Citirea Sfintei Scripturi

[Alexandra-Ioana]

P.S. Va rog mult ca atunci cand postati ceva pe topicul acesta sa o faceti cu duhul blandetii...:p Sa invatam sa fim blanzi si smeriti cu inima si chiar daca nu suntem de acord cu ce zic ceilalti, sa incercam sa exprimam asta intr-un mod, care sa nu lasa rani in urma.:)
Multumesc! :p

[cod_gabriel]

În prealabil postat de arghirutza

In ortodoxie rugaciunile au rostul lor si sunt puse intr-o anumita ordine.Citeste mai mult despre ortodoxie. Crezul nu este rugaciune !!

S-ar putea sa nu fie, dar eu l-am invatat dintr-o carte de rugaciuni, si se termina cu "amin". In orice caz, il spun (aproape) zilnic dimineata, dupa rugaciunea de dimineata.
In carticica dupa care am invatat, e urmat de rugaciunea catre ingerul pazitor si axionul Maicii Domnului (sper ca am retinut bine cum se numeste, este aceea care incepe cu "cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe Tine ...").

[cod_gabriel]

În prealabil postat de Alexandra-Ioana

Cand am scris anterior, ceea ce ai citat nu stiu daca m-am facut inteleasa. :D Eu una cred ca pentru Dumnezeu e important ceea ce simtim noi. Nu cred ca poti intotdeauna sa identifici starea ta.. cu rugaciunea pe care o reciti.. nu???? Cred ca orice rugaciune sincera si care vine din incredintare si credinta este ascultata. Dar ideea era urmatoarea: sa nu te trezesti ca spui o "poezie", cu care esti atat de obisnuit de nici nu mai stii ce zici si cum zici. Rugaciunea e acel strigat spre Domnul care vine din inima ta :)
Mie imi place foarte mult culegerea de psalmi. Daca te uiti la modul in care ii scrie David, vei observa ca nu repeta acelasi lucru la nesfarsit, ci fiecare psalm aduce inaintea Dumnezeului sau lucruri specifice din viata lui: motive de lauda, durerea caderii in pacat etc.:)
Repet...:D cred ca rugaciunea e foarte personala si ar trebui sa contina simtamintele noastre... nu ale altora...:)pentru ca Dumnezeu s-a facut cunoscut tuturor, nu doar unui grup restrans de persoane. Intr-adevar, nu toti ajungem la acelasi nivel de cunoastere, dar cum vrem sa ajungem, daca nu vrem sa iesim afara din "tabara" la El?:)

Multa pace tuturor!:p

Dar nu intotdeauna ai starea care trebuie, si atunci te rogi sa simti ce trebuie.
Stiu ca o sa spun probabil o hula, dar adevarul este ca nu imi plac psalmii.
Psalmul 50 l-am invatat si il rostesc in cadrul rugaciunii de dimineata, pentru ca asa trebuie, dar finalul nu imi place. Daca retin bine: "Atunci, bine vei voi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot. Atunci, vor pune pe altarul Tau vitei."
Mai sunt si multi altii care nu-mi plac deloc si ma abtin sa-i comentez. Cine stie, poate nu-i inteleg si ma va lumina Dumnezeu mai tarziu.

[C-tin]

În prealabil postat de Alexandra-Ioana

Multumesc pentru sfat. :)
Sper ca nu te vei supara, daca nu voi fi de acord cu tine.:D
Nu stiu ce intelegi tu prin rugaciune, dar am vazut ca imi faci trimitere spre rugaciuni ortodoxe consacrate. Eu prin rugaciune inteleg comunicare cu Dumnezeu si sa imi fie cu iertare daca consider, ca atunci cand comunic cu Dumnezeu vreau sa o fac spunand ce simt eu, nu ce au simtit altii.
Daca ai citit NT ai observat cu siguranta, ca de multe ori Domnul Iisus se retrage din tumultul multimii pe munte si se roaga... Oare ce s-a rugat? Nu avem noi de unde sa stim, dar sunt sigura ca nu lucruri invatate pe de rost sau scrise de altii...:D In umblarea Sa pe pamant Domnul Iisus ne-a oferit un exemplu incontestabil, a ceea ce ar trebui noi sa fim, sa facem, sa spunem. Astfel, eu cred ca rugaciunea mea trebuie sa fie a mea... nu a altora... in care sa Ii aduc Triunului Dumnezeu al meu si al tau si al nostru slava si lauda cuvenita doar Lui si totodata sa fac ceea ce ne indeamna si Sf. Apostol Pavel:
"6. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
7. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus." Filipeni IV.6-7

Asa cum aleg sa fac din rugaciune ceva personal, pentru ca eu una asa cred ca ar trebui sa fie personala... aleg sa fac si din modul sau ordinea citirii Sfintei Scripturi ceva personal.:)

"Mai departe, fraţii mei, bucuraţi-vă întru Domnul."

Multa pace va doresc!:p

Nu ma supar ca nu esti de accord cu mine! :)Ma bucur chiar!
Sfatul meu era la modul general... De unde eram sa stiu ca tu deja stai tete-á-tete cu Dumnezeu precum ...Iisus Hristos cand se retragea din multime:)
Doamne miluieste!

[Alexandra-Ioana]

În prealabil postat de cod_gabriel

Psalmul 50 l-am invatat si il rostesc in cadrul rugaciunii de dimineata, pentru ca asa trebuie, dar finalul nu imi place. Daca retin bine: "Atunci, bine vei voi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot. Atunci, vor pune pe altarul Tau vitei."

De obicei nu ne prea plac lucrurile pe care nu le intelegem... Nu imi placea matematica, pana cand in clasa a 11-a am inceput sa o inteleg si de atunci e febletea mea, chiar daca acum nu studiez asta.
Chiar frumos psalmul 50. :) Am cateva stelute insemnate la unele versete din el.:D
Incerc sa iti explic psalmul asa cum il inteleg... sper sa iti fie de folos. Ca sa intelegi mai bine l-as imparti in doua parti distincte.

In prima parte observi ca David isi marturiseste vina, pacatul inaintea Domnului si se caieste de greseala lui (cel mai probabil pacatul infaptuit cu nevasta lui Urie, vezi 2 Regi XII) " Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu." Psalmul 50:6-7.
David Ii cere Domnului sa nu il lepede, ci sa il restaureze in starea dinaintea pacatuirii.
"Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi." Vs.8
"Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine." Vs.12

Partea a doua face referire la jertfa placuta Domnului. David spune: " Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi." Vs:17-18.
Ca sa intelegi exact despre ce e vorba in versetele acestea, trebuie sa ne intoarcem un pic la Legea instituita de Dumnezeu pentru Israel. Domnului I se aduceau animale drept jertfe (printre altele) pentru pacat. Din ceea ce spune David poti sa extragi urmatoarea idee: pentru Dumnezeu era mult mai important, ca in momentul in care oamenii pacatuiau, decat sa aduca doar intr-un mod formal o jertfa, fara sa aiba remuscari, sa vina mai degraba inaintea Lui cu adevarata jertfa: duhul zdrobit de tristetea si greutatea pacatului, nu o jertfa adusa din iprocrizie si fara regret.???

Cred ca atat as avea de spus cu privire la psalmul acesta... sper ca ti-a fost de ajutor ce am spus.:rolleyes:

Multa pace si sa crestem cu totii tot mai mult in cunoasterea Dumnezeului nostru! :p

[Alexandra-Ioana]

Imi cer iertare... iar am uitat de diacritice...:dontgetit:

[cod_gabriel]

În prealabil postat de Alexandra-Ioana

De obicei nu ne prea plac lucrurile pe care nu le intelegem... Nu imi placea matematica, pana cand in clasa a 11-a am inceput sa o inteleg si de atunci e febletea mea, chiar daca acum nu studiez asta.
Chiar frumos psalmul 50. :) Am cateva stelute insemnate la unele versete din el.:D
Incerc sa iti explic psalmul asa cum il inteleg... sper sa iti fie de folos. Ca sa intelegi mai bine l-as imparti in doua parti distincte.

In prima parte observi ca David isi marturiseste vina, pacatul inaintea Domnului si se caieste de greseala lui (cel mai probabil pacatul infaptuit cu nevasta lui Urie, vezi 2 Regi XII) " Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu." Psalmul 50:6-7.
David Ii cere Domnului sa nu il lepede, ci sa il restaureze in starea dinaintea pacatuirii.
"Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi." Vs.8
"Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine." Vs.12

Partea a doua face referire la jertfa placuta Domnului. David spune: " Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi." Vs:17-18.
Ca sa intelegi exact despre ce e vorba in versetele acestea, trebuie sa ne intoarcem un pic la Legea instituita de Dumnezeu pentru Israel. Domnului I se aduceau animale drept jertfe (printre altele) pentru pacat. Din ceea ce spune David poti sa extragi urmatoarea idee: pentru Dumnezeu era mult mai important, ca in momentul in care oamenii pacatuiau, decat sa aduca doar intr-un mod formal o jertfa, fara sa aiba remuscari, sa vina mai degraba inaintea Lui cu adevarata jertfa: duhul zdrobit de tristetea si greutatea pacatului, nu o jertfa adusa din iprocrizie si fara regret.???

Cred ca atat as avea de spus cu privire la psalmul acesta... sper ca ti-a fost de ajutor ce am spus.:rolleyes:

Multa pace si sa crestem cu totii tot mai mult in cunoasterea Dumnezeului nostru! :p

Stiu toate astea, dar nu te-ai referit la ceea ce am scris eu ca imi place - finalul, cu viteii.
Repet, nu vreau sa ma lansez acum intr-o critica Psalmilor.

[cod_gabriel]

Rectificare la postarea de mai sus: nu te-ai referit la ce am scris eu ca NU imi place.

[Alexandra-Ioana]

În prealabil postat de cod_gabriel

Rectificare la postarea de mai sus: nu te-ai referit la ce am scris eu ca NU imi place.

Ai dreptate... M-am referit per ansamblu... nu la versetul respectiv. Ultimul verset e strans legat de penultimul. Ce vrea sa spuna e ca indurarea, bunavointa Domnului atrag dupa sine automat lauda, inchinarea omului, concretizate atunci prin "jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot,...,vitei."

Aplicatie practica pentru vietile noastre: Atunci cand Domnul iti face un bine, te binecuvanteaza in vreun fel... NU uita sa ii aduci lauda si slava cuvenita Lui.

Multa pace!:p

[strajeru]

Sectarul: Ce înţelegeţi voi şi ce înţelegere aveţi despre Sfânta Scriptură?
Preotul: Noi prin Sfânta Scriptură înţelegem colecţia cărţilor sfinte ale Vechiului şi Noului Testament, care au fost scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (circa 1400 de ani înainte de Hristos) până la autorul Apocalipsei (circa 100 de ani după Hristos) . Încă să se ştie că Sfânta Scriptură este primul izvor al descoperirii dumnezeieşti.
Sectarul: Dar de ce voi, arhiereii şi preoţii, nu daţi voie creştinilor – care sunt membri ai Bisericii ca şi voi – să citească sau să predice în public cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi?
Preotul: Orice creştin are voie să citească Sfânta Scriptură, dar nu oricine are dreptul de a învăţa şi de a tălmăci cuvântul Scripturii. Dreptul acesta îl are numai Biserica, care este stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 15).
Deci oricine învaţă în Biserică trebuie să înveţe aşa cum a învăţat Biserica dintotdeauna. Pentru aceasta trebuie oameni bine pregătiţi, cunoscători ai dreptei credinţe. De ce dreptul de a învăţa îl au numai episcopii, preoţii şi diaconii este uşor de înţeles, când ne gândim că Mântuitorul a dat puterea de a învăţa sfinţilor şi păstorilor (Matei 28, 20). Nu mulţimilor, ci numai Apostolilor. Apostolii erau trimişi de Hristos să înveţe. Iar Sfântul Apostol Pavel spunea: Cum vor propovădui, dacă nu vor fi trimişi? (Rom. 10, 15).
Deci dreptul la propovăduire îl are numai cel trimis. Or, episcopii sunt urmaşii legitimi ai apostolilor. Sfântul Pavel îi încredinţează Episcopului Timotei din Efes sarcina de a învăţa în Biserică, şi nu tuturor credincioşilor din Efes. Acelaşi apostol spune corintenilor: Oare toţi sunteţi apostoli, oare toţi sunteţi învăţători? (I Cor. 12, 29). Acelaşi apostol spune despre episcop, preot şi diacon că trebuie să fie destoinic a învăţa pe alţii (I Tim. 3, 2; Tit 1, 9). Nu spune însă acelaşi lucru despre toţi credincioşii. El face distincţie între păstor şi turmă, între cei care învaţă şi cei care ascultă. Episcopul, preotul şi diaconul, nu pot învăţa ce vor, ci ceea ce a învăţat Biserica întotdeauna. Ei învaţă în numele Bisericii. Fiindcă nu oricine are destulă pricepere şi înţelegere ca să tâlcuiască Scriptura. Acest lucru îl arată luminat marele Apostol Petru în epistola sa, când vorbeşte de epistolele marelui Apostol Pavel şi zice că: în ele sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16).
Sectarul: Nu este adevărat că creştinii – ca membri ai Bisericii – nu au voie să predice şi să tâlcuiască Scripturile. Orice creştin ştie să tâlcuiască Sfânta Scriptură, fiind luminat de Duhul Sfânt; şi acest lucru se poate înţelege limpede din cele scrise: Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate... Cât pentru voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva... (I Ioan 2, 20, 27).
Preotul: Ascultă, omule, Sfânta Scriptură este ca o fântână cu adâncime fără fund, fiindcă în ea este cuprinsă înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are margini. Dacă cineva însetat ar veni la o fântână şi ar vrea să bea toată apa, s-ar îneca în ea; dar dacă va scoate din ea cu ciutura şi apoi de acolo va bea cu paharul, se va răcori fără de primejdie. Cine este omul acela nebun care ar voi să se bage într-o apă adâncă, fără să ştie să înoate? Sfânta Scriptură are «oase», după cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi nimeni având dinţii înţelegerii sale de lapte, să nu îndrăznească a sparge cu ei oasele cele tari ale Scripturilor dumnezeieşti, căci se vatămă pe sine şi se pierde.
Dumneata nu ai citit în Sfânta Scriptură cele despre famenul etiopian? Acesta citea pe Proorocul Isaia şi când l-a întrebat Apostolul Filip dacă înţelege cele ce citeşte, el a zis: Cum voi putea înţelege, de nu mă va povăţui cineva? (Fapte 8, 31). Ia seama, căci şi cuvântul «ungere», despre care ai amintit dumneata, înseamnă vărsarea Sfântului Duh în Sfânta Taină a Mirungerii, îndată după primirea Botezului (Fapte 4, 27; II Cor. 1, 21; Ioan 16, 13; Rom. 8, 9 etc.), iar cuvintele «ştiţi toate» înseamnă tot ceea ce ţine de adevărul creştin şi de mântuire, precum şi tot ceea ce este în legătură cu antihrist şi cu răspânditorii lui, despre care este vorba în versetele următoare: I Ioan 2, 22; 4, 2-3. Aşadar, nu trebuie a o lua fiecare după capul său în tâlcuirea Scripturilor, căci vă rătăciţi, mergând din rătăcire în rătăcire.
Sectarul: Orice creştin are dreptul şi chiar datoria să tâlcuiască singur Sfânta Scriptura, căci aşa ne-a poruncit nouă Mântuitorul, zicând: Cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine (Ioan 5, 39).
Preotul: Ia seama, omule, că mulţi începători de erezii din vechime – Arie, Nestor, Eutihie, Apolinarie, Origen ş.a. – au îndrăznit a se afunda în marea Scripturii cea fără de fund şi s-au înecat duhovniceşte, pierzându-se pe sine şi pe toţi cei care i-au urmat. Nu toţi au vârsta duhovnicească la fel şi, de aceea, nu toţi pot înţelege Sfânta Scriptură la fel.
Sfânta Scriptură cuprinde trei înţelesuri: 1) înţelesul trupesc, după literă (gramatical), obştesc sau istoric; 2) înţelesul sufletesc, alegoric, metaforic; 3) înţelesul spiritual (duhovnicesc), anagogic sau mistic. Aşadar, după cum spun Sfinţii Părinţi cei vechi ai Bisericii, cei simpli la cunoştinţă să se mulţumească cu înţelesul cel obştesc şi istoric (după litera Scripturii); cei mai înaintaţi să pătrundă cu înţelegerea şi în sufletul Scripturii, iar cei desăvârşiţi cu fapta şi înţelegerea pot cuprinde înţelesurile cele mai adânci ale Sfintei Scripturi. Pentru aceasta şi marele Pavel, arătând că înţelepciunea cea desăvârşită a Scripturilor se cuvine celor desăvârşiţi, zicea: Însă noi grăim înţelepciunea întru cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea veacului acestuia, nici a domnilor veacului acestuia care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu în taină, pe cea ascunsă, pe care a rânduit-o Dumnezeu mai înainte de veci spre slava noastră (I Cor. 2, 6–7).
Sectarul: Nu este nevoie ca cineva să aibă multă ştiinţă spre a putea pricepe învăţăturile Sfintei Scripturi, căci şi celor neînvăţaţi li se descoperă înţelepciunea acestor învăţături, după cum arată Mântuitorul prin cuvintele: Te laud pe Tine, Părinte,... căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi le-ai descoperit pe ele pruncilor (Matei 11, 25).
Preotul: Da, le-a descoperit Dumnezeu înţelepciunea Sa acelora pe care i-a cunoscut că sunt prunci cu răutatea, dar nu cu mintea şi cu înţelegerea – adică celor desăvârşiţi în toată fapta bună şi care ajunseseră la nerăutatea pruncilor. La acest lucru îndeamnă şi marele Pavel pe creştinii din Corint, zicând: Fraţilor, nu fiţi prunci cu mintea, ci fiţi prunci cu răutatea. Cu mintea însă să fiţi oameni desăvârşiţi! (I Cor. 14, 20).
Sectarul: Dumnezeu a osândit înţelepciunea şi ştiinţa oamenilor, după cuvântul scris: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi o voi dărâma (Isaia 29, 14). Şi apostolul zice: Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este întrebătorul veacului de acum? Au nu a făcut Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? (I Cor. 1, 19–20). Deci nu este posibil ca Dumnezeu să fi rezervat tâlcuirea Sfintei Scripturi numai unor oameni cu ştiinţă de carte, aşa cum susţineţi voi, preoţii ortodocşi!
Preotul: Aici, la cele ce arăţi dumneata spre a dovedi că Dumnezeu a osândit înţelepciunea şi ştiinţa omenească, trebuie să ştii că nu toată ştiinţa şi înţelepciunea a osândit-o Dumnezeu, ci numai înţelepciunea cea deşartă a veacului acestuia şi nicidecum înţelepciunea cea duhovnicească. Dacă ar fi după afirmaţia dumitale şi a tuturor sectarilor care cugetă cele asemenea cu dumneata, atunci ar însemna să fie osândită şi înţelepciunea lui Solomon, a lui Isus fiul lui Sirah, a Mântuitorului, a sfinţilor prooroci şi apostoli, cărora li s-a poruncit să fie înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii (Matei 10, 16). Dar nu este deloc aşa. Ci voi, sectarii, după cuvântul Domnului, mult vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29).