Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Istoria bisericii
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 03.08.2013, 22:44:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Testamentul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Părintele Ioan și-a cunoscut sfârșitul mai înainte și scriind cu mâna sa pe peretele peșterii unde stătea culcat pe o rogojină, data trecerii sale la cele veșnice. Și că la jumătate de ceas după ce i se legase limba și nu mai putea vorbi, a ținut mâna dreaptă în sus blagoslovind și făcând semnul Sf. Cruci mai sus și mai jos, mai la stânga și la dreapta după cum blagoslovește preotul în vremea Sfintei Liturghii când zice "Pace tuturor". Căci el avea obiceiul când venea cineva la dânsul și-i cerea blagoslovenie el mai întâi făcea semnul Sf. Cruci cu mâna deasupra capului, dacă cel ce a venit era creștin ortodox, si pe urmă îi zicea: .Domnul să te blagoslovească".

Astfel Parintele Ioan, după cum mărturisește ucenicul lui Parintele Ioanichie, șapte ani de zile a pustnicit aici în peștera Sf. Ana, dedicându-se întru totul nevoințelor pustnicești, cultivând virtuți de înaltă trăire în pustiu, asemenea Mariei Egipteanca, Sf. Gherasim din pustia Iordanului, Eftimie cel Mare, Hariton și Sava cel Sfințit.
În anul 1960, Păintele Ioan s-a îmbolnavit de o boală ce i-a cauzat moartea. El suferea de o boală de stomac și din această cauză a mai fost internat într-un spital german pe Muntele Măslinilor. De aici, de la geamul spitalului, Părintele Ioan privea adesea spre Marea Moartă și Valea Iordanului, iar când era senin dimineața se putea vedea cu ochiul liber chiar Schitul Român și pustia Iordanului până spre munții Nebo, dincolo de Iordan, pe unde trăiau cândva mulți asceți vestiți, dar acum lumea s-a înmulțit si e greu săafli un loc liniștit, doar între cei patru pereți ai chiliei tale.
Iată ce ne spunea părintele Ioanichie, ucenicul sfinției sale, care era nedespărțit de el căutând să-i amelioreze boala, că Părintele Ioan și-a cunoscut sfârșitul mai înainte și scriind cu mâna sa pe peretele peșterii unde stătea culcat pe o rogojină, data trecerii sale la cele veșnice. Și că la jumătate de ceas după ce i se legase limba și nu mai putea vorbi, a ținut mâna dreaptă în sus blagoslovind și făcând semnul Sf. Cruci mai sus și mai jos, mai la stânga și la dreapta după cum blagoslovește preotul în vremea Sfintei Liturghii când zice "Pace tuturor". Căci el avea obiceiul când venea cineva la dânsul și-i cerea blagoslovenie el mai întâi făcea semnul Sf. Cruci cu mâna deasupra capului, dacă cel ce a venit era creștin ortodox, si pe urmă îi zicea: .Domnul să te blagoslovească". Eu așa cred că aceia pe care îi blagoslovea erau sfinții pe care i-a lăudat în diferite tropare și pe toți pe care i-a cinstit și i-a slăvit în scrierile lui. Astfel în luna august 1960, Părintele Ioan încetează de a mai fi printre cei vii căci sufletul lui îl luase îngerii pentru a-l duce la fericirea veșnică primindu-și răsplata faptelor sale pe acest pământ.
Mormântul și-l pregătise tot în peșteră lipit de un perete al ei (E bine a se ști că acolo, în Palestina, cei ce mor nu se îngroapă în sicriu, probabil din lipsa materialului lemnos. Dacă se poate săpa în pământ atunci se face o groapă, mortul se înfășoară într-o bucată de stofă neagră, e dus cu năsălia până acolo, apoi îl iau unul de cap și altul de picioar și-l lasă în fundul gropii, pun deasupra câteva scânduri ca pământul să nu cadă direct pe el, și astfel se înmormântează. Dar când nu se poate săpa o groapă, din cauza stâncilor dure, pietre tari, mormântul se face la suprafață zidit din piatră ca o cutie și astfel pun mortul înlăuntru iar deasupra câteva scânduri și pe ele se toarnă ciment, scriind pe cimentul moale numele și prenumele, precum și anul morții defunctului).
La fel a fost făcut și mormântul părintelui Ioan ca o cutie, din ciment, deasupra câteva scânduri și pe ele turnat ciment, iar deasupra nu mai era scris numele, ci numai anul morții 1960, după cum am vazut eu personal, când am fost în anul1970 cu părintele profesor Ioan Ivan.
Dar încă în viață fiind Părintele Ioan și-a scris testamentul sub forma unei poezii pe care o redau mai jos:
Iubite frațioare
Oprești-te din cale
Când ești pe aici trecând
Și caută cu jale
La bietul meu mormânt.
Eu nu mai am acuma
Nici voce nici cuvânt
Dar tu citește numa
Ce-am scris eu oarecând.
Citește, lăcrămează
Și roagă-te în gând,
Că mult se ușurează
Țărâna pe mormânt.
Această rugăminte
Să n-o disprețuiești,
Ci adu-și des aminte
De mine cât trăiești!
Adâncă-i taina morții!
Ah câte am de spus!
Te văd în fața porții
Dar sunt oprit de sus
Grăbești-te părinte
Grăbești-te la drum;
De suflet ia aminte
Că vii la rând acum!
Iară tu, Iordane Sfinte,
Când ieși din drumul tău,
Să dai pe la morminte
Scăldându-rni trupul meu!
Și când te-ntorci la vale
Așterne pe mormânt
Nisipul tău cel moale
Să-mi fie ca veșmânt.
În locul tămâierii
Deasupra va sluji
Mirosul primăverii
Când iarba va-nflori!
De vii cândva năvalnic,
Să nu-mi dărâmi mormântul
Ci treci cu murmur jalnic
Udând încet pământul!
(Slove pe mormânt)

(Mărturii despre Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Editura Doxologia, pp. 39-40)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 03.08.2013, 22:51:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Crucea personală a omului

În strînsă legătura cu Sfânta Cruce a Domnului ca altar al jertei mântuitoare, sta si crucea personală a omului constând în toate necazurile, suferințele și neajunsurile vieții pământești, pe care omul trebuie să o ducă cu multă răbdare și în mod jertfelnic, după cuvântul Domnului care zice: "cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Puterea de a duce cu răbdare crucea vieții, izvorăște din puterea Crucii Domnului căci "pentru cei ce se mântuiesc cuvântul crucii este puterea lui Dumneeu" (I Corinteni 1, 18). Pentru a scoate în evidență necesitatea mântuitoare a ducerii crucii proprii și de înțelegere a pedagogiei dumnezeiști conform căreia Dumnezeu rânduiește o cruce pe măsura puterilor persoanei umane, acest dascăl din pustie (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul) se folosește de o istorioară din spiritualitatea ortodoxă despre felurimea crucilor după materialul lor, aur, argint, fier, marmură, lemn sau altele, sau după mărimea lor. Vedem cum credinciosul cârtitor împotriva lui Dumnezeu pentru crucea sa (care i se pare prea grea), este pus să-și aleagă el una care i se pare mai potrivită: după multe încercări, alege o cruce ușoară de lemn și constată apoi că este tocmai crucea sa, cea cu care venise acolo. Iată finalul acestei istorisiri alegorice:

Slava Domnului, răspunde,
Tare-s multumit cu ea,
Căci din toate numai asta,
Este dupa vlaga mea!
Îngerul atunci îi zice:
Omule nemulțumit,
Pentru crucea vieții tale,
Totdeauna ai cârtit!
Astazi ți-am adus anume
Ca să-ți fie ție semn
Ca nici una nu poți duce
Decât crucea ta de lemn.
Asta este «crucea vieții»
Dată ție de când ești
Deci, lui Dumnezeu dă slava,
Și de-acum să nu cârtești.
Cele de metaluri scumpe
Sunt a oamenilor sfinți
Care sufar pân-la sânge,
Întru grele nevoinți.
Iară tu cu sărăcia,
Lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credința
Și răbdând vei mulțumi!"
(Cruce vietii omenesti)
(Tâlcuiri din opera Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Editura Doxologia, pp.17)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 04.08.2013, 17:01:57
stoicadorina's Avatar
stoicadorina stoicadorina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 154
Implicit Hozeva

Hozeva, un tinut aspru, auster este locul unde s-a nevoit Sfantul Ioan Iacob Romanul ocrotitorul pelerinilor care merg la Locurile Sfinte.
Attached Images
File Type: jpg 687.jpg (69,9 KB, 8 views)
File Type: jpg 629.jpg (44,7 KB, 6 views)
File Type: jpg 671.jpg (35,8 KB, 7 views)
File Type: jpg 638.jpg (51,3 KB, 7 views)
File Type: jpg 644.jpg (53,7 KB, 10 views)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 04.08.2013, 23:02:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Smile

Citat:
În prealabil postat de stoicadorina Vezi mesajul
Hozeva, un tinut aspru, auster este locul unde s-a nevoit Sfantul Ioan Iacob Romanul ocrotitorul pelerinilor care merg la Locurile Sfinte.
Multumim pentru imaginile postate !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 04.08.2013, 23:03:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Descoperirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob

Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcăera pus în mormânt chiar atunci, fără nicio schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă.

Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul. Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon nu mai știa nimic. Într-o noapte, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana din Valea Hozevei”. Apoi, timp de o lună de zile nu a mai avut liniște și îl chinuiau gândurile să meargă să viziteze Sfintele Locuri ca să-l vadă pe cuviosul Ioan, bunul său duhovnic și povățuitor, neștiind că era de mult la Domnul. La 28 iulie 1980, a sosit cu un grup de pelerini greci din America la Mormântul Domnului. Auzind că părintele Ioan este trecut la Domnul, au venit în aceeași zi la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul să se închine și să-i vadă mormântul.
Ajungând la mănăstire, după ce s-au rugat și au aprins lumânări, părintele Pantelimon a cerut starețului mănăstirii binecuvântare să meargă împreună cu câțiva pelerini la peștera Sfintei Ana, să aprindă câte o lumânare și să se închine la mormântul cuviosului Ioan, care la unii dintre ei le fusese duhovnic. Starețul Amfilohie, la început, s-a împotrivit, dar văzând stăruința lor, le-a dat binecuvântare și a plecat și el cu dânșii la peșteră. Când au ajuns la peșteră, au urcat pe scară, au aprins lumânări și s-au închinat la mormântul cuviosului, au cântat un trisaghion și s-au odihnit puțin în peșteră. Acest grup era compus din vreo zece persoane. În timp ce se odihneau, părintele Pantelimon îi zice starețului Amfilohie: „Preacuvios părinte stareț, vă rog să ne dați binecuvântare să desfacem capacul mormântului să ne închinăm și noi la osemintele cuviosului Ioan, că de acum au trecut 20 de ani de când a adormit și sunt peste 20 de ani de când eu l-am văzut pentru ultima oarăși am venit de la o distanță așa de mare în această pustie sălbatică să-l vedem și să ne închinăm la osemintele sfinției sale. „La început, starețul s-a împotrivit, zicând: „Părinte Pantelimon, eu socot că tot ce s-a făcut este îndeajuns, să-l lăsăm pe părintele Ioan să se odihnească în pace, în veci, și să nu-l tulburăm”. Însă părintele Pantelimon împreună cu pelerinii veniți cu dânsul stăruiau mereu să desfacă mormântul. Atunci starețul a zis unui pustnic ce era de față: „Părinte Hrisant cautăc eva cu care să putem umbla la mormânt”. În colțul peșterii au găsit o bucată de fier cu care au desfăcut scândura de deasupra mormântului și îndată peștera s-a umplut de miresme sfinte. Atunci părintele Pantelimon i-a zis starețului: „Vedeți părinte stareț că mormântul cuviosului Ioan are miresme sfinte?”. Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nicio schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă. De emoție toți s-au schimbat la față și nu mai vorbeau nimic. Unii au început să plângă, iar alții să se roage și făceau semnul Sfintei Cruci, zicând cu voce tare: „Doamne miluiește! Părintele Ioan este sfânt!”. Atunci au îngenuncheat toți, s-au rugat lui Dumnezeu și i-au mulțumit că i-a învrednicit să vadă cu ochii lor această mare minune și că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un sfânt nou și au cântat troparul cuviosului: „Întru tine, părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuviose părinte Ioane, duhul Tău.” La urmă părintele Pantelimon a cerut de la starețul Amfilohie să-i dea ceva de binecuvântare de la Sfântul Ioan și atunci a luat cu binecuvântare și voia Sfântului Ioan, prima falangă de la degetul arătător al mâinii drepte, mâna care de atâtea ori l-a binecuvântat și dezlegat de fiecare dată când venea la sfinția sa pentru mărturisire și sfaturi de taină. Cu acest deget, în nopțile târzii, când erau împreună la gura peșterii și prin pustie, îi arăta Sfântul Ioan părintelui Pantelimon minunatele zidiri ale mâinilor lui Dumnezeu și tot cu acest deget îl avertiza când îi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu și jertfa Mântuitorului Hristos de pe Golgota, care în curând va veni la noi să ne cerceteze, dar de data aceasta nu ca doctor și Mântuitor ci ca drept Judecător. Degetul Sfântului Ioan a fost luat de părintele Pantelimon și dus în America, unde a înființat două mănăstiri, una de călugări, între care sunt și câțiva români și una de măicuțe.
(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul - Opere complete, Editura Doxologia, 2013)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare