Urgent! Povestea unui tanar de 22 de ani

[Nadia]

As vrea sa va vorbesc despre un baiat. Are 22 de ani si este student la Facultatea de Automatica si Calculatoare din Timisoara. Nimic interesant sau anormal nu...? Asa credea si el… ca are o viata normala, pana in ziua cand a aflat ca sufera de aplazie medulara si ca pentru a supravietui are nevoie urgent de transplant de maduva. Chiar si eu daca as citi aceste randuri si nu as cunoaste persoana in discutie poate as ignora acest mesaj. Dar va rog sa nu o faceti, sa aveti putina rabdare si bunavointa. Avem nevoie sa mediatizam acest caz cat mai mult cu putinta si cat mai repede.
As vrea sa descriu ce a fost in sufletul lui dar nu am cum, este imposibil. Cum poti stii ce este in sufletul unui copil, unui tanar, care stie ca viata lui se poate rezuma la 23 de ani. Ce simti cand iti da cineva vestea ca suferi de o boala care poate fi letala. Mai mult, ca viata ta depinde de o suma de bani, de care insa nu dispui.
Va scriu pentru ca avem nevoie de ajutor. Colegii si prietenii lui au incercat sa gaseasca ajutor din toate partile posibile. Au donat bani, dar cati bani pot dona niste stundenti?. Mai mult, au facut chiar un site ( http://www.pentrusorin.ro )in care se gasesc toate detaiile despre Sorin, si cum il pot ajuta oamenii. Sunt date conturile in lei si valuta, se gasesc actele medicale , dar si povestea spusa chiar de Sorin.
De cateva saptamani el sta intr-un spital in care i se administreaza tratament, caci operatia nu poate fi facuta in fascinanta si minunata Romanie. Nu condamn tara, condamn sistemul nostru medical , guvernul nostru, pentru dezovoltarea aproape inexistenta a sistemului medical.
Daca va ganditi sa ignorati acest mesaj ganditi-va ce ar insemna pentru dumneavoastra sa aflati ca una din persoanele iubite va poate parasi pentru totdeauna, ca sufera intr-un spital si ca viata lui depinde de o suma de bani, de care insa nu dispuneti. Eu de fiecare data ma gandesc ce ar insemna pentru mine o asemenea veste, si ma pun in situatia lui Sorin. Nu cred ca as avea putea sa rezist si ma gandesc ce as face. Stiu ca mai am multe de realizat si chiar nu ma pot imagina intr=o asemenea situatie, imi este imposibil.

Va rog accesati site-ul http://www.pentrusorin.ro pentru a vedea ce inseamna viata acestui baiat si pentru a citi povesa scrisa de el.

Va multumesc!

JURNALUL LUI SORIN

Urasc noptile cand ma visez normal si diminetile cand ma trezesc si nu-i nimic real.

Sunt nopti cand ma visez acasa, cu prietenii, cu prietena, la scoala, in camin... si visele sunt frumoase in vis nu apare boala si nici grija mea pentru ea, sunt pur si simplu normal. Trezirea in schimb e criminala, de fiecare data parca refuz sa cred ca sunt bolnav sau mi-as dori, macar, sa nu ma mai visez normal.

Eu daca inchid ochii, noaptea, ma pot transpune, ma pot imagina acasa... singurul lucru care ma face sa banuiesc ca sunt la spital sunt vreo doi mosi care sforaie in jur.

*
* *

15.04.2007
Am reusit sa ma mut la spitalul Louis Turcanu, aici continuu substitutia cu trombocite si am inceput un tratament cu imunosupresoare (Ciclosporina + Prednison). Scopul lor ar fi de a-mi mentine in sange valori rezonabile pana la transplant. Efectele ciclosporinei (daca raspund la tratament) se vad dupa 2-3 luni de zile.
Aici la spital (fiind spital pediatric) sunt inconjurat de micutzi. Ziua ii mai lasa pe coridoare sa se joace si alearga si rad. Dar vine si momentul cand trebuie sa intre inapoi in salon si atunci e mai dureros pentru ca incep sa planga si sa tipe. Colegul meu de camera are doar 14 ani. Azi a ajuns in salon, are leucemie si inca plange.
Din punct de vedere moral, stau, de la foarte bine in sus. Familia, prietenii, colegii sunt toti alaturi de mine ma sustin si fac tot ce le sta in putinta sa ma ajute sa strang banii necesari pentru transplant. Nu pot decat sa le multumesc din suflet si sa incerc sa raspund la toate mail-urile care le primesc


29.03.2007
Am avut o afta la gura si nu mai trecea odata, trecusera deja 2 saptamani si ma durea la fel daca nu chiar mai tare ca la inceput.
Am fost la doctorita din complex sa vad ce am si mi-a dat o sulutie contra aftelor, imi amortea chestia aia si intr-o saptamana mi-a trecut, insa doctorita de acolo m-a vazut si a zis ca sunt prea galben, ceva nu e in regula, si sa mai vin dupa ce trece afta sa-mi faca niste trimiteri. Mi-am zis: eh, lasa ca galben am fost toata viata.
Au urmat sarbatorile si eu ma simteam din ce in ce mai obosit. Iar in noaptea de revelion un prieten a ramas surprins la cat de galben sunt, el credea ca am hepatita. Mi-am zis: eu galben am fost toata viata, si l-am ignorat.
Apoi la cateva zile dupa revelion am fost la unchiul meu din Orsova care se intampla sa faca renovari in apartament. Acolo, el si cu inca doi care lucrau la apartament mi-au zis: Ma baiatule, du-te la un control ca ceva nu e bine. M-am uitat in oglinda si mi-am zis: Mama, parca sunt de ceara.
Am crezut ca e doar o anemie, pentru ca dimineata ma trezeam greu de tot si daca ieseam afara totul se vedea galben si prea luminos, si nu ma puteam uita din prima la ceva alb, parca ma dureau ochii. Credeam ca e o anemie sigur, mai aveam si niste pete mici si rosii care ieseau pe mine dar treceau. Lor nu le-am dat nici o importanta.
Dupa inca o vreme, pe data de 5 februarie 2007 am hotarat sa merg la doctorita din complex. Mi-a dat doua trimiteri una la cardiologie la Judetean si una la hematologie la Spitalul Municipal.
Am fost la judetean si de acolo mi-au spus ca nu am probleme la inima, dar sa ma duc cat mai repede la hematologie ca arat rau de tot. Le-am crezut pe cuvant, dar in gand imi ziceam ca probabil e doar o anemie, imi dau niste fier sau injectii cu B-12 si am terminat.
Miercuri pe 7 februarie, ma asteptam sa vina rezultatele analizelor sa-mi prescrie niste vitamine sau injectii si sa ma lasa in pace sa-mi vad de viata - nu m-am putut insela mai tare...
La 10 dimineata am ajuns pentru analize... mi-au luat sange si pana pe la ora 14-15 am stat in ambulator si pe afara.
Cand in sfarsit mi-au venit analizele, o domnisoara m-a dus sus si acolo o docorita mi-a zis: .Cu rezultatele astea te internam.. Nu-mi venea sa cred, am inceput sa dau telefoane si m-am internat.
La inceput nu mi-a zis ce am, mi-a zis doamna doctor doar ca am nevoie de donatori de sange. Seara mi-au pus un fluturas in vena si am facut transfuzii cu sange, trombocite si hemostatice.
Luni, mi-au facut o punctie sternala, aia consta in: anestezie in stern, apoi dupa 10 minute, vine cu un ac mare si aspira maduva din stern. Nu m-a durut, dar tare m-am mai speriat. Oricum a fost neconcludenta.
Am aflat despre boala mea cu picatura, dupa vreo doua saptamani a trebuit sa imi faca biopsie de os, ca sa confirme suspiciunea de aplazie medulara. Biopsia osteomedulara inseamna ca trebuie desprinsa din coxal, o bucatica de os de vreo 2 cm lungine si 3-4 mm grosime.
In cel mai fericit caz, se face in felul urmator: pacientul se anesteziaza local, doctorul vine cu un ac mare si destul de gros si incepe a desprinde din os. Pacientul are voie sa tipe sa-i zica doctorului sa se opreasca chiar de mai multe ori, pana se desprinde bucatica.
Asta, in cel mai fericit caz. Insa eu nu sunt cel mai fericit, si dupa vreo 10-15 minute de macinat, s-a strambat acul si nu a reusit sa desprinda din mine nimic. Am stat cu gheatza la spate pana seara si spre norocul meu, m-am vindecat bine si fara hematom.
Dupa acest episod, am fost indrumat spre spitalul judetean pentru biopsie osteomedulara. Dupa inca o saptamana am ajuns si acolo la interventii chirurgicale minore.
Intr-o dimineata am ajuns acolo, doctorul a fost foarte amabil si m-a primit in sala de operatii dupa program (nu imi permit sa dau nume inca, nu am cerut acordul nimanui).
Ajuns pe masa de operatii un asistent mi-a tras pantalonii jos, asta m-a facut sa ma rusinez putin, in jur fiind vreo trei asistente si eu nefiind pregatit moral.
Apoi au urmat doua injectii, peretii au inceput sa onduleze pe ritmul muzicii si la scurt timp m-am trezit in salonul de unde am plecat. Am sunat la matusa mea si i-am spus ca m-am trezit si ca e gata cu operatia. Ea mi-a raspuns ca stie ca doar am sunat-o cu 10 minute mai devreme. Am inchis, m-am uitat la telefon si asa era, chiar o sunasem.
Am venit de la Judetean cu salvarea, inapoi aici la clinicile noi. Au urmat cateva zile in care m-a durut tare locul operatiei, dar cel mai greu mi-a fost a doua seara, am sa va spun si de ce.
Au trecut si durerile operatiei, am putu merge normal din nou si nu aveam altceva de facut decat sa astept rezultatele.
Scopul biopsiei a fost sa confirme aplazia medulara si sa infirme o leucemie ascunsa. Diagnosticul venit de la Bucuresti a fost compatibil cu o aplazie medulara.
Au urmat testele de compatibilitate cu fratele meu. Din pacate nu sunt compatibil cu el.
Acum transplantul de maduva se poate efectua numai in strainatate, cu bani multi. Mama mea a inceput sa stranga acte pentru un dosar necesar tratamentului in strainatate. Urmatorii pasi sunt gasirea unui donator compatibi si a unei clinici care va efectua transplantul.
Momentan ma aflu in Spitalul Municipal Timisoara, am sapte saptamani si o zi de cand sunt aici, fac tratament de substitutie, astept intocmirea dosarului si sper sa se poata strange bani pentru transplant.
Din punct de vedere moral, stau, de la foarte bine in sus. Familia si toti prietenii sunt alaturi de mine in perioada aceasta de incercari. Sper sa trec prin ele si totul sa fie bine.

[SsAgEnT]

din pacate nu mai pot sau mie lene sa caut o cale nu de alta da adminii folosesc un htaccess sau ceva asemanator pt a lasa in zona de admin numa anumite adrese ip si plus eu nu o sa le sterg chiar dak as potea mai bine un mesaj de genu in loc de intrebari idioade precum "Sarutu este un pacat?" sau "Biocipurile cumva 666?" sa fim un pic realisti plus crestinii se dau mari ca isi ajuta aproapele eu as ajuta cu lovele dar am doar 16 ani asa k nu am de unde sa fac rost poate doar ... mai bine lasa nu am de gand sa dau idei

[Nadia]

Nu este nici o problema. Fiecare forum are regulile lui si ne supunem :).