Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Pentru a te putea feri de aceste loviri ale amărăciunilor şi necazurilor, două lucruri ai să faci: primul, a socoti cui sunt potrivnice acele fapte: Duhului şi sufletului; egoismului şi poftelor noastre. Pentru că, de sunt contrare apetiturilor şi egoismului (care-i universal şi primul tău duşman), să nu le numeşti potrivnice, ci socotește-le ca binefaceri şi ajutoare ale Preaînaltului Dumnezeu.
Deci, primeşte-le cu inimă veselă şi cu recunoştinţă; dar dacă sunt contrare Duhului şi sufletului, nici pentru acest motiv nu se cade a-ţi pierde pacea sufletului; al doilea, înalță-ți mintea la Dumnezeu și, cu ochii închişi (fără să te mai uiţi la altceva), ia orice întâmplare din milostiva mână a dumnezeieştii Providenţe, ca pe un pachet plin de toate bunătăţile. Sfântul Ioan Gură de Aur obişnuia a zice în toate împrejurările: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru că nu voi înceta a zice astfel totdeauna pentru toate ce mi se întâmplă”.
(Nicodim Aghioritul )

[cristiboss56]

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.
Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „...să întăriţi în el dragostea...”, adaugă şi de ce: „...ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).
Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut şi înghiţit. Corabia e în mijlocul furtunii şi în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, aşa cum corabia se scufundă când marea se umflă şi valurile se ridică uriaşe din toate părţile, tot aşa şi sufletul, când e împresurat de pretutindeni de tristeţe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.
Vezi cu câtă atenţie a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înşelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.
(Sfântul Ioan Gură de Aur )

[cristiboss56]

Cel mai gros si mai intunecat val al orbirii este tocmai aparenta buna-cuviinta a purtarii din afara si legaturile cu cei din jur ! Sa-ti fie cat mai limpede ca cele din afara nu au nici o insemnatate fara cele din launtru . Buna purtare din afara e frunza, in vreme ce bunatatea din launtru e roada .Frunzele smochinului fagaduiau roada , dar Mantuitorul , neafland nici una , l-a blestemat . Acelasi lucru se intampla si cu orice om cu buna randuiala exterioara , dar care sta inaintea fetei lui Dumnezeu fara o inima cu adevarat buna si tematoare de El . " Da-mi , fiule inima ta " ( Pilde 23,26 ) i-a spus Domnul celui intelept ( lui Solomon ). Din inima iese tot binele si tot raul . Dupa cum ti-e inima , asa esti si tu inaintea Domnului . Daca inima ti-e mandra , atunci oricat de smerit te-ai arata in afara , domnul tot mandru te va socoti . Asa e si cu orice altceva . Si judecarea altora e inselare. Ceilalti nu ne cunosc, dar se poarta bine cu noi , fie pentru ca ne socotesc buni , fie ca respecta regulile de politete . Oare nu se mai intampla ca cei dinprejurul nostru ne vad rautatea , dar nu o vadesc din cine stie ce socoteli ale lor ? Si nu se mai intampla ca unii, vazand raul din altii , ii lauda pentru aceasta , dand , astfel , oarecare sare si piper necuviintei lor ? Iar nebunii care -i asculta continua fara sa se opreasca , afundandu-se din ce in ce mai adanc in nebunie si rautate ; caci , atunci cand cineva vede pe cei din jur zambind cu placere la faptele sale , inainteaza in caile cele rele cu o anumita multumire de sine . Oare nu tot asa am face si noi daca am sta sa ascultam cu atata grija cum ne socotesc si ne judeca altii ? ( Sfantul Teofan Zavoratul

[cristiboss56]

Ce trebuie să facem ca mintea să fie îndreptată tot timpul către Dumnezeu?

Dacă nu vom dobândi următoarele trei virtuţi: dragostea faţă de Dumnezeu şi oameni, înfrânarea şi rugăciunea lui Iisus, atunci mintea noastră nu poate fi îndreptată în întregime către Dumnezeu; fiindcă dragostea potoleşte mânia, înfrânarea slăbeşte dorinţele trupeşti, iar rugăciunea păzeşte mintea de gânduri şi izgoneşte orice ură şi trufie.

Fii, deci, întotdeauna preocupat de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu te va învăţa şi-ţi va arăta prin Sfântul Duh cele de Sus – cele cereşti, dar şi cele de jos – cele pământeşti. Amin.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ )

[cristiboss56]

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine”. Dacă cineva, cu dorinţă şi neîncetat precum e răsuflarea din nări, spune această rugăciune, atunci în scurt timp, în el pogoară Sfânta Treime - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi creează în el lăcaş, şi rugăciunea cuprinde inima, iar inima cuprinde rugăciunea, şi omul spune ziua şi noaptea această rugăciune, şi astfel se eliberează de toate mrejele vrăjmaşului.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski )

[cristiboss56]

Trebuie să remarcăm, înainte de orice, că a merge după Mântuitorul, adică a-I urma învăţăturile, e la voia noastră. E la voia noastră să ne ducem la întâlnirea cu El, sau să ne vedem de treburile noastre. Suntem liberi. E marele privilegiu care ne-a fost dat la creaţie. E marea taină a lumii oamenilor.

Ea, lumea oamenilor, poate chiar să-şi imagineze că e autonomă, că a părut de la sine, şi că poate să se organizeze în mod liber, după legi pe care şi le creează ea însăşi. Cred că Dumnezeu a găsit în acordarea libertăţii forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă şi independentă, până la riscul de a se priva chiar de El.

Cum am spus, Dumnezeu are un punct de vedere cu privire la aceasta, dar a socotit mai importanţă libertatea oamenilor. Tuturor le-a pus la îndemână însă pe lângă libertate, şi mijloacele care să-i orienteze în opţiunile libertăţii. Aşadar, ceea ce vrem noi să reţinem acum, în chip deosebit, e acest: „De voieşte cineva“, adică faptul că ne dă libertatea de a-L urma sau nu.

(Mitropolitul Antonie Plămădeală )

[cristiboss56]

Câte zile de post trebuie să ţinem înainte de a merge la spovedanie?

Dacă mergeţi în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeţi în prima zi, o zi de post şi, în următoarele 39 de zile, continuaţi postul. Cu alte cuvinte, când e de pos*tit, e de postit! Ideea aceasta cu spovedania şi postul de dinainte de spovedanie este una dintre ‒ iertaţi-mi cu*vântul prost ‒ idolatrizările legate de Ortodoxia noastră, una dintre falsele rigorisme pe care le-am impus, pentru că sunteţi ‒ şi aici zic şi eu, ca fiul meu, piua, că v-am prins ‒ de foarte multe ori tentaţi să ziceţi: „nu mă duc la spovedit, pentru că am mâncat azi după-masă nu ştiu ce. Nu fac aia, că...”.

Dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că uneori ne mai şi ascundem după rigorile astea, în încercarea de a sta cât mai departe de ceea ce trebuie să facem. Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post. N-ai postit până te-ai spovedit? Posteşti după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtăşit? Te împărtăşeşti şi posteşti! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică şi ‒ Slavă Domnului! ‒ postul este unul dintre ele.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula )

[cristiboss56]

Fiindcă suntem atrași prin toate simțurile, haideți să le împrejmuim pe toate cu înfrânarea. Dacă, prin urmare, postești de la mâncăruri, dar privirea te face să curvești în adâncul sufletului tău și te pleci spre iscodirea păcătoasă și spre pizmă, dacă auzul tău primește înjurături, cântece desfrânate și vorbiri de rău și primești lucruri care vatămă în mod corespunzător și celelalte simțuri, care este folosul postului? Fără îndoială că nici unul. (Sfântul Grigorie Palamas)

Prin urmare, așa să păzești postul acesta pe care ai intenția să-l ții. Mai întâi de toate, să te păzești pe tine de orice cuvânt rău și orice poftă rea și să-ți cureți inima ta de toate deșertăciunile veacului acestuia. Dacă le vei păzi pe acestea, acest post al tău va fi desăvârșit. Vei face după cum urmează: După ce vei împlini cele ce au fost scrise mai sus, în ziua aceea în care vei posti, nu vei gusta nimic altceva decât pâine și apă. Și din mâncărurile tale pe care voiai să le mănânci vei face un calcul al mărimii cheltuielii zilei aceleia și vei da suma văduvei și orfanului sau oricui se află în nevoie. Astfel, vei ține cugetul tău smerit, încât acela care a primit milostenie de la smerenia ta să-și sature sufletul lui și să se roage la Domnul pentru tine. Dacă, așadar, vei ține postul cum te-am învățat, jertfa ta va fi bineprimită înaintea lui Dumnezeu, și acest post se va socoti înaintea Domnului. Iar slujirea care se face în acest chip este bună, aducătoare de bucurie și bineprimită înaintea lui Dumnezeu. (Păstorul lui Hermas)

Nu e de ajuns depărtarea de mâncăruri în sine pentru un post lăudat, ci să postim cu un post primit, plăcut lui Dumnezeu. Adevăratul post este înstrăinarea de orice rău, înfrânarea limbii, depărtarea de mânie, despărțirea de pofte, clevetire, minciună, jurământ strâmb. Fuga de acestea este postul cel adevărat. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postește nu numai de pâine și vin și cărnuri și de alte mâncărurisau băuturi, ci cu mult mai mult de gânduri (Sfântul Nil Ascetul)

Acesta este cu adevărat chipul postului. Dovedirea lui în toate faptele bune. Nu hrăni mintea cu plăceri desfrânate...să ai voia ta întreagă liberă de patimi. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Adevăratul post este depărtarea de orice rău (Sfântul Teodor Studitul)

[cristiboss56]

Arhim. Roman Braga: Adevarata rugaciune nu se sfarseste niciodata
– Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?
– Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”.
Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui. Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu . Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui Dumnezeu că te duci la Rădăuţi, spune-I lui Dumnezeu ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumoase sunt florile. Vorbeşte cu Dumnezeu de toate. „Doamne, ce să fac? Uite trebuie să fac asta şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine”; tot ai în minte lucrurile astea, par copilăreşti, dar conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface în rugăciune.
Pentru că ce este rugăciunea? Este o continuă comunicare a omului cu Dumnezeu . Gândiţi-vă ce spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni: „ Rugaţi-vă neîncetat!” . Cum putea el să se roage neîncetat când era un om foarte activ? Atâtea biserici a făcut, atâtea epistole a dictat, atâtea lucruri avea de făcut. Nu putea să stea în genunchi neîncetat. La asta s-a gândit: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. De fapt, Sfinţii Părinţi aşa definesc rugăciunea:
rugăciunea este sentimentul prezenţei lui Dumnezeu . Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor lucrul acesta. Nu este doar când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am sfârşit rugăciunile!” . Rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată. Vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, că noi suntem copiii lui Dumnezeu! Şi vorba asta copilărească cu Dumnezeu îţi aduce sentimentul prezenţei intime a lui Dumnezeu în inima ta. Voi ştiţi proverbul călugăresc: „dacă te rogi numai când te rogi, nu te rogi deloc”. Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare de rugăciune, nu momente de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă. Ar fi groaznic. Trebuie să avem tot timpul simţirea lui Dumnezeu .
Când spui: „ Doamne! ”, să fii sigur că Dumnezeu Se întoarce cu faţa la tine şi aşteaptă să-I spui ceva. Când eşti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Când ai conversaţii, gândeşte- te la ce spui. Dar, dacă ai timp, puţin, 2-3-4 minute sau chiar într-o conversaţie cu oamenii, poţi să spui: „ Doamne Iisuse Hristoase uită-te la noi, ajută-ne! ” sau: „Binecuvintează-i pe oamenii aceştia! ”.

[cristiboss56]

Credința te apropie și de Dumnezeu, și de lucrurile Lui, iar dacă n-ai credință în Dumnezeu, nu te poate apropia nimic de El.

Eu, de exemplu, atunci când mai spovedesc tineri, mai întreb:

- Crezi în Dumnezeu?

Și îmi răspunde omul: „Da, părinte!”, oarecum mirat că-i pui o astfel de întrebare.

Și-l mai întreb: „Ce faci tu, ca un credincios?”.

Iar el răspunde: „Mă silesc a fi cumsecade”.

„Dar eu cunosc oameni cumsecade și dintre cei necredincioși, care-s corecți în viață, care-și fac datoria în societate”, îi spun iarăși: „Ce faci tu, ca om credincios - îl întreb - și nu fac cei necredincioși? La biserică mergi?”.

Iar el zice: „Nu prea merg”.

Eu îi spun: „Nici necredincioșii nu merg. Te rogi dimineața și seara?”

- Nu.

- Nici necredincioșii nu se roagă.

- Postești?

- Nu prea.

- Nici necredincioșii n-o fac. Înjuri?

Zice el: „Mă mai scapă gura”.

Iar eu îi spun hotărât: „Zi-mi acuma, ce ești: credincios sau necredincios?”.

Iar omul recunoaște: „Părinte, sunt mai mult necredincios decât credincios”.

(Arhimandrit Teofil Părăian )