Judecata particulara

În prealabil postat de Ducutu

Unde stau sufletele dupa inmormantarea trupului, intre judecata particulara si cea universala?

Multi inca mai cauta raspunsul, uneori acesta apare dupa multi ani de cautari, tu vrei sa stii asa repede, eventual din ce au mai descoperit altii?

În prealabil postat de costel

Unele in rai, alte in iad.

Conform unor teorii da.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Si altele in Imparatia Cerurilor - ce-i drept, cam putine...

Foarte putine, vreo 3 doar.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de eclesiastul

Iti raspund tot cu un citat din Ioan 3:18 :
"Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. "
Dupa cum vezi si cei ce nu cred au parte de aceasta judecata din timpul vietii si nu dupa ce au murit.
Ce vrea sa spuna versetul asta e cat se poate de evident, faptul ca dupa moarte nu mai poti schimba nimic in ceea ce priveste vesnicia, dc ai crezut in Hristos in timpul vietii ai fost mantuit, dar dc nu ai crezut ai fost osandit.

Nu fi tu asa de sigur ca dupa judecata [temporara, provizorie] nu se mai poate schimba nimic, pentru ca Timotei ne spune altceva:

1 Timotei 5, 24:

"Păcatele unor oameni sunt învederate, mergând înaintea lor la judecată; ale altora însă se ivesc după ea."

În prealabil postat de eclesiastul

Aici se refera, cum f bine a subliniat si Doriana, la judecata in privinta rasplatii pe care o primeste fiecare crestin in functie de faptele lui.
Crestinii nu doar ca sunt mantuiti ci primesc si o rasplata. Cel mai bine e evidentiat lucrul acesta in 1 Corinteni 3:
"Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.
Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc. "

Te rog sa citesti cu atentie versetul de mai jos, impreuna cu Doriana:

Ioan 5, 24
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.

Scrie foarte limpede ca unii oameni nu vor veni la judecata [particulara - cred eu, ca ortodox], adica nu vor avea de ce sa vina. Nu vad sa spuna ca cei mantuiti vor veni la aceasta judecata pentru rasplata. E clar, dar vad ca voi puteti interpreta, orice se poate interpreta...

În prealabil postat de eclesiastul

Versetul din Ioan 3:18 spune clar ca cine e mantuit e mantuit din timpul vietii iar cine e osandit e osandit din timpul vietii.
Dc ai sa citesti Apocalipsa , in cap 20 ai sa vezi f clar cum va decurge judecata:
" Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele.
Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor.
Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale.
Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.
Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc. "

Dupa cum vezi ,unii vor fi judecati dupa faptele lor( dar nu in vederea mantuirii si versetul dat de tine din Corinteni vorbeste despre aceasta judecata) iar altii au fost aruncati in iad pentru un sigur lucru, ca nu au fost gasiti scrisi in cartea vietii. In cazul lor judecata dupa fapte nu avea nici un sens de vreme ce oricum ar fi fost aruncati in iad datorita faptului ca nu s-au increzut in Hristos.
Destinul omului se decide din timpul vietii , in functie daca a crezut sau nu in Hristos si Ioan 3:18 descrie perfect lucrul acesta.

Deci tu crezi totusi ca unii au fost (te citez, "ar fi fost") aruncati in iad dinaintea Judecatii de Apoi, cand se vor intampla cele mentionate in Apocalipsa si ca Judecata de Apoi nici nu mai are sens pentru ei. Ceva scartaie aici, vezi bine, pentru ca asta ar insemna ca Judecata de Apoi este dedicata numai dreptilor/sfintilor care se vor prezenta acolo pentru a primi rasplata. Sau e numai pentru acestia si pentru cei care vor prinde a doua venire in timpul vietii pamantesti? Lamureste-ma, ca nu te inteleg.

[Ducutu]

Ce dovezi biblice si patristice sunt in favoarea existentei judecatii particulare?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ducutu

Ce dovezi biblice si patristice sunt in favoarea existentei judecatii particulare?

Existenţa judecăţii particulare este învăţătură de nivel dogmatic (adică nivel maxim) în Biserica Catolică. Ea este sprijinită de toate cele 4 surse de învăţătură: Biblie, Sf Tradiţie, Magisteriu şi Liturgică. Nu este absolut necesar ca o dogmă să se sprijine pe toate cele 4 surse, ci una singură din primele două principale e suficientă. Dar aici avem toate cele 4 baze.

Bazele scripturistice:
Ecclesiastul: 11:9; 12:1 şi urm
Evrei 9:27
Luca 23:43
2 Cor 5
Phil 1:21
Ecleziasticul (=ben Sirah) 11:28-29 (interpretabil)
Acte (Fapte)1:25
Rev (Apoc) 20:4-6 si 12-14

Bazele patristice: Problema apare la numeroşi Sfinţi Părinţi. Spre exemplu:
-Aug: De anima et eius origine cap 11 cu 8
-Efr Sir: Sermo de secundo Adventu şi Sermo in eos qui in Christo obdormiunt

[Carmen FUNIERU]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ioan 5, 24
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.

Cei care au ascultat cu adevărat de Hristos şi s-au jertfit pentru El, împlinind cu dragoste şi râvnă sfântă faptele credinţei, au fost sfinţii (cunoscuţi sau necunoscuţi de noi). Sufletele lor ajung direct în Rai. La ei cred că se referă versetul respectiv.

[iustin10]

As vrea sa comentez si eu acest pasaj

"Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă."

Pe de o parte avem pe Stapanul,care fagaduieste celor ce au crezut in El (si au si dovedit-o prin fapte),ca pentru ei de fapt nici nu mai este Judecata.Ei sunt iubiti de Domnul inca din timpul vietii lor pamantesti,si ieratarea ii precede in ceruri,datorita marii dragoste fata de Domnul care ei au aratat-o in timpul vietii .Pentru acesti fericiti,nu Judecata e importnta,ci trairea ce o vor avea in vesnicie alaturi de Domnul
Pe de alta parte avem pe ei,fericitii,sfintii,care pana in ultima clipa a vietii au socotit ca sunt cei mai mari pacatosi,si au avut tot timpul pocainta pentru pacatele lor (chiar si cu gandul facute)si celalalta pavza le-a fost tocmai frica de infricosata Judecata.Deci ei,pe care Hristos ii iubea,si pentru care mai tinea inca lumea in viata,se socoteau pe sine ca fiind infricosati robi ai Judecatii. Aceasta e taina smereniei.
Avem deci armonia iubirii ,dintre Stapanul grabnic la iertare,si sluga,grabnica la ascultare.
Stapanul prisoseste de ieratare si dragoste ,iar sluga prisoseste de ascultare .

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de eclesiastul

Versetul din Ioan 3:18 spune clar ca cine e mantuit e mantuit din timpul vietii iar cine e osandit e osandit din timpul vietii.

Caile Domnului sunt greu de inteles. Pentru cine vrea Dumnezeu, raposatul crestin poate interveni in vietile celor de pe pamant si de dincolo de moarte, fara ca el sa fi fost considerat un sfant. In "Pelerinul rus" putem gasi mai multe exemple, dintre care cel cu evreul devenit crestin mi se pare deosebit.
Citez de la pagina 117
- Vă voi povesti în legătură cu aceasta o întâmplare interesantă, îşi începu el istorisirea. Tatăl meu a fost evreu, născut în oraşul Sklov. Dânsul nutrea o mare ură împotriva creştinilor. Din tinereţe se pregătea să se facă rabin şi învăţa cu osârdie toate minciunile evreieşti pentru combaterea creştinismului. Într-o bună zi, întâmplarea făcu să treacă printr-un cimitir creştin. Acolo el văzu un craniu, care fusese scos probabil dintr-un mormânt de curând săpat. Potrivit cruzimii sale, începu să-şi bată joc de ţeastă: o scuipă, o înjură şi o calcă în picioare. Nemultumindu-se cu atât, o ridică de jos şi o înfipse într-un par, aşa cum grădinarii înfig oase de animale pentru a speria păsările răpitoare. După ce îşi isprăvi bătaia de joc, se duse acasă. În noaptea următoare, i se înfăţişă în vis un om necunoscut care îl învinuia, spunându-i: „Ai îndrăznit să-ţi baţi joc de rămăşiţele mele pământeşti? Eu, care sunt creştin, iară tu, vrăjmaşul lui Hristos?!” Vedenia se repeta de câteva ori pe noapte, alungându-i somnul şi liniştea. Mai târziu, năluca începu să-i joace înaintea ochilor şi în timpul zilei. Auzea şi ziua ecoul vocii, plină de învinuiri. Cu cât trecea timpul, cu atât vedenia se repeta mai des. În sfârşit, când mâhnirea şi spaima îi slăbiseră puterile şi-i stăpâneau sufletul, alergă la rabinii lui, care îndată s-au aşezat pe citit rugăciuni şi dezlegări. Vedenia, departe de a-l lăsa în pace, revenea mai des şi mai năvalnic. Şi cum această încercare sufletească ajunsese cunoscută tuturor, un creştin cu care se împrietenise în afacerile lui negustoreşti îl sfătui să primească credinţa creştină, încredinţându-l că nu se va putea izbăvi prin nimic altceva. Cu toate că tatăl meu nu voia deloc să se boteze, a zis totuşi: „Aş fi bucuros să fac orice, numai să scap odată de vedenia aceasta de neîndurat”. Creştinul, bucurându-se la auzul cuvintelor lui, l-a convins să înainteze o cerere episcopului din localitate, în vederea botezului, spre a fi primit fără întârziere în Biserica creştină. Au scris petiţia împreună, iar tatăl meu, vrând-ne-vrând, a iscălit-o. Din clipa în care cererea a fost semnată, vedeniile au încetat, fără să-l mai tulbure vreodată. Dânsul a fost cuprins de o nespusă bucurie şi, pe deplin liniştit, simţind o înflăcărată credinţă în Iisus Hristos, a mers îndată la episcop, i-a povestit cele petrecute şi i-a mărturisit din toată inima că vrea să se boteze. După ce învăţă dogmele credinţei creştine, se boteză cu multă râvnă, apoi plecă acasă, în localitatea aceasta, unde se
căsători cu mama mea, care era bună creştină şi cu care a trăit o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi plină de evlavie. A fost milostiv cu săracii, iar pe patul de moarte, după ce îmi dădu frumoase poveţe în privinţa aceasta, mi-a lăsat porunca şi binecuvântarea de a-i milui pe cei lipsiţi. Iată de ce mă numesc Evreinov!

Am ascultat istorisirea cu evlavie şi smerenie, gândindu-mă în sinea mea: „Doamne, Dumnezeul meu! Cât de milostiv este Domnul nostru Iisus Hristos şi cât de mare e iubirea Lui! Ce felurite sunt căile pe care El aduce la Sine pe păcătoşi şi cu câtă înţelepciune întoarce întâmplările de mică însemnătate în călăuze spre lucruri mari! Cine ar fi putut bănui că gluma răutăcioasă a unui evreu, săvârşită asupra unui os de mort, îi va sluji drept punte de trecere spre adevărata cunoaştere a lui Iisus Hristos, luminându-l spre viaţa duhovnicească?”

Frumoasa povestea, dar nu are nimic de a face cu realitatea. Puitn SF nu strica niciodata.