Sminteala mintii, sau setea de cunoastere sterila

[eodor nastasa]

"Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!"

[Florin-Ionut]

1 Corinteni 8, 2

Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

[glykys]

Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu! (Socrate)

Buna tuturor,

am gasit acest subiect deschis cu ceva timp in urma si care nu a avut un succes deosebit pana acum... Problema care ma preocupa este setea de cunoastere, respectiv as vrea sa cunosc multe, din multe domenii, dar in realitate sunt cam lenesa si am deja 36 de ani, nu mai sunt in perioada scolii cand puteam acumula temeinic cunostintele. In afara de regretul de a nu fi invatat mai mult in scoala, ma gandesc ca setea mea de cunoastere e o forma de mandrie, pentru ca satisfactia pe care o simt atunci cand stiu ceva prin care ma pot remarca printre ceilalti pare o forma de mandrie. Voi ce credeti?

Am aflat ca cea mai importanta este cunoasterea de Dumnezeu, dar nu stiu cum pot sa il cunosc pe Dumnezeu... Merg la biserica, am duhovnic, am citit din Biblie (e adevarat, mai mult Noul Testament - evangheliile si selectiv epistolele sf ap Pavel, mai putin din Vechiul Testament). Incerc sa traiesc crestineste (ma rog, ajut atunci cand pot) dar mai am destule pacate care ma indeparteaza, cred eu, de Divinitate. Nu pot spune ca ii iubesc prea mult pe semenii mei, si asta este a doua porunca (!)... nu le fac rau, dar am o atitudine critica fata de ei; ma inchid in mine pentru ca nu imi place sa fiu influentata de altii; cred ca imi place sa fiu/ sa ma simt cumva superioara (vai ce urat e si ce orgoliu mare denota!) si din cauza asta ma feresc sa ma las descoperita (probabil nu vreau sa se vada ca sunt o persoana mediocra).

Cred ca sunt un exemplu de om care sufera din cauza pacatelor proprii (mandrie, invidie, lene) dar care nu stie cum sa se debaraseze de ele. Am fost si mai rau in trecut, dar cu ajutorul duhovnicului meu si prin tinerea canonului pe care mi l-a dat, aceste patimi s-au mai atenuat. Recent, ele au revenit.

Scriu aici sperand ca ma veti intelege si sfatui... Am fost o perioada si la psiholog, dar acum nu mai simt ca ma poate ajuta. Iar cu duhovnicul meu nu pot vobi atat de mult (de fapt ma exprim mai bine in scris).

Voi treceti prin asa ceva?

Va multumesc pentru atentie!

În prealabil postat de Annyta

Problema care ma preocupa este setea de cunoastere respectiv as vrea sa cunosc multe, din multe domenii, dar in realitate sunt cam lenesa si am deja 36 de ani, nu mai sunt in perioada scolii cand puteam acumula temeinic cunostintele. In afara de regretul de a nu fi invatat mai mult in scoala, ma gandesc ca setea mea de cunoastere e o forma de mandrie, pentru ca satisfactia pe care o simt atunci cand stiu ceva prin care ma pot remarca printre ceilalti pare o forma de mandrie. Voi ce credeti?

Am aflat ca cea mai importanta este cunoasterea de Dumnezeu, dar nu stiu cum pot sa il cunosc pe Dumnezeu... Merg la biserica, am duhovnic, am citit din Biblie (e adevarat, mai mult Noul Testament - evangheliile si selectiv epistolele sf ap Pavel, mai putin din Vechiul Testament). Incerc sa traiesc crestineste (ma rog, ajut atunci cand pot) dar mai am destule pacate care ma indeparteaza, cred eu, de Divinitate. Nu pot spune ca ii iubesc prea mult pe semenii mei, si asta este a doua porunca (!)... nu le fac rau, dar am o atitudine critica fata de ei; ma inchid in mine pentru ca nu imi place sa fiu influentata de altii; cred ca imi place sa fiu/ sa ma simt cumva superioara (vai ce urat e si ce orgoliu mare denota!) si din cauza asta ma feresc sa ma las descoperita (probabil nu vreau sa se vada ca sunt o persoana mediocra).

Cred ca sunt un exemplu de om care sufera din cauza pacatelor proprii (mandrie, invidie, lene) dar care nu stie cum sa se debaraseze de ele. Am fost si mai rau in trecut, dar cu ajutorul duhovnicului meu si prin tinerea canonului pe care mi l-a dat, aceste patimi s-au mai atenuat. Recent, ele au revenit.

Setea de cunoastere nu e o forma de mandrie, e ceva cu care cred ca ar trebui sa ne nastem toti si sa ne'o fructificam la maxim! Cele mai importante lucruri pentru tine sunt cele pe care le alegi tu! Nimeni nu are dreptul sa iti spuna ca pentru tine, religia sau divinitatea trebuie sa fie cel mai important lucru! Daca religia te atrage, cu toate implicatiile ei, e ok! Daca faci asta doar pentru ca asa ti'a dictat popa la biserica, e cam grav!

Nu suferi de pacate, suferi pentru ca ai fost indoctrinata cu niste idei bizare si stupide! Vrei sa cunosti mai multe? Du'te la biblioteca. Nu cred ca dumnezeu o sa te arunce in iad pentru asta.

PS: te'ai dus la un preot sa ii spui ca ai vrea sa stii mai multe despre... astronomie, de exemplu, el ti'a dat de zis niste rugaciuni si gata, ti'a trecut cheful de a descoperi mai multe? Mda... interesant...

setea de cunoastere in sine nu e rea, dar eu nu ma multumesc sa stiu, ci ma simteam superioara fata de unii care nu au anumite cunostinte (limbi straine, matematica etc.) sau fac greseli (gramaticale etc)
de aceea am impresia ca Dumnezeu iti ia darurile pe care nu le folosesti cum trebuie (probabil sa-i inveti si pe altii)
Relatia cu Dumnezeu nu o caut pentru ca ma obliga cineva, ci simt ca este cea mai importanta. Am avut perioade grele si am trecut peste ele cu ajutorul lui Dumnezeu, prin duhovnic, rugaciuni... Imi da pace si liniste, nadejde, bucurii, dar am si momente de nemultumire si intrebari fara raspuns.

[Guru inc.]

În prealabil postat de Florin-Ionut

1 Corinteni 8, 2

Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

aplica asta ortodocsilor de pe acest forum..

În prealabil postat de Annyta

dar am si momente de nemultumire si intrebari fara raspuns.

Cam toti avem momente din acelea, ori chiar perioade lungi de cautare (luni, ani...) .
Framantari multe, vijelii de ganduri.

In privinta mandriei si a cunostintelor, documenteaza-te cat poti si daca simti ca te ia pe sus gandul ca le esti superioara altora, sileste-te sa nu faci reclama, spunand in gura mare, noile lucruri pe care le-ai aflat.
Dar asta nu inseamna ca stai deoparte in toate discutiile, la urma urmei trebuie sa si socializezi.

E foarte posibil ca ce ti-am scris eu sa nu fie bun (uita-te la nick-ul meu) , asa ca ia aminte si la o parere avizata.

Doamne, ajuta!

[Guru inc.]

În prealabil postat de Annyta

Buna tuturor,

am gasit acest subiect deschis cu ceva timp in urma si care nu a avut un succes deosebit pana acum... Problema care ma preocupa este setea de cunoastere, respectiv as vrea sa cunosc multe, din multe domenii, dar in realitate sunt cam lenesa si am deja 36 de ani, nu mai sunt in perioada scolii cand puteam acumula temeinic cunostintele. In afara de regretul de a nu fi invatat mai mult in scoala, ma gandesc ca setea mea de cunoastere e o forma de mandrie, pentru ca satisfactia pe care o simt atunci cand stiu ceva prin care ma pot remarca printre ceilalti pare o forma de mandrie. Voi ce credeti?

Am aflat ca cea mai importanta este cunoasterea de Dumnezeu, dar nu stiu cum pot sa il cunosc pe Dumnezeu... Merg la biserica, am duhovnic, am citit din Biblie (e adevarat, mai mult Noul Testament - evangheliile si selectiv epistolele sf ap Pavel, mai putin din Vechiul Testament). Incerc sa traiesc crestineste (ma rog, ajut atunci cand pot) dar mai am destule pacate care ma indeparteaza, cred eu, de Divinitate. Nu pot spune ca ii iubesc prea mult pe semenii mei, si asta este a doua porunca (!)... nu le fac rau, dar am o atitudine critica fata de ei; ma inchid in mine pentru ca nu imi place sa fiu influentata de altii; cred ca imi place sa fiu/ sa ma simt cumva superioara (vai ce urat e si ce orgoliu mare denota!) si din cauza asta ma feresc sa ma las descoperita (probabil nu vreau sa se vada ca sunt o persoana mediocra).

Cred ca sunt un exemplu de om care sufera din cauza pacatelor proprii (mandrie, invidie, lene) dar care nu stie cum sa se debaraseze de ele. Am fost si mai rau in trecut, dar cu ajutorul duhovnicului meu si prin tinerea canonului pe care mi l-a dat, aceste patimi s-au mai atenuat. Recent, ele au revenit.

Scriu aici sperand ca ma veti intelege si sfatui... Am fost o perioada si la psiholog, dar acum nu mai simt ca ma poate ajuta. Iar cu duhovnicul meu nu pot vobi atat de mult (de fapt ma exprim mai bine in scris).

Voi treceti prin asa ceva?

Va multumesc pentru atentie!

Cunoasterea poate fi rea si ignoranta buna.Depinde ce cunosti si fata de ce esti ignorant.E bine sa citesti carti in toate domeniile, dar sa ai grija ce iti alegi sa citesti.Ai grija ce citesti insa ca poti sa te intoxifici.Probabil ca in ziua de azi de multe ori e buna ignoranta.

[George.m]

Spunea, cu durere, Cuviosul Parinte Sofronie Saharov: "Cat de amar imi este sa observ ca in noi traieste o cumplita inclinatie catre dominare si catre intaietate, catre faptul de a vedea pe celalalt mai prejos - si aceasta este prapad pentru om.
Adesea intalnim situatia unde oamenii sunt plini de informatie in tot felul de domenii ale cunoasterii, dar launtric nu au invatat sa iubeasca".