Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #141  
Vechi 18.11.2016, 01:57:52
simpllu simpllu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.10.2016
Mesaje: 1.796
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan67 Vezi mesajul
P.P.S. Ce lucru curios, pe de altă parte: să ai 3 personalități și să fii nici o persoană... În discursul interlocutorului, vreau să zic.
Nu înțeleg exact ce vrei să spui.
Reply With Quote
  #142  
Vechi 18.11.2016, 02:20:58
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de simpllu Vezi mesajul
Nu înțeleg exact ce vrei să spui.
Mulțumesc mult pentru întrebare. E un lucru la care mă tot gândesc, de-o vreme, dincolo de gluma recentă a lui Cristiboss.
Întrucât acum sunt prins și de-a dreptul epuizat de partida dintre Carlsen și Karjakin (am pariat o sumă mare, 10 lei, că nu va fi remiză și, în plus, țin cu rusul care acum are avantaj), o să te rog să îmi îngădui să răspund mâine. N-aș vrea să răspund în grabă la o temă care mi se pare foarte importantă.
Doamne ajută, stimată personalitate! (Presupun că ești nr. 1!)

https://www.chessbomb.com/arena/2016...arjakin_Sergey
Reply With Quote
  #143  
Vechi 18.11.2016, 02:38:26
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.079
Implicit

Ce aveti fratilor :))
Nu va prieste mancarea de post ? :)
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #144  
Vechi 18.11.2016, 04:28:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul
„Dincolo de inocență, e alunecare!” Cred că fiecare dintre noi ajungem destul de devreme în viață să avem această reflecție pe care o considerăm personală, când de fapt ea vine de la Adam, iar Dumnezeu ne-o șoptește discret, la timpul potrivit. Oare cât timp consimțim să „alunecam” și cum credem că putem recupera mila și dragostea lui Dumnezeu, conștienți fiind că, prin „alunecare”, nu mai putem vorbi de o relație sinceră și reciprocă?
Greșeala, sau căderea în păcat!... Iată o alchimie bizară și atât de fascinantă în lucrarea lui Dumnezeu pentru îndreptarea omului sau a lumii!... Diavolului îi este îngăduit să urzească păcate, iar Dumnezeu le transformă cu măiestrie și delicatețe, cu milă și răbdare în miracole cu totul ziditoare. Putem să punem pe seama lui Dumnezeu, ispita sau păcatul? Nu, nici vorbă, dar „lucrarea” păcatului, (șlefuirea, transformarea, metamorfozarea divină) pentru ca el să devină grâu din neghină, fără îndoială că Lui I se datorează.
Faptul că mai trăim, înseamnă că încă mai sunt drepți pe lume. Sau poate că numărul celor buni raportat la cei răi să fie total nesemnificativ și nesatisfăcător, dar din altă parte să vină mila și răbdarea lui Dumnezeu. Ne trebuiesc ani mulți pentru a înțelege cel mai copleșitor merit pe care l-a avut Preasfânta Fecioară din momentul în care arhanghelul Gabriel i-a adus mesajul Bunei-vestiri: „Iată roaba Domnului! Fie mie, după cuvântul tău!” La prima vedere, acceptarea acestei misiuni, pare a fi pusă doar pe planul măreției divine: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată. Ascultă fiică și vezi, și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău. Că a dorit Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău.” – Ps. 44. De fapt rolul Preasfântei a fost exact opusul măreției. Nu mai punem în balanță dacă a conștientizat sau nu în acel moment, riscul de a fi ucisă cu pietre prin legea lăsată de Dumnezeu lui Moise, ci simplu fapt că tocmai pe seama ei se găsise Dumnezeu să facă pace cu omul. Dumnezeu este TOTUL! Cum să atingi tu, omule, zămislit din lut, Infinitul? Cum să crezi tu, om slab și muritor că poți fi EGAL cu Dumnezeu, din moment ce ți-a încredințat ție rolul de Mamă? Această stare de smerenie absolută și cu adevărat desavarșită, nu avea s-o mai părăsească niciodată, pe cea Binecuvântată. Smerenia omului obișnuit, chiar și a sfinților, vine dintr-o mustrare a conștiinței pentru o viață în păcat sau lipsită de acele osteneli la care se așteaptă Dumnezeu de la noi. Iar această mustrare a constiinței, aducătoare de smerenie, nu poate fi desavarșită și cu atât mai puțin continuă. Ea apare spontan, are o intensitate mai mare sau mai mică și durează un timp oarecare lăsând mai apoi loc vieții obișnuite. De la Maica Domnului, gândul smerit nu mai putea pleca. Dumnezeu era în interiorul ei, iar acest gând nu avea cum s-o mai părăsească în vreun fel. Devenind mai apoi Mamă, cu atât mai bine putem înțelege, fiindcă orice mamă sănătoasă de pe lume nu-și poate lua gândul de la puiul ei. Iar „Puiul” ei era Împăratul și Mântuitorul lumii. O mamă nu se mândrește în fața copilului, ci se sacrifică pe sine, oferind tot ce are mai bun și mai sfânt. Poate tocmai de aceea, orice mamă, în principiu, poate fi considerată o sfântă, prin puterea ei de dăruire până la sacrificiu total. Poate tocmai de aceea, ar trebui să o consideram pe Mama lui Iisus, propria noastră mamă, față de care nu ne-am ascuns niciodată și în care am avut deplină încredere. Poate de aceea ar trebui să insistăm cât mai mult cu gândul asupra a ceea ce a fost în sufletul Sfintei Fecioare pe durata întregii ei vieți și astfel vom reuși să cunoaștem o foarte mică fărâmă din Harul lui Dumnezeu, care nu e altceva decât sfânta înțelepciune.…
În dragostea sa profundă pentru Maica celor vii, Sfântul Siluan Atonitul scrie: „Când sufletul este pătruns în întregime de dragostea lui Dumnezeu, oh!, totul este atât de bine, totul se umple de dulceață și de bucurie! Dar, chiar și atunci, nu scăpăm mâhnirii adânci, și cu cât este dragostea mai mare, cu atât mai adâncă este întristarea.
Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nici măcar printr-un singur gând, și nu și-a pierdut niciodată harul, dar ea de asemenea a avut de îndurat mari mâhniri. Când se afla la picioarele Crucii, durerea sa era vastă cât oceanul. Durerile sufletului său erau incomparabil mai mari decât cele ale lui Adam când a fost gonit din Rai, pentru că dragostea ei era, de asemenea, incomparabil mai mare decât cea a lui Adam. Și dacă ea a rămas în viață, este doar pentru că puterea Domnului a ținut-o, căci Domnul voia ca ea să vadă Învierea Sa, și ca după Înălțarea Sa ea să rămână pe pământ pentru a mângâia și bucura pe Apostoli și noul popor creștin”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #145  
Vechi 18.11.2016, 12:34:30
crincrin crincrin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.09.2016
Mesaje: 196
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan67 Vezi mesajul
Că altă variantă nu mai văd.
Daca-ti doresti sa scapi de patima, ori de cate ori iti vine in gand sa fumezi, citeste din Noul Testament pana dispare gandul.

"- Șezi, și am să-ți povestesc ce m-a făcut să citesc Evanghelia. Să ni se aducă cina aici! ceru el. Ne-am așezat la masă, și căpitanul a început să povestească:

- Din tinerețe am intrat în armată, dar nu în garnizoană, îmi cunoșteam slujba și eram iubit de șefii mei, fiind un locotenent corect. Dar eu eram tânăr, prietenii, de asemenea. Spre nenorocirea mea m-am deprins să beau, până am căpătat patima beției. Când nu eram beat, eram un ofițer corect, dar când începeam să beau, câte șase săptămâni nu mă trezeam. Multă vreme comandanții mei m-au răbdat, însă, pentru o insultă adusă șefului, am fost degradat pentru trei ani și transferat ca soldat în altă garnizoană. Dacă nu mă îndreptam și nu mă lăsam de băut, mă așteptau cele mai aspre pedepse.

Oricât mă sileam să mă înfrânez și oricât căutam să mă tămăduiesc, nu puteam să mă las deloc de patima mea și de aceea șefii mei căutau să mă transfere într-un batalion disciplinar. Auzind aceasta, nu mai știam ce să fac. Într-o zi ședeam pe gânduri în cazarmă. La un moment dat intră la noi un călugăr, care aduna bani pentru construirea unei biserici. Dădea fiecare cât putea. Monahul, apropiindu-se de mine, m-a întrebat: "€žDe ce ești atât de mâhnit?"€ Iar eu, intrând în vorbă cu el, i-am istorisit necazul meu. Monahul, înțelegând situația mea, mi-a zis: €"Același lucru s-a întâmplat cu fratele meu și iată ce l-a ajutat: duhovnicul i-a dat o Evanghelie, poruncindu-i cu strășnicie ca, atunci când îi va veni pofta de băutură, să citească de îndată un capitol din Evanghelie. Dacă din nou îi va veni pofta, să citească, mai departe, capitolul următor. Astfel, într-un timp destul de scurt, patima a dispărut și, iată, sunt cincisprezece ani de când nu ia în gură nici o picătură de băutură. Fă și tu așa! Eu am o Evanghelie, dacă vrei, ți-o aduc."€

Ascultând toate acestea, i-am zis: "€žCum poate să-mi ajute Evanghelia ta, când nici una din străduințele mele, nici medicamentele n-au putut să mă oprească de la băutură?"€ I-am vorbit astfel pentru că nu citisem niciodată Evanghelia.

"€žNu vorbi așa, mi-a răspuns monahul, te încredințez că-ți va folosi."

A doua zi, monahul mi-a adus într-adevăr Evanghelia. Eu am deschis-o, m-am uitat, am citit și i-am zis: "€žNu pricep nimic din ea. Nici nu sunt deprins să citesc litera bisericească."€

Monahul a încercat din nou să mă convingă că înseși cuvintele Evangheliei au o putere harică, fiindcă în ea se află scris ceea ce a grăit însuși Dumnezeu. "€žCitește-o numai cu stăruință, chiar fără să înțelegi. Un sfânt părinte a zis: Dacă tu nu înțelegi cuvântul lui Dumnezeu, totuși demonii înțeleg ceea ce citești și se cutremură. Iar patima beției se naște din imboldul demonilor. Și iată ce-ți mai spun: Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că însăși camera în care se găsește o Evanghelie înspăimântă duhurile întunericului și ele nu se mai apropie de ea.€

Nu mi-aduc aminte ce bani i-am dat monahului, dar am luat Evanghelia, am așezat-o în cufăr împreună cu celelalte lucruri și am uitat-o acolo. După câtăva vreme mi-a venit o poftă nebună să beau. Atunci am deschis repede cufărul, ca să scot banii și să fug la cârciumă. Cel dintâi lucru ce mi-a ieșit înaintea ochilor a fost Evanghelia, care mi-a adus aminte în chip viu de toate cele spuse de monah. Am deschis cartea și am început să citesc capitolul I de la Matei. Citindu-l până la capăt nu am înțeles nimic, dar din nou mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus monahul: "Nu-i nimic că nu înțelegi, citește-o numai cu stăruință"€. Am mai citit un capitol și l-am înțeles mai bine. Am citit până la ora stingerii, când nimeni nu mai avea voie să iasă; astfel, în seara aceea n-am mers la băutură.

Sculându-mă dimineața și pregătindu-mă să mă duc la cârciumă, mă gândii: "€žCe-ar fi dacă aș mai citi un capitol din Evanghelie?"

Îl citii și nu m-am mai dus. Când îmi veni pofta de băutură, iar am început să citesc și m-am ușurat. Acest lucru m-a îmbărbătat și ori de câte ori eram îndemnat să beau, citeam câte un capitol din Evanghelie. Cu cât citeam, cu atât mă ușuram și, în sfârșit, îndată ce am terminat cele patru Evanghelii, patima beției mi-a dispărut cu totul, încât m-am dezgustat de băutură. Sunt douăzeci de ani de când nu mai beau.

Toată lumea s-a mirat de o asemenea schimbare petrecută cu mine. După trei ani am fost din nou avansat în gradul de ofițer, mai târziu, în gradele următoare și, în sfârșit, am fost numit comandant. M-am căsătorit, am nimerit o femeie bună, am adunat ceva avere și acum, slavă Domnului, trăim bine și, pe măsura puterilor, îi ajutăm pe săraci și îi primim pe străini. Am și un fiu, ofițer; e băiat bun.

De când m-am vindecat de beție, am făcut o făgăduință, ca în fiecare zi, în toată viața mea, să citesc Evanghelia, anume câte un evanghelist pe zi, fără să țin seama de vreo piedică. Așa fac acum. Dacă se întâmplă să am prea multe treburi în legătură cu serviciul și mă obosesc prea tare, atunci seara, la culcare, o rog pe soția mea sau pe fiul meu să-mi citească o Evanghelie și astfel îmi împlinesc această pravilă fără întrerupere. Drept recunoștință și spre slava lui Dumnezeu am îmbrăcat această Evanghelie în argint curat și o port întotdeauna la pieptul meu.

Am ascultat cu bucurie cuvintele căpitanului și i-am zis:

- Un caz asemănător am văzut și eu. În satul nostru, la fabrică, era un meșter foarte iscusit; era un lucrător bun și câștiga bine. Din nenorocire, se îmbăta și încă destul de des. Un om cu frica lui Dumnezeu l-a sfătuit ca, atunci când îi va veni pofta să bea, să rostească câte 33 de rugăciuni în numele lui Iisus, în cinstea Prea Sfintei Treimi, după numărul celor 33 de ani de viață pământească ai lui Iisus Hristos. Meșterul ascultă, începu să împlinească această pravilă și, în curând, se lăsă cu totul de băutură. Iar peste trei ani s-a dus la mănăstire.

- Dar, întrebă căpitanul, ce este mai presus, rugăciunea lui Iisus sau Evanghelia?

- Amândouă sunt la fel, căci Numele dumnezeiesc al lui Iisus Hristos cuprinde în sine toate adevărurile evanghelice. Sfinții Părinți zic că rugăciunea lui Iisus este prescurtarea întregii Evanghelii.

In cele din urmă, ne-am rugat împreună. Căpitanul a început să citească Evanghelia după Marcu de la început, iar eu ascultam, zicând în gând rugăciunea lui Iisus. La orele două după miezul nopții căpitanul a terminat de citit și ne-am despărțit ca să ne odihnim. După obiceiul meu, m-am sculat dis-de-dimineață. Toți dormeau și îndată ce începu să se lumineze m-am repezit la iubita mea Filocalie. Cu ce bucurie am deschis-o! Parcă m-aș fi întâlnit cu tatăl meu întors dintr-o țară îndepărtată sau cu un prieten înviat din morți. O sărutam și-i mulțumeam lui Dumnezeu, Care mi-o înapoiase. Am inceput să citesc pe Teolipt din Filadelfia, în partea a Ii-a a Filocaliei.

M-a mirat învățătura lui, în care el propune, în aceeași vreme și pentru același om, trei lucruri diferite: „Șezând la masă, spune el, dă-i trupului hrană, auzului ceea ce se citește, iar minții rugăciune.” Dar amintirea celor petrecute în seara cea plină de bucurie mi-a dezlegat această taină, anume că mintea și inima nu sunt același lucru. Când s-a sculat căpitanul, am ieșit să-i mulțumesc că m-a miluit și să-mi iau rămas bun. El mi-a dat un ceai, o rublă și mi-a urat drum bun. Astfel, m-am dus în drumul meu, bucurându-mă."

https://prieteniisfmunteathos.files....erinul-rus.pdf
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.
38. Aceasta este marea și întâia poruncă.
39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22)

Last edited by crincrin; 18.11.2016 at 12:46:56.
Reply With Quote
  #146  
Vechi 18.11.2016, 16:28:33
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Știu, mamă... Știu.
Sărumâna, oricum. Sărumâna pentru bunăvoință..:) Nu-i puțin lucru!
Reply With Quote
  #147  
Vechi 19.11.2016, 20:59:33
Jennyy
Guest
 
Mesaje: n/a
Smile

Fara sinceritate nu puntem incepe pocainta. Eu cred ca cel mai greu lucru este sa sim sinceri cu noi insine. Sa avem taria sa ne privim in oglinda si sa recunoastem EXACT ce vedem acolo..
Pocainta fara sinceritate este fariseism..
Asa ca, buna intrebare a pus Cristi. Prost sau circar? Eu sunt si una si alta. Inca nu m-am lepadat de fariseism..
Este un topic frumos. Un loc unde putem gasi hrana duhovniceasca, nu-i asa? Eu de asta am intrat aici..
Reply With Quote
  #148  
Vechi 29.11.2016, 22:11:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul
Tocmai ma pregateam sa postez pe un alt topic cand am constatat ca a fost sters. Nu stiu daca fac bine infiintand un alt topic, dar ideea in sine, as dori sa fie alta decat cea de-acolo...

(...)



Cine si de ce? Pai... vorbim de oameni, nu? "De ce?"-ul nu cred ca are relevanta. Omul este rational si unic in sine. Fiecare are propria motivatie care nu se identifica niciodata 100% cu a altuia. "Cine?" Asta n-o putem spune noi, de dincolo de monitor si nici macar ei, fiindca sunt la randul lor subiectivi. Si... cui foloseste? Dar... ce ar trebui sa facem spre folosul nostru? Sa cercetam pe "cine" si "de ce", ca sa ne inteleptim? N-as zice. Cred ca mai degraba agitam spirite si orgolii. Eu as propune alt gen de intrebari.
- De ce isi pierde omul inocenta, odata cu trecerea copilariei?
- Odata ce realizeaza ca se afla intr-un "tren" din care va trebui sa coboare intr-o zi, de ce continua sa se pretinda un calator de cursa lunga, atat timp cat NU DEPINDE DE EL?
- De ce pentru sine, are mereu toata ingaduinta, iar pentru oricine altcineva, este intransigent, gata oricand sa lupte pentru propriul adevar, neglijandu-l pe cel al lui Dumnezeu (constient sau inconstient).
- Cand are in jurul lui toate datele problemei, de ce refuza sa analizeze lucid propria existenta, dandu-si astfel singur, verdictul unei judecati viitoare de neevitat?
- De ce, constient fiind de propria razvratire, continua sa semene vrajba intre oameni, sa judece partinitor, sa insiste a influenta pe altii in propria decizie, desi astfel se face vinovat si de minciuna si de ipocrizia celor pentru care se pune chezas?
- De ce uita ca nimic pe lumea asta nu-i apartine lui si mai ales nu are nici cel mai mic merit in toate pe care considera ca le detine, fie ele virtuti, diplome, faima, bani, averi, titluri de noblete?

...Daca omul ar fi prost, macar ar avea o scuza. Dar in toate care le face, el iese in evidenta ca un extraordinar jongler al inteligentei. Si totusi, dincolo de "circ" e... lumina sau intuneric.
Ca barbat, fiecare dintre noi banuiesc ca a fost macar o data in situatia de a vedea o femeie dezarmant de frumoasa. Si vorbesc de acea frumusete ce nu are nici cea mai mica legatura cu vulgaritatea sau artificiile cosmetice. Pentru un om onest, primul lucru pe care-l poate gandi este acesta: "Femeie, cine-i fericitul careia tu ii oferi surasul si dragostea ta?" Este o stare de fapt si o admiratie pentru cel ce are aceasta sansa, macar pentru o scurta perioada din viata. Dar despre Rai, de ce nu avem astfel de revelatii? In Rai nu exista suparare, nu exista tristete, dor, durere de masele, nu-ti dai cu ciocanul peste degete, nu te simti nici marginalizat, nici umilit, nu simti nici foame nici frig, ci - in raport cu treapta pe care ai reusit sa urci, traiesti un anumit nivel de fericire care nu poate fi comparat cu nimic de pe pamant. Noi STIM asta. Si totusi, chiar daca admiram sau ne bucuram alaturi de sfinti, ca au ajuns acolo, nu vrem sa incercam in strafundul constiintei noastre, o "coborare" din lumea orgoliului, vanitatii si trufiei, pentru o "urcare" in lumea vesniciei. Cine ne opreste sa privim o astfel de perspectiva si de ce-i dam curs, daca tot suntem constienti ca astfel de incercari sunt zadarnicite de diavol, de cele mai multe ori prin cei mai apropiati sufletului nostru?!
Iata intrebari la care nu trebuie sa raspundeti neaparat in vazul celorlalti, ci in singuratatea clipelor dinainte sau de dupa rugaciune!


Un cuvânt deosebit :)

"Avem nevoie de curaj ca să fim noi înșine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecți în fața lui Dumnezeu și în fața conștiinței noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalți, pentru că nu sunt la fel ca ceilalți. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alții, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: își fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-și împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.

Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înșine, când nu facem rău celorlalți cu felul de a fi. Aveți nevoie să vă faceți curaj să fiți ca dumneavoastră, să vă cercetați în fața oglinzii, să fiți cum sunteți. Să aveți grijă să nu fie din mândrie sau slavă deșartă. Aici aveți nevoie de discernământ și sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcați nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveți curajul acesta și să nu fiți ca ceilalți.

Să aveți curajul să vă exprimați ca persoană și prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini și la față. Nimeni nu ne recunoaște după omoplat, nu? De aceea îl și ținem învelit. Dar învelișul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.

Dar să nu judecați pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ție, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ține post. Poate că vor să acopere o frumusețe care îi poate tulbura pe cei din jur...

Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că așa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteți elegantă și frumos îmbrăcată, dați slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veți ruga, veți avea pace în suflet, veți cădea de acord cu dumneavoastră și veți avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toți ochii din jur, dar mustrarea și învățătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.

S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluță mai modestă așa, pentru smerenie, dar asta numai părintele știe. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veți pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creștet, crezând că deveniți ascultătoare, mai degrabă smintiți și faceți lumea să râdă...

Deci, uniți curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic și va fi bine."

Monahia Siluana Vlad
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #149  
Vechi 30.11.2016, 04:20:13
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul
Ioane, vad ca ti-e tare greu sa te abtii, desi am cautat sa nu-ti mai stau in cale... Cauti prin orice mijloace sa ma provoci pe mine sau pe oricine nu este de acord cu... "ale tale"? De ce vorbesti de alcool, sincer nu inteleg. Ma crezi sau nu, e numai problema ta: Ioane, eu chiar nu beau. In primul rand fiindca, asa cum spuneam, se intampla sa trebuiasca sa urc la volan la orice ora din zi (sau din noapte, uneori cand e cazul), iar in al doilea rand cu atat mai putin acum, cand am intrat in post, desi nu fac din asta o virtute.
In ce-l priveste pe Ovidiu... cred ca nu te priveste! Sincer. Legatura cu tine este improprie, in sensul ca erai suspectat ca ai fi el... Tu ai incetat sa mai fii un partener de dialog, Ioane. Te bagi in vorba, dar... vorbesti cam singur. Sau in orice caz, nu cu mine, desi... pentru tot raul pricinuit inainte, eu... mi-am cerut iertare. Acum deja e altceva. Nu merit nici atentia nici dojana ta, fiindca cel putin in aceasta privinta, cred ca mai am nevoie de 2000 de ani sa pot consuma cat alcool ai consumat tu!
Acum, fiindca tot suntem pe "schimb valutar", o sa-ti platesc in aceeasi moneda, dar te rog, ramai in drumul tau, si lasa-ma pe mine in drumul meu... Crede-ma, incerc din rasputeri sa evit balacareli de acest fel, dar tu, ca un mare psiholog intelectual modest, continui sa intri incaltat in sufletele oamenilor.
Si pentru ca te-a mancat in fund si ai vorbit exact de ceea ce NU trebuia sa vorbesti (capitolul alcool) o sa comentez o fotografie a ta, intr-un fel personalizat, astfel incat sa nu spuna cineva ca n-ar fi vorba de tine!...
După 2 săptămâni de căutări (deh, sunt nou în meseria ta și a lui Cristiboss!), am găsit în sfârșit chipul tău. Atât de plastic exprimat, atât de convingător!
Uite-l, aici, la minutul 31, fix. https://www.youtube.com/watch?v=FF9SKw7yLcY
Exact la minutul 31 începe rolul tău! Te recunoști, bunule?
Dacă ai răbdare și bărbăție, o să apuci și minutul când își zice chiar ca tine: "omu bun".
Apoi sunt câteva rugăciuni a 3 oameni, reprezentînd fiecare pe toți credincioșii de aici, de pe forum....
Să-ți fie cu folos duhovnicesc, frate!
Reply With Quote
  #150  
Vechi 30.11.2016, 14:00:29
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan67 Vezi mesajul
Dacă ai răbdare și bărbăție, o să apuci și minutul când își zice chiar ca tine: "omu bun".
Dintre toate pe care mi le stiu, la capitolul rabdare am stat dintotdeuna cel mai prost... Despre barbatie... nu stiu ce sa spun... Nu-mi place sa intru in lupta, daca nu am un adversar pe masura... Pentru el, lipsa mea de reactie ar putea fi un semn de lasitate!... Asa e!...
Daca sunt sau nu un "om bun"... eu am spus ca NU sunt, chiar daca in urma cu niste ani cand m-am inscris pe acest forum imi propusesem ca acel user-name sa ma ridice taras-grapis la un anumit standard. N-am reusit si tocmai din acest motiv, am considerat ca trebuie sa las in urma acele vremuri in care am fost mai putin inspirat... Iti reamintesc deci ca discutia asta am mai avut-o cu tine nu demult...
Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul
Nu, Ioane, nu mai vreau demult sa joc rol de "om bun". Iadul e plin de "oameni buni", iar eu nu vreau sa par ceea ce nu sunt. Fiindca stiu ca nu sunt. Chiar daca demult nu ma mai tulbura o jignire personala, o nedreptate, un furt... Sunt departe de a ma considera bun... (...)Ma rog mereu pentru rabdare, dar probabil Dumnezeu stie mai bine unde mai am mult de lucrat, si inca ma asteapta! NU sunt un om bun! Poate tu, poate altii, dar nu eu!
Ioane, ma repet: grija mea sunt eu nu colegii de pe forum. Ei reprezinta problema mea numai in momentul in care pozitia lor afecteaza viitorul copiilor mei sau a Bisericii de care apartin. In rest, suntem cu totii in marea grija a lui Dumnezeu. Daca sunt sau nu mai credinciosi decat mine, daca ei se mantuiesc sau nu, cum as putea eu sa stiu si sa ma pronunt? Cum as putea sa avertizez eu pe altii ce si cum sa faca, dupa care sa adaug ca si cum... as sti: "Sa nu zici ca nu ti-am spus!" Ce sunt eu? Duhovnicul cuiva?
Citat:
În prealabil postat de ioan67 Vezi mesajul
Sa nu zici ca nu ti-am atras, si de data aceasta, atentia!
Tu oferi consultatii cam in toate, nu doar la nivel psihologic... Totusi, prima impresie este aceasta: pentru un psiholog, iti lipseste nu doar rabdarea si diplomatia profesionala, ci mult, mult mai mult... Faptul ca iti face tie rau, nu e problema nimanui... Dar faptul ca tii cu tot dinadinsul sa-i ranesti pe cei pe care nu-i mai agreezi, e trist, pentru un om, si cu atat mai trist pentru un psiholog... Inabusa-ti ura, Ioane, macar pana trece postul. Pe urma... poti provoca si un taifun, daca asta te face sa te simti... barbat!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare