Calea, Adevarul si Viata

[Stefan]

Sunt multe Cuvinte ale Domnului in Sf. Scriptura. Se vorbeste, nu de curand, ca ar exista mai multe cai catre Rai, ca "si ei au dreptate", ca "si ei sunt placuti lui Dumnezeu", ca "si ei au Adevarul sau o parte din El" - ca si cum Adevarul s-ar putea partaja.Nimeni, niciodata, nu a spus astfel de cuvinte, sau - daca vreti - facand apel la "Pariul lui Pascal" nu avem nimic a pierde.

Stefan

[marica]

Buna Stefan!
Sunt o atee de nevoie, insa iti dau dreptate partial: Nu pot exista 2 adevaruri contradictorii in acelasi timp: daca Isus Cristos este Dumnezeu, atunci islamul este fals, in masura in care sustine ca acesta nu este decat un profet. Daca budistii au dreptate si exista reincarnari succesive ale unui suflet, atunci crestinii si altii, bat campii daca cred in Judecata de Apoi si unicitatea vietii pamantene a unui suflet. Daca hindusii au dreptate ca exista un zeu cu n-spe maini, atunci e clar ca credinta in “adevarurile” Coranului care respinge cel mai violent politeismul, nu mai sunt valabile.
Cei care spun ca toate religiile sunt bune, frumoase si corecte (juste), acestia sunt ipocritii din lumea politicii si a “anexelor” sale (intelectuali, artisti, etc.) Ei prefera ca “prostimea” sa creada ce vrea ea, in masura in care o face in liniste si calm, pace si acceptarea celuilalt. Pentru ei, adevarul este o valoarea secundara, in raport cu armonia sociala si toleranta. Nu trebuie sa negam faptul ca acesti oameni politici, au si ei motivele lor pentru care au devenit asa: toleranta, convietuirea pasnica, viata aproapelui si libertatea lui de constinta, sunt valori certe, pe care prea adesea religiosii insisi, si in primul rand crestinii, le-au calcat in picioare de prea multe ori. Crestinii s-au omorât intre ei, timp de secole in sir, pe motive de genul celor de mai sus. Au omorat, au oprimat, au luat libertatea de exprimare, gandire si creatie, a multor generatii la rand.
Asta totusi, nu face atitudinea acestor politicieni ipocriti, mai putin ipocrita. Intr-o lume normala, care poate este doar un vis, o utopie, adevarul ar trebui sa fie valoarea suprema.
Noul ecumenism ca si relativismul moral, sunt niste gogosi de prostit oamenii.

In legatura cu pariul lui Pascal, lucrurile insa nu sunt atat de simple cum pari a crede. In fapt, nu exista atitudine sau fapta a omului, care sa nu aiba si repercursiuni negative. Nici credinta nu face exceptie. In acest sens, am sa-ti prezint cum filozofii demonstreaza faptul ca simpla credinta te face totusi sa pierzi un pic, si cum pariul lui Pascal nu e de fapt pariu deloc:

Intotdeauna oamenii fac judecati prin prisma unor probabilitati: astfel, daca probabilitatea ca Dumnezeu sa existe este infim de mica, ei vor prefera, asa cum fac in zeci de alte cazuri ale vietii de zi cu zi, sa se comporte in consecinta.
“Pariul lui Pascal” este deci o incercare de suprarationalizare a acestui comportament. Insa prima observatie care se impune cand se discuta despre el, este faptul ca celebrul ”pariu” propus de Pascal libertinului, nu tine: el pleaca de la presupunerea ca Dumnezeu accepta pariul si zice “ma prind”.
Caci asa functioneaza un pariu, ca întelegere libera si reciproc-cunoscuta intre 2 persoane.
Étienne Souriau, marele filozof francez (1892 - 1979), ne spune ca Pascal e asemeni nebunului care vazând o frunza pe firul apei ezitând între cele 2 laturi ale unei pietre, zice: ”Pariez pe un milion cu Rotschild ca va trece la dreapta!”

Frunza a trecut pe la dreapta pietrei, si nebunul zice: ”Am câstigat un milion!” :)
Unde este nebunia lui??
Ea sta in faptul ca Rotschild nu i-a zis nicicând ”Ma prind!”

Asa si cu Pascal, el propune ”acadele ceresti”, pe care destui in vremea lui si chiar mai multi azi, stiu ca nu sunt obtenibile; din pacate!!!!
Acestea sunt propuse de o anumita religie sau familie de religii adunate sub denumirea de ”monoteism”, dumnezeul acestora are o geneza cunoscuta (devenita clasica, e vorba de dumnezeul tribal ”gelos” care se încapataneaza sa nu (mai) admita concurenti, ramânând ”fiu unic” la ”parintii” sai nomazi) antropologilor lumii, acest Dumnezeu face si cere lucruri extrem de banale din perspectiva istoriei miturilor, iar istoric vorbind, populatia care l-a generat are si ea un trecut cunoscut si care adesea nu corespunde cu cel prezentat in textele sacre care il introduc pe acest Dumnezeu. Textele sacre insele, fie ele V.T. si N.T. in cazul crestinismului, au istoria lor destul de putin glorioasa, care este si ea cunoscuta de eruditi, dar chiar si de masele mai educate azi.

Deci pariul devine cacialma in toata regula, caci sansele, probabilitatile celor 2 posibilitati oferite, nu sunt egale sau macar comparabile pentru a forta o atitudinine de ”prudenta pascaliana”: sansa e aproape zero cand ne referim la existenta dumnezeului biblic, dar ea devine aproape 100 de procente când o negam; din multiple directii.

Deasemenea aici se impune precizarea importanta ca toata cunoasterea, ratiunea, stiinta, nu pot dovedi inexistenta unui dumnezeu teoretic, inca necunoscut noua (datoria dovedirii existentei unei astfel de entitati, pica insa in sarcina celor care, eventual, ar sustine-o!!!), insa poate foarte usor, din câteva directii cel putin, nega existenta dumnezeilor religiilor primitive, monoteiste sau nu.
Directiile astea ar fi antropologia religiei, istoria miturilor, istoria credintelor, istoria pur si simplu, exegeza moderna, criticismul de text, lingvistic si de stil, sociologia religiei, dar si filozofia, care desi nu poate nega existenta unui dumnezeu teoretic, poate insa sa demoleze multe din argumentele pe ceea ce indeobste este cunoscut sub denumirea de ”problema lui dumnezeu”.

Revenind: In conditiile in care existenta lui Dumnezeu nu este dovedita de cei care afirma ca el exista, putem atunci admite existenta potentiala si a altor entitati supranaturale, care ar pedepsi, poate, chiar credinta in dumnezeul biblic. Cu nimic mai fortat decat prima supozitie pascaliana . . . . .

Apoi pariul e inept intrucat credinta nu tine de simpla vointa de a crede – de ex., eu mi-as dori azi sa pot crede, recunoscând in modul cel mai sincer avantajele unei astfel de atitudini - caci ea decurge din si depinde de un proces, fie el si limitat, de judecata si asta la fiecare dintre noi, chiar si la cei care sunt ignoranti-sadea.
Astfel, e greu sa-i faci, de exemplu, pe membrii ”Academiei Americane de Stiinte”, care in proportie de 90 la suta nu cred in Dumnezeu, prin simplul lor act de vointa, credinciosi; s-ar putea asta, poate, printr-o lobectomie neuro, insa in nici un caz asa cum naiv, gândea demult, marele Pascal.

Apoi luând cazul particular al dumnezeului lui Pascal, adica cel crestin, informandu-ne despre ce se pretinde ca acesta cere pentru a ne oferi in schimb ”acadeaua” vietii vesnice, aflam ca nu ajunge doar simpla credinta in Dumnezeu, existand in fapt multe alte conditii:
credinta in fiul sau, cainta,
“sa se nasca din nou” (????),
“sa se nasca din apa si din duh”,
sa creada tot ce sta scris in Scriptura,
“sa manânce trupul si sa bea sângele fiului omului” (???),
“sa primeasca imparatia lui Dumnezeu ca un copilas”,
”sa faca fapte bune si sa ajute nevoiasii”,
etc.

Cei care cred in dumnezeul Bibliei, ar trebui sa stie toate lucrurile astea.

Nu se poate zice, de asemenea, ca cei care cred, nu pierd nimic: e vorba de timp personal dedicat rugaciunilor, stresul permanent stiindu-te etern si secunda de secunda supravegheat de o forta de care depinzi, care iti contorizeaza despotic orice gest dar chiar si orice gând fugar, asta fiind stresul de a te plia pe ceea ce crezi ca o forta supranaturala iti cere sa faci (Freud vorbea de religie ca de o nevroza colectiva), dar cel mai important lucru de luat in seama este consecinta constanta a existentei unei populatii religioase: istoria ne arata zecile de razboaie religioase, crimele oribile si abuzurile religiei in general, insa a monoteismelor in mod cu totul special, intoleranta falimentara ca efect al dogmelor ce caracterizeaza aceste religiii si consecintele ei. Nu e deloc putin lucru, trebuie sa admitem!
Aici, Pascal însusi, este foarte clar si cateogoric cand zice: ”Omul nu face nicicând un rau mai complet si mai cu atât entuziasm, ca atunci când il face din convingere religioasa.”

[Abell]

[color=red]Calea - Adevarul - Viata[/color]
Cred ca e cea mai frumoasa descriere a Domnului asupra oricarei pareri sau filozofii daca vreti.
Iisus a zis: "Eu sunt Calea" nu o cale ci "Calea" singura cale
Iisus a zis: "Eu sunt Adevarul" singurul Adevar
Iisus a zis: "Eu sunt Viata" singura Viata nu exista viata in afara Mea
Domnul S-a identificat pe Sine cu Calea fiind singurul care poate conduce omul catre mantuire si doar prin El se poate trece spre Rai.
Apoi S-a identintificat cu Adevarul = tot ceea ce sa spus in afara Lui este filozofie sau minciuna. Doar El este Cel ce poate decide ceea ce e adevar si ce nu.
Apoi S-a identintificat cu Viata = El este singurul care are Viata in El insusi, poate Sa dea viata si poate Sa o ea (dupa bunul Sau plac). Nu exista viata in afara Lui.
Moartea nu inseamna altceva decat despartire de Dumnezeu, si aceasta provoaca o foarte mare durere. Deocamdata ploaia cade si peste cei buni si peste cei rai si sunt unii care cred ca toate acestea vor fi vesnice si fara vointa lui Dumnezeu, de aici si teoria ca ar mai putea fi mai multe cai spre Vesnicie. Totusi atat Drumul cat si Vesnicia sunt ale unuia singur Iisus Hristos Domnul.

[mihaiporubin]

În prealabil postat de marica

Buna Stefan!
Sunt o atee de nevoie, insa iti dau dreptate partial: Nu pot exista 2 adevaruri contradictorii in acelasi timp: daca Isus Cristos este Dumnezeu, atunci islamul este fals, in masura in care sustine ca acesta nu este decat un profet. Daca budistii au dreptate si exista reincarnari succesive ale unui suflet, atunci crestinii si altii, bat campii daca cred in Judecata de Apoi si unicitatea vietii pamantene a unui suflet. Daca hindusii au dreptate ca exista un zeu cu n-spe maini, atunci e clar ca credinta in �adevarurile� Coranului care respinge cel mai violent politeismul, nu mai sunt valabile.
Cei care spun ca toate religiile sunt bune, frumoase si corecte (juste), acestia sunt ipocritii din lumea politicii si a �anexelor� sale (intelectuali, artisti, etc.) Ei prefera ca �prostimea� sa creada ce vrea ea, in masura in care o face in liniste si calm, pace si acceptarea celuilalt. Pentru ei, adevarul este o valoarea secundara, in raport cu armonia sociala si toleranta. Nu trebuie sa negam faptul ca acesti oameni politici, au si ei motivele lor pentru care au devenit asa: toleranta, convietuirea pasnica, viata aproapelui si libertatea lui de constinta, sunt valori certe, pe care prea adesea religiosii insisi, si in primul rand crestinii, le-au calcat in picioare de prea multe ori. Crestinii s-au omorât intre ei, timp de secole in sir, pe motive de genul celor de mai sus. Au omorat, au oprimat, au luat libertatea de exprimare, gandire si creatie, a multor generatii la rand.
Asta totusi, nu face atitudinea acestor politicieni ipocriti, mai putin ipocrita. Intr-o lume normala, care poate este doar un vis, o utopie, adevarul ar trebui sa fie valoarea suprema.
Noul ecumenism ca si relativismul moral, sunt niste gogosi de prostit oamenii.

In legatura cu pariul lui Pascal, lucrurile insa nu sunt atat de simple cum pari a crede. In fapt, nu exista atitudine sau fapta a omului, care sa nu aiba si repercursiuni negative. Nici credinta nu face exceptie. In acest sens, am sa-ti prezint cum filozofii demonstreaza faptul ca simpla credinta te face totusi sa pierzi un pic, si cum pariul lui Pascal nu e de fapt pariu deloc:

Intotdeauna oamenii fac judecati prin prisma unor probabilitati: astfel, daca probabilitatea ca Dumnezeu sa existe este infim de mica, ei vor prefera, asa cum fac in zeci de alte cazuri ale vietii de zi cu zi, sa se comporte in consecinta.
�Pariul lui Pascal� este deci o incercare de suprarationalizare a acestui comportament. Insa prima observatie care se impune cand se discuta despre el, este faptul ca celebrul �pariu� propus de Pascal libertinului, nu tine: el pleaca de la presupunerea ca Dumnezeu accepta pariul si zice �ma prind�.
Caci asa functioneaza un pariu, ca întelegere libera si reciproc-cunoscuta intre 2 persoane.
Étienne Souriau, marele filozof francez (1892 - 1979), ne spune ca Pascal e asemeni nebunului care vazând o frunza pe firul apei ezitând între cele 2 laturi ale unei pietre, zice: �Pariez pe un milion cu Rotschild ca va trece la dreapta!�

Frunza a trecut pe la dreapta pietrei, si nebunul zice: �Am câstigat un milion!� :)
Unde este nebunia lui??
Ea sta in faptul ca Rotschild nu i-a zis nicicând �Ma prind!�

Asa si cu Pascal, el propune �acadele ceresti�, pe care destui in vremea lui si chiar mai multi azi, stiu ca nu sunt obtenibile; din pacate!!!!
Acestea sunt propuse de o anumita religie sau familie de religii adunate sub denumirea de �monoteism�, dumnezeul acestora are o geneza cunoscuta (devenita clasica, e vorba de dumnezeul tribal �gelos� care se încapataneaza sa nu (mai) admita concurenti, ramânând �fiu unic� la �parintii� sai nomazi) antropologilor lumii, acest Dumnezeu face si cere lucruri extrem de banale din perspectiva istoriei miturilor, iar istoric vorbind, populatia care l-a generat are si ea un trecut cunoscut si care adesea nu corespunde cu cel prezentat in textele sacre care il introduc pe acest Dumnezeu. Textele sacre insele, fie ele V.T. si N.T. in cazul crestinismului, au istoria lor destul de putin glorioasa, care este si ea cunoscuta de eruditi, dar chiar si de masele mai educate azi.

Deci pariul devine cacialma in toata regula, caci sansele, probabilitatile celor 2 posibilitati oferite, nu sunt egale sau macar comparabile pentru a forta o atitudinine de �prudenta pascaliana�: sansa e aproape zero cand ne referim la existenta dumnezeului biblic, dar ea devine aproape 100 de procente când o negam; din multiple directii.

Deasemenea aici se impune precizarea importanta ca toata cunoasterea, ratiunea, stiinta, nu pot dovedi inexistenta unui dumnezeu teoretic, inca necunoscut noua (datoria dovedirii existentei unei astfel de entitati, pica insa in sarcina celor care, eventual, ar sustine-o!!!), insa poate foarte usor, din câteva directii cel putin, nega existenta dumnezeilor religiilor primitive, monoteiste sau nu.
Directiile astea ar fi antropologia religiei, istoria miturilor, istoria credintelor, istoria pur si simplu, exegeza moderna, criticismul de text, lingvistic si de stil, sociologia religiei, dar si filozofia, care desi nu poate nega existenta unui dumnezeu teoretic, poate insa sa demoleze multe din argumentele pe ceea ce indeobste este cunoscut sub denumirea de �problema lui dumnezeu�.

Revenind: In conditiile in care existenta lui Dumnezeu nu este dovedita de cei care afirma ca el exista, putem atunci admite existenta potentiala si a altor entitati supranaturale, care ar pedepsi, poate, chiar credinta in dumnezeul biblic. Cu nimic mai fortat decat prima supozitie pascaliana . . . . .

Apoi pariul e inept intrucat credinta nu tine de simpla vointa de a crede � de ex., eu mi-as dori azi sa pot crede, recunoscând in modul cel mai sincer avantajele unei astfel de atitudini - caci ea decurge din si depinde de un proces, fie el si limitat, de judecata si asta la fiecare dintre noi, chiar si la cei care sunt ignoranti-sadea.
Astfel, e greu sa-i faci, de exemplu, pe membrii �Academiei Americane de Stiinte�, care in proportie de 90 la suta nu cred in Dumnezeu, prin simplul lor act de vointa, credinciosi; s-ar putea asta, poate, printr-o lobectomie neuro, insa in nici un caz asa cum naiv, gândea demult, marele Pascal.

Apoi luând cazul particular al dumnezeului lui Pascal, adica cel crestin, informandu-ne despre ce se pretinde ca acesta cere pentru a ne oferi in schimb �acadeaua� vietii vesnice, aflam ca nu ajunge doar simpla credinta in Dumnezeu, existand in fapt multe alte conditii:
credinta in fiul sau, cainta,
�sa se nasca din nou� (????),
�sa se nasca din apa si din duh�,
sa creada tot ce sta scris in Scriptura,
�sa manânce trupul si sa bea sângele fiului omului� (???),
�sa primeasca imparatia lui Dumnezeu ca un copilas�,
�sa faca fapte bune si sa ajute nevoiasii�,
etc.

Cei care cred in dumnezeul Bibliei, ar trebui sa stie toate lucrurile astea.

Nu se poate zice, de asemenea, ca cei care cred, nu pierd nimic: e vorba de timp personal dedicat rugaciunilor, stresul permanent stiindu-te etern si secunda de secunda supravegheat de o forta de care depinzi, care iti contorizeaza despotic orice gest dar chiar si orice gând fugar, asta fiind stresul de a te plia pe ceea ce crezi ca o forta supranaturala iti cere sa faci (Freud vorbea de religie ca de o nevroza colectiva), dar cel mai important lucru de luat in seama este consecinta constanta a existentei unei populatii religioase: istoria ne arata zecile de razboaie religioase, crimele oribile si abuzurile religiei in general, insa a monoteismelor in mod cu totul special, intoleranta falimentara ca efect al dogmelor ce caracterizeaza aceste religiii si consecintele ei. Nu e deloc putin lucru, trebuie sa admitem!
Aici, Pascal însusi, este foarte clar si cateogoric cand zice: �Omul nu face nicicând un rau mai complet si mai cu atât entuziasm, ca atunci când il face din convingere religioasa.�

daca am inteles bine din viata traita pana acum ,am observat ca oamenii se impart in doua mari categorii: cei care se supun Imparatului ceresc-Fiul lui Dumnezeu si ceilalti care nu-L recunosc si nu-i slujesc.Niciodata vorbele Mantuitorului nu au incitat la ura , razboaie, ucideri etc,dimpotriva: "Va dau o porunca noua ,sa va iubiti unii pe altii,asa cum v-am iubit Eu"
Cei care cred in Domnul Isus Hristos ca Dumnezeu se impart si ei in cateva categorii:
*cei care cred si -si traiesc viata fara nicio problema de constiinta
*cei care cred si incerca sa-si potriveasca viata dupa niste reguli proprii despre care sunt convinsii ca sunt corecte,si asteapta mantuirea fara sa o ia prea in serios ,si
*cei care cred si traiesc cu frica de Dumnezeu si in Dragostea Sa..
In rest ,de la neprihanitul Abel incoace numai ura,sange,invdie, pana cand? pana se va implini cuvintele Sfantului Sfintilor: Eu fac toate lucrurile noi
mihaiporubin

[Tudor]

Va rog ca macar in continuare sa nu mai citati ce s-a scris mai sus!

[alecsandru]

În prealabil postat de admin

Va rog ca macar in continuare sa nu mai citati ce s-a scris mai sus!

Bine admin, dar sa stii ca am citit tot ceea ce s-a scris! si nu am de comentat decat:

1. Adevarul Este Unul singur, ne-impartit si ne-despartit, ne-amestecat si ne-schimbat, pentru ca ADEVARUL CA ATRUBUT AL lUI DUMNEZEU este sau reprezinta gandirea si faptuirea Lui Dumnezeu Cuvantul intrupat in Persoana Mantuitorului Iisus Hristos! Domnul nostru Iisus Hristos a spus "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata", si a fost de-o potriva DUMNEZEU ADEVARAT si OM ADEVARAT, DOUA FIRI INTR-O SINGURA PERSOANA, FIREA DUMNEZEIASCA SI FIREA UMANA IN CHIP DE NE-DESPARTIT, NE-AMESTECAT, NE-SCHIMBAT, SI NE-IMPARTIT! TOT ASTFEL ESTE FIINTA LUI DUMNEZEU, Care este de-o potriva TATAL, FIUL SI DUHUL SFANT DUMNEZEU! Tot astfel omul care gandeste si faptuieste adevarul, este co-lucrator cu harul Lui Dumnezeu, il iubeste pe Dumnezeu, si dreptatea acelui om este adevarata!
Omul drept si adevarat, are Conducator si Cap pe Domnul nostru Iisus Hristos. Uniunea de gandire si de faptuire a cestor oameni inseamna Biserica, al carei Cap este Iisus Hristos, acesti oameni se numesc de obice crestini!
2. Tinand cont de acestea putem spune ca: a.)CREDINTA ESTE HAR AL LUI DUMNEZEU si Transcende orice cunoastere, vine de la Dumnezeu (gandire si faptuire)si este Dumnezeu Cuvantul Intrupat Iisus Hristos, "Calea Adevarul si Viata";b.) credinta se manifesta prin gandire din ceea ce facem, si ni se da deci dupa posibilitatile fiecaruia de a o primi, intelege si faptui!
3. Credinta si darurile, harismele acesteia sunt diferite, pentru ca sunt DARURILE, DUHULUI SFANT (daruri,care sunt impartasite credinciosului botezat prin Sfanta Taina a Mirungerii): darul discernerii, darul sfatului, darul intelegerii, darul iubirii, darul ascultarii, darul rabdarii, ..........tine de persoana fiecareia sa conlucreze activ cu harul Duhului Sfant spre implinirea poruncilor Lui Dumnezeu, si spre slava lui Dumnezeu, Celui in Treime inchinat si marit Tatal, Fiul si Duhul Sfant!
4. Fiind creat omul dupa chipul si asemenarea Lui Dumnezeu, si dupa cum Fiinta Sfanta a Treimii este o Taina, revelata, prin istoric prin lucruri, fapte, si oameni, si prin insasi Fiul Lui Dumnezeu Iisus Hristos, tot asa fiecare persoana umana isi are taina sa, descoperita dupa fapte, gandire, semenilor si lui Dumnezeu!
5. De aceea islamul nu este fals, ci reprezinta o religie revelata, alaturi de religia crestina si de cea mozaica! Pornind de la adevarul revelat (descoperit) al Persoanei, de la esenta transcendenta a credintei si mai ales de la unitatea de Fiinta a Persoanei
6. Pornind de la faptul ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu, iar Iisus Hristos este Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, revelat ca persoana putem spune ca fiecare persoana umana , are taina sa, iar Duhul Lui Dumnezeu se salasluieste in fiecare om si i se impartaseste in har lucrator cu vointa acestuia , dupa masura priceperii (intelegerii fiecaruia)si a faptelor!
Acesta este Cuvantul, Samanta Cuvantului, pe care Dumnezeu a semanat-o in tot omul!
De aici si universalitatea Dumnezeu -Omului Iisus Hristos!
7. In politicieni, artisti, intelectuali, harul este lucrator in cel mai inalt grad! In masura curateniei morale a fiecaruia dintre acestia se realizeaza in mod concret chipul Lui Iisus Hristos, icoana dumnezeirii;
8. Conditia reala a intelectualului autentic (fie el politician, artist, .......etc)in societatea contemporana dominata de saracie, generatoare de imoralitate, si paganism (intr-o lume care se considera si se declara a fi crestina), este Cea A Rastignitului de pe Golghota de acum 2000 de ani!
9. In masura in care realizeaza, atributele Lui Dumnezeu, bunatate, curatenie sufleteasca si trupeasca, mila, intelegere, dragoste, ORICE PERSOANA UMANA, indiferent de religia sa declarata sau nedeclarata, este un Fiu al Luminii Celei Adevarate, Fiu al Lui Dumnezeu Celui Adevarat, Rastignit pe Golghota acum 2000 de ani.
Important este ca ceea ce intelegi tu din religia ta, sa te faca sa faptuiesti binele!
Binele, care este un indicator sigur al Lui prezentei harice a Lui Dumnezeu.

[NiCcoleta]

stiti pe mine ma tulbura foarte tare cind aud ca cineva nu crede in Dumnezeu.Dar ce pot face eu pentru ei????Cred ca nu pot decit sa fac o rugaciune.Si ma minunez cita dreptate are Sfintul Simeon Noul Teolog in scrierea sa "Imnele iubiri dumnezeiesti " cind spune:"Dar de cei ce cad din Dumnezeu , ma mir unde stau,/o data ce sunt departe de Cel ce e pretutindeni"....Ce trist ca ei nu cred!!!

În prealabil postat de NiCcoleta

stiti pe mine ma tulbura foarte tare cind aud ca cineva nu crede in Dumnezeu.Dar ce pot face eu pentru ei????Cred ca nu pot decit sa fac o rugaciune.Si ma minunez cita dreptate are Sfintul Simeon Noul Teolog in scrierea sa "Imnele iubiri dumnezeiesti " cind spune:"Dar de cei ce cad din Dumnezeu , ma mir unde stau,/o data ce sunt departe de Cel ce e pretutindeni"....Ce trist ca ei nu cred!!!

Pacat pt. ei...:(

[spinu]

Se spune ,,cartile educa spiritul" dar daca citesti prea mult incepi sa o iei razna mai ales filozofii ale oamenilor car nu stiu ce spun.Necredinta pacatosilor se intareste pe zii ce trece si este tot mai greu sa le arati calea lui Demenzeu,dar cum zice unchiul meu ,, daca vrei sa ajuti pe cineva ,dai un pumn si ajutal ca nu e constient ". Daca vrei cu orice pret sa ii faci pe oameni sa creada in Dumenzeu atunci Dumnezeu iti va da putere si vei reusii.Nu zice niciodata ,pacat ca ei nu cred , pt ca daca iti exprimi aceasta tristete inseamna ca iti pasa de ei , si daca iti pasa cu adevarat ii vei ajuta.
Si inca ceva... ,,Daca hindusii au dreptate ca exista un zeu cu n-spe maini" ........nu cred ca e intelept sa iei in batjocura credinta altora!

E corect "cartile educa spiritul". Si chiar asa este, nu doar se zice. Necredinta pacatosilor se intareste pe zi ce trece tocmai din cauza ca nu citesc. Ar fi interesant de facut o statistica intre enoriasii bisericii ca sa stim cum stam la acest capitol.

Si pentru ca tot suntem intr-o sectiune a forumului unde vorbim despre Cale si despre Adevar, si vorbim despre "citit", va supun atentiei o intrebare care ma framanta, in urma citirii si studerii aprofundate a Sfintelor Scripturi, legat de pazirea Sabatului si diferitele religii.

Intrebarea mea este urmatoarea: care este ziua a saptea a saptamanii?

Sunt in cumpana, intre doua variante. Una este bine argumentata, alta mai putin. Nu va spun ce si cum pentru a nu influenta raspunsurile (se poate ca merg pe o pista gresita). Pun doar intrebarea, si astept raspunsul vostru, impreuna cu argumentul fiecaruia, bineinteles.