Istorii cu talc

[cristiboss56]

O mama cu trei copii a ramas insarcinata din nou, venind astfel al patrulea.Insa considera ca trei sunt deja prea multi si s-a dus la doctor pentru a o sfatui in privinta avortului.Doctorul, om cinstit, i-a spus despre pericolele la care se expune o femeie atunci cand avorteaza.In urma celor auzite, femeia s-a intristat : nu dorea sa pastreze copilul, dar se temea si de avort.
Atunci doctorul i-a zis :
- Nu va necajiti ! Exista un mod prin care putem evita avortul.Femeia s-a luminat.
- Adevarat doctore ? Cum ?
- Este simplu : vom lasa sa se nasca cel de al patrulea copil, dar il vei aduce sa il ucidem pe cel de al treilea !Astfel vom evita avortul si copiii vor ramane tot trei !
Atunci s-a produs o trezire inlauntrul ei si si-a recunoscut greseala.

Fie ca aceasta trezire, Dumnezeu, sa o aduca in inima fiecarei mame, si gura Hadesului, ce inghite mii de copii avortati, sa fie inchisa pentru totdeauna !

(Preluata de pe site-ul Manastirii Pantocrator)

Se spune că odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de intinderea nesfârşită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi.
Deodată, însă, omul a observat că alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur ? Cine eşti şi de ce nu te vad ?
Dar o voce i-a răspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt!
Omul a cazut în genunchi şi i-a mulţumit Domnului că S-a îndurat de el, după care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuşi. Şi a mers, a mers, până când într-un final a simţit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi ... ce i-a fost dat să vadă ? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele paşilor săi.
- Doamne - a spus omul îndurerat - de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip ?!
Dar, aceeaşi voce i-a răspuns cu blândeţe:
- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în braţe.
Deodată, omul nostru a simţit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câtiva negustori îl ridicasera şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simţit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.
- Binecuvântat să fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-aţi găsit ?
- Am vazut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.
- Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit.
Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte şi de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea - ţin de Dumnezeu şi că doar prin puterea Lui putem fi mântuiţi. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.

"Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu,

Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi."

[cristiboss56]

Un profesor de filozofie cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de
aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este
plin!
Au fost cu totii de acord ca este plin! Apoi a luat o cutie cu
pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de acord ca este plin! Si au ras. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas
liber. Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul,sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca
totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi
completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip.

[cristiboss56]

Un frate oarecare sedea cu tacere linistita in chilia lui, pazindu-si pravila si oranduiala. Vrajmasul diavol, vrand sa-l amageasca si sa-l insele, intr-o noapte culcandu-se fratele in chilia lui, s-a inchipuit vicleanul in chip de inger luminat si mergand la dansul l-a desteptat, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Fratele desteptandu-se din somn, l-a vazut pe el stralucind luminat, dar indata s-a facut nevazut. Sculandu-se fratele, s-a apucat de rugaciune si de obisnusita lui pravila, socotind ca ingerul lui Dumnezeu este acel ce l-a desteptat. Cand a fost a doua noapte, daca s-a culcat fratele si numai a adormit, iarasi a venit vicleanul si l-a desteptat, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Si asa de multe ori, in multe nopti facandu-i, cum adormea, venea si il destepta.

Odata a mers fratele la un batran, care nu era prea departe de dansul si i-a spus, zicand : parinte, pe mine, de catava vreme, in toate noptile, daca ma culc si adorm, indata vine ingerul si ma desteapta la rugaciune. Zis-a lui batranul : dar in ce chip vine la tine ingerul si cum te desteapta ? Raspuns-a lui fratele : dupa ce ma culc si adorm, indata vine la mine ingerul, stralucind luminat si apropiindu-se ma desteapta, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Iar eu desteptandu-ma si deschizand ochii il vad pe dansul stralucind luminat si indata fuge si se face nevazut.

Asa imi face in toate noptile si nici cat de putin nu ma lasa sa dorm. Zis-a lui batranul : fiule, acela nu este ingerul care doreste binele si mantuirea ta, ci este vicleanul diavol, care vrea si iti doreste pieirea si vrea sa te amageasca pana te vei incredinta lui bine. Apoi te va insela si te va pierde, precum si pe multi altii i-a pierdut. Insa, tu, fiule, nu-l asculta, ci cand va mai veni la tine sa tu destepte. zi-i asa : eu, cand imi va veni vremea de sculat si imi va fi voia sa ma scol, ma voi scula si fara de tine, iar pe tine nu te ascult si nici nu te voi asculta. Aceasta invatatura luand fratele de la acel batran, a mers la chilia sa.

Iar daca a venit noaptea si s-a culcat fratele sa doarma, viclealul indata ce a adormit a si venit la dansul si l-a desteptat, dupa cum se obisnuise, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Iar fratele i-a raspuns, dupa cum il invatase pe el batranul : eu, cand imi va veni vremea si voi vrea sa ma scol, ma voi scula fara desteptarea ta, iar pe tine nu te ascult, nici nu te voi asculta.
Acestea auzind vicleanul, a oftat. zicand : o, calugar nebun si fara de minte si blestemat, ai mers la batranul cet rau si mincinos si te-a inselat. La acel batran a mers ieri un frate, si l-a rugat foarte, ca sa-i faca lui bine, sa-l imprumute cu un galben, fiindu-i de mare trebuinta, dar n-a vrut sa-l imprumute, ci a mintit zicand ca nu are si avea un galben. Deci, din aceasta sa stii si sa cunosti ca acela este un batran rau si mincinos si te-a inselat, fiind prost si fara minte. Acestea zicand vicleanul, s-a facut nevazut.

Iar fratele, dupa ce s-a facut ziua, a mers la acel batran si i-a spus, cum i-a zis el vicleanului diavol, precum l-a invatat pe el si ce i-a raspuns lui vicleanul si cum i-a spus lui de un frate ce a venit de s-a rugat sa-i faca lui bine, sa-l imprumute cu un galben si nu l-a imprumutat zicand ca nu are desi avea. Deci l-a intrebat pe batran : sunt asa acestea, parinte? Raspuns-a lui batranul, zicand : cu adevarat asa este, fiule !
A venit la mine un frate si a cerut sa-i dau un galben imprumut si am un galben, insa am zis ca nu am, pentru ca stiam ca nu ii este de folos acel lucru pentru care cere galbenul, ci mai vartos de vatamarea sufletului ii era. Pentru aceea am socotit mai bine sa spun o minciuna si sa-l izbavesc pe frate de vatamarea sufleteasca. Astfel nu i-am dat galbenul, zicand ca nu am. Ci tu, fiule, pazeste-te si cun

[cristiboss56]

Un frate oarecare cand a parasit lumea si a venit in pustie sa se calugareasca, avand un copilas, l-a luat cu sine si venind in pustie s-a calugarit si isi tinea si copilasul sau cu dansul. Acestui frate adeseori i se arata diavolul in chilie, in chip de inger luminat si multe lucruri nestiute ii spunea si despre cele viitoare ce aveau sa fie. I le spunea lui si se izbandeau si erau asa, se implineau toate cum i le spunea, pana s-a incredintat bine, cum ca este ingerul lui Dumnezeu trimis la dansul ca sa-l invete si sa-l povatuiasca spre lucrurile si faptele cele folositoare si placute lui Dumnezeu. Deci, odata a inceput a-i povesti lui si a-i spune despre patriarhul Avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu sa-l junghie pe Isaac, fiul sau cel iubit, jertfa bine primita lui Dumnezeu.

Despre aceasta auzind Avraam, nimic n-a cerut, ci indata l-a luat pe Isaac, fiul sau cel iubit si l-a dus fara nici o mila, sa-l junghie dupa porunca si pentru acest lucru l-a blagoslovit Dumnezeu pe Avraam si l-a facut mare si slavit. Deci si tu fa acum acest lucru bine primit si foarte iubit lui Dumnezeu, mai vartos decat toate bunatatile lumii. Ia-ti fiul acesta si-l du la cutare loc, si-l injunghie acolo cu cutitul si asa vei fi blagoslovit de Dumnezeu si mai mult vei fi slavit decat Avraam in zilele acestea. Insa el nepricepand si necunoscand viclesugul vrajmasului, a facut asa cum i-a zis lui.
A luat copilui sau si l-a dus la locul unde i s-a aratat lui vicleanul vrajmas si scotand cutitul l-a ascutit si apucand copilui si vrand sa-l puna la pamant, cu fata in sus, sa-l junghie, copilui fiiiid priceput, a cunoscut ce vrea sa-i faca si smucindu-se din mainile lui, a fugit si asa a scapat.

[cristiboss56]

Spunea cineva despre un calugar ca se ruga lui Dumnezeu sa-l invredniceasca sa fie ca Isaac patriarhul. Si dupa multa rugaminte a lui i-a venit un glas de la Dumnezeu, graind lui; nu vei putea sa fii ca Isaac patriarhul. Si a zis calugarul : de nu voi putea sa fiu ca Isaac, macar sa fiu ca Iov. Glasul iar a grait catre dansul : de vei birui pe diavolul ca si el, vei putea sa fii ca el. Si s-a fagaduit calugarul asa si a auzit glas : mergi in chilia ta si te trezeste !

Iar dupa cateva zile, i s-a aratat diavolul in chipul unui voinic oarecare si a venit la calugar, zicand : parinte, rogu-ma sfintiei tale, fie-ti mila de mine, ca sunt un voinic gonit de imparatul si ia acestea de la mine, adica doua sute de lire de aur, o fata si un fecior, si-i pazeste la tine intr-un loc ascuns, ca eu ma voi duce intr-alta tara. Si calugarul nestiind vanarea diavolului, a zis : fatul meu, nu voi putea sa iau eu, ca sunt un om slab si nu voi putea sa-i pazesc. Si-l indemna vicleanul voinic pe calugar si iar i-a zis calugarul mergi, fatul meu, la acea piatra de le ascunde ! Iar mai pe urma l-a ascultat calugarul si a luat aurul, copilul si fata, batjocorit fiind de dracul.

Iar dupa putine zile a ridicat razboi calugarului spre fata si a stricat-o, si s-a cait de lucrul ce facuse si a ucis-o. Dupa aceea i-a zis lui gandul : ucide-l si pe fecior, sa nu ti se vadeasca lucrul. Asa l-a ucis si pe fecior si i-a zis lui gandul iarasi : ia aurul ce ti-a dat si fugi in alta tara pentru galceava celui ce ti-a dat aurul.
Si sculandu-se de acolo, s-a dus intr-alt loc si a inceput din aur a zidi biserica. Si sfarsind el lucrul, iata a venit diavolul in chip de voinic si a inceput a striga si a grai acolo : nevoie mare, ajutati-mi ! Acest calugar din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta.

Si s-a sculat norodul acelui loc si cu toata ocara l-a gonit pe acel viclean voinic. Dar el laudandu-se, a mers de acolo graind ca altele va face calugarului, care nu i-a trecut prin minte vreodata si asa laudandu-se s-a dus. Iar calugarul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptandu-se cu cugetele, pana ce l-a biruit cugetul a se duce din acel loc, zicand : a ajuns a se vadi lucrurile mele, asa ca lua-vol aurui ce mi-a ramas si ma voi duce intr-alta cetate mai departe, unde voinicul acela nu va mai putea veni. Deci a mers intr-alta cetate si a cazut acolo in curvie cu fata unui calau, pe care stapanul locului aceluia il avea la taierea vinovatilor.

Si vorbind tatal ei, a luat-o lui nevasta. Dupa catava vreme a murit tatal fetei si a venit stapan nou in locul stapanului cel vechi. Si a cautat dupa tocmeala craiasca, un om sa-i slujeasca la taierea vinovatilor si au zis oamenii : noua asa ne este obiceiul : cel ce a luat fata mortului, acela sa ia si slujba, macar de n-ar si voi. Si este la noi unul ca acela, care si cinul calugaresc ni se pare ca a tinut. Iar el a zis : mergeti de-l aduceti la mine, si-l adusera la stapan si i-a zis sa-i slujeasca neaparat.

Si a cazut un om oarecare in osanda de moarte si a primit porunca cel care odinioara fusese calugar, iar acum ucigator. De ma veti credea, firea milosardiei nu ma lasa fara de lacrimi a trece povestea acestui sarac. Si i-a poruncit lui stapanul sa adune smoala si alte chinuri, pentru cei osanditi.
Facend el aceasta. iata si satana a venit in chip de voinic si a inceput a striga unele ca acestea, incat si norodul se stransese la glasul lui, caci cerea de la stapanitor dreptate si izbandire cu staruinta. Raspuns.a stapanul si a zis catre dansul : conteneste, voinice si ia aminte, si mai cu intelegere spune despre tine ! Nu striga latrand ca un caine. Iar voinicul a grait catre stapan : acest calau, era odata calugar, Iar eu fiind gonit de oarecari vrajmasi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu si o fata.

Deci porunceste sa-mi iau inapoi ce i-am dat. Stapanul a primit cu dulceata aceste lucruri si l-a intrebat pe cel ce era odinioara calugar, iar acum calau : oare cuvintele acestui voinic adevarate sunt ? Iar el zise : asa este. Si ispitindu-l a intoarce cele date lui, a spus despre uciderea feciorului, a fetei si cheltuirea aurului dar neavand stapanul ce lua de la dansul, a poruncit sa fie pedepsit cu moartea blestematul calau. Astfel ducandu-l la locul de pierzare, i-a iesit inainte voinicul si vrajmasul lui si i-a zis : oare stii, parinte, cine sunt eu ? Iar el zise : adevarat, tu esti voinicul de la care acum cunosc tot raul.

Voinicul a zis catre dansul : eu sunt de care ai auzit : satana. Eu l-am inselat pe Adam si Eva, cei dintai ziditi, eu bat razboi cu oamenii si nu las pe niciunul sa se mantuiasca, sau sa fie ca Isaac, sau ca Iacob, ci ma nevoiesc sa-i fac ca Ahitofel, sau ca Iuda Iscarioteanul, sau ca si Cain si ca batranii cei din Babilon si ca cei ce sunt asemenea lor. Sa ma crezi ca si tu fusesesi batjocorit de mine si nu ai stiut sa te lupti cu razboiul cel ascuns. Si dracul zicand acestea si altele multe decat acestea, numaidecat s-a facut nevazut. Iar acel sarac calugar si vartos ucigas, a patimit moarte de spanzurare, batjocorit fiind de dracul, pentru marirea desarta si inaltarea mintii lui

[MariS_]

Era odata, in pustie, un ascet foarte aspru si exigent. Dupa lungi asceze ajunsese sa tina postul de 40 de zile numai cu apa si putina paine uscata. Dar i se parea ca tot nu e suficient pentru mantuire. Si atunci se ruga Domnului sa-i descopere pe cineva cu un post mai bineplacut Lui, ca sa poata invata mai mult si astfel sa inainteze pe calea mantuirii. Si Domnul ii vorbi in vis sa mearga la muntele cutare, la o stana de oi de la poalele lui si acolo va gasi un cioban. Ciobanul acela e cel care tine un post mai bineplacut decat al lui. Imediat ascetul pleca in cautarea ciobanului si, intr-adevar, il gasi exact asa cum ii aratase Domnul. Ciobanul tocmai se pregatea sa manance si il invita cu bucurie pe strain la masa. Imparti mancarea cu el, spusera o rugaciune si se apucara sa manance. Atunci ascetul ii spuse pentru ce venise si il ruga sa-i spuna cum tine el postul. Ciobanul ii spuse ca el nu prea tine post asa cum scrie la carte si nu crede ca postul sau are ceva deosebit care sa merite a-l impartasi si celuilalt, mai ales ca ascetul ii povestise mai inainte cum a reusit el sa tina post numai cu apa si un dram de paine timp de 40 de zile. Totusi ascetul insista si ca sa aibe un reper ii spuse ca postul are trei elelmente: postul pantecelui, al gurii si al inimii. Ii spuse cu deamanuntul cum face el postul pantecelui, apoi la postul gurii ii spuse ca a reusit sa pastreze tacerea pe toata acea perioada de 40 de zile, iar la postul inimii la fel, a stat doar in chilie neprimind pe nimeni si deci nu a urat pe nimeni in cele 40 de zile. Atunci ciobanul zise: - Pai, la postul pantecelui fac asa. Mancarea pe care o pregatesc o impart intotdeauna cu musafirul care se nimereste sa fie la mine sau, daca nu vine niciun musafir, atunci chem un strain ce se nimereste sa treaca pe-aici. Niciodata nu am mancat singur. Postul gurii ar fi ca atunci cand imi vin sa spun ocari, mi le adresez numa' mie, iar vorbele bune, cate le am, le spun celorlalti. Iar cu postul inimii e cam la fel: cand imi vine sa urasc atunci imi urasc pacatele mele, ca stiu ca sunt mari si multe, iar dragostea inimii o rezerv pentru strainul ce-mi calca pragul. Mult se mai minuna ascetul de vorbele si cumpatarea ciobanului. La plecare ciobanul ii dete pe magarusul (era ceva mai batran magarusu') MariS, asa il chema pe magarus, ca era destul de obosit de drum. Ia mai spus sa-i dea drumul cand crede de cuviinta, ca magarusul a mai dus si alti oaspeti si stie drumul inapoi. Aici se incheie povestea. Iertare dac-am suparat cu ea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[CarareaImparatiei]

"În istoriile vechi scrie despre următoarea întâmplare:

În cuibul unui pelican a intrat odinioară un şarpe veninos.

Pelicanul nu era în cuib, erau numai puişorii singuri.

Şarpele a început să muşte şi să bage veninul lui ucigător în toţi puişorii. Când era aproape să-i înghită, s-a ivit şi pelicanul. La zgomotul aripilor lui, şarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă.

Bietul pelican vede cu durere că puişorii lui sunt pe jumătate morţi, fiind otrăviţi de vrăjmaşul şarpe. Fără să mai stea mult pe gânduri, el se hotărăşte să-i scape cu orice preţ. Şi iată anume ce face: îşi găureşte coasta cu ciocul şi cu sângele său adapă pe toţi puişorii care sunt ameţiţi de veninul şarpelui. Sângele lui curat are minunata putere să taie otrava şarpelui şi prin aceasta puişorii lui se înviorează şi scapă de moarte. Pelicanul este o pasăre de pustie cu gâtul lung, ca şi bâtlanul. Când puişorii lui sunt aprinşi de sete sau vătămaţi de jigănii otrăvitoare, atunci pelicanul îşi răneşte coasta sa şi îi adapă cu sângele său. Iată o pildă minunată de dragoste părintească, care ajunge până la jertfă.

Dacă vom lua seama bine, vom vedea că în cântările Prohodului, la starea a II-a se pomeneşte despre pelican şi anume iată cum zice:

“Ca un pelican, împungându-Te acum, Cuvinte, Înviezi pe fiii Tăi, revărsându-le dintru coasta Ta, izvor mântuitor!”

Cuvintele Prohodului aseamănă jertfa cea de pe cruce a Domnului cu jertfa pelicanului, care îşi varsă sângele pentru viaţa puilor săi.

Căci după cum şarpele cel firesc otrăveşte puişorii pelicanului, tot astfel şi vicleanul diavol intrând oarecând în şarpe, a otrăvit pe strămoşii noştri în rai, prin sfatul lui cel pierzător. Cu nimic nu s-au putut izbăvi strămoşii noştri din osânda cea veşnică, decât numai prin sângele cel scump al Domnului. Toţi cei născuţi din Adam, aveau în firea lor otrava păcatului strămoşesc şi pentru aceasta erau osândiţi la moarte veşnică (ca şi puii pelicanului din istorie).

Domnul nostru Iisus Hristos primeşte de bună voie (ca şi pelicanul) să-i străpungă Sfânta Lui coastă cu suliţa, pentru izbăvirea zidirii Sale. Din Sfânta Lui coastă s-au deschis două izvoare de mântuire: sângele şi apa. Aceste izvoare mântuitoare alcătuiesc temelia Sfintei noastre Biserici, căci după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, sfânta noastră Biserică este plămădită din Coasta Domnului.

Şi anume, apa care a ieşit din coasta Domnului închipuie Taina Sfântului Botez, iar sângele închipuie Taina Sfintei Împărtăşiri. Fără aceste două Taine nimeni nu se poate mântui, căci ele sunt cheile mântuirii.

După cum odinioară în rai, când dormea strămoşul Adam, a luat fiinţă Eva (maica noastră de obşte după trup) tot astfel pe Stânca Golgotei, în vremea când Domnul era adormit cu somnul morţii, a luat fiinţă Sfânta Biserică, care este maica noastră duhovnicească.

Eva este cuvânt evreiesc şi se tâlcuieşte viaţă pe limba noastră.

“Din coasta lui Adam este femeia, din coasta cea însuliţată a Domnului s-a plămădit Biserica”, zice Sf. Ioan Gură de Aur.

Şi după cum Eva este os din oasele lui Adam şi trup din trupul lui, tot astfel şi Sfânta noastră Biserică este plămădită din sângele lui Hristos şi rămâne în veci nebiruită.

Adam a dobândit fii din Eva, însă şi Domnul a dobândit şi dobândeşte mereu fii duhovniceşti prin Sfânta lui Biserică. Cu sângele şi cu apa care au curs din costa Domnului Biserica hrăneşte pe fiii săi până în sfârşitul veacului.

Cu apa s-a întemeiat Sfântul Botez, iar cu sângele s-a întemeiat Taina Sfintei Împărtăşiri.

“Acesta este cel ce vine prin apă şi prin sânge”, iar
“Sângele lui ne curăţă pe noi de orice păcat” (Scrie Sf. Ioan Evanghelistul).

Tâlcuirea aceasta se vede şi în cântările Octoihului, unde zice:

“Picăturile sângelui celui din Dumnezeu curs şi ale apei, care s-a vărsat din coasta ta, a înnoit lumea; căci cu apă speli păcatele tuturor, Doamne, iar cu sângele scrii iertare”.

Şi mai departe iarăşi zice:

“Cu stropirea dumnezeieştii curgeri, ce s-a scurs din dumnezeiasca coastă a Fiului tău curată, spală ranele inimii mele …” (vezi Octoih, glasul 3, canonul de Miercuri şi Vineri)." (Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul - Hozevitul, Hrană Duhovnicească, pag. 383)

[tabitha]

În prealabil postat de MariS_

La plecare ciobanul ii dete pe magarusul (era ceva mai batran magarusu') MariS, asa il chema pe magarus, ca era destul de obosit de drum. I-a mai spus sa-i dea drumul cand crede de cuviinta, ca magarusul a mai dus si alti oaspeti si stie drumul inapoi. Aici se incheie povestea. Iertare dac-am suparat cu ea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Mi-a placut !

[MariS_]

În prealabil postat de mirela.t

Mi-a placut !

ii-aa ii-aa ii-aa, multumesc!