Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Cultura, Arta, Stiinta > Pictura si Sculptura Bisericeasca
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 19.11.2009, 14:29:21
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit Omul - icoana a lui Dumnezeu, icoana - chip al omului îndumnezeit

Deschid acest topic pt a va aduce la cunostiinta o scriere care mie cel putin mi-a luminat mintea si sufletul, in priviinta profunzimii semnificatiei icoanelor pt noi ortodocsii, intr-o maniera cum nu mai reusise nimic din ce citisem pina la ea. Este scrisa de un episcop ortodox roman PS Sofian Brasoveanul si sper ca citindu-o sa va fie cel putin la fel de ziditoare si folositoare duhovniceste cum mi-a fost mie cand am citit-o (eu cand am citit-o, mie parca "mi s-a facut in sfarsit lumina").

Citat:

Omul - icoană a lui Dumnezeu, icoana - chip al omului îndumnezeit

Rugăciune

„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greșalelor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a te sui cu trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm Ție: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuiești lumea.”

Introducere

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (In. 1,18).

Una din caracteristicile fundamentale ale Ortodoxiei este cinstirea icoanelor. Atât este de strânsă legătura între icoană și Ortodoxie încât în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, așadar la ziua numelui Ortodoxiei nu comemorăm altceva decât hotărârea Părinților Bisericii ca în Biserică să fie cinstite sfintele icoane. Având în vedere această legătură strânsă dintre icoană și Ortodoxie putem deja întrezări faptul că în Biserica Ortodoxă icoanele nu au doar o valoare artistică, istorică, că rolul lor nu este doar anamnetic, catehetic, ci problema icoanelor este chiar una de identitate a Ortodoxiei.
Încă de la începuturi creștinii au reprezentat prin simboluri unele adevăruri ale credinței lor, au zugrăvit scene din viața lui Iisus Hristos sau a martirilor. Cultul creștin dezvoltându-se însă din cel sinagogal al Vechiului Testament, s-a pus problema legitimității zugrăvirii de icoane. Puteau ei zugrăvi icoane fără a contraveni poruncii vechi testamentare: „Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ!” ? Bineînțeles că această poruncă interzicea închinarea la idoli, crearea de falși dumnezei, cărora să li se aducă ulterior închinarea cuvenită Unicului Dumnezeu adevărat. Căci, pe de altă parte chiar Dumnezeu îi poruncise lui Moise ca în țesătura Cortului Mărturiei să alcătuiască chipuri de heruvimi; „Cortul însă să-l faci din zece covoare de in răsucit și de mătase violetă, stacojie și vișinie; în țesătura lor să faci chipuri de heruvimi alese cu iscusință” . Problema pe care și-o puneau creștinii era aceea a reprezentabilității lui Dumnezeu. Dumnezeu cel nevăzut, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată, nu poate fi reprezentat. Acest lucru fusese interzis în Vechiul Testament și rămânea în continuare imposibil, astfel încât dacă ei ar fi făcut o icoană a nevăzutului Dumnezeu ar fi greșit cu siguranță. Nu putea fi zugrăvit Dumnezeu cel nevăzut, necuprins, neapropiat, Cel mai presus de mintea, vederea și înțelegerea oamenilor.
Totuși, la „plinirea vremii” , Una din Persoanele Sfintei Treimi, Fiul, S-a întrupat, a devenit om ca noi, a intrat în istorie, S-a făcut văzut, a viețuit împreună cu oamenii, asumându-Și toate cele omenești în afară de păcat. În ipostasul Său omenesc, Dumnezeu cel nevăzut S-a făcut văzut, Cel necuprins S-a circumscris într-o persoană concretă, Cel neapropiat a venit în maximă apropiere față de om. Esența lui Dumnezeu a rămas în continuare necunoscută oamenilor, dar în Persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu S-a descoperit omului atât cât acesta putea cuprinde. Avem o singură cheie pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a înțelege Sfânta Treime: Îl cunoaștem pe Tatăl prin Fiul: „Cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” și „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” și pe Fiul prin Sfântul Duh: „Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” . Prin urmare nu putem zugrăvi ceea ce nu cunoaștem, dar putem înfățișa, putem zugrăvi ceea ce ni s-a dezvăluit: Persoana întrupată a Fiului lui Dumnezeu . Nu putem reprezenta nașterea Fiului din Tatăl mai înainte de veci, dar putem zugrăvi nașterea Lui după trup din Fecioara Maria . La Duminica Ortodoxiei ni se dezvăluie cu claritate acest lucru în condacul sărbătorii, care se constituie într-un veritabil temei dogmatic al cinstirii icoanelor.
„Cuvântul cel de nedescris al Tatălui a devenit descriptibil întrupându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu; și chipul cel întinat replăsmuindu-l întru vrednicia cea dintâi, l-a amestecat cu dumnezeiasca frumusețe. Și mărturisind mântuirea, o închipuim prin lucrare și prin cuvânt.”
Dacă zugrăvirea lui Dumnezeu Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată este imposibilă, refuzul zugrăvirii lui Hristos ar însemna o negare a ipostasului Său uman, a umanității reale a lui Iisus, ceea ce ar conduce automat la contrazicerea Tainei mântuirii omului în Hristos. Duhul Sfânt, a treia persoană treimică este reprezentat doar în formele în care S-a manifestat: în chip de porumbel, la Botezul lui Iisus în Iordan și sub forma limbilor de foc la Cinzecime.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 19.11.2009, 14:31:21
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

...continuare...

Citat:
Omul - o icoană a lui Dumnezeu

„Să facem pe om după chipul și asemănarea Noastră” (Fac. 1,26).
Citind cu atenție Vechiul Testament, constatăm că prima icoană (chip) a lui Dumnezeu a făurit-o El Însuși, atunci când, ca încununare a creației, l-a creat pe om. „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul (gr. κατ’ εἰκόνα) și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul! Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” . E vorba nu despre o icoană zugrăvită, ci despre o icoană vie, după chipul Dumnezeului celui viu, în care, pe lângă darul vieții, Dumnezeu a suflat „suflare de viață” , suflare din suflarea Sa, suflarea care-l face pe om capabil ca pe lângă viața biologică să aibă și o viață duhovnicească și rațională.
Pentru Părinții Bisericii, punctul de plecare al teologiei „chipului” (icoanei) lui Dumnezeu îl constituie învățătura Sf. Apostol Pavel, pentru care „chip/icoană a lui Dumnezeu” este Hristos. Învățătura Apostolului referitoare la acest lucru este sintetizată în primul capitol al Epistolei către Coloseni. De mare importanță este faptul că ea nu e prezentată ca o părere personală a Apostolului, ci ca un imn liturgic al comunității creștine primare : „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate” . Această dimensiune a termenului „chip” este completată și în prima sa Epistolă către Corinteni, în capitolul 15, unde Apostolul, prezentând în paralel pe Adam cel dintâi, cel pământesc, firesc și pe Adam cel de pe urmă, cu duh făcător de viață, ceresc, demonstrează că omul, pentru a ajunge la împlinire, pentru a răspunde chemării sale, este necesar să poarte „chipul” omului ceresc, adică al lui Hristos: „Așa cum este scris: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață; Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și cum este cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul celui ceresc” . Cu alte cuvinte omul împlinit, sfântul, este un chip, o icoană a lui Hristos, o persoană umană în care se oglindește Hristos, deoarece toți suntem chemați să ajungem „la starea de bărbat desăvârșit, la măsura vârstei plinătății lui Hristos” . Abia atunci omul părăsește, în concepția Sf. Pavel, stadiul copilăriei duhovnicești, pruncia duhovnicească , când se aseamănă întru totul cu Hristos. Pentru el „majoratul omului coincide cu hristificarea lui” .
Părinți ca Irineu, Clement al Alexandriei, Atanasie cel Mare, Grigorie de Nysa, Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama, teologi ca Origen, au prelungit învățătura Sf. Apostol Pavel, legând tema paulină „Hristos – chip al lui Dumnezeu”, cu tema Genezei „omul – după chipul lui Dumnezeu”. Ei au reușit să clarifice faptul că arhetipul omului este Hristos, Logosul întrupat. Hristos reprezintă Chipul lui Dumnezeu, iar omul chipul lui Hristos; prin urmare omul este chip al Chipului . Deși noi cei supuși realității temporale suntem înclinați să gândim că Hristos nu a existat istoric pe vremea creației lui Adam, trebuie să avem în vedere faptul că Hristos este în realitatea supratemporală a lui Dumnezeu „mai întâi născut decât toată zidirea” . Prin urmare, dacă omul, pentru care a fost făcută întreaga creație materială, a fost adus la existență ultimul din toate creaturile, atunci este logic ca Hristos, Care reprezintă scopul întregii creații materiale și spirituale să fie posterior lui Adam, de vreme ce toate lucrurile sunt conduse de la cele nedesăvârșite spre desăvârșire . Prin urmare, faptul că Dumnezeu l-a plăsmuit pe om „după chipul Său” înseamnă că l-a creat astfel încât omul să tindă în mod firesc, prin însăși natura lui, prin chiar faptul că este om, spre Cel care este Chipul său dumnezeiesc. Aceasta înseamnă că nu doar sufletul, ci și trupul omenesc e creat după Chipul lui Dumnezeu; omul întreg, trup și suflet, e plăsmuit după Chipul lui Dumnezeu. Totalitatea ființei umane este creată după chip, reprezintă un chip al lui Dumnezeu .
Să ne reamintim faptul că în Sf. Scriptură, chiar în cartea Facerii se face distincție între „chipul lui Dumnezeu” și „asemănarea lui Dumnezeu”; tradiția bisericească a clarificat de multă vreme ideea că primul termen semnifică ceva actual, un dar ontologic al lui Dumnezeu, temelia spirituală a fiecărui om, în timp ce al doilea termen exprimă o realitate potențială, capacitatea de desăvârșire spirituală, posibilitatea de a întruchipa în viață chipul lui Dumnezeu și prin aceasta de a-l face să apară ca suprema noastră realizare. Realizarea „asemănării” sau „îndumnezeirea” omului este imprimarea acestuia de plinătatea lui Dumnezeu, fără contopirea cu El. În „îndumnezeire” chipul își află împlinirea, ca asemănare maximală cu Dumnezeu. Purtând în sine chipul lui Dumnezeu, fiind o icoană a Lui, omul poartă în sine tensiunea spre îndumnezeire. Creat ca chip al lui Dumnezeu, omul trebuie să devină tot mai asemenea Lui, sa se umple tot mai mult de Dumnezeu, să-L facă tot mai vizibil în ființa sa pe Dumnezeu. Asemănarea însă, spune Părintele Stăniloae, nu este doar starea finală de îndumnezeire, ci întreg drumul de dezvoltare al chipului, prin voința omului ajutată de harul lui Dumnezeu . De aceea, putem spune că omul cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu cât urmează mai credincios lui Iisus Hristos, Arhetipul său, cu atât mai mult se transformă într-o fereastră prin care radiază lumina dumnezeiască, se transformă într-o icoană autentică, purtătoare de lumină a lui Dumnezeu, devenind el însuși „dumnezeu după har”. Cu cât cineva este mai sfânt, cu atât reprezintă o icoană mai autentică a lui Dumnezeu, descoperă lumii ceva din Dumnezeu. Transfigurarea la care este chemată natura umană, inclusiv trupul, ne-a fost vestită și preînchipuită în Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor: „Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” . În Faptele Apostolilor avem o mărturie concretă a realității transfigurării umane în relatarea morții martirice a arhidiaconului Ștefan: „Și ațintindu-și ochii asupra lui, toți cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger” .

Icoana - chip al omului îndumnezeit

„Cinstea adusă icoanei trece la cel zugrăvit în ea” (Sf. Vasile cel Mare).
Dacă omul este un chip, o icoană vie a lui Dumnezeu, icoana este și ea o fereastră prin care vedem chipul omului îndumnezeit, ajuns la asemănarea cu Dumnezeu, prin care Îl contemplăm în ultimă instanță pe Dumnezeu. Orice icoană este o fereastră, care trimite spre o realitate alta decât ea însăși. Așa cum o fereastră este fereastră doar în măsura în care în spatele ei se întinde o zonă de lumină pe care ea o face accesibilă, tot astfel icoana este icoană doar în măsura în care ne conduce spre sfântul sau evenimentul din istoria mântuirii pe care ni-l înfățișează. O fereastră, în afara funcției sale, fără legătură cu lumina, este un lucru mort, o simplă bucată de sticlă. Tot așa o icoană, dacă nu ne-ar trimite la cineva, dacă nu ne-ar pune în legătură cu Iisus Hristos, cu sfinții, ar rămâne o simplă bucată de lemn pictată, eventual un fals dumnezeu, un idol. Icoana este icoană doar în măsura în care devine mai mult decât este prin ea însăși, în măsura în care se transformă în vedenie cerească. Este imposibil ca ea să rămână doar în sine, căci atunci devine automat mai puțin decât ea însăși, devine scândură sau sticlă pictată . Excelent a exprimat legătura dintre icoană și prototipul ei, încă din secolul IV, Sfântul Vasile cel Mare în cuvintele: „Cinstea adusă icoanei trece la cel zugrăvit în ea” . În fața unei icoane practic noi nu trebuie să vedem icoana, ci pe sfântul reprezentat în ea, cu care să intrăm în dialog, să-i simțim prezența duhovnicească. În conștiința noastră nu trebuie să apară o reprezentare, ci însăși persoana reprezentată. Revenind la analogia de mai sus, prin icoana-fereastră trebuie să vedem sfântul pe care icoana ni-l dezvăluie. Pictorul devine prin urmare un descoperitor de taine; el nu creează, ci de fapt ridică perdeaua de deasupra unei realități obiective pe care ne-o descoperă.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 19.11.2009, 14:32:35
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

... continuare...

Citat:
Icoana lui Hristos

„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule.”
Dacă Arhetipul după care a fost creat omul este Hristos, omul fiind creat după Chipul Său, fiind o icoană vie a Sa, persoana divino-umană a lui Hristos ne oferă și prototipul oricărei icoane. Pentru că nu putem, așa cum am arătat deja, să-L înfățișăm în icoană pe Dumnezeu cel nevăzut, dar putem zugrăvi ceea ce ni S-a arătat, ceea ce am cunoscut, putem zugrăvi pe Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Am arătat că chipul Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat poate fi înfățișat în imagini, și am demonstrat că omul este creat după chipul lui Dumnezeu. De asemenea am văzut că în persoana umană concretă, care se află pe drumul desăvârșirii, se oglindește ceva din Dumnezeu, cu Care aceasta se aseamănă. Pentru a înțelege acum ce este icoana, vom apela la hotărârea referitoare la cinstirea chipului Mântuitorului, dată de Părinții Sinodului Quinisext, în anul 692.
„În anumite chipuri se află mielul pe care Înaintemergătorul îl arată cu degetul; acest miel a fost înțeles ca model al harului, prefigurând – prin mijlocirea Legii – adevăratul Miel, Hristos Dumnezeu. Desigur că cinstim chipurile și umbrele – ca pe niște simboluri și închipuiri ale Bisericii, dar preferăm harul și adevărul, primind acest adevăr ca plinire a Legii. Hotărâm deci ca de acum înainte ceea ce este desăvârșit să fie tuturor vădit prin picturi, astfel încât în locul mielului din vechime să fie reprezentat – după firea sa omenească – Cel ce a ridicat păcatul lumii, Hristos Dumnezeul nostru. Așa înțelegem mărirea smereniei lui Dumnezeu-Cuvântul și ajungem să-i pomenim petrecerea (politeia) în trup, Patima, Moartea Lui mântuitoare și, de aici, izbăvirea pe care a dăruit-o lumii” .
Acest canon stabilește legătura dintre icoană și dogma Întrupării, înțeleasă ca viață a lui Hristos în trup. El indică ce trebuie să fie imaginea: icoana ne arată chipul Dumnezeului întrupat, Iisus Hristos, Care a trăit într-o epocă anume. Conținutul imaginii sacre nu se poate însă mărgini la reprezentarea Domnului Iisus Hristos ca om obișnuit, în stilul unui portret profan, care ne-ar aminti doar viața, patimile și moartea Lui, deoarece Cel înfățișat se deosebește de ceilalți oameni. El nu este doar un om oarecare, ci Dumnezeu-Omul. Dacă o imagine obișnuită a unei persoane ne poate evoca viața, ea nu ne arată și slava acesteia. Prin urmare, simpla reprezentare a faptului istoric nu e suficientă pentru ca o imagine să devină icoană. Imaginea, pentru a fi icoană, trebuie să ne arate – cu mijloacele aflate la îndemâna artei figurative – că cel înfățișat este „Mielul care ridică păcatul lumii, Hristos Dumnezeul nostru”, trebuie să reflecte slava lui Dumnezeu. În icoană avem de-a face cu transmiterea fidelă a unei imagini concrete, veridice, a unei realități istorice, prin care se dezvăluie o realitate spirituală eshatologică. Semnificația canonului 82 Quinisext constă în stabilirea faptului că în arta bisericească avem de-a face cu transmiterea realității istorice și a realității divine revelate, tălmăcită în acele forme care corespund experienței spirituale a Bisericii . Icoana nu este o imagine a naturii divine, ci imaginea unei Persoane divine întrupate; ea transmite trăsăturile Fiului lui Dumnezeu venit în trup, devenit vizibil și, prin urmare, reprezentabil cu mijloace omenești.
Sarcina dificilă a iconografiei este prin urmare aceea de a-L prezenta pe Hristos ca Dumnezeu adevărat și om adevărat. În vederea redării în icoană, prin intermediul tehnicii picturale, atât a umanității cât și a dumnezeirii lui Iisus Hristos zugravii au recurs la mai multe soluții. Una dintre acestea este aura largă care conține o cruce din linii folosite doar în legătură cu Hristos. Asociate cu brațele crucii sunt cuvintele „ὁ ὤν”, pe care Moise le-a auzit când a stat înaintea rugului aprins și Dumnezeu și-a revelat numele: „Eu sunt Cel ce sunt” , sau simplu „Ființa”. Adiacente aurei vedem inițialele numelui Mântuitorului „ΙΣ ΧΣ”, o abreviere de la Iisus Hristos. Podoabele austere dar frumoase ale lui Hristos, adesea luminate în aur, ne reamintesc că este mai înalt decât regii și împărații. Culorile folosite sugerează divinitatea și puterea. Mâna dreaptă a lui Hristos binecuvintează pentru că El a venit în lume nu ca să comande, ci ca să mântuiască . Adesea degetele Lui formează literele ce abreviază numele Său: „ΙΣ ΧΣ”. În mâna stângă ține Sf. Evanghelie, reamintind că Îl găsim pe El în propriile cuvinte, scrise de martori și păzite de Biserică .
Totodată, cum spune Sf. Ioan Damaschin, slava Dumnezeirii este și cea a trupului . Întreg trupul lui Hristos este pătruns de dumnezeire, este transfigurat. De exemplu, în icoana Botezului, în goliciunea lui Hristos nu vedem un împărat, ci un alt Adam . Însă avem de-a face cu Adam peste care se pogoară Duhul Sfânt în chip de porumbel și pe care Tatăl îl mărturisește din cer ca Fiu iubit . Este vorba de Adam ca fiu ascultător al Tatălui, Adam așa cum l-a dorit Dumnezeu pe întâiul Adam și cum suntem chemați să devenim fiecare dintre noi.
În măsura în care Hristos S-a unit cu omul, acesta din urmă este chemat să se unească cu Dumnezeu, ne spun Părinții, începând cu Irineu și Atanasie cel Mare. În icoana lui Iisus Hristos avem un model spre care suntem chemați să tindem, toți cei care dorim să ne asemănăm cu Dumnezeu. Noi nu mai avem posibilitatea să-L vedem pe Hristos în trup, să cunoaștem Persoana lui istorică, dar Îl putem cunoaște așa cum Biserica ni-L prezintă în icoană. Prin mijlocirea icoanei, Îl putem cunoaște, putem vorbi cu El și primim putere să dorim a ne asemăna tot mai mult cu El. Icoana Lui este pentru noi o fereastră prin care Îl vedem pe Hristos, o ușă prin care avem acces spre El, astfel că atunci când ne găsim în fața icoanei lui Hristos, noi trecem imediat în fața Lui, întrăm în comuniune cu El.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 19.11.2009, 14:33:29
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

... continuare...

Citat:
Icoanele Sfinților

„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5,17).
În chip asemănător stau lucrurile și în ce privește icoanele sfinților. Deosebirea este aceea că, în timp ce în icoana lui Hristos contemplăm taina unirii lui Dumnezeu cu omul în persoana Fiului lui Dumnezeu, în icoanele sfinților avem de-a face cu chipuri ale oamenilor care s-au asemănat cu Dumnezeu, care, în limbaj ortodox, s-au îndumnezeit, au devenit purtători de Duh, dumnezei după har.
Părinții de la Sinodul al VII-lea Ecumenic deosebesc cu finețe icoana de portret. În timp ce portretul reprezintă o ființă umană obișnuită, icoana înfățișează un om unit cu Dumnezeu, indică participarea omului la viața divină. Deosebirea se găsește prin urmare în conținutul care creează acele forme de expresie specifice, proprii numai icoanei, menite să o distingă de orice altă imagine. Icoana prezintă imaginea unui om transfigurat de harul lui Dumnezeu prezent în el, har care mistuie patimile și sfințește întreaga ființă umană.
Deși pentru reprezentarea lui Hristos, a sfinților și a evenimentelor ce țin de istoria mântuirii Biserica conservă realitatea istorică, icoanele fiind pictate cu o cât mai mare exactitate istorică, pentru a se putea păstra legătura directă și vie cu persoana reprezentată în icoană, totuși trupul sfinților, carnea este reprezentată în chip diferit de carnea obișnuită, perisabilă. În icoană sunt redate culorile corpului uman, dar nu carnația naturală a trupului, căci în icoană e vorba de mult mai mult decât de a reda frumusețea fizică a corpului omenesc. În icoană frumusețea o constituie puritatea spirituală, frumusețea interioară, izvorâtă din Duhul Sfânt, asemănarea cu Dumnezeu dobândită de om. Icoana înfățișează sfințenia în așa fel încât aceasta nu este subînțeleasă, ci vizibilă ochilor noștri trupești. Ea ne arată realitatea sanctificării omului, dezvăluită de Hristos cu prilejul Schimbării la Față și împlinită în următorul său credincios, întâiul martir, Arhidiaconul Ștefan. Icoana este transmiterea sobră, lipsită de orice exaltare a unei anumite realități spirituale. Sensul însuși și rațiunea de a fi ale icoanei sunt tocmai acelea de a-i desemna pe moștenitorii nestricăciunii, pe fiii Împărăției dumnezeiești, Împărăție pe care ei o prefigurează încă din timpul viețuirii pe pământ. Prin urmare rațiunea de a fi și valoarea unei icoane nu se găsesc în frumusețea ei obiectivă, ci în ceea ce aceasta reprezintă: o imagine a frumuseții ca asemănare divină.
Cum am văzut în cazul morții martirice a Sfântului Ștefan sau cum în Vechiul Testament ni se relatează despre fața lui Moise, care, în timp ce acesta se cobora de pe muntele Sinai, strălucea în așa măsură că trebuia acoperită cu un văl, fiindcă poporul nu îi putea suporta strălucirea , în viețile sfinților întâlnim adesea mărturii despre o lumină care le luminează lăuntric chipurile. Icoana traduce acest fenomen luminos prin aureolă, așa cum am văzut și în cazul icoanei lui Iisus Hristos. Lumina care strălucește pe fețele slăvite ale sfinților și care le înconjoară capul are în chip firesc o formă sferică. Ea nu este o alegorie, ci expresia simbolică a unei realități concrete, arătându-ne în mod simbolic starea interioară a omului al cărui chip strălucește mai mult decât soarele .
Aceeași stare interioară o exprimă spre exterior hainele cu care sunt înveșmântați sfinții. Știm că îmbrăcămintea este o prelungire în exterior a trupului. În ordinea vizual artistică haina este un mod de a se manifesta al unei persoane. Avându-se în vedere acest lucru, veșmintele sfinților sunt astfel zugrăvite încât învăluie corpul în modul cel mai firesc, fără a masca, ci punând în evidență starea preaslăvită a sfântului. Veșmântul subliniază lucrarea omului și devine concomitent imagine a veșmântului său de slavă, o haină a nestricăciunii. Pe de o parte veșmântul constituie exprimarea unei realități istorice, pe de alta redă slava din împărăția lui Dumnezeu.
Pictorii sunt prin urmare chemați să redea în icoane o realitate, de care nu pot dispune liber. Potrivit unei definiții a Sinodului al VII-lea ecumenic, pictorului îi aparține doar partea tehnică a executării picturii, în timp ce canonul acesteia, adică organizarea, construcția, compoziția depind de Biserică, care trebuie să recunoască în icoană realitatea propovăduită de ea. Am putea spune că adevăratul autor al icoanei este Biserica, mai precis autori sunt sfinții: sfinții zugrăviți în icoane și sfinții părinți, sfinții zugravi, care au percepția sfințeniei și prin urmare o pot recunoaște și reda prin meșteșugul iconografic, pentru că cine nu a văzut vreodată sau nu a cunoscut prototipul acesteia nu l-ar putea reda în icoană. Un pictor străin de realitatea pe care ar pretinde că o redă în culori este evident că va prezenta o imagine falsă a acestei realități. Zugravii de icoane trebuie să fie niște martori, martori-iconografi, martori prin culori care nu se mărturisesc pe sine, nu fac o simplă dovadă a măiestriei lor, ci îi mărturisesc pe sfinți, pe martorii Domnului și prin aceasta pe Însuși Dumnezeu . Atât pictarea cât și cinstirea icoanelor are ca ultim obiect al ei pe Dumnezeu, pe care-L cinstim prin sfinții pe care El i-a făcut prieteni ai Săi.
Putem vedea cu claritate acest lucru în icoana Maicii Domnului. Ea e prima și cea mai mare dintre sfinți, sfânt însemnând o persoană care trăiește în Hristos, pentru care nimic nu e prioritar trăirii după voia lui Dumnezeu. Titlul de „Gottesgebärerin” (Θεοτόκος) , dat ei, cuprinde întreaga taină a Întrupării, afirmă Sf. Ioan Damaschin, cel mai mare apărător al icoanelor. Deoarece Fecioara Maria a devenit locul de întâlnire al cerului cu pământul, al divinului cu umanul, în bisericile ortodoxe icoana Buneivestiri e pictată pe ușile împărătești din fața altarului, principala intrare în sanctuar – el reprezentând în simbolismul arhitectural ecleziastic Împărăția lui Dumnezeu. În fața ușilor împărătești fiecare persoană botezată primește Trupul și Sângele lui Hristos. Așa cum la Bunavestire Fecioara Maria l-a primit în ființa ei pe Hristos trup și suflet, tot așa facem și noi atunci când primim împărtășania .
Icoanele tuturor sfinților sunt o mărturie; o mărturie a sinergiei dintre Dumnezeu și om. În ele vedem tot atâtea căi pe cât de mare e numărul sfinților de a ajunge la Hristos de a ne asemăna cu El. Cinstindu-le nu facem altceva decât să intrăm în lumea casnicilor lui Dumnezeu , a prietenilor Lui, într-o lume care ne oferă modele concrete cât și ajutor în lucrarea propriei noastre mântuiri și îndumnezeiri.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 19.11.2009, 14:34:52
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

... continuare...

Citat:
În loc de încheiere, o mărturie

„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalm 67,36)
Fără icoane lumea noastră spirituală ar fi mult prea săracă. Ar fi săracă deoarece, așa cum am văzut, icoanele îi fac prezenți lângă noi pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Maica Domnului și pe toți sfinții. În icoane recunoaștem faptul că Dumnezeu are o față iubitoare, că în Iisus Hristos ne-a devenit apropiat, S-a făcut ca unul dintre noi, frate al nostru. De asemenea recunoaștem iubirea și dorul după Dumnezeu al sfinților, iubirea lor pentru toți oamenii, lupta lor pentru a se asemăna cât mai mult cu Dumnezeu. Într-o biserică pictată sau împodobită cu icoane, chiar dacă nu este nimeni de față, nu suntem singuri, ci suntem împreună cu Dumnezeu și cu prietenii lui, a căror prezență ne-o intermediază icoanele, cu care vorbim în rugăciune, pe care îi cinstim cu închinare, pe care îi sărutăm, când ne apropiem de chipul lor plăsmuit în culori.
În urmă cu câteva luni am avut marea bucurie de a mă afla pentru prima dată în mănăstirea ortodoxă de la Maldon (lângă Londra), a cărei biserică este prima care îl are ca ocrotitor pe Sf. Siluan Atonitul. Monah de origine rusă, Sf. Siluan a trăit la Atos între anii 1892-1938. Și-a dus viața monahală într-o ascultare și smerenie desăvârșite, așa încât viața lui interioară a rămas tăinuită celor mai mulți confrați monahi din Mănăstirea Sf. Panteleimon în care a trăit. După moarte s-a dovedit însă că a fost un sfânt profetic al vremurilor noastre prin mesajul său de a iubi pe toți oamenii și de a ne ruga pentru toate popoarele pământului. Recunoscându-i-se sfințenia și măreția interioară a fost foarte repede trecut în rândul sfinților, în anul 1987, astfel că biserica mănăstirii de la Maldon a putut fi pusă sub patronatul său. În consecință în această biserică, pe iconostas, lângă icoana lui Hristos a fost pusă icoana Sfântului Siluan.
Când am văzut, pentru prima oară, icoana Sfântului Siluan alături de cea a Domnului Hristos mi s-a luat un văl de ceață de pe ochii minții. Siluan, care a trecut la cele veșnice acum 80 de ani, prin felul cum a trăit a ajuns un casnic al lui Dumnezeu, un fiu al împărăției lui Dumnezeu, un prieten al Lui Hristos cu care împreună petrece în slava veșnică. Icoana Sfântului Siluan din acea biserică, așezată lângă icoana lui Hristos sunt o mărturie a acestui lucru, o chemare la aceeași slavă și o încurajare în efortul de a o dobândi.
Să trăim astfel încât să ne transformăm tot mai mult în adevărate chipuri ale lui Dumnezeu; să devenim tot mai mult icoane!

† Episcop Sofian Brașoveanul
Este preluata de aici: http://cbrom.de/Episcop/Invataturi/Omul-icoana.htm
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Icoana nicoleta34 Arta bisericeasca in general 21 09.07.2013 21:01:16
Icoana teatru-copii Despre Biserica Ortodoxa in general 81 25.06.2013 18:31:55
Ce icoana e? VladCat Pictura si Sculptura Bisericeasca 4 28.04.2012 16:12:37
Omul - chip al lui Dumnezeu si chip al animalului goadzila Intrebari utilizatori 3 29.03.2010 23:25:10
"Omul animal indumnezeit" de Panayotis Nellas mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 1 20.05.2009 00:33:50