Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #4071  
Vechi 07.01.2017, 00:45:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

La Sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program, pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală;

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala din Făgăraș, județul Brașov;

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia Turda Fabrici;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Sfinții Împărați din Târgu Jiu;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Morisena din județul Timiș;

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania;

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Upland, California, SUA;

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din localitatea Techirghiol;

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezatorul din Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Sâncraiu de Mureș, Protopopiatul Târgu-Mureș;

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Antim din Râmnicu Vâlcea;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Biserica Sfântul Dumitru – Narcisa din Bacău;

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Pitești;

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Voievodală din Buzău;

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Galați;

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul – centru, din Arad;

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Mănăstirea Florești, județul Vaslui;

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeș;

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul din Oradea;

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Scărișoara Nouă din județul Satu-Mare;

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul – Grecescu din Drobeta Turnu Severin;

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul – Alexe, Protopopiatul Călărași;

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Mănăstirea Izvoru Mureșului, județul Harghita;

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Roșiorii de Vede;

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Biserica Sfinții Martiri Brâncoveni, Protopopiatul Giurgiu;

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Mănăstirea Brâncoveni, județul Olt;

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji în Parohia Băltenii de Sus, Protopopiatul Tulcea;

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Șimișna, Protopopiatul Jibou;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Român Ortodox din Ungaria, va sluji la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma;

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea Nașterea Domnului din Cenicientos Spania;

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Stockholm, Suedia;

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia;

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală;

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănănstirea Radu Vodă din Capitală;

Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Mănăstirea Gorovei, județul Botoșani;

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Mănăstirea Săraca, judetul Timiș;

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Iosif din Bordeaux, Franța;

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la capela Sfântul Siluan din Munchen, Germania;

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica din Parohia Bălcești II, județul Vâlcea;

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji la Mănăstirea Sfânta Cruce, Mono, Ontario, Canada;

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Paraclisul Sfântul Ioan Botezătorul de la Centrul Misionar din Dublin, Irlanda.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4072  
Vechi 07.01.2017, 13:25:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, își sărbătorește sâmbătă, 7 ianuarie 2017, ocrotitorul spiritual.Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.

Selejan Ioan s-a născut la 16 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, jud. Bihor, la botez primind numele Ionel; a urmat Liceul „Constantin Brâncuși” din Oradea (cu bacalaureat în 1971), și apoi cursurile Facultății de Instalații și Automatizări a Institutului Politehnic din București (1971- 1976); Seminarul Teologic din Craiova (promoția 1986); un deceniu mai târziu, a studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1986-1990); cursuri de specializare la Institutul Biblic din Ierusalim și, în paralel, studii de doctorat (tot acolo) în Studii Biblice, Egiptologie și Orientalistică (1991-1994).

Încă din perioada studiilor în țară, a fost frate de mănăstire, dar și inginer la Arhiepiscopia Craiovei (din anul 1979); în timpul slujirii ca inginer, au fost restaurate câteva mănăstiri importante: Tismana, Lainici, Polovragi, Bucovăț, Crasna; a fost călugărit cu numele Ioan și hirotonit ierodiacon și ieromonah (1990); între anii 1990 și 1991 a fost stareț al Mănăstirii Lainici, iar apoi superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim, până în vara anului 1994 (tot acum este hirotesit și arhimandrit); la 9 iulie 1994 a fost ales episcop pentru noua eparhie a Covasnei și Harghitei, hirotonit pe 20 iulie și instalat la Miercurea Ciuc în 25 septembrie 1994; cât a fost stareț la Mănăstirea Lainici, a înălțat o monumentală biserică, dar și un „corp de chilii” în incinta mănăstirii; la Ierusalim s-a îngrijit de pictarea unei părți din biserica românească, de amenajarea unei biblioteci ș.a.

În timpul păstoririi Eparhiei Covasnei și Harghitei: a coordonat înălțarea unor lăcașuri de cult, s-a preocupat în egală măsură și de restaurarea monumentelor istorice și bisericești, a inițiat întemeierea multor asociații, societăți și fundații românești în zonă; a înființat foaia bisericească eparhială Grai românesc, a publicat articole în presa bisericească; a coordonat monumentala lucrare: Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală. Cultură (Miercurea Ciuc, 2003).

În urma alegerii de către Sfântul Sinod (16 decembrie 2014), pe 28 decembrie 2014 a fost instalat ca arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului, în Catedrala din Timișoara; este unul dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din vremea noastră, care a păstrat viu spiritul național românesc într-o zonă greu încercată de nedreptățile istoriei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4073  
Vechi 07.01.2017, 20:33:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Avem în Sfântul Ioan Botezătorul un mare dascăl al pocăinței și un mare sfătuitor pentru o viață curată, dar mai ales Sfântul Ioan Botezătorul rămâne ca cel care a fost ales să boteze în Iordan pe Mântuitorul Iisus Hristos a subliniat sâmbătă, 7 ianuarie 2017, Patriarhul României în omilia rostită în Paraclisul Reședinței Patriarhale.

Creștinii ortodocși români îl cinstesc în fiecare an la data de 7 ianuarie pe Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citit textul evanghelic de la Ioan 1, 29-34 (vezi textul mai jos)

În cuvântul rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat importanța prezenței și a predicii Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul se numește și Proroc și pentru că el este și învățător. Sfântul îi învață pe oameni pocăința, să își schimbe viața, modul de a gândi și de a fi. El cerea oamenilor să se pocăiască, să facă roade vrednice de pocăință. Sfântul Ioan Botezătorul responsabilizează pe oameni, predica lui având un caracter social, duhovnicesc, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a subliniat că Sfântului Ioan Botezătorul este un dascăl al pocăinței.

Avem în Sfântul Ioan Botezătorul un mare dascăl al pocăinței și un mare sfătuitor pentru o viață curată, dar mai ales Sfântul Ioan Botezătorul rămâne ca cel care a fost ales să boteze în Iordan pe Mântuitorul Iisus Hristos, a evidențiat Patriarhul Daniel

De asemenea, Preafericirea Sa a felicitat pe toți cei care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan este foarte popular în toată creștinătatea. În România sunt aproape două milioane de persoane care poartă numele de Ioan sau Ioana și derivate. Tuturor le dorim ani mulți cu sănătate, bucurii, ajutor de la Dumnezeu și să aibă credință puternică asemenea Sfântului Ioan Botezătorul.

La final, părintele Lucian Bujor, Inspector Eparhial și slujitor la Paraclisele din cadrul Reședinței Patriarhale, a stropit cu aghiasmă mare statuia Sfântului Ioan Botezătorul din curtea interioară a Reședinței Patriarhale.

Evanghelia citită la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (Ioan 1, 29-34)

În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: iată Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii. Acesta este despre care eu am spus: după mine vine un Om, care a fost înaintea mea, fiindcă era mai înainte decât mine. Și eu nu-L știam; dar tocmai pentru aceasta am venit eu să botez cu apă pentru ca Dânsul să fie făcut cunoscut lui Israel. Iar Ioan a mărturisit, zicând: am văzut Duhul pogorându-se din cer, ca un porumbel și rămânând deasupra Lui. Și eu nu-L știam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând deasupra Lui, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt. Iar eu am văzut și am mărturisit, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4074  
Vechi 08.01.2017, 01:48:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În Duminica după Botezul Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită la Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul;

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica Sfântul Nicolae din municipiul Sibiu;

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la parohia Vânători din protopopiatul Huedin;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul craiovean Craiovița Nouă;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la parohia Călacea din protopopiatul Timișoara I;

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în localitatea Bubuieci din Republica Moldova;

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor doua Americi, va sluji în parohia Sfinții Arhangheli din Torrance, California, SUA;

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște;

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanța;

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Înălțarea Domnului – Catedrala mare din Târgu-Mureș, din protopopiatul Târgu-Mureș;

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Parohia Izvoranu, Protoieria Drăgășani, județul Vâlcea;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman;

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Mănăstirea Negru Voda din Campulung Muscel;

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Parohia Sfinții Îngeri din Buzău;

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați;

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănănstirea Arad Gai din municipiul Arad;

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din municipiul Huși;

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Biserica Pogorărea Sfântului Duh din Pipirig, protopopiatul Caransebeș;

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Paraclisul Sfinții Ierarhi Mărturistori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei de la Centrul Eparhial;

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Drobeta Turnu Severin;

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Mina din Slobozia, județul Ialomița;

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Mănăstirea Toplița din județul Harghita;

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în parohia Călmățuiu din protopopiatul Turnu Măgurele;

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Schitul Sfântul Nicolae din județul Giurgiu;

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Biserica din Parohia Cioroiu, comuna Fălcoiu, județul Olt;

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănănstirea Cocoș din protopopiatul Niculițel;

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul Sfântul Evanghelist Luca, de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului;

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în satul Mogoaja, comuna Chiuiești, protopopiatul Dej;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Așezământul Romanesc Sfântul Ioan din Budapesta, Ungaria;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma;

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia românească Sfântul Ioan Iacob Hozevitul din Calatayud, Spania;

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stocholm, Suedia;

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănănstirea Izvorul Tămăduirii din Melborn, Australia;

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănănstirea Radu Vodă din Capitală;

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Săliște în județul Sibiu;

Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji în Biserica Sfântul Vasile din Orhei, Republica Moldova;

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Toulouse, Franța;

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din München Germania;

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica din Parohia Gorunești, județul Vâlcea;

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji în parohia Învierea Domnului din Hamilton, Ontario, Canada;

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu–vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în parohia Înalțarea Sfintei Cruci din Dublin, Irlanda.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4075  
Vechi 08.01.2017, 14:35:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. În cadrul slujbei, teologul Ristea Mihai Daniel a fost hirotonit diacon pe seama parohiei Sălciile, Protoieria Urlați.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat viața curată și exemplul de curaj al Sfântului Ioan Botezătorul.

Astăzi, a doua zi după sărbătoarea Botezului Domnului, îl cinstim pe Sfântul Ioan Prorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Viața Sfântului Ioan Botezătorul a avut asprimea pe care foarte puțini dintre cei care l-au slujit pe Dumnezeu au arătat-o în viața lor. Sfântul Ioan Botezătorul avea curajul pe care l-au avut marii bărbați ai Legii celei Vechi. Acest curaj s-a arătat mai ales în forma de adresare către cei cei mari și către cei mici, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, ierarhul a amintit credincioșilor prezenți la mănăstire bucureșteană de un fragment din cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur în care se subliniază importanța primirii darului înfierii după har de către cei care primesc botezul creștin.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune într-una din omiliile sale: « Ce te miri că s-au deschis cerurile la Iordan atunci când Fiul lui Dumnezeu s-a botezat și a fost numit Fiu iubit. Cerurile se deschid mereu. S-au deschis și la botezul tău și al meu și la botezul tuturor celor care sunt fii iubiți ai Părintelui Ceresc». Așa ne-a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din marii păstori ai Bisericii, că precum Mântuitorul a fost numit Fiu iubit de Tatăl Ceresc, la fel sunt numiți toți cei care au primit harul sau darul înfierii, a evidențiat ierarhul.

Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța conștientizării darului primit la botez.

Botezul, pe lângă faptul că iartă păcatul strămoșesc, ne oferă marele dar al înfierii. În urma botezului toți devin fii ai lui Dumnezeu după har. Acesta este cel mai mare dar al botezului spre care noi nu privim sau privim prea grăbiți, nesocotind această mare cinste. Această numire a Tatălui de Fiu iubit se adresează tuturor celor care în numele Mântuitorului Hristos primesc botezul și mai ales sunt următori ai Cuvântului Lui. În ziua pomenirii celui care l-a botezat pe Mântuitorul Hristos trebuie să ne aducem aminte de botezul nostru creștin și de ceea ce trebuie să împlinim noi pentru a fi până la capăt fii iubiți ai Părintelui Ceresc, a spus Preasfințitul Părinte Timotei.

La final, ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezenți la slujba oficiată la Mănăstirea Radu Vodă din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4076  
Vechi 08.01.2017, 21:35:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, a oficiat duminică, 8 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Din sobor au făcut parte părinții slujitori ai locașului de cult.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că Mântuitorul a binevoit să înceapă activitatea Sa în Galileea ca o împlinire a profeției Prorocului Isaia.

În această duminică am ascultat un fragment din Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, care ne vorbește despre începutul activității publice a Domnului Hristos ce a avut loc la puțină vreme după evenimentul botezului Său. Sfinții au văzut în faptul că Mântuitorul a binevoit să înceapă activitatea Sa în Galileea ca o împlinire a profeției Prorocului Isaia care vorbește despre această regiune a Galileei, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, ierarhul a subliniat faptul că Hristos prin predica și activitatea Sa a arătat că este Lumina Lumii.

Mântuitorul își începe activitatea în aceste locuri ca să arate că nu se adresează doar iudeilor. Împlinirea profeției consta în faptul că Isaia vede, inspirat de Duhul Sfânt, că poporul cel ce ședea în întuneric, adică poporul iudeu, a văzut lumină mare, iar celor care ședeau și locuiau în umbra morții, adică păgânii din această regiune a Galileii, au văzut lumină mare. Hristos prin predica și activitatea Sa a arătat că este Lumina Lumii, a evidențiat părintele episcop.

Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că odată cu venirea Mântuitorului Hristos în lume, Împărăția Cerurilor a devenit o realitate posibilă.

Evanghelia de astăzi ne arată că Hristos este Lumina lumii care luminează poporul care se afla în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu și care trăiau în latura și în umbra morții. Hristos a început predica Sa prin aceleași cuvinte pe care le-a rostit și Sfântul Ioan Botezătorul în pustia Iordanului: «Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor». Profeții care au văzut începutul activității lui Mesia, în Galileea neamurilor, au vorbit adeseori si despre Împărăția Cerurilor. Prin întruparea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos Împărăția Cerurilor a devenit o realitate posibilă, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

La final, ierarhul a binecuvântat pe cei prezenți la slujba din Catedrala.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4077  
Vechi 09.01.2017, 19:20:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În Duminica de după Botezul Domnului, 8 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Craiovița Nouă, ne-a precizat Preotul Gheorghe Cioiu.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Olteniei a expus învățăturile desprinse din pericopa zilei care relatează începutul propovăduirii Domnului.

Dacă Mântuitorul Iisus Hristos s-a botezat în râul Iordan, în mijlocul iudeilor, iată că primul cuvânt îl rostește nu în fața iudeilor, ci în partea de nord a Israelului, în zona cunoscută sub numele de Galileea neamurilor, pentru că aici locuiau oameni proveniți din mai multe părți ale lumii, cu religii și obiceiuri diverse. Prin aceasta ni se demonstrează încă o dată că venirea Lui pe pământ nu a fost numai pentru iudei, ci pentru întreaga lume. Sfântul Evanghelist Matei ne mai spune că «celor care stăteau în latura și în umbra morții, lumină le-a răsărit»(Matei 4, 16). Căci Fiul Omului a venit pe pământ ca o lumină ce strălucește în întuneric, o lumină necreată, lumina slavei dumnezeiești care nu se epuizează niciodată, deoarece ea izvorăște din Însăși Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum am văzut și la Schimbarea la Față, a spus Părintele Mitropolit.

La final, credincioșii prezenți în număr mare, au primit binecuvântarea ierarhului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4078  
Vechi 09.01.2017, 19:29:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat în data de 8 ianuarie 2017 Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Caransebeș. La slujbă au participat un număr mare de credincioși, alături de ei fiind prezenți și reprezentanți ai autoritățile locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți la slujbă să păstreze în viața lor o credință dinamică și activă.

În această duminică în care Mântuitorul ne îndeamnă la pocăință autentică pentru a câștiga Împărția cerurilor. Suntem aici cu bunii noștrii credincioși care s-au ostenit să ridice în acest cartier foarte mare, o biserică închinată Pogorârii Duhului Sfânt. Le mulțumim tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestui locaș de rugăciune și-L rugăm pe Arhiereul Cel veșnic să ne dăruiască și nouă inimă înfrântă și smerită să avem pocăință autentică, o credință dinamică și activă ca să putem împlini tot ceea ce ne este dat, să ne facem slujba deplin și să încercăm să ducem o viață în conformitate cu Evanghelia Mântuitorului, subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

***

Înființată în anul 1995, Parohia Pipirig are hramul sărbătoarea Rusaliilor și este una din importantele comunități ortodoxe din Caransebeș, situându-se în zona blocurilor din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Locul pentru construcția bisericii a fost binecuvântat de Episcopul Emilian Birdaș, în anul 1995, iar piatra de temelie a bisericii a fost așezată în anul 2006, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, de Preasfințitul Părinte Lucian. În data de 18 decembrie 2010, Biserica Pogorârea Sfântului Duh a fost sfințită de Preasfinția Sa alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4079  
Vechi 09.01.2017, 19:37:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În Duminica după Botezul Domnului, 8 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sfinții Îngeri din Buzău. Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul a oferit răspunsurile liturgice, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre importanța pocăinței pentru curățirea sufletului de păcate, în vederea dobândirii Împărăției lui Dumnezeu.

Fragmentul evanghelic de astăzi se încheie cu versetul în care ni se spune că Mântuitorul Iisus Hristos, după ce Și-a stabilit ca reședință misionară orașul Capernaum, a început să propovăduiască oamenilor Evanghelia Împărăției, iar primele Sale cuvinte au fost aceleași, pe care le-am auzit și din gura Sfântului Ioan Botezătorul: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor» (Matei 4, 17). Vedem, așadar, că și Mântuitorul a pus accentul, în predica Sa, pe necesitatea pocăinței, în perspectiva dobândirii Împărăției cerurilor. Cu alte cuvinte, Mântuitorul ne încredințează că, dacă ne vom curăți inimile și sufletele de patimi, dacă vom stărui în rugăciune smerită și în faptele iubirii creștine, vom primi, cu certitudine, darurile Preasfântului Duh, care ne ajută să trăim, anticipat, încă din această viață, bucuria și fericirea Împărăției cerurilor. Căci spune Sfântul Apostol Pavel: «Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt» (Romani 14, 17), a precizat Înaltpreasfinția Sa.

***

Actualul locaș de cult al Parohiei Sfinții Îngeri din Buzău datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind ridicat pe locul unei biserici de lemn, construită în secolul al XVII-lea.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4080  
Vechi 10.01.2017, 13:28:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat duminică, 8 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică suceveană, notează site-ul doxologia.ro.

La slujbă au participat credincioși din tot orașul. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul parohial. Din soborul co-slujitor au făcut parte părintele Florin Hostiuc, parohul bisericii, părintele George Hostiuc, Inspector Învățământ religios și părintele Nicolae Horga, Inspector Eparhial.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că pocăința omului este o mare bucurie în cer.

Îndemnul la pocăință l-au făcut și Sfinții Proroci, spunând că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Pocăința omului, adică întoarcerea lui la Dumnezeu, părăsind păcatele, este o mare bucurie în Cer, după cum ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie. Dumnezeu se bucură de găsirea oii pierdute mai mult decât de cele 99 de oi care nu s-au pierdut. Greșim în fiecare clipă cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, dar tot în fiecare clipă trebuie să ne întoarcem cu gândul, cu cuvântul și cu fapta la Dumnezeu, a spus ierarhul.

***

Biserica Sfântul Gheorghe (supranumită Mirăuți) din Suceava este considerată cea mai veche biserică din municipiu. Documentele vremii o atestă drept ctitorie a lui Dragoș-Voievod.

Între anii 1402- 1522 a fost Catedrală mitropolitană, iar în perioadă anilor 1992-2001, locașul a fost supus unor ample lucrări de restaurare, descoperindu-se aici un număr de 32 de morminte, printre care și mormântul Doamnei Evdochia, prima soție a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Arheologii au găsit în mormânt și un veșmânt domnesc complet; este singurul veșmânt domnesc de secol XIV din Europa care a putut fi restaurat în întregime.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39