Crestinismul practic

În prealabil postat de andravenache

Azi am intalnit un barbat de 55 de ani. Bause si zacea pe jos in statie. Mai erau cca. 20 de oameni in apropiere, asteptand autobuzul, insa se departasera de el si se purtau ca si cum el nu era acolo. Nu vroiau sa il vada, ii deranja, ii incomoda. Doi adolescenti au inceput sa faca baza de el. M-am apropiat si l-am intrebat daca ii e rau. Mi-a spus ca da si a recunoscut ca a baut. Am sunat la 112 (desi, el mi-a spus sa nu sun). Asteptand ambulanta nu am aflat foarte multe dar am aflat totusi ca el, Gheorghe (asa il cheama), crede in Dumnezeu dar e convins ca si Satana are putere si e mai puternic decat Dumnezeu. Ii e frica de el, dar, pe de-alta parte, crede ca isi merita soarta (ca e blestemat pentru ce a facut si nici Dumnezeu nu mai vrea sa il salveze). Dadea cu pumnul in pamant si repeta “tu nu stii … nu stii ce am facut”. L-am intrebat daca ar fi dispus sa renunte la bautura si a spus ca trebuie sa bea ca sa uite… altfel nu ar putea suporta. Traieste sub cerul liber si se bate cu altii pe zona. “Uneori mai si incasez” imi spune. “Pentru ce?” intreb. “Pentru haine”.
E doar un scurt rezumat… a unei discutii de cca. 30 de minute. Ambulanta a venit, l-au recunoscut si l-au luat la socoteala “Daca te imbeti de ce te intinzi pe jos? Stai si tu pe banca.” M-am uitat la el si am vazut ca s-a schimbat brusc. Fata de mine se deschisese, fata de ei… a luat dintr-o data o alta fata, de om tare. A incercat sa se ridice singur (nu a reusit) si nu a vrut sa mearga la spital. Se vedea ca vrea sa nu le arate cat sufera, pentru ca stia ca nu le pasa. Se vedea pe fata lui masca pe care si-a tras-o imediat ce ei au ajuns. Nu-i pasa ca ei il cred doar un betivan bun de nimic. Oricum nu il interesa parerea lor, caci nici lor nu le pasa de el.
Am plecat cu durere in suflet si … acum, acasa, in camera mea, la laptop, ma gandesc: oare noi ce facem pentru acesti oameni? sau pentru altii? Oare punem noi in practica acest crestinism sau suntem doar niste "farisei" care respecta cu strictete ritualurile, dezbat si teoretizeaza pe forum, arata cu degetul, si ... cam atat?
Cred ca Gheorghe nu are nevoie de teorie,ci de: un dus, haine curate, mancare, adapost si … in primul rand: sprijin emotional (poate un psiholog, un preot, un prieten…)
Nu am realizat nimic in seara asta. Nu ii pot oferi nimic si ma intreb: pentru ce mi l-a scos Dumnezeu in cale? De ce nu face El o minune?

Problema alcoolismului este veche si grava. Priveste in jurul tau! Mergi pe strada si numara magazinele, buticurile si crasmele! Cam cata bautura se vinde? Priveste!
Observa la Mall/Auchan/BIlla ce isi iau romanii invariabil in carucioare. Observa! Nu cumva sticle de bere si vin? Doar observa!
Remarca inca si prilejurile pentru care in lumea noastra se bea: se bea de suparare, se bea la bucurii (examene, castig la loto, cununie, botez etc.). Se bea ca te-ai indragostit, se bea ca ai fost parasit, se bea de plictiseala, se bea ca e ceva de baut la indemana, se bea de frig, se bea bere ca-i cald, se bea ca te doare maseaua, se bea ca esti racit, se bea ca ai probleme cu emotiile, se bea ca vrei s-arati ca esti barbat, se bea de nervi, se bea de lipsa de tonus, se bea mereu din orice motiv. Din nenorocire, in cultura noastra romaneasca orice motiv e bun ca sa bei ceva. Si nici un motiv (uneori nici frica sa nu-ti pierzi carnetul sau familia sau sanatatea sau viata nu mai conteaza: nihilism si nonsens generalizat) pentru a lasa jos paharul sau a nu-l atinge.
Observa daca e vreo sarbatoare care sa nu fie insotita de bautura in Romania.
Pentru inceput odar deschide ochii si urechile pentru a lua un prim contact cu fenomenul. Apoi cugeta: din moment ce toate ale noastre sunt stropite cu bautura (sa mai amintesc de Vodcaroiu? De Basescu beat la televizor?), la ce sa ne asteptam?
Am crescut cu totii printre betivi si bautori de alcool. Tara vinului, a tuiculitei, a palincai, a berii si tuturor reclamelor. Priveste la TV - cate reclame mixte, fotbal si alcool, sunt oferite romanilor zilnic? Priveste! Observa! Asculta! Apoi cugeta...

Ce poti face tu? Sa intelegi ce se intampla si sa te pazesti tu pe tine, mai intai. Ca alcoolismul se strecoara ca un sarpe fin, cand si unde nu te astepti.

Cat priveste pe omul acela, stai linistita, e invatat cu "meseria" lui.
Pentru alcoolici exista servicii specializate: spitalul, cabinetele psi, AA si Biserica. Cine voieste sa se lepede de alcoolism, se va lepada. Dar voieste oare cineva? Da, in Romania sunt vreo 1000 de oameni care au scapt de alcoolism, conform statisticilor oficiale si datelor din AA. Iar restul milioanelor de bautori? ... AU ales sa bea mai departe.
Treaba lor, alegerea e a lor si doar a lor.

Bautul (alcoolismul) asta e o boala grava si foarte complexa (a intregii fiinte), cu complicatii nebunia si moartea; asta nu stie sau uita lumea.
Boala grava, progresiva, boala a fiintei, duhovniceasca mai intai.
Dar se poate trata! E suficient ca omul sa spuna: nu mai vreau sa beau si sa se puna imediat in miscare. Adica sa ceara ajutor! SA CEARA AJUTOR, nu sa se lupte cu alcoolul si cu lumea si cu Dumnezeu. Asa nu merge! Asa e mai rau.

Iar daca cere ajutor (spital, AA, Biserica, cabinete psi, asistenta sociala, prieteni si familie) vei vedea ca DUMNEZEU FACE O MINUNE, cum cereai. Dar daca omul asteapta sa intervina Dumnezeu, in timp ce el sta cu mana-n san si trage la masea... Sa tot astepte. Dumnezeu nu e sclavul nostru de serviciu ci IMPARATUL Caruia I se cuvine sa-I aratam o minima consideratie, daca o mare umilinta nu suntem in stare sa oferim. Desi ar fi cazul.

In concluzie, la intrebarea ta (de ce nu intervine Dumnezeu) eu iti raspund: imediat ce omul se smereste, Bunul Dumnezeu intervine. Iar smerenia, in cazul alcoolismului, inseamna in primul rand a abandona o lupta absurda dusa de trufie si A CERE AJUTOR oamenilor (SI A ACCEPTA AJUTORUL OFERIT), prin care lucreaza Dumnezeu (spital, AA, Biserica, etc.). Imediat vine si minunea de la Dumnezeu, miracolul, darul inceputului vindecarii.

[Ekaterina]

În prealabil postat de andravenache

Nu am realizat nimic in seara asta. Nu ii pot oferi nimic si ma intreb: pentru ce mi l-a scos Dumnezeu in cale?

Primul pas cred ca este acela de a nu-l judeca (asta ai spus-o si tu in postarile tale si mi-a placut tare mult modul in care ai descris acest lucru), nu stim in ce context si in ce conditii a ajuns in situatia aceasta. Chiar daca in mod concret nu ai vazut o schimbare in starea lui, nu poti sa afirmi ca intalnirea cu tine nu l-a ajutat in niciun fel, asta doar Dumnezeu o stie. De multe ori avem o bucurie, o satisfactie, daca putem ajuta in mod concret, haine curate, mancare, adapost, iar daca ne aflam in imposibilitatea de a oferi toate acestea, consideram ca nu am facut nimic, dar nu este asa. Faptul ca ne-a durut sufletul pentru un semen, ca i-am inteles suferinta, este asemenea unei rugaciuni pline de durere pentru aproapele (si stim ca rugaciunea este cheia care deschide toate usile). Desigur, este important sa oferim si ceva concret, daca putem.

În prealabil postat de andravenache

De ce nu face El o minune?

Dumnezeu poate sa faca din piatra oameni, cum spunea un Parinte, dar cred ca ne da si noua sansa sa fim prezenti si empatici la durerea si suferinta aproapelui.