traim in lumi diferite. cu inima...

Vai, cat adevar graiesti, rebelule drag, care nu esti rebel de fel.

[rebellu007]

În prealabil postat de ancah

Vai, cat adevar graiesti, rebelule drag, care nu esti rebel de fel.

daca ai sti cate palme mi-am luat ca sa ajung aici...:)
si tot nu pot spune ca stiu ceva. dar, dupa cum spuneam, ma straduiesc. poate nu-mi iese mereu cum vreau eu dar important e sa fii conectat la sursa. aproape de sursa. aproape de duhovnic, de parintii din manastire, de trairile si experientele lor. imposibil sa nu te folosesti de ceva...
Doamne ajuta!

Nimic din ce spui nu-mi e necunoscut, asa ca stiu si de palme si de straduinta. Oricum nu e suficient, deci mergem inainte. Bine ca drumul e cel bun. Doamne ajuta!

[rebellu007]

În prealabil postat de ancah

Nimic din ce spui nu-mi e necunoscut, asa ca stiu si de palme si de straduinta. Oricum nu e suficient, deci mergem inainte. Bine ca drumul e cel bun. Doamne ajuta!

toti ne regasim cate putin printre randurile fiecaruia. toti am trait deziluzii, bucurii, caderi, urcusuri... toti luptam intr-un fel sau altul pentru ceva sau cineva... toti speram ca suntem pe drumul cel bun, dupa cum spui. si suntem in marea majoritate a timpului. insa mereu o luam razna. ni se strica directia si iesim "in decor", vorba soferilor. uneori ma intreb ce caut si aici, pe forum. ce cred ca voi gasi sau ce doresc sa fac cu expunerile mele. si ma gandesc ca toate aceste intrebari sunt in toti cei de aici. continui sa scriu controlandu-ma sau facand un exercitiu din a ma controla si a nu trece peste anumite limite. sa nu devina altceva decat simple expuneri si simple pareri. sa nu creeze dependenta, sa nu ma amestec in viata altora, sa nu ma incalcesc in propria dorinta de a face bine incercand sa "ajut" pe cineva... nici acum nu-mi dau seama daca acest forum e benefic sau ne provoaca... e cert ca trebuie sa comunicam intre noi cei care, cat de cat, realizam ca nu suntem buricul pamantului si ca suntem praf in vant fara Dumnezeu. si poate ca, din cauza ca n-o putem face la serviciu, in oras, printre putinii amici care ne impartasesc trairile si ne inteleg, poate de aceea ne aflam aici. sau poate ca, din contra, suntem multi cei care gandim asa si vrem sa-i atragem si pe altii. sa-i ajutam sa deschida ochii. in ambele situatii trebuie sa fim cu ochii larg deschisi si atenti mai mult la noi decat la altii si la problemele lor. trebuie sa avem grija de sufletul nostru in primul rand si apoi sa incercam sa-i ajutam pe semeni. insa, in grija noastra fata de ei, sa fim foarte atenti... ispitele ne asteapta la cotitura.
nu stiu ce-am vrut sa spun exact cu toate acestea dar sper sa intelegi ceva.
ai grija de tine.
Doamne ajuta!

Draga rebelule, multumesc pentru mesaj. Dar care e rolul celor care traiesc in alta lume decat a noastra, asa cum ai descris-o mai sus?

Iata ca am citit ceva foarte frumos din Pateric si vreau s-o impartasesc cuiva( ma iertati cei care ati citit-o deja):

"Ava Pimenl-a intrebat pe avva Iosif: "Ce sa fac cand se apropie patimile? Sa le tin piept ori sa le las sa intre?" Batranul ii zice: "Lasa-le sa intre si lupta-te cu ele". Celalalt s-a intors la Sketis si statea. Intre timp a venit acolo cineva de la Tebaida si zicea fratilor: "L-am intrebat pe avva Iosif: cand se apropie vreo patima de mine, ii tin piept ori o las sa intre?" si el mi-a zis : "In nici un caz sa nu lasi patimile sa intre, ci tine-le piept fara preget." Auzind avva Pimen ca avva Iosif i-a spus altceva calugarului din Tebaida, s-a sculat si s-a dus iarasi la la Panefisi. Il intreba: "Avva, eu ti-am destainuit gandurile mele, iar tu una mi-ai spus mie si alta fratelui din Tebaida". Batranul ii zice: "Oare nu stii ca-mi esti drag?" El raspunde: "Ba da". " Nu m-ai rugat sa-ti vorbesc ca mie insumi?" "Asa a fost." Batranul zice: "Daca lasi patimille sa intre si ajungi sa le stapanesti, ele te fac mai iscusit. Eu ti-am vorbit ca mie insumi. Altii insa nu au nici un folos daca lasa patimile sa intre; acestia trebuie sa le curme deindata".

Citind aceasta apoftegma am realizat ca ne misca in spirala. Mereu, mereu aceleasi probleme de rezolvat, dar la alt nivel. Nu e de mirare, deci ca sfintii se considerau pacatosi, in ciuda drumului parcurs. Erau pacatosi, dar nu comparativ cu noi, ci cu Dumnezeu. Cata diferenta! Urcusul e tot mai greu, dar nu imposibil. Sa ne straduim cu totii sa ajungem la liman.

Rebelule,te-as ruga sa-mi spui ceva despre dependenta de care pomeneai.
Cat despre forum e si una si alta; depinde cu cine dialoghezi.
Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de rebellu007

cum va simtiti cei care cunoasteti, chiar putin, din tainele ortodoxiei, traind/o, cel putin in fiecare duminica, fata de ceilalti, amici, colegi de serviciu, vecini, rude, care nu prea au "treaba" cu Biserica? nu vi se pare uneori ca traiti intr-o alta lume si ca vedeti lucrurile destul de diferit fata de cei de mai sus? nu va vine uneori sa le strigati celor din jur: "treziti-va!" nu vi se pare ca de o buna bucata de vreme anormalul devine normal si invers? ce putem face sa nu ne smintim nici noi si nici pe cei din jur care, poate au "material" bun, dar inca n-au avut sansa sa fie luminati din interior?

iertati-mi iesirea dar sunt curios daca-mi impartaseste cineva problema.
Doamne ajuta!

Traim intro lume complexa, in diversitate, intro lume unde daca nu reusim sa o intelegem si sa ne integram , vom fi niste izolati, niste ciudatenii pentru ceilalti. E greu sa vezi sufletul impietrit a unor semeni ai nostri. E greu sa privesti neputincios la necredinta si aroganta atee a unora. Dar poate ei ne intaresc cel mai mult in credinta noastra invatand sa traim in dragoste si intelegere impreuna. Exemplul personal prin comportamentul nostru, prin gandirea noastra, prin argumentele noastre, pot determina o detensionare ,ca sa spun asa, a relatiei dintre noi si cei far de credinta. Totusi si aceasta impartire in doua tabere , noi si ei, este periculoasa si neproductiva. Un om nu se poate schimba dintro data in gandirea lui, in mentalitatea lui. Trebuie tot timpul sa ne privim pe noi si sa ne aducem aminte de momentele ratacirilor noastre si astfel vom fi mult mai toleranti, mai intelegatori, mai cooperanti cu cei care nu impart credinta noastra. Pentru multi din ei, scanteia credintei va apare intr un tarziu si asta trebuie sa ne incurajeze sa ne dea speranta. Scanteia divina a credintei are timpul ei pentru fiecare in parte. Sa ne rugam neancetat intru intarirea noastra in credinta si pentru luminarea celor fara de credinta, a intoarcerii oilor ratacite in turma Lui Hristos.

[maria55]

În prealabil postat de rebellu007

cum va simtiti cei care cunoasteti...... fata de ceilalti, amici, colegi de serviciu, vecini, rude, care nu prea au "treaba" cu Biserica? ..................
nu va vine uneori sa le strigati celor din jur: "treziti-va!" nu vi se pare ca de o buna bucata de vreme anormalul devine normal si invers? ce putem face sa nu ne smintim nici noi si nici pe cei din jur care, poate au "material" bun, dar inca n-au avut sansa sa fie luminati din interior?

A fost o vreme cand gandeam si eu asa .

Dar am incetat in a considera "material "bun sau rau . De ce ?
Pentru ca am trait situatii cand cei mai "rai" (considerati de mine ), mi-au fost de mare sprijin in imprejurari grele . Mi-a fost rusine de mine , am primit lectii .
Si de atunci ma uit cu "frica" la fiecare om (indiferent cum traieste)caci nu stiu cum e "privit" la Dumnezeu .

Nu ma simt deloc avantajata ,prezenta celor mai slabi ii consider o sarcina in plus.
E de datoria mea sa ma rog pentru ei ,cei apropiati .
Ceva imi spune , "toti , sau niciunul " . E ca si cand eu am o paine si ei nu , si trebuie sa o impart . Deci cred ca se vor mantui si prin cel care se roaga .

Uneori am impresia ca eu imi fac mai putin datoria (ca un crestin), decat ei .
Ei si-o fac fara sa-si dea seama , mare atentie !
La fel si cu stainii .Eu consider ca Dumnezeu ne vorbeste prin orice om.
Toti cei care imi intersecteaza drumul intr-un fel sau altul ii consider trimisi de El . Faptul in sine are insemnatatea lui ,Dumnezeu stie , dar si ei au nevoie de rugaciune . Si pentru mine se roaga altii .

De unde stiu ca au nevoie ei , si nu viceversa e mai greu de spus .
Daca cineva te asupreste , e clar el are nevoie.
Daca ma mangaie cu o vorba buna ....se schimba aspectul.

Cu alte cuvinte ma feresc pe cat posibil sa imi fac o parere despre cineva.
Chiar daca e o exceptie sa zicem si arata "fioros" .
Cine stie ce inima bolnava ascunde , ce dor sau neputinta poarta cu el !
Mai bine zic "Doamne mangaie-l si pe el ca precis se bucura !".

Poate ca sant cu mult mai "mica" decat vreau eu sa cred .

Doamne ajuta!

[costel]

În prealabil postat de rebellu007

cum va simtiti cei care cunoasteti, chiar putin, din tainele ortodoxiei, traind/o, cel putin in fiecare duminica, fata de ceilalti, amici, colegi de serviciu, vecini, rude, care nu prea au "treaba" cu Biserica? nu vi se pare uneori ca traiti intr-o alta lume si ca vedeti lucrurile destul de diferit fata de cei de mai sus? nu va vine uneori sa le strigati celor din jur: "treziti-va!" nu vi se pare ca de o buna bucata de vreme anormalul devine normal si invers? ce putem face sa nu ne smintim nici noi si nici pe cei din jur care, poate au "material" bun, dar inca n-au avut sansa sa fie luminati din interior?

iertati-mi iesirea dar sunt curios daca-mi impartaseste cineva problema.
Doamne ajuta!

Nu trebuie sa tipi la cei care nu vin la Biserica. Trebuie sa le vorbesti si nu doar intr-o zi, ci ori de cate ori ii vei intalni. Nu trebuie sa ocolesti pe nimeni, trebuie sa-i faci sa se simta bucurosi ca te-au intalnit.

Acum sa fim seriosi, nici noi cei care iesim din Biserica nu iesim de fiecare data cu o inima care sa bata pentru altii. Asa ca si in noi sta nefirescul. In Biserica se spune "sa ne iubim unul pe altul" si noi ramanem cu preferinte in iubire. Ce trebuie sa facem? Sa ne rugam, ca noi sa ne intarim in credinta si ca ei sa fie luminati.