Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Rugaciuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 14.06.2019, 00:44:59
nobilissim nobilissim is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.11.2016
Mesaje: 3
Implicit Cuvânt pentru cele trei chipuri ale luării aminte și ale rugăciunii

Al celui întru Sfinți Părintele nostru:
Simeon Noul Teolog

Cuvânt pentru cele trei chipuri ale luării aminte și ale rugăciunii

(Spre știință. Cuvântul acesta, precum și cel din urmă, este copiat din manuscriptul ce se află în Biblioteca Schitului Românesc „Prodromu”, care este tâlcuit din cea Elinească deoarece în Filocalia Elenă este pe apla - neogreacă. * Cuvântul 102. (Cartea Sfântului).

Trei sunt chipurile luării aminte și ale rugăciunii, prin care sufletul se suie și sporește, sau se pogoară și piere. Și se suie adică, dacă în vremea lor uneltește chipurile acestea; iar se pogoară, când fără de vreme, și fără de pricepere le ține pe acestea. Deci trezvia și rugăciunea, așa sunt legate una de alta, precum sufletul cu trupul; care fără de una, nici cealaltă nu poate să stea. Și prin două chipuri amândouă se amestecă. Și întăi anume, că trezvia stă împotriva păcatului, fiindcă este ca oarecarele străjuitor, și înainte mergător; Iară rugăciunea urmându-i, pe toate gândurile cele urâte, care de strajă s-au împiedicat, le ucide îndată și le pierde; fiindcă luarea aminte singură nu poate să lucreze aceasta. Și din războiul acesta al luării aminte și al rugăciunii, se pricinuiește și viața și moartea. Pe care dacă adică o curățim prin trezvie (adică pe rugăciune), sporim; Iar dacă nu o păzim curată, ci o micșorăm pe aceasta, și o întinăm: ne facem netrebnici și nesporiți. Deci de vreme ce am zis, că luarea aminte și rugăciunea în trei chipuri se împarte, se cuvine și pe deosebirile ale fiecărui chip dintru acestea, să le descoperim. Ca cel ce voiește să dobândească viață, și voiește să lucreze, dintru aceste deslușite trei așezări (stări n.n.) adeverindu-se, să aleagă pe cel mal bun. Ca nu pentru neștiință, pe cel mal rău ținându-I să se alunece și să cadă din cel mai bun.


Pentru întâia luare aminte


Deci ale întâii luări aminte, osebirile sunt acestea: Când cineva la rugăciune stând, și mâinile și ochii împreună cu mintea la Cer ridicându-le, și Dumnezeiești noime cu mintea închipuind, și frumusețile cerești nălucindu-le, și rânduielile îngerilor, și corturile drepților, și în scurt să zic: toate câte le-a auzit din scripturi, pe acestea în vremea rugăciunii aducându-le în minte, deșteaptă sufletul spre dorire Dumnezeiască, și arătat caută la Cer. Uneori și lacrimi din ochi sloboade. Câte puțin oarecum și cu inima se trufește și se înalță; și i se pare că Dumnezeiască mângâiere este ceea ce i s-a făcut, și întru o lucrare ca aceasta se roagă să petreacă. Acestea sunt semnele rătăcirii. Că bunul nu este bun, când nu bine se face. Deci dacă se va liniști unul ca acesta, cu liniște desăvârșită și neieșită, cu neputință este să nu-și iasă din minți. Iară deși întru aceasta poate nu va cădea, dar întru deprinderea faptei bune, și întru nepătimire a veni, este din cele cu neputință.

Deci dintru această luare aminte se rătăcesc, și cei ce simțit cu ochii cei trupești văd lumină, și bune oarecare miresme miroasă, și glasuri aud, și altele multe ca acestea. Și unii adică desăvârșit s-au îndrăcit, și din pricina aceasta, din loc în loc, și din țară în țară ieșiți din minte au umblat. Iar alții pe cel ce îngerul luminii se fațărnicește că se închipuiește necunoscându-1, și primindu-l, s-au amăgit. Și neschimbați, și neîndreptați de aceea, până în sfârșit au rămas, nici o sfătuire de la oameni primind. Iară alții îndemnați fiind de diavolul cel ce i-a amăgit pe dânșii, însuși ei cu mâinile lor s-au ucis. Iară alții, de râpe, și în prăpăstii pe sine s-au aruncat. Alții s-au spânzurat. Și cine ar fi putut să povestească deosebirile înșelăciunii și ale amăgirii diavolului? Dintru acestea zise, este cu putință celui înțelept, și care voiește să se învețe, oarecare câștig, care dintru întăia luare aminte se naște. Iară dacă poate și întru acestea nu va cădea cineva, pentru petrecerea cea împreună cu alții (fiindcă aceasta mai de multe ori pustnicilor se întâmplă), dar însă nepricopsiți prin aceasta, toată viața și-o petrec.


Pentru a doua luare aminte


Iară a doua luare aminte, este aceasta: Când cineva pe a sa minte de la cele simțite adunându-o întru sine, și pe simțirile cele dinafară și le păzește, și pe toate gândurile și le adună, ca nu vreunul tăinuindu-se, la lucrurile cele deșarte să umble. Și uneori adică cercare gândurilor făcând, iar alte ori rugăciuni către Dumnezeu din gură grăind, ia aminte. Și acum adică pe gândurile cele robite către sine trăgându-le, iară alteori și însuși cu totul de patimi robindu-se, începe cu silă către sine a se întoarce. Și nu este cu putință celui ce așa bate război, să fie în pace niciodată, sau cu cununa dreptății să se încununeze (2 Tim. 4, 8). Că se aseamănă unul ca acesta omului ce bate război noaptea, care glasurile vrăjmașilor adică le aude, și rănile le primește, dar a-i vedea curat cine sunt, sau de unde au venit, sau cum îl săgetează, sau pentru ce, nu poate. Fiindcă întunericul este pricinuitor minții de o pagubă ca aceasta; și nu va scăpa cel ce așa bate război, de a nu se zdrobi de gândiții vrăjmași cei de alt neam. Și pe osteneală adică o rabdă, iar de plată se păgubește, fiindcă de mărirea deșartă se fură, ca și cum ar fi un luător aminte, și de dânsa se domnește și se batjocorește. Uneori și asupra altora se înalță, căci nu sunt unii ca aceștia, și îi prihănește. Și păstor al oilor pe sine se alcătuiește. Și se aseamănă orbului ce făgăduiește să povățuiască pe orbi (Matei 15, 18). Acestea sunt chipurile luării aminte celei de a doua.

Pentru aceea se cuvine iubitorului de osteneală, să se învețe vătămarea cea dintru dânsele. Însă mai bună este cea de a doua, decât cea dintâi, precum noaptea cea cu lună plină, decât cea fără de stele și neluminată.


Pentru a treia luare aminte


Iată dar și pentru a treia luare aminte vom începe să zicem, care este lucru străin și cu greu de tâlcuit, celor ce nu cunosc nu numai greu de cunoscut, ci mai cu totul și de necrezut; Lucru care nu întru mulți se află. Și mi se pare că o bunătate ca aceasta, împreună cu ascultarea a fugit de la noi. Că ascultarea, pe îndrăgitorul ei, de răul veac de acum răzlețindu-1, și fără de grijă și nepătimaș pe dânsul arătându-1, sprinten și nepregetător către calea care se caută de dânsul îl lucrează: dacă și povățuitor nerătăcit / neamăgit va afla. Că de care lucru din acestea vremelnice își va lipi pe minte, cel ce prin ascultare s-a omorât dinspre toată împătimirea lumii și a trupului?? Și de care grijă se va trage, cel ce lui Dumnezeu și părintelui său, cu sufletul și cu trupul s-a dat, și toată grija asupra lui a aruncat-o (1 Petru 5, 7)? Și numai trăiește lumii, nici ziua omului o mai poftește. De aici gânditele înconjurări ale puterilor celor împotrivnice, care ca niște funii pe minte întru nenumărate încurcături de gânduri o trag, se rup, și slobod se arată, și cu stăpânire bătând război, și iscodind gândurile vrăjmașilor, le gonește cu bună meșteșugire, și cu curată inimă îșî înalță rugăciunile. Acesta este începutul petrecerii celei monahicești. Iar cei ce nu fac așa începutul, se vor zdrobi în zadar.

Iară începutul luării aminte celei de a treia, nu se începe dintru a căuta cineva în sus, și dintru a-și întinde mâinile, și a-și aduna cugetele, și din Cer ajutor a cere. Că acestea sunt după cum am zis, osebirile întâii rătăciri. Dar nici dintru a doua luare aminte iarăși face începutul, și mintea numai la simțirile cele din afară luând aminte, iară pe vrăjmașii cei dinlăuntru nu-i privește. Că unul ca acesta, precum au zis, se săgetează, și nu săgetează, se rănește, și nu știe; robit se duce, și pe cei ce îl robesc a-i munci nu poate. Și totdeauna din spatele lui, iar mai bine să zic, în fața lui lucrează și teslăresc păcătoșii, și măreț în deșert și trufaș îl lucrează pe dânsul.

Iară tu, o iubite, dacă voiești pe o lucrare născătoare de lumină și veselitoare ca aceasta să o lucrezi, de aici sârguiește-te a pune început: După cea cu de-amănuntul ascultare, pe care cuvântul, mai sus a zugrăvit-o, trebuință este ție, și cu conștiință pe toate să le faci. Că fără de ascultare, nici conștiința nu este curată. Și dator ești a-ți păzi conștiința, întâi adică, față de Dumnezeu, apoi dinspre Părintele tău cel Duhovnicesc, și a treia și dinspre toți oamenii, și dinspre materii. Și față de Dumnezeu adică ești dator să-ți păzești conștiința, ca toate câte știi că nu plac lui Dumnezeu, pe acestea să nu le faci. Iar dinspre părintele tău ca pe acelea care îți zice ție, după scopul și voia lui, pe toate să le faci, și să nu adaugi ceva mai mult, nici să scazi. Iară dinspre oameni se cuvine ție să-ți păzești conștiința, ca pe acelea care tu le urăști, altuia să nu le faci. Iară întru materii, dator ești să te păzești de uneltirea cea peste trebuință întru tot lucrul: și întru hrană, și întru băutură, și întru îmbrăcăminte, și în scurt să zic, pe toate să le faci ca înaintea feței lui Dumnezeu, nemustrându-te de nimic întru nici un lucru de conștiință. Și de vreme ce mai înainte am curățit, și am făcut cale adevăratei luării aminte, de se pare, și pentru deosebirile ei, arătat și în scurt să vorbim.

Last edited by nobilissim; 30.08.2019 at 12:59:48.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 14.06.2019, 00:53:25
nobilissim nobilissim is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.11.2016
Mesaje: 3
Implicit

Iar adevărata și nerătăcita luare aminte și rugăciune este, a păzi mintea pe inimă când se roagă, și înlăuntru acesteia de-a pururea a se întoarce, și a se învârti, și dintru adâncul acela (Ps. 129, 1; 41, 7) a-și înălța rugăciunile către Domnul. Și după ce înlăuntru acolo „va gusta că bun este Domnul” (Ps. 33, 8) [8], și se va îndulci, nu se va mai depărta de locul și sălășluirea inimii. Că atunci va zice și el împreună cu Apostolul Petru „Bine este să fim noi aici” (Matei. 17, 4) [9]. Și totdeauna acolo, în locurile inimii căutând și înconjurându-le, pe noimele și gândurile cele semănate de vrăjmașul, scoțându-le le gonește. Însă celor ce nu știu petrecerea aceasta, foarte aspră li se pare, și cu greu de isprăvit. Că și este cu adevărat sugrumător lucrul și ostenitor, nu numai celor neînvățați și nedeprinși, ci și celor ce cu întemiere s-au deprins, și s-au iscusit, dar încă pe dulceață întru adâncul inimii au primit-o, și nu au trimis-o. Iară celor ce pe dulceața acesteia au dobândit-o, și pe îndulcirea acesteia în gâtlejul inimii au tras-o, împreună cu Apostolul Pavel și ei strigă „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?” (Rom. 8, 35) [10] și celelalte. Că Sfinții Părinții noștri auzind pe Domnul zicând „Că din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, preacurviile, furtișagurile, minciunile, și mincinoasele mărturii, și acestea sunt care spurcă pe om” (Mat. 15, 19, 20) [11]; și cum că a sfătuit „ca pe dinlăuntru să fie curățit paharul, ca și pe dinafară să se facă curat” (Matei. 23, 26) [12], pentru aceea lăsând toată cugetarea a altei lucrări, întru păzirea aceasta a inimii s-au nevoit, cu de-adinsul știind, că cu aceasta, pe toată cealaltă lucrare fără de osteneală o vor apuca și o vor dobândi. Iară fără de această lucrare, altă faptă bună a rămâne întru dânșii nu poate.

Pe aceasta adică unii din Părinți, liniște a inimii au numit-o. Iară alții, luare aminte. Alții, străduire a inimii. Iară alții, trezvie, și împotrivă grăire. Alții, iscodire a gândurilor și păzire a minții. Și toți asemenea pământul inimii lor l-au lucrat. Și prin lucrarea aceasta au dobândit a se hrăni cu mana cea Dumnezeiască. Pentru aceasta zice Ecclesiastul „Veselește-te tânărule întru tinerețea ta, și umblă în căile inimii tale fără prihană” (Eccles. 11, 9) [13] și depărtează cugetele cele rele de la inima ta”. Și „dacă Duhul celui ce stăpânește se va sui peste tine, tu locul tău să nu-1 lași” (Eccles. 10, 4) [14]; iară "loc", zicând, pe inimă a arătat-o, precum și Domnul zice în Sfânta Evanghelie „Să nu vă răspândiți cu mintea aici și încolo” (Luca 12, 29) [15]. Și iarăși „strâmtă este poarta, și necăjită calea care duce în viață” (Mat. 7, 14) [16]. Și „Fericiți cei săraci cu Duhul” (Mat. 5, 3) [17] adică, cei care nici un cuget al veacului acestuia nu au întru sine. Zice încă și Apostolul Petru „Treziți-vă și privegheați, că împotrivnicul nostru diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită” (1 Pet. 5, 8) [l8]. Și Pavel prea arătat pentru păzirea inimii scrie Efesenilor (6, 12) [19] Că „nu ne este nouă lupta împotriva sângelui, și a trupului” și celelalte. Și câte și Dumnezeieștii Părinții noștri, întru ale lor scripturi, pentru păzirea inimii au grăit, arătate sunt celor ce cu iubire de osteneală pe acestea le vor căuta.

Și mai înainte de toate, trei lucruri se cade să păzești; și așa pe lucrul cel căutat să-l începi: 1) neîngrijorare întru toate cele necuvântate și bine cuvântate lucruri, adică să păzești omorârea dinspre toate; 2) conștiință curată întru toate, adică să te păzești pe sine neprihănit de a ta conștiință; și 3) să ai nepătimire cu totul desăvârșit, adică neplecându-te cu împătimire la nici un lucru al veacului acestuia, nici al însuși trupului.

Apoi șezând în chilie liniștită, și într-un unghi, deosebi, IA AMINTE SĂ FACI CEEA CE-ȚI ZIC ȚIE: încuie ușa, și adunându-ți mintea ta de la tot lucrul deșert, șezi, apoi rezemându-ți barba ta de piept, pleacă și pe ochiul cel simțit împreună cu mintea ta înlăuntrul pieptului tău; Deci strâmtorează și pe suflarea duhului nărilor tale, ca să nu răsufle des și fără de trebuință. Și cearcă cu mintea întru cele dinlăuntru ale tale ca să afli locul inimii, unde au fire să fie sălășluite toate puterile cele sufletești. Și întăi adică vei afla întuneric și grosime, și întunecare neînduplecată; Însă îngăduind tu, și acest lucru noaptea și ziua facându-l. O! minune!! vei afla neîncetată veselie. Că îndată ce va afla mintea locul inimii, vede numai decât acelea care niciodată nu le-a știut. Că vede aerul (văzduhul inimii n.n.) cel ce este în inimă, și pe sine tot luminos, și de socoteli și de deslușiri plin. Și de atunci dinspre ori care parte se va ivi vreun gând, maî înainte de a intra și a se lucra, sau a se închipui, cu chemarea lui Iisus Hristos îl gonește pe acesta și îl pierde. De aici mintea începe să aibă pomenire de rău asupra dracilor, și ridică asupra lor pe mânia cea firească, și gonindu-i, surpă pe vrăjmașii cei gândiți. Iară pe celelalte, le vei învăța cu ajutorul lui Dumnezeu, prin păzirea minții, pe Iisus în inimă ținâdu-L.


Și pentru ce, întâia și a doua păzire, și luare aminte, nu poate să facă desăvârșit pe monah??

Răspuns: De vreme ce nu după rânduială pe acestea le uneltește. Că pe acestea prin scară, loan cel al scării, le-a însemnat zicând așa: „Unii adică sunt care micșorează și împuținează patimile; Iară alții sunt care cântă, și pe cea mai multă vreme întru cântare o cheltuiesc; Iară alții, care întru rugăciunea minții stăruie; Iară alții, care caută întru vedere, și întru adânc petrec, după chipul scării. Că zice, să se caute pricina”. Deci cei ce voiesc pe scară să se suie, nu de sus în jos încep să călătorească, ci de jos în sus. Și mai înainte pe treapta cea dintâi pășesc, apoi pe cea după aceea, și așa după rânduială pe toate. Și întru acest chip este cu putință de la pământ să se ridice cineva, și la Cer să se înalțe. Deci dacă voim „la bărbat desăvârșit a plinirii vârstei lui Hristos să ajungem” (Efes. 4, 13) [20] , ca niște prunci, după vârstele cele unele după altele, să facem începutul de a ne sui pe scara cea întărită; ca și la măsurile bărbatului, și ale bătrânului, câte puțin călătorind, să ajungem. Și întâia treaptă adică vârstă a petrecerii celei monahicești este, ca să micșoreze cineva patimile, și să le împuțineze. Care lucru este și celor noi începători. Iar a doua treaptă și vârstă mai pe urmă și mai înaltă, care face pe cel Duhovnicesc din copil holtei, este stăruirea și îngăduirea întru cântarea de psalmi, că după domolirea, și micșorarea, și împuținarea patimilor, cântarea de Psalmi firește în limbă se îndulcește, și bine plăcută se socotește la Dumnezeu. Fiindcă nu este cu putință „a cânta Domnului în pământ străin” (Ps. 136, 4) [21], adică în inimă pătimașă. Și acesta este semnul al celor ce sporesc. Iară a treia treaptă și vârstă, mai pe urmă și mai înaltă, al celui ce din tânăr și holtei a venit în vârsta bărbatului celui Duhovnicesc, este stăruirea întru rugăciune, care lucru este al celor ce au sporit. Însă se deosebește rugăciunea de cântarea de Psalmi, precum bărbatul cel desăvârșit, de copil și de tânăr, după treapta pe care ne suim. Lângă acestea, treapta cea de a patra, și vârsta cea maî înaltă și Duhovnicească, este cea a bătrânului și a căruntului, care este căutarea cea neabătută a privirii și a vederii; care lucru este al celor desăvârșiți. Iată că se săvârși calea, și sfârșit luă scara.

Deci acestea așa așezate fiind, și de la Duhul poruncite, și grăite și hotărâte, întru altfel nu este cu putință copilul să se facă bărbat, și la starea celui cărunt să se suie, dacă nu de la treapta cea dintâi, după cum am zis, făcând începutul, și prin cele patru trepte bine călătorind, la săvârșire se va sui. Iară începutul de a veni întru lumină, cel ce voiește Duhovnicește de a doua oară a se naște, este împuținarea și micșorarea patimilor, adică păzirea inimii, că întru altfel nu este cu putință a se împuțina și a se micșora patimile. Iară a doua, afară de acestea, este întinderea cântării de Psalmi: Că după ce se vor domoli patimile și se vor împuțina, prin starea împotrivă a inimii împotriva patimilor, atunci pofta împrietenirii cu Dumnezeu aprinde mintea. De aici mintea împuternicindu-se, pe gândurile cele ce năvălesc dinspre toate părțile, și caută să intre în inimă, prin luarea aminte împingându-le, le gonește. Și iarăși întru a doua luare aminte și rugăciune, mai de multe ori stăruie și zăbovește, unde războiul duhurilor atunci năvălește, căci foarte duhurile patimilor au fire să tulbure adâncul inimii, însă cu chemarea Domnului Iisus Hristos se prăpădesc, și se topesc ca ceara. Și de acolo după ce se scot și se izgonesc, pe dinafară prin simțiri tulbură pe minte, de unde și prea degrab simte alinare care se face întru dânsa. Iară a scăpa și a se izbăvi de răii draci cu totul, și a nu i se da război de la dânșii, cu neputință este. Că acest lucru este numai al celui ce întru bărbat desăvârșit a ajuns, și al celui ce s-a depărtat de toate desăvârșit, și întru luarea aminte a inimii totdeauna îngăduie (stăruie, insistă, zăbovește n.n.). Și dintru acestea, și întru priceperea cărunteții, adică întru suirea vederii (rugăciunea văzătoare - harisma străvederii, harisma inainte-vederii etc. n.n.), câte puțin, câte puțin, cel ce este luător aminte, se ridică; Care lucru este numai al celor desăvârșiți.

Last edited by nobilissim; 30.08.2019 at 12:37:44.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 14.06.2019, 01:37:04
nobilissim nobilissim is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 03.11.2016
Mesaje: 3
Implicit

Deci cel ce pe acestea în vremea lor, cu bună tocmire și rânduială le lucrează, acesta poate după scoaterea afară din inimă a patimilor, și întru cântarea de Psalmi să stăruie, și pe gândurile cele ce se ridică prin simțiri, și cu multă tulburare, după lege să le muncească; Și pe ochiul cel simțit, împreună cu cel gândit adică al inimii, când și de acest lucru ar fi trebuință, să-i întindă și să caute la Cer, și curat întru adevăr să se roage. Și acest lucru iarăși câte odată, și prea de puține ori, pentru dracii cei ce în aer (văzduhul inimii n.n.) ne pândesc. Ca să fie inima din străjuire și păzire curățită. Căci dacă rădăcina va fi Sfântă, după Dumnezeiescul Apostol, arătat este că și ramurile și rodul” (Efes. 5, 26) [22]. Iară afară de chipul care am zis, cel ce ochiul și mintea la Cer le ridică, și cu mintea oarecare lucruri voiește să le nălucească, idoli mai vârtos, și nu adevăr oglindește. Căci inima lui este necurată, de aceea cu întâia și a doua luare aminte nu sporește. Că precum la zidirea Casei, nu acoperământul mai întâi, apoi temelia o punem, că este cu neputință acest lucru. Ci întru alt chip, adică întâi temelia, și după aceea zidirea, și apoi după aceasta și acoperământul. Așa și pentru acestea vei înțelege. Că mai întăi adică pe inimă păzindu-o, și pe patimi după aceasta micșorându-le, pe temelia cea Duhovnicească a casei o punem. Și de atunci tulburarea cea care prin simțiri se ridică de la duhurile cele viclene, prin a doua luare aminte înapoi împingându-le, și mai degrabă de război scăpând, deasupra temeliilor, pereții casei celei Duhovnicești îi înfigem. Și după aceea, prin cea desăvârșită către Dumnezeu plecare (ațintire n.n.) și căutare, și pe acoperământul casei îl întindem și îl săvârșim. Și așa casa cea Duhovnicească o săvârșim: întru Hristos Iisus Domnul nostru, căruia I se cuvine slava în veci

AMIN.

* în mss., p. 1407 s-a adăugat cu creionul explicația: “deoarece în Filocalia Elenă este pe apla”.

[8] Psalmii, 33, 8: “Gustați și vedeți că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduiește în el”.

[9] Sfânta Evanghelie după Matei, 17, 4: “Și răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una”.

[10] Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 8, 35: “Cine ne va desparți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia”.

[11] Sfânta Evanghelie după Matei, 15, 19-20:
“19. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule.
20. Acestea sunt care spurca pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om”.

[12] Sfânta Evanghelie după Matei, 23, 26: “Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie și cea din afară”.

[13] Ecclesiastul, 11, 9: “Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele de trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune”.

[14] Idem, 10, 4: “Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău, căci firea domoală înlătură mari neajunsuri”.

[15] Sfânta Evanghelie după Luca, 12, 29: “Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați”.

[16] Sfânta Evanghelie după Matei, 7, 14: “Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află”.

[17] Idem, 5, 3: “Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor”.

[18] Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, 5, 8: “Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”.

[19] Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 6, 12: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpâni tori lor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri”.

[20] Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 4 , 13: “Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsură vârstei deplinătății lui Hristos”.

[21] Psalmii, 136, 4: «Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?» Am decalat trimiterea din mss., cu un stih de la 136, 5 Ia 136, 4.

[22] Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 5, 26: “Ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt".

"Filocalia de la Prodromu - Versiunea în limba română a antologiei în limba greacă, publicată la Veneția, în 1782, la care s-au adăugat și alte texte / Sf. Nicodim Aghioritul & Sf. Macarie Mitropolitul Corintului - New York: Ed. UNIVERSALIA, 2001; pag. 518"


Sursa online: archive.org/details/Filocalia-de-la-Prodromu-Vol.1
archive.org/details/Filocalia-de-la-Prodromul-Vol.2

Last edited by nobilissim; 14.06.2019 at 15:47:26.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 21.09.2019, 03:44:52
clau88's Avatar
clau88 clau88 is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 05.12.2016
Mesaje: 3
Implicit

Sfântul Grigorie Palama explică mai detaliat cum că, ceea ce se trimite în inimă nu este mintea ca esență, ci lucrarea (energia) ei (Al doilea cuvânt din triada I si II contra lui Varlaam).

„Dobândită prin nevoințe, lacrimi și mărturisire a păcatelor, pocăința ridică ceața de pe ochii sufletului, învrednicindu-l să vadă frumusețile dumnezeiești.

În scrierile patristice se discută mult despre coborârea minții în inimă și despre întoarcerea energiilor spre esență. Iată un binecunoscut fragment dintr-o scrisoare a Sfântului Vasile Cel Mare către prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz: „Căci dacă mintea nu se ocupă de treburi din afară, și nici nu se împrăștie prin simțuri în toată lumea, se retrage în sine însăși. Atunci ea se înalță în mod spontan la contemplarea lui Dumnezeu. Luminată de acea splendoare dumnezeiască, ea uită de propria ei fire. Apoi, nemaitrăgând sufletul în jos, înspre grija de cele ale gurii sau de cele ale îmbrăcăminții, își va îndrepta întreaga râvnă către dobândirea bunătăților celor veșnice”. (...)

Coborârea minții în inimă ‒ adică întoarcerea energiei spre esență ‒ constituie vindecarea minții; această întoarcere presupune mai întâi aflarea inimii trupești, și numai după aceea a celei metafizice sau duhovnicești. Nevoitorul „coboară în adâncurile inimii sale, la început în inima trupească, și de acolo în acele profunzimi care nu mai sunt ale trupului. Își găsește adâncul inimii, atinge miezul metafizic, duhovnicesc, al ființei sale pe care, scrutându-l, vede că existența omenirii nu este ceva exterior sau străin ființei sale, ci e întru totul împletit cu propria sa ființă” (Arhimandritul Sofronie de la Essex).

Coborârea minții în inimă este, de fapt, o împreunare a minții cu inima, pecetluită de lacrimi de smerenie și de o dulce simțire a iubirii dumnezeiești: „Lacrimile de smerenie din timpul rugăciunii sunt un indiciu cert al unirii minții cu inima și al faptului că rugăciunea curată și-a aflat locul său de obște, aceasta constituind primul pas al urcușului spre Dumnezeu. De aceea, asceza așază lacrimile la temelia vieții duhovnicești” (Arhimandritul Sofronie). Intrând în inimă, mintea se desprinde de orice imagine exterioară, atât vizuală, cât și mentală. Ușile inimii se închid oricărui lucru străin, iar „sufletul pătrunde într-un «întuneric» de o factură cu totul specială, învrednicindu-se astfel să stea cu mintea curată în chip negrăit înaintea lui Dumnezeu” (Arhimandritul Sofronie). (...)

Coborârea minții în inimă se dobândește, așadar, prin rugăciunea minții atunci când mintea, eliberată de gânduri și plăsmuiri, se roagă în chip nematerial, fără împrăștiere. Sfântul Evagrie Ponticul binecuvântează mintea care se roagă astfel lui Dumnezeu: „Fericită este mintea care a dobândit în vremea rugăciunii, în chip desăvârșit, starea fără formă. Fericită este mintea care, rugându-se neîmprăștiat, câștigă necontenit un tot mai mare dor către Dumnezeu. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, se face nematerială și săracă de toate. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, s-a lipsit desăvârșit de orice simț”.”

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 163-166)

Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre rugăciunea ortodoxă - rugăciunea minții în inimă (partea 1 și partea 2).

ÎPS Hierotheos Vlachos spune că "prin rugăciunea raițonală neîncetată, pentru început, și prin strădania de întoarcere a miniți-nous în inimă găsim Harul dumnezeiesc al Botezului care există în inimă. Potrivit învățăturii Sfântului Diadoh al Foticeii, prin sfântul Botez Harul lui Dumnezeu intră în adâncul inimii si nu se pierde niciodată. Prin săvârșirea păcatului este doar acoperit acest Har. Prin urmare, așa cum spune Sfântul Grigorie Sinaitul, pe de o parte, prin ținerea poruncilor lui Hristos, iar pe de alta prin rugăciune găsim Harul lui Dumnezeu care de la sfântul Botez se află în inimă. Ca un burghiu, mintea intră în lăuntrul inimii și de acolo se revarsă Harul si copleseste întregul om. Prin urmare, rugăciunea nu este un instrument omenesc, nici nu se săvârșește prin eforturi omenești, nici nu este o stare psihologică. Nu se ajunge la ea prin eforturi omenești, pentru că întoarcerea miniți-nous în inimă se face prin lucrarea dumnezeiescului Har, iar nu prin strădaniile omului, nici într-o atmosferă antropocentrică".

"Această descoperire a inimii și, mai mult încă, a Harului care se află în lăuntrul ei, are multe urmări. Omul dobândește o simțire curată a existenței dumnezeiescului Har. Contemporanii folosesc pentru exprimarea acestui fapt cuvântul trăire. Însă Păriniți Bisericii folosesc o expresie care cred că redă mai bine realitățile. Vorbesc despre existența dumnezeiescului Har în noi în simțire și înștiințare. Sufletul dobândește înștiințare, iar trupul simțire a existenței lui Dumnezeu". Continuarea aici

Last edited by clau88; 24.09.2019 at 07:49:59.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 21.09.2019, 04:01:41
clau88's Avatar
clau88 clau88 is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 05.12.2016
Mesaje: 3
Implicit

- Gheronda, dați-mi binecuvântare ca sa-mi adun mintea.

- Ma rog să ți se adune mintea în inima. Dar ce înțelegem când spunem "inima"? Inima nu este un urcior, înlăuntrul căruia vom baga mintea, ci inima este ceea ce simțim. Prin urmare, atunci când spunem "sa se adune mintea în inima", înțelegem să se adune în dragoste, în bunătate, în dorința arzătoare, în acea tresăltare, în acel ceva dulce... De vreme ce Dumnezeu este Dragoste și inima are dragoste, dacă este curățită, atunci omul are înlăuntrul sau pe Dumnezeu. "Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toate inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău...(Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27). Sa-L iubești cu toată ființa ta. Daca mintea se va îndulci de dragostea și bunătatea inimii, când va rosti "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă", se va cutremura în întregime.


Cum si în ce chip se face mintea lucratoare?

Asa precum au spus Sfintii Parinti: mintea sa pazeasca luarea aminte deasupra inimii (în cerul sau văzduhul inimii n.n.) si nimic sa nu gândeasca sau sa cugete atunci, ci numai cuvintele rugaciunii sa le tina (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma), ca sa se scufunde mintea în adâncul inimii, iar nu în partea poftitoare. Ca singura lucrare neînselatoare a celor ce au început de curând aceasta rugaciune este sa înceapa a o savârsi cu mintea în inima. Dar mult uneltitorul, zavistnicul si vicleanul diavol se sileste în tot chipul sa însele pe cei ce au început de curând rugaciunea. Înca mai ales în doua chipuri se straduieste a-i însela, adica sa le vrajeasca mintea prin naluciri si sa-i faca sa desfrâneze prin partea poftitoare. Iar pe cei de la mijloc si pe cei desavârsiti voieste ca prin neascultare sa-i arunce în prapastia parerii de sine si a mândriei. Drept aceea, ca sa nu fii înselat, tine foarte tare ascultarea si smerenia si nu numai ca nu vei fi înselat, ci si toate maiestririle si mrejele vrajmasului le vei sfarâma si toate taberele viclenilor draci, pe goana le vei pune cu puterea lui Hristos.

Daca vei simti durere, miscare sau fierbinteala de-a dreapta, în piept, sub piept, sub inima, la cap, la frunte, între ochi, la urechi, la mâna, la spate, ori la picioare, nicidecum la unele ca acestea sa te gândesti, ci numai la cuvintele rugaciunii sa priveasca inima ta, deasupra inimii, unde ti-am aratat. Caci cum zice Sfântul Diadoh, pe cât se lucreaza poruncile si darul se înmulteste.


Last edited by clau88; 24.09.2019 at 07:56:49.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare