Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Un sihastru tăcut, prin însăşi viaţa lui, învaţă, povesteşte şi convinge către căutarea lui Dumnezeu. Despre însemnătatea tăcerii, Sfântul Isaac Sirul scrie aşa: „Dacă într-o parte vom pune toate faptele vieţii de aici, iar în altă parte tăcerea, atunci vom vedea că tăcerea le cumpăneşte pe toate celelalte. Să nu-i compari pe cei ce fac minuni şi semne şi puteri în lume, cu cei ce-şi petrec viaţa într-o tăcere plină de cunoştinţă; trebuie să iubeşti mai mult tăcerea nelucrătoare decât lucrarea celor flămânzi în lume şi decât întoarcerea multor popoare spre Dumnezeu. Este mai bine să te descătuşezi tu însuţi din lanţurile păcatului, decât să scoţi pe robi din sclavie”. Sfântul Ioan Scărarul zice: „Tăcerea e mama rugăciunii, întoarcere din robia duhovnicească, un succes în fapte bune şi o neîncetată urcare la Cer; ba chiar Însuşi Iisus Hristos, ca să ne arate folosul şi nevoia de o viaţă tăcută, singur, lăsând din când în când predica obştească, se retrăgea în locuri tăcute, pentru ca să se liniştească şi pentru ca să se roage”.
(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 84)

[cristiboss56]

Părinţii, dacă doresc să aibă copii buni, înţelepţi şi sănătoşi, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioşi, ascultători de Biserică şi plini de frica lui Dumnezeu. Căci copiii sunt de fapt „copii” ale părinţilor lor. Ce văd şi ce aud în casă de la părinţi, aceea fac. Educaţia copiilor începe chiar din ziua nunţii părinţilor, adică din clipa zămislirii. Pentru a avea copii înţelepţi şi credincioşi, părinţii trebuie să se roage mult, să meargă regulat la biserică, să postească sfintele posturi, să se spovedească adesea, să ţină curăție în zilele orânduite, să facă milostenie, să fie blânzi, smeriţi şi plini de dumnezeiască dragoste pentru toţi. Soţii sunt datori să se înfrâneze în sărbători şi în posturi şi să nu facă nici un fel de meşteşug diavolesc spre a nu avea copii.
Cel mai greu păcat al celor căsătoriţi este avortul, adică uciderea de copii. Copiii zămisliţi în zilele de sărbători, în posturi, în stare de beţie sau după avorturi de obicei se nasc bolnavi, sunt debili şi, uneori, chiar infirmi. La fel şi cei ce practică paza, nu se pot împărtăşi doi ani cu Sfintele Taine şi, uneori se îmbolnăvesc de nervi, ca o pedeapsă a dreptului Judecător.
După naştere, părinţii sunt datori să se ocupe, mai mult decât orice, de educarea şi buna creştere a copiilor. Mai întâi, să caute naşi credincioşi copiilor pe care i-au născut. Apoi, să-i ducă regulat la biserică, să-i împărtăşească cu Sfintele Taine în fiecare lună, să-i înveţe de micuți rugăciuni şi lucruri bune, să nu-i smintească cu cuvintele şi faptele lor, căci sminteala pe care o fac părinţii copiilor lor este un păcat greu în faţa lui Dumnezeu, cu urmări cumplite în viaţa copiilor. Cei mai mulţi copii ajung răi în viaţă, din cauza păcatelor pe care le-au deprins de la părinţii lor din copilărie. De asemenea, copiii trebuie să fie învăţaţi, atât de părinţi şi de naşi, cât mai ales de preot, frica de Dumnezeu, dreapta credinţă, omenia, mila, smerenia, ascultarea şi cunoştinţa Sfintei Scripturi. Trebuie să fie deprinşi de mici cu postul, cu rugăciunea regulată, cu spovedania, cu mila faţă de cei lipsiţi şi respect faţă de toţi oamenii. Rugăciunea, citirea cărţilor bune, ascultarea şi respectul faţă de părinţi, frica de Dumnezeu şi exemplul personal dat de tata şi mama sunt cele mai sigure căi şi mijloace de educare şi creştere creştinească a copiilor.
Părintele Ilie Cleopa

[cristiboss56]

Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire.
Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit. Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere.
Sfântul Ioan Gură de Aur

[cristiboss56]

Despre blestem Sfantul Ilarion:
"Cand un copil greseste se cearta se pedepseste daca e cazul se bate dar nu se bleastama.Si eu am fost copil si am avut multe curiozitati dar mama nu ne a blestemat niciodata.Acum cum o supara putin copilul mama arunca vorbe grele asupta lui"muri r ai sa mori"sariti ar ochii"sa n ai parte de fericire sa mori cand ti o fi lumea mai draga".sau pur si simplu il dracuie.Dupa aceea se mira de ce nu o asculta colilul de ce copilul e nervos dar oare primul vinovat cine o fi nu mama cu gura ei?Copilul trebuie invatat sa nu greseasca iar daca a gresit sa si ceara iertare.Mama care l invata credinta pe copilul eu are bucurie de pe urma lui.Mama care nu are timp pentru copilul ei si l lasa sa creasca la intamplare are necazuri de pe urma lui.Degeaba certi copilul ca nu asculta daca in casa vede numai cearta.In zadar spui sa nu bea daca tot timpul te a vazut ca parinte beat spui sa nu curveasca dar mama sau tata au amanti si i aduc chiar in casa.Il certi sa nu fumeze si tu ai tigara n gura.Cand cereti de la altul aveti grija mai intai ce faceti voi ca parinti.Parintii sunt exemple pentru copiii lor.Daca in casa este dragoste si pace si parintii fac lucruri frumoase nici nu mai trebuie sa l inveti pe copil ca invata singur din exemplul tau.Blestemele mamei ii ajung pe copii. Mama isi face dreptate de una singura dar ce ai blestemat daca nu e dezlegat la preot ajunge copilul poate fi nefericit o viata poate muri poate orbi...Copiii trebuie invatati sa faca ascultare.A blestema e un mare pacat.Iar in Sfanta Scriptura scrie:!blestemat sa fie cel ce te va blestema".

[cristiboss56]

Iubirea nu este o iubire de schimb. Dacă eu te iubesc, tu mă iubești. Păcătoșii același lucru îl fac. Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi. De aceea și Sfântul Evanghelist Ioan vorbește despre iubire ca o lucrare, ca o energie care te duce la descoperirea celuilalt și a lui Dumnezeu. Acela, Dumnezeu, este Cel care îți arată fața Lui, îți descoperă Persoana Lui, El fiind iubire. Acestă lecție simplă, să-l primim, să-l receptăm și să-l acceptăm pe celălalt așa cum este el în viața de zi cu zi, în viața Bisericii, în mănăstiri, în familii, în comunități, este cea care zidește și cea care întemeiază relațiile sociale, dar și ale Bisericii. (Extras din Conferinţa Monahismul ortodox – Un dar pentru lume,susţinută de Părintele Arhim. Elisei, stareţul Mănăstirii Simonos-Petra, Iaşi, 11 octombrie 2015)

[cristiboss56]

Chinul amintirii păcătoase

Pentru cel care a osândit păcatul şi nu mai doreşte să îl facă, amintirea devine un chin necruţător. Cu toate că ne străduim să ne păstrăm curăţia duhovnicească, amintirea greşelilor ne împunge cu acul ei otrăvit. Sfântul Nil Ascetul ne oferă câteva remedii în acest sens: "Desigur, liniştirea le este un lucru foarte ostenitor celor ce s-au lepădat de curând, căci amintirea, luându-şi acum răgaz, mişcă toată necurăţia care zace în ei, ceea ce n-a apucat să facă mai înainte pentru mulţimea lucrurilor care prisoseau. Dar pe lângă osteneală, liniştirea are şi folos, izbăvind mintea cu vreme de tulburarea gândurilor necurate. Căci dacă vreau aceştia să-şi spele sufletul şi să-l curăţească de toate petele care îl necurăţesc sunt datori să se retragă din toate lucrurile prin care creşte întinăciunea şi să dea cugetării multă linişte; de asemenea să se ducă departe de toţi cei care îi întărâtă şi să fugă de împreuna petrecere cu cei mai apropiaţi ai lor, îmbrăţişând singurătatea, maica înţelepciunii. Pentru că este uşor să cadă aceştia iarăşi în mrejile din care socotesc că au scăpat, când se grăbesc să petreacă în lucruri şi griji de tot felul. Şi nu e de nici un folos, celor ce s-au strămutat la virtute, să se bucure de aceleaşi lucruri, de care s-au despărţit, dispreţuindu-le" (Cuvânt ascetic, p. 184). În primul rând, pentru a putea păstra curăţia sufletească avem nevoie să renunţăm la acele lucruri care ne măresc războiul duhovnicesc. Dacă ştim că suntem ispitiţi de mândrie, să încercăm să nu mai râvnim la posturi de conducere. Dacă ne ispiteşte lăcomia pântecelui, să renunţăm la mâncărurile care ne aţâţă foamea. Dacă ne ameninţă iubirea de argint, să facem milostenii şi să nu ne extindem afacerile peste măsură. Însă nu doar lucrurile exterioare, ci şi anumite persoane ne pot fura starea de linişte. De aceea, este bine să vorbim şi să păstrăm relaţii de prietenie cu cei care doresc să aibă aceleaşi virtuţi ca noi. Desigur, nu vom respinge acum pe toată lumea! Însă de unele persoane va trebuie să ne separăm, tocmai pentru a păstra rodul păcii noastre. Cei de care trebuie să ne ferim preponderent sunt bârfitorii, oamenii foarte mânioşi şi doritori de slavă deşartă. Nu trebuie să legăm relaţii de prietenie cu persoane care au aceste defecte majore. Asta nu ne împiedică să le ajutăm financiar sau sufleteşte atunci când au nevoie. Înseamnă doar să nu le încredinţăm propriile gânduri. Oamenii pătimaşi nu îi înţeleg niciodată pe cei liniştiţi. De asemenea, avem nevoie să lepădăm de la noi orice grijă lumească. Nu trebuie să ne sufocăm în disperare, ci să nădăjduim în Dumnezeu.
Obişnuinţa piere greu
Să nu ne aşteptăm la o reuşită din start, deoarece nimeni nu poate să învingă uşor obişnuinţa sădită în sine. Dacă vreţi să vă măsuraţi puterea, încercaţi să renunţaţi la un obicei zilnic şi veţi observa cu tristeţe cât de neputincios este omul. "Obişnuinţa, fiind o greutate care atrage la ea, este de temut ca nu cumva aceasta să le tulbure iarăşi liniştea câştigată cu multă sârguinţă, prin îndeletniciri urâte şi să le împrospăteze amintirile relelor săvârşite. Pentru că mintea celor ce s-au desfăcut de curând de păcat se aseamănă cu trupul care a început să se reculeagă dintr-o lungă boală, căruia orice prilej întâmplător i se face pricină de-a recădea în boală, nefiind încă destul de întremat în putere. Căci nervii mintali ai acestora slabi şi tremurători, încât e temere să nu năvălească din nou patima, care de obicei este aţâţată de împrăştierea în tot felul de lucruri" (Cuvânt ascetic, p. 184). Slăbiciunea vădită a propriei minţi are nevoie de o lungă perioadă de refacere. Aşa cum după o operaţie avem nevoie de o perioadă de recuperare fizică, şi recuperarea propriei păci interioare se face treptat, iar nu imediat. Cu toate că ne dorim să dobândim un dar nepreţuit, dorinţa nu este suficientă pentru a-l obţine. De aceea, odată ce am început să dobândim puţină linişte, este bine să o păzim eficient, pentru că altfel o vom pierde repede. De asemenea, este bine să nu ne întoarcem la vechile obiceiuri după ce am constatat că avem pace. Acest lucru ne-ar aduce doar pierderea ei. "Prin urmare, să nu se amestece monahul, înainte de ce a dobândit deprinderea desăvârşită a virtuţii, în tulburările lumii, ci să fugă cât mai departe, aşezându-şi cugetarea la marea depărtare de zgomotele ce răsună jur împrejur. (...) Căci atunci vine desăvârşita liniştire, când nu numai faptele, ci şi amintirile lor încetează, dând sufletului timp să poată vedea chipurile întipărite şi să lupte cu fiecare dintre ele şi să le scoată din cugetare. De vor intra alte şi alte forme, nu va putea şterge nici întipăririle de mai înainte, cugetarea fiind ocupată cu cele care vin" (Cuvânt ascetic, pp. 185-186).
" Trebuie sfătuiţi, dacă au ieşit de curând din tulburări, să se îndeletnicească cu liniştirea şi să nu împrospăteze, prin drumuri dese, rănile produse cugetării prin simţuri, nici să aducă alte forme vechilor chipuri ale păcatelor, ci să ocolească furişarea celor noi şi toată sârguinţa să le fie spre a şterge vechile închipuiri"
Sfântul Nil Ascetul

[cristiboss56]

Despre mandrie
Mandria este mama viciilor, din pricina careia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai inainte (Sf. Isaac Sirul).
Mandria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mandria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul).
Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pana la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin).
Este mai buna infrangerea cu smerenie, decat biruinta cu mandrie (Patericul).
Cand patimile s-au potolit, vine mandria, iar aceasta se intampla fiindca n-au fost taiate pricinile (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Toate pacatele sunt urate inaintea lui Dumnezeu, dar cel mai uracios pacat este mandria (Sf. Antonie cel Mare).
Daca va incepe sa te stapaneasca mandria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul).
Mandria nu-i un semn al belsugului in virtute, caci, precum multe fructe inclina crengile pomului la pamant, tot asa prisosul virtutii creeaza un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul).
Nu te ridica la inaltime, ca sa nu cazi in adancime (Sf. Grigorie Teologul).
Mandria este defaimare de Dumnezeu, iar trufia este defaimare de oameni (Sf. Teofilact).
Mandria este intaia nascuta a mortii. Ea a omorat pe ingeri in cer si pe Adam pe pamant (Sf. Grigorie Dialogul).
Slava desarta este alungata de lucrarea in ascuns, iar mandria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cand cazi, suspina, iar cand sporesti, nu te ingamfa (Sf. Nil Sinaitul).
Pe cel smerit multi il iubesc, iar pe cel mandru si infumurat il urasc si oamenii care au acelasi duh de mandrie (Avva Iacov).
Sa gresesti si sa gandesti multe despre tine este mai rau decat pacatul insusi (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se pravaleste la pamant cel ce calca pe panza de paianjen (Sf. Nil Ascetul).
Multi au dezbracat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urma, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adica dorinta de a-si placea lor (Avva Ilie Ecdicul).
Trufia produce o cugetare confuza, intrucat ea consta in doua nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul).
Cel ce se mandreste cu darurile naturale, adica cu mintea ascutita, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecatii si cu alte capacitati capatate fara munca, acela nu va primi niciodata bunatatile supranaturale. Caci cel ce este necredincios in cele putine va fi necredincios si plin de slava desarta si in cele multe (Sf. Ioan Scararul).
Stralucirea fulgerului arata de mai inainte bubuitura tunetului, iar slava desarta, prin aparitia ei, vesteste mandria (Sf. Nil Sinaitul).
Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua (Avva Isidor).
Tu, Doamne, Te impotrivesti celor mandri. Dar ce mandrie mai mare ar putea exista decat afirmatia prosteasca ca as fi din fire ceea ce Esti Tu ? (Fericitul Augustin).
Trei gropi ne sapa noua demonii: intai dau lupta impotriva noastra pentru a ne opri de a face binele; al doilea, daca nu reusesc, cauta sa ne abata si sa faptuim binele fara Dumnezeu; daca nici asa nu reusesc, intrebuinteaza a treia groapa: ne lauda pentru binele faptuit, ca sa ne umflam de mandrie (Sf. Ioan Scararul).
Mandria este ca o umflatura a sufletului plina de noroi; daca e coapta, se sparge si pricinueste multa scarba (Sf. Nil Ascetul).
Mandria este o otrava care ucide nevinovatia (Fericitul Augustin).
Mandria este semnul osandei (Evagrie Ponticul).
Dupa cum cineva nu nimiceste numai un madular al trupului, ci intreg trupul, asa si mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci intreg sufletul (Sf. Casian Romanul).
Doboara-ti gandul inaltarii mintii inainte de a te dobori el pe tine (Sf. Efrem Sirul)

[cristiboss56]

Un adevăr dintre cele mai simple este că viața trebuie trăită în adevăr. Cei care nu trăiesc în adevăr sunt considerați de către Mântuitorul Hristos a fi fii celui rău:
„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8.44).
O viață trăită în minciună este mai rea chiar decât moartea însăși și, de aceea, o condiție sine qua non pentru salvarea noastră este lupta pentru adevăr – luptă necruțătoare împotriva minciunii, din noi și din afara noastră.
Suntem asaltați de mincinoși și de oameni ce spun adevăruri doar pe jumătate. Suntem asaltați de oameni ce vorbesc cu două înțelesuri și, din păcate, numărul acestora crește, de la zi la zi. Minciuna ajunge a fi la rang de cinste și, cu cât este folosită de către mai mulți, cu atâta ni se pare a fi un păcat mult mai puțin grav decât este în realitate.
Minciuna păgubește mulțime mare de suflete, tocmai pornind de la considerentul că este un păcat mic. Mergem la duhovnic și, de multe ori, ne înveselim când mărturisim acest păcat, în loc să ne pară rău.
Minciuna este rea prin ea însăși și trebuie evitată cu orice preț, deoarece aproape întotdeauna provoacă efecte negative.
J. J. Rousseau spunea că: „a minți spre folosul tău e o înșelăciune, a minți spre folosul cuiva e o fraudă, a minți pentru a dăuna e calomnie; dintre toate soiurile de minciună, acesta e cel mai josnic”, iar Rabindranath Tagoreafirmă: „Dacă nu poți să accepți adevărul din exterior, ai să te împaci cu minciuna din interior”.
Cine închide ochii în fața adevărului și, cu inima vicleană, prin minciuni face pe cineva să fure, se canonisește ca hoții; dacă duce la desfrânare, ca desfrânații; dacă a stricat numele bun și cinstea cuiva, ca un defăimător; dacă a adus pe alții la erezie, să-i convertească la adevăr. Fără canonisire îndelungată și îndreptare deplină, mincinoșii nu se pot ierta la spovedanie și nu pot fi împărtășiți.
Mântuitorul Hristos se definește prin Adevăr: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14.6). Cum am putea să afirmăm că suntem creștini adevărați și iubitori de Hristos, atâta vreme cât mințim sau ascultăm minciunile altora?
Așadar, trebuie să fim cu luare aminte la paguba sufletească pe care o poate face minciuna și să căutăm, ca la următoarea spovedanie, să nu mai zâmbim când mărturisim acest păcat. Cu frângere de inimă să-l mărturisim și să ne hotărâm să nu-l mai săvârșim. Doar asfel putem să spunem că ne curățim sufletește, devenind următori ai lui Hristos – și că nu ne amăgim pe noi înșine.

[cristiboss56]

Omul este din fire neputincios ca să străbată viaţa fără durere şi suferinţă. Aceste două stări îl însoţesc toată viaţa pe orice muritor. Cine n-a simţit durerea şi cine n-a plâns în viaţă? De când este prunc, din momentul în care se naşte, omul începe să respire cu plânsete aerul vieţii de aici. Şi cu plânsete şi lacrimi părăseşte prezenta viaţă! Aşa cum vedem în cazul morţilor, când sufletul omului urmează să iasă, o lacrimă mică i se scurge din ochi. Şi nu numai la oameni, despre care socotim că sunt maturi şi cu păcate, ci şi la prunci, şi la copiii de vârstă mică vei vedea lacrimi curgându-le din ochi. Durerea este un lucru rău, dar în spatele acesteia, în spatele suferinţei, al încercării, se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renaşterea, replăsmuirea omului, a familiei. Aproape toţi oamenii datorează acesteia întoarcerea lor. În spatele oricărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi fireşte că în acel timp nu poate să vadă folosul, dar cu vremea îl va cunoaşte. Avem în această privinţă atât de multe exemple!
Avva Efrem Filotheitul

[cristiboss56]

Miluiește pe cei săraci, ca printr-înșii să dobândești și tu milă. Ferește-te de cei gâlcevitori, ca să nu fii silit să ieși din liniștea ta. Rabdă fără îngrețoșare mirosul cel greu al bolnavilor și mai cu seamă al săracilor, că doar și tu tot cu trup ești îmbrăcat. Să nu înfrunți pe cei cu inima mâhnită, ca nu cumva, bătut fiind cu același toiag al mâhnirii, să cauți mângâierea și să n-o afli defel. (...) Iubește pe cei păcătoși, dar urăște păcatele lor, ca nu cumva vreodată și tu să cazi în ispită, cum au căzut ei.
Adu-ți aminte că și tu pământean ești, și fă bine tuturor. Nu certa pe cei ce trebuință au de rugăciune și de cuvinte moi (blânde), de mângâiere nu-i lipsi pe ei, ca nu cumva să piară și sufletele lor să fie cerute de la tine. Ci fă ca medicii, care vindecă răcelile cu căldură și fierbințelile cu leacuri reci.
Sfântul Isaac Sirul