Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Calugarul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 02.01.2013, 08:44:49
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan Vezi mesajul
Draga Antonia, o sa indraznesc, cu rugamintea sa imi ierti interventia, sa iti spun ce am observat in ultimii ani pe tema "chipului luminos".
Aveam si eu, ca majoritatea oamenilor, convingerea ca un chip omenesc poate fi luminos, plin de iertare, de bunatate etc., dupa cum in psihologie am constatat ca se fac adeseori legaturi intre starea sufleteasca interna,subiectiva si anumite trasaturi sau expresii ale mimicii si trasaturilor fizice - semne exterioare.

Astazi ma indoiesc foate mult de acestea, cred ca expresia "chip luminos" se cuvine sa o atribuim doar lui Hristos si ingerilor Sai. Sau sa extindem acceptiunea conceptului "chip" la aspecte dintre cele mai operationale, faptice, roditoare.
Stiu ca e contrar multor obisnuinte de apreciere valorica a majoritatii dintre noi, insa eu pur si simplu am mari rezerve in privinta acestei caracteristici a luminozitatii perceptibile cu ochii nostri de carne.
Lumina si bucuria interioara dobandite prin Duhul Sfant se prea poate sa razbata, musai, si in afara catre ochii nostri. Desi cred ca nu e absolut necesar. Ba chiar ca uneori acest lucru e tainuit de-a binelea.
Insa lumina pe care o sesizam noi pe chipuri este mai degraba o expresie fiziologica si psihologica, iar nu duhovniceasca. Si ea caracterizeaza stari sau perioade de bine fizic si sufletesc, iar nu asezari definitive, ca sa zic asa, in Duhul.
Sunt convins ca fata omului, chipul, din care cele mai relevante sunt ochii/privirea, expresiile mimicii, paloarea fetei etc. vorbesc deslusit despre anumite particularitati psiho-fizice iar nu mai mult.
Nu toti sfintii au avut chipul iradiind impacare si seninatate, bucurie si alte insusiri...

Cred ca inconstientul nostru colectiv a brodat o fantezie de toata frumusetea, al carei mecanism si rost nu le inteleg prea bine, pe tema pe care eu as numi-o "lumina si pace cu orice pret, musai la vedere". Sau mitul "transparentei" fizico-mimico-gestuale a starii sufletesti, basca duhovnicesti.

Eu cred ca la fel de bine, cel putin, lumina sufletului se vede in tot ce face omul, in faptele lui, in produsele vietii sale, mai exact in ceea ce Domnul numea "roadele lor". Aceste roade, aceste ecouri in ceilalti (de genul "cum ardea inima in noi cand El ne talcuia, pe cale, Scripturile"), aceste semne care infloresc statornic in sufletul celor care i-au cunoscut pe hristofori - acestea sunt semnele care merita luate in seama cu adevarat si pe drept temei.
Restul e fiziologie si psihologie, lucru nu chiar de lepadat si nu chiar rupt de buna-vietuire, insa insuficient de sigur pentru a crede noi ca avem de-a face cu un om al lui Dumnezeu, cu unul care a lucrat despatimirea si virtutile.

Contraexemple sunt destule: multe bestii au chip angelic, ochi radiosi si alte insusiri fizice inselatoare. Ingeri luminosi ai vrajmasului s-au aratat mereu. Dar roadele, produsele vietii lor in viata semenilor au aratat ca in ciuda aparentelor fizic constatabil si psihologic prea usor interpretate, in ton melo si facil, acestia nu erau cine pareau.

In concluzie, mai degraba vad lumina unui suflet frumos intr-o carte scrisa de acela/aceea, intr-un cantec, intr-o haina tesuta de mana lui/a ei, intr-o gradina ingrijita de el sau de ea, in orice alta lucrare savarsita dumnezeieste, in alinarea si indreptarea semenului, in miluirea cu spor bun a aproapelui. In jertfa de sine. Poate exista o lumina mai limpede si mai cert dumnezeiasca decat lumina faptei celui care se jertfeste pentru aproapele lui?

Ca urmare, nu cred ca e relevant, la momentul trecerii, nici un semn constatabil cu ochiul nostru ci doar cele pe care sufletul supravietuitorului, atins de modul cum raposatul a trecut prin viata, le resimte in adincul sau. Omul lui Dumnezeu lasa in urma lui alte suflete atinse de Lumina. Iar nu semne de lumina, mai mult sau mai putin pe placul ochiului nostru...
Sfantul Siluan a lasat lumina sfinteniei prin viata pe care a dus-o, prin roadele acesteia in obste si in lume, iar nu prin altceva. Sufletul nostru, atins binefacator de cuvintele lui, ne e garantul luminii sale definitive - nimic altceva.
Cercul de lumina din jurul capului Sfantului e vizibil cu ochiul doar in icoane. In rest, fuioare de lumina invizibila, calauzitoare catre Hristos, ard nevazute in insasi inima noastra. Si in gandurile de recunostinta calma, adinca, pe care i le inaltam...
In mare parte sunt de acord cu ceea ce ai spus. Desigur, exista inselari, exista bestii cu chip angelic, asa cum bine ai observat.

Eu ma refeream strict la dobandirea Duhului Sfant la pacea si la linistea interioara obtinute strict ca lucrare a Duhului Sfant dupa o perioada de pocainta sincera si de smerenie adanca. Aceasta stare exista, e tainuita, rar se lasa vazuta la cei care se nevoiesc. Caci atunci cand se lauda cu aceasta stare chiar si in gand, in clipa urmatoare o pierd. Cine o dobandeste trebuie sa se smereasca si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru darul Sau.

Daca un om primeste imprumut bani, acesta trebuie sa fie recunoscator si constient ca banii aceia nu sunt chiar ai lui, ci doar ii foloseste vremelnic pana la implinirea termenului de inapoiere. Daca se va imbata si-i va rade in nas binefacatorului, e normal ca acesta sa se infurie. Cine nu stie sa-si pastreze comoara o pierde.

Aceasta stare se dobandeste, asa cum spun Sfintii Parinti, prin multa nevointa, dar se poate pierde intr-o clipa, cu un singur gand de mandrie. Dupa pierderea acestei stari, il iau in primire alte duhuri si-l arunca in ispita pentru a se smeri. Si iar nevoitorul incepe lupta pentru a dobandi ce a pierdut. Acesta este razboiul nevazut.

Acelasi nevoitor provoaca o impresie atunci cand se afla intr-o stare de bucurie divina, alta impresie atunci cand lupta pentru a dobandi in mod constient pentru dobandirea Duhului Sfant si alta impresie cand este doborat de o ispita.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 02.01.2013, 13:18:00
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.611
Implicit

Citat:
În prealabil postat de antoniap Vezi mesajul
Si mie mi se pare perfecta.

Insa am vazut multe calugarite tinere si frumoase si, bineinteles, multi calugari tineri si frumosi. Desigur, la batranete, nu mai sunt la fel. Dumnezeu ne da sau nu frumusetea exterioara, dar pe cea interioara ne ajuta s-o dobandim cu totii daca si noi vrem.

Exista, deci, si o altfel de frumusete dobandita prin puterea Duhului Sfant. E vorba despre acea frumusete interioara care o poate completa si chiar inlocui pe cea exterioara. Un chip luminos si plin de iertare si de bunatate, iubitor de Dumnezeu si de semeni, indiferent daca dupa trup este femeie sau barbat, este placut lui Dumnezeu.

Despre lupta pentru dobandirea Duhului Sfant, a carei importanta o marturiseste Sfantul Serafim de Sarov, ne destainuie apoi foarte frumos Sfantul Siluan Athonitul:

http://ro.scribd.com/doc/51782409/Si...adul-Smereniei

Deci, iata ca lupta pentru mantuire nu este chiar o joaca. Daca in momentul trecerii la cele vesnice nu avem acea lumina si bucurie interioara dobandite prin Duhul Sfant inseamna ca avem alte duhuri venite de la ispititorul care ne duc la osanda vesnica.
Mi se pare ca discutia a deviat mult de la subiect: drumul spre calugarie.
Ma asteptam sa se discute la concret, la modul in care un om ajunge la calugarie si la formalitatile pe care le are de indeplinit.
Am mai spus cu mult timp in urma un lucru: exista (am citit) mai multe carti autobiografice ale unor persoane (mai ales femei) care au strabatut pana la capat sau nu drumul calugariei, in catolicism sau chiar luteranism.Unii scriu si ce au cautat si nu au gasit in manastire si de ce au parasit-o.
N-am gasit insa nici una scrisa de un ortodox.
In sensul de a descrie din experienta lor de ce/cum au ajuns la monahism, cum este viata in manastire, ce impliniri si ce dezamagiri.
Poate ca in ortodoxie drumul este mai lin, mai fara de obstacole, sau poate mai bine chibzuit (nu au pornit numai dintr-un impuls de moment si mai ales fara a stii ce-i asteapta). Poate ca la alte confesiuni s-au dus mai nepregatiti...Nu stiu.

Revin la off-topicul vostru acum.

1. Pilda cu fecioarele: este una din cele cateva pilde pe care nu le-am inteles, sau care sunt mai contradictorii (pentru mine). Nu am gasit o talcuire multumitoare (pentru mine).

- Fecioria nu este suficienta. Este o virtute mai mult, sau mai putin utila. Dupa cum s-a mai spus si citat in multe locuri si casatoria poate mantui si duce la existente superbe. Fecioria este importanta in sensul ei de contrar la desfranare. In rest nu are prea mult sens.
Pe langa ea este nevoie de mai multe virturi si fapte bune.

In pilda toate erau fecioare, deci si cele bune si cele ne-bune. Deci iata confirmarea pe loc!
Mie in pilda aceasta imi lipseste smerenia si mai ales iubirea de aproape. Tu ai ulei in candela, fapte bune, virtuti, dar exact cea mai mare, aceea de a imparti cu altul, de ajuta si pe altul, lipseste. Nu le dai si la celelalte si le lasi pierzaniei.
Sigur scrie ca daca "va dam voua, nu avem nici noi si nici voi destul". Dar cu putinul acela oare nu ar fi fost toate in fata Domnului la sosirea Lui?
Nu stiu nici acum daca ne mantuim fiecare singur, sau in grup, sau daca suntem intrebati si de ceea ce am facut pentru altii.

Pilda aceasta mi se pare putin sub semnul mandriei, al egoismului: am eu, tie nu-ti dau, ca pe urma nu mai am.

2. Mi-a placut mult mult mesajul lui ioan cezar.

Totusi am un semn de intrebare aici: nu stiu daca acea lumina, pace si bunatate ce o vdedem in ochii unora, nu este inascuta.

Ma gandesc de ex. la parintele Galeriu. Eu nu mi-l pot imagina in alt fel.
Nu stiu daca a fost asa dintotdeauna, sau credinta si harul lui l-au transformat intr-atat spre un sfant.

Si eu spun ca la acela care se nevoieste mult se vede pe fata lui, chiar fara sa vrea.
Ochii, trasaturile sunt o oglinda a sufletului, a temperamentului, a starii de fapt la un moment dat. Nu stiu cat arata ei/ele har si credinta.

Eu cred ca si monahii au zile si stari cand nu se simt bine si se vede pe fata lor, sau cand sunt bolnavi fizic sau psihic.
Nu stiu ce sa spun.
Asta se refera la interior bun si fatada crispata, trista.

Privire blanda, dar interior rau nu este ceva firesc, de la Dumnezeu. Este un teatru foarte bine jucat.

Ceea ce spune antoniap in ultimul mesaj nu prea inteleg. Cum sa dispara de la un moment la altul un har, o stare de pace interioara din cauza ca s-a vazut prea mult (si e considerat mandrie)?
Pai atunci un monah, sau un sfant ar trebui sa fie un cameleon.
Sigur se poate cadea foarte usor in pacat, mai ales in mandrie, chiar in sens pozitiv.
Preotul nostru ne vorbea de "cadere in sus". Nu sunt de acord cu termenul, caci o cadere nu poate fi in sus, indiferent de ce natura este. Dar am inteles ca se referea la prea mult zel spre Dumnezeu.

Este greu...

Revenind iar ontopic, eu spun ca la fel ca in orice profesie, orice drum alegem in viata, si pentru monahie trebuie sa existe chemare si dragoste si nu in ultimul rand pregatire.
Trebuie sa stii totusi ce inseamna practic si ce te asteapta.
Nu poti si nu e bine sa te duci dintr-un impuls sau dintr-o dorinta care nu este legata de credinta, de Dumnezeu.
Ceea ce nu faci din dragoste, pasiune, de bunavoie, este si chinuitor si nu sfarseste bine.
Monahism cu forta (cum se facea adeseori pe vremuri, cand fetele erau trimise la manastire), sau casnicie cu forta nu merge.

Nu stiu la ce varsta ai destula maturitate sa faci alegerea si sa fii sigur de ceea ce este in sufletul tau. Unii afirma ca li se infiripa din copilarie.
Dar eu cred ca este totusi o confuzie: poate sa fii avut un model si sa ti se infiripe de (f.) timpuriu credinta (profunda) in suflet. Dar asta eu nu o vad neaparat legata de monahism. Caci poti avea aceasta credinta profunda si fara a deveni monah. Poti urma un alt drum: preot de mir, sau alta profesie.

Cand alegi calea monahismului alegi lepadarea de lume si nu stiu daca asta o poti sti (insemnatatea) inainte sa cunosti lumea.

Ma intreb uneori: daca un copil este crescut la manastire, el va lua automat drumul monahismului?
Si alta intrebare: oare nu exista si alte aspecte/cauze care pe unii ii indeamna spre lepadarea de lume (dar in alt sens)? De ex. saracia, boala, neimplinirea in lume, singuratatea, anumite traume?
Ma gandesc la exemple persoane (actori, scriitori, medici), care la un moment dat au luat drumul manastirii. Nu se ascunde in spatele deciziei lor si o nemultumire in profesia lor, sau in viata privata, sau de alta natura lumeasca?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #13  
Vechi 02.01.2013, 13:24:50
Cornel Urs's Avatar
Cornel Urs Cornel Urs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.05.2012
Mesaje: 1.624
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
- Fecioria nu este suficienta. Este o virtute mai mult, sau mai putin utila. Dupa cum s-a mai spus si citat in multe locuri si casatoria poate mantui si duce la existente superbe. Fecioria este importanta in sensul ei de contrar la desfranare. In rest nu are prea mult sens.
Pe langa ea este nevoie de mai multe virturi si fapte bune.
da, dar tii minte ca Domnul Iisus are ca si garda personala un grup format din 144.000 de evrei VIRGINI ???

deci fecioria este chiar importanta din moment ce unul din criterii pentru a face parte din cei 144.000 de apropiati ai Mantuitorului este virginitatea !

si apostolul spune ca cine isi pastreaza virginitatea, MAI BINE face ! (decat cel care se casatoreste) .
Reply With Quote
  #14  
Vechi 02.01.2013, 15:52:14
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Mi se pare ca discutia a deviat mult de la subiect: drumul spre calugarie.
Ma asteptam sa se discute la concret, la modul in care un om ajunge la calugarie si la formalitatile pe care le are de indeplinit.
Am mai spus cu mult timp in urma un lucru: exista (am citit) mai multe carti autobiografice ale unor persoane (mai ales femei) care au strabatut pana la capat sau nu drumul calugariei, in catolicism sau chiar luteranism.Unii scriu si ce au cautat si nu au gasit in manastire si de ce au parasit-o.
N-am gasit insa nici una scrisa de un ortodox.
In sensul de a descrie din experienta lor de ce/cum au ajuns la monahism, cum este viata in manastire, ce impliniri si ce dezamagiri.
Poate ca in ortodoxie drumul este mai lin, mai fara de obstacole, sau poate mai bine chibzuit (nu au pornit numai dintr-un impuls de moment si mai ales fara a stii ce-i asteapta). Poate ca la alte confesiuni s-au dus mai nepregatiti...Nu stiu.

Revin la off-topicul vostru acum.

1. Pilda cu fecioarele: este una din cele cateva pilde pe care nu le-am inteles, sau care sunt mai contradictorii (pentru mine). Nu am gasit o talcuire multumitoare (pentru mine).

- Fecioria nu este suficienta. Este o virtute mai mult, sau mai putin utila. Dupa cum s-a mai spus si citat in multe locuri si casatoria poate mantui si duce la existente superbe. Fecioria este importanta in sensul ei de contrar la desfranare. In rest nu are prea mult sens.
Pe langa ea este nevoie de mai multe virturi si fapte bune.

In pilda toate erau fecioare, deci si cele bune si cele ne-bune. Deci iata confirmarea pe loc!
Mie in pilda aceasta imi lipseste smerenia si mai ales iubirea de aproape. Tu ai ulei in candela, fapte bune, virtuti, dar exact cea mai mare, aceea de a imparti cu altul, de ajuta si pe altul, lipseste. Nu le dai si la celelalte si le lasi pierzaniei.
Sigur scrie ca daca "va dam voua, nu avem nici noi si nici voi destul". Dar cu putinul acela oare nu ar fi fost toate in fata Domnului la sosirea Lui?
Nu stiu nici acum daca ne mantuim fiecare singur, sau in grup, sau daca suntem intrebati si de ceea ce am facut pentru altii.

Pilda aceasta mi se pare putin sub semnul mandriei, al egoismului: am eu, tie nu-ti dau, ca pe urma nu mai am.

2. Mi-a placut mult mult mesajul lui ioan cezar.

Totusi am un semn de intrebare aici: nu stiu daca acea lumina, pace si bunatate ce o vdedem in ochii unora, nu este inascuta.

Ma gandesc de ex. la parintele Galeriu. Eu nu mi-l pot imagina in alt fel.
Nu stiu daca a fost asa dintotdeauna, sau credinta si harul lui l-au transformat intr-atat spre un sfant.

Si eu spun ca la acela care se nevoieste mult se vede pe fata lui, chiar fara sa vrea.
Ochii, trasaturile sunt o oglinda a sufletului, a temperamentului, a starii de fapt la un moment dat. Nu stiu cat arata ei/ele har si credinta.

Eu cred ca si monahii au zile si stari cand nu se simt bine si se vede pe fata lor, sau cand sunt bolnavi fizic sau psihic.
Nu stiu ce sa spun.
Asta se refera la interior bun si fatada crispata, trista.

Privire blanda, dar interior rau nu este ceva firesc, de la Dumnezeu. Este un teatru foarte bine jucat.

Ceea ce spune antoniap in ultimul mesaj nu prea inteleg. Cum sa dispara de la un moment la altul un har, o stare de pace interioara din cauza ca s-a vazut prea mult (si e considerat mandrie)?
Pai atunci un monah, sau un sfant ar trebui sa fie un cameleon.
Sigur se poate cadea foarte usor in pacat, mai ales in mandrie, chiar in sens pozitiv.
Preotul nostru ne vorbea de "cadere in sus". Nu sunt de acord cu termenul, caci o cadere nu poate fi in sus, indiferent de ce natura este. Dar am inteles ca se referea la prea mult zel spre Dumnezeu.

Este greu...

Revenind iar ontopic, eu spun ca la fel ca in orice profesie, orice drum alegem in viata, si pentru monahie trebuie sa existe chemare si dragoste si nu in ultimul rand pregatire.
Trebuie sa stii totusi ce inseamna practic si ce te asteapta.
Nu poti si nu e bine sa te duci dintr-un impuls sau dintr-o dorinta care nu este legata de credinta, de Dumnezeu.
Ceea ce nu faci din dragoste, pasiune, de bunavoie, este si chinuitor si nu sfarseste bine.
Monahism cu forta (cum se facea adeseori pe vremuri, cand fetele erau trimise la manastire), sau casnicie cu forta nu merge.

Nu stiu la ce varsta ai destula maturitate sa faci alegerea si sa fii sigur de ceea ce este in sufletul tau. Unii afirma ca li se infiripa din copilarie.
Dar eu cred ca este totusi o confuzie: poate sa fii avut un model si sa ti se infiripe de (f.) timpuriu credinta (profunda) in suflet. Dar asta eu nu o vad neaparat legata de monahism. Caci poti avea aceasta credinta profunda si fara a deveni monah. Poti urma un alt drum: preot de mir, sau alta profesie.

Cand alegi calea monahismului alegi lepadarea de lume si nu stiu daca asta o poti sti (insemnatatea) inainte sa cunosti lumea.

Ma intreb uneori: daca un copil este crescut la manastire, el va lua automat drumul monahismului?
Si alta intrebare: oare nu exista si alte aspecte/cauze care pe unii ii indeamna spre lepadarea de lume (dar in alt sens)? De ex. saracia, boala, neimplinirea in lume, singuratatea, anumite traume?
Ma gandesc la exemple persoane (actori, scriitori, medici), care la un moment dat au luat drumul manastirii. Nu se ascunde in spatele deciziei lor si o nemultumire in profesia lor, sau in viata privata, sau de alta natura lumeasca?
Daca ai ascultat interviul realizat cu parintele Iona, ai putut observa ce traseu interesant a avut acest parinte pana cand a luat decizia de a se calugari. Vietile Sfintilor sunt pline de pilde biografice in care se prezinta imprejurarile in care tinerii aleg calea mantuirii prin calugarie.

Pilda cu fecioarele a fost interpretata frumos de catre Sfantul Serafim de Sarov. Dobandirea Duhului Sfant este o problema serioasa atat pentru calugari cat si pentru mireni. Daca pe acesta nu-l dobandim, ne mangaiem vremelnic cu faptele noastre bune pe care eventual le si mediatizam. Si atat. Trebuie sa-i ascultam pe Sfintii Parinti pentru a nu gresi in probleme de o astfel de delicatete duhovniceasca.

Sfantul Nicodim Aghioritul are o carte (Razboiul nevazut) in care explica in ce consta nevointa monahilor. Nu haina neagra le confera chip ingeresc in fata lui Dumnezeu, ci faptul ca ies invingatori sau invinsi din acest razboi.

Despre pierderea si recastigarea harului:

http://sfantulmunteathos.wordpress.c...uan-athonitul/

De ce alege fiecare calea calugariei este o problema serioasa. Despre asta vorbesc mai multi parinti.

Exist un regulament care cuprinde aspecte practice privind viata monahala si care trebuie cunoscut din timp:

http://www.nistea.com/regula.htm

Sa urmarim si un film:
http://www.ortodoxia.md/video/6114-l...in-limba-roman
Reply With Quote
  #15  
Vechi 02.01.2013, 17:05:51
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.240
Implicit

Spun parintii bisericii ca 3 sunt motivele pt. care un tinar intra in monahism :

- in primul rind ca sa se sminteasca pe el si sa inteleaga odata ca nu are ce cauta acolo: bai , ce este cu monahismul asta ? cum este posibil ca un mosneag care nu a iesit de 45 de ani din minastire sa imi conduca mie viata ? Pai asta stie ce nevoi fiziologice am eu , asta intelege ce este acela subiectivism si relativism personal si individual ? Asta stie ce este aceea determinare sau efect psihologic , sau placebo ?
Pai eu auzisem ca in monahism a patruns stiinta si rigorile stiintifice , raporturile socioemotionale si realitatile biopsihice, ca sunt oamnei cu scoli, cu mastere, cu doctorate... !
Eu am fost 12 ani arhitect, sef de departament, si pe mine ma tine de 8 ani la vacile minastirii ? La rinit balegar , la carat lemne de foc la toti puturosii, la tesalat vitele, prin ploi si frig pe dealuri la pascut jivinele minastirii ?
Pai eu inteleg ca vor sa-mi verifice rabdarea , dar toate au o limita , pai nu bataie de joc !
Gata , de miine sa ramiie ei aici si eu am sa merg pt. ce m-am pregatit eu , ca Dumnezeu este peste tot, nu numai in minastire !

Poveste reala petrecuta in Minastirea Frasinei : Intr-o seara vacarul minastirii se intorcea cu vacile de la pascut si trecind prin curtea minastirii a vazut egumenul si 3 calugari tineri care impingeau la un ARO care nu vroia sa porneasca nicicum . Cind s-a intors de la grajduri vacarul, calugarii tot impingeau la Aro . Atunci egumenul i se adresa : mai frate , ia treci aici si ajuta pe fratii astia sa porneasca masina sa o pregatim pt. miine dimineata de drum .
Vacarul raspunse : parinte , stati sa vedem ce are ca poate nu este nevoie de impins intr-una . Calugarii s-au uitat unul la altul , zimbira si ii dadu voie vacarului sa traga capota si sa se uite in motor. Mesterii acolo ceva , lasa capota sa cada dupa care abandona calugarii spunindu-le sa-i dea cheie .
La prima cheie ARO-ul porni , desi fusese impins fara rost o jumatate de ceas.
Egumenul striga la vacar(care era si el monah in minastire) :
- Mai , da cum ai stiut tu frate ce are asa, dintr-o privire , si noi aici ne chinuiam de multa vreme .
- Pai sunt inginer de autovehicule rutiere si am fost sef de coloana 10 ani in orasul ... cutare !
- Si la vaci , cine te-a pus ? Si de citi ani faci ascultarea aceasta ?
- Parintele staret ! De 8 ani parinte !
- De miine lasi vacile si raspunzi de masinile minastirii si de intreg parcul auto !
Si de a doua zi asa a si fost ! Dar fratele a facut fara cirtire una din cele mai grele si urite ascultari din minasrtire.

- altii intra in minastire ca sa ii sminteasca pe altii : mai fratilor , eu nu stiu cum puteti voi indura batjocura si mistoul la care sunteti supusi , desconsiderarea si chinuirea asa, intentionata , doar de dorul de a fi injosit si chinuit . Bai , oamenii cu adevarata judecata, cu minte profunda, cu judecata dreapta , profunda nu ii gasesti in minastiri ! Scoala , educatia, instructia , socializarea permanenta , coferintele, congresele, schimbul permanent cultural si de informatie , teatrul , arta, stiinta , il imbogatesc pe om , il sporesc , il ridica , ii deschide ochii si mintea asupra umanitatii , a frumosului , a binelui , a progresului si a evolutiei continue ! Aici in minastire unde vedeti macar citeva din acestea toate ? Si atunci...

- si abia foarte putini intra in minastire ca sa se mintuiasca si din ceata ingereasca sa faca parte !


Despre feciorie eu insumi am mai spus ca atunci cind o pastrezi si o cultivi cu folos , o inchini lui Hristos, ea nu inseamna decit un f. putin lucru .
Daca o ti din indiferenta (caz f. rar in ziua de astazi dar nu disparut), din etica seaca, din moraliate searbada (precum ti dintii in gura !) ea nu are nici o valoare .
Capata insa o mare valoare momentul in care iti pierzi aiurea fecioria pe care tu o credeai inchimata Mintuitorului , strabatind intr-o clipa de ochi distanta dintre virtute si cel mai mizerabil pacat al desfrinarii .

Si pt. ca inca suntem in preajma zilei de pomenire a Sf. Vasile cel Mare am sa reamintesc pe scurt intimplarea neplacuta dar petrecuta din pronie divina , cu sora lui , Macrina , ajunsa sfinta ulterior .
Aceasta era calugarita intr-o minastire din eparhia fratelui sau si se zelea f. mult pt. mintuire . Dar ea cazuse in pacatul mindriei fara a prinde de veste .
Astfel, Sf. Vasile aflase ca in rugaciunile de noapte , la un moment dat, aceasta se apropia de o icoana a Maicii Domnului , intindea mina atingindu-o si zicind : tu fecioara , eu fecioara ... si i se adresa direct cu rugaminti .
A inteles in ce inselare era sora lui si s-a rugat Mintuitorului sa o isbaveasca de aceasta capcana .
Calartorind de la o minastire la alta Macrina a cazut intre tilhari si a fost necinstita .
A plins multi ani si s-a cait pt pierderea fecioriei dar mai mult a plins apoi intelegind ca fecioria niciunei femei din lumea aceasta nu se aseamana cu cea a Sfintei Fecioare, si intelegind cita indrasneala si mindrie avea cind se ruga in modul in care o facea , cit pacatuia .


Daca este sa desprindeti vreo pilda, vreo invatatura din povestile mele , faceti-le voi singuri cei care doriti aceasta , iar daca nu, considerati ca nici nu am vorbit astazi impreuna !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .

Last edited by zaharia_2009; 02.01.2013 at 17:29:55.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 02.01.2013, 18:54:03
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de zaharia_2009 Vezi mesajul
Spun parintii bisericii ca 3 sunt motivele pt. care un tinar intra in monahism :

- in primul rind ca sa se sminteasca pe el si sa inteleaga odata ca nu are ce cauta acolo: bai , ce este cu monahismul asta ? cum este posibil ca un mosneag care nu a iesit de 45 de ani din minastire sa imi conduca mie viata ? Pai asta stie ce nevoi fiziologice am eu , asta intelege ce este acela subiectivism si relativism personal si individual ? Asta stie ce este aceea determinare sau efect psihologic , sau placebo ?
Pai eu auzisem ca in monahism a patruns stiinta si rigorile stiintifice , raporturile socioemotionale si realitatile biopsihice, ca sunt oamnei cu scoli, cu mastere, cu doctorate... !
Eu am fost 12 ani arhitect, sef de departament, si pe mine ma tine de 8 ani la vacile minastirii ? La rinit balegar , la carat lemne de foc la toti puturosii, la tesalat vitele, prin ploi si frig pe dealuri la pascut jivinele minastirii ?
Pai eu inteleg ca vor sa-mi verifice rabdarea , dar toate au o limita , pai nu bataie de joc !
Gata , de miine sa ramiie ei aici si eu am sa merg pt. ce m-am pregatit eu , ca Dumnezeu este peste tot, nu numai in minastire !

Poveste reala petrecuta in Minastirea Frasinei : Intr-o seara vacarul minastirii se intorcea cu vacile de la pascut si trecind prin curtea minastirii a vazut egumenul si 3 calugari tineri care impingeau la un ARO care nu vroia sa porneasca nicicum . Cind s-a intors de la grajduri vacarul, calugarii tot impingeau la Aro . Atunci egumenul i se adresa : mai frate , ia treci aici si ajuta pe fratii astia sa porneasca masina sa o pregatim pt. miine dimineata de drum .
Vacarul raspunse : parinte , stati sa vedem ce are ca poate nu este nevoie de impins intr-una . Calugarii s-au uitat unul la altul , zimbira si ii dadu voie vacarului sa traga capota si sa se uite in motor. Mesterii acolo ceva , lasa capota sa cada dupa care abandona calugarii spunindu-le sa-i dea cheie .
La prima cheie ARO-ul porni , desi fusese impins fara rost o jumatate de ceas.
Egumenul striga la vacar(care era si el monah in minastire) :
- Mai , da cum ai stiut tu frate ce are asa, dintr-o privire , si noi aici ne chinuiam de multa vreme .
- Pai sunt inginer de autovehicule rutiere si am fost sef de coloana 10 ani in orasul ... cutare !
- Si la vaci , cine te-a pus ? Si de citi ani faci ascultarea aceasta ?
- Parintele staret ! De 8 ani parinte !
- De miine lasi vacile si raspunzi de masinile minastirii si de intreg parcul auto !
Si de a doua zi asa a si fost ! Dar fratele a facut fara cirtire una din cele mai grele si urite ascultari din minasrtire.

- altii intra in minastire ca sa ii sminteasca pe altii : mai fratilor , eu nu stiu cum puteti voi indura batjocura si mistoul la care sunteti supusi , desconsiderarea si chinuirea asa, intentionata , doar de dorul de a fi injosit si chinuit . Bai , oamenii cu adevarata judecata, cu minte profunda, cu judecata dreapta , profunda nu ii gasesti in minastiri ! Scoala , educatia, instructia , socializarea permanenta , coferintele, congresele, schimbul permanent cultural si de informatie , teatrul , arta, stiinta , il imbogatesc pe om , il sporesc , il ridica , ii deschide ochii si mintea asupra umanitatii , a frumosului , a binelui , a progresului si a evolutiei continue ! Aici in minastire unde vedeti macar citeva din acestea toate ? Si atunci...

- si abia foarte putini intra in minastire ca sa se mintuiasca si din ceata ingereasca sa faca parte !


Despre feciorie eu insumi am mai spus ca atunci cind o pastrezi si o cultivi cu folos , o inchini lui Hristos, ea nu inseamna decit un f. putin lucru .
Daca o ti din indiferenta (caz f. rar in ziua de astazi dar nu disparut), din etica seaca, din moraliate searbada (precum ti dintii in gura !) ea nu are nici o valoare .
Capata insa o mare valoare momentul in care iti pierzi aiurea fecioria pe care tu o credeai inchimata Mintuitorului , strabatind intr-o clipa de ochi distanta dintre virtute si cel mai mizerabil pacat al desfrinarii .

Si pt. ca inca suntem in preajma zilei de pomenire a Sf. Vasile cel Mare am sa reamintesc pe scurt intimplarea neplacuta dar petrecuta din pronie divina , cu sora lui , Macrina , ajunsa sfinta ulterior .
Aceasta era calugarita intr-o minastire din eparhia fratelui sau si se zelea f. mult pt. mintuire . Dar ea cazuse in pacatul mindriei fara a prinde de veste .
Astfel, Sf. Vasile aflase ca in rugaciunile de noapte , la un moment dat, aceasta se apropia de o icoana a Maicii Domnului , intindea mina atingindu-o si zicind : tu fecioara , eu fecioara ... si i se adresa direct cu rugaminti .
A inteles in ce inselare era sora lui si s-a rugat Mintuitorului sa o isbaveasca de aceasta capcana .
Calartorind de la o minastire la alta Macrina a cazut intre tilhari si a fost necinstita .
A plins multi ani si s-a cait pt pierderea fecioriei dar mai mult a plins apoi intelegind ca fecioria niciunei femei din lumea aceasta nu se aseamana cu cea a Sfintei Fecioare, si intelegind cita indrasneala si mindrie avea cind se ruga in modul in care o facea , cit pacatuia .


Daca este sa desprindeti vreo pilda, vreo invatatura din povestile mele , faceti-le voi singuri cei care doriti aceasta , iar daca nu, considerati ca nici nu am vorbit astazi impreuna !
Multumim pentru istorioare si pentru raspunsul documentat privind motivele pentru care tinerii intra in monahism.

Prima istorioara ne introduce in atmosfera monahala, accentuand importanta ascultarii si a smereniei in manastire.

Cea de-a doua tinteste marele dusman al mantuirii noastre: mandria. Macrina era fecioara si se si ruga si totusi nevointa ei nu era placuta lui Dumnezeu.

Mai multi sfinti parinti atrag atentia asupra faptului ca pastrarea voturilor monahale (fecioria, saracia si ascultarea), desi sunt importante, nu sunt suficiente pentru dobandirea Duhului Sfant. Cine merge la manastire ca sa sfinteasca locul prin rugaciunile lui le va considera absolut necesare, dar ca vulturul va cauta spre inaltimile duhovnicesti in lumina poruncilor evanghelice luptand cu pacatul si cu duhurile rautatii si cultivandu-si virtutile.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 02.01.2013, 19:34:48
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.611
Implicit

Citat:
În prealabil postat de zaharia_2009 Vezi mesajul
Spun parintii bisericii ca 3 sunt motivele pt. care un tinar intra in monahism :

- in primul rind ca sa se sminteasca pe el si sa inteleaga odata ca nu are ce cauta acolo: bai , ce este cu monahismul asta ? cum este posibil ca un mosneag care nu a iesit de 45 de ani din minastire sa imi conduca mie viata ? Pai asta stie ce nevoi fiziologice am eu , asta intelege ce este acela subiectivism si relativism personal si individual ? Asta stie ce este aceea determinare sau efect psihologic , sau placebo ?
Pai eu auzisem ca in monahism a patruns stiinta si rigorile stiintifice , raporturile socioemotionale si realitatile biopsihice, ca sunt oamnei cu scoli, cu mastere, cu doctorate... !
Eu am fost 12 ani arhitect, sef de departament, si pe mine ma tine de 8 ani la vacile minastirii ? La rinit balegar , la carat lemne de foc la toti puturosii, la tesalat vitele, prin ploi si frig pe dealuri la pascut jivinele minastirii ?
Pai eu inteleg ca vor sa-mi verifice rabdarea , dar toate au o limita , pai nu bataie de joc !
Gata , de miine sa ramiie ei aici si eu am sa merg pt. ce m-am pregatit eu , ca Dumnezeu este peste tot, nu numai in minastire !

Poveste reala petrecuta in Minastirea Frasinei : Intr-o seara vacarul minastirii se intorcea cu vacile de la pascut si trecind prin curtea minastirii a vazut egumenul si 3 calugari tineri care impingeau la un ARO care nu vroia sa porneasca nicicum . Cind s-a intors de la grajduri vacarul, calugarii tot impingeau la Aro . Atunci egumenul i se adresa : mai frate , ia treci aici si ajuta pe fratii astia sa porneasca masina sa o pregatim pt. miine dimineata de drum .
Vacarul raspunse : parinte , stati sa vedem ce are ca poate nu este nevoie de impins intr-una . Calugarii s-au uitat unul la altul , zimbira si ii dadu voie vacarului sa traga capota si sa se uite in motor. Mesterii acolo ceva , lasa capota sa cada dupa care abandona calugarii spunindu-le sa-i dea cheie .
La prima cheie ARO-ul porni , desi fusese impins fara rost o jumatate de ceas.
Egumenul striga la vacar(care era si el monah in minastire) :
- Mai , da cum ai stiut tu frate ce are asa, dintr-o privire , si noi aici ne chinuiam de multa vreme .
- Pai sunt inginer de autovehicule rutiere si am fost sef de coloana 10 ani in orasul ... cutare !
- Si la vaci , cine te-a pus ? Si de citi ani faci ascultarea aceasta ?
- Parintele staret ! De 8 ani parinte !
- De miine lasi vacile si raspunzi de masinile minastirii si de intreg parcul auto !
Si de a doua zi asa a si fost ! Dar fratele a facut fara cirtire una din cele mai grele si urite ascultari din minasrtire.

- altii intra in minastire ca sa ii sminteasca pe altii : mai fratilor , eu nu stiu cum puteti voi indura batjocura si mistoul la care sunteti supusi , desconsiderarea si chinuirea asa, intentionata , doar de dorul de a fi injosit si chinuit . Bai , oamenii cu adevarata judecata, cu minte profunda, cu judecata dreapta , profunda nu ii gasesti in minastiri ! Scoala , educatia, instructia , socializarea permanenta , coferintele, congresele, schimbul permanent cultural si de informatie , teatrul , arta, stiinta , il imbogatesc pe om , il sporesc , il ridica , ii deschide ochii si mintea asupra umanitatii , a frumosului , a binelui , a progresului si a evolutiei continue ! Aici in minastire unde vedeti macar citeva din acestea toate ? Si atunci...

- si abia foarte putini intra in minastire ca sa se mintuiasca si din ceata ingereasca sa faca parte !


Despre feciorie eu insumi am mai spus ca atunci cind o pastrezi si o cultivi cu folos , o inchini lui Hristos, ea nu inseamna decit un f. putin lucru .
Daca o ti din indiferenta (caz f. rar in ziua de astazi dar nu disparut), din etica seaca, din moraliate searbada (precum ti dintii in gura !) ea nu are nici o valoare .
Capata insa o mare valoare momentul in care iti pierzi aiurea fecioria pe care tu o credeai inchimata Mintuitorului , strabatind intr-o clipa de ochi distanta dintre virtute si cel mai mizerabil pacat al desfrinarii .

Si pt. ca inca suntem in preajma zilei de pomenire a Sf. Vasile cel Mare am sa reamintesc pe scurt intimplarea neplacuta dar petrecuta din pronie divina , cu sora lui , Macrina , ajunsa sfinta ulterior .
Aceasta era calugarita intr-o minastire din eparhia fratelui sau si se zelea f. mult pt. mintuire . Dar ea cazuse in pacatul mindriei fara a prinde de veste .
Astfel, Sf. Vasile aflase ca in rugaciunile de noapte , la un moment dat, aceasta se apropia de o icoana a Maicii Domnului , intindea mina atingindu-o si zicind : tu fecioara , eu fecioara ... si i se adresa direct cu rugaminti .
A inteles in ce inselare era sora lui si s-a rugat Mintuitorului sa o isbaveasca de aceasta capcana .
Calartorind de la o minastire la alta Macrina a cazut intre tilhari si a fost necinstita .
A plins multi ani si s-a cait pt pierderea fecioriei dar mai mult a plins apoi intelegind ca fecioria niciunei femei din lumea aceasta nu se aseamana cu cea a Sfintei Fecioare, si intelegind cita indrasneala si mindrie avea cind se ruga in modul in care o facea , cit pacatuia .


Daca este sa desprindeti vreo pilda, vreo invatatura din povestile mele , faceti-le voi singuri cei care doriti aceasta , iar daca nu, considerati ca nici nu am vorbit astazi impreuna !
Mi se pare ciudat ceea ce scrii despre cele trei motive. Cum sa scrie parintii bisericii asa ceva? Ca se duce unul la manastire ca sa sminteasca. Pai atunci de ce este lasat sa faca acest lucru?
Si am inteles ca nu te poti duce asa usor la manastire, ca-ti trebuie verificare si aprobare de la duhovnic, preoti si episcopul locului.

Povestea cu vacarul - eu am citit aici pe forum ca asa se procedeaza la manastiri. Esti pus sa faci ascultare exact acolo unde nu esti pregatit si nu esti bun, tocmai ca sa-ti dea lectii de smerenie.
Poate ca o fi asa. Dar cui ii foloseste totusi sa fie pus sa faci ceva care nu e pentru tine si in schimb sa nu-ti fie folosita putinta si talentul.
Ajungem la povestea cu talantii...

Poate ca in manastire este o situatie speciala si pe primul loc este pusa smerenia. Aici nu sunt asa sigura. Nu inteleg la ce se refera ascultarea, pentru si muncile care se fac in manastire se numesc tot ascultare (si nu pricep de ce). Ascultare inseamna totusi sa asculti de cineva.

A doua povestire, cu Macrina, n-am inteles-o. Adica lipsesc niste informatii.
Ce anume cerea Macrina in rugamintile ei? Ceva nepermis?
Nu vad in ce a constat mandria ei. Ah, ca s-a comparat cu Sf. Fecioara?
Mi se pare totusi exagerat. Mi s-a parut din povestire ca doar se simtea aproape de Ea, prin ceea ce aveau in comun.
Sigur ca nu se poate compara, dar ca sa fie pedepsita in acel fel?
Si fratele ei o urmarea chiar asa? Chiar si rugaciunile ii erau spionate? De unde stia el cum se ruga ea? Cine o urmarea si ii spunea apoi lui?

Si am gasit intamplator ceva interesant legat de caile monahismului.

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...re-din-ucraina

Ce spuneti de asta?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #18  
Vechi 02.01.2013, 20:55:19
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.664
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
1. Pilda cu fecioarele: este una din cele cateva pilde pe care nu le-am inteles, sau care sunt mai contradictorii (pentru mine). Nu am gasit o talcuire multumitoare (pentru mine).
In pilda toate erau fecioare, deci si cele bune si cele ne-bune. Deci iata confirmarea pe loc!
Mie in pilda aceasta imi lipseste smerenia si mai ales iubirea de aproape. Tu ai ulei in candela, fapte bune, virtuti, dar exact cea mai mare, aceea de a imparti cu altul, de ajuta si pe altul, lipseste. Nu le dai si la celelalte si le lasi pierzaniei.
Sigur scrie ca daca "va dam voua, nu avem nici noi si nici voi destul".
Talcuirea pe care o da si Sf. Serafim de Sarov este ca uleiul din candele este harul acumulat de fiecare. De altfel conceptia cu averea de fapte bune care poate fi impartita si altora e mai mult o invatatura a catolicilor (poate au avut ca baza si aceasta pilda), de aici au aparut si indulgentele (bazate pe tezaurul bisericii, care in viziunea catolcia ar insemna meritele si faptele bune ale sfintilor si ale lui Iisus): http://ro.wikipedia.org/wiki/Indulge...re%C8%99tinism
Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Totusi am un semn de intrebare aici: nu stiu daca acea lumina, pace si bunatate ce o vdedem in ochii unora, nu este inascuta.
Aici ai dreptate, citeam si eu ca ne putem naste cu unele insusiri, probabil mostenite. De exemplu poate sa fie cineva ateu si sa fie mai bland din nastere, sau alte astfel de insusiri. Acestea nu sunt considerate meritul nostru, ci doar cele obtinute prin stradanie.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 02.01.2013, 21:42:15
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.240
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Mi se pare ciudat ceea ce scrii despre cele trei motive. Cum sa scrie parintii bisericii asa ceva? Ca se duce unul la manastire ca sa sminteasca. Pai atunci de ce este lasat sa faca acest lucru?
Si am inteles ca nu te poti duce asa usor la manastire, ca-ti trebuie verificare si aprobare de la duhovnic, preoti si episcopul locului.

Povestea cu vacarul - eu am citit aici pe forum ca asa se procedeaza la manastiri. Esti pus sa faci ascultare exact acolo unde nu esti pregatit si nu esti bun, tocmai ca sa-ti dea lectii de smerenie.
Poate ca o fi asa. Dar cui ii foloseste totusi sa fie pus sa faci ceva care nu e pentru tine si in schimb sa nu-ti fie folosita putinta si talentul.
Ajungem la povestea cu talantii...

Poate ca in manastire este o situatie speciala si pe primul loc este pusa smerenia. Aici nu sunt asa sigura. Nu inteleg la ce se refera ascultarea, pentru si muncile care se fac in manastire se numesc tot ascultare (si nu pricep de ce). Ascultare inseamna totusi sa asculti de cineva.

A doua povestire, cu Macrina, n-am inteles-o. Adica lipsesc niste informatii.
Ce anume cerea Macrina in rugamintile ei? Ceva nepermis?
Nu vad in ce a constat mandria ei. Ah, ca s-a comparat cu Sf. Fecioara?
Mi se pare totusi exagerat. Mi s-a parut din povestire ca doar se simtea aproape de Ea, prin ceea ce aveau in comun.
Sigur ca nu se poate compara, dar ca sa fie pedepsita in acel fel?
Si fratele ei o urmarea chiar asa? Chiar si rugaciunile ii erau spionate? De unde stia el cum se ruga ea? Cine o urmarea si ii spunea apoi lui?

Si am gasit intamplator ceva interesant legat de caile monahismului.

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...re-din-ucraina

Ce spuneti de asta?
Te rog sa ma ierti Sophia dar mie nu imi vine sa raspund serios la intrebarile tale sau sa aprofundez explicatiile deoarece cele mai multe nu isi au rost.
Fie au raspunsuri evidente , fie ca raspunsurile nu comporta tergiversare , adica sunt specifice si nu chiar strict adecvate mediului monahal (adica pot fi extrapolate si mediului social laic).
Dar totusi incerc sa mai spun cite ceva .

1. Cercetind motivele pt. care intra un novice in minastire , parintii au descoperit cu uimire dar cu dreptate/adevar ca nu intotdeauna ce spun la venire novicii, ceea ce cred ei ca este adevaratul motiv, este si dorinta lor cea reala.
Aceste motive au fost observate, descoperite si nu filosofate .

2. Nimeni nu vine la minastire ca sa sminteasca pe altul , dar ei nevrind sau neputind sa lase omul vechi la poarta minastirii, sa se lepede complet, cit mai bine , de el , incet-incet cad in ispite din ce in ce mai serioase (unele marturisite la duhovnic prea tirziu, pt. ca nu le vad ca ispite , ci ca ideatie buna, dreapta, corecta !) pe care nu le mai biruie si atunci merg din cadere in cadere pina la parasirea minastirii.

3. Pui intrebarea de ce sunt lasati sa faca pacate ?
Iti raspund cu o alta intrebare : tu de ce esti lasata sa faci pacatele (mici, mari , unice sau repetate) pe care le faci , de catre colegii de serviciu, famile , vecini , etc ?

4. Unul din voturile monahale depuse este taierea completa a voii proprii si facerea de ascultare cu dragoste, repet, cu dragoste si din inima buna .
Dar taierea voii nu se invata precum analiza matematica, in 2 ani de liceu, ci este o lupta continua cu mindria legata de propria voie .
Daca monahul nu invata, dobindeste si nu traieste smerenia, nimicnicia sa, iubirea aproapelui, bunatatea inimii, pacea, supunerea... toate acestea , sa le practice din adincul inimii , atunci nu va rezista mult in lupta cu ispititorul .
Ori in monahism , luptele cu ispititorul se desfasoara la un moment dat fizic, real, fata catre fata, de adevaratelea si nu doar in mintea si inima monahului .
Patericul lavrei Pekersca si cartile descriptive ale vietii atonite marturisesc din belsug aceasta forma de lupta .
Atunci cind Hrap-Alb a trebuit sa se lupte cu Harapul Negru/Zmeul poate ca a fost doar o poveste , dar lupta monahului cu ispititorul este si fizica , reala.
Daca nu este pregatit atunci isi poate iesi din minti irecuperabil sau poate chiar muri . Parintele Paisie aghirotul spunea ca o data a venit ispititorul la el in persoana si il indemna sa se arunce in prapastia din fata chiliei caci Dumnezeu iubindu-l asa de tare nu-l va lasa sa moara ci va trimite imediat ingerii sai sa il ia pe aripi si sa il salveze . Adica il momea cu cel mai mare pacat :mindria !
In patericul Lavrei Peckersca se spune ca un parinte batrin, in chilie fiind, la rugaciune , a venit ispititorul in chipul arhanghelului insotit de alai de ingeri si i-a cerut acestui batrin sa i se inchine ca arhanghelului desigur . Parintele a fost inselat din mindrie, desi era inaintat in viata calugareasca , s-a inchinat , dupa care toti au incins o hora mare prinzindu-l pe parinte in ea si l-au tot invirtit pina a cazut jos abia viu. A fost gasit tirziu de fratii de alaturi iar recuperarea a durat luni de zile abia scapindu-l de la moarte .
Lupta cu ispititorul nu insemneaza numai lupta de idei , de ginduri . Poate fi si altfel !
Aici va rog sa face-ti legatura si cu alte topice legate de femeia la menstra si intratul in biserica , de femeia lehuza si care atunci cind vine acasa de la maternitate nu apeleaza pt. ea si copiii ei in primul si primul rind la preot si la Biserica si si cu alte si alte topicuri care vizeaza desconsiderarea pacatelor mari , a sfintelor canoane, avind la baza multa si mare mindrie si care pot crea tot felul de neplaceri atunci sau la distanta in timp, mergind pina la contacte nemijlocite cu ispititorul .
Poate ca nu se intimpla cu fiecare pacatos in unul si acelasi fel, poate ca Dumnezeu insusi nu ingaduie ca fiecare sa fie cutremurat din incheieturi pt, mindria si desconsiderarea lui , dar tinind cont tocmai de pericolul la care ne expunem si de realitatea ca nici o data nu stim precis ce se va intimpla cu noi , atunci este bine sa ne punem la adapost si sa facem ascultare de fiecare instanta de care trebuie sa scultam . Supunerea si rabdarea ne trec marea ispitei .

5. A face ascultare , in minastire sau inafara ei insemneaza sa faci tot ceea ce iese din gura celor carora le esti dator cu supunerea si ascultarea . Sa nu cirtesti nimic, sa nu tagaduiesti nimic si nici sa nu te pui tu mai presus (evident din cauza mindriei !) decit acestia.
Noi mirenii in lumea noastra nu mai stim aproape nimic din virtutile crestine , suntem aproape pustiiti in suflet de practica virtutilor desi traim in mare inselare crezind ca nu ne punem noi aici , dar daca vrem putem orice !
Am uitat sa ascultam si rareori o facem fara cirtire, nu mai stim sa ne ostoim, sa ne smerim, sa ne umilim deoarece in universul acesta nu suntem nimic mai mult de o mina de tarina, nu mai stim sa facem milostenie absolut sincera, nu mai stim ce este si cum se cauta adevarul (de adevarul scriscu litera mare , nici nu mai vorbesc), nu mai urim minciuna si pe tatal ei, nu mai stim ce este harnicia adevarata dar cunoastem f. bine lenea sau cum se numeste de catre masoni , comoditatea, relaxarea, nu mai stim sa pastram si sa practicam tacerea si tinerea adumat a cugetului impotriva imprastierii , si cel mai grav si mai grav ca nu mai stim sa iubim sincer pe aproapele nostru , din inima , fara umbra de siretenie, ascundere sau retinere.
Nici pe iubitul sau sotul nostru nu il iubim ca pe lumina ochilor (lucru reciproc petrecut) si de aceea de multe ori ne spunem la suete cu parintii sau prietenii ca ni se pare ca "nu ne potrivim". Desi la inceput nu putem nici sa ne mai bata inima fara a simti mirosul lui imprejur, fara a dormi pe perna lui cind este plecat sau fara a-i simti after-shave-ul pe etajera de baie, fara a-i simti buzele calde pe obrazul imbujorat .

Si lucrurile pot continua dar este trista realitatea in care traim si iubirea de care fugim : iubirea lui Hristos cu adevarat si a aproapelui neschimbata.

6. Probabil ca Sf. Macrina ajunsese la o stare de mindrie avansata , fara sa stie de ea,care urma sa o duca la schimbarea lui Hristos cu un idol : virginitatea sa !
Nu conta ce ii cerea Maicii Domnului sau cum vorbea cu ea , ci conta isvorul ideatiei ei : mindria !
Dar s-a intors si s-a sfintit pe sine !


Da, am scris mult prea mult .
Cine stie, poate ca nu chiar toti fratii vor ocoli aceasta meduza . Eu ma bucur cind descopar in texte lungi sau scurte lucruri de mare folos .
Unul dintre cele mai recente asemenea lucruri folositoare le-am invatat de la sora Icamilin !

In sfirsit , sa ne auzim cu bine !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .
Reply With Quote
  #20  
Vechi 02.01.2013, 23:18:51
leonte leonte is offline
Banned
 
Data înregistrării: 03.10.2012
Locație: Bacau
Mesaje: 472
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
De exemplu poate sa fie cineva ateu si sa fie mai bland din nastere, sau alte astfel de insusiri. Acestea nu sunt considerate meritul nostru, ci doar cele obtinute prin stradanie.
Un bolnav mintal care isi revine la sanatate se cheama erou? Este aceea o fapta de glorie? Sigur ca ai lui se bucura pentru el si ne bucuram si noi, care nu-l cunoastem. Dar eu nu vad ca facut ceva pentru care sa consideram ca are un merit ce trebuie mentionat. Altminteri, inseamna ca exista virtute si in nebunie.

Cam asa e omul cazut, inaintea lui Dumnezeu si a celor ce au sat bine, au stat cu frica. Un bolnav mintal, caruia i s-a propus un tratament, dar nu e fortat sa il ia. Daca isi ia "medicamentul"... o fi intelept? O fi intamplare? O fi inspiratie divina?...

Cei ce s-au "insanatosit" cu siguranta nu si-au pus intrebarile astea, ci pur si simplu au "chiuit de bucurie" ca s-au facut sanatosi, apoi au multumit Celui ce le-a ... "prescris tratamentul".

p.s. daca tu cauti vreun merit al tau (si implicit aprecieri), pentru vreo fapta de virtute, esti tare departe de Hristos; nu mai departe decat mine, dar mult mai departe decat iti inchipui. Cu toate astea, sanse sunt si pentru noi doi...
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
drumul spre cluj-inzapezit? lore86 Generalitati 3 02.02.2012 21:20:07
Calatori pe drumul spre Emaus Scotland The Brave Morala Crestina 42 31.01.2012 00:13:42
Drumul spre rai spre_rasarit Generalitati 7 06.12.2011 18:53:28
Tinta spiritualitatii ortodoxe si drumul spre ea Savonarola Spiritualitatea ortodoxa 5 30.09.2011 22:13:21
Drumul spre schimbare ella87ella Pocainta 10 04.09.2009 15:31:59