Revelatia mea

[moldoveanu]

L-am descoperit pe Dumnezeu acum circa 8 ani.
A fost ca la inceput mai calda relatia, revelatii etc. Dupa care s-a transformat in rutina.
Dupa care si rutina a trecut si aproximativ acu un an jumate am simtit ca incepe sa se raceasca credinta. Aproximativ acum un an am inceput sa am tot felul de ganduri, dubii etc. In tot acest timp tineam post si ma rugam (aproape) in fiecare dimineata. In continuare credeam in Dumnezeu numai ca cu o credinta din aceea de confort mai degraba decat o credinta puternica, vie. Eu cred, ma gandesc zilnic destul de mult la Dumnezeu, dar de multe ori dialogurile mele interioare cu El semanau cu un fel de cearta. Adica eu ii reprosam pe undeva anumite lucruri, nu eram de acord cu altele, sau pur si simplu nu le intelegeam pe si mai altele. Chiar si la inceputul relatiei mele cu Dumnezeu desi eu incepusem sa inteleg ce si cum e cu Dumnezeu si m-am schimbat destul de mult totusi nu se petreceau acele schimbari care sa ma asemene cu oamenii puternic credinciosi. Cu alte cuvinte vorbele mele se schimbasera dar obiceiurile multe au ramas la fel, roadele intarziau sa apara. Eram pe o panta descendenta cu credinta. Pana cand ultimele saptamani si zile situatia se inrautatise, am inceput sa fiu serios deprimat, din ce in ce mai mult. Ultima saptamana am ajuns sa am tot felul de stari nasoale si incepuse sa ma doara destul de rau inima.
Pana cand ieri mergand eu asa trist si abatut am avut revelatia.
Nu stiu daca vi s-a intamplat acest tip de experienta. Practic va traiti viata, aveti experientele de peste zi, si se intampla sa va loviti de tot felul de informatie care va atrage atentia si-i dati o anumita semnificatie dar parca ramane undeva ceva ne-raspuns. Undeva in creier, in schemele pe care si le construieste in mod constant, a ramas o bucatica lipsa. Ceva nu se leaga. Asa si eu mergeam si parca totul era cat de cat clar si totul parea la locul lui. Pana cand tot mergand eu asa zis in gand o rugaciune care suna cam asa: Doamne, da-mi te rog putere sa inteleg si sa fac (nu mai stiu ce). Si atunci m-a lovit. Imediat mi-a venit in minte versetul din Biblie unde vrajmasul l-a dus pe Iisus pe muntele Carantaniei (cred) si i-a zis sa i se inchine lui si-I va da toate imparatiile lumii si a folosit expresia "caci acestea mi-au fost date mie si eu le dau oricui vreau eu". Si imediat am facut paralela intre "da-mi te rog (mie) putere sa inteleg" si acel verset. Aici era problema. Eu nu ceream lui Dumnezeu sa rezolve problemele pe care le aveam ci sa-mi dea mie putere, sa-mi dea mie minte, sa-mi dea mie intelegere etc. De ce? E foarte simplu. Pentru ca de cand ma stiu sunt o persoana foarte mandra. (Evident ca am inteles care e treaba cu mandria dar niciodata nu am reusit sa ma lupt cu ea). Eu nu acceptam idea (nici macar) ca Dumnezeu sa-mi rezolve mie problemele. Eu trebuia sa le rezolv, eu trebuia sa inteleg etc.

In acel moment pentru prima data am zis: Doamne nu-mi da mie putere nici intelegere, rezolva Tu situatia mea, in Tine ma incred si la tine ma voi ruga. Eu doar ma voi ruga iar tu rezolva problemele mele (spirituale) si da-mi linistea sufleteasca care imi lipseste atat de mult. Si am continuat cu rugaciunea lui Iisus. Incredibil dar in nici 10 minute am inceput sa ma simt mult mai bine. Toata seara m-am simtit mult mai bine si parca se schimbase lucrurile in jurul meu. Ma gandeam la diverse situatii dar acum le vedeam diferit decat acu o zi. M-am trezit de dimineata cu o stare de bine ( de obicei ultimul an diminetile erau crancene). Probabil si colegii au remarcat ca astazi sunt mult mai bine dispus, am o liniste nou-aparuta.
Evident dupa bucuria si descoperirea de moment urmeaza lupta si-mi va fi foarte greu sa uit de mine si sa las Dumnezeu sa-si faca lucrarea, El sa ma indrume pe drumul corect in loc sa aleg eu cu mintea mea cea desteapta care ar fi calea de urmat. Evident asta inseamna experierea unei increderi absolute - ca si cum te-ai lega la ochi si ai lasa pe cineva sa te conduca printre gropi cu crocodili. Ceva imi spune ca va fi foarte greu dar sunt dispus sa incerc, si sincer, nici nu cred ca am de ales.