Minunile lui Iisus

[Florin-Ionut]

Este un pasaj interesant in care Iisus ne invata asa:

Ioan 14:
"11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. "

Deci noi suntem chemati ca sa evoluam de la starea de pacat la viata intru dreptate, de la dreptate la sfintenie si apoi mai departe spre desavarsire, adica spre o asemanare cat mai mare cu Insusi Dumnezeu, moment in care El va face chiar si minuni prin intermediul nostru, spre slava Lui si spre intoarcerea aproapelui nostru catre Hristos, Cel ce vrea sa-Si faca simtita prezenta in continuare in mijlocul oamenilor, acum si in vecii vecilor.

[NEYRA 383]

Draga frate Florin,sa vad ca printre fratii nostri se afla si frati...ca zoridezi,care (iartama frate zoridezi)dar cred ca Florin a vorbit din adincul sufletului si este bucuros sa impartasesca cu noi bucuria simtirii prezentei LUI ISUS,si minunile produse de credinta in EL,asa ca nu vad de ce trbuie sa-l suparam cu...scepticismul nostru....sau poate ca unii nu simpt aceiasi bucurie in suflet,dar eu frate FLORIN,simpt un respect profund,si o mare iubire pentru CEL ce ma salvat de la moarte in nenumarate randuri,facand nenumarate minuni in viata mea,pe care as fi bucuroasa sa ti le povestesc ,dar la "private"daca doresti pt ca nu vreau sa-i supar pe unii dintr fratii nostrii,sau care poate sunt mai sceptici.........DOAMNE AJUA-NE,SI NE IARTA MULT MILOSTIVE DUMNEZEUL NOSTRU.AMIN

În prealabil postat de Florin Liviu

Eu ma stiu pe mine cum sunt : oricand citesc o minune a lui Iisus sufletul mi se umple de bucurie si macar pentru cateva clipe simt ca sunt pe deplin fericit. Sunt atunci strabatut de de multe ganduri luminate ca si cum o lumina intensa mi-ar strabate sufletul si fiinta pana la suprafata si zambetul imi inunda fiinta. Atunci simt o bucurie intensa si curata departe de cele lumesti. In fractiuni de secunda sunt patruns si strabatut de multe ganduri cum ar fi "iata ce bun este Dumnezeul meu" sau "ce fapta minunata" si nu cred ca as reusi sa transpun in cuvinte tot ce simt. Pentru mine El a fost intotdeauna Fratele mai mare de care aveam nevoie si la care ma raportam mereu in diverse situatii in viata. Iar cand l-am uitat, macar si cateva clipe sau minute am fost victima unor esecuri teribile. Cat este de bun si minunat ! Exemplu desavarsit ! Si iata ca merita sa il iubesc cu daruire !
Merita sa vorbim despre aceasta bucurie ? Voi ce simtiti ?

Am inteles ca acesta este cea mai veche icoana cunoscuta a Mantuitorului
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%9...itel_sinay.jpg

[BlueSky]

BUCURIA de a aduce slava si multumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El ne-a daruit este insasi o minune.

În prealabil postat de bluesky

bucuria de a aduce slava si multumire lui dumnezeu pentru tot ceea ce el ne-a daruit este insasi o minune.

chiar asa este. Iar sfintii parinti vorbesc de dulceata rugaciunii cea pe care o simt atunci cand iau rugaciunea si iata ca nu o mai pot lasa niciodata si ii insoteste mereu si pretutindeni, le lumineaza viata si fiecare clipa. Si nu se mai despart caci bunul dumnezeu isi face loc atunci in inima. Este iubire din preaplinul iubirii !
Frumoasa este dreapta cale !

[iustin10]

În prealabil postat de Florin Liviu

Iar pe voi va sfatuiesc sa va acordati multe momente de liniste deplina si reculegere ampla caci activitatea frenetica nu este de la Dumnezeu ci mai degraba de la diavol.

Multumim de sfat .Ar fi bine sa luam aminte cat suntem mai tineri ,si sa nu ne lasam furati de tavalugul lumii .Are fi bine sa ne petrecem viata ca si cum ar fi poarta spre eternitate,si sa pretuim fiecare clipa.

În prealabil postat de Florin Ionut

moment in care El va face chiar si minuni prin intermediul nostru, spre slava Lui si spre intoarcerea aproapelui nostru catre Hristos, Cel ce vrea sa-Si faca simtita prezenta in continuare in mijlocul oamenilor, acum si in vecii vecilor. .

Da Dumnezeu face minuni cu sfintii ,dar cati ani de adanca infranare , a trupului si a gandului ,ascunde aceasta sfintenie. Minunile sfintilor devin firesti,caci ei nu mai sunt din lumea aceasta,nu mai au indoieli,si sunt fata catre fata cu Dumnezeu.
De aceea departe de noi gandul de a cere minuni,ci sa cerem mai degraba sa se faca voia lui Dumnezeu.Caci in seceta morala care este azi,e de ajuns si ca sfintii exista,nu ne mai trebuie si minuni de la ei.

[Yasmina]

În prealabil postat de Scotianul

Am inteles ca acesta este cea mai veche icoana cunoscuta a Mantuitorului
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%9...itel_sinay.jpg

Foarte frumoasa,multumim ca ai impartit-o cu noi!!

HRISTOS ne poate reda copilaria din nou,nu trebuie sa ne indoim deloc de acest lucru.EL doreste sa ne curateasca mintea si inima prin spovedanie deasa cat de des facem pacatul,si sa le lumineze prin Sfanta Impartasanie.DUMNEZEU poate face cu noi minunea de a redeveni copii,traind la varsta noastra fiecare clipa ca si cum ar fi prima si ultima a vietii noastre...Ce ne mai trebuie oameni buni pentru a fi fericiti?HRISTOS din ceruri,sa-L intampinam!

[COLOR=#810081] [/COLOR]



„Omul este ceea ce rămâne după judecata
lui Hristos…, nu după judecăţile oamenilor.”
„Nu-Mi spune nimic…
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu; dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată.
Chiar dacă eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar dacă ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu-ţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau ca să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă vei aştepta până când ai să fii desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste?! Nu sunt Eu, Domnul Dumnezeu, care am creat toate şi pot totul?! Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci, de ce nu mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.
Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi sărmana ta inimă, din adâncul neputinţei şi mizeriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat.
Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăţa oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ai hrăni amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste…
Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu! Tu ai să fii sluga cea rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care crezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea… fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine…
Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi, Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept… Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie: nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu să te îndoieşti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede că Eu pot totul, iar tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu! Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.
Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.
Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.
Şi acum, du-te! Eu sunt cu tine!

Omul vrea să fie fericit. Chiar şi când aleargă în direcţia opusă lui Hristos, de fapt tot pe el ÎI caută. Tot pe El îl strigă şi tot de El îi este dor. Fericirea este sensul vieţii lui. O clipă de durere şi o măsură de neaşteptată suferinţă îl întunecă, îl dezamăgesc şi fac vecin cu neantul. Dacă omul urăşte ceva p lumea aceasta, atunci doar suferinţa proprie o urăşte Inima lui e făcută să se umple cu bucurie şi cu lumină. Este ca o cămară în care trebuie să între Hristos. Şi, în acel moment, inima gustă Fericirea şi nu mai caută nimic.

Nu mai vrea nimic. Nu o mai interesează nimic din ceea ce o interesa până atunci. Este fericită. Iubeşte şi este iubită. Are cerul în ea şi uită pământul. Are raiul în ea şi uită păcatul. Are pe Hristos cu sine şi se uită pe sine...
Oare câţi ne dăm seama că sufletul nostru este ca un copil care scânceşte şi suspină molcom după ceva sau, mai bine zis, după Cineva? Zi şi noapte. Vrea mereu ceva şi nu este niciodată mulţumit. Vrea mângâierea lui, dar noi nu ştim cum să i-o dăm. Vrea o bucurie aparte, pe care noi o căutăm în lume şi tot nu o găsim. Iar sufletul rămâne trist uneori o viaţă întreagă. Unii, poate că cei mai mulţi, o luăm pe drumuri greşite. E drept că scrie pe ele fericire, dar nu este ceea ce vrea sufletul nostru. El vrea pe Hristos. Iubirea şi iertarea Lui. Nu-L cunoaşte, dar îl bănuieşte. Iar noi îi dăm altceva. Mereu altceva. EI plânge un timp şi apoi amorţeşte. Tace şi uită că mai există. Pentru că noi îi dăm doar fericirea care bucură trupul... Ii dăm o hrană mincinoasă, care nu-l satură şi nu-l bucură...
Plăcerea trupească nu dă nimic sufletului. Noi credem că dă şi ne aruncăm în tot mai multă plăcere a trupului. Oricare ar fi aceasta: desfrâu, alcoolism sau pur şi simplu body-building. Trupul devine de acum copilaşul care scânceşte şi suspină după tot mai multă fericire şi tot mai multă mângâiere. Iar sufletul se vede uitat. Iar dacă el nu îl are pe Hristos, nu mai vrea nimic. Tace şi uită. Se ascunde în noi şi se pierde în gândurile noastre. Nu ne reproşează nimic. Nu ne supără cu nimic. Aşteaptă doar o clipă de „neatenţie" a noastră şi mai scânceşte din când în când. Cu o lacrimă ce curge în inimă şi se revarsă pe ochii lui Hristos. Dar noi nu ne amintim de el. Am uitat cum plânge sufletul nostru. Şi credem că tot trupul este cel care a plâns. Şi o luăm de la capăt.
Ne hrănim cu nefericire un timp, o viaţă, deşi Fericirea este mereu în umbra noastră, mereu gata să intre în noi, să ne invadeze cu lumină şi cu adevăr. Hristos este singurul Care ştie cum se creşte, cum se mângâie, cum se hrăneşte şi cum se bucură un suflet. Este Tată şi Mamă în acelaşi timp. Are pentru noi bucurii pe care nici nu le bănuim. Este Cel ce ne dă sens şi mântuire. Trebuie doar să vrem. Cu dina­dinsul. Aşa cum un copilaş, atunci când îşi vede mama, nu se mai uită la nimic şi la nimeni doar ca să ajungă în braţele ei. Nu contează că se împiedică şi că nu ştie să meargă. Căci ştie instinctiv că acolo este hrana şi mângâierea lui. Acolo îi va fi cald şi bine. Şi oricât s-ar fi jucat, oricât ar fi alergat, tot de braţele materne îi este dor. Aşa şi sufletul... vrea la Hristos! Instinctul spiritual îi spune clipă de clipă că acolo este locul lui.
Hristos nu este un mit. Nu este o idee. Şi nu este un simplu om ce a trăit acum două milenii şi care ne-a învăţat să fim mai buni sau, din contra, cum zic unii, să trăim în patimi care ne umplu de neputinţe. El este Fiul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Este Persoana care poartă în Sine toată Fericirea, toată Lumina şi toată Bucuria unei veşnicii. De dinainte de om şi o veşnicie după el. Este Cel ce S-a apropiat de om ca să Se dăruiască pe Sine. Este exact ceea ce îi trebuie omului. Însă cum acesta, poate că prea des, rătăceşte spre fericiri inexistente, El a spus şi continuă să-i spună omului ce este Fericirea. Din respect şi din iubire faţă de el nu-l bruschează, nu-l trage de mânecă şi nu-l leagă de Sine. Doar aruncă raze de iubire peste ochii sufletului nostru şi ne invită să fim liberi. Să accep­tăm că în afară de El nu avem nici măcar o şansă să fim fericiţi. Veşnic fericiţi! Aşa cum şi El este! Ne roagă să ne uităm o clipă în ochii Lui şi tot o clipă să uităm de noi înşine şi de ceea ce am considerat a fi fericire.
Ne invită să gustăm din iubirea Lui. O invitaţie tăcută şi uşoară. O invitaţie pe care scrie exact numele fiecăruia dintre noi. Nu se mânie dacă n-o deschidem şi nu ne condamnă dacă primim „invita­ţiile" altora, fără nume şi fără expeditor. Ne invită să uităm măcar o clipă din viaţa noastră de ceea ce ne bucura până atunci şi să îl luăm în serios. Să vrem a asculta scâncetul sufletului propriu şi să ne întoar­cem de acolo de unde am plecat.
Pentru a nu avea pricină de rătăcire, Hristos ne-a spus absolut tot despre fericire.
N-a ascuns nimic. Nu a păstrat nimic pentru Sine. Cel ce avea să meargă pe Cruce tocmai pentru ca omul să poată să fie fericit i-a arătat omului unde stă fericirea. Nu l-a amăgit cu vorbe mari şi a căutat să nu idealizeze A spus totul brut. Realitatea care, deşi doare şi provoacă, este aşa numai pentru că omul se încăpăţânează să caute altă fericire. Nu aşa cum Hristos vrea, ci după cum el vrea. Omul se minte, în timp ce Domnul nu ne poate minţi. Şi continuă să repete până la sfârşitul veacurilor cele 9 fericiri. Cele 9 modalităţi de a gusta fericirea lui Hristos.

Nu există alte posibilităţi şi nici alte drumuri nu duc la El. Omul tot vrea să ocolească şi s-o ia pe scurtătură. Dar Hristos nu poate oferi mai mult decât a oferit deja. Nu Se poate anula pe Sine doar pentru că omul vrea mereu o zecea fericire: cea carnală, a trupului! Hristos n-a cunoscut-o şi nu o poate accepta şi nici înţelege. Trupul Lui a fost pe Cruce şi acum este în altarele bisericilor. Nu provocator de plăcere, ci ca şi un Leac, un Medicament care să ne întărească măcar pe unul din cele nouă drumuri spre Fericire.