|
#41
|
|||
|
|||
Este o expresie incetatenita :). Ce sa zic, poate ca unii/unele dintre noi nu prea stim cum ar trebui sa fie intr-o casnicie binecuvantata, poate nici nu avem modele, putem doar sa ne inchipuim, cel mult. Poate am ramas blocate pe modelul relatiilor disfunctionale pe care le-am experimentat si din care, poate, cu greu am reusit, sau nu, sa ne eliberam (in unele cazuri, chiar si relatia cu parintii este una disfunctionala, copiii fug de acasa ca sa scape de tirania parintilor si intra intr-o alta sclavie, din care cu greu se pot elibera pt ca nu stiu sa fie liberi...). Si de asta ma tem, eu personal, in cazul barbatului prezentat mai sus, sa nu fie ceva de genul...
Last edited by fallen; 18.03.2014 at 19:32:46. |
#42
|
|||
|
|||
Citat:
Cam urata situatia. Dar de lucrat lucreaza? Ce meserie are? Cat castiga? Ar putea sa-si intretina familia?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#43
|
||||
|
||||
Citat:
Undeva e de inteles ca vrea o familie separata de parintii lui, daca sunt scandaluri... Dar intrebarile lui AlinB sunt pertinente. Last edited by Corinusha; 19.03.2014 at 08:38:01. |
#44
|
|||
|
|||
Citat:
Lucreaza, ne-am descurca amandoi. |
#45
|
|||
|
|||
Citat:
|
#46
|
|||
|
|||
Citat:
Probabil ma simte ca pe un colac de salvare de care se agata. Ii inspir incredere, il incurajez, ii stimulez vointa. Nu stiu exact ce spera in adancul inimii, ca se rezolva prin mine... Ma gandesc ca parintii la amandoi au problemele lor de sanatate datorate varstei, va fi si mai greu, ce va fi cu noi? el sa stea cu ochii in tavan ca e la pamant si eu sa ma lupt cu toate.... ma macina multe ganduri |
#47
|
|||
|
|||
Citat:
|
#48
|
|||
|
|||
Trebuie sa mai ai in vedere un aspect, legatura lui cu familia.
Victimele abuzului din familie au tendinta de a pastra o legatura cvasi-patologica cu agresorii lor, care nu ezita uneori sa-si transfere influenta negativa inclusiv asupra familiei respectivului, care de multe ori nu doar ca nu are curajul sa lupte impotriva acestui aspect dar il chiar si aproba. Ai putea sa ai o discutie cu el in acest sens, poate mai ocolite, sa vezi care e atitudinea, sa vezi care e atitudinea parintilor lor fata de tine, daca sunt asa o mare problema cum au fost pentru el, etc. Si sa nu pornesti de la principiul "impreuna ne-am descurca", financiar vorbind. Daca o sa aveti si un copil macar, necesarul financiar va fi altul. Daca ei va ajunge la concluzia ca nu mai poate lucra si va trebui sa se pensioneze pe caz de boala (nu stiu cat de complicata e problema) iarasi e un aspect problematic. Desigur, intr-o nota pozitiva, te poti gandi si ca o data ce se va rupe de familia lui care il afecteaza negativ, sa-si revina cu adevarat, sa renunte la medicamentatie, sa aiba o viata normala, etc. Si intr-o nota relativ neutra, poate nitel amuzanta, pot sa-ti spun ca asta e genul de decizii in care indiferent ce hotarasti, tot iti va parea rau la un moment dat. Daca renunti si nu vei mai avea alta oportunitate, te vei gandi ca era mai bine daca nu renuntai, ca poate lucrurile mergeau bine, daca nu vei renunta si vor merge prost te vei gandi ca mai bine renuntai, etc. Cred ca important este, daca iti vei asuma aceasta sarcina sa o faci intr-o nota duhovniceasca, cu rugaciune si Dumnezeu inainte, nu in duhul unuia care joaca la loterie, luand in considerare si faptul ca ar putea fi greu, foarte greu dar cine stie, poate chiar spre zidirea ta duhovniceasca.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#49
|
||||
|
||||
Citat:
|
#50
|
|||
|
|||
Nu m-am suparat deloc, am zambit pentru ca asa este.
Am momente cand ma simt puternica, gata sa ma lupt cu problemele si optimista ca se rezolva, sa iau viata in piept si sa reusesc langa el, alteori ma sunt neajutorata, ca ma depaseste situatia, ca nu voi face fata, si sunt mahnita de <oferta> vietii fata de mine.... |
|