Mita și voia lui Dumnezeu

[CristianR]

Mie mi se pare că e pe toate drumurile. O întâlnești la tot pasul. Cel mai adesea nu e la vedere; dar o poți ghici. Ți se sugerează; din afara sau din lăuntrul tău. Ești ispitit să „faci lucrurile să meargă”. Adesea pentru că altfel chiar nu merg.

Ești om cinstit. Muncești, îți vezi de treaba ta; pe care cauți să o faci bine, căci cu ea te vei prezenta la Judecată; cu tot ce ai făcut...

Înveți, te pregătești pentru o meserie. Dar când vrei să și profesezi ai de trecut un prag: un examen de angajare; care e pe pile; pila poate deveni chiar a ta, dacă „ești atent” cu ea.

Ai o mică firmă; cu câțiva angajați. Ai nevoie de contracte; primăria oferă contracte; se licitează. Dar, ca să câștigi, trebuie să ai o pilă; pila ta.

Ai... o vârstă. Ai rămas șomer. Ești puțin bolnav; ca tot omul care are o vârstă. N-ar fi, oare, mai bine să... ai o pilă? Care să-ți facă o pensie pe caz de boală, un handicap, ceva?

Dar mă întreb: a folosi o astfel de modalitate de a dobândi succesul nu înseamnă tocmai a te opune voii lui Dumnezeu?

[DragosP]

Ba bine ca nu! În sensul arătat de tine, "pila" înseamnă furt.

[CristianR]

Avem și sensuri în care „pila” să fie binecuvântată?

În prealabil postat de CristianR

Avem și sensuri în care „pila” să fie binecuvântată?

Avem: "Pentru rugaciunile sfintilor...". Foarte binecuvantata.

P.S. Pila apare, de obicei, acolo unde e concurenta. Neloiala, tocmai prin implicarea pilei, se intelege.
Dar sunt si oameni care nu pot trai fara pile, chiar daca ceea ce vor ei ar putea fi obtinut printr-o simpla cerere. S-au obisnuit asa, sa se roage cineva pentru ei, sa le mijloceasca unul mai priceput ori mai binevazut etc. Unul perceput ca solutie intermediara, ca garant, ca om aflat in gratii/cu trecere.
E un obicei vechi, balcanic pesemne. Cu specific bizantin, mai exact. Desi s-ar putea sa fi functionat de cand lumea, pretutindeni...

[Mihnea Dragomir]

Subiect dificil si mai complex decat pare la prima vedere.

Un lucru este clar.Mita inseamna distrugere. Cuvantul "coruptie" inseamna, literalmente, distrugere. Distrugere nu numai a oamenilor, dar si a institutiilor, societatilor, natiunilor. Poate ar fi rezistat Constantinopolul asediului musulman daca amiralul sef (mi se pare ca Nottaras se numea) nu ar fi fost cumparat de turci. Dimpotriva, ar fi pierit mult mai repede daca cel care comanda Arsenalul s-ar fi lasat cumparat. Atunci, sultanul a realizat ca nu poate cuceri Constantinopolul daca nu neutralizeaza teribila arma a focului grecesc (se pare ca era un fel de napalm, asemanator celui folosit in Vietnam, dar nu stim exact). Tentativa de coruptie a comandantului Arsenalului, care avea sub cheie rezervele de bombe ale Constantinopolelui, s-a lovit ca de un zid. A refuzat sa transmita secretul acestei arme inamicului, in schimb a devenit alert si a inceput sa inspecteze personal locul unde teribilele bombe erau pazite cu strasnicie. A murit cu o trupa de comando musulmana de gat. In noaptea aceea, in Arsenal nu au existat supravietuitori. Comadoul a reusit sa arunce in aer Arsenalul, dar nu a reusit sa afle secretul cu care incoruptibilul soldat bizantin a intrat in mormant.

Iata ce spune cel mai intelept dintre oamenii care au trait despre mita: "Mita strica inima." (Ecclesiastul 7:7). Inima unui om, a unei institutii, a unei imparatii.

Dar intr-un sistem ticalosit, in care coruptia este generala ? Sa observam ca faradelegea nu este cu nimic diminuata de multimea faradelegilor, nici ticalosul nu devine mai putin ticalos in urma faptului ca e penurie de drepti. De doua ori Dumnezeu a cercetat Pamantul si de doua ori a gasit un singur drept: o data pe Noe, o data pe Abraham.

Pe de alta parte, intr-un sistem ticalosit de coruptie se intampla altceva: oamenii pot muri cu dreptatea in mana. In asemenea situatii, a da bani sau altfel de foloase in scopul dobandirii unui drept pe care oricum l-ar avea nu este imoral. Atentie, insa: limita e fina si e pojghita alunecoasa, fiindca ne e greu sa ne fim noua judecatori. Cand dau mita chirurgului, fiindca altfel nu ma opereaza, nu fac un pacat. Cand dau mita ca sa fiu operat peste rand, inaintea altora in situatii mai urgente, atunci s-ar putea ca Dumnezeu sa ma judece aspru, zicandu-mi: "intoarce-te si uita-te ce ai facut: ai calcat peste cadavre!"

In concluzie, as spune ca luarea de mita este un rau si un pacat intotdeauna, iar darea de mita este un rau intotdeauna, in sensul ca e un lucru care nu ar trebui sa se intample. Daca este un pacat sau nu, depinde de masura in care contravine poruncii a opta, care ne cere sa traim in adevar.

[sophia]

Mai intai am crezut ca este o greseala de tipar si trebuia sa fie de fapt "mila si voia...".

Interesant subiect.
Eu inclin sa dau dreptate lui Mihnea, la ideea ca mori cu dreptatea in mana.

Mai spunea -dactil despre mijlocirea chiar si prin rugaciuni.
Pai daca ne amintim putin pilda cu amaratul de la lacul Vitezda - si el nu se putea mantui decat cu ajutorul altcuiva care sa-l arunce in apa la momentul potrivit.

Si ne rugam mereu si pentru altii. Deci exemplul nu este asa potrivit.
Aceste intermedieri nu inseamna mita, nu sunt ceva rau.

Mita exista pentru ca exista concurenta.
Sigur ca nu este ceva bun si corect.
Dar sistemul in sine este rau, pentru ca nu este transparent.

Exista feluri si feluri de mita. Una este sa dai bani sau ceva foloase materiale, alta sa intervii pentru un prieten, sau o ruda, doar cu recomandarea.

Asa functioneaza lucrurile si daca asta nu se schimba, nu vor disparea nici alte lucruri rele.

Pana si aici in vest exista in mod oficial recomandarea ca locurile de munca sa fie date prin cunostinte. Ti se spune clar, pe fata.

O comparatie din exeperienta mea:
In tara am dat candva un concurs pentru a ocupa un post. Toata lumea s-a prezentat si a fost verificata - scris si oral. Ce s-o mai intamplat in culise, nu stiu. Dar macar am stiut cu cine concurez.
Aici trimiti mapa si astepti. Cineva de la serviciul de personal decide: daca ii convine varsta, poza, cetatenia (astea in primul rand).
Sunt zeci de concurenti pentru un post. Si post inseamna adeseori exact un loc de munca, pentru ca sunt multi someri care aplica.
Multe mape se arunca la cos din principiu.
La interviu sunt chemati 2-3, dar tu nu-i vezi, nu-i stii.
Si se alege in final unul din ei.
Si nu stii cine este, daca e mai bun ca tine, daca merita sau nu, nu stii de ce n-ai fost ales tu, ce trebuie sa corectezi la tine, ce ai gresit. Nu ti se spune nimic.

Si se spune clar la diverse seminarii si consilieri ca locurile de munca se dau de obicei pe pile. Ma rog, recomandari, nu cred ca pe bani sau cadouri.
Dar tot nedrept este.

Acum voia lui Dumnezeu. Nu stim noi care este.
Mai intai de ce lasa sa existe asemenea sisteme si proceduri? Si de ce lasa sa capete unul un proiect sau un post pe nedrept si pe altul sa sufere cu dreptatea in mana?

Te intrebi adeseori si pe buna dreptate:" Atunci ce vrea Dumnezeu de la mine, daca acolo nu, acolo nu. Ce am de facut in viata?"
Am muncit si am invatat pe branci si nu reusesc nicaieri, pentru ca ne calcam zeci si sute pe picioare pentru un post si sistemul de alegere este ne-transparent si incorect.

Si exista si atatea domenii in care numai cei cu bani pot patrunde/reusi. Pana si la avea un copil (indiferent prin ce metoda), daca ai bani capeti copil, daca nu, nu. Sau la locuinte cu chirie si etc. Si aici e vorba de o departajare nedreapta, chiar daca nu e pila propriu-zis.

Ei, se poate scrie o carte intreaga pe acest subiect!

[CristianR]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar intr-un sistem ticalosit, in care coruptia este generala ? Sa observam ca faradelegea nu este cu nimic diminuata de multimea faradelegilor, nici ticalosul nu devine mai putin ticalos in urma faptului ca e penurie de drepti. De doua ori Dumnezeu a cercetat Pamantul si de doua ori a gasit un singur drept: o data pe Noe, o data pe Abraham.

Se pare că drepții sunt foarte puțini la număr. Totuși, dacă sistemul este ticăloșit, ce trebuie să facem? Îl lăsăm așa cum este, încercând să ne adaptăm? Ne strecurăm, încercând să facem cât mai puține compromisuri? Sau încercăm să îl schimbăm; nu pe tot, nu în întregime, ci doar o fărâmă, atât cât suntem noi și viața noastră?

Lumea în care trăim, „via aceasta” dăruită de Dumnezeu nouă, ca să o lucrăm, o putem face să-i fie plăcută Lui? Avem datoria asta? De altfel, cum am putea să ne pocăim noi înșine fără ca și lumea pe care o alcătuim să se schimbe puțin?

[delia31]

A fost odata ca niciodata…un om bogat ce avea un iconom care se ingrijea de averea lui.
Umbla vorba in targ si ajunge si la urechile bogatului ca iconomul e cam corupt, ii risipeste averea facand diverse invarteli ilicite.
Il cheama la el, ii zice „adu registrele, actele, contractele, toate socotelile, le pui pe masa, fiindca am hotarat sa te concediez”.

Oops! Prins cu mata in sac, ce-si zice iconomul vazandu-se in situatia in care s-a bagat singur? "Sa sap nu pot, sa fur mi-e rusine. Stiu ce sa fac pentru ca sa ma primeasca datornicii in casele lor dupa ce voi fi dat afara, adica sa beneficiez de adapost si hrana".

De indata il cheama pe unul din datornicii stapanului si-i spune:
- Cat ii datorezi tu stapanului meu?
- O suta de masuri de untdelemn.
- Ia zapisul (adica contractul) si scrie cincizeci; incepand de astazi, nu-i vei mai datora stapanului meu 100 de masuri, ci doar jumatate.
Cheama pe altul:
- Cat ii datorezi tu stapanului meu?
- O suta de masuri de grau.
- Ia documentul si scrie optzeci.

Repeta operatiunea asta cu toti datornicii in ideea ca de va ramane pe drumuri, acestia il vor ajuta cu banii si produsele de care i-a scutit acum.

Pare ca isi pune, nu o pila, ci multe pile pentru zile negre. Vorba ceea: ”o mana spala pe alta”. Eu te iert acum de banii astia, da’ sa nu uiti, cand vin mai tarziu la tine, ce binefacere ti-am facut!”.

Aude si stapanul lui de strategia asta si…surpriza! Care e efectul? Stapanul il lauda! Evident nu pentru invartelile contabile pentru care hotarase deja sa-l sanctioneze, ci pentru perspicacitate, abilitatea de a se descurca in situatii critice.

De fapt, iconomul nu a falsificat chitantele, ci doar le-a adus la valoarea lor reala. Restul era comisionul, pe care l-a lasat datornicilor, ca sa aiba de la cine cere cand ii vor veni zile negre.

Povestea asta a spus-o Hristos in Parabola iconomului nedrept (Luca 16, 1-9), o parabola bizara si enigmatica, la sfarsitul careia, Hristos spune auditoriului doua concluzii greu de inteles.

Prima:” Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.”

Iar a doua: „Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.”

Prima pare o constatare, in sensul ca in chestiuni pragmatice, legate de concretetea imediata, unii sunt mai isteti, mai descurcareti fata de altii, gasesc imediat resurse, le merge mintea, li se invart rotitele, stiu cum s-o scoata la capat.

A doua, in schimb, n-am inteles-o prea bine niciodata. Pare a fi coruptie incurajata, dar nu cred ca e: „Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.”

In original, „bogatia nedreapta” apare inca si mai bizar : „ mammona tis adikias”. Cum sa fi indemnat Hristos sa ne facem prieteni folosindu-ne de bogatia nedreapta, „mammona nedreptatilor”?

Discutabila smecheria iconomului…da’ de aici pana la a o lauda, e ceva ce ma depaseste.

Pareri pro si contra?

[CristianR]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Avem: "Pentru rugaciunile sfintilor...". Foarte binecuvantata.

P.S. Pila apare, de obicei, acolo unde e concurenta. Neloiala, tocmai prin implicarea pilei, se intelege.
Dar sunt si oameni care nu pot trai fara pile, chiar daca ceea ce vor ei ar putea fi obtinut printr-o simpla cerere. S-au obisnuit asa, sa se roage cineva pentru ei, sa le mijloceasca unul mai priceput ori mai binevazut etc. Unul perceput ca solutie intermediara, ca garant, ca om aflat in gratii/cu trecere.
E un obicei vechi, balcanic pesemne. Cu specific bizantin, mai exact. Desi s-ar putea sa fi functionat de cand lumea, pretutindeni...

Da, iată un sens binecuvântat: atunci când toți pot folosi această „pilă”, fără ca vreunul să fie prejudiciat.

În prealabil postat de CristianR

Da, iată un sens binecuvântat: atunci când toți pot folosi această „pilă”, fără ca vreunul să fie prejudiciat.

Mita functioneaza in sistemele concurentiale. Cu sensul ca numai unul (sau unii) castiga si celalalt pierde. Nu conteaza cum se face asta, scopul (castigului) scuza mijloacele.
Si pentru ca unii tin sa castige cu orice pret, totdeauna, a aparut acest argument decisiv: mita. El nu are treaba cu valoarea, competenta, eficienta, bunul mers al comunitatii etc. Are treaba doar cu vointa unuia de a castiga si ajutorul interesat al altuia pentru aceasta. Se face o alianta.
Un joc de recompense intre unii care pot controla jocul si altii care se folosesc de asta, iata mita.

*
Concurenta de acest tip e vizibila fara prea multe dioptrii si in cinstita Biserica. Sau, ma rog, in adunatura care, dupa indelung si prost obicei, poarta numele Ei.
Fiecare isi revendica dreptul (?) de a-L confisca pe Dumnezeu.

Reflexul acesta cazut si mizer striga asa: "Dumnezeu e al meu! Dumnezeu ma iubeste si ma ajuta doar pe mine! Sa moara dusmanii mei, aoleu...."
Acesta e mesajul si comportamentul vizibil, foarte, al majoritatii "credinciosilor".
Se intinde de la vladica pana la opinca sau viceversa.

Se da mita peste tot.
Prin mita se numesc diaconi si preoti, prin mita se si mentin. Mita e de multe feluri!...
Prin mita sunt numiti protopopii, mitropolitii, episcopii. Nu aducem aici demonstratii, sunt deja binecunoscute de oricine voieste sa afle.
Mita domneste tacuta, fara agitatie inutila, peste tot imperiul... Insotita de pajii ei nedespartiti: nesimtirea, minciuna, dispretul...

Cu toate acestea, lumea binecrescuta va dezavua comentariile pe marginea acestui fenomen. In primul rand pentru ca este prea evident. NImic subtil aici, doar ipocrizie nesfarsita... Un ocean care isi plimba talazurile alene, cu nepasare de vita.

Doar nebunii il mai pot descrie, fie si lapidar, asa in treacat... De plictiseala, si fara vreo nadejde. Dezinteresat si cu scarba. Intrucat puterea cosubstantiala cu mita nu e pe mana lor si nici nu-i de dorit sa fie vreodata.

Prostu scrie, sufera, moare - mita merge majestuos mai departe...
In lumea dreptilor asazisi, mai intai.