Sf. Ioan de Rila

[Laurentiu]

O femeie(nu-i mai retin numele) care citise o pilda din Pateric sa indoit oarecum ca se intamplase intocmai cum scria acolo.In pilda se spunea ca odata a venit la Manastirea Sfantului Ioan de Rila O banda de talhari care i-au rugat pe monahi ca sa-i gazduiasca acolo peste noapte.Parintii din manastire au fost de acord fara sa stie ca talharii planuisera sa prade manastirea. Dupa aceea, noaptea in timp ce dormeau in caera unde era gazduit seful acesteora, a venit Sfantul Ioan de Rila si cu cu carja sa l-a luat la bataie pe seful talhatilor .
A doua zi de abia sculandu-se din pat capetenia talharilor suparat foc l-a pus pe staretul manastirii sa-i prezinte intreaga obste creznad ca cineva dintre monahi la batut. Privindu-i insa pe toti nu a recunoscut pe nimeni din intreaga obste. Intre timp privirea i s-a atintit asupra unei icoane in care era Sfantul Ioan De Rila .
Imediat Seful talharilor a aratat spre icoana zicand :Acest chezis m-a batut.
Atunci staretul i-a explicat ca acel batran cu barba lunga traise cu cateva sute de ani in urma si ca manastirea ii apartine.
Staretul la intrebat pe seful talharilor daca nu cumva gandise ceva de rau astfel incat Sf Ioan sa se fi suparat pe el.
Atunci capetenia intelegand cum stau lucrurile i-a adunat pe toti ai lui si s-a grabit sa plece cat mai repede din acel loc.


Citind aceasta intamplare din Pateric aceasta femeia s-a indoit ca poate fi adevarata pilda. Dar odata cand calatorea cu sotul sau pentru a le face o vizita socrilor sai intr-un sat de pe langa Caracal in tren au intalnit un om batran care i-a tot deranjat pe calatori cu injuraturile despre cele sfinte. Ei l-au rugat sa numai injure.Intre timp dupa ce batranul s-a mai linistit i-a intrebat daca au vazut vreodata un sfant?
Acestia i-au spus ca nu au vazut. Apoi el le povestit urmatoarea intamplare :
Isi amintea ca mai demult cand era mai tanar obisnui9a sa fure legume de prin gradinile oamenilor, dar intr-o noapte pe cand dormea, avand usile incuiate, a intrat la el un batran cu barba alba si lunga care l-a luat la bataie cu o carja.
Isi aminteste ca dimineata nu se mai putea scula din pat si l-au dus cu targa la biserica pentru a i se citi Sf. Maslu, insa tine minte ca pe un perete al bisericii l-a vazut pe acel batran cu barba lunga care il batuse, si il tot arata Parintelui cu degetul.
DE atunci, spunea batranul, s-a tamaduit de patima hotiei.
Dupa aceasta povestire cei doi soti i-au multumit batranului iar de atunci femeia nu s-a mai indoit de minunile Sfantului Ioan de Rila.

Alte minuni ale sf Ioan de Rila

***

Sfântul Ioan vindecă un copil mut

Liubomir Ivanov Grigorov, locuitor al oraşului Dupniţa, strada „Prespa”, nr. 6, de profesie muncitor, în vârstă de 30 de ani, căsătorit, vizitând mănăstirea pe data de 3 iulie 1952, a povestit următoarele:

„Pe când aveam doi ani, m-am îmbolnăvit de scarlatină, în cea mai acută formă a ei. În urma bolii am rămas mut. În timpul epidemiei, în oraşul Stanke Dimitrov (Dupniţa) jertfele de copii erau uriaşe. Doctorii din oraş – dr. Daskalov, dr. Ianciulev, dr. Bersin şi dr. Sapundjiev, după ce mi-au făcut cel mai scump tratament, văzând că este cu neputinţă să fie biruită boala, au hotărât, după părerea lor, tratarea mea cu leacuri din popor. Aparţinând unei familii cu o poziţie religioasă, apropiaţii mei şi-au îndreptat ochii către Dumnezeu şi către Sfântul Ioan de Rila. Mergând să se închine la mănăstirea Rila au luat o cămăşuţă a mea pe care au lăsat-o la racla Sfântului Ioan de Rila vreme de 48 de ore după care m-am îmbrăcat cu ea, şi după 40 de zile de muţenie, eu din nou am primit cel mai înalt dar pe care l-a dat Cel Preaînalt omului – darul vorbirii. Din acea zi Sfântul Ioan a devenit patronul casei noastre. În războiul pentru apărarea patriei, la care am luat parte, am purtat întotdeauna icoana sfântului Ioan de Rila, cusută în hainele mele. Prin rugăciunea sa am fost apărat, ocrotit pe deplin, nefiind atins până la sfârşitul războiului.”

Cele de mai sus le întăresc cu semnătura mea: L. Grigorov,

Mănăstirea Rila, 3 iunie 1952

***

O femeie stearpă dobândeşte un prunc

Boris Hristov Potkov din satul Kremikovţi printr-o scrisoare din 11.XII.1952 ne înştiinţează următoarele: Velika Todorova Gaşeva a venit acasă la mine mai înainte cu câteva zile. Ea ne-a povestit următoarele: S-a născut în satul Kremikovţi, în anul 1908. S-a căsătorit cu Konstantin Gospodinov din acelaşi sat în 1929. Pe parcursul a douăzeci de ani nu a avut copii, în ciuda faptului că îşi doreau să aibă. Când a mers la biserică, s-a rugat din inimă Maicii Domnului ca să aibă şi ea un copil. Marea ei dorinţă era să viziteze mănăstirea Rila. Bărbatul ei nu credea însă în Dumnezeu şi nu o lăsa să meargă. Îndată după moartea bărbatului ei, Konstantin, în mai 1947, ea s-a măritat cu Todor D. Gaşov – văduv, din acelaşi sat. Şi cu cel de-al doilea bărbat vreme de doi ani nu a avut copii. De praznicul Sfântului Ioan – 1 noiembrie 1948, Venka a reuşit să-şi împlinească dorinţa ei mai veche şi împreună cu alţi câţiva oameni din satul nostru au vizitat mănăstirea Rila. Acolo preotul i-a citit ei o rugăciune înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Osenoviţa” şi ea s-a rugat fierbinte Născătoarei de Dumnezeu şi Sfântului Ioan de Rila ca să-i ajute şi să nască un copil. Plimbându-se prin mănăstire, au mers şi la mormântul Sfântului Ioan şi la agheasma Sfântului. Cu bucurie şi plini de mulţumire sufletească s-a întors în sat. La câteva luni de la întoarcerea de la mănăstire, Venka a avut un vis minunat. A visat un stareţ – pe Sfântul Ioan de Rila – înconjurat de pui, de boboci şi de felurite păsări, toate albe. Ea a spus: „Părinte, dă-mi un pui să văd de el, ca să mă bucur şi ţi-l dau după aceea înapoi.” Stareţul i-a dat un puişor şi i-a spus să aibă grijă de el. Ea l-a luat şi a început să-l îndrăgească şi să se bucure. Puiul s-a făcut un frumos porumbel, ale cărei aripi au devenit argintii. Apoi i l-a dat înapoi bătrânului şi s-a deşteptat. Nu a trecut mult timp după acest vis că Venka a rămas însărcinată. După o vreme, în prima zi a Naşterii Domnului, pe data de 7 ianuarie 1950, ea a născut o fetiţă frumoasă care a fost numită în Sfântul Botez Bogdana. Acum e alintată cu numele de Bonka. Anul trecut Venka a visat că împreună cu copilul a mers la mănăstire Rila A făgăduit că atunci când copilul va mai creşte, îl va duce pentru închinare la mănăstirea Rila.

Cele scrise mai sus cu acordul Venkăi Gaşova vor fi publicate, ea neavând nimic împotrivă.

Toate cele de mai sus le întăresc cu semnătura mea şi le-am scris după cum ne-au fost relatate:

B. Hristov,

11.XII.1952, sat Kremikovţi, Sofia

***

Slava lui Dumnezeu pentru toate!!!!