Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ochii tăi să fie permanent îndreptaţi în jos, spre pământ, iar cugetarea să se înalţe acolo unde cetele dumnezeieşti de îngeri îl slăvesc pe Hristos împreună cu Tatăl fără de început şi cu preabunul Duh - pe Treimea atotţiitoare, stăpânitoare şi dătătoare de viaţă. Nu primi în urechile tale cuvinte necuviincioase; fugi, cât te ţin puterile, de orice discuţie nelegiuită; ea este mai tăioasă decât orice cuţit căci printr-însa vrăjmaşul, aducându-ţi-o aminte mai apoi, îţi răneşte inima. Aşează mâna pe poruncile evanghelice şi veghează să nu te întorci înapoi. Grăbeşte-te să răspunzi chemării cereşti, uitând întotdeauna nevoinţele împlinite şi îndreptându-te spre cele viitoare până când secera morţii te va tăia din această viaţă. Păşeşte pe drumul strâmt cu toată talpa piciorului ca piciorul tău să se învrednicească să stea în marea patrie cerească. Fereşte întotdeauna gâtlejul tău ca să nu te bage cu forţa în adâncul vârtejului pântecelui care se frământă tot timpul.
(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 79)

[cristiboss56]

Pe om nu-l pângăresc doar păcatele trupeşti, desfrâul, adulterul şi cele asemenea, dar şi mândria, cu mult mai mult decât altele. Fiindcă fiecare cuget de desfrâu este, desigur, păcat de moarte, şi are ca pricină dorinţa. Când vorbim despre mândrie, dimpotrivă, nu poţi găsi vreo cauză sau fază de început, care s-o îndreptăţească fie şi câtuşi de puţin. Mândria nu e altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru.

(Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 34)

[cristiboss56]

Rugăciunea de cerere, pe care o fac cei mai mulți, însuși cuvântul „rugăciune” însemnând cerere; rugăciune de mulțumire, pentru că trebuie să-I mulțumim Domnului. Sfântul Apostol Pavel spune: „Neîncetat vă rugați, pentru toate mulțumiți” (1 Tes 5, 17-18); și rugăciunea de laudă. Aceste trei feluri de rugăciune sunt cuprinse în imnul: „Pe Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm, Ție îți mulțumim Doamne și ne rugăm Ție, Dumnezeului noastru”. Și mai este o rugăciune pe care nu o prea scot în evidență mulți și anume rugăciunea de mărturisire. Dacă te angajezi în rugăciunea de cerere, de mulțumire și de laudă, constați de multe ori că nu ești destul de prezent și asta aduce o rugăciune de mărturisire: adică te prezinți lui Dumnezeu cu insuficiențele tale.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Pași pe calea duhovnicească – convorbiri realizate de Părintele Sabin Vodă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, p. 60)

[cristiboss56]

Când rugăciunile se fac cu mintea trează atunci mai ales sufletul este mai uşor, pentru că nu-l îngreunează nimic, nici nu-i strivit de povara cea rea a desfătării.



Totdeauna trebuie să fie rugăciunea unită cu postul.
Că acesta e adevărul, ascultă-L pe Hristos că spune:Acest neam de draci nu iese decât cu rugăciune şi post, iar despre apostoli se spune: Rugându-se şi postind i-au încredinţat pe ei Domnului, în care crezuseră.
Și iarăși apostolul spune: Să nu vă lipsiţi unul de altul decât numai pentru rugăciune şi post. Ai văzut că postul are nevoie de ajutorul dat de rugăciune? Când rugăciunile se fac cu mintea trează atunci mai ales sufletul este mai uşor, pentru că nu-l îngreunează nimic, nici nu-i strivit de povara cea rea a desfătării.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere,omilia XXX, V, în col. PSB, vol. 21, p. 389)

Fericirile Cuviosului Paisie Aghioritul


1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.
2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.
3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.
4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.
5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.
6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.
7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.
8.) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.
9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.
10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.
11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.
13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au înaripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.
14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.
15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.
16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.
17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.
18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.
19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.
20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.
din “Epistole” , Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Până ce omul nu se smereşte, ajutorul lui Dumnezeu nu vine la el. Harul lui Dumnezeu stă necontenit la o oarecare distanţă de acesta şi se uită la el, mai cu seamă la rugăciune. Iar când începe să se mişte în el un gând de smerenie, se apropie numaidecât de el cu mii de ajutoare.
(Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Editura Deisis, p.175)

[cristiboss56]

Odată l-a întrebat ucenicul său de chilie:
- Părinte Paisie, ce datorii are un monah?
Iar bătrânul i-a răspuns:
- Are datoria să-şi păzească făgăduinţa pe care a dat-o înaintea lui Hristos şi a Sfântului Altar. Adică, ascultare necondiţionată, sărăcie de bunăvoie şi feciorie. Pe lângă acestea, călugării trebuie să fie smeriţi, să se roage neîncetat pentru ei şi pentru toată lumea şi să aibă sfânta dragoste, de care atârnă toată fapta bună şi care le rabdă pe toate.
De multe ori spunea ucenicilor:
- Tot ce faceţi, să faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Alteori zicea: “Orice faci, să vezi cu ce scop faci şi dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!”
Când era necăjit şi bolnav şi nu vedea, plângea singur şi zicea: “Fă Doamne cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos şi mi-i frică să nu cad cu cei păcătoşi în iad!”.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 106-107)

[cristiboss56]

Să se știe de la început, că nici un moment nu-i mai important, mai extraordinar pentru toată existența lui aici pe pământ și în veșnica veșnicie ca acest moment al spovedaniei.



După o lungă experiență de duhovnic, îndrăznesc să vă întreb ce metode spirituale folosiți mai mult pentru formarea și creșterea fiilor duhovnicești? Care anume dintre ele au dat cele mai bune rezultate?
- N-am vrea sa displacem lui Dumnezeu, dar am voi să fim și pe placul lumii. Am dorit mult ca toți care cercetează duhovnicul să vină la el liberi, ca la un mare prieten, și să poată vorbi cu el neapărat ca și cum ar vorbi sieși. Trebuie apreciat, și să se știe de la început, că nici un moment nu-i mai important, mai extraordinar pentru toată existența lui aici pe pământ și în veșnica veșnicie ca acest moment al spovedaniei.
Demonstrez, dacă e cazul. O mărturisire buna este să reușești să nu rămână nici un păcat nespus, oricât de mic ar fi, fiind silit să spun încă o dată că nu este lucru mic în viața, nu există răul cel mai mic. Să-i arate duhovnicului multă iubire și prețuire, că se spovedește curat și este mai mult apreciat dacă spune cu inima ruptă și smerită toate păcatele, oricât de mari ar fi. Dezlegarea dată de duhovnic se poate numi har al harurilor, cum spune un mare autor duhovnicesc. Iar credinciosul să fie asigurat cu orice chip de păstrarea secretului tainei. Și dacă îl scapi și scoți un suflet din adânc de ape, nu-l mai mustră nimeni că de ce e ud.
Am văzut că se bucură, pe drept cuvânt, toți când le dovedești că toate păcatele mărturisite, fie chiar grozave, nu se mai au în vedere nici la vămi, nici la marea Judecată de apoi, lucru întărit și de spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Trebuie convins cu blândețe și cu un ton intim că va fi neapărat silit să se oprească de la ele pe viitor; și să fie înțeles, spun la mulți, că e zadarnică spovedania dacă patima nu cedează în inima lor pe viitor. Am văzut că este cu efect, spunându-le: „Frate, sau sora, știi cum ești frăția ta? La fel cu acela care a furat de nouă ori, dar spune să-i dezleg zece, că fură la noapte iar!"
În fine, nu trebuie scăpate fel de fel de prezentări ale realităților morții și apoi că până atunci vor fi eliberați de duhurile rele și rebele și Harul lui Dumnezeu îi va salva neîntrerupt în lupta vieții lor. Ce nebunie e a se lipi de ceea ce trece atât de repede! Se cade oare să îndurăm atâtea griji pentru a ne pregăti regrete atât de amare?
Trebuie să-i amintim, când este lângă tine, venit cu inima mai pregătită spre ușurare și folosință, că vom muri în curând, adică vom merge la casa veșniciei noastre (Ecles. 12, 5). Să le spunem credincioșilor ce vin la spovedanie, cu iubire și deschis, că timpul, lumea și toate lucrurile vremelnice vor dispare ca o fantomă și nu ne va mai rămâne altceva decât veșnicia: „Onorurile fug, aurul te părăsește, trupul putrezește; singură veșnicia rămâne!" Va fi bună sau va fi îngrozitoare? O, clipă înfricoșată! A mă înfățișa la judecata lui Dumnezeu, singur în prezența Lui, a fi întrebat și examinat din toată viața mea de un Dumnezeu care nu va mai fi Dumnezeul milei, ci al dreptății. Aud din gura Lui asupra sorții mele pe toată veșnicia: Ori Raiul celor buni, ori iadul celor răi și neîngrijiți! Aceasta trebuie să știu: Când și cum voi muri eu!
Dragostea, înțelegerea, blândețea și harul Duhului Sfânt să stăpânească atmosfera de la spovedit; și simți că pleacă cu o inimă de miel, chiar dacă s-a considerat în viața lui un leu neînfricat!

Așa am dorit și așa am căutat să procedez și am avut multe bucurii și nădejdi și roadele le las în voia Dreptului Judecător.



(Extras din Ne vorbește părintele Arsenie)

[cristiboss56]

Link
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p2221.htm

1. La intrebarea:"De ce ingaduie Dumnezeu ca oamenii drepti si virtuosi sa sufere boli grele?", Batranul Epifanie raspundea:"Pentru a se curati de micile radacini ale patimilor si pentru a primi o coroana mai mare in Cer.Daca Dumnezeu a ingaduit ca Fiul Sau prea-iubit sa sufere si sa moara pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricat de sfinti am fi, avem povara si intinaciunea pacatelor?"Batranul adauga cateva lucruri importante si utile pentru toti:"Suferintele ne purifica.Omul este cu adevarat el insusi in suferinta;in bucurie se schimba, devine altul.Dar in suferinta, el devine realmente el insusi:se apropie de Dumnezeu, isi resimte slabiciunea sa.In glorie si bucurie el se crede buricul lumii, centrul universului, daca vreti.Eu si nu altul!In mijlocul suferintelor si chinurilor, dimpotriva, isi da seama ca este o furnica neinsemnata in univers, ca depinde absolut de Creator si Ii cere ajutorul si ocrotirea.Noi toti care am trecut prin suferinte sufletesti si trupesti, stim bine ca nu ne-am rugat niciodata asa bine ca atunci cand zaceam in patul suferintelor sau cand eram incercati in sufletul nostru.Dimpotriva, cand totul merge bine, uitam de rugaciune, de post si de multe alte lucruri .Iata de ce ingaduie Dumnezeu suferinta".

2. Batranul Ioil din Kalamata definea astfel sensul suferintelor:"Necazurile ingaduite de Dumnezeu au ca tinta curatirea celor drepti de pe pamant si rasplatirea lor in cer.In actuala viata, curatirea omului prin necazuri este evidenta:fara suferinte omul nu se poate curati.Necazurile smeresc, detaseaza de lucrurile lumesti;intaresc caracterul, purifica gandurile si ofera o adevarata slava celor ce le suporta.Cand cel drept este bolnav, el se ridica cu usurinta spre cer;daca este calomniat, el se detaseaza foarte usor de creature si-L cauta pe Hristos, Mantuitorul sau.Cand are probleme banesti, devine foarte smerit si se roaga lui Dumnezeu cu mai multa fervoare.Omul este asemenea unei marmore frumoase, care are nevoie de a fi ciolplita cu dalta necazurilor trimise de Dumnezeu".

3. Batranul Eusebiu zicea:"Toti ar trebui sa stie ca Dumnezeu nu ingaduie incercari mai mari decat pot fi suportate si gandul acesta le va da curaj.Aceasta certitudine le va da putere, indurand cu curaj necazurile, caci ea le va inspira convingerea ca Dumnezeu ingaduie incercarile din dragoste, ca El ii va izbavi si-i va face sa se foloseasca mult de ele".

4. Batranul Ieronim spunea despre suferinta:"Ii multumesc lui Hristos cand imi da ocazia sa sufar.Atunci imi aduc aminte de suferintele pe care El le-a indurat pentru noi si uit de ale mele.Suferintele si chinuruile sunt lucruri minunate si profitabile.Eu consider ca un dar al lui Dumnezeu.Multi L-au cunoscut pe Dumnezeu trecand prin suferinte".

5. Suferinta cere rabdare pentru a produce roade duhovnicesti.Batranul Porfirie sublinia:"Bolile ne sunt folositoare cand le suportam fara cartire, rugandu-L pe Dumnezeu sa ne ierte pacatele si preamarindu-I numele".

6. Batranul Iosif ii sfatuia astfel pe fii sai duhovnicesti:"Nu va temeti de boli, chiar daca veti suferi toata viata!Daca Dumnezeu este prezent peste tot, de ce va tulburati?<<in El traim si ne miscam si suntem>>(Fapte 17, 28).Noi suferim in bratele Sale.Noi respiram in Dumnezeu, ne imbracam in Dumnezeu.Ori incotro ne-am intoarce, oriunde am privi.Dumnezeu este acolo: in Cer, pe pamant, in adancimi, in paduri, in pietre, in sufletul si inima noastra.Oare nu vede El ca sunteti bolnavi, ca suferiti?Incredintati-I Lui suferintele si veti gasi mangaierea si tamaduirea sufletului si trupului".

7. Batranul Eusebiu, scriindu-le fratilor sai duhovnicesti, ii invata cum sa infrunte ispitele:"Eu stiu ca suferintele si ispitele nu va vor lipsi niciodata.Ispitele, chinurile, suferintele, bolile si saracia contribuie la reinnoirea si imbunatatirea duhovniceasca a celor ce vor sa-I placa lui Dumnezeu.Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, suportati-le cu rabdare si curaj".(din Cuvintele Batranilor, de Parintele Dionysios Tatsis).

[cristiboss56]

Din ziua de astăzi începe Triodul. Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui - şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pentru pocăinţă şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate. Şi iată că auziţi cântarea umilicioasă: „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă!”
Uşile pocăinţei deschide-mi mie! - Dar cine le-a închis? Ele au fost deschise prin cruce: stau şi vor sta deschise pentru toţi oamenii, atâta vreme cât va dăinui lumea, şi pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât mai este suflare de viaţă în nările noastre.
Bun; uşile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise - şi cine le-a închis? Să ştiţi că la aceste uşi se ajunge prin altele - uşile îndurerării şi frângerii inimii. Trebuie să trecem mai întâi prin acestea ca să ajungem la uşile milostivirii. Îndurerează-te şi frânge-ţi inima, şi Domnul te va primi!
„Frânge-ti inima”- iar inima nu se frânge: „îndurerează-te”- dar ea nu vrea să se îndurereze. Şi iată că omul este zăvorât în sine prin împietrirea inimii - şi neavând putere să se biruie pe sine, strigă către Milostivul Dumnezeu: „uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!” Uşa ta este întotdeauna deschisă, Doamne; a mea, însă, este închisă, şi nu am pe unde să ies! Deschide-mi mie, prin această frângere, uşa inimii mele împietrite, ca să ies la Tine şi să intru prin ușile milostivirii Tale!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia, 2002, p. 11)