Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #691  
Vechi 11.07.2017, 20:10:27
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Sofronie Saharov (1896-1993), ilustrul ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. Unul dintre cei mai remarcabili călugări ai secolului trecut, părintele Sofronie s-a impus în conștiința noastră atât prin scrierile dedicate îndrumătorului său în Duh, cât și prin mesajul vieții lui de rugăciune, prin cărțile și sfaturile lui duhovnicești. Mulți ucenici de-ai lui sunt astăzi ei înșiși îndrumători în ale mântuirii, unii chiar episcopi. Ei sunt cei mai îndreptățiți să vorbească despre el, iar învățăturile pe care le-au cules de-a lungul sfătuirilor ce i-au legat de acest călugăr vrednic ne pot ușura și nouă calea către Împărăție.
Născut în Rusia la sfârșitul secolului trecut, părintele Sofronie a îmbrățișat în tinerețe arta, talentul său permițându-i să-și expună picturile alături de pânzele lui Renoir, chiar în „Salon des Tuileries” din Paris.
Iubitor de tânăr al frumosului
Încă de atunci, el tânjea însă după o altă artă, una nevăzută și mult mai anevoie de deprins. Iată de ce a abandonat pictura pentru a trăi 22 de ani călugărește în Sfântul Munte Athos, fiind hiroto*nit diacon, în 1930, chiar de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici.
După adormirea starețului Siluan (24 septembrie 1938), părintele Sofronie a părăsit Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” pentru a viețui șapte ani în pustia Karoúlia și alți trei ani în Peștera Sfintei Treimi de lângă Mănăstirea „Sfântul Apostol Pavel”. Primind harul preoției, el a devenit duhovnic pentru mulți monahi aghioriți. Anii de pustie i-au șubrezit însă grav sănătatea, obligându-l după cel de-al Doilea Război Mondial să vină în Franța. Setea de rugăciune îl va determina să părăsească din nou Parisul și să întemeieze în 1959, sub oblăduirea Mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, comunitatea mixtă din actuala Mănăstire „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, care, în 1965, va deveni stavropighie a Patriarhiei Ecumenice.
Liniile unui portret duhovnicesc
Portretul personalității duhovnicești a părintelui Sofronie a fost creionat într-un mod magistral de Înaltpreasfințitul Părinte Ierótheos Vlachos, unul dintre ucenicii acestuia, în lucrarea „Știu un om întru Hristos” (Ed. Sophia, București, 2013). După numeroase vizite la mănăstirea situată nu departe de Londra, Preasfinția Sa remarca despre acest mare trăitor: „Privindu-l pe stareț cum mergea pe drum, vedeai o îngemănare între un nobil și un ascet sihastru. Ochii îi erau albaștri, iar barba și părul ce-i cădea ușor pe umeri − albe complet. Pe față i se citea liniștea, dar și adunarea minții. Avea o voce gravă, vorbea rar, limpede și cu străpungere. Când râdea, o făcea din inimă; se oprea însă brusc și, după ce rostea un «da» pe rusește, continua cu seriozitate discuția. Era foarte adunat în sine, dar totodată și foarte plăcut. Aceste două semne îi vădeau ascetismul și adâncul inimii sale, fără nici o legătură cu seriozitatea egoistă sau cu îndrăzneala ușuratică. Îndeobște, chipul îi dezvăluia profunzimea lumii lăuntrice” (IPS Ierótheos Vlachos, „Știu un om întru Hristos”, p. 226).
Pedagog al ospitalității mănăstirești
Părintele Sofronie era un adevărat om duhovnicesc. Copiii își găseau locul în mănăstirea lui, iar pelerinii, de câte ori veneau, simțeau o ospitalitate mănăstirească ce-i făcea să revină tot mai des: „Față de copii, starețul se purta cu o dragoste aparte. Îi îmbrățișa, le împărțea dulciuri, sărbătorea împreună cu ei și le cânta «La mulți ani». Într-un cuvânt, se purta cu copiii asemenea unui copil” („Știu un om întru Hristos”, p. 214).
Părintele iubea rugăciunea în comun și avea o dragoste aparte față de Sfânta Liturghie: „Atunci când slujea, întreg trupul și sufletul îi erau pe deplin adunate în sine, ca într-un pumn strâns. Era vădit că avea mintea adâncită în inimă, încât parcă nici nu îndrăzneai să-l privești, cu atât mai puțin să-i vorbești. Mișcările îi erau blânde, pline de sfințită cuviință. Binecuvânta poporul cu conștiința gestului săvârșit, privindu-i pe toți cei din jur” („Știu un om întru Hristos”, p. 212).
Disponibilitatea sfătuirii
Arhimandritul Sofronie s-a dovedit un sfătuitor inestimabil în problemele vieții interioare. Identifica repede problema, nu se grăbea aproape niciodată în dialogul său cu pelerinul încercat de vreo ispită și se ruga întotdeauna pentru ca vorbele lui să-i fie trimise de la Domnul: „Dăruia ore întregi pentru a sta de vorbă cu ceilalți despre diverse probleme duhovnicești. [...] Întâlnirea avea loc în micul birou al mănăstirii. Înainte de a începe, fiind încă în picioare, starețul făcea o rugăciune, rostind rar și apăsat „Împărate Ceresc”, pentru ca discuția să fie binecuvântată. Pe toate le așeza sub acoperământul și lucrarea lui Dumnezeu. Apoi, făcând o mică introducere, își mărturisea bucuria de a-l întâlni pe oaspete și adesea, fără ca acesta să-și dea seama, călăuzea discuția spre întrebarea sau problema pentru care venise. Când interlocutorul dorea să se și spovedească, starețul își punea epitrahilul cu mișcări lente, citea slujba Spovedaniei într-un ritm foarte domol și, după ce asculta mărturisirea, spunea un cuvânt tămăduitor, de-Dumnezeu-insuflat - căci spovedania nu era o discuție oarecare, ci starețul grăia ceea ce-i descoperea Dumnezeu, primul cuvânt care i se vădea -, apoi citea rugăciunea de iertare rar și cu străpungere” („Știu un om întru Hristos”, p. 215).
O viață închinată rugăciunii neîncetate
Părintele Sofronie este moștenitorul unui mare tezaur al Bisericii Ortodoxe din secolul trecut, experiența duhovnicească a starețului său, Sfântul Siluan, și a altor părinți îmbunătățiți din Muntele Athos, rodind prin el mai departe în aceia care au dorit să-și dedice viața rugăciunii. Despre eforturile dobândirii rugăciunii neîncetate vorbește chiar el într-una din cărțile sale: „S-a întâmplat de multe ori următorul fapt. Seara, după apusul soarelui, închideam fereastra chiliei mele și o acopeream cu trei cuverturi, așa încât să creez cât mai mult posibil condiții de liniște și de întuneric. Și îmi aplecam fața către podeaua chiliei mele, rostind rar cuvintele rugăciunii unul după altul și părăsind simțirea îngustimii chiliei mele mici și a minții mele și nesimțindu-mi trupul, ci simțind lumina cuvântului Evangheliei. Duhul meu îndreptat către înțelepciunea cea veșnică a cuvântului lui Hristos se elibera de toată lucrarea materială și rămânea nemișcat în strălucirea Soarelui celui înțelegător, ca trupul care se întinde sub soarele de la amiază. O pace blândă îmi umplea atunci sufletul și mă părăseau orice nevoie și orice tulburare a vieții” („Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, pp. 282-283).
Rugăciunea neîntreruptă este pentru marele stareț o datorie pentru orice creștin, iar încadrarea ei într-un program prea strict dăunează dezvoltării și adâncirii sale:
„Trebuie să luăm aminte cum trăim în lume, îndeosebi noi, călugării și clericii. Neîncetat să ne rugăm, chiar și atunci când mergem pe drum. Să zicem: «Doamne Iisuse Hristoase, mântuiește lumea Ta și pe mine». De asemenea, este nevoie să facem rugăciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul» câte puțin timp dimineața și puțin seara. Nu trebuie să rânduim însă dintru început cât să dureze rugăciunea, ca să nu devină obișnuință. Să ne rugăm după căldură, după «pofta» ce apare, după însuflare. Și atunci timpul pe care îl dăruim rugăciunii va crește cu fiecare zi” („Știu un om întru Hristos”, p. 231).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #692  
Vechi 31.07.2017, 15:40:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Astăzi se împlinesc 10 ani de la trecerea din această viață în veșnicie a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Cel de-al cincilea Patriarh al României s-a aflat în această demnitate între anii 1986 și 2007. Atunci când a fost întronizat patriarh afirma în cuvântul său: „Socotesc ca pe o înaltă datorie ce îmi stă în față, la începutul noii mele slujiri, hotărârea de a păși statornic, împreună cu ierarhii, slujitorii și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, pe același drum al înaintașilor și de a continua, cu noi împliniri, lucrarea lor pilduitoare, împletind armonios firul vieții noastre bisericești cu firul vieții neamului nostru, cu convingerea că acestea se desprind din același caier al ființării noastre creștine și românești~. Timp de peste două decenii a împlinit acest cuvânt de început al noii slujiri având tot timpul înainte statornicia în credința strămoșească a neamului românesc.
Născut în Moldova Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în ținutul Botoșanilor, la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, Patriarhul Teoctist și-a dedicat întreaga sa viață slujirii lui Dumnezeu și Bisericii. Într-un interviu pe care l-am realizat cu Preafericirea Sa la Mănăstirea Vorona în data de 7 septembrie 2005, mărturisea despre locurile natale: „Puritatea și frumusețea negrăită a satului meu mi-au rămas model de lucrare creștină. La biserică se mergea în mod firesc, dintr-o nevoie care izvora în mod natural din sufletele noastre. Momentele cele mai vii ale copilăriei mele le păstrez în ambianța satului meu de poveste, alături de tovarășii de joacă, de vecini și scumpa mea familie de care mă leagă și astăzi fire nevăzute. (…) Un sat aidoma unei mănăstiri, unde, deși existau familii, era o adevărată mănăstire unde se păstrau legile morale foarte frumos: plângeau împreună, se îndurerau împreună când murea cineva, dar se și bucurau împreună. Satul constituia un stup de virtuți, de frumuseți morale și de datini foarte frumoase. L-am prețuit și îl voi prețui întotdeauna. (…) Cum am spus, satul acesta rămâne pentru mine imaginea ideală a unei comunități creștine, trăind valorile căsătoriei, ale familiei”.
Drumul cel lung
Intrând de la începutul adolescenței în ascultare de frate la Schitul Sihăstria Voronei, și-a închinat viața timp de aproape opt decenii nevoinței monahale. Despre primii pași în drumul desă*vârșirii duhovnicești a viețuirii călugărești, în același interviu Patriarhul Teoctist mărturisea: „E cu neputință de exprimat însemnătatea acelui moment din 1928, din Duminica Tomei, când am ajuns, după un drum destul de anevoios și necunoscut geografic, direct până la această mănăstire (Vorona), unde însă nu se primeau minori. Din acest motiv, deși era la apusul soarelui, a trebuit să continuăm drumul repede, încă patru kilometri, până la schit (Sihăstria Voronei), unde ne-a primit sfântul părinte Ghedeon Verenciuc și unde am rămas apoi până când am fost repartizat la ascultare aici, la mănăstirea mare. Însemnătatea acestui fapt a fost covârșitoare pentru un adolescent la 14 ani neîmpliniți, care s-a avântat la un astfel de drum. De aceea este și greu de exprimat prețuirea momentului, pentru că, iată, drumul acela de atunci ne conduce acum, aici, după atâtea decenii”.
Drumul său în ierarhia Bisericii a început cu hirotonia întru ierodiacon de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în Biserica Precista din Roman, moment despre care își amintea în același interviu: „M-a impresionat figura Prea*sfințitului Ilarion, care era înalt, voinic. După săvârșirea ritualului diaconiei, am mers acasă împreună, ca să-mi scrie confirmarea pe adresă, cum că în ziua de cutare am fost hirotonit. Și acasă, la chilia lui din incinta Episcopiei, în dreapta, el avea două camere. Camera din dreapta, unde am intrat noi, era caldă, soba fiind aprinsă, căci era iarnă, era luna lui ianuarie (1937). Și el îi zice părintelui director: «Părinte director, să servim cu o cafea!» Și el se pleacă - era voinic -, se pleacă la sobă cu ibricul, la focul care era acolo pregătind cafeaua. În sfârșit, a luat ceșcuța, a pus-o pe masă - eu, venit de la mănăstire, stând cu multă sfială - și i-a spus directorului seminarului: «Măi Vlade, măi, trebuie să-i dăm o cafea, că acesta are să ajungă om mare! Nu vezi că-i seminarist și e la Ghenadie, la Bistrița!…» - Ghenadie fiind starețul de la Bistrița, o personalitate în rândul stareților din vremea aceea, căci altfel era măsurată personalitatea decât acum”.
S-a îngrijit de împlinirea nevoilor spirituale ale credincioșilor
A urmat hirotonia în ieromonah la 25 martie 1945, după care cea în treapta de arhiereu, la 5 martie 1950. În această demnitate a slujit Biserica vreme de 57 de ani, mai întâi ca Episcop-vicar, apoi din 1962 Episcop al Eparhiei Aradului, din1973 Mitropolit al Olteniei, iar din 1977 Mitropolit al Moldovei și Sucevei, ajungând Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1986 și păstorind până în anul 2007. Ca întâistătător, s-a îngrijit de împlinirea nevoilor spirituale ale credincioșilor români din țară și străinătate. În toată perioada de slujire a Bisericii, Patriarhul Teoctist a desfășurat o activitate statornică de slujire liturgică, predicatorială, a scrisului bisericesc și de gospodărire a instituțiilor și eparhiilor încredințate spre păstorire.
Actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, mărturisește despre activitatea înaintașului său: „După anul 1990, Părintele Patriarh Teoctist a folosit libertatea pentru a urma tradiției românești privind prezența activă a Bisericii în societate. A răspândit lumină și speranță prin multele biserici construite din temelie, prin multe canonizări de sfinți români, prin reintroducerea religiei în școlile publice, prin reactivarea asistenței religioase a preoților de caritate în unitățile militare, în spitale și în penitenciare, prin înființarea multor centre social-filantropice pentru persoanele defavorizate, precum și prin înființarea de cabinete ori centre social-medicale”. Aceste cuvinte ne arată continuitate în misiunea de slujire a Bisericii noastre în demnitatea de patriarh, mai ales când vedem că dorința atât de mare a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist de a se construi în București o Catedrală reprezentativă pentru Ortodoxia românească prinde viață prin lucrarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care împlinește visul patriarhilor României de a avea în Capitală o Catedrală Națională.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #693  
Vechi 02.08.2017, 16:21:16
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

In memoria celui care a fost directorul IAS Husi- inginer Ioan Neamtu.

Un articol publicat in revista Costachel.

În episodul de astăzi din seria noastră dedicată marilor oenologi români care ne-au părăsit, dl. inginer Viorel Ralea ni-l prezintă pe „celebrul Neamțu de la I.A.S. Huși”, ca să folosesc expresia lui Radu Anton Roman. Un personaj cvasi-legendar ce nu poate, firește, să lipsească din galeria marilor personalități ale viei și vinului românesc.


Cu toate lucrurile îngrămădite într-un geamantan, tânărul inginer Ioan Neamțu (avea doar 26 de ani) părăsea Iașiul, în toamna anului 1959, îndreptându-se spre Huși. Când a ajuns pe dealul Dobrina, de unde i se deschidea o superbă panoramă a „orașului dintre vii”, șoferul i-a înmânat un plic (nu se putea un loc mai pe măsură și nici moment mai potrivit) în care se găsea decizia prin care era numit inginer șef la Gospodăria Agricolă de Stat. Dacă n-ar fi fost tocmai în preajma culesului – avea să se confeseze, ulterior, inginerul Neamțu – ar fi făcut, imediat, cale întoarsă. Uneori însă cineva potrivește în așa fel lucrurile, încât ceea ce, la un moment dat, pare o improvizație, chiar o ușoară aventură, ajunge să însemne, cu timpul, un destin, viața însăși.

Există, fără îndoială, astfel de locuri și de clipe, care îți hotărăsc soarta fără a prinde de veste. Câți, poate, nu se întreabă, ca și mine: a ales tânărul inginer Ioan Neamțu, până la urmă, Hușiul, sau așezarea, cu duhul ei tainic, l-a ținut anume la sine, nevrând nici în ruptul capului să-1 mai slobozească? Nu vom ști, desigur, niciodată… Știm bine, în schimb, că nu peste multă vreme avea să încolțească o adevărată legendă, încât, încet-încet, cele două nume s-au îngemănat: când spuneai Huși, îți venea imediat în gând numele directorului Ioan Neamțu și invers.

Sunt puțini cei ce ajung la o asemenea ispravă, care înseamnă, deopotrivă, vocație și fidelitate, credință și – chiar dacă nu se vede imediat ori nici nu se bănuiește – un adevărat sacrificiu de sine, în numele unui ideal. Nu trebuie să ne ferim de vorbe mari, atunci când ele își merită, în chipul cel mai convingător, locul. Se confirmă, și de această dată, zicerea bătrână: omul potrivit la locul potrivit. Așa se face că, rostind Huși și Ioan Neamțu, gândul nu te poate duce decât la fericita plantă a lui Bachus, la struguri, la vin.

În toamna lui 1959, când venea la Huși cu gândul de a se întoarce cât mai repede la Bucium – Iași, unde lucrase doi ani, după ce absolvise, în 1957, Institutul Agronomic Iași, tânărul inginer Neamțu se năștea, metaforic vorbind, a doua oară. Nu putea să se producă această reintrare în destin, cum se zice, decât toamna, la fel cum tot în acest anotimp, la 25 septembrie 1933, vedea lumina zile, pentru prima oară, în Blîndeștii Botoșaniului. Atât pentru generațiile mai tinere, cât și pentru a fi aduse în prim-plan câteva dintre reperele unei vieți închinate cu râvnă și sinceritate viei și vinului, este interesant de știut ce putea găsi la G.A.S. Huși încă, pe atunci, proaspătul absolvent al prestigioasei Facultăți de Horticultură din vechea capitală a Moldovei. Unitatea hușeană – din start aureolată, neîndoielnic, de consistenta faimă a podgoriei în care Ștefan cel Mare își stabilise „al doilea al meu paharnic” – pornea la drum cu vreo 126 de hectare de vie ca, la apogeul carierei celui ce devenea director, la nici treizeci de ani, să atingă o suprafață de aproape 2.000 de hectare.

Nu vom intra în alte detalii – bunăoară, e poate suficient de amintit înălțarea noului combinat de vinificație, cu o capacitate de 18.000.000 litri – spre- a nu se ivi, ferească Dumnezeu, nu știm ce nostalgii. Adevărul este că apariția acestor „trupe”, atât de disciplinat rânduite în impresionantul amfiteatru hușean, au însemnat nu numai înavuțirea remarcabilă a patrimoniului viticol, ci și o spectaculoasă remodelare a peisajului, a locului, a orașului, în general. Nu vom comite greșeala de a pune toate aceste isprăvi în seama exclusivă a regretatului dr. ing. Ioan Neamțu. Nici n-ar fi fost posibil așa ceva. Nu pot fi omise în nici un chip și niciodată meritele acestui „om-orchestră”, plin de inițiativă, dar și de autoritate, bătăios, dar și atins, nu de puține ori, de delicata aripă a melancoliei, o personalitate puternică, parcă înnăscut să fie lider. O stea norocoasă ori mai știrbă străluminează, de fapt, calea tuturor celor care îndrăznesc să parieze, în felul lor, cu destinul. Acești oameni merită să fie însoțiți, de fiecare dată, de gândul nostru cel teafăr și curat. Și dacă viața directorului dr. ing. Ioan Neamțu s-a împletit, aproape zi și noapte, cu vița de vie, două soiuri din marea împărăție a lui Dionysos îi vor rămâne cu totul îndatorate. Este vorba de Busuioaca de Bohotin și de Zghihara de Huși, vițe de vie autohtone, care și-au rezemat cu încredere soarta de specialistul pe care î1 invocăm în aceste rânduri și de orașul care le-a devenit un nou loc de naștere. Poate mai bine zis, renaștere.

Ca orice om care a vegheat, cu frumoasă trudă, existența „acestor ființe lichide” – nu mai insistăm aici asupra șampaniei ori a distilatelor – dr. ing. Ioan Neamțu, în preajma căruia mi-am format cariera de oenolog, a fost ispitit și de vraja cuvintelor, dovedind, nu de puține ori, un adevărat har. A scris multe lucrări, mai ales de specialitate, în care intuiția și rigoarea au avut, aproape fără excepție, câștig de cauză Pe unele le-a semnat singur, pe altele le-a realizat în colaborare. Cele editate în ultimii ani sunt, fără îndoială, și cele mai elaborate, aburul talentului în arta scrisului închegând excelente pagini de carte. Ne gândim la titlurile „Sub zodia lui Bachus” (în colaborare) (1991), „Treimea cea de o ființă” (1991), „Pioasă închinare” (1995), „Rădăcini adânci” (1996), „Pion contra nebun” (1999), „Veacul sânzienelor” (2001).

Nu putem mântui aceste rânduri fără a aminti un detaliu care are o putere aparte. Dr. ing. Ioan Neamțu a fost un om cu frica lui Dumnezeu, cum se spune. Drept mulțumire pentru trecerea pe pământ, ca un evlavios rob al Celui de Sus, dânsul a ctitorit o impresionantă biserică în Hușiul care s-a dovedit, alături de vița de vie, sensul existenței sale. Nu este puțin pentru o viață care, la fel pentru noi toți, nu se întâlnește în fiecare zi cu fericirea…

Dintre performantele IAS Husi, realizate atunci sub conducerea lui Ioan Neamtu, se pot aminti: constructia modernului combinat de vinificatie (cu o capacitate de 18.000.000 litri, extinderea plantatiilor de vita de vie la peste 2000 hectare, utilizarea tehnicilor avansate (inclusiv lucrari de stropire a viilor cu elicopterul), constructia Castelului dintre vii (locul unde se caza si Nicolae Ceausescu când venea la Husi), realizarea de blocuri pentru salariatii IAS Husi, etc.

Datorita reputatiei si relatiilor pe care le aveea la nivel national, a reusit in unele cazuri sa intervina la conducerea judetului si la conducerea tarii- avand relatii inclusiv in cadrul CC-ului- pentru aprobarea unor investitii in orasul Husi.

Tata l-a cunoscut personal si a colaborat cu Ioan Neamtu inainte de 1990, in multe probleme.
Reply With Quote
  #694  
Vechi 30.10.2017, 22:31:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

PS Timotei Prahoveanul a oficiat luni o slujbă de pomenire pentru cei care și-au pierdut viața în incendiul ce a avut loc în urmă cu doi ani la clubulColectiv din Capitală, îndemnând la compasiune cu cei care suferă: „Să plângem cu cei care plâng!”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a rostit rugăciuni pentru cei adormiți în Biserica „Sfântul Nicolae” – Broșteni din apropierea clubului și în fața crucii de marmură ridicată în memoria celor decedați în curtea locașului de cult.
În cuvântul rostit la final, Preasfinția Sa a subliniat faptul că Biserica se alătură celor care îi plâng pe cei apropiați.
La rugăciunile făcute de familiile celor decedați, de prietenii și cunoscuții lor, de slujitorii sfintelor altare de la biserici și mănăstiri se adaugă și rugăciunile făcute în această zi. Aceste rugăciuni ne învață că moartea nu are ultimul cuvânt și că mormântul nu înseamnă nicidecum un spațiu al uitării, ci doar o ușă de la viața trecătoare la cea veșnică.
Ierarhul a mai spus că legăturile de iubire trec dincolo de mormânt:
În lumina învățăturii Bisericii noastre, cei care au avut aici pe pământ comuniune, legături de iubire: părinții cu fiii lor, prietenii, cu prietenii și cunoscuții lor, vor continua această legătură de iubire în împărăția lui Dumnezeu.
PS Timotei Prahoveanul a îndemnat la compasiune și s-a rugat pentru iertarea păcatelor celor adormiți.
De aceea noi îl rugăm pe Cel care stăpânește peste viață și peste moarte să ierte păcatele celor pomeniți și să aducă mângâiere celor care plâng, pentru că Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani ne învață pe toți să plângem cu cei care plâng.
Lacrimilor celor care îi pomenesc pe cei adormiți se adaugă și rugăciunile Bisericii săvârșite cu credința că cei care cred în Mântuitorul Hristos chiar dacă au murit trăiesc în veci. Veșnica lor pomenire și Dumnezeu să îi ierte!
În continuare, în jurul orei 12:00, au fost citite rugăciuni la monumentul de la ClubulColectiv în prezența rudelor și prietenilor victimelor, dar și a supraviețuitorilor incendiului. Din soborul slujitor a făcut parte Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, dar și alți clerici.
64 de persoane și-au pierdut viața în urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureștean Colectivdin sectorul 4 al Capitalei.
La momentul izbucnirii incendiului în club se aflau aproximativ cinci sute de persoane, din care peste 140 au fost spitalizați.
Imediat după tragicul eveniment, Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea victimelor din clubul Colectiv, precum și a familiilor acestora.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #695  
Vechi 13.11.2017, 21:00:34
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur sărbătorim și ziua Bibliei. În cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 14-15 noiembrie 2006, a fost hotărâtă instituirea unei zile din cursul anului dedicată Bibliei, cartea ce cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, comoara cea mai prețioasă de lumină și mântuire pe care El a dat-o oamenilor.
Ziua Bibliei are drept scop să reamintească fiecăruia datoria morală și de conștiință de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia în viața liturgică și formarea duhovnicească a credincioșilor.
În acest sens, Sfântul Sinod a hotărât instituirea Zilei Bibliei în data de 13 noiembrie, ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur.
Despre Biblie, Sfântul Ioan Hrisostom spune că nu este nimic în paginile ei care să nu fie spus cu scop, care să nu aibă ascuns mare folos; nimic nu este inutil, totul a fost dictat de către Duhul Sfânt. În ceea ce privește eternitatea învățăturilor din Sfânta Scriptură, același ierarh spune că mai lesne este să se stingă soarele decât să treacă cuvintele Domnului nostru.
Sfântul Ioan Gură de Aur evidențiază că Sfânta Scriptură este de la Dumnezeu și o numește adevăr capital, dogmă esențială și fundamentală pe care n-ar trebui s-o uite niciodată savanții, interpreții și lingviștii.
Marele teolog român Dumitru Stăniloae afirmă că Sfânta Scriptură este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care s-a tălmăcit pe Sine în cuvinte, în lucrarea Lui de apropiere de oameni, pentru ridicarea lor la El, până la Întruparea, Învierea și Înălțarea Lui ca om. Scriptura redă ceea ce continuă să facă Fiul lui Dumnezeu cu noi din această stare de Dumnezeu și om desăvârșit, deci Scriptura tălmăcește lucrarea prezentă a lui Hristos.
Pe teritoriul țării noastre, prima biblie în limba română a apărut în anul 1688. Supranumită Biblia de la București, aceasta a fost realizată de către episcopul Mitrofan al Hușilor și de frații Radu și Șerban Greceanu și revăzută de arhiereul Gherman din Nissa Capadociei. Tipărirea Bibliei a început la data de 5 noiembrie 1687 și s-a încheiat în septembrie 1688.
Biblia de la București reprezintă o operă de mari proporții pentru vremea în care a fost tipărită: are 944 de pagini, format mare. Textul este imprimat cu litere mici, chirilice, dispus pe două coloane, cu excepția celor două prefețe unde există o singură coloană.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #696  
Vechi 17.12.2017, 18:36:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

La Timișoara este, duminică, zi de doliu în memoria celor care au murit în timpul Revoluției din Decembrie 1989, iar în Cimitirul Eroilor a avut loc o slujbă de pomenire și rudele celor morți au participat la un parastas, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La nivelul orașului Timișoara este zi de doliu, duminică, 17 decembrie, zi în care acum 28 de ani erau împușcați primii oameni pe străzile orașului. Astfel, instituțiile au arborat drapelul României în bernă.
De asemenea, duminică, în Cimitirul Eroilor din Timișoara, locul în care sunt înmormântați cei care au murit în urmă cu 28 de ani, rude și prieteni ai acestora au participat la o slujbă de pomenire.
Îndurerate, familiile celor care au pierit în Decembrie 1989 s-au așezat în spatele unei mese pe care au fost așezate fructe, colivă, vin sau dulciuri, pe care le-au oferit de pomană, la finalul slujbei.
“Fiul meu a decedat în 17 decembrie 1989. A fost împușcat pe stradă, la catedrală. Era un copil, avea doar 15 ani. Eu eram la serviciu și probabil că a plecat de acasă să vadă ce se întâmplă. L-am găsit la spital abia vinerea, când l-am luat din morgă. Sub nicio formă nu a meritat acel sacrificiu, noi suntem distruși și acum, îi simțim lipsa, ceea ce nu merită. Viața nu e mai bună ca să zic da, a meritat sacrificiul ca eu să duc o viață extraordinară. Nu este așa, noi suntem tot mai rău”, a povestit Aurica Vărcuș, mama lui Claudiu-Ioan, care a murit în Revoluția din Decembrie 1989.
La finalul slujbei de pomenire, revoluționari, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene au depus coroane de flori la monumentul ce veghează mormintele eroilor de la Timișoara. În fața monumentului au fost așezate și aproximativ o sută de candele personalizate cu chipurile martirilor Revoluției.
La Timișoara au murit, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, aproximativ o sută de persoane.
Potrivit reprezentanților Asociației “Memorialul Revoluției”, au fost 73 de morți și 296 de răniți în perioada 16 - 22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morți și 77 răniți.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #697  
Vechi 05.02.2018, 01:08:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

93 de ani de la înființarea Patriarhiei Române.
În data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod, întrunit la București, hotăra înființarea Patriarhiei Ortodoxe Române. Însă, procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din anul 1918.
Această idee a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoțimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalități de marcă ale culturii românești, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaș, în frunte cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârșitul anului 1919, dar și Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, a declarat pentru Trinitas Tv Pr. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.
La sfârșitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la București, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naționale Române. Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului și de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului și Ilarie al Constanței.
Propunerea a fost inclusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în ședința din 4 februarie 1925 condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului.
În urma tuturor luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înființare al Patriarhatului românesc“. Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei românești de-a lungul timpului.
În încheierea istoricei întruniri sinodale a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulțumiri tuturor celor ce pregătiseră înființarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorințe se număra și aceea de a înălțare a unei Catedrale, în concordanță cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.
Să nu uităm că, printre altele, în cuvântul rostit de Patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare a vorbit răspicat și despre necesitatea înființării unei catedrale a mântuirii neamului, a relatat pr. Cons. Florin Șerbănescu.
Apoi, înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută și aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat și Camera Deputaților. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.
În data de 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înștiințate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.
Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în același an.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #698  
Vechi 08.02.2018, 00:23:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În anul 1937 arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul hirotonea în treapta de ierodiacon pe monahul Teoctist, în Biserica Precista Mare din Roman, pe seama Mănăstirii Bistrița, a amintit IPS Ioachim în cadrul slujbei de pomenire oficiate miercuri în Catedrala din Roman, la 103 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți împreună cu Patriarhul Teoctist toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Române trecuți în odihna veșnică, notează site-ul oficial al Eparhiei.
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a evidențiat activitatea pastorală și misionară a celui de-al cincilea patriarh al României și a rememorat perioada în care a îndeplinit misiunea de secretar al său în cadrul Cancelariei mitropolitane din Iași.
IPS Ioachim a vorbit și despre perioadele din istorie în care atât ierarhii cât și credincioșii români au fost greu încercați.
„Poporul român a fost înviat din calea răutăților de câte ori a fost răstignit. Având credință în Dumnezeu, poporul nostru a biruit pe vrăjmași și și-a statornicit identitatea. Sperăm ca Biserica, cea care este mama poporului român, să dăinuiască până la sfârșitul veacurilor”, a spus ierarhul.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Blănaru Florin a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Caraclău, județul Bacău, iar teologul Baciu Bogdan Ionuț a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Berești-Tazlău, Protopopiatul Moinești.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #699  
Vechi 22.02.2018, 13:05:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Acum 117 ani, în data de 22 februarie 1901, s-a născut vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, în satul Suiești din județul Vâlcea.
Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea ortodoxiei românești în vremuri grele. Anul trecut a fost declarat Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suiești, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creștini, de la care a moștenit educația creștină și calitățile de bun administrator.
Preoția mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele și primii pași pe drumul înțelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată și evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinților mei duhul unui creștinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu și aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moștenit de la bunicii, moșii și strămoșii mei, vrednici slujitori ai Bisericii și ai țării, pomeniți întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios și patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată (Almanah Bisericesc 2001)
Preotul și învățătorul Ioan Marina
În perioada 1915 – 1923 a studiat la Seminarul teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Facultatății de Teologie din București, devenind licențiat în teologie în anul 1929.
În perioada 1923 – 1926 a fost învățător la sat, în județul Vâlcea; în 1924 s-a căsătorit cu Lucreția Popescu și a devenit preot în satul Băbeni. În 1932 este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.
La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia și Ovidiu. La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale.
Preasfințitul Justinian Vasluianul
La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei, și i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.
Mitopolitul Justinian
În data de 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locțiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului. Întrunit la București, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă.
Patriarhul Justinian Marina
La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani. Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării (din Gramata Sinodală de instalare).
În 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii ortodoxii:
Canonizarea primilor Sfinți Români (1955) și generalizarea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră;Înființarea unor așezăminte sociale pentru clericii bătrâni și bolnavi;Reorganizarea învățământului teologic ortodox (1948);Revenirea a 37 de preoți și protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948);Întreținerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine;Inițierea unor relații cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961);Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 și 1975) multe cărți de cult, lucrări, periodice, traduceri.Locașe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici.
Patriarhul Justinian a fost ținut la domiciliu forțat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi și monahii.
Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. (Părintele Patriarh Daniel)
Patriarhul Justinian a încetat din viață în data de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus într-un mormânt în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #700  
Vechi 14.01.2019, 22:06:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Maine se implinesc 169 de ani de la nasterea marelui nostru poet Mihai Eminescu.
"Daca vrem sa ne iubim patria, neamul, biserica, sa-l citim pe Eminescu!"
„La 169 de ani de la nasterea poetului, il cinstim si ne rugam pentru odihna sufletului sau, a celui care s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorintele lui; cred ca nu este un altul care sa fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred ca si sfarsitul vietii pamantesti a lui Eminescu a venit din cauza durerii pe care el a simtit-o vazand ca cei care au in maini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevarul, frumosul, nu o fac.
Prezenta lui Mihai Eminescu la Serbarea de la Putna din anul 1871, la hramul manastirii. A fost cea dintai Serbare a Romanilor de Pretutindeni, cu ocazia careia a avut loc si primul Congres al Studentilor Romani de Pretutindeni. Dupa incheierea ei, Eminescu scrie: «Sa deie Ceriul ca sa ajungem asemenea momente mai adeseori, sa ne intalnim la mormintele stramosilor nostri plini de virtute, si sa ne legam de suveranitatea lor cu credinta si aspiratiile vietii noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul romanesc poate spera slava si pomenire in viitor».
Cu durere în suflet trebuie să recunoaștem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preț pe adevăratele valori strămoșești, naționale, creștinești. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de țară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau și cei mai buni creștini. Strămoșii noștri și-au vărsat sângele și și-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate și să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic și ne-am transformat în sclavii propriilor patimi.Iată că înțelegând greșit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înșine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoștința noastră față de jertfa strămoșilor și martirilor noștri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare și-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu și nimeni altcineva. E dureros și faptul ca prin școli nu se prezintă adevărata față a lucrurilor, suntem îndoctrinați cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile și concepții anticreștine și de aceea nu se mai cunoaște adevărul sacru. Chiar și despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învățați să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?
Corupții vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui și l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iași. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârșitul. Cam așa se întâmplă cu toți aceia care au curajul să mărturisească adevărul și să demaște minciuna…Prețul adevărului este moartea! Este Crucea !
Și un lucru mai puțin cunoscut am citit într-o carte: „Părintele Arsenie Boca a deplâns viața marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă și concepția poetică ar fi unit-o cu concepția de viață creștină, ar fi suferit mai puțin în lumea aceasta și nu ar fi trecut atâția ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia și uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamț. Și totuși, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtășanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult.
Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost și întemnițat pentru credință, i-a alcătuit marelui Eminescu, din prețuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu și i s-a arătat marele poet, în chilia lui, și i-a zis zâmbind: „Acum văd fața Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…” (Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu).
Odihneste Doamne cu dreptii sufletul marelui nostru poet Mihail Eminescu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Remember - TEOFIL PARAIAN cristiboss56 Stiri, actualitati, anunturi 21 03.03.2011 20:24:48
remember? Corinanyc Rugaciuni 0 16.08.2009 11:05:06
Remember Pr. Ioanichie Balan jenica Generalitati 25 16.01.2008 18:10:49