Esecul (prea mare) distruge omul

[Jamaica]

Nu am realizari in viata asa cum au cei din familia mea, nu am posibilitatile intelectuale, fizice sau de adaptare ca ei. Nu am reusit sa ma integrez niciodata langa ei si am fost mereu in cel mai bun caz tolerata. Poate si din cauza aceasta nu am reusit sa ma integrez nici in societate, nu am avut niciodata prieteni, prieten, oamenii in general ma resping si dau rateuri dupa rateuri social si profesional.

Alor mei le e rusine cu mine , nu vorbesc niciodata despre mine altora (se lauda numai cu fratele meu care este intr-adevar foarte reusit) si cu fiecare vorba care mi-o arunca ma ranesc de ma baga in depresii si cu fiecare privire vad numai dezamagirea lor, iar eu nu stiu cu ce gresesc.
Nu seman deloc cu familia mea nici macar fizic, mama saraca ca sa scape zice ca seman cu soacra ei , soacra zice ca seman cu mama, toti arunca vina de la unul la altul de ce sunt cum sunt : proasta, urata, neindemenatica si saraca. Nu ma mai suport nici eu pe mine, mi-e scarba de propria persoana, din prea multe esecuri si batai de joc am devenit anxioasa, depresiva cu tot tacamul de probleme de socializare.
Mi s-a zis destul de vag ca nu am fost un copil dorit pt ca sunt fata, si ca am fost blestemata la nastere de cei din familie (nu parintii ).
Nu ies cu mine in lume, in casa abia schimba 2 cuvinte cu mine, daca e vorba prea "lunga" ma gonesc, iar cand vine fratele in vizita se strang in jurul lui si-l servesc, il pupa il lauda si ma ofilesc cand vad cum le sclipesc ochii de bucurie.
Nu stiu cum sa ies din situatia aceasta, sunt bolnava sufleteste , cu fiecare vorba a lor picura otrava in inima mea, oricine ar veni in vizita ma inchid in alta camera de rusine si nu ies pana nu pleaca . Uneori simt ca imi urasc familia, si am excese de furie de as putea sa o lovesc pe mama cand imi vorbeste. Nu mai suport critica si ma simt ca o handicapata. Nu stiu ce am de ce ma resping toti incepand cu familia si terminand cu vanzatoarea de la colt. As vrea sa schimb ceva dar nu stiu ce, si nimeni nu imi zice, toti ma evita.
CE sa fac ca sa scap de sentimentul de rusine, de scarba de propria persoana si sa ma simt ca un om normal??????

După portretul pe care ți l-ai făcut înțeleg că tu ești Rățușca cea urâtă :)
Sper că-ți amintești că ea, de fapt, era un pui de lebădă, dar asta a înțeles abia mai târziu.
Dacă oamenii nu văd lebăda din tine, ai încredere că Dumnezeu o vede, cu siguranță. Pentru că puiul Lui ești.
Caută să-ți cunoști adevărata Familie, cea care te iubește și te prețuiește.

[Jamaica]

cand mai multi iti zic ca esti beat te duci si te culci

În prealabil postat de Jamaica

Nu am realizari in viata asa cum au cei din familia mea, nu am posibilitatile intelectuale, fizice sau de adaptare ca ei. Nu am reusit sa ma integrez niciodata langa ei si am fost mereu in cel mai bun caz tolerata. Poate si din cauza aceasta nu am reusit sa ma integrez nici in societate, nu am avut niciodata prieteni, prieten, oamenii in general ma resping si dau rateuri dupa rateuri social si profesional.

Alor mei le e rusine cu mine , nu vorbesc niciodata despre mine altora (se lauda numai cu fratele meu care este intr-adevar foarte reusit) si cu fiecare vorba care mi-o arunca ma ranesc de ma baga in depresii si cu fiecare privire vad numai dezamagirea lor, iar eu nu stiu cu ce gresesc.
Nu seman deloc cu familia mea nici macar fizic, mama saraca ca sa scape zice ca seman cu soacra ei , soacra zice ca seman cu mama, toti arunca vina de la unul la altul de ce sunt cum sunt : proasta, urata, neindemenatica si saraca. Nu ma mai suport nici eu pe mine, mi-e scarba de propria persoana, din prea multe esecuri si batai de joc am devenit anxioasa, depresiva cu tot tacamul de probleme de socializare.
Mi s-a zis destul de vag ca nu am fost un copil dorit pt ca sunt fata, si ca am fost blestemata la nastere de cei din familie (nu parintii ).
Nu ies cu mine in lume, in casa abia schimba 2 cuvinte cu mine, daca e vorba prea "lunga" ma gonesc, iar cand vine fratele in vizita se strang in jurul lui si-l servesc, il pupa il lauda si ma ofilesc cand vad cum le sclipesc ochii de bucurie.
Nu stiu cum sa ies din situatia aceasta, sunt bolnava sufleteste , cu fiecare vorba a lor picura otrava in inima mea, oricine ar veni in vizita ma inchid in alta camera de rusine si nu ies pana nu pleaca . Uneori simt ca imi urasc familia, si am excese de furie de as putea sa o lovesc pe mama cand imi vorbeste. Nu mai suport critica si ma simt ca o handicapata. Nu stiu ce am de ce ma resping toti incepand cu familia si terminand cu vanzatoarea de la colt. As vrea sa schimb ceva dar nu stiu ce, si nimeni nu imi zice, toti ma evita.
CE sa fac ca sa scap de sentimentul de rusine, de scarba de propria persoana si sa ma simt ca un om normal??????

Inteleg prin ce treci, si eu am avut probleme asemanatoare, eram mereu comparata cu verisoara mea ( ea e mai harnica, ea e mai buna, mai studioasa etc). Daca ei nu te vad asa cum esti tu in realitate (aici ma refer la calitatile tale, orice om are si calitati nu doar defecte) este problema lor. Tu ai incercat sa vorbesti deschis cu mama ta? sa-i spui ce simti?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Jamaica

CE sa fac ca sa scap de sentimentul de rusine, de scarba de propria persoana si sa ma simt ca un om normal??????

Sa incepi sa-ti pozitivezi perceptia ta despre tine insuti.

Altfel, intri intr-un cerc vicios care naste monstrii: invidie, depresie, ura - care te vor devora de vie.

Reusita depinde de cat de creativa si imaginativa esti.

Nu este momentul sa te privesti ca fiind cea mai pacatoasa si neispravita persoana de pe suprafata pamantului. Aceasta este o imaginatie care functioneaza numai in anumite conditii, cand sufletul este bine asezat inlauntru, echilibrat si luminat de oarece bucurie launtrica.

Foloseste secvente de cuvinte cheie pozitive care sa le repeti pana cand, efectiv, vei crede in ele.

Pleaca de la mici calitati care le recunoasti in tine insuti.

Chiar de la aspecte marunte fizice: culoarea parului, ochilor...

Dupa aceea treci la un nivel superior, mai dificil, de genul: "parintii mei ma iubesc din tot sufletul". Acum nu crezi in aceasta afirmatie, dar daca o vei repeta cu mintea concentrata, cu timpul vei incepe sa crezi cu mare tarie in intelesul ei.

Atmosfera din jurul tau se va improspata.

Vei incepe sa transmiti involuntar semnale pozitive catre cei din jurul tau, prin forta acestor ganduri pozitive.

Atitudinea lor fata de tine se va schimba ca prin farmec.

Nu vor stii de ce ai devenit placuta, invaluita de o aura inmiresmata.

Cineva spunea intr-un film:

"Iubirea nu este un simtamant ci este o abilitate."

[andrei_elena]

În prealabil postat de florin.oltean75

Sa incepi sa-ti pozitivezi perceptia ta despre tine insuti.

Altfel, intri intr-un cerc vicios care naste monstrii: invidie, depresie, ura - care te vor devora de vie.

Reusita depinde de cat de creativa si imaginativa esti.

Nu este momentul sa te privesti ca fiind cea mai pacatoasa si neispravita persoana de pe suprafata pamantului. Aceasta este o imaginatie care functioneaza numai in anumite conditii, cand sufletul este bine asezat inlauntru, echilibrat si luminat de oarece bucurie launtrica.

Foloseste secvente de cuvinte cheie pozitive care sa le repeti pana cand, efectiv, vei crede in ele.

Pleaca de la mici calitati care le recunoasti in tine insuti.

Chiar de la aspecte marunte fizice: culoarea parului, ochilor...

Dupa aceea treci la un nivel superior, mai dificil, de genul: "parintii mei ma iubesc din tot sufletul". Acum nu crezi in aceasta afirmatie, dar daca o vei repeta cu mintea concentrata, cu timpul vei incepe sa crezi cu mare tarie in intelesul ei.

Atmosfera din jurul tau se va improspata.

Vei incepe sa transmiti involuntar semnale pozitive catre cei din jurul tau, prin forta acestor ganduri pozitive.

Atitudinea lor fata de tine se va schimba ca prin farmec.

Nu vor stii de ce ai devenit placuta, invaluita de o aura inmiresmata.

Cineva spunea intr-un film:

"Iubirea nu este un simtamant ci este o abilitate."

Autosugestia merge pana la un punct, apoi nu mai are nici un punct de sprijin. Este un instrument periculos.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de andrei_elena

Autosugestia merge pana la un punct, apoi nu mai are nici un punct de sprijin. Este un instrument periculos.

Tot ceea ce gandim este sugestie si autosugestie, este programare si autoprogramare.

Fiecare incarca un anumit tip de "soft" ( modele comportamentale) pe care il ruleaza mai bine sau mai putin bine.

Unele softuri chiar pot prelua comanda.

Autosugestia este esentiala in orice actiune psihica care implica, de exemplu, factorul "incredere".

Se bazeaza pe rationamente, silogisme, ziceri, cuvinte de duh, fie din experiente directe, ale altora, fie din scripturi.

Ne autosugestionam cu experienta altora.

Este periculoasa doar in doua cazuri: cand distanteaza mintea de adevarul conventional (caderi in naluciri) sau hraneste intentii negative.

In rest, este instrumentul psihologic fundamental care ne asigura functionalitatea de zi cu zi.

[andrei_elena]

În prealabil postat de florin.oltean75

Tot ceea ce gandim este sugestie si autosugestie, este programare si autoprogramare.

Fiecare incarca un anumit tip de "soft" ( modele comportamentale) pe care il ruleaza mai bine sau mai putin bine.

Unele softuri chiar pot prelua comanda.

Autosugestia este esentiala in orice actiune psihica care implica, de exemplu, factorul "incredere".

Se bazeaza pe rationamente, silogisme, ziceri, cuvinte de duh, fie din experiente directe, ale altora, fie din scripturi.

Ne autosugestionam cu experienta altora.

Este periculoasa doar in doua cazuri: cand distanteaza mintea de adevarul conventional (caderi in naluciri) sau hraneste intentii negative.

In rest, este instrumentul psihologic fundamental care ne asigura functionalitatea de zi cu zi.

Florin esti un mic robotel... dupa cum afirmi.
Ai grija la soft! (si la antivirus)

[horatiu.miron]

Asta imi aduce aminte de o stire pe care am citit-o mai demult, cu o fata care s-a sinucis dupa ce a incercat sa se angajeze la vreo 40 de locuri de munca si de 40 de ori i-a fost respuns CV-ul, cu toate ca avea o educatie si ar fi putut sa faca fata, numai de-ar fi angajat-o.

Asa este, esecul distruge omul, il omoara pe dinauntru! Problema e ca omul nu stie prea multe, si cand da din esec in esec incepe sa se invinovateasca pe el insusi de fiecare data, chiar daca cauzele esecului nu ii apartin mereu. Si de aici drumul spre depresie s.a.m.d.

Ca sa iesi din cercul asta vicios, din nisipurile miscatoare, trebuie - printre altele - sa indepartezi cauzele externe care iti cauzeaza si / sau inlesnesc esecul. Daca familia ta e cum zici ca e, fa tot posibilul si muta-te in alta parte. Limiteaza contactul cu ei, iti sunt nocivi! Daca o viata intreaga te-au sabotat, ti-au taiat craca de sub picioare, sunt slabe sanse sa se schimbe acum. Probabil pe masura ce imbatranesc ai tai vor deveni si mai acizi, si mai rai cu tine.

Trebuia sa-ti tai cordonul ombilical ce te leaga de familia asta cu mult timp inainte, dar niciodata nu e prea tarziu. Si dac-o faci, o sa dai de alte piedici, alte provocari; nu o sa-ti fie usor. Dar ai ajuns intre ciocan si nicovala si e timpul sa te trezesti din cosmar si sa faci primul pas.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de andrei_elena

Florin esti un mic robotel... dupa cum afirmi.
Ai grija la soft! (si la antivirus)

Intelepciunea incepe doar atunci cand realizam ca functionam ca niste mici robotei.

Toate "originalitatile" noastre sunt simple subrutine.

Chiar si acest zambet...