De la cine vine raul ? Incercare de me-ontica !

[Radu32]

Fiinte limitate si dependente de lumea materiala,din care suntem facuti ( o lume a contingentei,a coruperii si decaderii ),noi oamenii suntem foarte vulnerabili in credinta atunci cand raul adevarat ne copleseste sub diverse forme !

Dincolo de credinta insuflata inca din primii ani ai prunciei de catre parinti sau rude, ulterior,si in functie de educatia si cultura noastra,ajungem sa ne punem in anumite momente ale vietii intrebari capitale in legatura cu credinta,si cu existenta lui Dumnezeu !
Aceste intrebari, sau momente de indoiala,sunt inextricabil legate si de evenimentele negative care ne-au lovit, si coplesit la un moment dat !
Deci exista pana la urma un fel de relatie a credintei cu raul !

Desigur, ca e usor sa crezi, cand tot iti merge bine, totul e ok...traind un fel de paradis imperfect la scara vietii terestre,si desfasurandu-te mecanicist-formal in actul credintei ,in pura inertie a credintei !
Dar, greul incepe cand,de-a lungul vietii constati ca intamplarile rele nu te-au ocolit,si...ca dimportiva, au fost momente cand dumnezeu si-a luat concediu,parca !
La fel constati si daca dincolo de eul tau, privesti traiectul istoriei umanitatii in diverse perioade,deci destinul impersonal al umanitatii in timp ,si vezi cat de traumatic a fost,desigur pentru timpuri si destine pe care tu nu le-ai trait,dar le-au trait altii...

Intrebarea de capatai care se pune, e : de unde vine raul,de fapt ?
1). raul vine de la diavol ?
2).raul vine de la dumnezeu ?

Si o a treia intrebare; care e sensul sau rostul raului in creatie ? sau in univers ?

[ap2010]

Raul nu vine nici de la diavol,nici de la Dumnezeu,vine de la oameni si de cele mai multe ori este urmarea directa a faptelor noastre,fapte care ne duc in situatii care ne fac sa suferim.

[Mihnea Dragomir]

Nu cred că răul vine de la Dumnezeu, nici de la diavol. Şi nici de la oameni nu vine. Este adevărat, diavolul şi unii oameni pot "ajuta" răul cu sugestiile şi intervenţiile lor. Dar nu ei sunt principiul (izvorul) răului. Aceasta, pentru că răul nu are principiu, el fiind absenţa lui Dumnezeu (sau "ruperea faţă de Dumnezeu", dacă se poate spune aşa). Vedem că lumina are o sursă. Aceasta este Soarele (sau becul electric). Când se face întuneric însă, mai putem spune că întunericul are o sursă ? Când mă îndepărtez de soare, ori când îl ecranez cu ceva din natură ori făcut de mine, spun că se face întuneric. Nu înseamnă că soarele nu (mai) există, ci înseamnă că am reuşit (contra)performanţa ca lumina lui să nu mai ajungă la mine.

"Încercare de me-ontică" sună titlul topicului. "On" este "existenţă" pe greceşte. Prin urmare, "ontică" înseamnă "despre existenţă". Dar "me" este prefix de negaţie (cum e "a" sau "ne" pe româneşte. Deci, "me-ontică" înseamnă "despre non-existenţă". Cu adevărat, răul este "me-on", numai Binele este "on".

[Radu32]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu cred că răul vine de la Dumnezeu, nici de la diavol. Şi nici de la oameni nu vine. Este adevărat, diavolul şi unii oameni pot "ajuta" răul cu sugestiile şi intervenţiile lor. Dar nu ei sunt principiul (izvorul) răului. Aceasta, pentru că răul nu are principiu, el fiind absenţa lui Dumnezeu (sau "ruperea faţă de Dumnezeu", dacă se poate spune aşa). Vedem că lumina are o sursă. Aceasta este Soarele (sau becul electric). Când se face întuneric însă, mai putem spune că întunericul are o sursă ? Când mă îndepărtez de soare, ori când îl ecranez cu ceva din natură ori făcut de mine, spun că se face întuneric. Nu înseamnă că soarele nu (mai) există, ci înseamnă că am reuşit (contra)performanţa ca lumina lui să nu mai ajungă la mine.

"Încercare de me-ontică" sună titlul topicului. "On" este "existenţă" pe greceşte. Prin urmare, "ontică" înseamnă "despre existenţă". Dar "me" este prefix de negaţie (cum e "a" sau "ne" pe româneşte. Deci, "me-ontică" înseamnă "despre non-existenţă". Cu adevărat, răul este "me-on", numai Binele este "on".

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

[Radu32]

În prealabil postat de ap2010

Raul nu vine nici de la diavol,nici de la Dumnezeu,vine de la oameni si de cele mai multe ori este urmarea directa a faptelor noastre,fapte care ne duc in situatii care ne fac sa suferim.

Cum putem explica atunci, ca oameni cu fapte odioase o duc bine-mersi,si altii cu fapte angelice is loviti cu bata in cap !

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Radu32

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

1) Dumnezeu S-a retras cu bunăştiinţă.
2) Iadul nu este nici inexistent, nici neant. E la fel de existent cum e raiul sau purgatoriul.

Când spunem, citând din Catehism: "Dumnezeu se află în Cer, pe pământ şi în tot locul", nu subînţelegem aici că se află şi în Iad.

[adrian010155]

Dumnezeu nu este absent pe vreundeva. Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu. Tot ce exista este facut de Dumnezeu. Intreaga existenta si ceea ce inca nu exista se afla in interiorul Dumnezeirii. Diavolul a fost un inger foarte mare pe care l-a facut Dumnezeu, dar care, vazandu-se atat de aproape de Dumnezeu, s-a considerat in masura sa preia din puterea lui Dumnezeu ignorand faptul ca puterea este numai la Dumnezeu, nicaieri in alta parte si ca ceea ce avea el putere, fiind la Dumnezeu, era putere de la Dumnezeu si nu era propria lui putere. Prin aceasta, singur s-a departat de la Dumnezeu si a pierdut harul stralucirii sale pentru ca a incalcat legile lui Dumnezeu. Dar el a ramas in interiorul Dumnezeirii pentru ca nu avea unde sa fie in alta parte, fiind ca nu exista o alta parte. Si, nu numai atat, dar el a pastrat darul de putere de la Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu isi respecta cuvantul, iar harul odata dat, nu il ia inapoi desi, cu siguranta, ar fi putut face acest lucru. In acest fel, diavolul a devenit asemnea unui preot caterisit. El ramane cu harul preotiei toata viata sa, dar nu mai are voie sa slujeasca. Ei bine, diavolul neavand cum sa nu respecte caterisirea, a continuat sa "slujeasca" in felul in care si-a imaginat el de asta data, nemaivand izvorul Duhului Sfant si invatand, pe cei care il asculta, falsele valori care duc la prabusirea multora in jurul lui. Rezultatul acestei "slujiri" este suma gandurilor viclene care se emit in univers. Iata raul si iata izvorul raului si iata unde este lupta noastra cea mai grea - lupta pe teritoriul gandurilor,find ca, daca ni se aud cuvintele, daca ni se vad faptele, gandurile nu se vad, sunt ascunse si nu sunt putini cei care cu ganduri ascunse murdare vorbesc totusi frumos si se comporta ireprosabil fiind laudati de lume. Acolo, in lumea gandurilor este, asadar lupata noastra cea mare. Acolo se decide victoria sau infrangerea noastra.

[ap2010]

Cei care fac rau in general o duc foarte bine,material vorbind,deoarece ei au o structrura speciala,pe care cei invatati sa faca bine nu o au.In primul rand ei nu au incredere in nimeni si se stie ca cel mai mult rau iti poate face cineva apropiat,pe cand oamenii buni in general sunt mai increzatori si mai deschisi,din pacate catre oricine.
Tendinta omului este sa ii creada pe cei din jur asemeni lui,rau fiind ii crede pe toti rai si necinstiti si actioneaza ca atare.

Cu ceva timp in urma am incercat cu disperare sa leg un dialog pe aceasta tema. Probabil titlul pe care l-am ales a fost neinspirat fiindca majoritatea a preferat sa stea deoparte. Iar cei care-au intrat, au dat raspunsuri prudente, sau... ma rog... atat au putut duce...
A trecut vremea si unele lucruri s-au schimbat... Sau poate asa am perceput eu Adevarul. Dar judecand dupa toate regulile cunoscute pana acum, cred ca pana nu vom trece in lumea de dincolo, Adevarul ramane in mare masura relativ.
Plecand de la premisa ca Dumnezeu stie totul dintru inceput, El permite sau nu, raului sa se infaptuiasca. Raul, oricare ar fi el, este condamnabil si se pedepseste. Forma raului are mii de nuante, iar ceea ce pentru unii raul pare bine, sau eventual nu inseamna nimic, pentru altcineva poate fi strigator la cer, dar si codul de acces catre desavarsirea in credinta. Este incandescenta smereniei si caintei, este revelatia autentica a conditiei umane in fata lui Dumnezeu.
Cine pe lume nu greseste? Toti gresim. Mai grav sau mai putin grav. Dar cati constientizeaza macar intr-un tarziu, cam cat la suta din viata lui se desfasoara in pacat si regreta amarnic pentru acele greseli. Iertam greu celor ce ne gresesc si le consideram greseli chiar si pe acelea care poate ca nici nu sunt cu adevarat. Dar cand e vorba de greselile noastre, ne pomenim in fata duhovnicului ca nici nu prea avem ce spune. De parca toate le-am face dupa voia lui Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere, am observat un lucru: daca persisti in gandul de a infaptui un pacat (dintr-o slabiciune oarecare) Dumnezeu iti faciliteaza pana la urma savarsirea pacatului, dar are grija sa te scuture imediat, iar tu nu ai cum sa nu vezi ce se petrece. Daca insa savarsirea pacatului a devenit o obisnuinta, poti sa spui ca sentinta ta e data deja...

De unde vine raul? Dar ploaia, seceta, cutremurul, razboiul, foametea, boala sau bucuria de a privi un copil razand, dragostea, casatoria, florile, marea, pasarile in concert... De unde vin? Totul pe lume este intr-un permanent echilibru. Nimic nu-i numai rau sau numai bun. Nimic nu-i doar alb sau doar negru... Din pacate inca mai orbecaim in privinta predestinarii... De ce sunt unii sortiti sa intalneasca pacatul si de ce nu se pot stapani daca tot il intalnesc? Iar daca in prostia lor, il savarsesc, de ce nu constientizeaza gravitatea si nu cad in genunchi pentru iertare?...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Radu32

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

Parintele Galeriu a raspuns (rapid) unui bilet venit din sala, la sfarsitul unei conferinte, raspuns pe care l-am transcris aici.

Dumnezeu este prezent chiar si in Iad, pentru ca existenta nu este posibila fara pronia Lui: "De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti." - Psalmul 138, 8. Acolo iubirea Lui ramane la fel de mare pentru fiintele care populeaza imparatia intunericului, insa perceperea acestei iubiri este un chin pentru ei toti.

Crearea celor doua lumi despre care stim este un act de JERTFA din partea Lui Dumnezeu. O data ce o fiinta este creata dupa modelul divin (eterna, existenta, rationala, libera si capabila de iubire), Dumnezeu Se limiteaza pe Sine oferintu-i darul libertatii. Ii da posibilitatea de a fi oricum vrea sa fie. Altfel, lumea ar fi un paradox si noi niste roboti compecsi.

In arhitectura lumii noastre in particular, Ratiunea Lui Dumnezeu care este Hristos a stiut dinainte ca exista posibilitatea coruperii omului de catre ingerii cei rai, asa ca a fost de acord sa gandeasca lumea chiar si cu aceste risc, a carui solutie a fost jertfa, moartea si invierea - totul din iubire suprema.

Deci, pe scurt, filosofia Lui este: mai bine ceva decat nimic. Mai bine chiar si o imparatie a raului, daca unele fiinte vor sa se impotriveasca modului bun de existenta propus de El.