Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 06.09.2014, 07:11:59
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.632
Implicit

Citat:
În prealabil postat de fallen Vezi mesajul
Cred ca toti oamenii, atat in ipostaza de parinte cat siin cea de copil, ( cea prpriu-zisa, nu cea denumita asa n AT) traiesc in subconstient cu teama de a nu mai fi iubiti si de a fi parasiti, abandonati de cei care ii iubeau, oferindu-le totodata o oarecare protectie. Si copiilor le e insuflata de parinti aceasta teama ( de a nu mai fi iubiti si de afi abanonati de parinti daca nu sunt/fac ceea ce trebuie, sau ce le cer acestia ), dar si parintii la randul lor au in suflet aceasta teama, ca copiii nu-i mai vor iubi si-i vor parasi, cand se vor face mai mari, daca nu le dau ceea ce vor sau nu ii lasa sa faca.....( lucru pe care copilul de multe ori il simte si devine santajist...)

Totusi, recunosc ca dincolo de teama asta ancestrala de a nu dezamagi pe parinti si dea a nu cadea din dragostea lor ( probabil mostenita inca de la protoparintii nostri alungati din rai), in rest, in tinerete, nu mi-a pasat prea mult de parerea celorlalti despre mine, nici chiar atunci cand mi se atragea atentia, si ar fi trebuit...am mers mult timp pe principiu cine ma place sa ma ia asa cum sunt...desigur, atata timp cat fac ceea ce trebuie, imi fac datoria si nu comit nimic chiar imoral...insa in special chestiile care tineau de fizic, sau de comportament, nu m-am grabit sa le corectez cand mi s-a atras atentia ( de fapt nici nu stiam pe cne sa ascult in aceasta privinta - pe parinti si bunici, care erau mai de moda veche, sau pe cei de varsta mea ???), am facut cum m-a taiat capul, crezand ca oricum nu conteaza im arati si cum vorbesti si te porti, si astfel am ajuns pe neplacul...tuturor :). Poate daca ascultam, eram si eu acum o " doamna":). Ca sa nu mai zic ca nici pe barbati nu i-am ascultat, m-am simtit jignita cand au incercat sa ma corecteze, mai ales atunci cand sfaturile lor erau in contradictie cu ale parintilor si bunicilor; darvsi cand acestea, la un moment dat s-au suprapus ( cand am constatat cu stupoare ca principiile pe care le consideram demodate ale bunicii inca mai sunt dorite si de barbatii din secolul asta - nu ma refer neaparat la cele de conduita morala, sa nu minti, sa nu inseli, sa nu preacurvesti, ci la cele de subordonare a femeii de catre barbat - sa te scoli inaintea lui, sa-l astepti cu masa pusa, sa-i pui in farfurie, etc, si mai ales sa nu te plangi niciodata ca esti obosita sau bolnava, pt ca te va crede slaba si neputincioasa si-ai va cauta o amanta- ceea ce mis-a parut absolut outraging - atata timp cat amandoi muncim cot la cot )

Asa ca pana la urma, in cazuk meu cel putim, teama de abandon, desi inca prezenta ( uneori luand proportii dezastruoase) nu a fost totusi productiva, deoarece chiar si asa, temandu-ma in permanenta, tot am reusit sa ii dezamagesc pe toti. Acu, insa nu ma mai incalzeste cu nimic ca mi-am dat seama ca tot acest timp, si parintii s-au temut sa nu ma piarda, dem-au lasat pana la urma sa fac ce am vrut, ca tot am plecat si i-am lasat, pana la urma, si nu pt ca mi-ar fi facut ei ceva, ci pt ca asa e datul firii, copiii sa plece de langa parinti, la un moment dat... asa ca nu stiu teama asta cat e de buna sau daca nu cumva e chiar toxica .... Sunt si ipoteze care sustin ca si unii soti aplica strategii asemanatoare, de a-si face partenerii sa se creada neputinciosi si in pericol de abandon, tot deteama de a nu fi ei insisi abandonati...( oricum nu stiu insa la ce-ti mai foloseste sa afli ca sotul sau sotia te-a persecutat si umilit tocmai pr ca avea nevoie de tine, nu cred ca mai ajuta la ceva...chiar si daca sustine ca a facut-o din dragoste...ca teama lui/ei ar fi provenit din prea multa dragoste ...si candma gandesc ca era o vreme cand nu gustam si n ntelegeam, mi se pareau idiotenii, romantismele astea gen "Othello"..si nici acum nu cred ca aceasta este modelul autentic de dragoste adevarata, asa cum a lasat-o Dumnezeu, ci o dragoste pervertita, cam ca cea pe care a avut-o Cain cand l-a ucis pe Abel ca sa ii fure jertfa pe care o adusese ( sau urma sa) lui Dumnezeu, si sa nu ramana el mai prejos.....
Teama de abandon se manifestă prin anxietate și dependență. În primul rând.
Cred că terapia forte la îndemâna fiecărui om este de a orienta anxietatea și dependența spre Dumnezeu.
Orientată spre Dumnezeu, anxietatea dispare și lasă loc sfintei frici de Dumnezeu. Se transformă în ea, prin credință și har. Frica lui Dumnezeu e puternic tămăduitoare pentru toate bolile spirituale și ne e dreptar sau reper pentru practică. Ce alegi? Anxietate și atacuri de panică SAU sfânta și sfințitoarea frică de Dumnezeu. Iată dilema!
Orientată spre Dumnezeu, dependența are un efect paradoxal: pe cât crește, până la a face din om "rob al lui Dumnezeu", pe atât omul devine mai liber. Ai experimentat oare aceasta și cu alte dependențe? Dacă da, cu ce preț?...
Peste toate, rodul acestui reframe este dorul după Dumnezeu. Cu cât e mai mare, mai viu, cu atât omul trăiește mai deplin iubirea. Și cum iubirea e sentimentul care înfrumusețează cel mai mult, să nu ne mirăm că sfinții sunt oamenii cei mai frumoși...:)

Așadar, indiferent sub ce formă apar, toate ale noastre sunt mânate de Păstor tot spre Staulul Lui. Totul e să nu ne răzvrătim prea mult. Fiul risipitor ajunge tot Acasă...

P.S. Mi s-a părut tare chestia cu furtul... Cain chiar vroia să îl fure pe Abel?....:)

Last edited by Ioan_Cezar; 06.09.2014 at 07:14:27.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 06.09.2014, 13:04:18
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.611
Implicit

Parerea celorlalti si teama de izolare sau de abandon nu se pot evita.
Omul este o fiinta sociala, nu traieste singur, in izolare, in afara de eremiti.
Si in manastire tot in comunitate traieste.

Nu poti evita parerile celor din jur pentru ca ti se spun si de multe ori lovindu-te, facndu-ti rau.
Si pe urma daca nu corespunzi esti izolat, scos din comunitate sau abandonat de o persoana.
Sunt probleme delicate si care nici nu se pot trata asa usor.
Si aceasta parere o aflam de la nastere si ne este impregnata: suntem doriti sau nu, suntem iubiti sau nu, mai intai de parinti si rude, mai apoi de societate. Pfui, si cand iti trantesc copiii direct si sincer parerea lor, atunci sa vezi!
Totul in viata este numai o comparatie si un schimb de pareri.


Nu inteleg cum "Ne putem cunoaste prin ochii lui Dumnezeu."
In ce fel?

Iar pe Dumnezeu fiecare il percepe in alt fel. Deci si asta este cam subiectiv...

Cred ca nu putem decat sa facem compromisuri. Este cea mai buna solutie (pana la un punct).

Ceea ce putem evita insa este judecarea vesnica a celuilalt. Ca judecam fara sa stim unele lucruri...

Pareri exista si subiective si obiective, de obicei in amestec si greu de diferentiat.
De ex. spui despre un medic ca e bun sau rau. Depinde din ce punct de vedere profesional. Cand il judeci ca om, prin prisma felului in care se comporta cu tine este ceva mai subiectiv si te priveste pe tine.
Cand il judeci prin prisma actului medical, atunci este mai obiectiv, caci nu te priveste numai pe tine ci si pe alti pacienti.

Si la profesori si la preoti sau monahi este la fel.
Exista profesori sau preoti/monahi aspri, care dau cu tine de pamant, te lasa corigent, sau te alunga, dar pe de alta parte predau foarte bine respectiva au mult har, sau tin slujbe frumoase. Si invers.
Fiecare om prefera un anume tip, cu care se potriveste.
Pe unii mai sensibili profesorii sau preotii, sau monahii mai aspri pot sa-i distruga din prima si sa-i piarda (chiar fiind oameni valorosi).
Pe altii dimpotriva...
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #13  
Vechi 06.09.2014, 13:26:56
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Parerea celorlalti este importanta atunci cand stim sigur ca acesti ,,ceilalti" au un sistem de valori acceptat de noi (in concordanta cu credinta crestina, cu moralitatea etc.).

Ce ma fac daca daca ceilalti nu sunt de acord cu mine pentru ca nu am facut nu stiu ce compromis? Ce ma fac daca imi atarna o tinichea de coada spunanand un neadevar despre mine?

Eu cred ca trebuie, totusi, sa alegem cu grija persoanele de a caror parere tinem cont. Nu ne facem idol din nimeni, ci analizam obiectivitatea parerii fiecaruia despre noi. De asemenea putem gresi daca avem prea multa incredere in noi insine. Empatia e foarte necesara in vederea perfectionarii activitatii noastre.

Am facut o ciorba, ma uit daca aceasta este mancata cu pofta. Am facut ceva bun la serviciu, observ impactul raportandu-ma la oameni obiectivi si constiinciosi, nu la chiulangii care abia asteapta sa treaca ziua si care. ca sa-si justifice atittudinea imi pot spune: ,,Vrei sa-ti ridice seful/ sefa statuie? Mi-am cumparat o fusta lunga. nu ma duc sa-i cer parerea uneia care poarta minijup si nici uneia care poarta pantaloni. Si tot asa. Persoanele a caror parere conteaza pentru mine sunt acelea care au acelasi sistem de valori ca si mine.

Daca dintr-un grup acelea au apreciat munca mea, atunci celelalte trebuie sa se lase influentate de mine. Daca acelea imi dau de inteles ca am gresit, atunci eu trebuie sa ma corectez.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 06.09.2014, 17:29:02
Tomita Tomita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 287
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Eu nu mă pot cunoaște pe mine deplin decât prin Ochii lui Dumnezeu.
Cunoașterea prin alți oameni, însă, oferă uneori (deseori?) oglinde strâmbe. Mai degrabă dau de gândit, decât lămuresc corect și deplin...

P.S. Un exemplu comic: fiica mea, fiind mulțumită că i-am adus bomboanele preferate, mi-a spus că sunt "bun", "cel mai bun tată din luuuume", ba chiar "tăticuț"; fiul meu, supărat că nu i-am cumpărat o minge de fotbal, mi-a spus că sunt "rău", "hain, foarte rău tată". Pe cine să consider "obiectiv"?.....:)
cu prima afirmatie sunt de acord (e frumoasa) dar pt. a doua afirmatie, cunoasterea prin alti oameni poate fi utila daca suntem receptivi
daca vrem sa fim mai buni...daca cautam Adevarul cu inima il vom gasi...ne vom cunoaste cu har de sus sau prin intermediul celorlalti dar tot cu ajutor de sus...
Reply With Quote
  #15  
Vechi 06.09.2014, 17:38:20
Tomita Tomita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.04.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 287
Implicit

Citat:
În prealabil postat de fallen Vezi mesajul
Pe de alta parte, insa, daac si tu esti dispus sa faci munca voluntara, sa stai peste program fara sa ceri bani, sa te multumesti cu un salariu mic, atunci si sefii ar putea aprecia asta, pana la urma ( doar din putin se face mult, nu? ).
depinde ce sefi ai...sunt unii sefi care cu tot efortul depus si cu toata buna-vointa te cred potrivit sa faci munca necalificata desi ai si master international...cu cat esti mai amabil poti sa faci mai bine sarcini nedorite gen: curierat, munca necalificata,pot sa urle mai usar la tine cand sunt ocupati pt. ca esti amabil sau nu te enervezi, poti sa le dai un deget si sa-ti ia toata mana si sa nu astepti multumesc, etc.
daca ai veni cu niste cunostinte influente in schimb sa vezi apreciere...
sunt tot felul de persoane...
Reply With Quote
  #16  
Vechi 06.09.2014, 20:12:48
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.935
Implicit

Pana la cunoasterea Adevarului, parerea celorlalti despre noi conteaza in masura in care putem identifica propriile imperfectiuni, si ulterior corecta.

Din acest punct de vedere, toti cei pe care ii intalnim in viata noastra sunt Instructorii nostri. Fiecare ne invata ceva, fiecare ne dezvaluie ceva despre noi insine, direct sau indirect. Fiecare ne preda o lectie de viata.

----

Insa, pentru cel ce cunoaste Adevarul, parerea celorlalti despre el insusi nu are nicio importanta.

Fie ca este apreciat, stimat, neglijat, respins sau admonestat - acestea nu au niciun ecou, nicio atingere esentiala in interior.

Cel ce este in Adevar nu mai poate patimi nici umflare cand este laudat si nici dezumflare cand este criticat.

Metaforic - este 'hranit de Adevar' /'primeste slava de sus'.

Observa/urmeaza conventiile ('ceea ce este al Cezarului'), reglandu-si conduita spre binele celorlalti.
__________________

Reply With Quote
  #17  
Vechi 07.09.2014, 01:15:16
cristirg cristirg is offline
Banned
 
Data înregistrării: 26.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 582
Implicit

-parerea lui Noica:

"Prietene, nu ești mediocru. Sau, dacă ești, nu interesează. Nu te gândi la ce au făcut alții. Gândește-te doar că viața dumitale este, în felul ei, un prilej unic. Dacă te-am întrebat la început ce crezi despre dumneata, n-a fost spre a răspunde: cred bine sau cred rău; ci pentru a-ți aminti, în măsura în care am dreptul s-o fac, că trebuie să te războiești nițel mai mult cu dumneata; că în dumneata doarme ceva: un om mai interesant decât bănuiai, sau un creștin mai bun decât o arăți, sau poate un erou; în orice caz doarme un om adevărat pur și simplu. Vezi, nu-l lăsa să doarmă prea mult." (Constantin Noica)
Reply With Quote
  #18  
Vechi 08.09.2014, 09:43:00
Mena59 Mena59 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 20.11.2012
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit Parerea celorlalti despre noi nu conteaza

Nu am nevoie de parerea celorlati despre mine. Glasul propriei mele constiinte imi este de ajuns. Daca nu-l aud sau daca il ignor si voi tine cont de glasul lumii va fi o greseala. Pentru ca lumea e lume... Parerea lumii despre mine nu poate fi corecta. Citisem undeva o cugetare, nu stiu a cui:
Din 100 de persoane care vorbesc despre noi, 99 ne vorbesc de rau iar singura care ne ne lauda o face gresit.
Deci, cum pot ceilalti sa vada corect cum sunt eu? Cum pot vedea paiul din ochiul meu cei care au barna in ochiul lor.
Daca ma voi lasa influientata de parerea celorlalti despre mine, voi suferi fie de deznadejde sau de jignire (daca parerea e proasta) fie de mandrie (daca parerea e buna).

Ioan_Cezar are dreptate si il citez:
"Eu nu mă pot cunoaște pe mine deplin decât prin Ochii lui Dumnezeu.
Cunoașterea prin alți oameni, însă, oferă uneori (deseori?) oglinde strâmbe. Mai degrabă dau de gândit, decât lămuresc corect și deplin..."


Toata dreptatea noastra este ca o carpa lepadata inaintea Lui Dumnezeu.
Daca am asta in minte nu-mi mai trebuie parerea celorlalti ca sa-mi "imbunatatesc dreptatea" sau faptele.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 09.09.2014, 00:51:14
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.460
Implicit

Parerea celorlalti? Depind de parerea celorlalti cam in aceiasi masura in care si ceilalti depind de parerea mea. Nu pot sa spun ca nu-mi pasa fiindca ar insemna sa fiu egoist, infatuat, penibil in ultima insrtanta. Trebuie sa iau in serios si ceea ce cred ceilalti, dar acei "ceilalti", in principiu, inseamna cel putin "ceva", daca nu "enorm de mult"!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #20  
Vechi 09.09.2014, 11:42:53
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.271
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Parerea celorlalti in sensul daca le place sau nu de noi, daca ne considera frumosi, destepti, agreabili, etc, sa zicem ca nu conteaza foarte mult, pentru ca e foarte subiective si poate sa difere de la o persoana la alta ( desi, in general, cand devii dezagreabil, cam toata lumea care are de-a face cu tine e de aceeasi parere, la fel si cand devii ineficient, distrat, plictisit, recalcitrant, etc).
Insa ceea ce conteaza, cred, cel mai mult, este in ce masura suntem capabili si totodata dispusi sa ne ajutam semenii si in ce masura reusim sa realizam acest lucru. Ca daca spun as vrea sa te ajut, dar mi-e lene sau nu stiu sau nu pot, nu prea mai ai nici un fel de credibilitate. Nu prin asta ne apreciaza si Dumnezeu? Dupa cum ne purtam cu semenii nostri, cat suntem dispusi sa ajutam, cat sunt ei de multumiti de serviciile noastre? Desi, iarasi, nivelul lor de " multumire" poate fi subiectiv, adica chiar daca noi consideram ca le-am dat ce si cat trebuia, lor poate nu le ajunge...si aici Dumnezeu ar trebui sa fie cel care apreciaza daca am facut bine ce si cat am facut, sau nu...dar asta ar trebui si noua sa ni se faca cunoscut cumva, dar cum ???
Sau, poate sunteam intr-o ata situatie de neputinta sau inferioritate: atunci cand stim, si toata lumea stie, ca alti colegi de-ai nostri stiu si pot sa faca mai multe decat noi, sunt mai potenti, mai capabili, mai dotati, etc. Sau alte sotii de asemenea pot face mai multe lucruri si mai bune, pentru sotii si copiii lor. Insa noi, fie nu stim, fie nu putem, ori nu ne incumetam, din lipsa de experienta sau documentare, sa facem anumite lucruri, ori poate chiar nu suntem de acord cu anumite lucruri ( in cunostinta de cauza nu suntem, nu sa zicem ca nu suntem pt ca nu ne-am documentat suficient in privinta respectiva, cum fac unii, daca ei nu stiu sau nu pot, zic ca nu e bine si nu trebuie sa se faca lucrul respectiv). Oare Dumnezeu ne va taxa pentru aceste neputinte si limite ale noastre? Sau doar daca am fi putut face mai mult, am fi avut aceasta posibilitate, dar ne-a fost lene sau frica? Sau daca nu am fost sinceri si am mintit, am zis ca daca nu putem noi, nu poate nimeni ?
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare