Rasismul oficial si cultura populara in Romania

Decebal exagerarile se numesc mistificari si cand construiesti o casa pe nisipul acesta,chiar manat de intentii aparent bune,te duci direct la dracu-n brate.Esti la un pas,desi ai o inteligenta peste medie,sa faci aceiasi eroare de intelegere ca si evreii,daca ti-as spune cat de bine semeni cu unii dintre ei prin ceea ce sustii,in alta forma,nu m-ai crede.Am auzit la ei exact acelasi discurs,cu subiect si predicat,in alta forma.Nu sunt romanii cei mai napastuti din istorie si nici nu s-a coalizat tot universul contra lor,oricat ne place sa ne credem miezul problemei.Sunt unii care vor sa le faca rau?Sigur ca da dar nu numai noua,nu suntem atat de importanti pe cat ne place sa credem.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de horatiu.miron

N-aveti decat sa ma acuzati de superficialitate, insa eu nu iau apararea kitschului, deoarece el pentru mine nu exista. Am hotarat de mult ca:

- in foarte multe cazuri este foarte greu, daca nu imposibil, de delimitat kitschul de "arta veritabila", a carei apologie faceti. One man's trash is another man's treasure;
- in foarte multe cazuri eticheta de kitsch este pusa gresit, din alte considerente decat cele estetice;
- kitschul este, de fapt, arta; excesiva, vulgara, lipsita de substanta, dar arta;
- nu voi discredita niciun fel de arta pe considerente de popularitate si nu o voi discrimina pe baza efortului intelectual necesar pentru gratificare, pentru ca ar insemna sa ma sui intr-un turn de fildes si sa ma transform intr-o caricatura; de aceea pentru mine tot ce este produs prin incercarea de a transpune realitatea in concepte abstracte, intru stimularea mintii si a inimii, se numeste arta. Exista, asadar, doar arta pe care o apreciez si arta pe care nu o apreciez.

Dupa cum vedeti, am completat definitia cu ce lipsea. Am gresit in mesajul precedent omitand acea ultima parte, cu rezultate intr-adevar comice. Acum poate ca n-o sa ma credeti ca a fost o simpla - dar foarte importanta - omisiune, caz in care accept judecata oricui a citit mesajul si a inteles ca am dat grav cu oistea-n gard.

Arta si cultura romaneasca nu damblageste, ci evolueaza. Se transforma in altceva. Este alegerea dumneavoastra sa credeti ca se damblageste. Si americanii credeau candva ca jazzul e un gunoi, o pesta care roade la establishmentul artistic al vremii. Arta este, daca-mi permiteti, un animal ce se hraneste cu de toate, inclusiv cu propriile dejectii, pe care uneori le recicleaza in minunate reusite ale spiritului uman. Ceea ce dumneavoastra credeti ca e patologic, e de fapt stenic, intocmai cum genomul uman contine secvente ADN de la diversi virusi care ne-au atacat specia in trecut, dar pe care i-am invins inglobandu-i si capatand imunitate.

Eu nu vad kitsch, nici maladii culturale, ci doar piese de LEGO pe care le folosim, le imprumutam constant unii de la altii, din care construim si daramam intr-un continuu proces brownian de creatie. Restul e opinie.

Horaţiu, aş vrea să (mai) evaluez problema artei în termenii şi de pe poziţia ta, dar nu pot. Sunt contrazis zilnic, în toate domeniile artistice la care am acces, de desfiinţarea artei româneşti.
Singurele care mai rezistă sunt obiceiurile populare cu haloul lor artistic, probabil prea vechi şi prea autonome acolo, în inima românului, ca să mai poată fi mistificate şi "înnoite".
Eu sunt adeptul coexistenţei valorilor perene cu inovaţiile periodice, care îşi fac veacul şi pier. Ceea ce se întâmplă, însă, la noi este că valorile tradiţionale sunt tot mai mult marginalizate şi defăimate, batjocorite şi luate în răspăr de aşazişii artişti moderni. Aceştia, de fapt, sunt aşa cum bine a zis un prieten regizor (bătrân profesor de regie teatru, căruia îi datorăm nume mari din teatrul şi chiar cinematografia noastră): "generaţii spontanee; fără trecut şi fără viitor".

Arta românească de azi, asta de credem noi că ţine pasul cu istoria, e produsul unor oameni care îşi închipuie că dacă amestecă:
- una spoială de cultură
- marijuana, vodka şi gagici
- ifose şi aere de vedetă
gata, a ieşit tabloul şi muzichia. Şi bănuţul, desigur, mult bănuţ, cât mai mult, nesimţit de mult.

În contrast, artistul român (de nivel european şi chiar de geniu) avea rădăcini puternice în istoria culturii ţării sale şi a lumii, meşteşugise ani buni pe lângă unul sau mai mulţi maeştri, era modest şi pus pe muncă, avea un ţel mai înalt decât propria lui căpătuială şi, nu în ultimul rând, era un bun creştin.

Eu cred că degradarea socială generală a României, pe care doar nenăscuţii şi morţii o mai pun la îndoială, nu avea cum să lase arta autohtonă neatinsă.
Arta românească devine tot mai superficială, histrionică şi minoră.
Cum e turcul şi pistolul.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Teza asa-numitelor dovezi scripturistice ale formarii poporului roman sunt sublime dar lipsesc cu desavarsire iar Paraschiva continua seria de mistificari crancene,pe stil ,,dacii i-au invins pe romani"culminand mai nou cu aberatia originii ,,daco-romane"a lui Constantin,o aberatie istorica greu de digerat de orice individ care a studiat un minim de informatie.Iar aberatia finala cu ,,Romania"ca denumire pt Imperiul Bizantin,cu tinta de identificare pt tara noastra actuala,este din podul logicii.Mai avem putin sa spunem Decebalus per Scorilo per Constantin.

Ioane sincer sunt uimit cum poti aproba asemenea aberatii,la fata asta nu am pretentii la cat nationalism mistificat respira,in trecut vroia gloante pt tradatori,pe vechea denumire de Laura,acum si-a mai cosmetizat putin abordarea.Sincer cu ce va incalzesc asemnea minciuni?Ne este jena de realitate si ne pansam orgoliul ranit cu povesti?Ne este frica sa ne infruntam istoria cum a fost,avem ambitia de provinciali care vor sa para cu origini nobile la oras? Vrem sa fim mai cu mot la periferia asta?Si daca totusi suntem un popor normal,cu bune si rele,cu eroi si tradatori,cu lasitati si fapte de vitejie,ca atatea alte popoare,cu partea lui unica dar si cu lucrurile lui comune.Nationalism si dragoste de tara nu inseamna rescrierea istoriei pt zanateci care nu pot dormi noapte de frustrari istorice,inseamna acceptarea cu realism a ceea ce suntem.Altfel ne vom minti mereu,crezandu-ne altceva decat suntem,negasind niciodata sursa bolilor noastre pt a ne lecui ci doar ne drogam cu mituri pe sistem cantec de sirena.Rezultatul unei asemnea mentalitatii falimentare ne duce exact unde suntem azi,un popor dezaxat si nesigur,osciland intre iluzii si realitati,timizi si imbatati cu povesti dar regele este gol.De ce nu avem curaj unei operatii chirurgicale dure cu istoria noastra,sa stam in fata cu imaginea noastra reala,fara frica si carje false de sustinere,curajosi si determinati,invatand din greseli si nu ascunzandu-le sub pres.

Stiti ceva?Daca chiar am avea curaj atunci ar trebui sa ne iubim istoria cum a fost,sa nu o schimbam cum ne convine ci sa o purtam in suflet cu bune si rele ca a noastra,cum suntem si noi,niciodata perfecti dar cu frumusetea noastra.De de avem nevoie de false propagande precum acestea?Parem niste frustrati mereu dorinci sa para altceva.De ce sa ne acceptam pe noi si pe stramosii nostrii in lumina realitatii,o dovezilor istorice si ratiunii,daca nu au fist atat de speciali pe cat am vrea noi ar insemna ca merita mai putina dragoste?Parem ca vrem sa-i punem sus pe un soclu unde sa corespunda pretentiilor noastra,sa fie cum vrem noi,nu le dam dreptul sa greseasca sau sa fie mai putin decat am hotarat noi.Pai mai oameni buni atunci sa spunem ca istoria lumii incepe si se termina cu noi,nu suntem prea departe in ritmul asta,apoi punem lacat pe mustarie si plecam fericiti la balamucul istoriei.Nebuni dar fericiti.

..........:)
Pelerinule, ai dreptate, sunt un tip naiv, uşor de sedus.
Dar ştii care-i poanta? Am totală încredere în proverbul "minciuna are picioare scurte", ceea ce înseamnă că, după ce am avut încredere deplină într-un om, pe care l-am creditat cu toată omenia posibilă, iar acesta m-a înşelat: sunt crunt de dur în revanşă. Mila o las pe mai târziu (şi nu o uit niciodată, că nu pot).
Deocamdată sunt cu adevărat dornic să aprofundez textele oferite de Parascheva (voi cerceta niţel pe firul celor avansate), texte care sună foarte frumos şi în acord cu dragostea mea pentru poporul şi ţara mea.

Cât despre propaganda mincinoasă, ştii bine poziţia mea: o detest.

Uite Ioane,ca sa nu bat campii si sa fiu cat de corect pot eu iti las o opinie cu privire la ideea unui Constantin ,,daco-roman".Tu verifici tot ce crezi de cuviinta si nu am nici o problema sa nu am eu dreptate,ce bine ar fi.O sa updatez postarea aceasta.

Constantin se naste in orasul Naissus,la 100 de mile sud de Dunare,in provincia romana numita Moesia Superior.Orasul nasterii sale este astazi orasul Nis(Serbia).Dupa ce Imperiul Roman pierde provinciile de la nord de Dunare,reorganizeaza partea vestica a Moesiei dpdv militar,ca provincie romana de frontiera numita Dacia Ripensis.Aflata pe ruta unui important drum militar,la confluenta raurilor Nisava si Morava,afluenti ai Dunarii,Naissus s-a aflat intr-o pozitie strategica a provinciilor europene rasaritene a Imperiului Roman.Origo 2:2 ,,Constantinus natus..in oppido Naisso"a dat viitorului imparat locul de nastere.Tatal lui Constantin a fost un tanar numit Flavius Constantinus,nascut in regiunea rasariteana a centurii imperiale de provincii situate la sud de Dunarea Centrala,numiite Illyricum.Despre aceasta locatie Aurelius Victor,in ,,De Caesaribus" spunea ca:,,Illyricum era tinutul de origine a acestor barbati si cu toate ca nu erau prea invatati erau atat de preocupati de problemele tarii si de viata militara incat puteau fi considerati cei mai buni barbati ai statului".Illyricum,la sfarsitul veacului al-III-lea asigura Romei un numar de soldati excelenti dar si comandanti.La acel moment guvernarea imperiului nu mai era apanajul exclusiv al aristocratiei,barbati chiar modesti ca origine putand avansa prin pricepere militara si administrativa.Pentru Constantinus exact asta a fost sansa,el era deja membru in protectores,unitatea pt pregatirea ofiterilor si a serviciului de paza a imparatului in timpul campaniei victorioase a lui Aurelian pt recucerirea teritoriilor din Siria de est(271-273).La scurt timp devine ofiter cu rangul de tribunus in armata romana si in zece ani,ascensiune exceptionala,urca pana la pozitia de praeses,guvernator al Dalmatiei in zona vestica a provinciei Illyricum.

Mama lui Constantin era o tanara frumoasa pe nume Elena.S-a nascut intr-o familie de origine umila la Drepanum,in nordul Bithyniei-Yalova din Turcia de azi.Era stabularia,adica hangita,intr-unul din hanurile presarate de-a lungul drumului romane din provinciile de est,unde,cel mai probabil,a intalnit-o Constantinus la inceputul carierei lui militare(cca 268-272).Socrates,istoricul Bisericii de la jumatatea sec V,Hist.Eccl 1.17 si Philostorgios Hist.Eccl II.12 mentioneaza legatura dintre Elena si localitatea Drepanum,pe care mai tarziu Constantin a numit-o Helenopolis in cinstea ei.Procopius,istoricul bizantin din sec VI,De Aedificiis V.2 mentioneaza ca Elena a fost o stabularia.Origo 2.2 si Zos.Hist.Nova II.8 vorbesc de conditia ei sociala modesta iar primul o numeste ,,vilissima"(foarte umila).Surse demne de incredere o numesc o numesc uxor sau conixus,,sotia"lui Constantinus.Casatoria s-a produs inainte de promovarea lui ca tribun si schimbarea semnificativa a statutului social.Cred ca a fost o casatorie din dragoste.

La 20 de ani dupa nasterea fiului lor Constantinus este ales Caesar,imparat de rang secund in Apus.O abandoneaza pe sotia lui de origine modesta si o accepta drept sotie pe fiica lui Augustus,o sotie mai potrivita cu noul sau statut social.S-a pus problema daca cei doi au divortat sau a fost doar un abandon trecut in umbra si sub tacere.In orice caz acest compromis al tatalui,fara de care nu ar fi putut avansa,va fi sansa,paradoxal,a fiului sau.Timp de 12 ani Constantinus desi departe de fiul sau face toate demersurile ca acesta sa fie educat pt o pozitie imperiala iar apoi il aduce aproape de el pt a-l pregati pt succesiunea la tron.Elena ramine retrasa multi ani dar mereu alaturi de fiul ei si dedicata lui,iar cand acesta devine imparat o aduce inapoi in viata publica,act normal de reparatie morala,si o ridica in final la rangul de Augusta.Exista putine informatii despre casnicia parintilor lui Constantin,tatal era,se pare,un om curajos,cu talent administrativ si o fire blajina.Elena era o femeie cu multa demnitate,pioasa si multa pasiune emotionala,care a rezistat unei drame in viata personala prin dedicare pt fiul ei care,din fericire,a mostenit tot ce au avut mai bun cei doi.Parintii lui Constantin au crescut in prima parte a perioadei de 50 de ani (aprox 235-285)care a fost descrisa de autorii antici ca o perioada de criza majora,in care Imperiul Roman parea sa se prabuseasca datorita convulsiilor politice,invaziilor externe,declinului economic si dezbinarii culturale.

Am folosit,punctual pt acest subiect,drept sursa principala un studiu al lui Charles Matson Odahl.

[Decebal]

Totuşi articolul părintelui Aldea nici nu este îndreptat înspre promovarea unei istorii mincinoase, ci împotriva valurilor de rasism anti-românesc, atât la nivel cultural, spiritual şi chiar biologic revărsate în ultimele sute de ani asupra românilor. Despre faptul că şi felul cum se încearcă (şi se şi reuşeşte într-o oarecare măsură) de către propagandiştii anti-românismului, care au pus mâna pe frâiele puterii şi calcă în picioare această ţară şi acest popor, că noi nu trebuie să ne continuăm o linie a noastră, una autentică românească, altoită pe viţa creştină, ci că suntem şi trebuie să fim un "stupid people", un popor de fraieri manevraţi de alţii în interesele lor anti-româneşti. Faptul că părintele Aldea ar avea anumite interpretări exagerate ale istoriei românilor nu anulează problema fundamentală a anti-românismului, de aceea pledoaria Pelerinului nu se susţine. Articolul vorbeşte deci despre profanarea sistematică a valorilor autentice româneşti, despre tentativele sistematice de a ni se şterge urmele în istorie, precum şi de a fi noi românii şterşi din istorie, şi asta cu direcţionarea evidentă dată de factorii politici străini de poporul român.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Uite Ioane,ca sa nu bat campii si sa fiu cat de corect pot eu iti las o opinie cu privire la ideea unui Constantin ,,daco-roman".Tu verifici tot ce crezi de cuviinta si nu am nici o problema sa nu am eu dreptate,ce bine ar fi.O sa updatez postarea aceasta.

Constantin se naste in orasul Naissus,la 100 de mile sud de Dunare,in provincia romana numita Moesia Superior.Orasul nasterii sale este astazi orasul Nis(Serbia).Dupa ce Imperiul Roman pierde provinciile de la nord de Dunare,reorganizeaza partea vestica a Moesiei dpdv militar,ca provincie romana de frontiera numita Dacia Ripensis.Aflata pe ruta unui important drum militar,la confluenta raurilor Nisava si Morava,afluenti ai Dunarii,Naissus s-a aflat intr-o pozitie strategica a provinciilor europene rasaritene a Imperiului Roman.Origo 2:2 ,,Constantinus natus..in oppido Naisso"a dat viitorului imparat locul de nastere.Tatal lui Constantin a fost un tanar numit Flavius Constantinus,nascut in regiunea rasariteana a centurii imperiale de provincii situate la sud de Dunarea Centrala,numiite Illyricum.Despre aceasta locatie Aurelius Victor,in ,,De Caesaribus" spunea ca:,,Illyricum era tinutul de origine a acestor barbati si cu toate ca nu erau prea invatati erau atat de preocupati de problemele tarii si de viata militara incat puteau fi considerati cei mai buni barbati ai statului".Illyricum,la sfarsitul veacului al-III-lea asigura Romei un numar de soldati excelenti dar si comandanti.La acel moment guvernarea imperiului nu mai era apanajul exclusiv al aristocratiei,barbati chiar modesti ca origine putand avansa prin pricepere militara si administrativa.Pentru Constantinus exact asta a fost sansa,el era deja membru in protectores,unitatea pt pregatirea ofiterilor si a serviciului de paza a imparatului in timpul campaniei victorioase a lui Aurelian pt recucerirea teritoriilor din Siria de est(271-273).La scurt timp devine ofiter cu rangul de tribunus in armata romana si in zece ani,ascensiune exceptionala,urca pana la pozitia de praeses,guvernator al Dalmatiei in zona vestica a provinciei Illyricum.

Mama lui Constantin era o tanara frumoasa pe nume Elena.S-a nascut intr-o familie de origine umila la Drepanum,in nordul Bithyniei-Yalova din Turcia de azi.Era stabularia,adica hangita,intr-unul din hanurile presarate de-a lungul drumului romane din provinciile de est,unde,cel mai probabil,a intalnit-o Constantinus la inceputul carierei lui militare(cca 268-272).Socrates,istoricul Bisericii de la jumatatea sec V,Hist.Eccl 1.17 si Philostorgios Hist.Eccl II.12 mentioneaza legatura dintre Elena si localitatea Drepanum,pe care mai tarziu Constantin a numit-o Helenopolis in cinstea ei.Procopius,istoricul bizantin din sec VI,De Aedificiis V.2 mentioneaza ca Elena a fost o stabularia.Origo 2.2 si Zos.Hist.Nova II.8 vorbesc de conditia ei sociala modesta iar primul o numeste ,,vilissima"(foarte umila).Surse demne de incredere o numesc o numesc uxor sau conixus,,sotia"lui Constantinus.Casatoria s-a produs inainte de promovarea lui ca tribun si schimbarea semnificativa a statutului social.Cred ca a fost o casatorie din dragoste.

La 20 de ani dupa nasterea fiului lor Constantinus este ales Caesar,imparat de rang secund in Apus.O abandoneaza pe sotia lui de origine modesta si o accepta drept sotie pe fiica lui Augustus,o sotie mai potrivita cu noul sau statut social.S-a pus problema daca cei doi au divortat sau a fost doar un abandon trecut in umbra si sub tacere.In orice caz acest compromis al tatalui,fara de care nu ar fi putut avansa,va fi sansa,paradoxal,a fiului sau.Timp de 12 ani Constantinus desi departe de fiul sau face toate demersurile ca acesta sa fie educat pt o pozitie imperiala iar apoi il aduce aproape de el pt a-l pregati pt succesiunea la tron.Elena ramine retrasa multi ani dar mereu alaturi de fiul ei si dedicata lui,iar cand acesta devine imparat o aduce inapoi in viata publica,act normal de reparatie morala,si o ridica in final la rangul de Augusta.Exista putine informatii despre casnicia parintilor lui Constantin,tatal era,se pare,un om curajos,cu talent administrativ si o fire blajina.Elena era o femeie cu multa demnitate,pioasa si multa pasiune emotionala,care a rezistat unei drame in viata personala prin dedicare pt fiul ei care,din fericire,a mostenit tot ce au avut mai bun cei doi.Parintii lui Constantin au crescut in prima parte a perioadei de 50 de ani (aprox 235-285)care a fost descrisa de autorii antici ca o perioada de criza majora,in care Imperiul Roman parea sa se prabuseasca datorita convulsiilor politice,invaziilor externe,declinului economic si dezbinarii culturale.

Am folosit,punctual pt acest subiect,drept sursa principala un studiu al lui Charles Matson Odahl.

Mulţumesc frumos, frate Pelerin!
Cam aşa cunoşteam şi eu. Mai cercetez, totuşi, pentru liniştea mea...:)

În rest, sunt de acord cu accentul pe care l-a pus Decebal în ultima postare, nu fie cu supărare...
Ca unul care, printre altele, am încasat vuietul gloanţelor pe la urechi şi la tot pasul pe caldarâmul unde călcam, în decembrie 89, sper că îmi îngădui oarecare aplecare către ţara şi oamenii pe care i-am reprezentat în tinereţile mele şi de care îmi pasă şi acum.

[horatiu.miron]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eu sunt adeptul coexistenţei valorilor perene cu inovaţiile periodice, care îşi fac veacul şi pier. Ceea ce se întâmplă, însă, la noi este că valorile tradiţionale sunt tot mai mult marginalizate şi defăimate, batjocorite şi luate în răspăr de aşazişii artişti moderni.

Exact aici salasuieste diferenta majora de opinie dintre noi doi. Eu consider ca niciun obicei, idee sau credinta nu trebuie pusa la adapost de critica sau chiar batjocura. Numai printr-o libertate totala a exprimarii putem progresa ca societate. Un darwinism al ideilor. Cele mai solide ies intarite din procesul asta, iar daca unele se impiedica si-si rup picioarele pe drum nu-i nici o paguba, inseamna ca nu meritau sa treaca de linia de sosire, oricum.

[glykys]

Pelerinule, eu sunt de acord cu tine, in principiu, dar nu e bine sa aruncam cu pietre in Parascheva, care sunt sigura ca e o tanara inimoasa, cu intentii bune, dar care s-a lasat inselata de mistificarile astea care circula pe net. Nici istoricii nostri nu fac nimic ca sa stopeze flagelul asta al tracomaniei in care cad prada si persoane cultivate. Boia are niste carti despre identitatea nationala, dar e putin citit. Oricum, aceasta ideologizare nationalista a crestinismului mi se pare extrem de nociva.

[catalin2]

În prealabil postat de glykys

Nici istoricii nostri nu fac nimic ca sa stopeze flagelul asta al tracomaniei in care cad prada si persoane cultivate. Boia are niste carti despre identitatea nationala, dar e putin citit. Oricum, aceasta ideologizare nationalista a crestinismului mi se pare extrem de nociva.

In felul acesta cadem doar dintr-o extrema in cealalta, cartile lui Boia sunt mult mai nocive decat cele care exagereaza rolul dacilor in istorie. Dimpotriva, niciun roman probabil n-ar trebui sa citeasca productiile lui Boia, care a scris niste neadevaruri doar ca sa iasa in evidenta si sa fie admirat. Prima data am auzit de scrierile lui pe forumul catolic, il aduceau in discutie unii catolici ca sa arate cat de jos sunt romanii. Nu doar ca pune accent pe lucruile negative din istoria noastra, dar o si falsifica. Cred ca multi romani au nevoie de o infuzie de patriotism, nu se discuta aici ca sunt printre putinii care nu-si iubesc si respecta tara?
O simpla cautare pe net gaseste in marea majoritate articole negative despre cartea lui Boia.
Aici este o carte scrisa de un specialist, care critica toata cartea lui Boia. In articolul acesta se gaseste si trimiterea la acea carte: http://www.george-damian.ro/cazul-lu...ului-2727.html
Citez din articol: "Altă chestiune suspectă: dintre lăudători sunt foarte puţini istorici serioşi, majoritatea sunt neo-propagandişti sau jurnalişti. La fel şi denigratorii violenţi, au o minimă pregătire care să le permită să se pronunţe asupra cărţii lui Lucian Boia.
În tot acest cor lipsit de sens a trecut (aproape) neobservată cartea profesorului Ioan-Aurel Pop „Istoria, adevărul şi miturile”, apărută într-o singură ediţie la Editura Enciclopedică în anul 2002. Ioan-Aurel Pop aplică o critică necruţătoare aproape fiecărui rând din cartea lui Lucian Boia. Citind volumul profesorului Pop de multe ori nu mi-am putut stăpâni hohotele de râs: Lucian Boia este demascat ca un autor inconsecvent şi paradoxal în chiar cadrul raţionamentului său. În plus, profesorul Pop aduce în discuţie un aspect extrem de interesant: în 1976 Lucian Boia a scris un amplu articol în care afirmă exact opusul celor spuse în cartea „Istorie şi mit în conştiinţa românească”! Apare astfel întrebarea când a spus ceea ce credea cu adevărat Lucian Boia: în 1976 sau în 1997?
În sfârşit, cartea lui Lucian Boia a lansat în societatea românească o teză teribil de nocivă: „istoria românilor? nu există dom’le! am fost nişte pădureţi călcaţi pe cap de primii veniţi, n-au existat nici un fel de victorii, au fost toate inventate de comunişti!” Celor care au căzut în capcana acestei teze le recomand să citească volumul profesorului Ioan-Aurel Pop „Istoria, adevărul şi miturile” pentru a se lămuri asupra adevăratei valori a cărţii lui Lucian Boia „Istorie şi mit în conştiinţa românească”. "

Sa stii Glykys ca ideile au o viata a lor,un mecanism intern al transmiterii, nasterii si mortii lor,sau a renasterii intr-o forma grandioasa sau mutilata,ca un duh intunecat al unei stele stralucitoare demult moarte.Ele lumineaza si transforma,influenteaza si inspira,strabat secole dincolo de clipa cand drumul nostru prin aceasta lume se termina.Ele pot parea produsul unor circumstante sau a puterii vizionare a unui om unic,pot parea a veni din neantul istoriei si par a calatori undeva spre o destinatie necunoscuta noua.Ele schimba oameni si timpuri intr-un mod care adeseori ne pare greu de inteles si localizat,insa ele traiesc,au un fel de scanteie a vietii in ele,ne reprezinta si fac parte din noi.Plecand din sperantele si temerile noastre,din visele si eforturile cu care ne modelam viata sunt un fel de imagine in oglinda pe care o punem in mainile celor ce traiesc in timpurile noastre sperand ca ele sa ne supravietuiasca,sa continuie drumul dincolo de timp,dandu-ne curajul sa infruntam si noi aceea granita inevitabila.Ideile au insotit omul din zorii civilizatiei,de la primele intrebari si ne vor insoti pana la capat,unele bune,altele rele,unele aducatoare de binecuvantari si altele de nenorociri,la fel cum am evoluat si noi prin istorie.Ideile au o mare putere si influenta pt ca ele dau nastere cunoasterii iar cunoasterea elibereaza.Incercam sa le modelam,modificam,manipulam si de multe ori este greu de spus daca nu cumva ele ne conduc pe noi,eliberate de sursa care le-a generat.

Ideile influenteaza profund,ascund o mare forta in strafundurile lor si de multe ori,analizand o idee am sentimentul ca stau alaturi de un stramos din negura timpului,care imi zambeste si imi arata o silueta de undeva de viitor care ne face cu mana aratand spre micul punct de lumina al ideii care strabate timpul si istoria.Ideile ne leaga sau ne dezleaga,ne instraineaza sau ne unesc,dau viata sau ucid.Imaginatia este doar una dintre delicatele piese ale ceasornicului ideilor,un ceasornic al timpului in care limbile sunt idei.Constiinta este vointa transformata iar intuitia este intelect transformat si astfel mai privim la doua piese ale minunatului mecanism al unei idei si mai sunt si altele.Sunt oameni care prin profunzimea gandirii lor,al ideilor,ajung la radacinile spirituale ale omenirii si avand dezvoltata o constiinta a individualitatii inteleg interactiunea ideilor cu lumea dincolo de limitele noastre.Constiinta noastra este diferita de a inaintasilor nostrii,si ea,prin idei se proiecteaza cu o viteza ametitoare inainte in timp,legand totul.Este infricosatoare puterea unei idei asupra mintii omenesti care o primeste sau genereaza si asta arata ca ceva se intimpla mereu inainte sa existe ceva.Istoria gandirii omenesti arata ca ideile duc oamenii pana la actiuni la limitele granitelor stiute si chiar dincolo de ele,ele pot servi binele sau raul,undeva la raspantia celor doua cai din Didahia.Ideile noastre asteapta,dupa cum spunea Lucian Blaga,dupa ce le nastem sa mai si murim pentru ele si mereu m-am intrebat daca oamenii au mari idei sau ideile mari sunt cele care ii gasesc pe oameni.Forta ideii este uriasa pt ca ea poarta pruncul cunoasterii,o sa inteleaga candva asta si mai tanara ta prietena.Ideile nu vor disparea niciodata cat timp va exista un segment spatiu-timp numit istorie,sunt parte a sufletului omului si il vor insoti,in bine sau rau,pana la capat.Numai bine.