Biserica si Psihologia

[DragosP]

Păi argumentează uşor panteist dar se întreabă ce ne-am face fără harul lui Dumnezeu.

[fallen]

Am intalnit urmatoarea situatie : un om sufera de o "dependenta" sau mai multe (ori bea,ori joaca, ori merge la femei), ori pur si simplu practica un sport si dintr-un motiv sau altul nu-l mai poate practica, ori e dependent de munca si ramane fara job, ori e dependent de o relatie care nu mai merge, deci e intr-un moment de criza existentiala, si descopera biserica. Dar el de fapt nici nu prea crede, nici nu se roaga, mai si injura, in timpul liber, chiar huleste, deznadajduieste, uraste pe ceilalti ca are mereu impresia ca il ataca, insa merge la biserica doar pentru a incerca sa umple un gol, in timp, spatiu si suflet. Daca cineva sau ceva il impiedica sa ajunga acolo, chiar oferindu-i alternativa de petrecere a timpului, omul dezvolta simptome identice cu cele de sevraj. Ce e de facut in atare situatie? Sa mai mearga sau nu, pentru ca ii incurajeaza comportamentul addictiv?
Daca o mama are un copil care plange ca vrea in fiecare duminca la biserica, chiar si cand nu se poate (boala, frig, plecare, etc) ce ar trebui sa faca parintii pentru a preveni aparitia unui astfel de comportament addictiv? (probabil cei care plang pentru asta, plang si sufera pentru orice nu pot avea/face la un moment dat)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de fallen

Daca o mama are un copil care plange ca vrea in fiecare duminca la biserica, chiar si cand nu se poate (boala, frig, plecare, etc) ce ar trebui sa faca parintii

Să dea slavă lui Dumnezeu, neîncetat, că le-a trimis un sfinţişor în casă!

(Restul e doar frica lui Petru când păşea pe mare...)

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cezar_ioan

Întrucât Psihologia e o ştiinţă tânără (anul 1873 e considerat anul de naştere al disciplinei ca ştiinţă), insuficient cunoscută publicului larg şi totodată Biserica, o ştim, suferă procesul de secularizare
cred că pentru noi creştinii este dificil să stabilim corect, fără confuzie, distincţii şi raporturi între Sfânta Biserică şi domeniile psi (educaţional, consiliere-psihoterapie, psihiatrie etc.).

Cu speranţa că Adminul forumului va îngădui topicul, m-aş bucura să discutăm pe această temă a distincţiilor şi raporturilor dintre Biserică şi psihologie. S-au amestecat, pe diverse threaduri, momente de discuţie (în general furtunoasă) în care partenerii de dialog nu prea au căzut la vreun acord în privinţa psihologului/psihologiei, dialogul purtîndu-se de multe ori în extreme. E explicabil, din multe raţiuni ori motive.

Personal sunt foarte interesat de acest subiect.
În primul rând ca om creştin, în Biserica presată de problemele şi modele lumii, de cerinţe care uneori sunt de-a dreptul lumeşti şi care ar trebui abordate acolo unde le şi este locul: în lume.
Fac un efort adeseori dificil de a privi lucrurile prin "Erminia Duhului", cum frumos zice o carte ziditoare de suflet. Faptele, unele şi aceleaşi fapte sau situaţii de viaţă pot fi interpretate diferit, chiar opozitoriu uneori. Iar modul cum interpretăm un fapt de viaţă sau un text e uneori mult mai important decât faptul sau textul în sine.

Sperînd că îmi permiteţi să concretizez iniţiativa cu o postare distinctă, voi porni, în lipsă de un start mai bun, cu ultima mea postare de pe topicul "preotul divorţat".

P.S. Nu voi juca rolul de moderator al topicului. M-aş bucura, însă, să fiu solicitat (nu ispitit sau altcumva, ci la modul onest, acolo unde cineva chiar are o nevoie reală de lămurire) şi voi pune la dispoziţie, cu bucurie, cunoştinţele mele. Care sunt limitate şi nu neapărat impecabile. Adeseori, voi fi silit să răspund cu onestitate: "nu cunosc", ori "nu ştiu".
Menţionez că sunt psiholog creştin, mădular al Bisericii Ortodoxe Române, prin Mare Mila Domnului. Nu sunt ateu, nici agnostic.

Biserica, ca de altfel orice tip de sistem comunitar, este in esenta un "produs" psihologic.

Este fundamentata pe un set de intelesuri, comunicate prin intermediul unui vocabular specific.

Un lexic de o anumita dimensiune, un anumit stil, care articuleaza o serie de principii.

Biserica este o paradigma existentiala potentata de axiome psihologice.


Ce este credinta?

O validare analitica repetata pana cand devine obisnuinta.

Ratiunea umana este esentialmente conceptuala - se bazeaza pe "cuvinte" (nu neaparat sonoritati asociate cu grafii, dar orice fel de senzatie care poate declansa reprezentari mentale pe baza unei conventii).

Intr-o mare masura suntem insasi intelesul lor.

Care este originea intelesului pe care il exprimam printr-o anumita forma de limbaj?

Sub ce forma exista inainte de a fi exprimat?

[cezar_ioan]

Îţi reamintesc, dincolo de graba către pomenirea psihologiei (pe care, fenomenologic şi atât, nu o contest), de pomenirea Harului Duhului Sfânt.

Nu orice psihologie este Biserică.
Are şi iadul, ohoooo, psihologia lui. Şi încă cum!...........

Credinţa nu poate fi redusă la o repetare analitică etc.
Credinţa e şi străpungere, frate, prin Duhul.
Iar unde e străpungere, credinţa saltă sus, cu zvâc de pocăinţă. Şi celelalte........

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cezar_ioan

Îţi reamintesc, dincolo de graba către pomenirea psihologiei (pe care, fenomenologic şi atât, nu o contest), de pomenirea Harului Duhului Sfânt.

Nu orice psihologie este Biserică.
Are şi iadul, ohoooo, psihologia lui. Şi încă cum!...........

Credinţa nu poate fi redusă la o repetare analitică etc.
Credinţa e şi străpungere, frate, prin Duhul.
Iar unde e străpungere, credinţa saltă sus, cu zvâc de pocăinţă. Şi celelalte........

"Har" / "Duh" / "Sfant" - sant in primul rand grafii care induc sonoritati internalizate, intelese pe baza unei instruiri prealabile ("programari").

Fara initierea mintii in sensul lor (descrieri/definitii care fac apel la experiente palpabile, mundane) - nu pot fi interpretate.

Acestea evoca de la persoana la persona, anumite forme de reprezentari mentale (functie de nivelul de instruire), tipare cu incarcaturi emotionale.

"Iad" - urmeaza aceeasi logica, acelasi flux psihologic.


Nu am afirmat ca prin credinta se intelege o "repetare analitica". Este un nonsens.

Am spus ca este o "validare analitica" repetata - o validare rezultata in urma unui proces analitic - de comparatie, evaluare si concluzionare.

De exemplu:

Proces analitic

Comparatia Dumnezeu - Creatie:
"Dumnezeu a creat totul."
(Dumnezeu cauza a Creatiei.)

Concluzionare:
Pentru ca a creat Totul... este Atotputernic.

Repetare:
"Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
Facatorul cerului si pamantului...."

Daca ar exista ceva ce nu ar fi fost creat de El, atotputernicia Lui poate fi pusa sub semnul intrebarii.

Repetarea cristalizeaza credinta, o face puternica.

Cuvintele virtualizeaza Realitatea, pe care o exprima intr-un mod fractionat / fragmentat sub forma unui sir de constructii mentale.

Avem nevoie sa intelegem Cuvantul cuvintelor care exprima/este Realitatea in integralitatea ei, fara distorsiuni si trunchieri.

Sa ne unim cu El.

[cezar_ioan]

Da, înţeleg ce spui şi, în sistemul conceptual în care se încadrează gândirea ta, aşa cum o muscă e captivă în plasa unui păianjen, ori cum o minge se învârte într-o cutie ermetic închisă, desigur că tot ce spui are sens. Sensul giratoriu la infinit al plasei de păianjen şi al mormântului de carton.

Dar, Florin, eu vorbeam altceva: încercam să îţi atrag atenţia, ca unul care şi-a tocit minţile cu psihologia, că tu încerci să explici psihologic Biserica şi, cumva, chiar Persoanele Sfintei Treimi.
Adică, pe scurt, aplici psihologia cum nu trebuie (îi depăşeşti limitele) şi faci psihologism. Ceea ce nu e totuna cu psihologia.
Or, psihologia, cum ziceam, are limite clare şi nu poate asimila realitatea harului şi a Duhului Sfânt. O poate sesiza, o constată, o descrie cel mult, îi cataloghează efectele, dar nu o explică, neavînd cu ce să o cuprindă.

Sunt în credinţă fapte care nu pot fi cuprinse de psihologie. Harul, Duhul Sfânt şi, în general faptele minunate (Întruparea lui Dumnezeu, Naşterea din Fecioară, Învierea etc.).

Îmi pare rău că repet, dar până nu experiementezi străpungerea inimii de harul Duhului Sfânt vei reduce totul la psihologie, dezvoltînd psihologismul steril. Şi libertatea nu o vei cunoaşte.

E comod să te joci cu mintea dînd explicaţii orgolioase la orice şi oricui.
Dar, vai, de la o vreme încolo jocul ăsta devine mortal şi putrezeşti de viu, oricât de viguros te-ai ţine în bocanci şi în pantaloni.

Aşa încât, ce pot să-ţi zic decât, ca urare: Dumnezeu să-ţi smerească mintea, spre bucuria inimii tale!

[catalin2]

În prealabil postat de florin.oltean75

" Concluzionare:
Pentru ca a creat Totul... este Atotputernic.
Repetare:
"Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
Facatorul cerului si pamantului...."

De fapt e invers, "pentru ca Dumnezeu este Atotputernic... a creat totul." si nu "Pentru ca a creat Totul... este Atotputernic."
Legat de ceea ce ai scris, odata am discutat cu o doamna care avea o intelegere orientala, new-age, despre religie. Era si psiholog. Avea o inlegere panteista a divinitatii, din religiile orientale. La inceput nu mi-am dat seama, dar dupa ceva timp am vazut ca nu intelegea divinitatea ca o Persoana (de fapt Trei Persoane), ci ceva impersonal. De aceea sustinea ca prin rugaciune te racordezi la acea energie impersonala, ca si cum ai cauta frecventa. Cred ca si tu sustii ceva asemanator, desigur, nu doar in privinta rugaciunii.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cezar_ioan

Da, înţeleg ce spui şi, în sistemul conceptual în care se încadrează gândirea ta, aşa cum o muscă e captivă în plasa unui păianjen, ori cum o minge se învârte într-o cutie ermetic închisă, desigur că tot ce spui are sens. Sensul giratoriu la infinit al plasei de păianjen şi al mormântului de carton.

Dar, Florin, eu vorbeam altceva: încercam să îţi atrag atenţia, ca unul care şi-a tocit minţile cu psihologia, că tu încerci să explici psihologic Biserica şi, cumva, chiar Persoanele Sfintei Treimi.
Adică, pe scurt, aplici psihologia cum nu trebuie (îi depăşeşti limitele) şi faci psihologism. Ceea ce nu e totuna cu psihologia.
Or, psihologia, cum ziceam, are limite clare şi nu poate asimila realitatea harului şi a Duhului Sfânt. O poate sesiza, o constată, o descrie cel mult, îi cataloghează efectele, dar nu o explică, neavînd cu ce să o cuprindă.

Sunt în credinţă fapte care nu pot fi cuprinse de psihologie. Harul, Duhul Sfânt şi, în general faptele minunate (Întruparea lui Dumnezeu, Naşterea din Fecioară, Învierea etc.).

Îmi pare rău că repet, dar până nu experiementezi străpungerea inimii de harul Duhului Sfânt vei reduce totul la psihologie, dezvoltînd psihologismul steril. Şi libertatea nu o vei cunoaşte.

E comod să te joci cu mintea dînd explicaţii orgolioase la orice şi oricui.
Dar, vai, de la o vreme încolo jocul ăsta devine mortal şi putrezeşti de viu, oricât de viguros te-ai ţine în bocanci şi în pantaloni.

Aşa încât, ce pot să-ţi zic decât, ca urare: Dumnezeu să-ţi smerească mintea, spre bucuria inimii tale!

Prin faptul ca denominam Harul ca "har", Duhul ca "duh" si Sfintenia ca "sfintenie" deja suntem pe terenul psihologiei.

Psihologia include orice forma de contact, simtire si constientizare.


Sunt în credinţă fapte care nu pot fi cuprinse de intelegerea comuna, dar ele sunt inscrise sferei psihologice.

Faptul ca afirmam "Este o taina! De neinteles!" uzam in fapt de o strategie psihologica care ne ofera un tip de catharsis (usurare) atunci cand mintea nu poate elucida cauzalitati.

Este o "unealta" eficace si indispensabila care fereste mintea de analize sterile, o ajuta sa se adune si sa intre in sine.

Harul, Duhul Sfânt şi, în general faptele minunate (Întruparea lui Dumnezeu, Naşterea din Fecioară, Învierea etc.) - sunt in esenta intelese / experiate tot de minte.

Nu sunt in afara mintii.

De unde stii ca nu am experimentat strapungerea inimii de Harul Duhului Sfant?

Stilul exprimarii este o garantie pentru cunoasterea celor dinlauntru?

Pentru ca omul sa fie strapuns de Har, in mod necesar trebuie sa cultive anumite ganduri - sa mentina si sa aprofundeze trairile asociate.

Si inceputul si sfarsitul este psiho-logie. Fie ca te confrunti cu patimi grosiere, fie ca mintea este rapita la ceruri.

Fie ca esti in durere si intunecare, fie ca esti mangaiat pe dinlauntru de Har.

O buna cunoastere psihologica permite o evaluare corecta a starilor sufletesti si aplicarea corectiilor necesare.

Fara o buna intelegere psihologica, desi avem intentii bune, cadem cu usurinta in extreme, ne accidentam, ne racim si devenim nelucratori.

Psihologia este sterila atunci cand nu are scopul indumnezeirii.

Adica nu defineste Culminatia si nu ofera metode pentru a calauzi mintea spre ea.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de catalin2

De fapt e invers, "pentru ca Dumnezeu este Atotputernic... a creat totul." si nu "Pentru ca a creat Totul... este Atotputernic."
Legat de ceea ce ai scris, odata am discutat cu o doamna care avea o intelegere orientala, new-age, despre religie. Era si psiholog. Avea o inlegere panteista a divinitatii, din religiile orientale. La inceput nu mi-am dat seama, dar dupa ceva timp am vazut ca nu intelegea divinitatea ca o Persoana (de fapt Trei Persoane), ci ceva impersonal. De aceea sustinea ca prin rugaciune te racordezi la acea energie impersonala, ca si cum ai cauta frecventa. Cred ca si tu sustii ceva asemanator, desigur, nu doar in privinta rugaciunii.

Nu stiu cat de bine ai inteles ce intelegea doamna respectiva.

Nu stiu ce intelegea doamna respectiva.

Insa, ceea ce ma mira pe mine este faptul ca se presupune ca se cunoaste ce este :
- persoana / manifestare personala
- non-persoana / manifestare impersonala
- energie
- materie
- suflet
- spirit
- minte
- inima.