|
#61
|
|||
|
|||
Si in cazul asta ce se poate sfinti?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#62
|
|||
|
|||
Citat:
A sfinți aceste rămășițe, trecînd peste faptul că la înmormântare s-au făcut deja toate cele potrivite de către preot, este un lucru inutil. Întrucât nu mai servește vieții, devenirii. Mormântul este, pentru corpul omenesc din el, locul putrejunii... Acolo ne întoarcem, corporal, în țărână... Doar sufletul ne mai este viu, în lumea de dincolo. În plan afectiv eu cred că gestul are sens, exprimînd iubirea, atașamentul față de părintele care s-a mutat la Domnul. Mai departe însă, Biserica ne învață că putem ajuta foarte mult pe cel despărțit de trup, prin: rugăciune individuală, parastase, pomelnice și toate faptele milei creștine. Acestea sunt actele "cu greutate" pe care le putem face pentru cel drag. Sunt nenumărate mărturii, în Tradiția orală și scrisă, despre marea ușurare pe care o simt cei trecuți la Domnul din partea noastră, a membrilor Bisericii luptătoare. Vă sugerez să cereți la biserică o carte sau o broșură legată de acest subiect pentru a afla ce ne dezvăluie Părinții despre viața de dincolo și despre modul cum putem fi noi de folos celor dragi care nu mai sunt printre noi. Toate cele bune, Doamne ajută! |
#63
|
|||
|
|||
Nu are legatura cu sfintirea neaparat.Cand a murit mama, am fost confuza.Am facut multe gesturi care poate isi avea rostul sau poate nu.A fost pentru ea.Sau pentru mine, sa ma linistesc.Cunostintele mele teoretice vizavi de credinta si tot ce tine de ea, au lacune foarte mari.Probabil nu se mai putea sfinti nimic, e asa cum spune domnul Ioan Cezat un gest de afectiune.
|
#64
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by alex190; 13.03.2015 at 03:50:41. |
#65
|
|||
|
|||
Da, interiorizarea celor citite e un travaliu, într-adevăr...
Pe de altă parte, cărțile au rostul lor, dovadă că tocmai din ele aflăm ce spunea Părintele Arsenie...:) Cărțile bisericești ne pot ajuta, cred eu, să avem repere corecte/folositoare atunci când năzuim la cele sfinte. De aceea le numim dreptar, ziditoare de suflet, comoară etc. Adeseori duhovnicii de azi, care au mai și scris cărți ori au lăsat pe alții să scrie mesajul lor, îndeamnă la consultarea acelor texte folositoare care pot umple un gol - lipsa bunilor învățători sau raritatea lor... * Vă mărturisesc că în această problemă a pierderii oamenilor dragi eu sunt... expert. I-am pierdut pe toți din familie, rând pe rând... Cu o excepție, deocamdată. Am experiența pierderilor majore, inclusiv a pierderii copiilor. Pe de altă parte am lucrat mulți ani cu oameni care au suferit pierderi foarte dureroase, uneori anihilante, parcă, pentru sufletul lor; în orice caz, așa le percepeau. Durerea, confuzia, spaima și multe alte simțăminte se amestecă în sufletul nostru când pierdem o persoană dragă. Sunt reacții firești ale omului sufletesc. Sunt și mari încercări. Ei bine, tocmai aici avem învățătură din partea Bisericii: nu ne e de folos să pedalăm prea mult pe aspectul acesta afectiv al doliului ci, pur și simplu, e folositor nouă și lor (celor pierduți) să ne înduhovnicim doliul. Să nu rămână doar psihologic. Concret, ce înseamnă aceasta? - Să ne înnăbușim durerea? Nicidecum. Să negăm suferința? Nu, nu e normal, nu e sănătos. Să ne lamentăm și să ne văicărim punînd pe umerii altora propria suferință? Ce sens ar avea, ce folos, ce demnitate... Să ne războim cu Dumnezeu? Vai, nu, Doamne ferește! (deși uneori am făcut-o...) Să fabulăm și să imaginăm vrute și nevrute? Nu, pierdem vremea și energia nobilă a iubirii. Atunci ce să facem? Să învățăm. Să conștientizăm, că tot veni momentul, cam cum e cu noi oamenii, cum e cu viața și cu moartea, cum e cu sufletul celui plecat la Domnul și cum putem fi de folos. Să ne împrospătăm rugăciunea și faptele milei. Să ne îmbunăm și să ne curățim inima... E drept că nostalgia și nenumăratele noastre obișnuințe de a conviețui cu cel drag ne sunt, într-un fel, o piedică... Dar tocmai acum vine prilejul cel mai generos de a face un salt în rugăciune, în înțelegere, în smerirea minții față de Dumnezeu și astfel în luminarea ei... Biserica a rânduit anumite practici ca să ne ajute pe noi, cei care am rămas deocamdată aici, dar și pe ei, cei plecați. În ce mă privește, am descoperit că sunt rânduieli minunate. Vă încurajez să le dați curs și veți înțelege treptat folosul lor. Cât despre apa sfințită, nu strică să mai întrebăm și pe preot. Nu s-o supăra prea tare că insistăm...:) Doamne ajută! |
#66
|
|||
|
|||
Citat:
|
#67
|
|||
|
|||
Citat:
Ca si educatoare ai o programa si o serie de activitati pe care le poti realiza. Nu poti supune copiii unor ritualuri, ce implica mai multe aspecte, fara acordul parintilor. Si asta este foarte clar definit. |
#68
|
||||
|
||||
Citat:
Alo tovarase,puteti sa a treziti din somn! Pe ce lume traiti? Suntem in 2017 ,romanii sunt capabili si liberi sa-si exerseze religia traditionala si apoi nu uitati ca religia ortodoxa in Romania reprezinta 89% din totalul populatiei.Adica aproape 90% Daca tot sunt niste "ritualuri "aiurea atunci ce va pasa ca copilul a fost acolo sau nu...sunt doar niste ritualuri fara sens oricum,nu ?
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#69
|
|||
|
|||
Citat:
Ghinion, nu ti-a iesit nici de data asta.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#70
|
|||
|
|||
Citat:
Intr-adevar fiecare persoana este libera sa-si exerseze religia si propriile credinte in timpul liber, insa intr-o organizatie educationala (de stat sau privata), cum ar fi cresa, gradinita sau scoala, exista reguli de functionare si de organizare. Nu ii poti considera implicit pe toti ortodocsi (doar pentru ca 90% din populatie s-au declarat teoretic asa). Si chiar asa nu toti accepta din diverse motive acele ritualuri (nu eu am spus ca a fi aiurea) a fi aplicate pe copilul lor. Daca te consideri ateu, intr-adevar, la nivel de perceptie, sunt doar ritualuri fara sens, insa nu inseamna deloc ca sunt acceptate cu indiferenta de catre parinti si trece cu vederea toate urmarile lor. Si da, imi pasa unde este copilul meu, ce face, cu cine si ce activitati are in locul si cu persoanele in grija carora este 6-8 ore pe zi. Eu aleg unde isi petrece acest timp si sunt responsabil pentru aceasta. La fel si educatoarele in a-si respecta atributiile intocmai. La cresa si gradinita... nu exista ora de religie :). Chiar daca probabil parintii bifeaza la inscriere pe un formular ca sunt ortodocsi (desi nu am vazut nicaieri asa ceva si nici macar botezul nu este deloc o conditie de a fi inscris intr-o forma de educatie / invatamant) extrem de multor parinti le pasa de implicatiile (psihologice si medicale) ale acelor activitati bisericesti. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
impartasirea copiilor mici | vam | Impartasania (Taina Euharistiei) | 353 | 10.03.2020 00:23:29 |
Carnavalul copiilor( Mosul copiilor din centrele de plasament) | mirela1990 | Umanitare | 0 | 11.12.2010 23:27:05 |
Impartasirea copilului mic | DariaFlor | Generalitati | 95 | 08.09.2010 20:12:34 |
Impartasirea Preotului | un.simplu.gand | Preotul | 3 | 06.09.2010 19:06:57 |
|