Esecul (prea mare) distruge omul

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

stireanca nu am zis ca i-am cicalit cu aceste lucruri dar evident ca am vrut sa discut despre ele. dar NU despre cele materiale! , si sunt ani de zile dencad nu am mai adus in discutie aceasta tema. poate tu treci sau ai trecut prin reprosuri de la copii tai, iarta-ma daca gresesc.
Niciodata nu le-am reprosat parintilor ca de ce celalat are mai multe jucarii- nimicuri

În prealabil postat de Jamaica

mi-au facut poftele materiale, altceva imi lipseste ....

La aceste vorbe mai sus-citate mă refeream, însă n-am reuşit să mă fac înţeleasă. Nu am vrut să spun că le faci reproşuri financiare, ci că ai tendinţa de-a separa "a da"-ul părintesc în: material şi afectiv, pe când el este un TOT.

Dacă ţi-au făcut poftele materiale înseamnă A DA DRAGOSTE, aşa cum au ştiut ei, în felul lor.

Nu am copii, da' am părinţi şi mă pot pune-n locul lor.

[Tomita]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am realizari in viata asa cum au cei din familia mea, nu am posibilitatile intelectuale, fizice sau de adaptare ca ei. Nu am reusit sa ma integrez niciodata langa ei si am fost mereu in cel mai bun caz tolerata. Poate si din cauza aceasta nu am reusit sa ma integrez nici in societate, nu am avut niciodata prieteni, prieten, oamenii in general ma resping si dau rateuri dupa rateuri social si profesional.

Alor mei le e rusine cu mine , nu vorbesc niciodata despre mine altora (se lauda numai cu fratele meu care este intr-adevar foarte reusit) si cu fiecare vorba care mi-o arunca ma ranesc de ma baga in depresii si cu fiecare privire vad numai dezamagirea lor, iar eu nu stiu cu ce gresesc.
Nu seman deloc cu familia mea nici macar fizic, mama saraca ca sa scape zice ca seman cu soacra ei , soacra zice ca seman cu mama, toti arunca vina de la unul la altul de ce sunt cum sunt : proasta, urata, neindemenatica si saraca. Nu ma mai suport nici eu pe mine, mi-e scarba de propria persoana, din prea multe esecuri si batai de joc am devenit anxioasa, depresiva cu tot tacamul de probleme de socializare.
Mi s-a zis destul de vag ca nu am fost un copil dorit pt ca sunt fata, si ca am fost blestemata la nastere de cei din familie (nu parintii ).
Nu ies cu mine in lume, in casa abia schimba 2 cuvinte cu mine, daca e vorba prea "lunga" ma gonesc, iar cand vine fratele in vizita se strang in jurul lui si-l servesc, il pupa il lauda si ma ofilesc cand vad cum le sclipesc ochii de bucurie.
Nu stiu cum sa ies din situatia aceasta, sunt bolnava sufleteste , cu fiecare vorba a lor picura otrava in inima mea, oricine ar veni in vizita ma inchid in alta camera de rusine si nu ies pana nu pleaca . Uneori simt ca imi urasc familia, si am excese de furie de as putea sa o lovesc pe mama cand imi vorbeste. Nu mai suport critica si ma simt ca o handicapata. Nu stiu ce am de ce ma resping toti incepand cu familia si terminand cu vanzatoarea de la colt. As vrea sa schimb ceva dar nu stiu ce, si nimeni nu imi zice, toti ma evita.
CE sa fac ca sa scap de sentimentul de rusine, de scarba de propria persoana si sa ma simt ca un om normal??????

Nu conteaza realizarile profesionale sau integrarea pe cat de mult conteaza sa devii o persoana mai buna.
Daca vezi ca parintii tai il iubesc pe fratele tau mai mult..asta e...nu e o intrecere in sentimente ..Ii ajuti cand ti se cere si pe fratele tau cand poti...sa faci ceva util si sa-i ajuti, cand poti, ar trebui sa te bucure in loc sa te intristeze (poti chiar sa-i faci sa fie veseli cu o stire sau gluma..si daca te simti obosita poti foarte bine sa-i refuzi si sa argumentezi de ce...iar la fratele tau puteti spala vesela cu randul cand mananci la el....sau poti sa spui "azi nu e ziua potrivita pentru vesela"...dar te revansezi eventual cu altceva).
Nu trebuie sa te simti handicapata pentru ca nu esti iubita. Gandeste ca Cineva Sus ne iubeste pe toti. Viata poate avea perioade foarte grele, care nu trebuie sa ne darame.
Incearca sa schimbi ceva: un job daca nu ai (incearca si ceva ce nu ti se potriveste si nu prea-ti place pana gasesti altceva), o forma de studiu (fac, master, cursuri, etc.)..sa te relationezi cu o prietena sau fa un efort sa te intelegi bine cu cumnata ta (o activitate comuna)..daca ai drumul tau si faci ce e bine (deci putina independenta) si incerci sa aduci in familie un elemen de noutate sau de bucurie.. relatia cu familia ta se va imbunatati in vizibil. Succes!

[adam000]

În prealabil postat de stireana

Dacă ţi-au făcut poftele materiale înseamnă A DA DRAGOSTE, aşa cum au ştiut ei, în felul lor.

Aceasta este o intelegere foarte gresita a notiunii de dragoste.

Exista parinti care nu prea au chef de copii lor (copii nedorit, etc), sint deranjati de nevoile/solicitarile copiilor si ca sa ii faca sa taca sau sa fie lasati in pace, pur si simplu mituiesc poftele copilul cu diverse chestii materiale. Si il mint pe copil (pe fatza) ca il iubesc (de fapt poate ca nici ei nu isi dau seama ca mint, ca aceea nu este dragoste, ci poate chiar ei au o intelegere incorecta a notiunii de dragoste). Se ajunge mai tarziu ca si copilul ii santajeaza sentimental cu poftele lui materiale (caci invata repede slabiciunile parintilor), iar in final acel copil ramane cu o lipsa: inca nu stie ce este dragoste si o confunda cu mita si manipularea.

Iarasi exista parinti care au fost ei insisi invatati de catre parintii lor sa confunde dragostea cu alte substitute care de fapt satisfac niste pofte (uneori materiale). Sint parinti de exemplu care dau copiilor lor bomboane in loc de dragoste. In final copii aceia ajung ca adulti obezi, cu tot soiul de boli legate de alimentatie si tot cu o lipsa: nici ei nu stiu ce inseamna dragostea (si o vor tot cauta in surogate), pentru ca parintii nu i-au invatat corect. La randul lor vor face la fel cu copii lor (intrucat confunda si cauta dragostea in surogate)

Asa isi pot invata parintii pe copii diferite patimi fara sa fie constienti poate de ce consecinte lasa in urma (pe urma tot ei se mira de ce a iesit copilul asa...

[Jamaica]

tomita ,nu am mancat niciodata la el :) , si ma deranjeaza ca el sta pe canapea cu prietena dar eu trebuie sa ii fac curat.

[adam000]

În prealabil postat de Jamaica

Le sunt recunoscatoare parintilor pentru faptul ca m-au tinut si mi-au facut poftele materiale, altceva imi lipseste ....

Faptul ca tu constientizezi ca "altceva" iti lipseste, arata ca tu ai avut candva parte de acel "altceva", ca altfel nu ai fi stiut ca iti lipseste ceva.

Cand si de la cine ai avut tu parte de acel "altceva" de la care ai aflat/invatat ca acel altceva exista si ti-ai format o reprezentare/intelegere a acelui "altceva" ?

[stireana]

În prealabil postat de adam000

Aceasta este o intelegere foarte gresita a notiunii de dragoste.

Exista parinti care nu prea au chef de copii lor (copii nedorit, etc), sint deranjati de nevoile/solicitarile copiilor si ca sa ii faca sa taca sau sa fie lasati in pace, pur si simplu mituiesc poftele copilul cu diverse chestii materiale. Si il mint pe copil (pe fatza) ca il iubesc (de fapt poate ca nici ei nu isi dau seama ca mint, ca aceea nu este dragoste, ci poate chiar ei au o intelegere incorecta a notiunii de dragoste). Se ajunge mai tarziu ca si copilul ii santajeaza sentimental cu poftele lui materiale (caci invata repede slabiciunile parintilor), iar in final acel copil ramane cu o lipsa: inca nu stie ce este dragoste si o confunda cu mita si manipularea.

Iarasi exista parinti care au fost ei insisi invatati de catre parintii lor sa confunde dragostea cu alte substitute care de fapt satisfac niste pofte (uneori materiale). Sint parinti de exemplu care dau copiilor lor bomboane in loc de dragoste. In final copii aceia ajung ca adulti obezi, cu tot soiul de boli legate de alimentatie si tot cu o lipsa: nici ei nu stiu ce inseamna dragostea (si o vor tot cauta in surogate), pentru ca parintii nu i-au invatat corect. La randul lor vor face la fel cu copii lor (intrucat confunda si cauta dragostea in surogate)

Şi mie mi se pare extrem de greşit să nu luăm învăţătura din Cuvântul lui Hristos, ci din psihologia vremurilor din urmă şi din cărţuliile tarabelor, cărţulii cu pagină ieftină, copertă amăgitoare şi slovă aiuritoare, prin care suntem îndemnaţi să ne cerem drepturile-n faţa părinţilor cu vorba răspicată şi pumnul ridicat, că doar... merităm, suntem îndreptăţi şi avem toate legile acestei lumi de partea noastră.

Nu vorbesc de cazurile "bolnăvicoase" când copilul e ghiftuit şi îmbuibat cu fel de fel de lucruri netrebuincioase sufletului, acestea ţinând loc de gratificaţii afective ori răsplăţi emoţionale, ci mă refeream la acele poveşti de viaţă în care părinţii, din dragoste pentru copiii lor şi spre a-i menaja, muncesc spre a le oferi acestora tot ce au nevoie. Ei, aici e aici!

Într-un asemenea caz, în mintea copiilor se pot declanşa idei de - "eu merit! mie mi se cuvine! sunt copil, ei sunt părinţi, normal să mi se dea!" -, iar trecerea de la răsfăţ la responsabilitate şi de la răzgâială la răspundere nu mai are loc chiar dacă, stadial, vârsta e măricică şi cei din jur li se adresează la rând la pâine cu: "Domnule/doamnă".



Să fii copil nu e un merit nici personal, nici al părinţilor, e darul lui Dumnezeu, e voia Sa, e împlinire Cerească şi sfântă. Aşadar, cinstirea părinţilor e drumul spre inima acestora, după cum nezădărârea copiilor e poteca spre sufletul lor, iar rugăciunea unora pentru ceilalţi aduce echilibrul casnic şi concordia familială.

[Demetrius]

În prealabil postat de -irina-

...
numai sa nu dai in mandrie.
...
Altceva nu vad, sincera sa fiu, si nu vreau sa presupun mai mult decat am facut-o deja.

Adică tu presupui că Jamaica nu a dat deja în mândrie?

Pe de altă parte, care e presupunerea ta despre orgoliu? Dar despre mândrie?

[-Irina-]

În prealabil postat de Demetrius

Adică tu presupui că Jamaica nu a dat deja în mândrie?

Pe de altă parte, care e presupunerea ta despre orgoliu? Dar despre mândrie?

Numai sa nu dea in mandrie vazand ca reuseste desi parintii in general nu o lasa sa incerce si il apreciaza mult pe fratele ei. Mi se pare un pericol real.

Da, presupun ca nu e deja. Rasfatul, daca asta e cauza starii ei, poate duce la nerecunostinta, lipsa de responsabilitate si neputinta de a te descurca singur (fara ajutorul expres al oamenilor apropiati adica, nu fara Dumnezeu, a nu se intelege altfel), dar nu vad de ce ar duce la mandrie. Poate duce la deznadejde cand esti pus in situatia de a nu reusi nimic (salt prea mare nimic -> tot) si asta mi se pare periculos, dar la mandrie chiar nu vad de ce. Poate doar la ingamfare de tipul "uite cate am eu fara sa muncesc" sau "toate mi se cuvin", dar chiar nu vad cum ar fi cazul aici. Explica mai clar, ca nu inteleg, sincer. Nu vad (nu glumesc aici.).

Pe scurt: vad unde bati, dar nu se confirma, pentru ca ea incearca sa se simta utila si inteleg ca ar vrea sa ajute, dar nu stie cum: faptul ca pana acum nu au lasat-o inteleg ca o duce la un gen de blocaj cand trebuie sa faca ceva cu ei acolo. Adica, n-ar trebui sa nu se mai ofere daca ar fi mandrie? Cu fratele si menajul cred ca e ca-n topicul cu milostenia: daca respectivul face din cersit meserie, ii mai dau?

Cred ca am facut-o caz teoretic deja, asa ca daca vrei sa despicam firul in 14 trimite-mi un PM. Nu de alta, dar la cat am scris eu, s-a dat mai devreme o replica mai buna dacat toate sfaturle si presupunerile mele incalcite si gandite in toate directiile, asa ca trebuie sa recunosc ca sunt altii mai in masura decat mine sa vorbeasca si sa nu parazitez inutil topic-ul. Sau, in orice caz, sa ma mai gandesc o data daca ce scriu ajuta.

[fallen]

Cred ca de cele mai multe ori, oricat am astepta ca ceilalti sa ne recunoasca meritele, si orice am face in acest scop, acest lucru nu se va intampla. Insa se pare ca atata timp cat solicita ajutorul nostru, inseamna ca au nevoie de noi, asa "handicapati" cum suntem...

[Demetrius]

În prealabil postat de -Irina-

Numai sa nu dea in mandrie vazand ca reuseste desi parintii in general nu o lasa sa incerce si il apreciaza mult pe fratele ei. Mi se pare un pericol real.

Da, presupun ca nu e deja. Rasfatul, daca asta e cauza starii ei, poate duce la nerecunostinta, lipsa de responsabilitate si neputinta de a te descurca singur (fara ajutorul expres al oamenilor apropiati adica, nu fara Dumnezeu, a nu se intelege altfel), dar nu vad de ce ar duce la mandrie.



Cred ca am facut-o caz teoretic deja, asa ca daca vrei sa despicam firul in 14 trimite-mi un PM...

Nu dezbat subiectele din topic ”pe la spate”(în MP)!

Pe de altă parte, ți-am pus întrebările de mai sus pentru că am observat că faci confuzie între mândrie și orgoliu și e de înțeles (uneori), dacă și în DEX sunt explicate împreună.

Mândria este un sentiment de conștiință deplină pentru onoare și demnitate; însă orgoliul este o impresia nejustificată pentru aceleași valori morale generate de conștiința de ”buric al pământului”, însă această patimă atinge în societate,mai mult sau mai puțin, pe aproape orice om; de aceea unii călugări se izolează în schituri.
Un caz celebru de mândrie(ca să înțelegem despre ce vorbim) găsești aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mucius_Scaevola .