noob question

Conform Sfintilor Parinti ai ortodoxiei si in mod particular dupa teologhisirea Sf. Ioan Noul Teolog si a Sf. Grigore Palama, Dumnezeu nu s-a intrupat si nu s-a jertfit numai cu caracter de compensare. Reluand tema, parintele Galeriu (D-zeu sa-l pomeneasca) pe care am avut bucuria sa-l aud cu ani in urma, explica: Dumnezeu necircumscris ca atribut divin (infinit, mare, puternic, atotcunoscator), daca ar fi ramas asa, oricat ar fi inteles despre El creatura, ar fi continuat sa ramana la infinit un Dumnezeu stapan, strivitor, de neatins. Caci oricat am fi urcat spre El, ar fi ramas tot un infinit deasupra. Dimpotriva, desi atotputernic si necircumscris, in virtutea atotputerniciei insasi, Dumnezeu decide sa devina om si circumscris, nu numai pentru a repara o cadere, ci pentru a odihni faptura si pentru a desavarsi faptul ca "nu mai sunteti slugi, ci prieteni". Acest lucru a fost prefigurat in vedenia lui Iacob despre "scara" pe care urcau si coborau ingeri. Mai mult, suferinta divina inalta omul la o dregatorie nemaiintalnita: desi exista in cer ingeri cu grade de putere greu de imaginat, niciunul nu poate suferi pentru Dumnezeu si nici pentru oameni. Dumnezeu prin sacrificiu a deposedat raul de insasi natura lui: pana la sacrificiu raul putea desparti omul de Dumnezeu prin suferinta. Deindata ce Dumnezeu isi insuseste suferinta si invie, intrucat orice lucru insusit de Dumnezeu devine una cu El, oricine sufera in numele Lui si marturisind pe El nu mai este despartit si inlaturat de la cele dumnezeiesti ci din contra, omul pe pamant dobandeste mai multa cinste decat ingerii in cer. Pentru ca nici un inger nu poate sluji lui Dumnezeu suferind pentru El, celor buni fiindu-le straina suferinta iar cei rai fiind suferinzi dar fara nici un sens.
Este consemnat in traditia bisericii ca Apostolul Ioan a invatat pe ucenicii sai ca Dumnezeu s-ar fi intrupat si daca Adam nu cadea, pentru ca toata faptura sa fie odihnita de necesitatea unui urcus fara sfarsit.