Filtru propriu

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Poruncile te-au indepartat cumva de tine insuti ? Credeam ca implinirea poruncilor ne da echilibrul dintre comandamentul urmarii binelui

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

[iustin10]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Orice filtru se bazeaza pe un etalon pentru a avea o temelie corecta.Pentru aceasta trebuie ca etalonul sa fie demn de a oferi solutii corecte.Va pot spune, din putina mea experienta,ca Biblia este un etalon pe care va puteti sprijini mereu cu nadejde cand aplicati un filtru.Desi multi considera ca ea nu poate oferi raspuns pentru toate situatiile din prezent, eu va asigur ca lumea nu s-a schimbat asa de mult iar in paginile ei veti gasi foarte multe criterii, sfaturi,pilde si filtre pe care Dumnezeu le-a pus in Cuvantul Sau ca sa lumineze, prin Duhul Sau,mintea omului.De exemplu sfaturi si filtre de folos puteti gasi in Pildele lui Solomon 16.1-6. Fie ca EL sa va calauzeasca.

Nu cred ca Biblia este suficienta singura, pentru ca,asa cum remarcati, nu poate oferi solutii concrete. Intr-o anume situatie nu e bine sa ma gandesc imediat , ce anume sa aplic din Biblie ca sa rezolv situatia . Si eu am incercat sa aplic mecanic cuvintele Bibliei , dar nu merge asa. In Biblie este Adevarul,caci este Cuvantul lui Dumnezeu. Biblia patrunde direct in inima. Dar drumul de la inima la fapta este destul de lung si anevoios,altfel ,daca ar fi usor,toti am, fi sfinti. Recunosc in mine dragostea pentru cuvantul lui Dumnezeu,dar recunosc si lipsa orcarei priceperi si intelegeri in a il aplica
Recunosc ca sper in harul Sau, desi recunosc si ,ca in fiecare zi ma indepartez tot mai mult de acesta
Iata ca in sufletul nostru pot exista tendinte contrare,de aceea e bine sa ne acceptam asa cum suntem cu aspiratii dar si cu neputinte, ca atunci cand ne va gasi harul , sa ne gaseasca in aceiasi postura smerita ca a lui Petru in corabie : "Doamne , departeaza-te de la mine caci sunt un om pacatos"

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

Nu inteleg nuanta ,sincer. Asa ca prefer sa subliniez ce vroiam sa zic : ca urmarea poruncilor nu se face cu linuta de la capat , bifandu-le pe cele care le respectam,ca tinarul bogat venit la Mantuitor,si care se considera ca le-a indeplinit pe toate,si vroia desavarsirea.
Urmarea pornuncilor trebuie sa vina din noi insine si din dragostea fata de aceste porunci.Iar ca sa avem aceasta dragoste ,trebuie sa mai muncim mult , sa ajungem sa iubim sincer pe altii ,apoi pe noi,ca in final sa intelegem armonia si dreptatea acestor porunci.
Poruncile nu se respecta cu vorba , ci se fac cu inima,iar acolo vrand nevrand,trebuie sa recunoastem ca e cel mai greu de ajuns.

Trebuia sa cititi putin mai atent :) Nu am spus ca Biblia nu ofera solutii concrete ci am spus ca altii cred asta.Eu cred fix contrariul. Nu am spus nici sa o aplicati mecanic si nici preponderent sentimental,ambele sunt devieri de la echilibrul ei perfect intre ratiune si simtire, ca sa ma exprim usor poetic.Totusi daca considerati ca intampinati dificultati in a aplica Cuvantul Domnului atunci cred ca rugaciunea smerita ( cred ca faceti pasi buni in aceasta directie), aplicarea graduala si studiul constant (alaturi de ce alte materiale considerati) poate va vor ajuta, incet incet, pas cu pas, sa depasiti momentele dificile. Va asigur ca nu sunteti singur pe acest drum,nici din perspectiva divina,la care sa ne rugam sa va calauzeasca si nici din perspectiva umana,cei mai multi dintre noi fiind mai mult sau si mai mult :) in aceiasi situatia ca si dvs.Va doresc numai bine si Domnul sa va calauzeasca.

[iustin10]

În prealabil postat de antoniap

Ca sa fim siguri ca nu gresim, confruntam gandurile noastre cu privire la o situatie anume cu ale duhovnicului sau cu ale unui sfant care a scris o carte si a comentat problema respectiva.

Nu intotdeauna gandurile noastre sunt la fel cu ale sfintilor. Daca avem in minte problem care le aveau sfintii ,insemana ca deja suntem pe o treapta inalta spirituala. Gandurile noastre sunt de multe ori joase,si problemele noastre diverse. De aceea sfintii au fugit de lume,pentru a evita ca lumea sa le polueze gandul. Noi suntem insa,in plin process de manipulare si pervertire a gandului, care nu il putem compara cu linistea chiliei. De aceea razboiul sfintilor , cu nuantele cele mai fine ale intunecarii sufletului,nu se potriveste cu razboiul grosolan al patimilor noastre . Nu putem sulfa praful dar sa fim pina la jumatate ingropati in noroi. Trebuie sa ne asumam viata noastra asa cum o avem, ca sa putem scoate putin capul. Sfintii sunt buni pentru a ne arata contrastul,idealul,ce ar trebui sa fie . dar pentru viata noastra concreta ,trebuie sa ne intoarcem in noi insine ,sa ne recunoastem EXACT asa cum suntem, si sa ne punem toata speranta in Dumnezeu. Si poate ca intr-o zi,El va binevoi sa fim demni sa curatam macar incaltarile de la usile sfintilor

[iustin10]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

. aplicarea graduala si studiul constant (alaturi de ce alte materiale considerati) poate va vor ajuta,

Nu prea inteleg cum se aplica Biblia "gradual" :) . Adica ,daca cineva ma loveste , azi sa incerc macar sa nu il lovesc , maine sa incerc sa nu il urasc, iar poimaine sa ajung sa ii intorc si obrazul celalalt ?
Oare nu e mai usor sa intorci din prima obrazul ,ca sa ajungi din prima sa nu urasti?

E o propunere inteleapta sa o iei gradual ,dar daca nu ai un pic de nebunie in a iubi cu totul , ma tem ca poti ramane la stadiul corectitudinii ,in care "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" poate parea o abordare corecta.

Pasii mici sunt buni si rationali in faptele noastre ,dar inima are doar salturi mari ,de la indiferenta la traire, de la deznadejde la impacare si la adoratie.

Pasii graduali sunt foarte buni,macar la inceput.Toti cred ca ne dorim sa avem, azi daca se poate, acel tip de dragoste arzatoare, eroica, sfanta, completa de care vorbiti dvs.Insa realitatea inconjuratoare spune o alta poveste.Aceea dragoste este o cruce foarte grea de dus, aduce,paradoxal,multa suferinta,nu oricine o poate purta.Acum,daca acesta este telul la care aspirati ( daca am vorbit doar dpdv teoretic ne-am pierdut deja timpul) la modul real, concret, nu pot decat sa sper ca stiti ce presupune si Domnul sa va ajute.Cam atat am avut sa va spun,ca opinii personale.Numai bine.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui".

Ei, nu... E suficient să-ţi aminteşti de "detaşamentul de pionieri". Avea şi el un Comandament Suprem...

Ideologia e o hidră cu multe capete, mereu renăscînde.
Şi ce poate fi mai îngrozitor decât transformarea credinţei în ideologie?
Oare nu asta se încearcă peste tot în lume? În chiar viaţa Bisericii, nu acesta e morbul cel mai periculos?

Căderea în ideologie e stingerea tuturor scânteilor spiritului. Ceea ce a fost dumnezeiesc întru început şi s-a dat călăuză pentru oameni, a devenit în timp un produs doar omenesc. Iată ideologia!
Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.

În ruptul capului "Comandamentul urmării binelui" nu vrea să demisioneze, de mii de ani.
Îţi aminteşti, însă, ce le spunea Hristos? - O salbă de "Vai, vouă...!"...

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.
.

Eu ma gandeam la rolul personalitatii noastre , in cadrul credintei,nu in afara ei . Nu inteleg de ce automat,cineva care are opinii, ar fi suspectat ca este in afara credintei. De unde a rezultat ca filtrul propriu ma indeparteaza de Dumnezeu,cand speranta mea era sa aud tocmai ca ma va face sa ma apropii cu partea mea cea mai adevarata ,cu sinele meu, de Dumnezeu?
Nu dau intaietate eu-lui in raport cu Dumnezeu, acesta este un inteles prea limitat al termenului in discutie , ci vreau sa subliniez rolul eu-lui nostru in raport cu Dumnezeu ,adica sa intelegem si sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii
Opusul acestei stari ar fi tocmai ideologizarea credintei, limitarea la a face ceva doar ca trebuie, si nu a intelege si a asimila de ce trebuie .
Normal ca nu te poti mantui singur ca ai nevoie de Dumnezeu in primul rand, de Biserica ,de ceilalti , de tot ce te inconjoara
Dar tot ce este in jurul tau te vrea autentic,nu fals, te vrea in armonie cu tine , si nu chiniuuindu-te singur cu legi autoimpuse,pe care nu le intelegi.
La acest aspect ma refer eu , cum sa asimilam ceea ce Dumnezeu ne descopera, si sa resusim sa integram in forul nostru interior
Iar in acest drum accept orice ,inclusiv atitudini aparent opuse cultivarii eului nostru,cum ar fi :smerenia ,golirea de sine , recunoasterea cand nu avem dreptate .
Sper sa ma fac mai bine inteles,pentru ca la astfel de lucruri as vrea sa mi se raspunda, si nu la intelesuri atat de primitive ale termenului de personalitate,care e clar ca nici eu nu le consider rodnice, atata timp cat se refera la un eu egoist situat in afara dumnezeirii

[Mihnea Dragomir]

Iustin, ti se pare ca lumea nu pricepe bine ce vrei sa spui. Dar, te-ai gandit ca, poate, formularile folosite de tine sunt vagi ? Fereste-te de formulari vagi, fiindca ele corespund unor concepte vagi, fiindca merg in contra disciplinarii mintii si fiindca afecteaza comunicarea, ceilalti putand intelege totul si orice cand dumneata, de fapt, vrei sa spui un anumit lucru.

Dumnezeu nu este vag, ci, mereu cand a vorbit oamenilor, a formulat lucrurile foarte clar, incat orice elev corijent la scoala ajutatoare poate pricepe. "Sa nu furi", "adu-ti aminte de Ziua Domnului","sa nu pizmuiesti" "din toate fructele poti sa mananci, dar din fructul acesta sa nu mananci": asa vorbeste Dumnezeu si asa trebuie sa vorbim si noi. De aceea m-a amuzat exprimarea "comandamentul urmaririi binelui": e o formulare vaga si o evidenta exprimata cu pretentii. Un adevar "a La Palice": marchizul acela care, vrand sa formuleze randuri miscatoare cu ocazia mortii unui om de seama, a compus versurile: "cu un sfert de ora inainte de a muri, el inca mai traia!"

Desigur ca oamenii au un filtru prin care trec faptele lor, intentiile, ceea ce aud ori spun ei insisi: noi, crestinii, numim acest filtru "constiinta". Desigur ca toti cei care Il cauta pe Domnul iubesc legile Lui, fiindca il iubesc pe Domnul si stiu bine cat de mult doreste El ca acele legi pe care ni le-a transmis sa fie urmate, fiindca de asta depinde daca vom fi aproape de El milioane si milioane de ani, ori vom fi despartiti de El in tot acest timp.

Acuma, problema mare este ca filtrul acesta poate fi bine format sau rau format. Constiinta poate fi bine formata ori rau formata. Cand e bine formata, ea este, cu adevarat, "vocea lui Dumnezeu" in spiritul nostru. Dar ea poate fi si pervertita, pana acolo incat oamenii se pot amagi singuri ca L-ar urma pe Domnul cand fac, de fapt, lucruri contrare a ceea ce El doreste. A uita acest lucru inseamna a uita ca diavolul este "maimuta lui Dumnezeu". Ajungem, vrand nevrand, la problema deosebirii duhurilor, care e prea importanta, serioasa si complicata pentru a vorbi de ea aici, la "generalitati".

Nu vreau sa inchei inainte de a observa ca este desarta pornirea de a intelege TOT ceea ce Dumnezeu ne-a revelat. Exista un mister in oricare revelatie, adica ceva ce, oricat de ascutita ar fi mintea noastra si oricat ne-am bate capul, nu avem cum sa intelegem. Daca noi am fi putut intelege, nu ar fi fost nicio nevoie ca Dumnezeu sa ne descopere aceste lucruri, fiindca le-am fi putut cunoaste folosind exclusiv glagoria noastra. Asta nu inseamna ca reflectia teologica nu are sens, ci, dimpotriva, merita a fi facuta, macar pentru frumusetea exercitiului. Dar, un lucru e clar: teologia, despre care s-a spus ca incepe acolo unde se termina filosofia, are la randul ei o capabilitate limitata. La randul ei, se termina acolo unde incepe nepatrunsul si unde nici ingerii din Cer nu cuteaza a privi.