Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Cultura, Arta, Stiinta > Arta bisericeasca in general
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 28.01.2010, 03:30:17
inorog
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Dumnezeu cel ascuns in cate un vers...

NICHITA STANESCU si Logosul ascuns

Stim toți ce înseamnă metafora, comparația, simbolul. Să ne intrebăm însă ce interacțiuni verbale presupune poezia, ce fel funcționează cele care permit exprimarea poetică, cum decurge în poezie aplicarea unui alt registru de interacțiuni.
Spunand “marea ochilor”, aproape automat antrenăm noțiunile “verde”, “albastru”, culori sugerând o privire sumbră sau senină, depinde de ce urmează în text. Greu de imaginat ca “marea” să se refere la ochi căprui, nu ? Iată ceva comparabil cu o interacțiune “tare” din fizică, protonul “chemând” un electron!


Lirica modernă a mers mai departe. Există metafore care trimit la sensuri adânci, dincolo de forțele care organizează lumea cuvintelor “obișnuite”. Spunând “eu am trecut prin el/el a trecut prin mine/eu am ramas un pom singur/el un om singur”, avem o metaforă complexă, aluzie la straturi din biologia umană care ne alatură vegetalului, dar și la sensuri ale limbii, care nu totdeauna e ca un om și umană, ci, uneori - ca un pom, și vegetală.


Iată asemanări cu realități diafane din fizică, bunaoară mezonii, particule care alatură entități de nealăturat în alt model de forțe (protoni cu neutroni…); în același fel, metaforele juxtapun umanul vegetalului și totusi nu sunt iraționale, dacă rațiunea alăturarii e bine aplicată.


Să admitem că un poet vrea să dilueze forțele, de la tari la slabe, pană la foarte slabe. Cum arată asta la Nichita Stănescu ? Abisal ! Iată mostra mea favorită:

Plonjeu

Zvârlire de obiecte prin aer către Nord,
de brațe inutile, de avioane rupte
în crivățul pe care îl încord
ca pe un arc menit să lupte.
Inspre zăpadă totul ! La gheață, și la urși.
Le facem iceberguri, ori fum ieșind din iurte,
torenți în atârnare și necurși
sau piramide boante, scurte
sub care-n loc de Ka Nefer Nefer
mumificăm un pește flămanzit
lăsat să fie nins, în zodia de fier
în care ne-am născut și ne-am iubit.
O, totul se azvârle spre Nord, să facă loc
în jurul nostru, liber, la sori iconoclaști.
Iar eu voi sta in mijloc, la plete dându-mi foc
să fie luminată casa în care ai să naști.

Sensul poeziei este simplu, deși, în înțelesurile comune, impactul este aiuritor. Există un magnetism al limbii (centrat de un “nord”), reprezentând un sens logic (orice vorbim și înțelegem, indiferent cat forțează înțelesurile, este totuși o singură limbă), ca o zvârlire de obiecte (nu numai simpla atracție, ci un fenomen de emitere într-un curent ordonat de o lege), așa cum obiectele magnetizate se “duc” “natural” spre nord.

Brațe inutile, avioane rupte: inutil să incerci să apuci, să utilizezi “artefacte zburătoare”, ele vor fi prinse de “curent” prin însăși apartenența la acesta. Brațele inutile sunt alăturările “prehensile” dintre cuvinte, modul cum limba “prinde” noțiuni prin rapoarte de forță “tari”. Avioanele rupte: ne rupem de lumea inferențelor, prin care logica obișnuită face să planeze rațiunea “a vol d’oiseau” între noțiuni distante.

Crivățul pe care îl încord: o zonă de “frig”, asemănătoare fenomenului de supraconductibilitate la temperaturi joase, datorită căreia poetul explorează noua dimensiune fără să ajungă alienat de umanitate, luptând cu anume înțelesuri - supunere la îngheț a voinței spre propriile porniri, aruncă sensurile descătușate de ego într-un alt plan.

Inspre zăpadă totul, la gheață și la urși - ne vom duce într-un loc populat de alt fel de “viețuitoare” ale limbii decât cuvintele obișnuite. Nebunii schizoizi au o rarefiere similară a atracției între cuvinte, dar discursul poetic nu e nebunesc, nu e aleator, ci uman, chiar dacă “răcit” de căldura alăturărilor obișnuite, făcută să servească egoul și instrumentele de atașare în lume.


Le facem iceberguri sau fum ieșind din iurte : cuvintele devin alt fel de vehicul decat în ordinea veche.Torenți în atârnare și necurși : sensul lor “îngheață” pentru lumea “cealaltă“.


Piramide boante, scurte etc. : Formidabilă metaforă, piramidele “boante, scurte” sunt mesajul că, oricat rafinăm cuvintele, nu vom atinge nemurirea, peștele flămânzit (trimitere la Dumnezeu-Cuvantul, flămând să fie trait de noi și luand firesc locul lui Ka-Nefer-Nefer, în egipteană: îndoita frumusețe a adevărului). Smerenia celor pătrunși de Logos vede că nemurirea trupului e imposibilă, artefactele Egiptului, tocite de vreme undeva în subsolul limbii fiind mărturia neputinței… de unde ne întâmpină El… flamand sa ne "prinda" ca abandonam dorinta desarta de nemurire a frumusetii omenesti...

Oamenii caută frumosul, nu iluminarea, se lasă seduși de mutilarea verbului divin, de sacrificarea lui hedonismului. “Lăsat sa fie nins în zodia de fier” : evocare a vârstei, decăzute, când oamenii trăiesc ferecați în sensuri imediate, constrangătoare.


Totul se azvârle spre nord: Poetul speră ca poezia să fie un aide-memoire, o răsărire de sori "iconoclaști" (dizolvând egocentrismul), chiar cu prețul ca el să-și aprindă pletele (gest analog tunderii monahale) pentru ca limba să nască și viața verbului, nu numai mumificarea lui, dobandirea faimei, a prelungirii amintirii prin opere dupa moarte.

Cunoașterea dinăuntrul fenomenelor, perspectiva meditativa, nu poate fi abordată în canoane obișnuite. Una din “acuzele” agnosticilor este că religia populează conștiința cu lucruri de necrezut, cu exprimări “dubioase”. Fals. Nici o religie nu propune lucruri cu adevărat de necrezut, tocmai că izvorăsc dintr-o perspectivă umană. Există un canon simbolic al limbajului religios care aduce un ordin de mărime peste dificultatea celui poetic: pentru a se despărți de sensurile lumii, omul nu poate adopta tiparele lumești și nici măcar metafora nu ajunge. Pe de altă parte, despărțirea radicală de aceste constrângeri nu este posibilă decât pentru sfinți. Oamenii obisnuiți au nevoie de ghizi ai “trecerii” - limbajul în pilde al religiei sau viziunea poetică, de aceea s-a spus că poezia este “pasăre cu o singură aripă” din punct de vedere spiritual. Dacă avem nevoie de tăcere, ea nu poate fi de la sine înțeleasă ori impusă. Este nevoie de o diluare (în poezie prin metaforic, în religie - prin abnegație și sacrificiu) a sensurilor comune de care ne legăm ego-ul și abia după aceea vom putea depăși lanțul cuvintelor care ne leagă de noi înșine, cei “obișnuiți”.
Reply With Quote
 

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu ! cristiboss56 Rugaciuni 628 03.10.2019 23:53:09
Binele cel facut in ascuns alex989 Intrebari utilizatori 1 31.07.2011 22:18:01
Cate nume dam copiilor la Botez ? cartib Intrebari utilizatori 9 15.01.2011 14:03:33
Cate averi are preotul din loc. voastra? Bilibox_ Generalitati 51 12.03.2010 23:43:21