Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Fericirea se împlinește prin Cuvântul lui Dumnezeu
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXIX-a, 18-21, în PSB, vol. 53, p. 153
„Ce este mai frumos decât să te apropii de El (Mântuitorul), să ai părtăşie cu El? Ce plăcere este mai mare? Cine-L va vedea şi va gusta fără plată din izvorul de apă vie, ce poate să dorească altceva? Ce domnie? Ce putere? Ce averi, când va vedea cât de nesigură este aici viaţa conducătorilor, cât de schimbătoare sunt stările imperiilor, cât de scurtă este viaţa, cât de mare este robia în împărăţii, în care oamenii trăiesc după voinţa altora şi nu după a lor proprie? Dar ce bogat trece la viaţa veşnică, dacă nu este sprijinit pe câştigul virtuţilor pe care toţi îl au, numai cei bogaţi nu? (Matei 19, 26). Aşadar, fericirea nu constă în a te folosi de bogăţii, ci în a-L vedea pe El ca să le dispreţuieşti pe ele, şi să respingi cele potrivnice adevărului, să le socoteşti deşarte şi zadarnice, să iubeşti acea frumuseţe a adevărului curat, care arată cât de mincinoase sunt culorile acestui veac. (…) Lasă afară acest chip al lumii, lasă afară răutatea. Aşează înăuntru bunătatea minţii, care are harul în puterea vieţii. Spală-ţi îmbrăcămintea şi intră în cetatea cerului, care este harul cel adevărat al sfinţilor, în care este cortul lui Dumnezeu, în jurul Căruia se găsesc cărturarii Domnului, unde nu slujesc zilele, sau soarele, sau luna, ci Domnul Însuşi e lumina, care luminează toată cetatea (Apocalipsă 21, 23). (…) Să nu fie mâinile tale slabe şi genunchii tăi fără putere pentru închinare şi pentru credinţa ta. Să nu se întoarcă slăbiciunea voinţei tale, să nu revină la calea nelegiuirilor. Ai apucat calea cea bună, rămâi pe ea, ai ajuns, ţine-te bine: Mântuieşte-ţi sufletul tău (Facerea 19, 17). Urcând, mergi drept înainte, căci înapoi nu există siguranţă. În sus e calea, în jos prăbuşirea, în sus urcuşul, în jos prăpastia. Este greu de urcat şi primejdios de coborât. Dar puternic este Domnul, Care te-a întărit şi te păzeşte.”

[cristiboss56]

Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. Bărbatului i-a dat bărbăţie, pentru ca să se descurce în situaţiile grele şi pentru ca femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi putut menţine familia.
Când eram în Epir, se vorbea despre o femeie cum că era înfricoşătoare. Purta o cămaşă albă până jos şi avea întotdeauna un iatagan la ea. Tâlharii o luau în tovărăşia lor. Gândiţi-vă, să aibă o femeie în ceata lor! Odată a mers mai multe ceasuri pe jos şi s-a dus într-un sat îndepărtat, ca să ia de ginere pentru fiica ei un fiu de vlah. Şi fiindcă acela se împotrivea, l-a răpit, l-a pus în spate şi l-a adus în satul ei. Desigur, acestea sunt excepţii. Astăzi însă, dacă ai mobiliza femei şi ai face cu ele o companie, atunci când ar vedea cercetaşi venind înspre ele, ar lua-o la fugă toate, crezând că este duşmanul.
Scriptura spune că bărbatul este capul femeii .
Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu l-a plăsmuit mai întâi pe Adam, iar el a spus despre femeia sa: Iată acesta-i os din oasele mele şi came din carnea mea.
Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar bărbatul să-şi iubească femeia. În dragoste există respect şi respectul se află în dragoste. Căci cel pe care îl iubesc, îl şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc . Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci amândouă sunt acelaşi lucru.
Oamenii însă se depărtează de această armonie a lui Dumnezeu, neînțelegând ceea ce spune Evanghelia.
Şi astfel bărbatul, interpretând greşit cele pe care le spune Evanghelia, îi spune femeii sale: „Trebuie să te temi de mine” . Dar dacă s-ar fi temut de tine, nu te-ar fi luat în căsătorie. Sunt şi unele femei care spun: „De ce să se teamă femeia de bărbat? Cu asta nu sunt de acord. Ce fel de religie este aceasta? Mai există egalitate?”. Dar, vezi ce spune Sfânta Scriptură? Începutul
înţelepciunii este frica de Domnul. Frica de Dumnezeu înseamnă respectul faţă de Dumnezeu, evlavia, sfiala duhovnicească. Frica aceasta te face să simţi teamă. Ea este ceva sfânt.
Egalitatea cu bărbaţii pe care o cer astăzi femeile poate fi valabilă numai până la un punct. Astăzi femeilor, deoarece lucrează şi votează, le-a intrat în cap un duh bolnăvicios şi cred că sunt egale cu bărbaţii. Fireşte că sufletele sunt la fel. Dar dacă bărbatul nu-şi iubeşte femeia, iar femeia nu-l respectă pe bărbat, atunci se creează scene neplăcute în familie.
Mai demult era considerat un lucru foarte grav faptul de a vorbi împotriva bărbatului. Astăzi a intrat în lume un duh de răzvrătire. Ce frumos era mai demult! Am cunoscut odată o pereche de soţi. Bărbatul era foarte mic, iar femeia lui era voinică şi înaltă până colo sus. O sută optzeci de ocale de grâu le descărca singură din căruţă. Odată un lucrător, înalt şi acela, a făcut o glumă cu ea. Atunci aceea l-a înhaţat şi l-a aruncat cât acolo, ca pe un băţ de chibrit! Dar să fi văzut ce ascultare făcea de bărbatul ei, cum îl respecta! În felul acesta se ţine familia, altfel nu se poate.
( Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul , Cuvinte duhovnicești IV. Viața de familie , Editura Evanghelismos, 2003, pp. 41-43)

[cristiboss56]

Postul cel mai bun şi plăcut lui Dumnezeu este
postul de bunăvoie, pe măsura puterii fiecăruia, cu binecuvântarea duhovnicului, întărit cu sfânta rugăciune - mai ales citirea psalmilor - şi unit cu
milostenia .
Postul să nu fie nici prea aspru, nici prea uşor, ci post împărătesc, adică să mâncăm o dată pe zi, după amiază sau seara, fără să ne săturăm, mâncare din vegetale, fără ulei şi vin; să postim atât trupeşte, cât şi sufleteşte, cu înfrânarea simţurilor, a limbii, a gândurilor şi a tuturor plăcerilor păcătoase.
( Protosinghel Ioanichie Bălan )

[cristiboss56]

Este adevărat că după cădere ne-am pierdut orientarea, am uitat că suntem plăsmuiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că aici în această lume suntem exilați și în scurtă vreme vom pleca și ne vom întoarce la locașurile veșniciei. Dar care veșnicie? Căci veșnicie este în ambele laturi. Veșnicie este acolo unde este fericirea și bucuria cu Dumnezeu. Dar tot veșnicie este și acolo unde este osânda și conviețuirea cu diavolul.
Prin urmare omul cu înțelepciune trebuie să-și potrivească cele care contribuie la fericirea lui în veșnicie. Și acestea ni le-a descoperit Dumnezeu în felurite chipuri, cum aflăm din Scriptură. În vechime ni le-a descoperit prin oamenii sfinți, prorocii, ulterior, prin triumful milostivirii Lui celei fără de asemănare, prin venirea unei Persoane din Sfânta Treime, a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care Și-a manifestat atotdragostea Lui specială față de om. Ne-a vizitat nu doar așa pentru a ne mângâia, ci a purtat firea noastră, S-a unit cu toate neputințele și neajunsurile firii noastre, afară numai de păcat. Ne-a vorbit personal și ne-a arătat în mod practic modul întoarcerii de la faptele morții la faptele vieții. Toate acestea le avem din descoperire. Nu sunt teorii abstracte. Nu sunt concluziile cunoașterii omenești pe care oamenii le spun în fiecare zi și ziua următoare le răstoarnă. Aici nu se întâmplă așa ceva. A venit Îngerul de Mare Sfat și ne-a vorbit personal! Numai ne-a vorbit? A venit la noi și ne-a deschis calea. Acum și cu ochii închiși, drumul este deschis. Cel ce vrea să urce în viață, va urca umblând pe urmele însângerate ale Începătorului mântuirii noastre și nu încape vorbă să se poticnească undeva.
(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[cristiboss56]

Ce inseamnă ca în toate să ai nădejdea în Dumnezeu?
A nădăjdui în Domnul înseamnă să-I încredințezi Lui viața ta, soarta ta, viitorul tău și să aștepți cu siguranță împlinirea făgăduințelor Sale. Nădejdea vine din credință, precum planta din semințe, precum râul din izvor. Întărindu-ne sufletul cu gândul la fericirea veșnică, la înțelepciunea, puternicia și sfințenia Creatorului și Ziditorului nostru, putem trece viața pământească fără frică și fără panică, precum copilul în brațele mamei sale, precum corabia care are o ancoră de nădejde.
(Sfântul Ioan de Kronstadt )

[cristiboss56]

Despre rugăciune trebuie să spun că este, fără îndoială, o lucrare pornind de la Dumnezeu şi care se întoarce la Dumnezeu. Duhul rugăciunii este un dar pe care Duhul Sfânt îl pune în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin. Noi îl facem mai activ sau mai puţin activ. Şi în acelaşi timp rugăciunea rupe o barieră care se pune între noi şi Dumnezeu.
Minunea cea mare este să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă-L chemăm cu toată puterea, Dumnezeu ni Se revelează, ni Se face cunoscut. Căutaţi în adâncul inimii voastre şi-L veţi găsi acolo pe Dumnezeu. Strigaţi din toată inima şi Dumnezeu vă va răspunde şi minuni se vor face în sufletul vostru şi duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide şi veţi vedea adevărul dumnezeiesc, care este singurul mântuitor. Rugăciunea are atâta putere, încât poate schimba voinţa neschimbabilă a lui Dumnezeu. Rugăciunea poate aduce sănătate trupească şi sufletească pentru cel care se roagă, înmoaie inimile în familiile care sunt înrăite, întoarce de la păcat pe cel care săvârşeşte păcatul.
(Părintele Gheorghe Calciu )

[cristiboss56]

Pentru a spori, alegeți-vă o rugăciune scurtă și luați aminte la ea cât mai multă vreme. Nu vă îngăduiți nici măcar gândurile care par foare bune. Totul să se oprească: să se oprească închipuirea și amintirea. Luptați-vă și răbdați, în numele lui Iisus Hristos, căci arma de foc din mâinile serafimului nu va lăsa să intre în inimă nici o întinăciune, nici o ființă pămânească căzută, și cu atât mai mult pe diavol.
Părăsiți pentru câteva ceasuri toate îndeletnicirile dinainte și lăsați inima să respire doar Numele cel iubit, după ce își va fi dat seama mai înainte că în toată ființa noastră, în toate faptele, vrerile și gândurile noastre, nu este altceva decât o pornire înspre patimi.
(Sfântul Inochentie al Penzei )

[cristiboss56]

Postirea este pierzătoarea demonilor. Domnul ne-a spus că prin postire şi rugăciune iese tot neamul de demoni. Sfântul Duh nu se sălăşluieşte în stomacul plin, nu-l umbreşte pe acesta. Orice creştin care doreşte să vieţuiască creştineşte, trebuie să pună drept temelie postirea, rugăciunea şi trezvia, şi atunci ajunge la marea măsură a virtuţii.
Boala este o postire fără de voie. Bolnavul îşi va împlini postirea prin răbdare şi mulţumire, căci nu poate în alt fel, din pricina bolii.
Când puterea lui Hristos ne umbreşte, atunci suntem foarte puternici. Când postirea se însoţeşte, se întăreşte, se înconjoară cu celelalte - cu rugăciunea, cu meditaţia, cu trezvia, cu mersul la biserică, cu mărturisirea, cu Sfânta Împărtăşanie, cu faptele bune şi cu milostenia - atunci întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului.
Bolnavul va cunoaşte nemărginirea iubirii lui Hristos faţă de om. Va vedea că Hristos, ca Dumnezeu pe pământ, Şi-a petrecut viaţa în chip martiric, ca să ne ajute pe noi, cei nepăsători, să ne luptăm. Dacă Hristos a suferit, noi, ucenicii Săi, vom alege altă cale?
(Avva Efrem Filotheitul )

[cristiboss56]

Spuneți-ne cum să ținem un post care să ne liniștească și să fie bun. Nici prea aspru, nici prea delăsător.
Dacă ne gândim la oamenii care nu au ce mânca, dacă ne vom gândi la cei din pușcărie, din spitale, care, săracii, știți cum stau... O, dacă ar căpăta ei o bucată de pâine! Știți câți sunt? Foarte mulți sunt.
Dacă ne vom gândi la ei, dacă ne vom gândi la cei morți în foamete, noi vom posti mai ușor și ne vom uita la masa pe care o avem. Vom posti mai ușor, fiindcă noi suntem chemați la a-i milui pe ei, la a-l hrăni pe cel flămând, a-l îmbrăca pe cel gol. Și dacă nu-i hrănim, măcar să flămânzim împreună cu ei, și astfel de gânduri ne ușurează postul. Îl fac plăcut și Domnului, și nouă, pentru că ne dă har și putere, și în acest post să ne rugăm pentru toți cei care au murit de foamete, sau care astăzi mai flămânzesc și însetoșează.
O, cât de mulți bătrâni și tineri părăsiți, în spitale, în case de nebuni, sunt foarte mulți. O, dacă ați intra o dată acolo, știți cum ar fi? Ați simți în ce stări trăiesc mulți oameni. Noi suntem chemați să ne îndurerăm pentru tot omul. Nu doar așa, ca o poezie! Asta înseamnă să ne gândim la dânșii, să ne gândim la toți oamenii ăștia. De aici vine și starea potrivită și putem mânca mai puțin.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 72-73)

[cristiboss56]

Cum să ne întărim în războiul nevăzut, împotriva gândurilor vrăjmaşe?
Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, pe care o spunem ca să avem o statornicire în gânduri bune.
Nu se poate înlătura un gând rău decât cu un gând bun. Bineînţeles că trebuie să ocolim pricinile de înmulţire a gândurilor rele, altfel ţi le înmulţeşti singur şi, în cazul acesta, nu se poate vorbi despre o liniştire a sufletului, decât în timp.
(Arhimandrit Teofil Părăian )