Orfan de tata sau de mama

[modele]

De la 6 anisori am ramas orfana de tata si vreau sa spun ca toata viata am cautat in barbatii din jurul meu dragostea care imi lipsea: dragostea de tata. Dumnezeu a vrut sa cresc fara tata pe pamant, avandu-L numai pe El in ceruri si nu de putine ori a fost langa mine cand mi-a fost mai greu. Mama ramasa vaduva la numai 34 ani si cu 4 copii, eu fiind cea mai mica, a facut eforturi supraomenesti ca sa ne ofere tot ce a putut, nu ne- abandonat la orfelinat asa cum deseori era sfatuita de "crestinii" din locul meu natal si nu m-a dat spre infiere la o familie fara copii care ma vroiau, spunandu-i ca este mai bine si pentru ea cat si pentru mine. Multumesc mami. trebuie sa-i fi fost tare greu ramasa singura cu trei fete si un baiat ,dar a rezistat. Anii au trecut, noi am crescut ,fiecare la casele lor si mie si la aceasta varsta tot imi mai lipseste dragostea de tata. Imi amintesc putine lucruri despre el si il cunosc numai din povestirile mamei, surorilor si cunoscutilor. Era un om tot timpul vesel, ajuta pe toata lumea, iubea copiii iar eu eram printesa lui. Simt un gol in suflet, va rog sa ma iertati ca va incarc si eu cu problemele mele dar simteam nevoia sa ma descarc. Ii rog pe membrii forumului care sunt si ei orfani de un parinte sau de amundoi sa intervina cu povestea vietii lor.

Tatal tau e unic, dar nu-l idolatriza. Un alt tata este Dumnezeu. Cand te apuca dorul de tatal tau, roaga-te pentru el. Acolo unde este se va bucura de rugaciunea ta mai mult decat de orice. In plus, nu te vei mai simti singura, caci rugaciunea ne uneste cu cei plecati, iar golul din suflet se poate umple prin rugaciune pentru cei dragi. Cand iti aduci aminte de tatal tau, in loc sa cazi in deznadejde, facand bucurie celui rau, spune: ,,Doamne, miluieste-l pe tatal meu (N). Eu asa procedez cand pierd pe cineva drag.

Si da-i de pomana nu neaparat ceva costisitor, dar des. Iar coliva si parastasele de asemenea sunt mai bine primite decat lacrimile pentru cei plecati.

Nimeni nu e singur. Suntem cu Dumnezeu tot timpul. Exista unii care o duc mai bine decat noi, dar exista multi care sunt mai nefericiti ca noi. Daca vom privi mai mult spre cei din urma, vom considera ca Dumenezeu ne-a luat o fiinta draga pentru ca sa-L iubim mai mult, sa avem o inima sensibila si iubitoare. Poate daca traia tatal tau te-ar fi rasfatat si atunci n-ai fi stiut sa-l pretuiesti. Iar de atata rasfat ai fi putut sa-L uiti pe Dumnezeu si sa pierzi mantuirea. Iar mantuirea e scopul vietuirii noastre pe pamant.

Multumeste-i lui Dumnezeu pentru tot ce ti-a dat, imbarbateaza-te si cauta sa fii puternica, asa cum i-ar fi placut tatalui tau. Nu uita ca deznadejdea este de la cel rau. Crestinul crede in viata vesnica si stie ca aici pe pamant numai Dumnezeu randuieste cat stam fiecare. Iar Dumnezeu si Maica Sa ii iubesc mult pe orfanii care-si pun nadejdea in Preasfintiile Lor, nu in oameni.

[glykys]

O sa iti raspund si eu candva pe privat, modele, pentru ca am multe de povestit, insa acum nu prea am timp... Oricum, parinti ne sunt oamenii care ne cresc si au grija de noi.

[teodora28]

mama mea a trecut in cele vesnice recent, luni a fost inmormantarea.
s-a luptat pentru familia ei, avand si o cumpana mare in viata de familie....pana in ultima clipa si cu credinta ca va fi mai bine si pentru asta o pretuiesc enorm.
a plecat de tanara la 52 de ani de langa mine..si ar fi fost foarte multe cate ma mai putea invata si multe as fi facut eu pentru ea..aveam atatea planuri pentru a-mi intarii mama si nu am mai reusit.
si-a ingrijit parintii, soacra la pat, si-a ingropat amandoi parintii la distanta de 1 an. bunicul a murit anul acesta, s-a simtit abandonta de toata lumea mai putin de mine. am ales sa raman cu mama mea si mi s-a anulat logodna pentru ca nu am putut sa ma logodesc in luna in care tatal meu a introdus actiunea de divort...
s-a rugat sa i se faca dreptate pentru necazul cel avea, nu are rost sa intru in detalii dar era crunt, demnitatea ii era calcata in picioare, familia, singurul copilul...financiar eram lasate sa achitam noi tot si nu aveam din ce...munca ei de 30 de ani...si nu si-a pierdut puterea de iubire si daruire, fata de cei din jur si in special pentru mine.
m-a iubit enorm si simt ca ma iubeste in continuare.
cred ca asa a fost voia Domnului ... sunt cu tatal meu acum care in urma cu cateva luni am simtit ca m-a abandonat si il vad diferit acum...
si lectia asta de viata a ei o duc si eu mai departe sa merg inainte, protectia cea mai buna cred ca vine de sus si privind in tine sa te intaresti, tu poti fi paznicul si ostasul cel mai bun sa te protejezi. iubirea unui parinte e nevoie sa o simti chiar daca fizic nu mai e cu tine.
privind in jurul meu atatea drame, nu imi mai vine sa spun ceva. amintirea ei si povetele ei de pana acum ma intaresc...la fel ti+as recomanda sa folosesti si tu amintirile tale.

[costel]

Tatal meu a decedat pe cand eram in liceu. Era un om al bucuriei. La vremea respectiva, mai toti vecinii incercau sa mi se daruiasca sub chipul parintelui trecut in lumea cealalta. Dar asta nu a durat mult. A venit si vremea cand oamenii s-au intors la vechiul mod de a ma privi, ca fiind fiul lui Constantin cel decedat. Nu spun ca am plans, spun ca sunt zile cand plang si acum, dar plang cu nadejdea invierii, a unei intalniri pentru totdeauna. Cand ajung la mormantul sau nu ma simt ca fiind in cimitir. Ma uit la poza sa de pe cruce, si parca aud: "Bine ai venit dragul tatei"...

[AlinB]

În prealabil postat de modele

De la 6 anisori am ramas orfana de tata si vreau sa spun ca toata viata am cautat in barbatii din jurul meu dragostea care imi lipsea: dragostea de tata. Dumnezeu a vrut sa cresc fara tata pe pamant, avandu-L numai pe El in ceruri si nu de putine ori a fost langa mine cand mi-a fost mai greu. Mama ramasa vaduva la numai 34 ani si cu 4 copii, eu fiind cea mai mica, a facut eforturi supraomenesti ca sa ne ofere tot ce a putut, nu ne- abandonat la orfelinat asa cum deseori era sfatuita de "crestinii" din locul meu natal si nu m-a dat spre infiere la o familie fara copii care ma vroiau, spunandu-i ca este mai bine si pentru ea cat si pentru mine. Multumesc mami. trebuie sa-i fi fost tare greu ramasa singura cu trei fete si un baiat ,dar a rezistat. Anii au trecut, noi am crescut ,fiecare la casele lor si mie si la aceasta varsta tot imi mai lipseste dragostea de tata. Imi amintesc putine lucruri despre el si il cunosc numai din povestirile mamei, surorilor si cunoscutilor. Era un om tot timpul vesel, ajuta pe toata lumea, iubea copiii iar eu eram printesa lui. Simt un gol in suflet, va rog sa ma iertati ca va incarc si eu cu problemele mele dar simteam nevoia sa ma descarc. Ii rog pe membrii forumului care sunt si ei orfani de un parinte sau de amundoi sa intervina cu povestea vietii lor.

Imi pare rau pentru tine, te inteleg perfect, pentru ca nu e nevoie neaparat sa-ti piezi fizic parintii ca sa stii cum este si ce inseamna lucrul asta pentru un copil.

Insa chiar daca l-ai pierdut pe tatal tau, ai avut o super-mama cum rar se poate intalni, o mama de la care ai avut ce invata.

Iar golul din suflet nu se poate umple decat cu dragoste, cea pe care o daruiesti celorlalti.
Gandeste-te ca de fapt nu ti-ai pierdut tatal ci drumurile voastre s-au despartit pentru o vreme, nu atat de lunga in definitiv daca stai sa privesti la anii care au trecut deja.

[ory]

Multe lucruri pot deveni relative in timp, pe unii ii marcheaza lipsa tatalui, insa pe unii tocmai prezenta acestuia atunci cand se dovedeste a nu fi vrednic de aceasta paternitate, si asa ne ducem neputintele si bucuriile impreuna cu propriile sentimente si trairi .
Asa este viata, trebuie sa o acceptam tocmai pentru a putea merge mai departe fiindca, asa cum noi avem sau am avut nevoie de parintele nostru, asa are nevoie si alcineva de noi si trebuie sa fim puternici pentru sensul pe care-l dam celorlalti, dar si pentru noi insine.
Dumnezeu sa-i ierte pe toti parintii nostri trecuti in cele vesnice si sa le dea sanatate celor care mai sunt cu noi.

[sophia]

Si eu mi-am pierdut parintii, zic eu mult prea devreme si nu-mi pot reveni.
De parinti avem nevoie toata viata si este greu sa te desparti indiferent la ce varsta.
Pe tata l-am pierdut chiar de doua ori si este mult mai greu:
- o data in frageda copilarie, cand n-am mai trait cu el, si de f.curand l-am pierdut definitiv, prin deces (abia ne reunisem).
Traumele astea lasa urme adanci in sufletul nostru.
Parintii ne fac si mult bine, dar mai si gresesc...si trebuie sa le ducem asa cum vin si sa-i iertam.

Majoritatea problemelor psihice apar din copilarie, de la parinti si educatie, dar si de la pierderea lor.

si eu am crescut fara tata si mereu cautam acea dragoste de tata in fostii mei prieteni care bineinteles nu doreau sa se transforme in asa ceva si considerau ca sunt imatura dar nu ii pot judeca. sunt mii de oameni in situatia ta chiar daca nu este o consolare in asta e foarte greu sa nu ai ambii parinti. eu m-am multumit cu dzeu tatal spiritual si mi-a fost mult mai bine.

[Seraphim7]

Daca imi permiteti sa intervin si eu, pot sa va spun ca l-am pierdut pe tatal meu la varsta de 15 ani ,a decedat la Adormirea Maicii Domnului .Totul a inceput cu niste dureri acute de cap parca din senin,si apoi un calvar de 2 saptamani internat in spital la Cluj ,si apoi deznodamantul...tocmai cand plecam cu cativa memebri ai familiei la el ,caci eu nu-l vazusem de cand a plecat,pe drum suna telefonul si toti il priveam cu teama apoi il deschidem si doctorul ne anunta ca tatal meu a decedat in noaptea aceea...De atunci pot sa spun ca viata mea s-a schimbat fundamental,un timp eram socat de cand am auzit acel telefon care anunta moartea tatalui meu.La putin timp dupa aceea mama mea a adus acasa TREI CARTI de la cineva acestea erau:,,Ne vb Parintele Cleopa vol X'', ,,Parintele Porfirie"'si ,,Urmarea lui Hristos''(fenomenala carte,de o profunzime uimitoare),ei odata ce am citit aceste carti s-a aprins in mine o mare dragoste pt Hristos,prima data dupa preotie si acum mai la urma dupa monahism.