Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 15.07.2010, 13:19:39
absolutep0wer absolutep0wer is offline
Banned
 
Data înregistrării: 26.03.2009
Mesaje: 31
Implicit Apple a pierdut 10 miliarde de dolari in ultimele zile

După ce presigioasa revistă americană “Consumer Reports” le-a transmis consumatorilor să stea departe de noul iPhone 4, prețul acțiunilor Apple la bursă au căzut considerabil, compania pierzând aproape 10 miliarde de dolari.
Experții revistei “Consumer Reports”, editată de organizația omonimă pentru protecția consumatorului din Statele Unite, i-au dat o lovitură grea companiei Apple, după ce au hotărât să nu le recomande consumatorilor cel mai proaspăt telefon al companiei, iPhone 4. Decizia a venit ca urmare a unor probleme de semnal pe care le are telefonul când este ținut într-un anumit mod.

Până la recenzia necruțătoare a celor de la “Consumer Reports”, lucrurile au decurs excelent pentru compania Apple, peste 1,7 milioane de exemplare fiind vândute în numai trei zile de la lansare, după cum notează Telegraph.co.uk.

Situația s-a schimbat însă peste noapte, iar acțiunile Apple la bursă au scăzut considerabil în cursul zilei de marți, compania pierzând, la un moment dat, 9,9 miliarde de dolari.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 15.07.2010, 16:25:01
eodor nastasa's Avatar
eodor nastasa eodor nastasa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.03.2010
Locație: ...
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.038
Implicit

Ete'te, d'aia nu mai putem noi dormi la noapte...Maharii au pierdut niscavai parale......Pai sa facem o cheta, sa'i scoatem din nacaz pe domnii de la "maru"...bre.
__________________
Intunericul este doar absenta Luminii...
Reply With Quote
  #3  
Vechi 16.07.2010, 09:47:34
ai2 ai2 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Locație: Micul Paris medieval
Mesaje: 1.625
Implicit

Citat:
În prealabil postat de eodor nastasa Vezi mesajul
Ete'te, d'aia nu mai putem noi dormi la noapte...Maharii au pierdut niscavai parale
Cine murea de grija altuia? :D
Reply With Quote
  #4  
Vechi 16.07.2010, 10:04:08
eodor nastasa's Avatar
eodor nastasa eodor nastasa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.03.2010
Locație: ...
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.038
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ai2 Vezi mesajul
Cine murea de grija altuia? :D
Atac la persoana....din partea domnului ai2 !!!?
Ai niscavai actiuni la "maru"', bre ? Ca vaz ca sarisi ca ars...
__________________
Intunericul este doar absenta Luminii...
Reply With Quote
  #5  
Vechi 16.07.2010, 12:07:16
ai2 ai2 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Locație: Micul Paris medieval
Mesaje: 1.625
Implicit

Citat:
În prealabil postat de eodor nastasa Vezi mesajul
Atac la persoana....din partea domnului ai2 !!!?
Ai niscavai actiuni la "maru"', bre ? Ca vaz ca sarisi ca ars...
Dar expresia nu-mi apartine! Eu doar bateam un apropo! :D
N-am nicio actiune nicaieri, dar nu asta are relevanta aici.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 16.07.2010, 12:11:01
CalmDown CalmDown is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.07.2010
Locație: Satu-Mare, România
Religia: Ortodox
Mesaje: 133
Implicit

Citat:
În prealabil postat de absolutep0wer Vezi mesajul
După ce presigioasa revistă americană “Consumer Reports” le-a transmis consumatorilor să stea departe de noul iPhone 4, prețul acțiunilor Apple la bursă au căzut considerabil, compania pierzând aproape 10 miliarde de dolari.
Experții revistei “Consumer Reports”, editată de organizația omonimă pentru protecția consumatorului din Statele Unite, i-au dat o lovitură grea companiei Apple, după ce au hotărât să nu le recomande consumatorilor cel mai proaspăt telefon al companiei, iPhone 4. Decizia a venit ca urmare a unor probleme de semnal pe care le are telefonul când este ținut într-un anumit mod.

Până la recenzia necruțătoare a celor de la “Consumer Reports”, lucrurile au decurs excelent pentru compania Apple, peste 1,7 milioane de exemplare fiind vândute în numai trei zile de la lansare, după cum notează Telegraph.co.uk.

Situația s-a schimbat însă peste noapte, iar acțiunile Apple la bursă au scăzut considerabil în cursul zilei de marți, compania pierzând, la un moment dat, 9,9 miliarde de dolari.
Să nu ne necăjim noi de asta! N-o să moară Steve Jobs de foame, fiți fără grijă!

Doamne ajută!
__________________
„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este!... Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui...” (Sfântul Apostol Ioan)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 16.07.2010, 12:51:48
eodor nastasa's Avatar
eodor nastasa eodor nastasa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.03.2010
Locație: ...
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.038
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ai2 Vezi mesajul
Dar expresia nu-mi apartine! Eu doar bateam un apropo! :D
N-am nicio actiune nicaieri, dar nu asta are relevanta aici.
Bre, daca tot o spui, zi'o bre cum trebe', s'anume : "Prostu' moare de grija lu' altu', si canele de drum lung..."
Este mai mult decat evident, ca, in acest caz, "prostu", mi's trogloditu' de io...care pe deauspra, mai dispun si de o "minte conspirationista" in plenitudinea lu' gandirea dansei, carevasazica, ce sa mai graim dom'le, o cantitate neglijabila, ce mi's, io si credinta(?) lu' io.

P.S. Nu are relevanta, da' nu ca vreau sa'ti spui, da'ti zic, o sa vina si vremea lu' dumneata...ca sa crezi in zeu' crestin.
__________________
Intunericul este doar absenta Luminii...

Last edited by eodor nastasa; 16.07.2010 at 12:54:13.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 19.07.2010, 16:32:59
Pelerinul's Avatar
Pelerinul Pelerinul is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.04.2010
Locație: Bacau
Religia: Ortodox
Mesaje: 112
Implicit

Citat:
În prealabil postat de absolutep0wer Vezi mesajul
După ce presigioasa revistă americană “Consumer Reports” le-a transmis consumatorilor să stea departe de noul iPhone 4, prețul acțiunilor Apple la bursă au căzut considerabil, compania pierzând aproape 10 miliarde de dolari.
Experții revistei “Consumer Reports”, editată de organizația omonimă pentru protecția consumatorului din Statele Unite, i-au dat o lovitură grea companiei Apple, după ce au hotărât să nu le recomande consumatorilor cel mai proaspăt telefon al companiei, iPhone 4. Decizia a venit ca urmare a unor probleme de semnal pe care le are telefonul când este ținut într-un anumit mod.

Până la recenzia necruțătoare a celor de la “Consumer Reports”, lucrurile au decurs excelent pentru compania Apple, peste 1,7 milioane de exemplare fiind vândute în numai trei zile de la lansare, după cum notează Telegraph.co.uk.

Situația s-a schimbat însă peste noapte, iar acțiunile Apple la bursă au scăzut considerabil în cursul zilei de marți, compania pierzând, la un moment dat, 9,9 miliarde de dolari.
Eh, nu tb interpretata intr-o nota prea dramatica. Hai sa facem un calcul, Apple a fost considerata recent drept cea mai mare companie din lume depasind chiar Exxon Mobile. Daca Apple a pierdut 10mld din capitalizarea bursiera, iar pe data de 19 iulie capitalizarea totala este de 227,39 miliarde de dolari, cat la % inseamna pierderea pt companie?

Si e vorba de o scadere a actiunilor nu e ca si cum niste baieti cu masca pe fata le-au luat banii cash din buzunar. Oricum, cu 10mld de dolari ai putea face 'cateva' programe de asistenta sociala intr-un stat ca Romania. :)
__________________
"Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toată cultură antică precrestină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice"
Reply With Quote
  #9  
Vechi 19.07.2010, 17:23:49
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.084
Implicit

Deci nici 0.5% din niste bani care exista mai mult pe hartie..

Ca sa vezi ce dezastru... :)
Reply With Quote
  #10  
Vechi 19.07.2010, 18:02:59
cherub cherub is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 422
Talking sa-i dea in judecata daca au cu ce!

Apple ar putea sa dea in judecata revista 'Consumer Reports' pt. criminal libel, si sa ceara compensatie o suma echivalenta cu pierderile financiare cauzate de acel articol... dar asta in cazul in care Apple poate demonstra ca cei de la 'Consumer Reports' nu au dreptate, si ca nu sunt prob. cu semnalul ala etc... in sfarsit, problema lor.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Am pierdut sarcina maria_ioana789 Botezul 28 16.10.2017 20:17:53
Important: pocainta in ultimele ore dinaintea mortii Florin-Ionut Pocainta 2 09.05.2011 11:37:54
Zece mii de miliarde de grade . cocacoc Generalitati 69 08.01.2011 23:38:22
S.O.S.!: Ultimele 9 zile care o mai pot salva pe Anamaria Lucian24 Umanitare 1 14.10.2009 07:00:34