Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #2371  
Vechi 23.04.2019, 13:15:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

Martea cea Mare
Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii.
Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie.
Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.
Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati.
Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2372  
Vechi 24.04.2019, 17:54:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

SFÂNTA ȘI MAREA ZI DE MIERCURI
† Se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului care greșește.
† Este ziua în care Iuda L-a vândut pe Iisus Hristos fariseilor pe treizeci de arginți.
În Sfânta Evanghelie care se citește la Denia de Marți seara, se arată intensificarea conflictului dintre mai-marii cărturarilor și fariseilor, pe de o parte, și Iisus pe de altă parte. În această Evanghelie, Iisus prevestește: „Acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ , îi voi trage pe toți la Mine”. Apoi, în Evanghelie, se precizează: „Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară”. În continuare, Iisus îndeamnă la urmarea lui Hristos-Lumina și la priveghere: „Umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii”. Se face pomenire despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat mir de mare preț pe capul lui Iisus pe când ședea la masă. Cântările liturgice ale acestei zile pun în contrast dărnicia și smerenia acestei femei cu lăcomia și viclenia lui Iuda, vânzătorul lui Iisus. Concluzia contrastelor devine cerere a darului pocăinței: „Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul de mult preț, iar el se grăbea să vândă pe cel fără de preț”. Cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa și ucenicul Iuda, este răsturnată de pocăință. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăința o ridică și o face mironosiță; pe acesta, lipsa ei, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător și-l duce la spânzurătoare. Această răsturnare ne umple de teamă și îngrijorare pentru mântuirea noastră, dar tot¬odată și de mare încredere și nădejde, pentru puterea cea mare a pocăinței, ce ne stă la îndemână. Se vede că aceste prime trei zile al Săptămânii Sfintelor Pătimi sunt încă zile de pocăință, ca și cele din Postul de patruzeci de zile, întrucât ele cuprind Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Doamne și Stăpânul vieții mele. Numai prin post și pocăință ne putem apropia de Cina cea de Taină, ea fiind anticipare a jertfei lui Hristos, întru
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2373  
Vechi 25.04.2019, 13:12:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

SFÂNTA ȘI MAREA ZI DE JOI
Sfânta și Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; rugăciunea din Grădina Ghetsimani; și începutul Patimilor prin vinderea Domnului de către Iuda.
În această Sfântă și Mare zi de Joi, înainte de începerea Cinei, Iisus a spălat, în semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Săi, începând cu Iuda vânzătorul și sfârșind cu Petru. Prin aceasta a vrut să le aducă aminte ucenicilor să nu umble după întâietăți, dându-Se El Însuși pildă: „Cel care vrea să fie primul, să fie slujitorul tuturor”. Spălarea picioarelor ucenicilor închipuie Taina Sfintei Spovedanii, fără de care nimeni nu se poate mântui, nici împărtăși. Spălând și picioarele lui Iuda cel care L-a vândut pe 30 de arginți, Mântuitorul îl cheamă înapoi, îi arată dragoste, îi spală păcatul, numai să-l mărturisească; dar Iuda nu se căiește, nu-și spune păcatul, nu se smerește, nu se folosește. Picioarele lui sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Iisus, sărutându-i picioarele îl primește înapoi, iar Iuda, sărutându-L pe obraz, Îl vinde la arhierei. După ce îi spală cu apă (îi pregătește prin smerenie și prin spovedanie), Iisus îi împărtășește, mai înainte de despărțire, pe ucenicii Săi, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau înainte. Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creștină săvârșită de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire și de despărțire al lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi și îndemnuri. După ce s-au petrecut toate acestea, este marcat începutul momentelor grave ale patimilor. Sfintele Evanghelii ne relatează că Iisus, împreună cu ucenicii, ieșind de la Cină s-a îndreptat către Grădina Ghetsimani, loc în care deseori obișnuia să se roage. Îi lasă pe ucenici în vale iar El urcă mai sus și singur fiind, se concentrează adânc și se roagă de trei ori - cu sudori de sânge - Tatălui ceresc să treacă paharul suferințelor de la El, dacă este cu putință. Voia Sa însă era să împlinească voia Tatălui: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească”. Este rugăciunea la care este bine să ne gândim și noi atunci când ne rugăm. Rugăciunea noastră să fie cât mai adâncă, totală, iar cererea noastră principală să fie aceasta: „Doamne, să se împlinească toate, nu după cum vreau eu, ci după cum voiești Tu”. Mai pomenim în această zi vânzarea și arestarea Mântuitorului Hristos în Grădina Ghetsimani, când Iuda L-a vândut sărutându-L, ca cei care veniseră după El să Îl recunoască. În fața Sfântului Potir noi ne luăm angajamentul de a nu-L trăda pe Dumnezeu: „Nu-ți voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmașilor Tăi, ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta!”. Să parcurgem și noi această Săptămână a Patimilor asemănându-ne Preacuratei Fecioare Maria și Apostolului Ioan, care, în permanență, au stat alături de Iisus la toate pătimirile Sale. Să fim plini de adâncă recunoștință, pentru că aceste Sfinte Pătimiri ale Mântuitorului sunt pentru noi, oameni. Nu era dator Hristos să sufere pentru noi, ci a făcut aceasta din marea Sa iubire pentru întreaga omenire. Să pătimim împreună cu Hristos prin rugăciune și pocăință, ca să ne arătăm vrednici de marele dar al Sfintei Învieri! Slavă Doamne patimilor Tale!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2374  
Vechi 26.04.2019, 12:02:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

Sfânta și Marea Vineri
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. La Denia de Joi seara, cele douăsprezece Evanghelii vorbesc de Pătimirile Domnului. Cântările de joi seara arată răutățile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor și lepădarea lui Petru, răutatea și viclenia mai-marilor cărturarilor și fariseilor, lașitatea și nedreptatea lui Ponțiu Pilat, violența soldaților, rătăcirea și nerecunoștința mulțimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit și nepăsarea sau indiferența multora cărora lisus le-a făcut mult bine. Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste și a morții. Pe de altă parte, slujba arată îndelung-răbdarea și bunătatea Domnului Iisus Hristos față de toți oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferințele chinurilor și decât durerile morții pricinuite de oameni. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este „Sfântul lui Israel”, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus fecioarei Maria: „Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35); Sunt mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sa ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinței lui Dumnezeu, „ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 8). Atunci, la miezul zilei, în mijlocul Raiului și în ziua a șasea, când a fost făcut omul, Adam și-a întins mâinile neascultării spre pomul oprit și s-a despărțit de Dumnezeu. Acum Iisus, Adam Cel Nou, Și-a întins mâinile pe lemnul Crucii, în miezul zilei și în „mijlocul pământului”, în ziua a șasea (vineri), pentru a arăta ascultare față de Dumnezeu până la moarte, vindecând pe om de neascultare și mântuindu-l de despărțirea lui de Dumnezeu-lzvorul vieții. A fost răstignit în afara cetății, într-o grădină, pentru că și Adam cel vechi a călcat porunca postului în grădina Raiului. În acest înțeles, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată scopul pătimirii Domnului Iisus Hristos: „Acesta a fost… scopul Domnului, ca, pe de o-parte, să asculte de Tatăl până la moarte, ca om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de altă parte, să biruiască pe diavol, pătimind de la el prin cărturarii și fariseii puși la lucru de el”. Patimile sunt înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, se fac minuni în cer și pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoșătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot așa Pătimirile pe Cruce sunt înfricoșătoare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2375  
Vechi 01.05.2019, 21:03:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

În ce condiții ar trebui să intervină iertarea? Când trebuie ea cerută/dată?
Părintele Constantin Necula: „Cred că e după inima fiecăruia. Chiar nu avem de-a face cu modele ori rețete. Iertarea, ura sau iubirea, trec prin venele noastre de conștiință. Cred că iertarea are în conținutul ei și un adânc de conținut, exigențele sale. Fiecare le stabilește la scara propriei gândiri despre viață și moarte. Personal, am primit lecții de iertare de la cine nu m-am așteptat și am ratat iertări la care n-am fost atent să am răbdarea primirii. Nu e un tonomat iertarea. Nu este un mecanism simplu, automat și rigid. E o chestiune de morala inimii deschise spre Rai. Dar, personal, nu cred că ea poate să fie activată doar de emitent, fără ca recepția să nu primească stimul și fără să ofere stimul. Cum cred că în căsnicie uneori „te iubesc” face să fie extrem de important „te iert”. A iubi înseamnă și a ierta. Nu în orice condiții a ierta înseamnă te iubesc.”
„A cere iertare are sens întotdeauna. Uneori e nevoie de timp să te prinzi că ai greșești ori măcar să vezi o parte din acțiunile tale. Cele urâte tare se cer rezolvate pe loc. Cele care au nevoie să se vădească a fi greșeli pedagogice, de creștere. Un exemplu, ar fi judecarea părinților de către copii la momentul în care cei din urmă cred că le știu pe toate. Trecem toți prin modul acesta de autonomizare prin refuz. E interesant că ne prindem greu că am greșit. Uneori, părinții mor cu gândul că ei ne-au iertat, dar noi nu ne-am obosit să cerem iertare. Are sens însă să cerem iertare prin comportamentul nostru cu proprii copii. E doar un exemplu.”
Preot Constantin Necula
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2376  
Vechi 04.05.2019, 21:29:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

CUVANT DE INTELEPCIUNE: Paisie Aghioritul
• Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva” (Marcu.11,25).
• Trebuie să ne rugăm cu credință pentru orice cerere și să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Căci atunci când omul se roagă cu credință, într-un fel Îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credință a lui.
• De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu ne îndoim și vom fi auziți. „Să aveți credință fără să vă îndoiți”, a spus Domnul. Dumnezeu știe când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovnicește.
• Uneori cerem ceva de la Dumnezeu, dar nu avem răbdare și ne neliniștim. Dacă nu am avea un Dumnezeu atotputernic, atunci ar trebui să ne neliniștim. Dar fiindcă avem un Dumnezeu atotputernic, Care are foarte multă dragoste, atât de multă încât ne hrănește și cu Sângele Său, nu suntem îndreptățiți să ne neliniștim.
• Cheia reușitei (în rugăciune) este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână și rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat.
• Adevărata rugăciune începe de la durere, ea nu este plăcere sau „nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuiește în sensul cel bun. Îl doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru celălalt.
• Stiți ce înseamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular.
• Această participare, această durere, Dumnezeu o răsplătește cu veselia dumnezeiască. Desigur că omul nu cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecință, deoarece participă la durerea celuilalt.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2377  
Vechi 08.05.2019, 13:05:00
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

Arhimandrit Andrei Coroian
Pentru omul societății de astăzi, tăcerea înseamnă un vid, înseamnă absența și dispariția lui ființială din arena competițională a lumii în care trăiește, în care, pentru a se menține, luptă cu ardoare uneori până la disperare… O tăcere totală însă, în fapt, nu există. Când omul nu mai folosește organele vocale și auditive, necesare comunicării, el începe să vorbească cu și întru sine însuși. Înlăuntrul său fiind o altă lume nebănuită, însă mult mai reală, mai adevărată și mai profundă decât cea cunoscută.
Frământările existențiale există în stare latentă în fiecare om. Întrebări fundamentale ca: Cine sunt? De unde am venit și încotro mă duc? Cine și cu ce scop m-a creat? Cine este Creatorul meu și Dumnezeul meu? Pot avea un Dumnezeu personal și care este (ar trebui să fie) relația mea cu El?– vor frământa firea omenească gânditoare întotdeauna. Înlăuntrul ființei lui, oricare om va găsi o lume a gândurilor sau a duhurilor. Uneori frumoase, bune și luminoase, pline de optimism și de speranță. Alteori gânduri triste, rele și întunecate, care îi vor adânci nefericirea sau insuccesul în lumea aceasta, în societatea în care dorea sau dorește să se realizeze. Deși firea este ușor atrasă spre cele rele, există și o dorință adâncă în orice suflet omenesc de a trăi frumos, de a săvârși fapte bune, de a petrece în compania gândurilor luminoase și bune care-l duc la descoperirea lui Dumnezeu și a împărăției Lui, sălășluitoare în ființa oricărui om. Din acest motiv există și o retragere fericită din această lume a trufiei vieții, a poftei de plăcere și înavuțirii sau realizărilor materialiste, pentru că există și o tăcere plină de bucurie, de nădejde, de iubire altruistă, o tăcere plină de fericirea de a trăi.
Atunci când sufletul, prin credință și iubire de adevăr, cunoaște sau Îl recunoaște pe adevăratul Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt, el va căuta să-L cunoască și să-L iubească până la capăt. Este adevărat că Duhul Sfânt lucrează în lume în Tainele Bisericii, în toți creștinii botezați și parțial în toți oamenii iubitori de adevăr, de bine, de frumos, dar El lucrează cu o mai mare intensitate în sfinți. Între cetele proorocilor, apostolilor, ierarhilor, mucenicilor se numără și ceata cuvioșilor, care, povățuiți de Duhul Sfânt, au fugit mereu de lume și de desertăciunile ei.
Unul dintre acei puțini care au auzit graiurile Duhului Sfânt și care, ascultându-le, a fugit de lume, este și Avva Arsenie cel Mare, trăitor în veacul al IV-lea. Nobil și aristocrat, s-a născut la Roma în jurul anului 354. Tânărul școlit a fost hirotonit diacon de către Papa Damasus, iar mai apoi și-a petrecut tinerețea la curtea imperială a Împăratului Teodosie din Constantinopol. Devenit secretar împărătesc și profesor îndrumător al celor doi fii ai acestuia, Honorie și Arcadie, când avea în jur de patruzeci de ani, s-a retras în pustia Egiptului, în urma unei cerești revelații. Urmare a intenselor sale rugăciuni: „Doamne arată-mi calea cum să mă mântuiesc”, i-a venit de sus următorul glas, care i-a zis „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui”.
Ascultând de acest glas venit de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt, a mers în pustia Egiptului, unde trăiau pe atunci zeci de mii de monahi. Ajuns aici, s-a rugat din nou lui Dumnezeu și i-a venit același glas de Sus: „Arsenie fugi, taci, liniștește-te! Iată acestea sunt rădăcinile (începutul) nepăcătuirii”.
Sfântul Arsenie a ascultat și a păstrat cu sfințenie aceste cuvinte toată viața, împlinindu-le cu atenție și cu multă râvnă sfântă.
Deși era incomod sau cel puțin ciudat uneori pentru confrații lui monahi: „Avva, de ce fugi de noi?” l-a întrebat Avva Marcu. „Dumnezeu știe că vă iubesc, dar nu pot fi și cu Dumnezeu și cu oamenii”, i-a răspuns Avva Arsenie. „În cer miile și miriadele de îngeri au o singură voință, spune el, dar pe pământ oamenii au o mulțime”.
El a păstrat mereu tăcerea și izolarea, de dragul comuniunii neîncetate cu Dumnezeu. Uneori, nici la Biserică nu mergea, pentru a evita întâlnirile și vorbăria (Ce mai faci? Cum o mai duci?), din care se naște clevetirea și osândirea aproapelui. Era atât de strașnic în viața sa solitară, încât foarte rar vorbea cu cineva, dând la mare nevoie sfaturi esențiale, pline de discernământ. Chiar și Patriarhului Teofil, care conducea Biserica Africii pe atunci, îi răspunde în același mod. Patriarhul, desigur, era mândru că între zecile de mii de monahi aflați sub jurisdicția sa era și fostul demnitar împărătesc, Arsenie. Și-ar fi dorit compania Avvei și se lăuda probabil cu el, în fața oaspeților săi, mari dregători și demnitari. Dar, atunci când i-au cerut să le spună un cuvânt de folos, Avva Arsenie, i-a întrebat la rându-i: „Oare îl veți păzi?” și ei au făgăduit că da. Atunci el le-a spus un cuvânt strașnic: „Unde auziți de Arsenie, să nu vă apropiați!”. Iar altă dată nu i-a primit deloc.
Această atitudine a Sfântului Arsenie poate părea ciudată, stranie, dacă nu chiar neplăcută. Însă, cercetând mai la adânc, vorba Scripturii, găsim că ea era nu numai justificată, ci era și binecuvântată și plăcută lui Dumnezeu, considerată a fi superioară. Aceasta, în urma unei vedenii pe care unul dintre sfinții Părinți de acolo, a avut-o. A văzut că însuși Duhul Sfânt al lui Dumnezeu cârmuia corabia sufletului marelui Avvă Arsenie. În comparație cu un alt mare părinte al pustiei, avva Moise, care în dragostea lui duhovnicească îi primea pe toți și a fost văzut înconjurat și mângâiat de îngerii lui Dumnezeu, avva Arsenie a fost văzut plutind într-o corabie pe un râu și pe care însuși Duhul lui Dumnezeu o cârmuia.
Chiar dacă este greu de imitat, dacă nu imposibil, omenește vorbind, atitudinea avvei Arsenie trezește în suflet o mare admirație care reflectă însăși măreția lui Dumnezeu cel necuprins, Care revarsă din izvorul iubirii Sale peste oameni, chemându-i la comuniune cu El. Mai descoperă și măreția caracterului minunat al avvei Arsenie și, în același timp, măreția omului creat după chipul lui Dumnezeu și destinat la o veșnică comuniune de iubire cu El. Marele părinte păstra neclintit această comuniune, prin neîncetata rugăciune către Creatorul său. El păstra și o adevărată comuniune de iubire, nu doar cu monahii confrați din pustia Egiptului, ci și cu toți oamenii din vremea lui, pentru a căror mântuire se ruga.
Prin modul său de viață, așa cum este relatată în Pateric, prin sfaturile sale consemnate, el experimentează împlinirea cuvintelor Mântuitorului: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6: 33), precum și cuvintele: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din toată inima ta și din toată puterea ta și din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău ca pe tine însuți“ (Luca 10: 27).
Ele se pot realiza deplin, desăvârșit, așa cum ne arată viețile sfinților, numai prin rugăciune neîncetată și retragere din lumea simțurilor, în care lucrează păcatul. Cel care căuta să fie ascuns societății contemporane lui, care a învins cu desăvârșire dorința de afirmare și publicitate, a rămas peste veacuri model de om liniștit și fericit, fapt folositor tuturor generațiilor de oameni, creștini sau monahi, din toate timpurile căci, în fond, liniștea și fericirea este dorită de toți.
Nu de puține ori a fost văzut de către ucenicii apropiați, în vremea rugăciunii, învăluit de lumina necreată a dumnezeirii. Aceasta ne arată că rugăciunea în liniște și tăcere este cea mai nobilă muncă și artă, pe care o poate lucra omul pe pământ. Ea este „munca cea ușoară”, dată omului dintru început în Rai, devenită grea și anevoioasă din cauza păcatelor. Totuși, deprinsă cu mult efort și neabătută răbdare, ea se transformă, în final, în dulceață și plăcere duhovnicească, în veselie și desfătare netrecătoare.
Spre apusul vieții, Sfântul Arsenie avea fața strălucitoare, ca a „unui înger” trupul nepătimaș și sufletul împlinit și fericit, plin de viață neîmbătrânitoare. Tăcerea lui fericită s-a făcut pentru zeci și sute de mii de creștini un râu vorbitor, care aduce pe valurile sale bogăție de credință, de bucurie și de speranță. Lumina, înțelepciunea și iubirea curg în șuvoaie scânteietoare din el peste sufletele noastre. Peste toți cei care i se roagă lui sau îi citesc și urmează cuvintele și pilduitoarea sa viață se revarsă harul răcoritor al Duhului Sfânt – Mângâietorul, de care era plin avva Arsenie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2378  
Vechi 17.05.2019, 13:09:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

Cu cel ce nu te ascultă cu poftă nu te întinde la convorbiri lungi, ca să nu-l dezguști și să nu-l faci a te urî, cum e scris: „Cel ce înmulțește cuvinte va fi urât” (Sirah 20, 7).
Nu vorbi aspru și cu glas tare, pentru că amândouă sunt foarte urâte și produc suspiciunea că ești gol și prezumțios. Nu vorbi de tine, de afacerile tale ori de relațiile tale, decât la mare trebuință; iar atunci, cât mai scurt și mai concis posibil. Dacă ți se pare că alții vorbesc de dânșii prea mult, nu te sili a-i imita, chiar presupunând că ale lor cuvinte ar fi smerite.
Vorbește cât mai puțin de aproapele tău și de cele ce-l privesc pe dânsul, acolo și când este nevoie pentru binele lui (când vorbești adu-ți aminte să păzești porunca Sfântului Talasie: „Alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei. De al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi” – Filocalie, p. 460).
Cele trei feluri de vorbire, după Nicolae Katascliepinos, sunt „da”, „nu” și „desigur”. Al patrulea este „îndoiala”, iar al cincilea „obscurul”.
Vorbește despre lucrurile ce știi că sunt adevărate ori neadevărate, evidente (clare), iar despre cele dubioase și necunoscute nu vorbi.
Ori, cum spune Vlemide în Logica lui, sunt cinci feluri de cuvinte: „numire”, când numim pe cineva; „întrebare”, cu care întrebăm; „rugare”, cu care ne rugăm; „hotărâtor”, când hotărâm și vorbim în mod sigur și „poruncire”, când poruncim în chip autoritar. Folosește în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotărâtor și poruncitor să nu-l folosești.
Despre Dumnezeu vorbește cu toată înclinarea ta! Mai ales de dragostea și bunătatea Lui! Dar cu frică, având în vedere că și atunci poți cădea în greșeală. De aceea, să preferi a asculta când alții vorbesc despre acestea, păzind cuvintele lor în cele mai dinăuntru ale inimii.
Iar despre celelalte când vorbesc, glasul lor numai să atingă auzul tău, dar mintea să stea ridicată la Dumnezeu. Chiar când e nevoie să asculți pe cel ce vorbește ca să-l înțelegi și să-i răspunzi, ridică-ți mintea la Cer, unde locuiește Dumnezeul tău: cugetă la înălțimea Lui și gândește-te că vede totdeauna nimicnicia ta.
Cercetează bine toate lucrurile care-ți vin în inimă a le vorbi, înainte ca ele să treacă pe limbă și vei afla multe cărora e mai bine să nu le dai drumul din gură. Dar în legătură cu aceasta să știi că și din cele ce ți se par bune de spus sunt multe care e mai bine a le îngropa în tăcere. De aceasta îți vei da seama după ce va trece acea convorbire.
Sfântul Nicodim Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2379  
Vechi 23.05.2019, 17:20:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

Cel mai important este să faci fapte de pocăință; să renunți la păcate. Nu putem să ne îndreptăm repede precum ne-am dori. Îndreptarea și vindecarea noastră se petrec treptat, frecventând slujbele bisericești.
Este nevoie de timp, răbdare și trebuie să te rabzi pe tine. Firea noastră păcătoasă nu poate împlini dintr-o dată Legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu.
(Părintele Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov, Învățături și întâmplări minunate, Editura Sophia, București, 2011)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2380  
Vechi 28.05.2019, 22:01:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.916
Implicit

Ascultare curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.
Și apoi, această inspirație și această ascultare se săvârșea în cazuri excepționale – de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nicio ființă omenească și cu atât mai puțin un duhovnic iscusit. Și așa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în fața unui mărăcine – deși într-o viață de obște n-ar fi putut face acest lucru –, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paște în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să știți că nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” și, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu și a-ți satisface poftele tale”. Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.
(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 19:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 14:43:12