușa.
- Ca și până acum, spuse zâmbind. E prioritară materia.
- Și spiritul?
- Spiritul urmează materiei. Da’ de ce mă întrebi?
- Ăsta o fi programul minim pentru obținerea titlului de candidat? Zâmbi la rândul lui Gleb. Atunci spuneți-mi cum definesc astăzi filosofii starea de imponderabilitate?
- Așa cum au explicat-o întotdeauna. De ce spui “astăzi”?
- Pentru că fenomenul a fost descoperit abia de curând. Gleb îl privi pe celălalt drept în ochi. De aceea vă și întreb. Filosofia naturii, de exemplu, l-ar putea defini într-un fel, iar filosofia strategică cu totul într-altfel…
- Bine, dar filosofie strategică nici nu există! Începu să se impacienteze candidatul. Despre ce vorbești dumneata?
- Există în schimb dialectica naturii, reluă netulburat Gleb, pe care ceilalți îl urmăreau cu atenție. Iar natura este definită de filosofie. Drept unul din elementele naturii a fost descoperită recent imponderabilitatea. Tocmai de aceea vă și întreb: nu se constată cu acest prilej o anumită dezorientare printre filosofi?

[I.Calin]

Candidatul râse. O făcu însă numai el… Și se simți stingherit. O strigă pe nevastă-sa:
- Valia, ia vino-ncoace… purtăm aici o discuție cam ciudată.
Valia veni și ea la masă, dar Juravliov se simți stingherit în continuare, căci sătenii rămăseseră cu ochii la el, așteptându-l să răspundă la întrebare.
- Hai să stabilim un lucru, zise el atunci pe un ton serios. Care este, mai întâi, subiectul discuției noastre?
- Am înțeles. A doua întrebare: cum priviți dvs. Personal problema șamanismului în unele regiuni din Nord?
De data asta, râseră amândoi candidații. Gleb Japustin zâmbi și el. Aștepyă cu răbdare, ca ei să se potolească.
- Desigur, am putea să ne prefacem că o asemenea problemă nu există. Și-atunci aș râde și eu împreună cu dvs. Gleb zâmbi cu îngăduință. Un zâmbet aparte îi adresă soției candidatului, candidat și ea. Totuși asta n-ar însemna că problema ca atare nu există. Nu-i așa?
- Dumneata vorbești serios? Îl întrebă Valia.
- Cu voia dumneavoastră. Gleb se ridică de pe scaun și-I făcu o scurtă plecăciune. Și se aprinse la obraz. Firește nu-i vorba de-o problemă cu aspect global, totuși, din punctul de vedere al ăstora, care suntem, ar fi foarte interesant să o cunoaștem mai îndeaproape.
- Care-i problema, omule? exclamă candidatul.
- Părerea ta despre șamanism. Fără să vrea, Valia râse din nou. Îndată, își dădu seama și-I spuse lui Gleb: Scuză-mă, te rog.
- Nu-i nimic, făcu Gleb. Am impresia că problema asta nu se încadrează în specialitatea dvs.
- Da’ nu există, frate, o asemenea problemă! izbucni din nou candidatul. Și făcu foarte rău. N-ar fi trebuit să o facă.
Acum râse și Gleb.
- Mă rog, de unde nu-i, vorba ceea: nici Dumnezeu nu cere.
Cei de față nu-l slăbeau din ochi pe candidat.
- Ia-mi, adică, Doamne, ce nu-mi trebuie, continuă Gleb. Problema nu există și totuși ăștia… mâna îi schiță în aer ceva neeslușit… ăștia țopăie întruna, își sună zurgălăii… Nu-i așa? Dar dacă vrei… Gleb repetă: dacă vrei, dumnealor parcă nici nu ar exista. Nu? Căci în cazul când… Mă rog! Încă o întrebare: ce credeți dumneavoastră despre faptul că Luna ar fi și ea un produs al rațiunii?
Candidatul îl privi tăcut. Gleb continuă:
- După cum știm, unii savanți au emis ipoteza că Luna s-ar afla pe-o orbită artificială și că în interiorul ei s-ar afla ființe înzestratecu rațiune…
- Ei și? zise candidatul. Ce-i cu asta?
- Unde vă sunt calculele traiectoriilor naturale? Și, în general, la ce poate fi aplicată întreaga știință cosmică?
Sătenii îl ascultau pe Gleb cu multă atenție.

[I.Calin]

- Admițând faptul că omenirea va vizita din ce în ce mai des vecina asta a noastră din spațiul cosmic, putem admite și faptul că într-o bună zi acele ființe raționale nu se vor mai putea abține și vor ieși la suprafață. Am fi noi oare suficient de pregătiți să ne înțelegem unii cu alții?
- Cui adresezi dumneata întrebarea?
- Dumneavoastră gânditorilor?
- Da’ dumneata ai fi pregătit?
- Noi, ăștia, nu suntem gânditori, n-avem leafa dvs. Dar dacă vă interesează totuși cum gândesc provincialii, v-o pot spune cu plăcere. Să zicem că la suprafața lunii a ieșit în cele din urmă o ființă rațională. Ce credeți că ar trebuie să facem. Să lătrăm la ea? Să-i cântăm cucurigu?
Sătenii râseră, se foiră, apoi din nou își ațintiră privirile asupra lui Gleb.
- Va trebui totuși să ne înțelegem cumva unii cu alții, nu-i așa? dar cum? Gleb tăcu și-i ocoli pe toți cu o privire întrebătoare. Ei bine, eu propun ca omul să deseneze pe nisip schema sistemului nostru solar și să se înțeleagă cu celălalt prin semne: am venit, adică, de pe Pământ și, cu toate că port costumul ăsta de cosmomonaut, am și eu cap și sunt la rândul meu ființă rațională. Drept confirmare, ar putea sâ arate pe schemă unde locuiește celălalt: să arate adică spre el, apoi spre Lună. I-o treabă logică, nu-i așa? În felul ăsta, am stabili, deci, că suntem vecini. Dar numai atât. Abia de-aci încolo ar trebui să-I explic ființei aceleia după care legi am evoluat eu, înainte să ajung așa cum sunt astăzi…
- Ai dreptate, candidatul se mișcă și-I aruncă o privire neveste-si. Ar fi foarte interesant de aflat după care legi ai evoluat dumneata…
Nici asta n-ar fi trebuit să o spună, întrucât privirea lui semnificativă, adresată nevestii, Gleb i-o interceptă numaidecât. Interceptând-o, prinse aripi și zvâcni către înălțimi. Iar de acolo se năpusti în picaj asupra candidatului. (…)
- Vă îndemnați, care va să zică, soția să râdă și dumneaei? îl întrebă Gleb. Vocea îi rămăsese calmă, deși inima pesemne că-i bătea cu putere. Asta nu-i rău. Doar că mai întâi cred că ar trebui să ne deprindem cu cititul ziarelor. Nu? Ce ziceți? Treaba asta parcă n-ar strica nici candidaților în științe…
- Ia ascultă, nene…
- Lăsați că v-am ascultat destul. Am avut, ca să zic așa, toată plăcerea. Și tocmai de aceea, permiteți-mi să vă spun, domnule candidat, că titlul ăsta al dvs., nu-i ca un costum: l-ai cumpărat și gata, nu te mai doare capul.
- Costumul îl mai duci la curățat, pe câtă vreme titlul de candidat, odată ce am convenit că nu-i un costum oarecare, să știți că trebuie întreținut cum se cuvine.

[I.Calin]

Gleb zâmbi în colțul gurii și ieși fără grabă din casă. În asemenea ocazie, pleca totdeauna de unul singur.
Nu-i mai putu auzi pe săteni discutând mai târziu, în drum spre casă, pe seama lui:
- L-a înfundat!... Îi dat naibii omul ăsta. De unde-o fi știind treaba aceea cu Luna?
- Ce mai… L-a pus în cofă!
- De unde-o le-o mai fi scoțând, frate?
Și oamenii clătinau din cap a mirare.
- Chiar că-I dat naibii! I-a luat piuitul lui bietu’ Konstantin, cât ai clipi. I-a închis gura. Neveste-si la fel. Nici n-a mai crâcnit femeia.
- Păi, ce să mai zică? Putea să mai zică ceva? Kostea a încercat, sărmanul, să-i răspundă, da’ degeaba.
- Așa e, mă. Îi dat naibii omul ăsta.
Vorbele sătenilor mărturiseau chiar un fel de milă fațăp de candidați, un fel de părere de rău. Cât despre Gleb Kapustin, acesta continuă să-i mire și după aceea, să-I uimească. Ba chiar să-I umple de admirație. Oamenii însă nu-l iubeau. Nu, nu-l iubeau deloc. Gleb era crud, iar cruzimea n-a fost privită cu ochi buni niciodată, de nimeni.
Ducându-se a doua zi la lucru, Gleb Kapustin îi va întreba printre altele (jucând teatru, firește) pe cei din jur:
- Ei, ce-o mai fi făcând candidatul nostru?
Și va zâmbi viclean.
- L-ai pus în cofă! îi vor răspunde oamenii.
- Nu-i nimic, va zice cu mărinimie Gleb. O să le fie de folos. Să mai stea, să cugete pe îndelete. Că prea și-o iau în cap.

[tabitha]

În prealabil postat de I.Calin

Postez povestirea lui Vasili Șukșin la categoria "Reguli generale de utilizare a forumului" din motive lesne de înțeles.

Cred ca eram in vacanta (si poate mai sunt), ca n-am inteles motivele. :)

Nu stii pe unde sunt regulile de utilizare a forumului ?! Ca TOT INCERC SA DAU DE ELE SI NU LE GASESC, printre atatea subiecte care n-au avut ce cauta pe sectiunea asta.

[tabitha]

În prealabil postat de I.Calin

4. Vă mulţumesc, însă, e vremea să-mi închei discuţiile pe acest forum.

Şi profit de acest prilej să-mi iau bun rămas de la cei 2-3 care mi-au mai citit postările. [...]

Doamne ajută!

Sper că nu ați plecat de tot... mai avem nevoie de oameni echilibrați pe-aici.